LITERATURA POSTBELICA. IDEI SI PROGRAME LITERARE. REPREZENTANTI

LITERATURA POSTBELICA. IDEI SI PROGRAME LITERARE. REPREZENTANTI

1. Modernismul postbelic - traditionalism.

Tendinta "pro-Lovinescu". reviste literare si reprezentanti

In legatura cu perioada postbelica a literaturii noastre, sunt cateva aspecte care trebuie aratate: continuitatea ei fata de perioada anterioara, interbelica si, unitatea ei de substanta, substanta deosebirilor care se pot descoperi intre literatura generatiei 60 si cea a generatiilor urmatoare. Continuitatea a fost, de cele mai multe ori trecuta cu vederea sau chiar negata.

Din pacate, perioada 1940-1960, a fost o perioada despre care se vorbeste ca "despre una de incetinire si de recul sub incidenta marilor seisme ale istoriei societatii ( razboiul si revolutia), in care insasi continuitatea nu a fost vital afectata" . Romanul, in perioada interbelica, a cunoscut deplina maturizare, fiind un moment culminant. In deceniul cinci, se produce din pacate un declin al romanului, el "treneaza epigonic in umbra modelelor interbelice" .

In multe dintre cartile perioadei postbelice, realitatea si faptele de zi cu zi, sunt reinterpretate si sunt prezentate in cu totul alte forme, de asemenea primesc si alte intelesuri, dupa parerea mea, intelesuri proprii, care au fost de atatea ori prezente si in literatura anterioara, dar prezentate mult mai simplu. Multe dintre aceste carti fac parte si traseaza "realismul socialist". Multi dintre scriitorii care au adoptat acest fel de scriitura, care se inscriu in acest curent, adoptat de catre acestia cu o voiosie, parodica, bineinteles, nu pot fi eliminati dintr-o istorie literara nepolitizanta. Scriitori demn de amintit, care au fost si sunt o parte importanta din viata literara, toti fac parte din aceasta literatura, chinuita si desfigurata de cenzura care a fost nemiloasa cu majoritatea scriitorilor valorosi ai literaturii noastre si care au avut mult de suferit in aceasta perioada, dar mai ales in timpul socialismului. Insa toti sunt demni de laudat, deoarece au dus mai departe scriitura romaneasca contemporana si i-au dus mai departe prestigiul, intretinandu-i vitalitatea.

Borna initiala, care a declansat toate evenimentele care au urmat, a fost anul 1941, cand Romania a intrat in razboi. Al. Stefanescu il numea chiar anul vinovat de toate rasturnarile sociale care au urmat. Insa literatura nu sufera o schimbare incepand chiar cu acest an nefast, 1941. Primele efecte care se vad in literatura incep in anul 1945, limita de inceput fiind chiar 23 august 1944, data care semnifica, din punct de vedere social, inceputul refacerii sociale.

In literatura, in anul 1944, nu se schimba mare lucru, doar in anul 1945 incep schimbarile vizibile, din cauza unui eveniment de natura social-politica, si anume primul guvern protocomunist. Acum e momentul in care puterea trece in mainile Partidului Muncitoresc Roman, incepand sa domine toate domeniile de activitate.

Aceasta este insa doar prima etapa (1944-1948) , fiind doar o perioada de tranzitie in care se continua literatura din perioada interbelica. Marii scriitori cad in plenitudine si publica opere de rezonanta. Se continua o anumita linie avangardista. In acesti ani, sunt pe cale sa se afirme tineri valorosi, ale caror destine literare vor fi din pacate retezate. Toti vor face parte din "generatia pierduta" sau "generatia razboiului". Acum se afirma nucleul suprarealist de la Bucuresti, ultimul suprarealism. Cel mai important reprezentant este Gellu Naum, poet dar si prozator, scriind si literatura pentru copii. Aceasta este perioada cea mai amestecata: se manifesta si literatura procomunista, apar primele opere compuse dupa reteta realismului socialist. Aceasta secventa in care exista mai multe conceptii literare se incheie in anul 1949, an incepand cu care literatura romana mai produce doar in formula realismului socialist.

Urmeaza a doua secventa, cand literatura e dedicata doar realismului socialist, proletcultismului, fiind cea mai omogena perioada din toata istoria literaturii noastre.

Pana in 1966, toata literatura romana a fost una comandata, o singura ilustrare a ideologiei de partid, monotona. In acest deceniu (1960), se petrece un eveniment important in plan politic: vine la putere Nicolae Ceausescu si in primii ani are loc o deschidere culturala, o mica liberalizare in domeniul culturii. In acesti ani, literatura romana se reconecteaza la literatura europeana. Partidul insusi renunta la doctrina realism-socialismului si ingaduie o libertate, o diversitate in arta. Reintra in circulatie scriitorii interbelici, interzisi in anii 1950. Se recastiga dreptul la libertatea de expresie artistica, se refac legaturile cu literatura. Aceste elemente, in interactiune, vor produce in anii 1970 un fenomen literar de renastere, rezultand astfel al doilea val modernist din literatura romana. Este vorba de neomodernism, care a avut o viata destul de lunga (1960-1980). In anii 1980, se petrece realmente o schimbare de paradigma literara, prin afirmarea inca difuza a ceea ce va constitui postmodernismul.

Literatura romana de dupa al doilea Razboi Mondial a fost o literatura permanent supravegheata si indrumata. De fapt, toata aceasta literatura, s-a desfasurat sub ochiul cenzurii. Uniformizarea ideologiei literare a fost cunoscuta abia in decembrie, 1989, moment in care toata literatura romana nu putea impartasi decat o singura conceptie asupra artei: materialist-dialectica.

In aceasta perioada e existat, din pacate, o saracie uriasa de idei. Singura mare "polemica" dusa in aceasta perioada a fost cea dintre protoconisti si sincronisti, avand la mijloc o emfaza nationalista. Protoconistii sustineau ca literatura romana are idei, Edgar Papu sustinea ca scriitorii romani vechi au anticipat unele idei care au facut cariera filosofica in culturile occidentale, deci acesti scriitori care au anticipat aceste idei sunt mai valorosi decat "epigonii lor occidentali".

Eroarea protoconismului a fost faptul ca aceste simple incidente de idei au fost transformate intr-un principiu de valoare, pe fondul unui nationalism care credea tot mai mult in el. Consecintele acestei uniformizari au fost: disparitia scolilor, a curentelor si a orientarilor literare. Nu mai exista asa ceva. Cum literatura se nutreste din aceasta idee, nu ramane loc pentru scoli diferite. Toata perioada postbelica se mai poate ordona doar dupa un criteriu special: cel al generatiilor literare, generatii care nicicand nu au fost atat de importante.

In mod paradoxal, se poate vorbi despre un efect pozitiv al cenzurii; din cauza supravegherii atente, literatura romana a fost impinsa spre rafinament iar codificarea simbolurilor folosite a dus la o inflorire a limbajului esopic, fabulist.

Ideologia cerea ca literatura sa reflecteze societatea, conditia omului. Literatura esopica incearca sa evite problematica dramatica a omului; literatura este nevoita sa faca o fandare, sa mute actiunea de la noi in America de Sud, sau pe unde mai erau dictaturi. Toata literatura avea un fel de subtext conspirativ: subtextul acesta nescris este tocmai zona de aluzii la realitatea cotidiana. Orice act cultural este interpretat ca un act subversiv, aluziv; este momentul in care Caragiale este reinterpretat, pus pe scena. Literatura postbelica a avut, vrand-nevrand un caracter militant. Important intr-o astfel de situatie este faptul ca literatura devine mesaj, isi simplifica structura stilistica. Aceasta nevoie de a comunica duce la simplificarea rafinamentelor, la stimularea rafinamentelor esopice.

Cadrul institutional

Ca orice literatura, si literatura postbelica avea nevoie de cateva institutii prin care sa traiasca: reviste, edituri, insa literatura aceasta a mai beneficiat si de cenzura. Cenzura nu a fot ceva inventat de catre comunisti, ea a existat si exista de cand exista productie simbolica. Primele manifestari de arta sunt cele din perioada sincretismului, care beneficiau de un fel de cenzura. Cea mai cunoscuta cenzura este cea exercitata de catre biserica. Biserica facea si face si in zilele noastre, nu doar o cenzura dogmatica, ci si una stilistica. Nu ingaduia libertinajul de idei si de expresie. Pana in modernitate, functia de cenzura a ramas ca o prerogativa a bisericii, mai putin a statului, biserica veghea asupra bunelor moravuri, se pare si asupra celor literare. Literatura care nu voia sa se incadreze in aceste canoane de "buna crestere", era considerata licentioasa, pamfletara si putea aparea cu greu pe cai clandestine. Se publica intr-ascuns si se difuza la fel, pe cai ocolite.

Pentru tara noastra, in armistitiul semnat in anul 1944, era prevazuta o operatie de defascizare a culturii. Aceasta operatie au facut-o americanii, mai ales in Germania dar si la noi. Toti publicistii care au fost suspectati ca ar fi propagat idei fasciste, au fost interzisi, la fel au fost interzise si publicatiile.

In 1945, Guvernul emite o circulara care obliga la retragerea din circulatia publica a tuturor publicatiilor care prezinta caracter fascist-hitlerist, sau contin elemente de natura a dauna bunelor relatii cu Natiunile Unite sau cu URSS-ul.

In anul 1946, pentru ca activitatea de epurare sa fie urmarita, se infiinteaza Directia Generala a Presei si Tipariturilor. Aceasta era institutia de cenzura care supraveghea tot ce tinea de domeniul tiparirii. Directia a redactat o brosura de 150 de pagini in care figurau doua mii de titluri cu circulatie interzisa. Dupa doar trei ani, in 1948, tot Directia publica un top de mai mult de 500 de pagini in care figureaza mai mult de opt mii de titluri, care erau retrase din circulatie. Este momentul in care bibliotecile se constituie pe trei fonduri: -fondul general, la care era permis accesul pentru orice cititori; -fondul secret, in care intra cartile interzise, iar din acest fond deriva - fondul special, unde intra cartile cu probleme si mai mari. Publicul avea acces doar la primul fond, pentru celelalte fonduri era nevoie de aprobari speciale, care se obtineau foarte greu. Prin anii '60-'70, fondul secret si cel special s-au unit, rezultand un singur fond cu acces semiinterzis. La acest fond, puteau ajunge mai usor cercetatorii si istoricii.

In 1964, este perioada in care cenzura este relaxata, are loc deschiderea culturala spre Europa Occidentala, fapt ce se va resimti in elanul cu care porneste generatia '60. Cu acest prilej, sunt readuse in circulatia publica circa sase mii de volume.

In anul 1971, Nicolae Ceausescu emite celebrele "Teze din iulie", teze care priveau cultura si ideologia. Ceausescu le-a promulgat dupa o vizita in China si in Coreea de Nord, unde a fost incantat de entuziasmul partinic. China era in plina revolutie culturala, Europa incepe sa se miste. In 1977, Romania semneaza acordul de la Helsinki, prin care se garanta libertatea de expresie. Pentru a respecta acest acord, Ceausescu e nevoit sa desfiinteze, dar doar formal, cenzura, care oricum nu va disparea. Responsabilitatea de a cenzura se muta pe umerii sefilor de reviste, care neavand un manual de cenzura nu stiau ce anume trebuie cenzurat, iar cenzura devine mult mai violenta. Fostii cenzori apar in redactiile editurilor.

Scriitorii romani din exil erau cu totii interzisi, pusi la index. Cei care apareau la index isi pierdeau dreptul de semnatura. De aici, isi fabricau pseudonime, nume mari scriau romane bune, care apareau sub alte nume, sau erau semnate de altii. Cel mai grav era gestul de a publica in strainatate o carte fara acord. Astfel de exemplu este si Paul Goma, care a publicat in Germania romanul Oschinato, iar apoi a fost prigonit, urmarit.

Aceste gesturi aveau consecinte dramatice. Existenta aceasta oficiala a cenzurii, a determinat un fenomen de autocenzura, scriitorii singuri isi inhibau aceste porniri de libertate, evitand anumite pasaje.

Prima generatie, in perioada postbelica a fost "generatia pierduta", " a razboiului". Aproape toti componentii ei s-au manifestat ca tineri scriitori, care au disparut si s-au reafirmat in anii '70. A fost generatia cu destinele frante. Din cadrul ei fac parte: "Cercul literar de la Sibiu"; suprarealismul de la Bucuresti; revista Albatros (si Marin Preda trebuia sa debuteze in aceasta revista, dar Antonescu o suprima).

Cand generatia '80 se va afirma, se va alia cu aceasta generatie "pierduta", din care fac parte: Adrian Marino, Alexandru Vona. Drumul acestei generatii se opreste brusc, toti dispar din literatura romana vreme de aproximativ cincisprezece ani. Acest moment al disparitiei, coincide cu un moment de reala ruptura in sirul generatiilor.

Apare generatia '50, generatia proletcultista, produsa de o ideologie literara. Reprezentanti:

- poeti: Eugen Frunza, Dan Desliu, Nina Cassian

- prozatori: Petru Dumitriu, Marin Preda, Eugen Barbu

- critici: N. Moraru, Paul Georgescu, Ov. S. Crohmalniceanu, Savin Bratu.

Aceasta generatie merge pana la inceputul deceniului sapte, cand se afirma generatia '60 din care fac parte: Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Adrian Paunescu, Cezar Baltag; prozatori: Nicolae Breban, Augustin Buzura, Fanus Neagu, Constantin Toiu etc.; critici: Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Matei Calinescu, Liviu Petrescu.

Urmeaza apoi generatia '70, numita si "promotia manierista". De amintit ar fi urmatorii: Mircea Dinescu, Virgil Mazilescu, Emil Brumaru; Gabriela Adamesteanu, Radu Mares; Laurentiu Ulici, Eugen Negrici, Cornel Moraru etc. Promotia '70 nu este propriu-zis o generatie; ei apar si in generatiile care urmeaza.

In generatia '80 sunt deja postmodernistii: Mircea Cartarescu, Ion Muresan, Nichita Danilov, Mariana Marin; Mircea Nedelciu, Daniel Vidi, Cristian Teodorescu; Radu Teposu, Virgil Podoaba, Andrei Corbea, Horia Roman Patapievici. Bineinteles, exista si generatia '90 si avem si generatia contemporana, din care fac parte: Marius Ianus, Dan Coman, Dan Sociu si altii.

Reviste si edituri din perioada postbelica

In anii 1948 si 1949, dispar toate revistele interbelice. Statul preia controlul si infiinteaza cateva reviste pentru a le putea controla. Pana in 1950, nu apar reviste de cultura sau reviste literare. Literatura se publica in paginile ziarelor, dar cum ziarele erau angajate pe frontul propagandist, era publicata o literatura lozimarta, care beatifica eroii comunismului sau canta anumite momente istorice.

In proletcultism, nu toata istoria este subiect de literatura, ci doar momentele in care transpare lupta de clasa. Din istoria noastra, apare Rascoala de la 1907, interpretata ca un masacru facut de clasele suprapuse.

Prima revista care apare dupa razboi, este Flacara, din 1948. A fost o revista cu aparitie saptamanala, care pana in 1951, a fost ca un organ central al tuturor uniunilor de creatie: scriitori, compozitori etc. La inceputul anilor '50, devine insa o revista cu profil social, si nu cultural si literar. In anii '60, iese cu totul din orizontul cultural-literar, devenind un magazin pentru un public foarte eterogen. In anii '80, sub Adrian Paunescu, revista se reda literaturii, cultiva rubrici de cronica literara, comentarii literare. Apare si azi, cand sunt mai multe reviste cu acest nume.

Dintre revistele traditionale, apare Viata romaneasca, o revista lunara, incredintata unor scriitori consacrati: Cicerone Teodorescu, Demostene Botez, Radu Boureanu. In anii '70, la conducerea ei ajunge un fost membru al Cercului Literar de la Sibiu: Ioanichie Olteanu; sub conducerea lui, revista isi regaseste stravechiul ei prestigiu, deoarece inainte se retrasesera in ea batranii literaturii. Dupa 1989, revista e condusa de Cezar Baltag, care ii pastreaza deschiderea si exigenta de pe vremea lui Olteanu, largindu-i acul de cuprindere tematica. Dupa moartea acestuia, revista intra in umbra.

La inceputul deceniului sase, apar alte cateva reviste. Cea mai importanta era Gazeta literara, model luat dupa o revista sovietica. Era o revista saptamanala, organ central al Uniunii scriitorilor, care trebuia sa ii publice pe toti membrii Uniunii, deci nu isi putea exprima optiuni pentru un anume tip de literatura. Primul director a fost prozatorul si poetul Zaharia Stancu, iar dupa el, Tiberiu Utan. In 1968, vine la conducerea gazetei Geo Dumitrescu, un foarte bun organizator de reviste. El schimba numele revistei in Romania literara. Dupa ceva timp, Geo Dumitrescu pleaca si conducerea este preluata de Nicolae Breban, scriitor puternic, dostoievskian. El deschide revista spre literatura tinerilor. Din pacate, domnia lui este scurta, deoarece pleaca la Cannes pentru a-si prezenta un film. E demis de la conducerea revistei dupa ce face unele declaratii critice la adresa partidului. La conducere e adus George Ivascu, care condusese revista Contemporanul. Acesta ii incredinteaza lui Manolescu cronica literara a Romaniei literare. In jurul lui Ivascu, s-a format cea mai puternica echipa de critici literari. Scriu frecvent: Eugen Simion, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Mircea Iorgulescu, Laurentiu Ulici, nucleu care va duce batalia cu orientarea protoconista. In anul 1989, a fost condusa de Nicolae Manolescu.

Pentru a fi sigur ca toata literatura este controlata, partidul infiinteaza reviste si in provincie. Astfel, in 1949, la Cluj apare Almanahul literar, aparitie lunara sub conducerea lui Miron Radu Paraschivescu si a lui Geo Dumitrescu. In anul 1954, revista isi schimba numele in revista Steaua, tot lunara. Din 1957 pana in 2003 a fost condusa de poetul Aurel Rau. Deceniul glorios al revistei a fost deceniul sase, cand a initiat o poezie "de notatie", care se opunea poeziei realist-socialiste. Aurel Rau, A. E. Baconski, Petre Stoica, Victor Felea-au alcatuit aceasta grupare stilistica care a insemnat o prima reinviere a literaturii adevarate. Revista Steaua apare si azi sub Adrian Popescu.

In 1949, apare la Iasi revista Iasul Nou, in 1954 schimbandu-si numele in Iasul Literar, iar in 1970 in Convorbiri Literare. La conducerea ei se perinda tot felul de scriitori, pana in deceniul sapte, cand se coaguleaza un nucleu de critici, o adevarata scoala critica: Al. Calinescu, Al. Dobrescu, Constantin Pricop, Daniel Dimitriu, Val Condurache.

In 1949, la Timisoara apare Scrisul Banatean, care isi va schimba numele in Orizont. A fost cand saptamanala, cand lunara, asa cum este si azi(lunara). A avut in conducere poeti si prozatori, majoritatea disparand in ceata. Astazi este condusa de Mircea Mihaies. In paginile ei s-au afirmat: Livius Ciocarlie, Serban Foanta, Cornel Ungureanu.

Pentru tineret, se infiinteaza in 1952 revista Tanarul Scriitor, care ia fiinta la Bucuresti si a fost condusa de Demostene Botez. In 1958, revista isi schimba numele in Luceafarul si e condusa de Mihai Beniuc iar apoi de Mihu Dragomir.

Alte reviste ar fi: Tribuna, care apare la Cluj in 1957, fiind un saptamanal. In 2003, devine bilunara. In 1964, apare la Craiova revista Ramuri, condusa de un reporter, Ilie Purcaru. In anii '70, este condusa de istoricul literar Alexandru Piru. In 1964, apare si la Bacau revista Ateneu, condusa de poetul Radu Carneci. In Constanta apare in 1966 revista Tomis, revista lunara, aparand si astazi. Aceasta revista vrea sa se impuna prin metoda scandalului.

In Pitesti, reprezentativa este revista Arges, condusa de poetul Gheorghe Tomozei, care a facut din revista o publicatie reprezentativa a generatiei '60.

In 1965, la Oradea apare revista Familia, condusa pana in 1989 de Al. Andritoiu. Avea un profil distinct, pleda pentru eseu.

La Targu-Mures apare in 1971 revista Vatra, condusa de Romulus Guga iar apoi de criticul Cornel Moraru. Pentru studenti, se infiinteaza in 1966 revista Amfiteatru, condusa de Ion Baiesu, insa dispare dupa 1989.

Revista Echinox ia fiinta in 1968 la Cluj. Reviste studentesti apar si apareau si pe atunci in centrele studentesti, la Iasi, unde Opinia Studenteasca mai apare si azi; de asemenea, reviste studentesti apar si la Timisoara si la Craiova. Multe alte reviste au aparut in aceasta perioada, a literaturii postbelice, deoarece este o perioada care se intinde pe destul de multi ani.

Sistemul editorial:

In 1948, dispar editurile si se infiinteaza mamutul: Editura de Stat. Din 1949, incep sa se desprinda componentele specifice: Editura de Stat pentru Literatura si Arta [3] si Editura Tineretului.

In 1953 apare Editura Cartea Rusa, care publica literatura sovietica. Din ESLA, in 1954 se desprinde departamentul Editura pentru Literatura Universala. Apar apoi mai multe edituri, in functie de centralizare: edituri pentru copii (Albatros). Tot aici intra si Editura Ion Creanga, care publica literatura pentru copii, inclusiv liceeni.

In 1970, la conducerea Editurii Cartea Romaneasca, este Marin Preda iar in 1980, dupa moartea acestuia, vine George Balaita. La Cluj, era Editura Dacia, condusa de poetul Al. Caprariu. Acum e privatizata, condusa de Ioan Vadan.

Editura Eminescu, aparuta in 1969, avea ca profil editarea clasicilor literaturii noastre, condusa de poetul Ioanidie Olteanu. Din pacate, aceasta editura nu a supravietuit.

La Iasi, apare in 1969 Editura Junimea, care a activat cu prestigiu pana in 1989. Alte edituri ar fi: Scrisul Romanesc, Minerva, Univers[4]. Din pacate, editurile Minerva si Univers au fost cumparate de un om de afaceri care le-a golit conturile si le-a inchis.

Realismul socialist (Proletcultismul)

Proletcultismul este o orientare literara, culturala si ideologica adusa in Romania dupa al doilea Razboi Mondial, din URSS. Conceptul de "proletcultism" = cultura pentru proletari. Proletcultismul devine doctrina unica de partid si de stat in toate tarile trecute la sistemul comunist. Radacinile ideologice ale doctrinei provin din teoria marxista si din interpretarea data de Lenin acestei teorii, a luptei de clasa, care caracterizeaza orice cultura, orice literatura. Proletcultismul vrea sa inlature cultura exploatatorilor (pentru prima oara in istorie) si vrea sa o inlocuiasca cu cea a celor exploatati. Literatura trebuie sa devina un mesaj adresat "maselor largi populare", care nu pretind literaturii sa fie ceva sofisticat, complicat, rafinat. Ele ii pretind transparenta, simplitatea si un fel de verosimilitate. Literatura proletcultista trebuie sa demonstreze superioritatea sistemului comunist asupra tuturor sistemelor de tip burghez, superioritatea ideologiei comuniste asupra tuturor celorlalte ideologii.

Proletcultismul imparte lumea artistica in doua: alb si negru. El opereaza fara nuante in interiorul acestei dihotomii. Spatiul geografic al lumii este impartit tot in doua: Estul-partea in care s-a instaurat comunismul, este partea luminoasa, partea progresista, plina de vigoare; Occidentul-reprezinta partea putreda, in descompunere, partea in care omul isi traieste doar alienarea.

Scriitori ai vremii

Urmeaza, in aceasta perioada, o suita de poeti si prozatori, foarte importanti, dar care nu au avut libertatea deplina de a-si exprima gandurile, trairile, sentimentele. Printre ei se numara Nichita Stanescu, Mircea Cartarescu, Marin Preda si multi altii, carora aceasta perioada le-a taiat avantul si i-a lasat fara aripi.Cu toate acestea, multi au avut puterea de a-si reveni, de a renaste din propria lor cenusa, poate cu carti mai bune si mai valoroase.

Cu toate acestea, avem cateva scrieri care au fost publicate in perioada aceasta. Poeziile lui Dan Desliu care au un aer de naivitate si de incredere in fortele partidului. La fel este si romanul lui Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor, care a fost considerat atat de valoros incat a fost distins cu "Premiul de Stat".

Galeria cu vita salbatica, a lui Constantin Toiu, are o actiune care te indeamna sa o citesti. Actiunea are loc, bineinteles, tot in timpul comunismului, in anii '50. Apar multe simboluri in acest roman, obiecte care duc cu ele intelesuri ascunse. In final, personajul principal se sinucide, semn al incapabilitatii omului de a accepta anumite lucruri, valori care ii sunt impuse.

Petre Cimpoiesu are de asemenea un roman intitulat Simion Liftnicul. Numele este parodiat dupa numele unui sfant, Simion Stalpnicul, care traia pe un stalp, fara mancare, fara apa, asa cum traieste si Simion Liftnicul in liftul blocului in care locuia. Romanul acesta este foarte plin de simboluri: blocul este cu opt etaje; opt intors = ∞, adica infinitul. Capitolele sunt numite pe zile, de unde rezulta asemanarea cu geneza. Numele personajelor sunt nume de sfinti: bunica Elemosina, Temistocle, Ilie (isi urca motocicleta in bloc pentru a o repara, de aici asemanarea cu Sf. Ilie care este zgomotos cand aduce ploaia). Toate personajele din acest roman au individualitate, fiecare avand cate o trasatura dominanta.

Este perioada in care evenimentele exterioare joaca un rol mai putin important, mai importante fiind trairile interioare, psihologice. "Transformarile petrecute la nivelul substantei epice vor fi secondate de modificari ale perspectivei narative, obiectiva si exterioara la inceput, interioara si subiectiva in romanul psihologic al persoanei intai, dubla in "romanul indirect", dezindividualizata in cel metafizic" . Se schimba si raportul dintre narator si substanta epica prezenta in discurs. Romanul va fi nu un discurs asupra unui eveniment, ci va fi insusi discursul evenimentului. Evenimentele vor fi reduse la momente mari, alternandu-se astfel "prezenta cu absenta intamplarii, plinul cu golul" . Materia epicului nu va mai fi fluenta, ea va fi divizata. Tensiunile erou-lume se vor dizolva, vor trece in planul erou-idealul sau, eroul fiind pus in imposibilitatea indeplinirii idealului (Victor Petrini, chiar si Moromete). Accentul va fi pus nu doar pe intensitatea raporturilor conflictuale, ci si pe statutul personajului, care poate avea si "atributele unui erou proteic" .

Cofiguratia interna a discursului va fi determinata de registrul materiei epice si coordonatele statutului de fictiune, potrivite cu deschiderea, situarea si profunzimea perspectivei naratorului.

Vedem astfel cum, in creatia lui Liviu Rebreanu, perspectiva naratoriala este de o mare exactitate. Se retine doar ceea ce este esential si semnificativ pentru destinul personajului. Aceeasi deschidere, putin mai micsorata o are perspectiva narativa si in proza Hortensiei Papadat-Bengescu, doar ca este introdus personajul-reflector, care va nuanta imaginea lumii, o va transcrie in subiectivitate. Autoarea va reinstaura, in celelalte romane viziunea omniscienta.

Romanele lui Mircea Eliade scrise la persoana a treia reinstaleaza punctul de vedere obiectiv. Romanul romanesc interbelic modifica permanent statutul si situarea punctului de vedere naratorial. Se modifica si aspecte legate de dinamica privirii, care fie prinde o imagine si e obsedata de aceasta, fie prinde aceasta imagine si o scufunda. Perspectiva narativa este astfel subordonata legitatii modelului interior.

Temporalitatea discursului cuprinde, de fiecare data, un moment al tensiunii, al crizei, intrebarii si zbaterii, dupa care urmeaza momentul relaxarii, al detensionarii. " Prolepsa nu apare direct, ca rostire a vocii naratoriale, ci mediat, prin semne cu valoare premonitorie" . Discursul naratorului cuprinde si vocile lumii reprezentate. Termenii auditivului reprezinta si transcriu zbaterile universului fictiv. Des se intampla, in proza Hortensiei Papadat-Bengescu, ca discursul sa devina o transcriere discontinua a ceea ce lumea reprezinta precum si a oglinzii in care aceasta este reflectata.

La unii scriitori, cum ar fi chiar si Mircea Eliade, in textele rememorarii discursul nu se mai supune unei temporalitati exterioare (timpul istoriei), el se raporteaza la timpul interior. Deci, accentul nu va mai fi pus pe ceea ce istoria inseamna, pe faptul ca aceasta este nemiloasa si trece peste tot ce-i iese in cale, ci pe trairile personajului, pe interioritatea sa. "Clipele dilatate, in care cuvantul incearca sa surprinda trairea infinitezimala, vor alterna cu momente contractate sau eludate, intr-o ritmare capricioasa, profund subiectiva" .

Prin configuratia interna a romanelor lui M. Blecher, romanul interbelic va fi pus in legatura cu completa experienta a metamorfozelor romanului clasic. Legile care conturau si redau doar esentialul, sunt acum puse deoparte. Experienta unei lumi discontinua si absurda va da textului o oarecare structura diferita, in care articulatiile si nucleele epice sunt intentionat anulate. Astfel, discursul rezultat va fi o alaturare de timpi autonomi, dar despartiti prin pauze temporale; unirea consta in situarea acestora pe traiectoria comuna a caderii, in orizontul comun al destramarii si dezagregarii. Este de inteles ca intr-un astfel de text prezenta focarelor narative nu mai este justificata. Pe de alta parte, pasajele cu valoare metatextuala sunt prezente si necesare, ele decodand intreaga viziune, o raporteaza la o alta varsta a romanului si vorbesc despre conditia si procesul de creare a textului.

Formulele romanului realist obiectiv si psihologic sunt revalorizate si redimensionate prin opera lui Mircea Eliade. In unele dintre creatiile sale, la persoana intai, rememorarea trecutului este inlocuita cu anamneza. Evitand ambiguitatea si discontinuitatea reprezentarii in totalitate subiectiva, cel care a urmarit cu consecventa restituirea sensului, va dubla perspectiva contemporana trairii de o privire detasata temporal, care poate completa si care poate da o alta semnificatie imaginea imperfecta, obtinuta prin transcrierea imediata a experientei afective. Rememorarea si rescrierea din perspectiva memoriei "personale", sau "pasionale" este, la Eliade, o forma imperfecta de restituire a trecutului. Prin anamneza, este permisa scrierea, chiar rescrierea din perspectiva "memoriei moarte" , care permite trasarea exacta a rutei afective, refuzata atat rememorarii cat si transcrierii imediate.

Analepsa este prezenta si in configuratia temporala a romanelor scrise la persoana a treia, unde rolul privirii este acelasi, de a revela sensul si valorile transindividuale. Desi ruta parcursa pare scrisa la prezent, desfasurarea cronologica este situata doar la suprafata configuratiei temporale a discursului.

Non-uitarea permite descifrarea semnelor, intelegerea devenirii sau desfasurarii temporalitatii istoriei prin intoarcerea la momentul de inceput.

Spatio-temporalitatea discursului cunoaste, in aceasta perioada, o transformare profunda si continua. Schimbarile vizeaza, in primul rand, atenuarea liniilor de forta, stergerea marginilor textului, renuntarea la progresia liniara si instaurarea discontinuitatii temporale. Insa, pe de alta parte, prin romanele lui Mircea Eliade, coerenta este reinstaurata si revalorizata.

Spatio-temporalitatea universului textului se structureaza in functie de coordonatele configuratiei discursului. Cele doua dimensiuni concrete-spatiul si timpul-sunt reinfatisate acum prin traire si imagine, constituind un univers intreg. Proza interbelica romaneasca reprezinta problematica formarii, desavarsirii sau descompunerii duratei interioare, subiective. Temporalitatea discursului, la Rebreanu de pilda, cuprinde un moment tensionat, urmat de momentul in care tensiunea nu mai este prezenta; astfel, circumscrie momentul crizei, al derutei si al spaimei, al unui gol interior in spatiul caruia se contureaza semnele unui nou echilibru, prin care trairea poate deveni substanta densa, durata compacta. La Rebreanu, timpul interior este masura a existentei umane.

In proza Hortensiei Papadat-Bengescu, durata interioara are aceeasi tendinta spre desavarsire. Timpul uman nu va mai impune un echilibru cu lumea exterioara, ci se va chinui sa realizeze un ferm echilibru interior. Valorile lumii nu se vor mai raporta la lucruri exterioare, ci la constante interioare, de aici rezultand capacitatea eului de a cuprinde imaginea lumii in propriile deveniri. Stabilitatea interioara presupune si integrarea si asumarea trecutului, dar si perceptia duratei umane in continuitatea sa, personajele fiind definite si prin modul in care isi privesc trecutul. Astfel, trecutul cu valentele sale de a nega, mistifica sau revaloriza ceea ce a fost, amenintand prin umbrele sale sa demaste minciuna sau sa proclame adevaruri ascunse, este, pentru unii dintre eroii romanelor interbelice, masura duratei interioare. La alti scriitori, cum ar fi Mateiu Caragiale, trecutul si visarea sunt chiar substanta duratei umane. Golul si curgerea fara sens a prezentului vor fi anulate prin deschiderea spre un timp petrecut sau imaginat. Temporalitatea isi pierde in unele opere trasatura dominanta, aceea a devenirii, si se transforma in semn. Ochiul nu cuprinde ceea ce trece, numai ceea ce dureaza, imaginea melancolica a unui altcandva.

Prin opera lui Mircea Eliade, timpul devine valoros, mai ales timpul uman care are o evidenta valorizare. Personajele lui Eliade nu traiesc timpul ca sentiment, ei il integreaza ca experienta si valorizeaza diferit temporalitatea istoriei, parcurgand experientele transfigurarii sau transcenderii ei. Astfel, duratei i se da stabilitate si substanta.

Spatiul si timpul au, in opera interbelica, o relativa independenta, proza lui Eliade aparand, daca ar fi sa ne luam dupa aceste coordonate, ca o exceptie. Spre sfarsitul perioadei interbelice, orizontul dominat la inceput de temporalitate, se va supune in totalitate obiectivitatii spatiului. Discursul si durata interioara a acestuia nu va mai derula imagini, ci va fi integrata imaginii. Privirea va primi atributul reflexivitatii, prin romanele persoanei intai. Astfel accentul va fi mutat dinspre constructiv spre descriptiv. Romanul interbelic se caracterizeaza prin trecerea dinspre discursul organizat si orientat al devenirii esntiale, spre "un text supus legilor disjunctiei si invaziei golului, generat de o poetica a alveolarului, pentru ca apoi, prin anamneza naratiunii mitice sa dobandeasca inalte valori transistorice."

Insa, unei lumi supusa degradarii substantei existentale, din care este conceputa, i se opune viziunea prin care realului i se restabileste sensul si deschiderea spre ceea ce este dincolo de lumea noastra, spre metafizic. Prin studiul pentru evidentierea categoriilor timpului si ale spatiului, romanul interbelic isi evidentiaza din nou complexitatea si forta.

Dinspre creatia interbelica vine si Marin Preda, a carui opera este de o mare forta miscatoare atat pentru timpurile in care a fost scrisa, cat si pentru cei care o citesc in zilele noastre si isi inchipuie cum ar fi putut sa fie in acea perioada sau chiar retraiesc vremurile apuse povestite de Preda si de eroii acestuia.

Dupa cum bine stim, Eugen Lovinescu a fost cel care a infiintat cenaclul si revista "Sburatorul", in anul 1919. Principiile sale estetice s-au impus si in operele unor mari scriitori, formati la cenaclul sau. Acestia sunt bine cunoscutii poeti interbelici, pe care i-am mentionat si mai sus. Traditionalismul este un curent aprobat de Lovinescu, fiind in plina ascensiune cand Lovinescu a scris "Istoria civilizatiei moderne romane", deci, este firesc pe undeva sa fie tributar acestui curent iar critica si ideile sale sa fie partinitoare traditionalismului.

Viata ca o prada- "indisolubile chestiuni" raportate la literatura

Opera lui Marin Preda este un subiect deschis, gata oricand de meditatie. Marin Preda este un scriitor complex, cu un sistem de valori bine fixat, spiritul sau a ramas nelinistit, obsesiv preocupat de "blestematele chestiuni indisolubile", ale omului din secolul nostruce il nelinisteste, pericolul in care se poate trezi, nesiguranta etc.

Viata ca o prada a aparut in 1977, iar cu aceasta carte opera de confesiune a lui Marin Preda "atinge punctul cel mai sensibil al hotarului dintre fictiune si realitate" . Cartea este considerata de catre autor drept efectul unui impuls "omenesc"al scriitorului care are nevoie de a scrie o carte in care este atat de implicat, ceea ce explica aparitia ei in doar trei luni de zile. Publicul a primit-o bine, la fel si critica. Caracterul memorialistic, dar si apropierea de fictiune, prin scurtele naratiuni senzationale, care ar putea la fel de bine sa fie citite independent, "produc o palpitanta coincidenta intre universul existential si cel al operei" .

Titlul este o comparatie pe care scriitorul o pune in context lexical dar si existential: "Intentiile mele asaltau din toate partile viata pe care o cunoscusem pina atunci fara sa reusesc sa intru in miezul ei. () Vazusem odata un cal mort intr-o vagauna, cu o gramada de catelandri schelalaind de foame si de neputinta care se repezeau in el sa-l sfartece. Dar de oriunde il apucau, nu reuseau nimic, calul rezista. () Prima imbucatura, care ar fi deschis drumul celorlalti, le scapa. De unde? Din ce loc? Am stat mult sa-i vad ce fac si ma uitam la ei rizind. Nu era printre ei nici unul batrin si experimentat care sa-i invete. Desigur, viata nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tanar, o prada care nu cedeaza daca nu stii de unde sa o apuci"[14].

Schita biografica

Marin Preda s-a nascut la data de 5 august 1922, in comuna Silistea-Gumesti, judetul Teleorman. Familia in care s-a nascut era o familie simpla de tarani. Tatal, Tudor Calarasu s-a casatorit cu Joita Niculae Preda. Fiecare dintre ei venea cu copii dintr-o casnicie anterioara. Copilaria si adolescenta lui Marin Preda nu au fost deloc usoare, dupa cum chiar el povesteste in romanele sale, mai ales in Viata ca o prada.

Mama, al carei nume il poarta scriitorul, a trait 88 de ani, dar "prezenta profunda"[15] a fost constituita de tatal sau, care era o fire contemplativa: "Tatal meu ar fi putut sa stea pe prispa scaldata de soare, daca nu s-ar fi lasat noaptea, nu ore, ci zile intregi, spectacolul lunii, atat cat se vedea de pe prispa lui, fiindu-i absolut suficient ca sa-l uimeasca si sa-l incante fara slabire" .

Intre anii 1930 si 1937, este inscris la scoala primara din satul natal. Dupa cum chiar scriitorul spune, scopul tatalui, cand l-a dat la scoala, a fost doar de a invata sa isi scrie numele, iar apoi sa se reintoarca la munca pamantului. Treptat insa, se impune ca cel mai bun din generatia sa. Tacut, mergea cu oile la pascut si citea Biblia si Descartes, facand lectura filosofica de la o varsta frageda. Aici este amintit si vecinul lor, Carstache al lui Dumitrache, care venea cateodata seara si le citea, aducand carti de la el. Aflam si opinia lui Marin Preda in legatura cu vecinul lor "nimeni nu mi-a starnit, mai tarziu, in materie de carte,mai multa admiratie decat Carstache asta" . In urma lecturii, copilul "este uimit in fata violentei careia nu-i intelege sensul si rostul in armonia lumii" In anul 1937, da examen de admitere pentru Scoala normala din Abrud, unde reuseste, studiile le continua la Cristur Odorhei. Scoala se inchide in urma Dictatului de la Viena, iar elevii sunt repartizati unei scoli normale din Bucuresti. Toate aceste experiente sunt foarte bine exemplificate in Viata ca o prada, de unde aflam si multe amanunte nesemnificative, dar foarte interesante, povestite in maniera atractiva, dar foarte realista a lui Preda. Desprinderea de lumea satului nu este dramatica, soarta de taran nu i-a placut niciodata, simtind-o chiar ca un destin amenintator.

Se descurca fara ajutorul tatalui, care ii spune ca nu mai are bani sa-i dea pentru taxe, ramanand in vacanta la fratele sau, Nila. Este fascinat de viata din Bucuresti, mai ales de ceea ce se petrece noaptea, cand il incanta luminile reclamelor. Se obisnuieste cu Bucurestiul, astfel intervenind ruptura definitiva de sat.

In anul 1941, duce la redactia revistei Albatros schita De capul ei. Dupa cum bine se stie, revista a fost suprimata inainte ca Geo Dumitrescu sa apuce sa publice schita lui Marin Preda. Dar Geo Dumitrescu va ramane un prieten de nadejde al prozatorului, cu ajutorul sau Marin Preda reusind sa intre, in anul 1942, corector la ziarul Timpul , ziar la care va si debuta in acelasi an, cu schita Parlitu. "Nasul meu literar a fost poetul Miron Paraschivescu. Pe vremea cand am debutat, prin 1941, poetul era redactorul paginii literare a ziarului Timpul. I-am prezentat o schita intitulata Parlitu care a fost publicata si a constituit, intr-o prima forma, istoria unui taran care, in volumul meu de debut s-a intitulat O adunare linistita". Citeste apoi, in cenaclul Sburatorul, condus de Eugen Lovinescu, schita Calul. Aceasta schita nu i-a prea placut lui Lovinescu, dar la o alta sedinta a cenaclului, a citit povestirea De capul ei, Lovinescu exclamand "Are talent!". Tot la Timpul publica Strigoaica, Salcamul, Calul, Noaptea, La camp. Colina apare in saptamanalul Vremea. Intre anii 1943-1945, efectueaza stagiul militar, experienta ce o va prezenta in: Albastra zare a mortii, Soldatul cel mititel, Indrazneala.

In anul 1945, il gasim corector la Romania libera. In anul 1948, apare volumul de proza, de inspiratie din viata satului, Intalnirea din Pamanturi. In anul 1949, apare nuvela Ana Rosculet, care este incadrata in naturalism, starnind cateva discutii. In anul 1952, publica nuvela Desfasurarea, pentru care primeste Premiul de stat pentru literatura. In acest timp, lucreaza si la redactia revistei Viata Romaneasca. In anul 1955, publica primul volum din Morometii , pentru care, in 1956, primeste din nou Premiul de stat pentru literatura. Tot in acest an apare in Gazeta literara, iar apoi in volum, nuvela Ferestre intunecate. In 1959, se publica nuvela Indrazneala. In 1962, tipareste romanul Risipitorii, prima editie, cartea care, dupa cum spunea si Preda, i-a dat cele mai mari batai de cap. Inspirat de calatoria in Vietnam, scrie, in anul 1963 nuvela Friguri, pe care o publica in acelasi an. In 1966, isi reediteaza prozele scurte in volumul Intalnirea din Pamanturi, revizuind si textele unora dintre ele. In anul urmator, apare volumul doi al romanului Morometii, inceput inca de pe vremea cand scria la volumul intai al aceluiasi roman.

In 1968, publica Intrusul, pentru care primeste de la Viata romaneasca, Premiul pentru proza. Este anul in care scrie si este prezentata pe scena, drama Martin Bormann si este ales, tot in acest an, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. In 1970, colaboreaza la revista Luceafarul, la rubrica Raspunde la o intrebare-Marin Preda, articole care vor constitui volumul Imposibila intoarcere, prima carte de publicistica a lui Marin Preda. Este anul in care este numit director la Editura Cartea Romaneasca. Imposibila intoarcere apare cu un an mai tarziu, in 1971. In 1972, publica romanul Marele singuratic, dorind sa il termine inainte de a implini cincizeci de ani.

In 1975, publica Delirul, care se credea a fi doar primul volum, dar spre surpriza tuturor, in anul 1977, Marin Preda nu publica volumul doi din Delirul, ci memorialul Viata ca o prada. In anul 1980, apare Cel mai iubit dintre pamanteni, care cerea din adancul fiintei lui Preda sa fie scris. La scurt timp, se stinge brusc din viata.

Universul operei- insemne ale realismului obiectiv

In volumul de eseuri si articole scrise pentru Marin Preda, Timpul n-a mai avut rabdare-Marin Preda, Geo Bogza spune la un moment dat ca opera lui Marin Preda este opera obiectiva (facea o comparatie cu Zaharia Stancu, care venea din aceeasi regiune a tarii): "Spre deosebire de Stancu, in ale carui cele mai crancene pagini navaleste adeseori lirismul, Marin Preda a scris o desavarsita proza obiectiva. Aparitia sa in viata noastra literara dupa al doilea razboi mondial este de o importanta covarsitoare."

Opera lui Marin Preda apare ca o intersectare de voci si de opinii cu substrat ludic, lucru rar intalnit in proza realista. Aceasta ar fi o inovatie adusa de opera marelui Marin Preda, dar care totusi nu il scoate din sfera care il face sa fie cel care continua linia scriitorilor interbelici.

Putem privi creatia lui Marin Preda intr-o progresie continua, pe o linie care poate fi considerata chiar linia proprie a autorului insusi. Stim faptul ca Marin Preda debuteaza cu volumul de scrieri din tinerete, Intalnirea din Pamanturi, in anul 1948. Aceste povestiri sunt niste scrieri scurte, obiective si care prezinta zbaterea omului de la tara in cele mai intime si mai detaliate amanunte, pe care nimeni nu le-a mai prezentat sub acest aspect. Acestea sunt dominate de o raceala, de o impersonalitate si de un realism obiectiv senzational. Ceea ca lipseste, sau mai bine zis nu este prezenta, in majoritatea dintre ele, este vocea autorului-personaj. Aceasta nu va fi prezenta nici in Morometii, care este tot o naratiune obiectiva. Mergand pana la ultimul roman al lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni, observam o schimbare mare: Victor Petrini este cel care nareaza faptele prin care a trecut si experienta de care a avut parte, deci el devine personajul-autor.

Multe dintre cartile deceniului cinci sunt, fara indoiala, simple figuratii intr-un spectacol plin de verva, in fond, pana in 1948, dar in culisele caruia se prepara discret marea surpriza din deceniul urmator, care nu este banuita de nimeni, nici macar de Tudor Arghezi, nici de George Calinescu. Exista cateva deschideri fertile, indeosebi in spatiul liricii, care, chiar daca nu s-au constituit ca niste modele, reprezinta pentru deceniile urmatoare cel putin ceea ce copiii datoreaza parintilor. In aceasta imprejurare, se inscrie si aparitia lui Marin Preda, cu volumul Intalnirea din pamanturi (1948). Acest volum de proze scurte apartine de drept noii literaturi, insa dupa o sumara receptare conventional-favorabila este contestat sub acuzatia de "naturalism" si "obiectivism". O inovatie categorica, primita ca un defect "de principiu"- iata inceputul noii "schisme" estetice. Un an mai tarziu, prozatorul incearca o implicare directa in actualitate, realizand prin Ana Rosculet procesul de "transformare" a mentalitatii muncitoresti. Nuvela devine un "caz" in epoca, in cele din urma fiind si ea contestata pornind de la falsa relatie, instituita acum, dintre fictiune si realitate.

Cu multi ani in urma debutului, Marin Preda avea sa marturiseasca unui confrate ca orice carte trebuie sa astepte momentul potrivit al publicarii; se gandea, probabil, la necesitatea aparitiei ei caci, urmarind retrospectiv destinul scriitorului, este evident acum ca fiecare carte a sa este un punct de referinta in schimbarile literaturii contemporane. In adevarata ei semnificatie, Intalnirea din Pamanturi este descoperita de catre critica abia in deceniul sapte. In 1973, sub acelasi titlu, apare editia definitiva a nuvelelor si povestirilor, adaugand la cele opt piese ale debutului inca sase, de alta natura insa.

In prefata volumului, Nicolae Manolescu stabileste cu finete ineditul poeticii naratiunii, poetica vazuta in polemica directa cu ceremonialul povestirii de tip sadovenian si cu epopeicul, specific lui Liviu Rebreanu. Raportarea la cele doua modele se impune de la sine: Marin Preda intra in literatura tot prin investigarea universului rural. Ineditul viziunii sale vine aici dintr-o relatie de familiaritate, fenomenele naturale nu sunt producatoare de fior cosmic. Singurul si marele mister ramane pentru scriitor cuvantul. Prin el, personajele, indeosebi cele din ciclul Morometilor, descopera placerea de a "juca" abil comedia umana. Natura este un univers de semne care pot fi vazute ca atare si reprezentate; un univers univoc, asadar. Semnele naturii umane sunt echivoce, ele trebuie interpretate. De aceea, spunea cineva, imaginatia lui Marin Preda este in esenta semantica.

Prozele scurte ale lui Marin Preda cuprind cateva scene din viata unui sat din campia dunareana, nesemnificative in aparenta, dar tocmai aici este noutatea: de fiecare data avem de-a face cu o criza traita direct de catre personaj, pe care fie o relateaza el, fie este relatata de vocea autorului, absolut neutra. Pentru primul caz, exemplara ramane nuvela O adunare linistita. Doi tarani din campie pleaca la munte sa vanda porumb. Unul, Patanghel, descopera uimit ca nu isi cunostea vecinul, miezul nuvelei constituindu-se din ceremonialul relatarii acestei descoperiri in fata unei adunari de oameni. Patanghel devine astfel personajul-narator care evoca un trecut, o istorie anume, intr-un prezent vocal, singurul de fapt important pantru el, deoarece oratoria sa este, in fond, un fel de discurs interior prin care incearca sa-si inteleaga propria viata. "Povestirea este pentru el o experienta vie, de cunoastere sau morala, este experienta insasi a literaturii care nu dezvaluie un sens dat, dinainte stiut, ci un sens existent numai in ea insasi, pe care ea insasi il inventeaza si il foloseste" .

La extrema cealalta, se afla naratiunile obiectiviste ale realismului brutal. Crizele sunt preponderent instinctuale, biologice dar, in orice caz nu declanseaza atrocitati, asa cum se spune. Relatate fara nici un fel de participare si explicatie din partea naratorului, ele inchid niste mistere "naturale", vecine cu fantasticul in Colina si     Amiaza de vara. In deceniile urmatoare, prozatorul mai publica cateva ample naratiuni, din mediul rural sau inspirate din razboi, notabila fiind Albastra zare a mortii, devenita si scenariul unui film modest. Intre acestea, o mentiune aparte merita Desfasurarea (1952), piesa de notorietate in epoca, pe tema "glorioasa" a colectivizarii agriculturii. Daca o viziune stilistica era deja impusa in volumul de debut, intr-un spatiu rural al carui timp parea suspendat, aici va fi impus un personaj nou, tematic insa, caci, altfel, apartine unei formule clasice. Lumea nu mai ramane acum intacta si imobila, destinul eroului se transforma in istorie.

Protagonistul, Ilie Barbu, initial "tipul" taranului sarac, total aservit, are brusc constiinta, revelatia demnitatii, devine un darz sustinator al colectivizarii. Conflictul este schematic si conventional, ilustreaza modelul dihotomic al acestei perioade; de o parte sunt fortele benefice, respectiv comunistii, iar de cealalta-fortele malefice, respectiv chiaburii. O nuvela foarte buna, publicata dupa Morometii, este Friguri (1963). Actiunea este plasata in jungla vietnameza, in timpul razboiului cu francezii: un tanar ofiter vietnamez pregateste minutios un atac asupra unui mare aeroport al francezilor. Derularea imaginilor este inceata si intensificata., specifica lui Marin Preda. In deceniul sase, proza scurta va fi aproape ignorata, iar explozia ei din deceniul urmator pare sa nu aiba nici o legatura cu deschiderile din Intalnirea din Pamanturi, puse de altfel in umbra de prestigiul incontestabil al romanului Morometii.

"Intalnirea din pamanturi descrie o criza a virilitatii"[22]. Da, se poate spune. In nuvela Intalnirea din pamanturi, Dugu o vede pe Drina scaldandu-se goala si se bate pentru ea cu Achim Achim. Doi flacai dau de o fata dormind, in nuvela La camp si o violeaza. In Colina, un baiat e surprins pe camp de o negura deasa si are vedenii. Toate aceste intamplari narate sunt fapte obisnuite, care nu lasa a se intelege placerea povestirii. Violenta este, in aceste nuvele expresia inocentei; toti protagonistii sunt, de departe la fel de puri, sunt rude cu Moromete.

Insa, asa cum spunea Ion Balu, "Marin Preda coboara tot mai vizibil spre fondul national specific, distantandu-se valoric de predecesori si contemporani totodata"[23]. Intr-adevar, Liviu Rebreanu a conturat imaginea taranului transilvanean, iar Mihail Sadoveanu a portretizat taranul moldovean; Marin Preda este cel care reuseste sa portretizeze taranul in general, o categorie in care se regaseste orice taran roman.

Perioada postbelica ramane, probabil una dintre cele mai zdruncinate perioade prin care a trecut literatura romana, cand cenzura avea de castigat, cand opere valoroase au fost ciopartite si nu au fost apreciate la adevarata lor valoare.

2.2.1. Insemne ale universului (tabel sinoptic)

Dupa cum bine se stie, Marin Preda are o opera bogata cantitativ. Debuteaza in anul 1942, cu schita Parlitu, in ziarul Timpul.

1948 - volumul de proza Intalnirea din Pamanturi

1949 - nuvela Ana Rosculet

1952 - publica nuvela Desfasurarea, primind Premiul de stat pentru literatura

1955 - publica volumul I din Morometii

1956 - apare nuvela Ferestre intunecate

1959 - se publica nuvela Indrazneala

1962 - tipareste romanul Risipitorii

1963 - scrie si publica nuvela Friguri

1967 - apare volumul al II-lea din Morometii

1968 - publica romanul Intrusul

se tipareste in volum si se prezinta pe scena drama Martin Bormann; Marin Preda este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor

1970 - este numit director al Editurii Cartea Romaneasca

1971 - apare volumul Imposibila intoarcere

1972 - publica romanul Marele singuratic, pentru care primeste Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor

1973 - apare studiul lui M. Ungheanu, Vocatie si aspiratie, precum si Convorbiri cu Florin Mugur

1974 - este ales membru corespondent al Academiei Romane

1975 - publica romanul Delirul

1977 - publica Viata ca o prada, desi toata lumea se astepta sa apara volumul al doilea din Delirul

1980 - apare Cel mai iubit dintre pamanteni

La data de 16 mai, tot in anul 1980 se stinge brusc din viata, lasand in urma sa o gramada de intrebari fara raspuns

2.2.2.Realismul obiectiv-concept operational. Particularitati in opera

lui Marin Preda

Creatia, romanele lui Marin Preda vin din perioada interbelica si mai ales scrierile sale de debut fac parte si ilustreaza realismul obiectiv, care adesea este si psihologic. Sunt fapte banale din viata de zi cu zi, dar sunt tratate cu o obiectivitate si cu un realism extrem de concis. La fel este si romanul Morometii, care zugraveste veridic si obiectiv realitatea dar care traseaza si gandurile si trairile lui Moromete si ale unor personaje din roman.

Observam cum unele personaje seamana cu Iosef K. din Procesul lui Kafka "eroii se trezesc dimineata sub stapanirea tulburarii abisale, noaptea functionand ca trecere de la normal la absurd: Nila din Rotila, Paraschiv din Dimineata de iarna etc" .

La aparitia volumului de debut al lui Marin Preda, s-a discutat despre faptul ca prozele sale dau dovada de o prea mare violenta, scenele de violenta neputand fi puse sub semnul naturalismului. De aici rezulta realismul obiectiv al creatiei sale, fapt care plaseaza creatia lui Preda in domeniul straniului, mutand-o din domeniul violentei.

Una dintre povestirile realist-obiective, dar si psihologice care prezinta o traire intensa si o lupta cu siesi a personajului, este nuvela Calul, aparuta in volumul de debut al lui Marin Preda, Intalnirea din Pamanturi (1948). Nuvela incepe cu Florea Gheorghe, care se scoala dis de dimineata, avand de facut o treaba gandita. Chiar si atmosfera care era tradeaza faptul ca se va intampla ceva "cerul curat tremura peste dealurile si salcamii inalti de pe marginea satului"[25]. Florea Gheorghe apuca de capastru calul batran, care abia se misca si iese din curte. Merge cu calul spre iesirea din sat, facand un popas pe la casa unui tigan, care nu era acasa.

Cei doi isi continua drumul, in tot acest timp fiindu-ne aratate trairile lui Florea Gheorghe, care in cele din urma isi omoara animalul, dar simte ca o data cu moartea animalului, ceva moare si in interiorul sau. Tabloul care urmeaza este de un realism inegalabil: stapanul care si-a omorat calul iar apoi ia pielea de pe el. Vazut din departare, era un tablou care parca infatisa o lupta, ciobanii care zaresc acest aspru tablou urmand sa-si sature cainii din lesul calului.

Aceasta nuvela este prima care acorda creatiei lui Preda incadrarea in realismul obiectiv de natura psihologica.

Intalnirea din Pamanturi -eseu si povestire; schita de antropologie morometiana

Volumul Intalnirea din Pamanturi este volumul cu care a debutat Marin Preda in anul 1948. Intre 1942, anul in care publica prima schita, Parlitu' si pana in 1948, mai publica un numar de 17 proze, fiind "o prezenta literara discreta"[26]. Dintre textele care au fost publicate in ziare si reviste, regasim in volumul de debut doar o parte: In ceata, Colina, Intalnirea din Pamanturi (fragment modificat din Iubire), O adunare linistita (Unul la munte, De Anul Nou, Casa lui,), Calul, La camp, Inainte de moarte (Doctorul). Acestora li se adauga Dimineata de iarna, care nu a fost publicata anterior, despre care chiar autorul mentionase ca anunta primul roman al autorului "urmarind aceiasi oameni, angajati intr-un conflict mai larg" .

Raman excluse selectiei editoriale urmatoarele nuvele: Strigoaica, Salcamul, Noaptea, Rotila, Plecarea, Maritisul, Nepotul, Casa de-a doua oara, Intaia moarte a lui Anton Tudose. Din motive care nu au fost vreodata explicate de Marin Preda, aceste texte nu vor mai fi niciodata publicate de autor.

Unele dintre ele au fost incluse doar ca simple episoade in romanele urmatoare. Citite independent, de exemplu Dimineata de iarna, este un text formidabil care rezista in sine, iar unele dintre scrierile sale sunt reliefate din punct de vedere estetic.

Acest volum l-a consacrat pe Marin Preda in lumea scriitorilor valorosi, chiar daca a fost, din anumite puncte de vedere si criticat (pentru violenta personajelor si pentru viziunea naturalista).   

Cateva dintre povestirirle publicate in Intalnirea din Pamanturi, sunt reluate cu anumite modificari. Varianta nuvelei Calul, care a fost publicata prima data in ziarul Timpul, este de un realism strict si ii lipseste dimensiunea metafizica din volum. Lipseste de asemenea elementul nelinistitor, "exceptionala descriere a calului batran, ocolul pe la casa fierarului, rasaritul soarelui, tensiunea din timpul uciderii animalului"[28]. Salcamul este publicata tot in ziarul Timpul, in anul 1942, este reluata apoi cu mici modificari in Revista literara, numarul din martie, 1947 iar apoi isi gaseste locul in romanul Morometii, in primul volum, intr-un cadru realist. Textul care este introdus in roman este cel din revista Romania literara.

Nuvela Noaptea este tot o nuvela publicata in Timpul la rubrica Popasuri, in august 1942. Putin modificata (apar doua mogaldete, unul dintre flacai este Niculae Moromete, iar celalalt Marin al lui Matei), scena bataii a fost inclusa in romanul Marele singuratic, fiind descrisa Siminei ca o amintire din copilarie, relatata de tanarul horticultor. Focul sondei de la Moreni, care este intalnit in aceasta nuvela, este mentionat si in Morometii, volumul doi.

La fel se intampla si cu nuvela La camp, care este inclusa in volumul de debut al autorului cu mici modificari, varianta aparuta in presa fiind mai saracacioasa si mai putin expresiva. Nuvela Colina este publicata in Vremea rasboiului, din martie, 1943, fiind inclusa cu modificari mari in volumul Intalnirea din Pamanturi, autorul eliminand orice precizare care ar putea deslusi ciudateniile lui Vasile Catrina.

Rotila este publicata in Evenimentul zilei, in aprilie 1943, "numar special de Pasti, care explica prezenta acestui text literar intr-un ziar strict informativ"[29]. In romanul Morometii, Dutulache apare intr-o ipostaza diferita, fiind un ciine care iese la iveala doar pentru a primi ceva de mancare, fiind descris ca pasnic, deci neavand motive sa plece de acasa precum Dutulache din nuvela. Nuvela Plecarea este oarecum asemanatoare cu Povestea unei calatorii, prin disperarea pe care o arata Veta la plecarea pe front a lui Nila. Inainte de moarte este publicata in presa, in 1945, cu titlul Doctorul. Sub numele pe care il stim azi, a fost inclusa de Marin Preda doar in volumul de debut din 1948. Este reluata cu mici modificari si in Morometii, volumul doi, unde primul sot al Catrinei, Nafliu, moare la fel ca Stancu lui Stancila.

Povestirea Iubire este publicata in presa in anul 1945, dar sub numele de Intalnirea din Pamanturi, un episod din aceasta povestire fiind chiar publicat in volumul cu acelasi nume. Insa diferenta dintre cele doua este foarte mare, putem vorbi chiar de doua proze diferite. Textul din volum se concentreaza pe momentul intalnirii din Pamanturi, iar scena in care Dugu o vede pe Drina scaldandu-se este povestita lui Teican, astfel scena pierzandu-si caracterul misterios.

Si in cazul scrierii In ceata, varianta inclusa in volum este diferita fata de cea publicata in anul 1946 in Lumea, aici aparand sub titlul Ceata. Nuvela Maritisul se crede a fi povestirea care anterior se numea De capul ei, schita citita de Marin Preda la cenaclul Sburatorul sub acest nume. Intamplarea este reluata in romanul Morometii, volumul doi, dar "fara pregnanta din schita"[30]. Episodul este pus pe seama Catrinei, nevasta lui Ilie Moromete, a carei fata din prima casatorie, Marita, ramasa la batranul Nafliu, se marita cu Albei.

Nepotul este inclusa in Morometii, tot in volumul doi, cu mici modificari, avandu-l ca erou pe Niculae Moromete, unchiul fiind Sandu Dogaru, barbatul Titei, care moare in aceleasi conditii si de aceleasi simptome stranii de care moare si personajul din povestire. Casa de-a doua oara este regasita si ea tot in romanul Morometii, volumul al doilea, ca atmosfera care prevesteste moartea aceluiasi Sandu Dogaru, cumnatul lui Niculae Moromete. Povestirea Dimineata de iarna, prefateaza romanul Morometii, urmarind aceleasi personaje intr-un conflict mai larg, scena regasindu-se in roman cu anumite modificari. Romanul despre care vorbim nu este cel din 1955, ci romanul in prima sa varianta. Marin Preda nu a mai inclus textul in variantele urmatoare, considerandu-l deja topit in roman. Povestirea rezista si in sine, fiind diferita de cea din roman, unde autorul explica in chip realist izbucnirea lui Paraschiv precum si bataia data de Moromete fiilor sai.

Cam acestea ar fi cateva lucruri despre proza de tinerete a lui Marin Preda, care, dupa cum vedem poate realiza o schita de antropologie morometiana, regasind majoritatea textelor inglobate in capodopera lui Marin Preda, Morometii, atat in volumul intai cat si in al doilea volum, dar si in alte romane importante scrise de Marin Preda.

Concluzii

Dupa cum am spus in capitolul anterior, proza lui Marin Preda este de un realism obiectiv, dar si psihologic care culmineaza in unele dintre scrierile sale. Scrierile din tinerete au fost inghitite, multe dintre ele, in romanul Morometii, unele nefiind incluse, din motive pe care le vom face cunoscute mai spre sfarsitul lucrarii.

Deci, opera lui Marin Preda este o opera care are continuitate, ceva urmeaza altui lucru, dar care are legatura cu lucrul caruia ii urmeaza. Marin Preda urmeaza liniei scriitorilor interbelici, fapt care da creatiei sale un anumit ton al acestei perioade, dar in acelasi timp o si indeparteaza de perioada interbelica; de exemplu diferenta dintre Ana si Polina, sau felul in care era vazut pamantul: in Ion, era vazut ca o necesitate, pe cand pentru Moromete reprezinta statutul sau, si anume ii dadea posibilitatea de a fi independent.

In capitolul care urmeaza, vom face o incursiune si mai adanca in opera de tinerete a lui Marin Preda, opera care este foarte importanta, premergatoare romanului din 1955.

BIBLIOGRAFIE:

A. Bibliografia operei:

. Preda, Marin, Intalnirea din Pamanturi, Editura Cartex Serv, Bucuresti, 2006

Preda, Marin, Imposibila intoarcere, Editura Cartex Serv, Bucuresti, 2004

Preda, Marin, Marele singuratic, Editura Cartex 2000, Galati, 2007

Preda, Marin, Morometii, vol.1, Editura Cartex Serv, Bucuresti, 2006

Preda, Marin, Scrieri de tinerete, Editura Minerva, Bucuresti, 1987

Preda, Marin, Viata ca o prada, editura Cartex 2000, Galati, 2006

B. Bibliografie critica:

*** Timpul n-a mai avut rabdare: Marin Preda, (Cu un Cuvant inainte de Eugen Simion). Confesiuni, documente, scrisori, articole, interviuri, pagini de jurnal. Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981

Cosma, Anton - Romanul romanesc contemporan, Editura Eminescu, Bucuresti, 1988

Marin Preda comentat de Ion Balu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008

Marin Preda comentat de Marieta Popescu, Editura Recif, Bucuresti, 1995

Marin Preda, Creatie si morala, Editie de Victor Craciun si Corneliu Popescu, Editura Cartea Romaneasca, 1989

Pamfil, Alina - Spatialitate si temporalitate. Eseuri despre romanul romanesc interbelic, Editura Dacopress, Cluj-Napoca, 1993

Zane Rodica - Marin Preda-monografie, antologie comentata, receptare critica, Editura Aula, Brasov, 2001