Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (de dupa al doilea razboi mondial)

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (de dupa al doilea razboi mondial).

Romanul ales: Morometii, de Marin Preda



"Scriind, a declarat Marin Preda, totdeauna am admirat ceva, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria ci si maturitatea. Eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu."

Marin Preda, prin intermediul personajului Ilie Moromete din romanul Morometii, a conturat un nou tip de taran roman, un om cu judecata agera, cu viata interioara bogata, un taran inchis in sine si prudent fata de dusmaniile din afara.

In binecunoscutul roman "Morometii", personajul principal Ilie Moromete, este caracterizat atat direct de catre narator, cat si indirect prin intermediul vorbelor faptelor, gesturilor, atitudinilor sale, precum si din perspectiva celorlalte personaje. Un rol deosebit in revelarea lumii sale interioare o are monologul interior, gratie caruia se releva naratarului gandurile, starile sau nelinistile protagonistului. Ilie Moromete este un personaj unic prin deosebita lui complexitate sufleteasca, detasandu-se net in cadrul tipologiei din romanele noastre taranesti, Marin Preda afirmand cu tarie ca taranul sau nu este bantuit de glasuri si nici nu traieste sub zaristea cosmica (negand descendenta Rebreanu - Blaga). Eroul este portretizat in miscare si se contureaza prin suma detaliilor acumulate pe parcurs. Astfel pe parcursul anilor ii este atribuita o serie de caracteristici: "filosof", "naiv", "inocent", "disimulat".

El este autoritar, ii domina pe cei din jur, iar in cadrul familiei reprezinta o autoritate inflexibila. Scena care evidentiaza raporturile dintre personaj si familie este cea a mesei, unde fiecare isi are locul prestabilit: "Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare." In gospodaria Morometilor nimic nu se intampla fara prealabila lui incuviintare. In realitate, Moromete nu este un caracter inflexibil, ci unul independent. El are ghinionul ca fiii lui sa fie complet lipsiti de simtul umorului si este dezamagit ca tata cand remarca lipsa de inteligenta a acestora. Lipsa de tovarasi de conversatie il determina adesea pe Ilie sa stea singur in asteptarea cuiva pentru a schimba cateva vorbe: "Moromete statea pe stanoaga podistei si se uita peste drum. Statea degeaba, nu se uita in mod deosebit, dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva.", pentru el centrul lumii sale fiind comunicarea.



Protagonistul are un comportament dispretuitor fata de afaceristii avari precun Tudor Balosu, vecinul sau, pe care il socoteste o fiinta inferioara, el alegandu-si prietenii in functie de inteligenta, de aceea ii admira pe Dumitru lui Nae si mai presus pe Cocosila "care starnea in Moromete ceva neinchipuit de placut", mai ales ca aceeasi bucurie a cuvantului rostit il anima si in poiana lui Iocan. Simpatia cu care este intampinat Moromete, faptul ca discutiile nu incep fara el, greutatea cuvantului sau, dovedesc ca prestigiul lui e real si ca valoarea sa este recunoscuta. Sociabilitatea, umorul, inteligenta, darul de a vedea dincolo de lucruri, fantezia, bucuria contemplatiei, fac din el un taran neobisnuit, un observator si un moralist. Una din iluziile lui Moromete este credinta ca oamenii il inteleg sau ca cel putin sotia si copiii il inteleg. Fiind constient de valoarea sa, nu-si poate reprima uimirea cand acestia il interpreteaza altfel decat se stia el.

In final, singurul lucru de mare pret care ii ramane este libertatea de spirit, el refuza sa-si dea pamantul la colectiv, desi stia ca dorinta nu-i va fi respectata. El isi stapaneste pana in ceasul de pe urma taria de caracter si inainte de moarte rosteste: ".eu intotdeauna am dus o viata independenta!"

Ilie Moromete nu seamana cu nici unul dintre personajele prozei anterioare, este unic. Originalitatea sa vine din modul in care un spirit inventiv, creator, transforma existenta intr-un spectacol. Moromete priveste lumea cu un ochi patrunzator semnificant, in intamplarile cele mai simple descopera ceva deosebit, o nota inveselitoare, o lumina care pentru ceilalti nu se aprinde .





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1449
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved