Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


LIMBA ROMANA COMUNA

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Prezinta constructia discursului narativ intr-o opera literara studiata (povestire sau basm cult)
Ilustreaza conceptul operational “roman” (traditional sau modern), prin referire la o opera literara studiata
SCRIE UN ESEU DE 2 - 3 PAGINI, IN CARE SA PREZINTI TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME, REFLECTATE INTR-UN ROMAN AL EXPERIENTEI DIN PERIOADA INTERBELICA
Harap Alb, Ion Creanga
Tema si viziune despre lume reflectate intr-un text poetic studiat, din opera lui Ion Barbu: Riga Crypto si lapona Enigel
Caracterizarea lui Ghita - Moara cu Noroc de Ioan Slavici
TIPURI DE CORESPONDENTA
Formarea limbii romane literare
Lacustra - Cele patru catrene ale poeziei
IMAGINATIA SIMBOLICA IN OPERA LUI MIRCEA ELIADE

TERMENI importanti pentru acest document

: romana comuna : romana comuna definitie : limba romana comuna : defineste romana comuna :

LIMBA ROMANA COMUNA

1. Limba romana comuna. Definitie. Denumiri

Studiul comparativ al celor patru dialecte romanesti permite degajarea multor similitudini si identitati, care duc la concluzia ca ele apartin aceleiasi limbi.

Pentru a denumi aceasta etapa de dezvoltare a limbii romane dinainte de separarea dialectelor, in care romana inca nu se divizase in dialectele de astazi, s-au folosit mai multi termeni: romanica balcanica (Ov. Densusianu); urrümanisch / straromana (Sextil Puscariu); romana primitiva (Al. Philippide, G. Ivanescu); romana comuna (I. Siadbei, 1932, termen reluat in 1934, si consacrat, mai tarziu, de Al. Rosetti, care si-a numit capitolul al IV-lea din Istoria limbii romane “Romana comuna”); romana primitiva comuna (D. Macrea, 1956; acesta considera ca termenul de romana comuna este ambiguu, fiindca se foloseste si pentru denumirea trasaturilor comune ale dacoromanei in diversele ei etape de evolutie); traco-romanica, protoromana si romana comuna (I. Coteanu); romanica dunareana (Emil Petrovici). Lingvistii straini au folosit si alte denumiri: romano-balcanica (Sismariev), termen care insa restrange teritoriul de formare a romanei la sud de Dunare. Dintre toti acesti termeni, sinonimi, in general, s-a optat, in literatura de specialitate, pentru acela de romana comuna, acceptat de autorii Tratatului de istorie a limbii romane. Astfel, conceptul de limba romana comuna se utilizeaza cu acceptiunea de limba reconstituita.

I. Coteanu definea romana comuna ca fiind “un numar de fenomene lingvistice caracteristice perioadei in care se presupune ca aromana, dacoromana, meglenoromana si istroromana formau un tot lingvistic, mai mult ori mai putin unitar”. Este vorba despre perioada dintre secolul al VII-lea (cand limba romana poate fi considerata formata) si secolul al XII-lea (cand contactul dintre vorbitorii din nordul si sudul Dunarii s-a intrerupt).

In ceea ce priveste problema datarii perioadei cand s-a dezvoltat aceasta etapa de evolutie, s-a admis, in general, ideea ca perioada de romana comuna ar putea fi cuprinsa intre doua date: momentul cand limba latina poate fi socotita limba romana diferita atat de latina, cat si de celelalte limbi romanice (secolul al VII-lea) si momentul diferentierii dintre graiurile din nordul si cele din sudul Dunarii, cand se “rupe” unitatea romanei comune (limita superioara ar fi secolele al XI-lea – al XII-lea, cand ramura istroromana s-a desprins de trunchiul romanei). Totusi, in legatura cu limita inferioara a romanei comune s-au formulat si alte opinii (secolul V – ILR, II; secolul VII-VIII – Al. Philippide, G. Weigand, Al. Rosetti, D. Macrea, I. Coteanu). In ceea ce priveste ordinea desprinderii de trunchiul comun, cercetarile arata ca primii au fost aromanii, urmati de meglenoromani (deoarece in dialectul meglenoroman exista unele inovatii lingvistice comune cu cele din dialectele dacoroman si istroroman, care lipsesc din dialectul aroman) si de istroromani.

Teritoriul romanei comune reprezinta de fapt teritoriul de formare a limbii si a poporului roman. Romana comuna se caracteriza prin unitate; aspectul ei unitar se poate demonstra prin compararea celor patru dialecte, trasaturile comune ale acestora diferentiaza limba romana de toate celelalte limbi romanice. Unitatea de atunci a limbii romane mai persista inca, divergentele dialectale din interiorul romanei fiind minime, iar deosebirile survenite ulterior intre dialecte nu impiedica recunoasterea unitatii originare. Compararea celor patru dialecte romanesti permite reconstituirea principalelor particularitati ale romanei comune. Al. Rosetti observa ca romana si-a mentinut caracterul unitar de la o etapa de evolutie la alta: “Unitatea romanei comune presupune existenta de raporturi sociale frecvente intre grupuri […]. Unitatea de civilizatie a romanilor, in epoca de comunitate, oglindita in unitatea limbii, este un fapt de mare importanta pentru dezvoltarea ulterioara a romanei; limba comuna, formata atunci, si-a mentinut omogenitatea intr-o asa masura, incat divergentele dialectale din sanul dacoromanei sunt minime, iar deosebirile fata de grupul aroman nu sunt de natura sa impiedice trecerea usoara de la un sistem lingvistic la altul, unitatea originara a grupurilor fiind si astazi aparenta”. S-a considerat ca reconstruirea romanei comune – varianta postlatina unitara – se intemeiaza atat pe unitatea dialectelor, cat si pe aceea a latinei dunarene. Emil Petrovici sublinia unitatea celor patru dialecte romanesti, atat de diferita fata de situatia prezenta in toate celelalte limbi romanice, precizand ca trasaturile comune ale celor patru dialecte “indica existenta in trecut a unui aspect unitar al romanicii orientale, foarte deosebit de acela al tuturor celelalte limbi romanice, inclusiv al dalmatei. Aspectul acesta, reconstituit, al romanicei orientale, nu poate fi numit mai potrivit decat romana comuna, iar cele patru varietati principale ale ei nu pot fi considerate altfel decat ca dialecte ale limbii romane”.

   Deosebirile dintre graiurile dacoromanei sunt minime, de natura in special fonetica si lexicala, extrem de rar gramaticale.

2. Trasaturi ale romanei comune

2. 1. Fonetica

Prin transformarile care au avut loc in romana comuna si care au dus la schimbarea structurii fonetice si fonologice a romanei, romana a inceput sa se diferentieze tot mai mult de celelalte limbi romanice; este vorba despre transformari care, in unele cazuri, au inceput inca din latina dunareana. Inventarul fonetic al romanei comune se imbogateste si cu unele sunete si foneme noi care au aparut, in procesul de bilingvism, in perioada de intensificare a contactului cu populatiile slave.

Criteriul principal de stabilire a apartenentei unui fenomen de limba la romana comuna este prezenta lui in toate dialectele romanesti sau cel putin in dacoromana si aromana, tinand totusi cont de faptul ca exista atat inovatii comune celor patru dialecte, cat si inovatii ulterioare, dezvoltate independent in fiecare dialect in parte.

2. 1. 1. Vocalismul

Sistemul vocalic al romanei comune cuprindea sase vocale: a, e, i, o, u, a. In legatura cu vocala i, se pare ca aceasta a aparut mai tarziu, dezvoltandu-se independent (si convergent) in diverse dialecte. Dintre transformarile fonetice importante care au intervenit in vocalismul limbii romane amintim:

2. 1. 1. 1. Trecerea lui a neaccentuat la a (cu exceptia initialei): lat. casa > drom. , arom. , megl. casa, istr. cåsê; lat. mola > rom. moara.

2. 1. 1. 2. Diftongarea vocalelor e si a accentuate: é > ea si ó > oa, atunci cand erau urmate, in cealalta silaba, de un a sau e: lat. feta : rom. com. *feata (drom. fata este o inovatie); lat. florem > rom. floare (istr. flore este o inovatie); lat. solem > rom. soare; lat. coda > rom. coada.

2. 1. 1. 3. Diftongarea lui ê accentuat (< lat. cl. ĕ accentuat) la ie, ca in celelalte limbi romanice, in urma unui fenomen spontan: semivocala i a diftongului a asibilat consoanele precedente: lat. fĕrrum > rom. fieru; lat. pĕllem > rom. piele; lat. fĕlem > rom. fiere; lat. sĕssum > rom. sesu; lat. tĕxo > rom. tesu.

2. 1. 1. 4. Pastrarea lui e precedat de labiala, in pozitie accentuata; aceasta trasatura a fost pastrata in dialectele sud-dunarene, mai conservatoare, in timp ce dacoromana a inovat, trecandu-l pe e la a: lat. pop. fetus > rom. com. fetu (pastrat in dialectele sud-dunarene); drom. fat; lat. pop. melum > rom. com. meru (pastrat in dialectele sud-dunarene); drom. mar.

2. 1. 1. 5. Unele vocale accentuate in pozitie nazala (urmate de m sau n) au suferit transformari:

á (accentuat) + m/n > a, apoi la i: lat. panem > rom. com. *pane > rom. pane > paine (arom. pane, megl. poini, istr. pare); lat. canem > rom. com. *cane > drom. cane > caine (arom. cane, istr. care, megl. coini);

é (accentuat) + m/n > i: lat. venit > rom. vine; arom. yini, megl. vini; istr. vire; lat. bene > rom. bine (arom. g’ine, istr. bire, megl. bini);

ó (accentuat) + m/n > u: lat. comparo > rom. com. , drom. , megl. cumpar (arom. (a)cump(a)rare, istr. cumparå, megl. cumparari).

2. 1. 2. Consonantismul

2. 1. 2. 1. Inca din latina tarzie, actiunea iotului asupra consoanelor precedente a determinat aparitia africatelor surde è, t si sonore ğ, dz, fenomen care se pastreaza si in romana comuna:

lat. caelum > rom. com. *ceru; lat. gelu (m) > rom. com. *geru; lat. diem > rom. com. *dzi; lat. texo > rom. com. *tesu.

2. 1. 2. 2. Palatalizarea lui s urmata de un iot da nastere la aparitia consoanei s, fenomen caracteristic celor patru dialecte romanesti: lat. sĕssus > rom. com. *sesu; lat. sic > rom. si.

2. 1. 2. 3. Palatalizarea lui n urmat de iot a determinat aparitia consoanei ñ, pastrata pana astazi in dialectele din sudul Dunarii; in dacoromana, el s-a pastrat doar in graiurile din Banat:

lat. cuneum > rom. com. *cuñu, lat. calcaneum > rom. com. *calcañu.

2. 1. 2. 4. In romana comuna exista un sunet ¾, provenit din palatalizarea lui l slab sau forte urmat de iot; acesta s-a pastrat in dialectele sud-dunarene; disparitia lui in dacoromana este o inovatie: lat. lĕporem > rom. com. *l’epure > dr. iepure (arom. l’epure, megl. , istr. l’epur).

2. 1. 2. 5. In timp ce ll (geminat) s-a pastrat, sonanta l, situata intervocalic, evolueaza la r: lat. solem > rom. soare; lat. molam > rom. moara; dar: lat. caballus > rom. cal (fenomen pastrat in toate dialectele romanesti).

2. 1. 2. 6. Grupurile consonantice cl si gl in cuvintele de origine latina se rosteau, in perioada romanei comune, cl’ si gl’; dialectele sud-dunarene pastreaza aceasta pronuntare, in vreme ce in dacoromana prezinta inovatia, de data relativ recenta, cl’, gl’ > k’, g’: lat. oricla > rom. com. *ureacl’e (ar. uriacl’e, megl. urecl’a, istr. urecl’e) > drom. ureche; lat. oculus > lat. pop. oclu(s) > rom. com. *ocl’u (arom. ocl’u, megl. ŭocl’u, istr. ocl’u) > drom. ok’; lat. glacia > rom. com. *gl’ata > drom. gh’ata.

2. 1. 2. 7. Grupurile consonantice latinesti cs, ct evolueaza la ps, pt:

lat. coxa > rom. coapsa; lat. lactem > rom. lapte; lat. noctem > rom. noapte.

2. 1. 2. 8. Grupul consonantic latinesc gn > mn: lat. signum > rom. semn; lat. lignum > rom. lemn.

2. 1. 2. 9. Grupurile consonantice latinesti sc, st urmate de e sau i trec la st: lat. castigare > rom. castiga; lat. descendere > rom. destinde.

2. 1. 2. 10. Grupurile bl si br, situate intervocalic, devin ul, ur: lat. cl. cribrum > lat. pop. cibrum > rom. com. *ciuru.

2. 2. Morfosintaxa

2. 2. 1. Substantivul. Treceri de la o declinare la alta incepusera sa se inregistreze inca din latina populara; in romana comuna se mai pastreaza inca declinarea a IV-a feminina (lat. manus > rom. manu; lat. nurus > rom. Noru.

Spre deosebire de Romania occidentala, unde multa vreme subiectul si obiectul gramatical au avut forme diferite, flexiunea substantivului se caracterizeaza prin identitate formala intre N si Ac, fapt determinat de unele transformari fonetice (caderea sunetelor finale -m, -s, -t) si de particularitati morfosintactice (marcarea acuzativului prin prepozitii si prin topica).

   Alta particulate a numelui romanesc, sincretismul genitiv-dativ, poate sa se fi datorat influentei dativului asupra genitivului, fenomen petrecut in latina dunareana. Ca marci specifice pentru aceste cazuri se intalnesc, in romana veche, prepozitia a pentru genitiv sau genitiv-dativ (a < lat. ad) si de (< lat. de), situatie care se poate constata si in romana veche: casa de domnul, cale de cetate, mijloc de baseareca etc.

2. 2. 2. Adjectivul. In romana comuna existau trei tipuri de adjective: cu patru forme: m. sg. bunu, m. pl. buni, f. sg. buna, f. pl. bune; cu trei forme: m. sg. nou, m. pl. noi, f. sg. noaua, f. pl. noaua; cu doua forme: m. sg. dulce, m. pl. dulci, f. sg. dulce, f. pl. dulci. Adjectivele cu o singura forma sunt de data mai recenta. Comparativul adjectivelor se formeaza cu adverbul mai + pozitivul adjectivului (mai bun). Superlativul avea mai multe posibilitati de exprimare: multu + pozitivul adjectivului, ca in aromana si in vechea dacoromana. Ulterior dacoromana a optat pentru constructia superlativului cu foarte, curenta astazi.

2. 2. 3. Numeralul. In evolutia de la latina la romana, numeralele de la 1 la 10 s-au pastrat, mentinandu-se pana astazi in toate dialectele: unu < lat. unus, una; doi/doaua < lat. *dui, duae; trei < lat. tres; patru < lat. quattor; cinci < lat. cinque (= quinque); sease < lat. *sess (= sex); sapte < lat. septem; optu < lat. octo; noaua < lat. novem; dzeace < lat. decem. In romana comuna exista si numeralul vig’inti (< lat. viginti), care s-a pierdut in toate dialectele romanesti, cu exceptia aromanei (yig’i(n)ti). Sub influenta sistemului autohton de numaratoare, s-a refacut sistemul de numarare de la 11 la 19 si de la 20 la 90. Celelalte tipuri de numerale din latina (ordinale, multiplicative etc. ) au disparut, cedand locul unor forme create pe teren romanesc.

2. 2. 4. Verbul

In romana comuna existau patru moduri personale: indicativul, conjunctivul, conditionalul si imperativul si trei moduri nepersonale: infinitivul, gerunziul si participial; a disparut supinul, valorile acestuia fiind redate de infinitiv.

Mentionam cateva aspecte mai importante in flexiunea verbului din romana comuna:

2. 3. 4. 1. Mentinerea formei etimologice laudámu, lucrámu la indicativ prezent; se considera ca trecerea lui á > a este ulterioara epocii de despartire a dialectelor.

2. 3. 4. 2. Imperfectul indicativului continua formele etimologice fara -m la pers. I sg. si fara -u la persoana a III-a pl; primele texte romanesti (secolul al XVI-lea) prezinta omonimia intre persoanele I sg. , a II-a sg. si a III-a pl. , cu desinenta θ; desinentele -m (pers. I sg. ), respectiv -u (pers. a III-a pl. ) apar mai tarziu.

2. 3. 4. 3. La perfectul simplu existau inca formele de perfect tare (cu accent pe radical): feciu “facui”; arsu “arsei”; adusu “adusei”, astazi pastrate in aromana si meglenoromana si, regional, in dacoromana. Ulterior, dacoromana inoveaza prin regularizarea paradigmei cu forme slabe.

2. 3. 4. 4. Mai mult ca perfectul nu avea inca formele cu -se- si pe cele cu -ra, ca marca a pluralului. Acestea apar mai tarziu (-ra- se extinde de la perfectul simplu).

2. 3. Particularitati regionale

Utilizarea limbii romane comune pe un teritoriu intins explica prezenta unor particularitati regionale, ca:

2. 3. 1. Rotacismul lui -n- intervocalic > -r- in cuvintele de origine latina, fenomen comun romanei si albanezei: lat. bene > rom. bine (cu rotacism bire); lat. luna > rom. luna (cu rotacism: lura).

Fenomenul era candva destul de extins; el este general in dialectul istroroman; in dacoromana el era destul de extins in secolul al XVI-lea, cuprinzand nordul Transilvaniei, Maramuresul si nordul Moldovei, iar astazi este in restrangere (doar izolat, in Muntii Apuseni).

2. 3. 2. Palatalizarea labialelor.

Fenomenul este general si total in aromana (afecteaza toate labialele in stadiu final), partial in meglenoromana (unde nu se palatalizeaza toate labialele si nici in toate cuvintele – b nu se palatalizeaza niciodata –, iar in celelalte se palatalizeaza, in principiu, labiala urmata de iotul in diftong).

2. 3. 3. Tratamentul diferit al consoanelor c si g urmate de iot: è si ğ (ca in dacoromana); t si dz (z) (ca in dialectele din sudul Dunarii). Exemple: lat. caelum > drom. cer; arom. ter; lat. generem > drom. ginere; arom. dzinere; lat. gelum > drom. ger;

2. 3. 4. Trecerea lui á > a in radicalul pluralelor feminine terminate in -i: parti, cetati, adunari. Formele cu a pastrat (cetati, balti, adunari etc. ) sunt frecvente in textele din secolul al XVI-lea, iar regional se mai intalnesc si astazi, sporadic, in dacoromana.

2. 3. 5. Inlocuirea verbelor iotacizate cu forme avand oclusiva nealterata. Prin analogie cu cred (< lat. credo) si-au refacut dentala verbe precum aud (< lat. audio).

2. 4. Lexicul

Predominante in romana comuna sunt elementele latinesti (Cercetarile asupra vocabularului romanei comune au aratat ca erau mai frecvente 598 de elemente lexicale, multe facand parte din fondul principal lexical existent pana astazi: termeni privind omul, viata materiala si spirituala, natura, flora, fauna, termeni de rudenie etc. ), majoritatea pastrate pana astazi (cele din fondul principal lexical), altele s-au pierdut ori s-au pastrat in unele dialecte sau graiuri. Existau si elemente de substrat, mai numeroase decat astazi. In cea de-a doua etapa a romanei comune (secolele IX – XII) au patruns si numeroase imprumuturi slave. Sensurile cuvintelor in romana comuna sunt mai apropiate de sensurile originare.

Abia dupa secolele IX-XII, in a doua etapa a romanei comune, au inceput sa patrunda si elemente de alta provenienta, in special slava. In romana comuna, sensul unor cuvinte de provenienta latina este mai apropiat de cel primar. Ca pondere, in romana comuna urmeaza elementele de substrat, ele fiind, cu siguranta, mai numeroase decat in etapele urmatoare de evolutie a limbii.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1665
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved