Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


ENIGMA OTILIEI - Romanul propune mai multe „fete” ale iubirii

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Dinu Paturica - Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon
Felix si Otilia cuplul adolescentin visat
Relatiile dintre doua personaje dintr-un roman al experientei interbelic: Maitreyi de Mircea Eliade
Emotie de toamna de Nichita Stanescu
Tema cuplului- Ion si Ana
Textul argumentativ - Tipologie textuala, Naratiunea
Literatura si stiinta: atractorii stranii
RETORICA - Concepte de baza
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” - Demonstratie - roman subiectiv, modern
Ilustreaza conceptul operational “roman” (traditional sau modern), prin referire la o opera literara studiata

TERMENI importanti pentru acest document

: tema iubirii in romanul enigma otiliei : tema iubirii in enigma otiliei : iubirea in romanul enigma otiliei : iubirea in enigma otiliei :

ENIGMA OTILIEI

Iubirea este una dintre temele fundamentale ale literaturii din toate timpurile si din toate epocile literare. Acest sentiment uman complex, in care oricine isi poate gasi implinirea si echilibrul sufletesc, se poate asocia cu explorarea propriului suflet, cu o modalitate de cunoastere sau cu multe alte sentimente. Pentru ca, asa cum observa Emil Cioran, „iubirea are atatea fete, atatea devieri si atatea forme, incat este destul de greu sa gasesti un sambure central sau o forma tipica” a acestui sentiment.

In literatura romana, tema iubirii este abordata de multi scriitori, indiferent de formula estetica ilustrata de romanele lor. Ca este vorba despre romanul de tip realist – obiectiv ( Enigma Otiliei de George Calinescu,) sau despre romanul de tip subiectiv, iubirea este una dintre coordonatele esentiale ale evolutiei personajelor. Astfel, se poate vorbi despre sentiment care sta sub semnul instinctualitatii, despre  o iubire adolescentina in cazul lui Felix Sima, despre o iubire matura, poate ultima sansa la implinire sentimentala, in cazul lui Leonida Pascalopol.

Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei este menit sa ilustreze convingerile teoretice ale lui George Calinescu. Intr-o perioada in care polemicile vizand structura narativa a acestei specii epice sustineau puncte de vedere diverse ( de la naratiunea obiectiva la naratiunea subiectiva ), autorul opteaza pentru romanul obiectiv si metoda balzaciana ( realismul clasic). Roman obiectiv realist, care reconstituie o atmosfera – aceea a Bucurestiului antebelic -, dar si Bildungsroman, urmarind maturizarea lui Felix ( indelungata si frustranta sa educatie sentimentala fiind una dintre temele centrale ale cartii) – Enigma Otiliei urmareste evolutia raporturilor dintre personaje, pe fondul asteptarii unei mosteniri supralicitate de unii ( clanul Tulea ), indiferente pentru altii ( Felix, Otilia, Pascalopol ). Actiunea este ampla, desfasurandu-se pe mai multe planuri narative, care contureaza un conflict complex.

Romanul propune mai multe „fete” ale iubirii. Doua cupluri – Simion si Aglae Tulea, respectiv Stanica Ratiu si Olimpia Tulea – se incadreaza in categoria antimodelelor, prin evolutia negativa a sentimentului si prin degradarea modelului de familie. Demagogia personajului Stanica Ratiu degradeaza insasi ideea de iubire – Olimpia este „scumpa sotie”, dar este parasita dupa ce Stanica reuseste sa fure banii lui mos Costache, Relisor este „ingerasul”, dar, neglijat de ambii parinti, moare tragic.

Un alt cuplu – Felix Sima si Otilia Marculescu - e numai o promisiune si nu se realizeaza, in ciuda compatibilitatii spirituale si sentimentale. In sfarsit, relatia sentimentala dintre Otilia si Pascalopol se realizeaza intr-un cuplu, dar numai pentru o perioada determinata, date fiind diferentele sociale si de disponibilitate afectiva ale celor doi.

Unul dintre cele mai importante planuri narative ale romanului urmareste delicata poveste de dragoste care ii leaga pe cei doi orfani, Felix gasind in Otilia o companie feminina care suplineste absenta mamei, a unei surori sau a unei iubite. Avand in Otilia un tovaras de incredere, Felix rezista atacurilor rautacioase ale Aglaei, devenind din ce in ce mai implicat in relatia sentimentala cu fata si in munca epuizanta de la facultate. Iubirea adolescentina a celor doi, a carei delicatete se inscrie, pe tot parcursul romanului, in relatie de opozitie cu societatea, caracterizata de alte valori, contrabalanseaza imaginea sentimentului degradat din roman, reprezentata de personajele Aurica, Stanica, Olimpia, Titi, Ana Sohatki.

In cazul lui Felix, se aplica cel mai bine conceptia despre iubire a lui Stefan Gheorghidiu – „Orice mare iubire e un proces de autosugestie”. Cand ajunge in casa lui mos Costache, Felix ramane contrariat de reactia batranului: acesta, pentru a evita asumarea responsabilitatilor, ii da o replica absurda: „Aici nu locuieste nimeni”. Aparitia Otiliei il impresioneaza pe tanarul obosit de drum si derutat de reactia proprietarului, iar aceasta prima imagine a fetei va subordona toate sentimentele lui Felix. Era firesc, de altfel, ca tanarul sa gaseasca in Otilia un ideal feminin. Fata raspunde nevoii lui de ocrotire, de protectie si de dragoste. Lipsit de la o varsta frageda de caldura sentimentului matern, Felix isi indreapta inspre Otilia aceste sentimente: „Pentru intaia oara Felix era prins de brat cu atata familiaritate de o fata si pentru prima oara, luand act de izbucnirea unei simtiri pana atunci latente, incerca si acul geloziei, vazand cum Otilia generalizeaza tratamentul.” Comportamentul contradictoriu al fetei – care e amabila si cu Felix si cu Pascalopol – determina accentuarea sentimentelor lui Felix, care oscileaza intre pasiunea neconditionata si suspiciunea ca fata nu-l iubeste.

Cei doi orfani gasesc in iubirea lor puterea de a rezista in fata rautatilor familiei Tulea si de a supravietui intr-o lume mercantila si degradata valoric. In cuplu, Otilia se dovedeste puternica, sustinandu-l moral pe Felix, desi acesta e mai mare decat ea. Fata are grija ca tanarul sa-si urmeze studiile cu aplicatie, il supravegheaza si nu ii permite sa se abata de la calea pe care a ales-o. In acelasi timp, insa, ea il face sa sufere, pentru ca e sincera in ceea ce priveste dorintele pe care le are si e constienta de propriile limite. Pentru Otilia, Pascalopol nu e rivalul lui Felix, ci barbatul capabil sa o ocroteasca asa cum nici mos Costache nici Felix nu o pot face – unul din avaritie, celalalt din lipsa experientei de viata. Tot Otilia este aceea care isi sacrifica iubirea, profunda, de altfel, desi mascata sub aparenta indiferentei, pentru a nu stanjeni viitorul lui Felix. Fata e de o luciditate pe care i-o da experienta trista de viata pe care a parcurs-o:

„Felix ingenunche la marginea patului si-si aseza capul langa poalele ei.

- Te iubesc!

- Stiu asta – spuse fata – trecandu-si usor degetele prin parul lui. Cine iubeste isi ascunde sentimentele, nu face rau celuilalt.”

In ciuda acestui sfat, Felix nu poate impiedica evolutia sentimentului pentru Otilia, traindu-l cu intensitatea specifica varstei: „Era incredintat de puritatea Otiliei si patruns de fericire la ideea unui devotament inocent. Viata i se paru plina de sens si se arunca cu voluptate in studiu. Mergea din proprie initiativa la spitale, facandu-se invitat de cativa colegi inaintati…”

Felix si Otilia fura, atat cat e posibil, clipe de fericire, creandu-si iluzia ca traiesc normal si ca pot scapa determinismului social – „Felix si Otilia se plimbau acum des la brat la Sosea sau se asteptau pe rand la iesirea de la cursuri.” Realitatea sociala ii invinge insa. In ciuda insistentelor lui Felix ca Otilia sa renunte la protectia si la sprijinul lui Pascalopol, adolescentul insusi este nevoit sa admita ca, fara prezenta acestuia, viata din casa de pe strada Antim e lipsita de sens. Imixtiunea socialului corupe ideea de frumusete a varstei la care se poate iubi curat si sincer. Deasupra cuplului Felix – Otilia planeaza permanent umbra lui Pascalopol, mosierul pe care Otilia il iubeste filial, dar  cu care se casatoreste pentru ca asa se poate salva din cosmarul de dupa moartea lui mos Costache. De altfel, gestul Otiliei vine dupa ce Felix nu face niciun gest decisiv pentru a-i da de inteles ca vrea sa-si petreaca toata viata alaturi de ea. Este adevarat ca Otilia ii impune lui Felix un respect aproape paralizant: „Cu toata exuberanta fetei, Felix se simtea inferior. In ochii Otiliei mocneau judecati despre viata si despre el, hotarari indelung meditate, ironii. Asupra unei astfel de fete, nu putea avea nici un fel de autoritate, seriozitatea ei il paraliza.” In acelasi timp insa, atitudinea ei ar putea fi motivata de dorinta de a vedea daca Felix e capabil sa reziste unei relatii dificile, sa-i suporte capriciile si sa-i ofere atat sentimentul ocrotitor, cat si o viata antrenanta. In relatia cu Felix, Otilia se conduce dupa reguli rationale. Iubind-o exaltat, Felix se dovedeste a fi mai nepregatit pentru viata, mai copilaros. El nu intelege ca Otilia, care alearga desculta prin iarba, are nevoie de o iubire matura, care sa-i asigure, pe de o parte, siguranta materiala si, pe de alta parte, libertatea de miscare si de actiune. Felix nu este pregatit pentru aceasta revelatie. El crede sincer ca iubirea lui e absoluta, ca nu e determinata de senzualitate, ca e inocenta, platonica. Iar daca subconstientul ii joaca feste, se revolta impotriva lui insusi, pentru ca Otilia reprezinta imaginea feminina cea mai pura din existenta lui.

Iubirea dintre Felix si Otilia ramane o suma de virtualitati, pentru ca nu se implineste intr-un cuplu, in cele din urma fata preferandu-l pe acela care ii ofera siguranta financiara si chiar sentimentala. Pascalopol ii marturiseste lui Felix ca nu poate defini sentimentul pe care il traieste pentru Otilia – „N-as putea sa-ti spun daca iubesc pe domnisoara Otilia ca parinte sau ca barbat.” Ovid S. Crohmalniceanu observa ca „drama Otiliei e ca Pascalopol nu-si poate realiza instinctul patern decat printr-o expresie erotica. El, ca sa-i fie tata, trebuie sa-i devina sot.” Fascinat, ca si Felix, de personalitatea particulara a fetei, Leonida Pascalopol nu-si poate domina gelozia, pe care o ascunde insa, sub masca perfectului om de lume. De altfel, Felix si Pascalopol sunt personaje complementare, ultimul fiind o copie matura a celui dintai. Leonida Pascalopol exercita asupra Otiliei o fascinatie pe care Felix nu o poate concura. Legatura lor, din ce in ce mai adanca pe parcursul anilor, i-a devenit fetei indispensabila. Barbatul matur stie, insa, ca nu va fi, pentru Otilia, decat un personaj pasager. De aceea, „Pascalopol e un dezamagit. O luciditate amara il face sa vada ca aceasta rudenie include o ambiguitate fatala in ordinea sentimentelor. Pascalopol nu e un indragostit generos si nici nu face acte de sacrificiu din dragoste.[]” (Ovid S. Crohmalniceanu ) Amicitia pe care i-o arata lui Felix, intelegerea pe care i-o cere cu o nota de implorare ( „Eu unul va ajut din toata inima, crede-ma. As fi fericit sa va stiu fericiti. Pentru asta nu e nevoie sa ma goniti, sunt un om inofensiv. Ce primejdie pot reprezenta eu, om batran, fata de tineretea dumitale? Bani, ah, banii! Cand o femeie iubeste, ia banii de la cel batran si-i da celui tanar” ) izvorasc dintr-o certitudine. Pascalopol propune o intrecere leala, deoarece stie ca va castiga. Otilia va veni pana la urma cu el, de aceea are taria sa astepte. Stie totusi ca nu castiga decat o iluzie, ca Otilia, ca orice fata tanara, se simte acum atrasa de maturitatea lui, dar ca devenind femeie va descoperi foarte curand adevarate dragoste si-l va parasi. De aceea, siguranta lui Pascalopol e trista, prefigurand destinul eroinei…” ( Ovid S. Crohmalniceanu ) Nu intamplator, ultima imagine a Otiliei din roman, vazuta din perspectiva lui Pascalopol, sporeste ambiguitatea acestui personaj complex, care isi sacrifica dragostea pentru reusita sociala a celui pe care il iubeste, intelegand ca existenta lor este determinata de conventii sociale si, mai ales, financiare: „Pe dumneata te-a iubit foarte mult si mi-a spus ca, daca ar sti ca suferi, nu s-ar da inapoi de a ma insela cu dumneata. Mi-a spus aceasta… dar n-a facut-o. A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma.”

De la iubirea pura, adolescentina si generoasa care caracterizeaza cuplul Felix – Otilia pana la iubirea matura, oarecum interesata si conventionala care defineste cuplul Pascalopol  - Otilia, romanul lui George Calinescu propune tot „atatea fete, atatea devieri si atatea forme” ale sentimentului cate pot fi gasite in realitatea imediata, pentru ca substanta romanului este aceea realista. Desi tema iubirii nu ocupa locul esential in acest roman, in care autorul este preocupat de explorarea socialului si de crearea unei imagini fidele a societatii romane la inceputul secolului al XX-lea, imaginea cuplului Felix – Otilia ramane emblematica pentru universul fictiv. Acest cuplu este unul ideal tocmai prin imposibilitatea realizarii lui. Ramanand o suma de virtualitati, acest cuplu se inscrie in seria povestilor de dragoste cu final melancolic, neimplinit, care nu ilustreaza, in nici un caz, „o forma tipica a iubirii.”  

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1922
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved