LITERATURA POPORANA

LITERATURA POPORANA

          Literatura poporana este totalitatea producerilor literare cunoscute in masa poporului, fie ca ele sunt ale lui proprii, fie ca sunt introduse pe calea scrierii si devenite poporane.
            Aceasta este definitia obisnuita a literaturii poporane. Desi se pare a fi destul de precisa, totusi se vede adesea dandu-se o intindere prea mare sferei acestei notiuni si unii cuprind sub rubrica aceasta toate manifestatiunile spiritului poporan, chiar acele care nu formeaza opera de literatura cum sunt credintele, datinile s.a. In asemenea caz, termenul de 'literatura poporana' se confunda cu cel de 'folk-lore'. Acest cuvant englezesc este nou in limba noastra. Pe cat stiu socotesc ca Hasdeu l-a intrebuintat pentru prima oara. Odata introdus, s-a raspandit foarte repede si azi oricine a putut transcrie un colind sau o doina auzita intr-un sat unde si-a petrecut vacanta se numeste 'folk-lorist'.
            Se poate afirma, cu oarecare dovezi, ca in Tarile Romane, cu mult inainte de a fi facut cel dintai act de 'folkloristica', erau cunoscute si pretuite producerile literare ale poporului. Se citeaza in mai toate partile de literatura pasagii din cronicari, care spun ca la mesele domnitorilor sau cu prilejul primirii vreunui principe strain, lautarii cantau diferite cantece in romaneste. Faptul este confirmat si de unii calatori in memoriile lor. Nimeni nu s-a gandit sa puna pe hartie asemenea cantece.
            Culegerea productiilor poporane s-a inceput foarte tarziu, cam atunci cand in Franta a devenit curenta aceasta indeletnicire, caci Franta a ramas mult in urma pe acest teren, desi unii critici considera pe Montaigne ca precursor al folkloristicei moderne. E interesant sa notam ca in Anglia in secolul XVIII, se dau la lumina multe productii poporane care produc impresie in multe cercuri de cititori si ca diferiti poeti iau teme din aceste productiuni. Apoi, trecand preocuparea aceasta in Germania, vedem aci ca ea dobandeste un caracter stiintific, intaia oara prin publicatiile fratilor Grimm (prima editie a basmelor 1812-1815), dupa ce filozoful Herder pe la 1778 aratase valoarea poetica a acestor productiuni, pe care le numeste glasuri ale popoarelor. Tocmai pe la 1840 prin culegerea, azi uitata, a lui La Villemarque, publicul francez cunoaste pentru prima data comorile geniului poporan francez. Aceasta culegere nu prezinta nici o fidelitate in reproducere dar e facuta numai cu un scop de a atrage atentia si simpatia cititorilor din lumea culta.
            Aceasta e epoca in care se publica pentru prima data produceri ale poporului nostru. In 1845 apare la Stuttgart colectia de basme adunate in Banat si traduse in limba germana de fratii Schott. In 1847 Anton Pann da la lumina Povestea vorbei, proverbe si anecdote, si de aceea am zis ca era 'folklorist sans le savoir'. In 1852 apar in doua brosuri baladele culese de Alecsandri. Acesta nu are punctul de vedere al lui Pann, care spunea ca scrierile sale sunt 'de prin lume adunate si la lume iarasi date', ci voieste sa scoata lucruri de la o lume pentru a le infatisa altei lumi.
            Brosurile lui Alecsandri sunt primite cu multa bunavointa multumita atmosferei ce se crease prin articolele lui Costache Negruzzi, de la care avem o colectie de proverbe grupate intr-un mod hazliu (Scrisoarea XII) si mai ales prin articolele lui Alecu Russo. Acesta gaseste ca numai in poeziile poporane se afla 'geniul romanesc', pe cand celelalte produceri sunt 'o amestecatura indigesta, o suma de idei luate fara nici o sistema de la straini si fara caracter original'.
            Colectia lui Alecsandri s-a publicat intregita in 1866 intr-un frumos volum in chinat Doamnei Elena, care de curand intemeiase azilul 'Elena Doamna'. In frunte repro duce un vechi articol in care, intr-un stil poetic, arata insemnatatea poeziei po porane. Este acela care incepe cu faimoasele cuvinte 'Romanul e nascut poet', care au dat nastere la atatea glume, adesea fara sare, fiindca Alecsandri se raportase la sensul generic, iar nu la intelesul individual.
            Aceasta colectie a fost salutata printr-o recenziune elogioasa a lui Titu Maiorescu in tanara pe atunci revista 'Convorbiri literare', in care se scot la iveala insusirile estetice ale diferitelor bucati. Mai tarziu ea a intampinat critice foarte aspre si culegatorul a fost acuzat ca a 'falsificat' opera poporului. Acuzatia era gratuita fiindca Alecsandri nu putea sa aiba inaintea sa decat modelele franceze de culegeri din acel timp, care urmareau numai punctul de vedere literar. Apoi buna sa credinta nu putea fi pusa la indoiala, intrucat insusi o spusese si in titlul cartii si intr-o scrisoare in care intre buinteaza comparatia cu cei ce cauta diamantul in nisipul raurilor. Aceasta scrisoare e reprodusa de I. Craciunescu in studiul sau Le peuple roumain d'apres ses chants nationaux.
            Multa vreme nici n-a fost la noi alta preocupare la culegatori si in acelasi spirit sunt facute colectiile, viu criticate, de colinde si de balade ale lui At.M. Marienescu din 1859 si 1867. Dreptul de a schimba si a inlatura unele versuri se socoteste stabilit si de alti culegatori, care nu si-au atras critici severe, cum e Miron Pompiliu, S.Fl.Marian, T. Burada s.a. O infatisare mai stiintifica da colectiei sale Teodorescu G.Dem., dar nici el nu merge pana acolo sa reproduca particularitatile de limba ale provinciei in care a cules fiecare bucata.
            De la 1885 colectiile se inmultesc, incep a se publica si studii asupra diferitelor ramuri de productii poporane si azi inca se realizeaza zilnic progrese pe aceasta cale.
            Trebuie sa citim seria de publicatiuni a Academiei: 'Din viata poporului roman; culegeri si studii'; apoi 'Sezatoarea', revista speciala de folclor, sub conducerea d-lui Artur Gorovei. Ca studii, afara de volumele relative la cate o ramura a literaturii poporane, despre care se pomeneste in locurile cuvenite si afara de cartea d-lui Teodor Sperantia trebuie sa citam articolele razlete si foarte variate ale lui G. Cosbuc. Intre acestea este unul foarte interesant (tiparit in fruntea colectiei de poezii poporane din Basarabia facuta de G. Madan) in care se ocupa de doua chestii fundamentale: Cum se fac si cum se raspandesc poeziile poporane.
            In felul acesta literatura poporului nostru este scoasa la lumina si cercetata. Sa vedem acum si in ce chip trebuie studiata. Care va fi clasificatiunea materialului?
           
            Cel dintai care s-a vazut silit sa faca o clasificare a fost Alecsandri. El asaza poeziile culese de el in doua grupe: balade si doine.
            El insa avea un numar redus de specii. Cand speciile cunoscute se inmultesc, problema se complica si aceasta problema o cerceteaza Teodorescu G.Dem. in colectia sa. El examineaza trei clasificari posibile: dupa anotimpul in care e obiceiul a se zice poezia, dupa etatea celui care o zice, dupa genul literar caruia apartine. Din aceste trei, alege pe cea de a doua si face doua clase.
            a) opere ale copilariei, junetei si adolescentei (Mos Ajun, Colinde, Stea si Vicleim, Vasilca, Plugusor, Sorcova, Oratii de nunta, Rugaciuni si jocuri copilaresti, Lazarelul, Paparudele si Caloianul, Ghicitorile, Glumele, Cantecele de lume);
            b) opere ale maturitatii si batranetii (Descantece, versuri din basme, Cantece Vechi).
            De acest fundamentum divisionis m-am servit eu in manualul de literatura (1894), facand trei grupe in loc de doua: opere ale copilariei, ale tineretii, ale batranetii.
            Socotesc insa ca nu e fericit. De aceea, in manualul pentru seminarii (1910), am adoptat clasificarea pe genuri literare. E drept ca unele specii au caractere care le-ar putea trece cand la un gen cand la altul, dar multe sunt bine fixate. Am facut deci patru grupe: a) productii lirice (doinele, horele, colindele, bocetele); b) productii epice (plugusorul, baladele, basmele); c) productii dramatice (oratiile, steaua si vicleimul) d) productii didactice (anecdotele, proverbele, ghicitorile, descantecele).
            Toate aceste clasificari pornesc de la studierea naturii diferitelor produceri poporane, iar pentru cercetarea noastra ar trebui aflata si o alta asezare dupa felul dezvoltarii in timp, o asezare cronologica.
            O asemenea clasificare s-a incercat, s-a schitat de Aron Densusianu in Istoria literaturii si apoi de V. Onit, fostul profesor din Brasov.
            Desigur ca poporul romanesc, nascut din urmasii colonistilor adusi de Traian si din ai dacilor supusi, a trebuit sa mosteneasca unele produceri ale spiritului poporan de la aceste popoare. Multe se vor fi pierdut in cursul timpului. Unele insa au ramas si in anumite opere literare ale poporului trebuie sa se poata gasi vechile idei, credinte, obiceiuri etc.
            Astfel din epoca romana s-au transmis balade si colinde in care se desfasoara mituri ale antichitatii, cum e mitul soarelui si al lunii. Cele doua corpuri ceresti sunt personificate intr-un frate si o sora. Si la antici soarele (Apolo) era frate cu luna (Diana), ba se poate ca numele insusi al zeitei sa se fi transmis in forma Simziana (Sancta + Diana = San-Ziana).
            Acest mit, care cuprinde si multe cazuri de metamorfoza, se gaseste in multe colectii. Sora soarelui se intalneste si in multe colinde.
            Colindul cu plugul (sau plugusorul) pomeneste pe un Troian (care e forma sarbeasca a numelui Traian).
            Doina e socotita ca un cuvant dac si deci infatiseaza elementul liric al poeziei poporane transmis de la daci. Tot din aceasta epoca sunt figurile zmeilor, care formeaza elementul caracteristic al majoritatii basmelor noastre.
            Epoca slavona, adica de prin sec. VII pana la 1300 a dat elementele catorva balade in care poporul canta cu un entuziasm deosebit pe cativa eroi ca: Mihu Copilul, Toma Alimos, Roman Grue Grozovanul, Vulcan s.a. care sunt niste tipuri de haiduci. Haiducii acestia lupta contra dusmanilor din afara. Ei sunt cu totul deosebiti de haiducii pe care ii canta poporul mai ales in sec. XVIII. Acestia lupta contra dusmanilor dinauntru, a strainilor si a boierilor apasatori.
            Desigur ca in punctul de vedere cronologic propus de V. Onit este o mare parte de adevar, dar chestiunea nu e destul de studiata. Ar fi trebuit o serie de monografii care sa urmareasca diferite figuri si sa stabileasca transformarile succesive ce iau in cursul timpului, caci se stie ca poeziile acestea, care se transmit oral, schimba elemente vechi cu altele noi si atribuie unor persoane ce au trait intr-o anumita epoca fapte ce s-au petrecut mai tarziu sau mai inainte.
            Ca exemplu am putea cita poezia Miorita, una din cele mai vechi si mai frumoase ale literaturii noastre poporane. Pe langa variantele publicate de Alecsandri si Teodorescu si cea completa publicata in 'Luceafarul' in 1905, se mai gasesc in colectia de materialuri folclorice, publicate sub directia lui Gr.G. Tocilescu, variante in care, pe langa elementele prozaice, s-au introdus nume de functiuni si de stari de lucruri cu totul moderne.
            Interesanta este si legenda manastirii Argesului. Este sigur ca aceasta legenda ne-a venit din Peninsula Balcanica. O gasim la alte popoare din partea locului si la romanii macedoneni. Intr-unele poezii e vorba de un pod, in altele de o cetate, la a caror temelie s-au zidit femei, rude ale mesterilor. In balada romaneasca se povesteste cum s-a cladit manastirea Argesului. Istoriceste stim ca biserica episcopala s-a cladit in vremea lui Neagoe. Poporul atribuie cladirea ei unui Negru Voda, iar mesterul este Manole nu Manea. Al. Odobescu, intr-un studiu al sau, arata ca numele lui Manea s-a introdus in legenda in vremea secolului XVII cand in adevar a existat un mester Manea, care a facut multe reparatii si a cladit biserica de la Hurez, unde se afla si portretul lui.
            Din toate aceste pricini, in starea in care se afla acum stiinta folcloristica la noi, este peste putinta a stabili cronologia literaturii poporane. De aceea suntem siliti a pastra impartirea producerilor poporane, dupa natura lor.