LITERATURA POSTBELICA - „MOROMETII'de Marin Preda

LITERATURA POSTBELICA

    Literatura postbelica va sta sub semnul politicului, influenta acestuia generand o stratificare in toate genurile. Sub influenta acestui cadru istoric se vor afirma trei directii: prima vizeaza scriitorii care vor continua traditia interbelica G.Calinescu, M.Sadoveanu, T.Arghezi, LBlaga, acestia pastrand ridicata stacheta valorilor si reusind sa ofere astfel un termen de comparatie. A doua directie este reprezentata de „subcultura', „subliteratura', adica literatura proletcultista cum a numit-o N.Manolescu, aceasta integrand scriitori care s-au afiliat puterii si care creeaza opere in care valoarea estetica a disparut, primand politicul. A treia directie integreaza poeti si scriitori care vor apela la un stil conotativ, subliminal din nevoia de a pacali cenzura: N.Stanescu, M.Sorescu, Ana Blandiana, M.Dinescu, M.Preda.

Marin Preda debuteaza in 1941 cu schita „Salcamul' in ziarul „Timpul', schita care va fi integrata ulterior in volumul de nuvele „Intalnirea din pamanturi', alaturi de „Colina', „Calul' opere care reprezinta elemente hipotext pentru romanul „Morometii'.

Alte opere: „Viata ca o prada', „Delirul', „Marele singuratic', „Cel mai iubit dintre pamanteni'.

 

„MOROMETII'de Marin Preda

 volumul I - 1955 - anul aparitiei.

·        tema  este  una  social-taraneasca  si  anume societatea taraneasca interbelica.

Incipitul romanului „in campia Dunariitimpul avea nesfarsita rabdare cu oamenii' , puncteaza localizarea temporala „cu cativa ani inaintea celui de-al doilea Razboi Mondial', localizarea spatiala, „un sat din campia Dunarii”. Una dintre temele importante    ale    romanului    este    tema    timpului.     Perspectiva heterodiegetica se explica prin aceea ca fiind un roman modern nu  putea fi  scris la persoana I din  perspectica unui taran si  atunci  omniscienta este ceruta de strategia globala a romanului : scriitorul   asumandu-si tactic conceptia oamenilor: „oamenii cred ca sta in puterea lor sa evite marile conflicte', oamenii traiesc cu credinta in stabilitatea lumii lor:       „timpul aveanesfarsita rabdare'. In acest raport individ - timp se vor statuta doua tipuri umane: individul care isi pastreaza intacta scara de valori si nu va accepta compromisul si individul care accepta noile schimbari fara discrnamant. In mod implicit se vor statuta doua lumi : o lume traditionala care pastreaza legaturile sacre mai ales cu   pamantul, prezentata dominant in volumul I si o lume meschina lipsita de traditie in volumul al doilea.

Finalul primului volum „Timpul nu mai avea rabdare' valideaza relatia de simetrie antitetica : simetrie pentru ca este punctata o aceeasi tema si antiteza la nivelul continutului deoarece aici se comunica ideea ca asupra omului incep sa planeze conflicte majore care nu ii mai intretin echilibrul, care ii deconcerteaza existenta si care fac ca el sa nu mai poata trai cu incredere in stabilitatea lumii in care traieste.

Lentoarea atitudinala si actionala in care traiesc acesti tarani se rasfrange si la nivelul obiectelor din preajma lor, din mana lui Moromete „fumul tigarii se ridica drept in sus fara graba si fara scop'.Inca de la inceput Moromete isi plaseaza reactiile sub regimul temporizarii, al relativizarii si ambiguizarii, limbajul lui fiind unul metaforic subliminal in scopul definitiv de a sili atat interlocutorul cat si lectorul sa gandeasca - exemplul elocvent fiind discutia cu vecinul sau Balosu.

Introducerea in scena a lui Niculae Moromete, personajul preferat al scriitorului puncteaza din start statutul ingrat al mezinului : in spatiul rural, mezinul nu numai ca nu beneficiaza de protectie sau inlesniri speciale pertinente varstei, ci este obligat de mic sa se obisnuiasca cu necesitatile vietii.

Continutul capitolului al treilea valideaza tehnica instantaneelor sincrone si implicit naratorul omniprezent, acesta relatand intamplari petrecute in acelasi timp, dar in locuri diferite : in timp ce Niculae o ajuta pe Catrina la mulsul oilor, fetele sunt la garla.

(Cap.IV) Prima scena cheie a romanului este scena cinei de sambata seara a familiei Moromete. Denotativele concretizatoare : „masa joasa si rotunda' traduc prin cel de-al doilea epitet care asimileaza ideea de cerc ca simbol al perfectiunii, sintalitatea familiei; primul epitet „joasa' ar putea traduce propensiunea personajelor pentru teluric cu tot arsenalul ei de atitudini: respect, admiratie fata de pamant, legatura autentica intre taran si pamant. Asertiunea „Paraschiv,Nila si Achim stateau spre partea din afara a tindei ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece  afara'  se  valideaza   ca   motiv  anticipativ,  anuntand  lectorul competent de o eventuala abandonare a familiei de catre cei trei.„Moromete statea parca deasupra tuturor' vizeaza statutul de autentic cap al familiei, autoritar al lui Ilie Moromete. Asertiunea „locul lui era pragul celei de-a doua odai' vizeaza caracterul de liant, dar si de element de rezistenta intre cele doua lumi: lumea traditionala axata inca pe criterii axiologice (de valoare) corecte si lumea moderna care va fi prezentata in cel de-al doilea volum, meschina, lipsita de traditie cu un sistem de valorizare fals pe care Moromete o va refuza.

Mentiunea „Niculae care nu avea scaun se aseza turceste pe pamant' vizeaza pe de o parte statutul ingrat al mezinului in cadrul societatii rurale, el nebeneficiind nici macar de un loc clar in cadrul familiei si pe de alta parte vizeaza faptul ca acest personaj nu-si va gasi locul nici in lumea veche traditionala, nici in cea noua moderna.

Respectul fata de traditie a lui Moromete si faptul ca incearca sa-i induca fiilor sai acest respect, dar si principii sanatoase este vizat si punctat prin sintagma „sfanta masa'. Reactia taranilor la auzul cantecului lui Birica          ” ascultau uitand in aceste clipe de ei insisi” puncteaza faptul ca taranul isi face timp printre grijile cotidiene sa contemple, avand inca aceasta capacitate de a simti, de a fi emotionat in fata unui fenomen artistic, la nivel simbologic, acest lucru punctand raportul inca sacru dintre taran si folclor. (Cap.V) Romanul contine multe elemente care compun o monografie a spatiului rural interbelic avand ca model satul Silistea Gumesti, romanul validandu-se in aceasta idee ca un roman fresca.

Unul dintre aceste elemente de fresca a satului il reprezinta ritualul erotic. Acesta presupune jocuri ca:„inelusul', clicul, „fluieratul' si „cantecul baietilor la poarta fetelor'. Unul dintre conflictele minore ale romanului este acela al disensiunilor dintre taranul sarac si taranul bogat, evidentiat aici in confruntarea dintre Birica si Tudor Balosu, tatal fetei pe care acesta o iubeste, Polina. Disensiunea este generata de faptul ca Birica este un taran sarac, iar Polina este fiica de om bogat care nu concepe sa-si dea fata dupa unul cu mai putina avere decat el. Astfel, interogativa „ce cauti tu la fata mea?' in care lexemul „tu' este scris cu alte caractere, marcand in planul comunicarii paraverbale o intonatie specifica pentru a puncta un sens clar al cuvantului, vizeaza faptul ca Tudor Balosu nu tine cont de sentimente, ci doar de interese materiale. Secventa beneficiaza si de hipotext, un acelasi conflict, dar major fiind prezent in romanul „Ion' de L.Rebreanu, Vasile Baciu adresandu-i-se lui Ion prin apelativul „sarantocule'.

Faptul ca din cei trei fii pe care ii are, Moromete il solicita pe cel mai ignorant dintre ei pentru a se „sfatui' daca sa plece la Bucuresti Achim cu oile, sugereaza faptul ca Ilie Moromete dorea sa-i acorde o minima importanta lui Nila si sa-l faca sa aiba incredere in el.

Raportul desacralizat dintre membrii aceleiasi colectivitati, care va fi punctat in volumul al II-lea, are puncte de plecare si in acest prim volum si este evidentiat printr-un fragment retrospectiv din viata lui Niculae : acesta fiind singur pe miriste, este atacat de o magaoaie si inca de doi insi. Dupa ce este lasat in nesimtire pe miriste, Niculae este adus acasa, va fi bolnav timp de o saptamana, apoi il vor apuca frigurile. Una din temerile taranului este aceea de a nu se face de ras, de aceea Achim il va lua pe Niculae, ii va identifica pe cei care l-au batut si ii va sili sa se confrunte cu acesta in mod cinstit pentru a nu se zvoni in sat ca vreun membru al familiei Moromete a fost agresat, iar fratii lui nu au intreprins nimic, situatie  care ar fi atras asupra lor, in felul acesta, oprobriul = dispretul public. (Cap.X) Moromete este „contingent 911' adica a fost inrolat in armata in 1911. Cocosila, unul dintre prietenii lui Ilie Moromete este taranist, iar Moromete este liberal.

Fragmentul retrospectiv in care este prezentata descinderea lui Moromete impreuna cu Balosu la munte in scopul de a vinde porumb vizeaza faptul ca relatiile capitaliste incep sa le inlocuiasca pe cele traditionale si statuteaza si anumite diferente intre mentalitati: pentru Ilie Moromete comertul este o necesitate, in timp ce pentru Balosu este un izvor de beneficii. Fragmentul vrea sa puncteze faptul ca intrarea taranului in circuitul comertului de cereale ii largeste acestuia orizontul, ii modifica atitudinea fata de pamant, relatia cu pamantul fiind astfel desacralizata. Moromete se afirma ca tipul de taran patriarhal, pentru care lumea ar putea trai si fara bani. Banii reprezinta o serie de limite impuse personajului, un atac brutal la adresa iluziei cu care se hraneste personajul. Faptul ca taranul incepe sa fie preocupat mai mult de comert decat de pamant demonstreaza ca centrul vietii taranesti s-a deplasat de la ingrijirea si exploatarea pamantului la valorificarea prin comert a produselor lui.

Un element de „substrat antropologic' - relatia de egalitate intre un aspect din viata personajului si un aspect din viata autorului – este evidentiat in „Convorbiri cu Marin Preda' de Florin Mugur in care este amintita secventa in care tatal scriitorului, pe numele lui adevarat Tudor Calarasu, a taiat cel mai falnic salcam din gradina fara ca cineva sa inteleaga rostul acestei intamplari. Scriitorul a surprins aceasta scena in roman din dorinta de a infatisa ceva ce a trait si cunoscut nemijlocit (direct), din incercarea de a-si explica un sentiment avut in copilarie si anume sentimentul ca nimic nu mai era ca inainte. El afirma in fragment „Moromete a fost tatal meu”.

Aceasta secventa narativa a romanului are ca punct de plecare sau ca element hipotext schita „Salcamul' publicata de scriitor in 1941 in ziarul „Timpul'.

Scena cheie a taierii salcamului. Scena propriu-zisa este precedata de un bocet ritualic, un alt element de fresca in monografia satului, dar si cu valoare anticipativa in cadrul romanului: taierea salcamului are atat implicatii diegetice cat si narative; la nivelul diegezei anunta destramarea colectivitatii rurale (salcamul reprezinta coloana vertebrala a lui Moromete). Moromete reprezinta elementul de rezistenta al colectivitatii. Prabusirea salcamului inseamna prabusirea idealurilor lui Moromete, prin urmare prabusirea colectivitatii rurale.

Statutarea salcamului ca unul deosebit de important in viata satului este evidentiata prin replica lui Nila „salcamul asta', replica in care determinantul substantival este scris cu alte caractere. Salcamul reprezinta o permanenta in viata satului chiar naratorul precizand ca „toata lumea cunostea acest salcam'. Statutul de „axis mundi' al salcamului este evidentiat prin descrierea caderii lui, descriere in care naratorul uziteaza cu predilectie personificarea; „salcamul se impotrivi ca si cand ar fi vrut sa paraseasca cerul apoi deodatase prabusi si imbratisa gradina cu un zgomot asurzitor.'Acelasi statut este potentat si prin reactiile oamenilor si animalelor in urma taierii salcamului „Dutulachese uita peste gradina parca nedumerit. Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici', „Bine Moromete , alt salcam nu gaseai sa tai?' Croncanitul ciorilor obisnuite „sa se aseze deasupra ceva inalt' validandu-se ca motiv anticipativ.

(Cap.XIII) – scena cheie : bautul aldamasutui (bautura care se consuma in urma incheierii unei afaceri)

Pana la aparitia lui Balzac, descrierea in literatura avea doar o functie decorativa, fiind in general descriere romantica. Din momentul aparitiei operei lui Balzac si anume „Comedia umana', descrierea capata o functie caracterizatoare, individualizatoare si simbolica, ea avand un rol pregnant in conturarea unor trasaturi morale ale personajelor, deoarece ambientul fie el exterior, fie interior nu numai ca traseaza anumite caracteristici individului, dar si ca acesta poarta in sine in mod neintentionat si inconstient niste date fundamentale induse de locul in care traieste. Aceasta teorie poarta numele de „Teoria Determinismului Ambiental' si este cea care sta la baza descrierii balzaciene.Aceasta descriere de tip balzacian este uzitata de catre narator in descrierea casei lui Balosu, descriere in care fiecarui detaliu fizic ii corespunde unul moral al personajelor. „ Casa lui Tudor Balosu avea trei odai mari'=bogatie „ Odaia in care statea era curata'=harnicia gospodinelor „ cu paturi de fier cu tablii'=progresul si bogatia „   sub   geamul   dinspre   drum   era   asezata   o   masinaSinger'= preocuparile Aristitei.„ Peretii odaii erau plini de covoare' =prostul gust, dar poate sa fie un semn al traditiei.„ fotografii in rame cu Balosu si Aristita la cununie'=orgoliul exacerbat, doar in subconstient ar putea traduce sentimentele dintre cei doi.  „ Victor militar, fotografiat in culori, cu gradul de sergent'=mandria exacerbata si dorinta de a se deosebi de ceilalti.„ Polina singura, sfioasa si parca straina de ea insasi'=motiv anticipativ, ea fiind singurul membru al familiei care nu judeca viata mercantil. „ Pe jos era asternut un covor de carpe'=zgarcenia „ Victor intra in odaie cu un prosop in manase stergea pe ceafa si era vesel'=lipsa de bun simt„ Pantalonii de piele de drac' prin signaletica ultimului lexem traduce rautatea, asocierea lor cu ghetele galbene si „ciorapii vargati trasi pe pulpa' vizeaza prostul gust vestimentar, dorinta de a epata, dar mai ales dorinta personajului de a-si renega sorginta de taran. „ Era un flacau nu prea voinic, dar se purta ca si cum ar fi fost' traduce faptul ca este un tip complexat.

In dialogul dintre Ilie Moromete si feciorul lui Balosu sunt surprinse alte elemente care vizeaza personajele: ironia lui Moromete la adresa celor care vor sa-si renege sorgintea, infatuarea celui incapabil sa aprecieze valoarea, inventivitatea naratorului pentru a puncta in subtext aceste elemente. Procedeul uzitat de narator poarta numele de protocol verbal si presupune complicitatea de limbaj, contaminarea limbajului unui personaj sau al naratorului sub influenta limbajului altui personaj : „Noi obisnuim, spuse Moromete rotunjind cuvintele ca feciorul lui Balosu”.

Cand Nila este suparat  pentru ca in loc sa doarma, trebuie sa plece duminica dimineata la premilitara, Moromete incearca sa-l atentioneze asupra incorectitudinii acetor noi forme de educatie, reflectand el insusi ca               „ Oamenii fac lucruri care daca n-ar fi prosti nu i-ar putea sili nimeni sa le faca'.

Inclusiv casatoria este vazuta in sat ca un contract social.

Pentru a puncta ignoranta lui Nila naratorul apeleaza la dilatarea perfida a detaliului revelator, detaliul ales fiind fruntea.

Un alt element de fresca a satului care vizeaza raporturile dintre tineri este legat de furtul fetelor. In momentul in care parintii unuia dintre cei doi nu este de acord cu aceasta casatorie, tinerii apelau la acest lucru care tinea, de legile nescrise, deoarece in astfel de situatii parintii trebuiau sa accepte casatoria si mai mult, sa-i ajute pe tinerii insuratei sa se aseze la casa lor, ajutor de cele mai multe ori financiar, material.

O alta scena cheie disipata pe parcursul capitolelor este adunarea de la fieraria lui Iocan. Contemplarea filozofica a lucrurilor isi face loc printre grijile gospodariei taranesti, taranul avand inca capacitatea de a evada din cotidian prin placerea vorbei si prin „politica'. Adunarea de la fieraria lui Iocan este considerata de catre critica un cenaclu „sui generis' (unic in felul sau). Iocan, fierarul satului este aproape un Hephaistos autohton (lucru evidentiat prin descriere) „avea un piept ca de bou si niste muschi la brate, infricosatori.'

In romanul „Morometii' sunt prezentate doua utopii: una traditionala, liberala, ingenua a lui Ilie Moromete si una moderna prin Niculae Moromete in cel de-al doilea volum.

Ilie  Moromete este un  autentic  model  parenetic  (educativ) pentru consateni. El are tot timpul constiinta ca se produce in fata unui public, stie ca vorbele, gesturile lui vor fi comentate de catre toti, dar nu veleitatile actorului sunt esentiale, ci imboldurile unui invatator, ale unui modelator de constiinte.

Faptul ca taranii apreciaza aceasta intalnire ca pe una speciala, ca pe ceva deosebit, iesit din cotidian este demonstrat de atentia pe care o acorda aspectului fizic cu care se prezinta la aceasta intrunire: „Purtau camasi si izmene de panzapalarii vechi, dar periate proaspat cu apa. Cel mai sigur semn ca erau gatiti de sarbatoare erau fetele lor rase proaspat'.

Dintre toti cei care stiu sa citeasca, cel care va face acest lucru este Ilie Moromete deoarece este singurul care stie sa puncteze prin anumite tehnici fie de intonatie, fie lingvistice, elementele necesare intretinerii discutiilor:

1) Deturnarea sensului anumitor asertiuni prin raportarea la o situatie data avand ca efect comicul 2) Eludarea anumitor cuvinte care ar impiedica intelegerea corecta a enuntului.Moromete se dovedeste a fi un bun cunoscator al limbii romane avand capacitatea de a jongla cu cuvintele pentru a scapa dintr-o situatie posibil neconvenabila, aceea de a explica un cuvant pe care nu-l cunostea, el transformand un substantiv cu prepozitie in locutiune adverbiala: „s-au savarsit crime cu siguranta impunitatii' devine „s-au savarsit crime cu siguranta!'

3) Afirmarea in locul sensului propriu al cuvantului al unui sens figurat: „infierare' in loc de -critica- cu sens referitor la fierarie.

Tugurlan dintre toti taranii este tipul taranului onest, cinstit, pe principiul ca omul trebuie sa spuna ceea ce gandeste.El intrerupe discutiile criticandu-i pe celilati pentru „politica” pe care o fac la fierarie.

 Faptul ca in cadrul discursului narativ sunt inserate extrase din articole de ziar demonstreaza ca tehnica intertextualitatea specifica curentelor moderne.

Taranii din Silistea Gumesti sunt receptivi la nou si sensibili la anumite evolutii lingvistice, semnul cel mai clar al adoptarii spre exemplu al unui neologism este introducerea lui intr-o imprecatie „facultati”.

In cadrul acestor capitole apare pentru prima si singura data portretul fizic al lui Moromete. Este un portret fizic indirect deoarece nu este realizat pe baza fetei personajului. In timp ce ei discutau, Din Vasilescu modeleaza capul lui Moromete din argila. Odata terminat acest mulaj, el este descris prin caracterizare directa din asertiunile naratorului: „era capul unui om care se uita parca in josnasul se prelungea din fruntea boltita in jos spre barbie, drept si scurt cu ceva din linistea ganditoare a fruntii.' Portretul este realizat pe baza interpretarii fiziognomonice, fiecarui detaliu fizic ii corespunde un element de profil moral: „capul unui om care se uita parca in jos' vizeaza propensiunea telurica a lui Moromete, respectul fata de pamant, „fruntea boltita' reflecta caracterul mediativ, reflexiv al personajului; „nasul drept si scurt' vizeaza fermitatea personajului, caracterul autoritar, onestitatea. (Cap.XXIII) Scena cheie a „foncirii'

Credinta oamenilor in stabilitatea lumii lor se raporteaza evident si la Moromete care considera ca este deajuns sa amane un lucru pentru ca el sa nu se intample. Atitudinea pe care o are fata de Jupuitu este o alta lectie de viata prin care vrea sa transmita ceva consatenilor si anume ca printr-o atitudine detasata, dispretuitoare, jucausa trebuie tratat orice lucru aflat in afara valorilor spirituale. Pentru Ilie Moromete, taranul isi apara seninatatea si iluziile cu o ironica inteligenta contra amenintarii lor. El spera intr-un miracol cu incapatanarea celui care refuza sa se adapteze valorilor unei lumi pe care banul si afacerile au murdarit-o.

Moromete ramane un nostalgic aparator al ordinii vechi, el traind o relatie calitativa cu obiectele si refuza instrainarea, refuza sa se adapteze unei relatii cantitative intermediate de bani. Una dintre temele fundamentale ale romanului fiind cea sociala, romanul vizeaza si o problema fundamentala si anume reprimarea individului prin mijloace birocratice. Raportat la aceasta,  banii reprezinta un alt motiv important al romanului, o serie de limite impuse omului, ei reprezentand un atac brutal la adresa iluziei cu care se hraneste personajul: ca lumea ar putea trai si fara bani. Moromete reprezinta tipul de taran patriarhal care refuza sa se adapteze cantitativ si sa vada viata numai prin acest criteriu. El dispretuieste marimea, culoarea, mirosul banilor si cand trebuie sa-i dea, ii da cu gesturi dispretuitoare de aruncare.

Catrina reprezinta  bigota,  este  reprezentarea   feminitatii incomprehensibile la idealurile barbatului, oarba la ce depaseste raza propriului ei interes,  intre ea si Moromete neputand exista nicio legatura spirituala.

(Cap.XXV) Vizeaza antiteza dintre taranul sarac si taranul bogat, situatia fiind particularizata pe baza discutiei dintre Botoghina si  Balosu. Botoghina este nevoit sa vanda din lot, deoarece s-a imbolnavit de tuberculoza si este nevoit sa se interneze pentru a se insanatosi.  Mentiunea naratorului „Fiecare cuvant scos de cei trei oameni, scartia, nu se lipea de celalalt, nimerea alaturea, nu se putea incalzi nici rotunji, atat Botoghina cat si Balosu se uitau in laturi, intorceau capetele in alta parte cand unul din ei deschidea gura' puncteaza situatia jenanta in care se afla cei trei: Balosu deoarece este constient ca profita de nenorocirea celuilalt; iar Botoghina pentru ca este constient de faptul ca este fortat sa vanda ajutandu-l pe celalalt sa se imbogateasca.

(Cap.XXVIII) - o scena fresca - jocul calusarilor care reprezinta un joc are canta si lauda fertilitatea si cumintenia pamantului, doua coordonate definitorii ale spatiului romanesc. Reprezentarea acestei manifestari vizeaza raportul usor desacralizat dintre tarani si traditie, din cauze materiale taranul nemaipermitandu-si sa devina gazda unei astfel de manifestari, lucrul acesta si-l permit doar cei bogati.

Partea a IX-a

Asertiunea „incepu Moromete mintind din capul locului' vizeaza din nou caracterul parenetic a lui Moromete, faptul ca prin tot ceea ce face vrea sa ofere o lectie de viata consatenilor sai. De data aceasta le pune in fata ochilor un model negativ – aspecte din viata de familie a lui Traian Pisica -pentru a-i avertiza cum nu trebuie sa se comporte niciodata.

Talentul de povestitor al lui Moromete este aici covarsitor. Procedeul lui de a povesti este inrudit cu cel al lui Ion Creanga: aceeasi punctare discret mucalita a unor detalii haioase, aceeasi inclinatie spre aglomerarea verbala cu functia de a sugera turnura dinamica a intamplarii, ritmul accelerat, selectia vocabularului incarcata de nuante hilar traznitoare sau dezgustator savuroase.

Paraschiv intrerupe de trei ori povestea tatalui sau, deoarece el este un impulsiv, un irational, o bruta care viseaza la autoritate fara a avea nici un drept a o cuceri si pe care vrea sa o utilizeze in vederea unor scopuri meschine, egoiste. Paraschiv este un simbol a tot ce poate fi opus afirmarii ratiunii. Este victima iluziei ca numai ce face el este bine. Este un coleric, „coltos' si incearca prin tot ceea ce face sa subestimeze autoritatea tatalui. Pentru mentionarea in subtext a caracterului coleric, coltos al lui Paraschiv, naratorul uziteaza un acelasi procedeu ca si pentru Nila, si anume dilatarea perfida a detaliului revelator, in cazul acesta elementul ales fiind gura: „avea buzele atat de iesite ii afara si atat de incalecate una peste alta, incat de departe semana cu unul care si-ar fi agatat de gura niste dape de guma.'

( Cap.XIII element de fresca - „spitalul de plasa')

 (Cap.XIV) (cap.XVI) incepand cu cap. XVI este disipata scena cheie a premiului I, capitolele afectate acestui eveniment continand in acelasi timp si elemente de fresca. Aceasta scena evidentiaza foarte multe elemente care tin de individualizarea personajului Niculae Moromete : modestia lui Niculae si cu cat de putin putea fi facut fericit un copil, pe vremea aceea. Sensibilitatea lui: „cand o vazu Niculae cum sta, cu umarul ei stang putin ridicat, oachesa si cu coadele mici lasate peste o bluza noua, i se paru atat de frumoasa incat, uitandu-se la ea, sangele ii impurpura obrajii si inima incepu sa i se zbata in piept ca o vrabie.'

Elemente de fresca: jocurile copiilor - oina, fotbal. Datorita faptului ca acest personaj este cel preferat al naratorului, el este inzestrat numai cu calitati: „este mare fotbalist.'

Naratorul foloseste tehnica instantaneelor sincrone, el prezentand ce se intampla in cancelarie si in acelasi timp in curtea scolii : in timp ce copiii se joaca, in cancelarie, domnul invatator Teodorescu este admonestat de catre director pentru faptul ca vrea sa-i lase baiatul repetent. Cearta evidentiaza prin limbajul uzitat de directorul Toderici lipsa de calitati autentice a celor care ocupau, pe vremea aceea, o functie de conducere. Figura invatatorului Teodorescu, e un alt element de substrat antropologic, Marin Preda vorbind despre el adeseori si mentionand rolul deosebit pe care l-a avut acesta in asumarea destinului sau. Invatatorul Teodorescu este un fel de „domnu' Trandafir' al lui Mihail Sadoveanu.

Permanent naratorul strecoara elemente prin care incearca sa critice forma de guvernamant contemporana lui si anume comunismul: aici sintagma „primul invatator' asezata si in discurs intre ghilimele vizeaza critica la adresa cultului personalitatii. Discutia reprodusa – despre legionari-  de Cocosila puncteaza localizarea temporala a actiunii.

Prezentarea festivitatii de premiere cu ocazia sfarsitului de an scolar puncteaza faptul ca aceasta manifestare are o importanta deosebita in viata satului, curtea scolii devenind un centru sacru. Este prima si singura data cand Ilie Moromete isi tradeaza sentimentele fata de vreun copil al sau, prima data cand nu anticipase ceea ce i se intampla, aceste lucruri fiind punctate pe parcursul acestei scene printr-o serie de asertiuni ale naratorului: „gatuit de emotii', „saracu de el', „se uita in jur zapacit'.Atitudinea de admiratie pe care o are fata de fapta fiului sau, de respect autentic si deplin in acelasi timp este sugerata prin gesturile pe care le face Moromete pentru a recupera din praf coroana si cartile copilului:„ii lua coroana de jos cu niste miscari sfioase, abia atingand buchete de fiori apoi aduna cu aceleasi miscari cartile imprastiate'. Apogeul acestei senzatii triple: o data de uimire fata de fapta fiului sau pe care el nu o anticipase, de admiratie fata de aceasta reusita nesperata a lui Niculae si apoi de compasiune pentru starea copilului bolnav, este surprins in reactia fiziologica a lui Moromete:„sub barbie i se ridicase si ramase intepenit marul lui Adam , omul cauta aer cu buzele deschise si inghiti adanc si cu cazna ghemul care ii taia rasuflarea.'

Pentru lectorul incompetent naratorul face niste precizari care sa-l lamureasca asupra unicitatii reactiilor lui Moromete: „ ca niciodata facea pasi largi si repezi. Parea multumit si dezorientat, atins tocmai in linistea sa netulburata'. Faptul ca atitudinea lui Moromete este in dezacord cu toate elementele anterioare cunoscute de cititor este validat si prin reactia Ilincai care se sperie cand il vede pe tatal ei cu Niculae in brate. Mandria extraordinara care covarseste sufletul lui Ilie Moromete pentru reusita fiului sau este surprinsa prin raspunsul pe care il da acesta Ilincai: „in loc sa-i raspunda ca baiatul e prins de frigurispuse ca baiatul a luat premiul intai'.

Socul trait de Ilie Moromete sub impactul acestei revelatii a inteligentei fiului sau se rasfrange si la nivelul comunicarii, discursului sacadat al acestuia fiind marcat prin punctele de suspensie, scriitorul operand astfel la nivelul metagrafelor:„Ia astea si pune-i-le undevaprapaditul de elcand l-am vazut pe scena aia acolo, mi-a secat inimaca nici nu spuneeu ziceam c-o sa-l lase repetent'

Partea a IlI-a a romanului incepe cu o alta scena cheie si anume ritualul secerisului, scenele prezentate compunand alte elemente de fresca si evident de monografie a satului. Surprins in cadrul acestei munci campenesti satul devine o entitate si atitudinea oamenilor fata de pamant este hieratizata: „deschiderea portii se face cu repeziciune si batatura curge spre „sosea', soseaua patrunde inauntru prin lasat', semn ca toate gospodariile sunt acum unite.Descrierea lanurilor de grau este o descriere in care abunda figurile de stil, pentru a se potenta raportul inca sacru dintre taran si pamant „El incearca sa prinda vraja, s-o pastreze cu sine mereu sL.o bucurie linistita aproape nestiuta nici de el insusi, dar luminoasa si eterna ca si cerul se asterne pe chipul lui.'

Statutul ingrat al mezinului este punctat si aici, pe langa faptul ca este luat si el la secere, in ciuda varstei fragede „in mana ii va ajunge o ghioarsa subtire si tocita cu care va trebui mai mult sa rupa decat sa taie.'

Scena cheie propriu-zisa din cap.III este cea a mesei de pranz luata la seceris. Faptul ca Moromete dupa ce se frige cu fasolea fierbinte se abtine in  a-si exterioriza senzatia de arsura vizeaza o alta trasatura comportamentala a individului si anume disimularea. El este constient de faptul ca a incalcat traditia neasteptand sa se aseze toti la masa, a fost pedepsit pentru acest lucru, dar asta nu trebuie s-o stie familia deoarece ar fi insemnat sa-si submineze singur autoritatea, el incercand mereu sa le inoculeze fiilor sai respectul fata de traditie. Il lasa pe Paraschiv sa pateasca acelasi lucru pentru ca el nu respecta traditia si isi ignora familia,  asertiunea „Paraschiv parca era singur' fiind relevanta in aceasta idee. Graba lui Moromete in a-i oferi apa fiului dupa ce s-a ars vizeaza in subtext ironia acestuia la adresa faptei fiului sau.

(Cap.VII) Scenele care prezinta treierisul puncteaza iarasi raportul sacru dintre tarani si pamant „La treieris.-.pe toti'.

(Cap.IX) Dezaprobarea si dispretul naratorului pentru cei care furau din munca taranilor, pentru onestitatea si spiritul sau de sacrificiu sunt vizate in scena confruntarii violente fizice dintre Tugurlan si Tache Aristide, morarul: pentru Tache Aristide sunt folosite cuvinte dintr-un camp semantic al larvarului: „vierme monstuos', „scarba', „manie' , in timp ce pentru Tugurlan foloseste un camp semantic opus „stralucitoare',

(Cap.XII) Moromete vrea sa-i pastreze pe fiii sai in raza puterii lui si sa fie sigur ca vor pretui ca si el la semeni inteligenta si nu hectarele de pamant, ca

se vor bucura ca au averea desteptaciunii si nu desteptadunea conferita gratuit si nemotivat celui cu avere, de aici toate intamplarile pe care le povesteste acestora si care  au valoare de parabola.

Este introdus in scena un nou tip de personaj si anume personajul informator Scamosu, deoarece cititorul are ocazia sa afle din spusele acestui personaj informatii pe care nu le ofera naratorul in discursul sau.

 (Cap.XVI) Prezinta felul in care se realizau in Perioada Interbelica, calatoriile din spatiul rural in cel urban. Cu ocazia plecarii lui Niculae si Moromete la Pitesti pentru a vinde grau ca sa faca rost de banii necesari pentru taxa de internat a lui Niculae, rata la banca, fonciirea, datoria la Aristide. Discutia dintre Niculae si tatal sau lamureste cititorul asupra bagajului informational al lui Niculae, lucru demonstrat prin enumeratie, lui Niculae „incepe sa-i turuie gura de localitati unde se gasesc bogate zacaminte de Fe, Au,sare, arama, var. Al, cu industriile lor cu tot.' Constatand pe parcursul drumului multimea de carute incarcate cu grau in scopul de a fi vandute, Moromete are revelatia desacralizarii adevaratei meniri a taranului. Lexemul cu forma arhaica folosit in mod intentionat de catre Ilie Moromete are menirea de a evidentia acest lucru: „se scurge graul rumanilor Niculae, se varsa ca apase varsa sudoarea noastra, se strange in magazii' pluralul inclusiv „noastra' evidentiind ideea de colectivitate rurala si de faptul a Ilie Moromete se simte un exponent al acesteia.

(Cap.XVIII) Cititorul are incredintarea inteligentei lui Niculae Moromete acesta reusind „la examenul de admitere' printre primii dintre cateva sute de candidati.

(Cap.XIX) in momentul in care Moromete afla ca fiii lui sunt intelesi sa plece de acasa el se prabuseste interior, isi simte daramat cel mai important deziderat, acela al sintalitatii familiei. Cu toate ca aceasta veste este pentru el zguduitoare are inca acea capacitate tipica numai spiritelor intelepte de a face haz de necaz: „Daca veneau si-mi spuneau <Ma, noi vrem sa fugim acasa>, <De ce sa fugiti fratioare? Le-as fi spus, incet nu puteti sa mergeti ? >.' in ciuda acestei daramari sufletesti Moromete are inca puterea de a pregati o capcana fiilor sai pentru a se convinge daca cei doi vor sa plece de acasa.

(Cap.XXIII) O scena cheie foarte importanta a romanului este cea a meditatiei de pe piatra de hotar. inca de la inceput naratorul uziteaza in locatia acestuia doua denotative concretizatoare: epitetul „alba' sugerand puritatea sufletului lui Moromete, iar „hotar' punctand faptul ca Moromete insusi se afla la granita dintre lumea veche traditionala si lumea noua moderna, meschina, lipsita de traditie. Meditatia lui surprinde doua probleme: problema timpului si raportul tata-copii. Este prima data cand se poate vorbi in cadrul profilului moral al personajului de o dimensiune filozofica, el intrebandu-se retoric: „Nu cumva timpul era undeva acelasi?' Caracterul irational al revoltei lui Paraschiv este evidentiat de tentativa bufa a personajului de a se imbraca cu haine femeiesti.

Ultima scena cheie este cea a pedepsirii fiilor, scena in care miscarea este inregistrata cu precizie cinematografica. Dupa ce ii bate, Moromete incearca sa ii faca sa constientizeze greseala. Din discursul lui deducandu-se urmatoarele: faptul ca Moromete se simte un reprezentant simbolic al colectivitatii taranesti si traieste mereu in ideea constiintei trecutului acestei colectivitati: „Am muncit si am trudit si-am luat pamantul de la ciocoi ca sa traiti voi mai bine.' incearca sa le arate greseala in modul lor de judecata, avertizandu-l pe Paraschiv si asupra urmarilor pe care le va avea setea lui de avere:„0 sa-ti manance capul averea, sa tii minte de la mine'.

Inainte de fraza finala a volumului, naratorul comite o lacuna diegetica, din diegeza acestuia lipsind trei ani, pana la izbucnirea celui de-al II-lea razboi mondial. Aceasta lacuna diegetica este extinsa la nivelul romanului „Delirul'. Multe din aspectele cuprinse diegetic in aceasta perioada vor aparea punctate inclusiv in cel de-al doilea volum in plan retrospectiv.

Finalul acestui volum „Timpul nu mai avea rabdare' valideaza un raport de simetrie cu incipitul deoarece este vizata o aceeasi problematica, a timpului, dar o simetrie antitetica la nivel ideatic deoarece ideea continuta vizeaza o cu totul alta atitudine: in viata oamenilor incep sa-si faca simtita prezenta conflicte majore, conflicte care le deconcerteaza existenta taranilor , care ii impiedica sa mai traiasca cu credinta in stabilitatea lumii lor.