Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


FIGURI DE STIL SI PROCEDEE DE EXPRIMARE

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Texte literare / nonliterare pentru evaluarea prin proba orala - Modele de itemi
Amintiri din copilarie - Povestire pe parti
O scrisoare pierduta CARACTERIZAREA PERSONAJELOR
Miorita - Capodopera absoluta a literaturii noastre populare
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, IN CARE SA PREZINTI UN PERSONAJ DINTR-UN TEXT NARATIV STUDIAT
Caracterizeaza un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, drama, forme ale dramaturgiei in teatrul modern)
Forme de manifestare a dramaturgiei in teatrul modern; citat Mihail Sebastian
Originea si evolutia limbii romane
Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu
Sinteza poetica a Renasterii; Lodovico Ariosto

TERMENI importanti pentru acest document

: : figuri de stil : chip de lut figura de stil : figuri de stil si procedee deexprimare :

FIGURI DE STIL SI PROCEDEE DE EXPRIMARE

                                Semnificatii ale modurilor si timpurilor verbale

            Prezentul indicativului exprima actiuni simultane cu momentul vorbirii, dar poate avea si alte valori. Prezentul istoric sau narativ exprima sensul de perfect (Mihai Viteazu intra in Alba-Iulia). Prezentul interativ indica actiuni care au loc periodic (Merge zilnic la munca). Prezentul gnomic sau etern arata adevaruri permanente sau fenomene vesnice (Luna se roteste in jurul pamantului, iar acesta in jurul soarelui). Prezentul poate avea valoare de viitor (Maine merg la munte) sau de imperative (Spui ce mai ai de spus si pleci!).

            Imperfectul arata o actiune desfasurata de-a lungul unei perioade de timp trecute, simultana cu alta actiune trecuta; de aceea, imperfectul aste timpul naratiunii. Poate avea valoare de imperfect narativ sau descriptive (Pe atunci priveam norii ore in sir), valoare interativa (Se intalneau zilnic), valoare de conditional perfect (Daca taceai, filozof ramaneai) sau de optativ (Voiam sa stiu ce mai faceti).

            Ca timp al povestirii, imperfectul este si indicile trecerii de la realitate la imaginar (In vis se facea ca erai imparat).

            In limba literara, in scris, perfectul simplu exprima rapiditatea cu care s-a petrecut o actiune si faptul ca ea s-a incheiat imediat inaintea prezentului. De aceea perfectul simplu este utilizat in naratiuni in care miscarile/ actiunile personajelor se produc rapid sau de la sine sau cand este introdusa o replica a unui personaj, in dialog    (-As pofti o salata din Gradina Ursului- zise imparatul. Ion Creanga).Poate exprima ironia (Ca bine zisesi!) sau reprosul (Venisi si tu,in sfarsit!).

            Perfectul simplu se mai intrbuinteaza  in vorbirea curenta regionala.

            Perfectul compus  exprima o actiune realizata in trecut si incheiata in momentul relatarii ei,avand de obicei valoare absoluta (Am citit cartea.).Poate fi utilizat si cu valoare relative:mai mult ca perfect (Inainte de a pleca a salutat pe toata lumea.), viitor anterior(Pana se decide,l-am lamurit.),viitor(Acu chiar ca am plecat.)

            Poate fi utilizat uneori cu forma inverse (-Mai auzit-ai dumneata,cumnata,una ca asta[…]!? Ion Creanga),ca marca a oralitatii.

             Mai mult ca perfectul arata ca actiunea s-a desfasurat in trecut si s-a inchieat inaintea altei actiuni din trecut.Cealalta actiune trecuta poate fi neexprimata  sau sugerata de un gerunziu sau de un supin(de exemplu:Vorbind de una de alta,timpul trecuse repede.Se facuse foc la auzul vestilor.)

             Viitorul indica o actiune care se petrece dupa momentul vorbirii.Uneori viitorul poate fi folosit ca perfect (Dupa infaptuirea unirii, domnitorul va incerca sa obtina recunoastera ei pe cale diplomatica.) sau poate avea valoare de viitor anterior (Dupa ce veti citi textul, vom discuta mesajul sau). Viitorul mai poate avea valoarea modului imperativ (Decizia va fi dusa la indeplinire), prezumtiv (Asa o fi, n-o fi asa…), optativ (Am sa va rog sa fiti mai atent). Utilizarea viitorului popular in textul literar este o marca a oralitatii.

              Viitorul anterior  exprima o actiune care urmaeza sa aiba loc dupa momentul vorbirii si inaintea altei actiuni viitoare; este un timp folosit rar si livresc, dar formele populare ( oi fi spus, ati fi spus), omonime cu prezumtivul, sunt marci ale oralitatii.

              Prezentul conlunctiv exprima nesiguranta, dorinta (Sa sarim in luntrea mica…Mihai Eminescu), o actiune viitoare (Sa rspund sau san u raspund.) sau situate imprecise in timp (Eu sa muncesc, iar tu sa stai?), dar poate avea si valoare de imperativ (Sa asculti sfatul meu!). Perfectul conjunctiv exprima concesia, indoiala (N-ar fi scos o vorba, sa-l fi picat cu ceara!) sau conditia in trecut (O ora sa fi fost amici…Mihai Eminescu).

             Conditional-optativul exprima o actiune  realizabila,o dorinta(Jelui-m-as si n-am cui.Folclor;in blesteme,Manaca-i-ai coada!)si conditia indeplinirii dorintei(De-ar sti omul ce-ar pati,dinainte s-ar pazi).Formele inversate apar in vorbirea populara sau in constructii affective(Mira-m-as!).

              Imperativul exprima o actiune realizabila,un ordin,o dorinta,o rugaminte(Vino-n codru la izvorul/Care tremura pe prund. Mihai Eminescu).

              Infinitivul denumeste o actiune continua, ca proces; infinitivul mai poate avea valoare de conjunctiv, imperative sau de gerunziu.Gerunziu exprima o actiune in desfasurare, simultan cu o alta actiune; in enunturi exprima insusiri ale verbelor (De-atatea nopti aud plouand/Aud material plangand. George Bacovia)

Participiul denumeste actiunea suportata sau savarsita de un obiect; prin conversiune,devine adjective (fericit,multumit,linistit etc),iar unele devin substantive prin articulare (Tot patitu-i priceput.). Supinul denumeste actiunea, fiind uneori echivalent cu prezentul (Usor de spus,greu de facut.); actiunea exprimata de supin reprezinta scopul (Ce mai este de facut?), mai rar cauza (De urat ma duc de-acasa/Si uratu-mi nu ma lasa. Ion Creanga) unei actiuni expuse anterior.

DENOTATIE SI CONOTATIE

              Sens denotativ –sau comun, proriu, nonsubiectiv si unic al unui cuvant, din dictionar.De exemplu, substantivul odor, conform DEX,inseamna 1 Obiect lucrat dintr-un metal pretios(impodobit cu prietre scumpe); giuvaer. 2 Vesminte scumpe si alte obiecte pretioase folosite la serviciile religioase, iar substantivul lut inseamna roca sedimentara, galbena sau cafenie, folosite in olarie, in constructii si in sculptura; argila.

             Sensuri connotative –sau sensuri suplimentare, figurate si multiple, adeseori subiective si variabile, rezultate din contex, ale unui cuvant, si care se adauga denotatiei. In sens conotativ, in poezia eminesciana, odor (O vin’! odorul meu nespus…) desemneaza fiinta iubita, pretuita, iar lut inseamna cadavru, structura chip de lut avand rolul de a caracteriza conditia umana-fiinta muritoare, pieritoare. Unele sensuri conotative  sunt cunoscute si utilizate ca atare de toti vorbitorii, in timp ce altele sunt creatii individuale rezultate ale inventiei creatoare a scriitorilor. De exemplu, sensurile unor substantive precum leu , iepure, vulpe, daca fac referire la o persoana, capata in mod general conotatia de nobil, maret, respectiv,  fricos si viclean. La fel, in expresia raza de speranta probabil ca niciun vorbitor nu va opta pentru sensul denotativ al substantivului raza-linie dreapta dupa care se propaga lumina-, ci va percepe sensul conotativ, cel de speranta vaga.

FIGURI DE STIL SI PROCEDEE DE EXPRESIVITATE

             Expresivitatea este o consecinta a functiei emotive a limbajului si se realizeaza prin mijloace diverse: fonetice, morfologice, sintactice, lexicale etc. Ea se poate manifesta ca fenomen intentional, fiind o caracteristica centrala a stilului belletristic, dar si in comunicarea curenta, uneori, ca in cazul onomatopeelor, efectul expresiv nefiind dependent de context. Se poate vorbi si de expresivitate involuntara, cand efectul stylistic al unui enunt se manifesta spontan, acesta nefiind formulat initial in scopul obtinerii unei valori expresive. Este cazul mai ales al textelor apartinand perioadei vechi a literaturii romane, secolul al XVII-lea si al XVIII-lea (cronici, scrieri religioase), dar si al comunicarii orale in general.

           

Niveluri ale expresivitatii

         Nivel fonetic:

·          Onomatopeele: Inchipuieste-ti sa vii pe drum cu birza tinti postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca…Stii , m-a zdruntinat!(I.L. Cargiale, O scrisoare pierduta)

·          Interjctiile(datorita scurtimii):O, esti frumos cum numa-n vis / Un demon se arata…                          (Mihai Eminescu, Luceafarul)

Aliteratiile: …planetii toti ingheata si s-azvarl rebeli in spat /Ei, din franele liminii si ai soarelui scapati.(Mihai Eminescu,Scrisoarea I)

Nivel morfologic:

·        dativul etic:Noua mesteri mari / Si Manole zece, /Care mi-i intrece.(Mesterul Manole)

·        forme ale superlativului absolute: …o prea frumoasa fata.(Mihai Eminescu,Luceafarul)

·        folosirea  timpului prezent in secventele narative sau epico-lirice: …vine, vine, vine, calca totul in picioare.(Mihai Eminescu. Scrisoarea III)

  Nivelul sintactic:

·           topica: Lacul codrilor albastru /  Nuferi galbeni il incarca.(Mihai Eminescu, Lacul)

·        reptitia: Il vede azi, il vede mani…(Mihai Eminescu, Luceafarul)

·        elipsa: Zic iar: ,,Stimabile, ai putina rabdare, docomentul’’ … El iar: ,, … ca de, damele”.(I.L. Caragiale, O scrisoare pierduta)

 

  Nivel lexical:

·  argoul:  a vraji, a cobzari, a baga texte, a vorbi la deruta – a insela; universitate, academie                        -  inchisoare ;vietas – cndamnat la inchisoare pe viata.

·  Invocatiile, imprecatiile, blestemele etc.: Cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punand mana pe ei, / Sa-i imparti in doua cete … (Mihai Eminescu, Scrisoarea III); Muiere nesocotita! Striga Lapusneanul…(Costache Negruzzi, Alexandru Lapusneanul)

·                     in formarea cuvintelor:

         a)  diminutivele  propriu-zise sau ironice: Ea-l asculta pe colpilas …(Mihai Eminescu, Luceafarul); Simtisi c-am sa te pun la treaba sit e pitesti, sa nu-ti vad mutra, sa nu-mi aduc aminte de tine, mititelul taichii! (I.L. Caragiale, Kir Ianulea) 

         b)  augmentativele propriu-zise sau depreciative: … fetiscane / cozi plavane …(Ion Barbu,     Dupa melci); Mare farsor, mari gogomani (I.L. Caragiale).

       Alexandru Lapusneanul – protagonistul nuvelei, erou romantic si eponim (care da numele    operei- n.n.), avand atestare istorica – este alcatuit din  puternice trasaturi de character, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica si spirit  vindicativ(razbunator), trasaturi ce reies indirect, din faptele si vorbele personajului. Hotarat  sa-si duca la implinire planul de razbunare, el este  de neclintit, raspunzand cu manie boierilor: ,,Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”. Bun cunoscator al psihologiei umane, detine arta disimularii, insa toate aceste caracteristici se subordoneaza  cruzimii, trasatura romantica si dominanta, reiesind indirect din multele scene cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moarte a propriei familii, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor etc.Caracterizarea directa facuta de narrator se contureaza, prin redarea gesturilor si a muncii personajului, atat forta de disimulare- “in minutul acela el era foarte galben la fata, ca si racla sfantului ar fi tresarit “-, cat si ura permanenta care-i determina comportamentul: “sangele intr-insul incepu a fierbe”.Moartea violenta, prin otravirea lui Lapusneanul de catre chiar blanda lui sotie, este tot de factura romantica.

       Episodul  calugaririi si al mortii prin otravire de catre doamna Ruxandra constituie adevar istoric preluat din cronica  lui Grigore Ureche, iar faptul ca Lapusneanul a sfarsit in bratele calailor sai este fictiunea autorului: “… vazandu-sa in boala grea  ce zacuse si neavandu nadejde de a mai firea viu, au lasat cuvantu episcopilor si boierilor, de-l vor vedea ca ieste spre moarte, iara ei sa-l calugareasca. Decii vazandu-l ei lesinandu si mai multu mort decat viu,[…] l-au calugarit si i-au pus nume de calugarie Pahomie. Mai apoi, daca s-au trezit si s-au vazut calugar, zic sa fie zis ca de sa va scula, va popi si el pe unii.[…] Roxanda, doamna-sa, temandu-se de un cuvantu ca acesta[…] l-au otravit si au murit.”

       Finalul nuvelei  ilustraza adevaru istoric, voda Lapusneanul, lasand “o pata de sange in istoria Moldovei ’’, a fost imormantat  la manastirea Slatina, unde “ se vede si astazi portretul lui si a familiei sale”, in cronica lui Ureche fiind inclusa informatia ca domnitorul a fost ingropat cu cinste “ in manastirea sa, Slatina, ce ieste de dansul zidita”, ceea ce constituie un argument puternic pentru incadrarea nuvelei in romantism, prin definirea ca nuvela istorica.

       In antiteza cu Lapusneanul este domnita Ruxanda, inzestrata numai cu trasaturi positive, intre care gigasia, blandetea si iubirea de oameni, caracteristici tipic romantice. Personaj mobil, Ruxanda isi otraveste sotul tot dinte-o pornire umanitara, ca sa scape tara de un domnitor crud si razbunator.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1269
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved