Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Moara cu noroc de Ioan Slavici - Momentele subiectului

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SCRIE UN ESEU ARGUMENTATIV, DE 2 -3 PAGINI, DESPRE PRINCIPALELE COMPONENTE DE STRUCTURA, DE COMPOZITIE SI DE LIMBAJ ALE UNUI TEXT NARATIV APARTINAND R
CATALOG EDITORIAL 1993-2009
MORGENSTIMMUNG
Fotoreportajul
Liviu Rebreanu - Ion
Sinteza poetica a Renasterii; Lodovico Ariosto
Morometii De Marin Preda VOLUMUL II
POVESTEA LUI HARAP-ALB Ion Creanga
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, DESPRE RELATIILE DINTRE DOUA PERSONAJE CARE APARTIN UNUI BASM CULT STUDIAT
GARABET IBRAILEANU. Creatia eminesciana ca “suma psihologica”

TERMENI importanti pentru acest document

: moara cu noroc momentele subiectului : moara cu noroc momentele subiectului pe scurt : momentele subiectului moara cu noroc : momentele subiectului moara cu noroc pe scurt :


Moara cu noroc

                                                        de Ioan Slavici

      Ioan Slavici (1848-1925).  Este unul dintre cei mai mari scrii-tori ardeleni si clasic al literaturii romane alaturi de Eminescu, Creanga, Caragiale. S-a nascut la Siria, a studiat la Berlin si Viena fara a-si finaliza studiile . A colaborat la revista « Convorbiri literare » condusa de Titu Maiorescu si la ziarul « Timpul » din Bucuresti.  Opera : a scris nuvele adunate-n diferite volume (nuvele din popor), amintiri (« Inchisorile mele », « Lumea prin care am trecut»), romanul « Mara ».

      A infintat revista « Vatra» impreuna cu George Cosbuc si I.L.Caragiale.

            O mare valoare literara a reprezentat nuvela « Moara cu noroc » in care este oglindita societatea ardeleneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea si incepand cu secolul al XX-lea avand ca tema dezumanizarea prin inabutire.

      Nuvela este creatie epica culta, in proza de intindere medie, mai mica decat romanul dar mai mare decat schita sau povestirea cu un singur fir epic si numar redus de personaje. Accentul este pus pe trasaturile personajului si pe evolutia acestuia. Actiunea poate fii impartita pe momente ale subiectului, perspectiva narativa se caracterizeaza de obicei prin naratiune la persoana a III-a, naratorul find omniscient si omniprezent.

      Exista mai multe tipuri de nuvele, acestea se caracterizeaza dupa tematica : istorice, psihologice, naturaliste. In functie de curentul literar caruia le apartin, nuvelele pot fii romantice, realiste, poporaniste, etc.

            « Moara cu noroc » este o nuvele realista, psihologica, prezentand aspecte din societatea ardeleneasca de la inceputul secolului al XX-lea, in acelasi timp accentul este pus pe analiza psihologica a personajului principal care se degradeaza sub puterea banului.

            Nuvele moara cu noroc de Ioan Slavici a aparut in volumul de debut « Novele din popor», din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica. Ioan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator conceptia lui fiind un argument pentru iubirea de oameni.

Compozitia si structura nuvelei

Nuvela este realista, de factura clasica, avand o structura viguroasa unde fiecare episod aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 capitole respectandu-se ordinea cronologica a desfasuririi actiunii si sunt integrate de cuvintele rostite de batrana la inceputul si finalul operei : « omul sa fie multumit cu saracia sa,  caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit » si « -Se vede c-au lasat ferestrele deschise […] Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat ». Conflictul social si psihologic se desfasoara intre aceste doua planuri etice, reliefand un destin tragic previzibil aflat in chiar profunzimile sufletului omenesc.

Constructia subiectului

Actiunea nuvelei se defineste printr-o  constructie epica riguroasa, un singur plan narativ, care se refera la dezumanizarea lui Ghita din cauza lacomiei pentru bani, o intriga bine evidentiata bazata pe valorile morale si setea nestapanita de imbogatire, in cadrul careia se manifesta un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social).

 Conflicte : intre Ghita si Lica Samadaul, intre Ghita si Ana, intre Lica Samadaul si arendas, intre Lica si Pintea.

Perspectiva narativa este prezentata de naratorul omniscient si omniprezent si de naratiunea la persoana aIII-a a unor fapte verosimile, la care participa personaje putine, dar constituie solid, cu puternice trasaturui de caracter motivate de firea si structura morala  a fiecaruia dintre ele.

 Modalitate narativa se remarca, deci prin absenta marcilor formate ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente.

Tema o constituie consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani o exercita asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principile etice fundamentale ale sufletului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa bani zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie.

      Incipitul nuvelei il constituie faptul ce se va dovedi providential, rostit de batrana soacra a lui Ghita, atunci cand afla de intentia ginerului de a lua in arenda hanul « Moara cu noroc » : « - Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit ».

Momentele subiectului :

Expozitiunea

Cizmar de meserie, Ghita se saturase sa carpeasca « cizmele oamenilor », mai ales ca acestia obisnuiau sa umble « toata saptamana in opinci ori desculti, iar daca Dumineca e noroi, isi duc cizmele in mana pana la biserica ». Relatiile temporale si spatiale : Spatiul actiunii este real, o zona geografica din Ardeal, la hanul Moara cu noroc, aflat la o rascruce  pe unde treceau turme de porci spre si dinspre Ineu, loc important pentru afaceri si comert. Mutandu-se la Moara cu noroc cu sotia, soacra si cei doi copii, Ghita devine repede cunoscut de « drumetii mai umblati », afacerile mergeau bine. Ana este « tanara si frumoasa », « frageda si subtirica », « spintena si mladinoasa » il iubea pe barbatul ei,  « inalt si spatos » , se intelegeau bine si erau fericiti. Porcarii cu apucaturi primitive, fiorosi la infatisare, banditii, stapani de turme sau hotii si ucigasii platiti, alcatuiesc lumea ce se perinda pe la Moara cu noroc.

Intriga :

Incepe odata cu aparitia la han a lui Lica Samadaul, un simbol al raului , despre care Ghita aflase ca, desi « tot porcar si el», estye « om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati ». De frica lui Lica « tremura toata lunca », deoarece era « om aspru si neindurat », care stia toate infundaturile, cunostea pe toti oamenii buni, dar « mai ales pe cei rai». Porcar priceput, el recunostea « urechea grasunului pripasit si in oala cu varza », dar discret si tacut in privinta treburilor care nu-l priveau in mod direct

Lica a cerut, autoritar, sa afle cine e carciumarul, caruia i se prezinta cu agresivitate : « -Eu sunt Lica Samadaul ! multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite.» El accentueaza faptul ca este periculos - « nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela, pe care as crede ca-l pot banui » - si ii pretinde lui Ghita sa-l informeze despre tot ce se intampla, « cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face ». Ghita este coplesit de ganduri negre, pentru ca simte pericolul care-l pandeste daca se supune lui Lica, dar si riscul si mai mare daca-l refuza.

Desfasurarea actiunii : 

Confictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita se implica in afacerile  necinstite ale lui Lica, Ghita isi cumpara doua pistoale, isi ia inca o sluga, pe Marti, « un ungur inalt ca un brad » si doi catei, pe care-i pune in lant ca sa se inraiasca. Ana vede ca barbatul ei este ingandura, se instraineaza de ea si de copii, se facuse « tot mai ursuz », se enerva din nimic, « nu mai zambea ca mai ‘nainte », iar ea se temea sa-l intrebe ce are, deoarece el se mania cu usurinta.

Ghita isi da seama ca la Moara cu noroc « nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica », iar el isi dorea sa stea aici numai « trei ani, sa ma pun pe picioare »si, pentru prima oara, el se gandeste ca ar fi fost bine « sa n-aiba nevasta si copii » si sa poata spune : « Prea putin imi pasa !». Lacom de bani , Ghita este gata « sa-si puna pe un an, doi, capul in primejdie » , enervandu-se ca se simte legat pe de o parte de familie, pe de alta de Samadau.

Venit la han, Lica a mangaiat cainii, spre disperarea lui Ghita, care-si da seama ca este total lipsi de aparare. Lica ii da carciumarului semnele turmelor lui si-i porunceste lui Ghita sa-i spuna ce turme treceau pe acolo, cum arata porcarul, ca de nu « mi fac rand de alt om la Moara cu noroc». Anei ii parea « om rau si primejdios», mai ales ca il vedea platind mai mult decat consuma.

Pe la han se abateau din ce in ce mai des jandarmii de la Ineu, si dintre toti, lui Ghita ii placea de capitanul Pintea, singurul cu care carciumarul ar fi indraznit sa vorbeasca « mai pe fata».

Aproape de Sf.Dumitru, Lica soseste la han impreuna cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul si cu Raut, sta de vorba cu oamenii in carciuma si-l intreaba pe Ghita daca stie cand vine arendasul evreu dupa chirie, apoi vrea sa joace cu Ana, iar Ghita o indeam-na : « Joaca, muiere ;parca are sa-ti ia ceva din frumusete», dar candi si vede nevasta imbujorata de placerea jocului iar pe Lica strangand-o in brate si sarutand-o, Ghita « fierbea in el » ros de gelozie si ranit in orgoliul de sot. Samadaul ramasese la Moara cu noroc pentru ca « are o vorba cu arendasul», dar noaptea, trezita de latraturile cainilor, Ana il vede venind la han dinspre Fundureni. A doua zi, Pintea le spune ca noaptea trecuta, arendasul fusese pradat, batut de abia se mai tinea in picioare si ca acestuia i se paru ca , desi avusese fetele acoperite, unul dintre cei doi talfari ar fi fost Lica. Ghita ii spune lui Pinte aca Lica dormise la han si ca nu plecase nicaieri, ci abia in dimineata aceea parasise hanul. In drum spre Ineu, Pintea ii destainuie ca fusese tovaras cu Lica, furasera niste cai si fusesera inchisi impreuna, apoi se certasera atat de tare, incat el il uraste de moarte si jura ca se va spanzura daca implineste patruzeci de ani si nu o sa-l dovedeasca pe Lica.

La han soseste o doamna imbracata-n doliu cu un copil, intr-o trasura boiereasca trasa de trei cai si cu un fecior pe capra, langa vizitiu. Achitand consumatia, femeia ii da Anei o bacnota rupta la un colt si, la rugamintea hangitei de a-i da alta, tanara « scoate zambind o punga mare si plina de harti noi noute, luo una dintre ele si i-o dete, apoi se gati de plecare».

La Ineu,Ghita depune marturie mincinoasa, el jura « pe pane si pe sare» ca nu stia de ce Samadaul il cauta pe arendas si declara ca « Lica a stat toata noaptea la carciuma». Intorcandu-se cu Pintea la han, gasesc pe drum casura boiereasca fara cai, pe iarba vad un copil mort, iar spre miezul noptii, jandarmii gasesc cadavrul « unei femei tinere, imbracate in negru » si un bici, cu care ii fusese legate mainile. Biciul era al lui Lica, Pintea il cunoaste bine, iar acasa la Buza- Rupta este gasita o parte din argintaria furata de la arendas.

Procesul are loc la Oradea-Mare si marturiile tuturor duc spre sacrificarea lui Buza-Rupta si Saila Boarul care au fost si condamnati pe viata. Dupa proces, Ghita se simte foarte vinovat pentru ca jurase stramb si spuse, cu lacrimi in ochi : « Iarta-ma Ano ! […] Iarta-ma cel putin tu, ca ci eu n-am sa ma iert cat timp voit rai pe fata pamantului». Macinat de remuscari, Ghita isi compatimeste copii « Sarmanilor mei copii, […] voi nu mai aveti, cum avusesra parintii vostri un tata om cinstit. […] Tatal vostru e un ticalos ». Slavici realizeaza o analiza psihologica profunda a lui Ghita, framantarile interioare, zbuciumul si setea pentru bani devin din ce in ce mai chinuitoare.

Prima intalnire a lui Ghita cu Lica dupa proces, este infricosatoare pentru carciumar. Samadaul ii vorbeste despre « dulceata pacatului » si-i relateaza cum a infaptuit primul omor din cauza ca nu avea bani sa cumpere niste porci care-i fusesera furati, cum a doua oara a ucis « ca sa ma mangai cu mustrarile pentru cel dintai », iar acum simte o adevarata placere. Ii destainuie lui Ghita ca un om poate fi stapanit numai daca ii descoperi punctul slab, iar cel mai periculos defect este slabiciunea pentru o singura femeie. Aluzia lui Lica este clara, sugerand ca slabiciunea cea mai mare a lui Ghita este iubirea pentru Ana si simtindu-se umilit in orgoliul lui de barbat, carciumarul se gandeste- a cata oara ?- sa-l duca pe Samadaul la spanzuratoare.

Lica ii daduse hangiului bani insemnati, ca acesta sa-i schimbe prin negustorie si sa li se piarda urma. Ghita se hotaraste brusc sa-l demaste, ia toate bacnotele insemnate si se duce cu ele la Pintea, care planuieste sa-l prinda pe Lica in flagrant. Pintea ii da inapoi bani buni, dar carciumarul nu-i spune ca jumatate din bani sun tai lui, recuperandu-si astfel intreaga suma. Ghita isi gaseste scuze pentru lacomia care-l stapaneste : « -Asa m-a lasat Dumnezeu ! Ce sa-mi fac daca e in mine  ceva mai tare decat vointa mea !? Nici cocosatul nu e insusi vinovat, ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul, n-ar dori sa n-o aibe ».

In saptamana Pastelui, batrana pleaca impreuna cu copii sa petreaca sarbatorile la niste rude din Ineu, iar Ana insista sa ramana la barbatul ei acasa, stricand astfel planurile sotului. Lica se enerveaza ca nu-l gaseste singur pe Ghita si izbucneste : « SAa te fereasca Dumnezeu de oamenii care au slabiciune de vreo muiere ». De aceea Lica il sfatuieste pe Ghita sa plece undeva si sa-l lase singur cu nevasta lui, ca sa se vindece de slabiciunea pe care o avea pentru femeie : « -Are sa-ti vie greu acu odata, […] de aici inainte esti lecuit pe vecie. Tu vezi ca ea mi se da de buna voie :asa sunt muierile ».

Punctul culminant :

Consolandu-se ca un las, « asa mi-a fost randuit », Ghita accepta sa plece si se gandeste ca se va intoarce pe inserat cu Pintea si-l vor prinde pwe Samadaul cu banii insemnati asupra lui, reusind astfel sa-l duca la spanzuratoare. Ana, dezamagita de comporta-mentul sotului ei si crezand ca n-o mai iubeste, se arunca-n bratele lui Lica, dupa care il roaga s-o ia cu el, intucat ii era rusine sa mai dea ochii cu sotul ei. Samadaul o respinge cu inndiferenta si-o sfatuieste sa se impace cu Ghita.

Deznodamantul :

Pintea este puternic impresionat de faptul ca Ghita isi sacrificase nevasta pentru a-l prinde pe Lica : « Tare om esti tu, Ghita […]. Si eu il urasc pe Lica ; dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala in cursa cu care vreau sa-l prind ».  Ajunsi in apropierea satului, Pintea, impreuna cu Marti si cu inca doi jandarmi, il vad pe Lica plecand in goana calului de la han si pornesc in urmarirea lui.

Ghita se indreapta spre Moara cu noroc cu gandul sa-si incheie socotelile cu nevasta-sa. Cand in han au navalit Lica si Raut, « Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei ». Raut isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care « cazu fara sa mai poata afla cine l-a impuscat ». Samadaul da ordine tovarasilor sai sa gaseasca banii carciumarului, apoi sa dea foc hanului.

Lica incearca sa fuga, dar calul era obosit de atata alergatura si atunci se hotaraste sa treaca raul inot, dar acesta se umfla de la ploaie. Simtindu-se sleit de puteri, Lica ar vrea sa se tarasca pana la Moara cu noroc, unde ar fi trebuit sa se afle calul lui Ghita, sa-l ia si sa-si piarda urma. Pintea il zareste insa la lumina focului pus la han si striga atat de tare « incat rasuna toata valea». Auzindu-i glasul, Lica « isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo cincizeci de pasi, scrasnind din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte». Pintea il gasi « cu capul sfaramat la tulpina stejarului» si, ca sa nu afle nimeni ca-i scapase din nou, de data asta definitiv, ii impinse trupul in valurile raului.

Finalul nuvelei este reprezentat, ca si incipitul, de cuvintele batranei, care se intorsese si statea cu copii pe o piatra, plangand cu lacrimi amare soarta nemiloasa : « - se vede c-au lasat feres-trele deschise […] Simteam eu ca nu are sa iasa bine ; dar asa le-a fost dat». 

Bun cunoscator al psihologiei umane, a randuielilor rurale, a datinilor, obiceiurilo si superstiilor, Ioan Slavici este neindurator cu cei care se abat de la principiile fundamentale ale moralei si-si pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se infaptuisera la carciuma Moara cu noroc.

Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict consolidat, o intriga bine evidentiata cu personaje putenic conturate, unele dintre ele complexe, opera literara « Moara cu noroc » de Ioan Slavici este o nuvela. Introspectia si observatia psihologica pe care Slavici le manifesta in sindarea personajelor, precum si pedepsirea exemplara a acestora, definesc opera ca nuvela psihologica.

Limbajul artistic. Opera lui Ioan Slavici are un profund caracter popular, atat prin tematica, prin conceptia morala, cat si prin dragostea lui pentru sufletul omenesc.

El este un adevarat maestru in construirea dialogurilor si a monologurilor interioare, prin care sondeaza sufletul omenesc, analizeaza reactiile, trairile interioare, gandurile personajelor. Desi a fost acuzat de folosirea excesiva a regionalismelor, stilul lui Slavici are o oralitate asemanatoare ca aceea a lui Creanga, dand impresia de « spunere» a intamplarilor in fata  a unui auditoriu, mai ales ca si el intervine deseori in naratiune fie prin exclimatii sau interogatii retorice, fie prin proverbe si zicatori.

Ioan Slavici reuseste sa comunice cu claritate ideile, sa formuleze cu o concizie clasica trasatura unui personaj, sa descrie un peisaj cu mijloace simple, intr-o faza sobra,, fara ornamente inutile, valoarea limbii literare constand tocmai in « lipsa de stil ».

In concluzie, limbajul artistic este original prin vigoare, sobritate, spontanietate si oralitate, Ioan Slavici fiind initiatorul prozei realiste in literatura romana, solida prin dragostea lui profunda pentru oameni : « In gandul meu rostul scrierii a fost intotdeauna indrumarea spre o vietuire potrivita cu firea omeneasca » (« Lumea prin care am trecut »).

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4345
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved