Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Romantismul

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ADEVERINTA
GEORGE CALINESCU - ENIGMA OTILIEI
TIMBRU
FATA DIN GRADINA DE AUR *
Comicul din 'O scrisoare pierduta': Comic al situatilor, de limbaj
Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu
Perspectiva narativa in proza lui Liviu Rebreanu
SCRIE UN ESEU ARGUMENTATIV, DE 2 – 3 PAGINI, DESPRE LUMEA BASMULUI, PORNIND DE LA URMATOAREA AFIRMATIE CRITICA
Izvorul noptii de L. Blaga
Literatura – arta a cuvintului

Romantismul




Fiecarei perioade istorice, in virtutea circumstantelor, necesitatilor si imperativelor concrete, ii corespunde un anumit cadru ideologic care-si lasa amprenta in toate manifestarile de viata ale societatii respective, inclusiv in literatura. Conditiile social-politice din prima jumatate a secolului al XIX-lea si idealurile de care erau animati toti romanii, respectiv libertatea sociala si unitatea nationala au favorizat abordarea tematicii romantice drept una predilecta.

Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII in Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o miscare contra rationalismului care marcase perioada neoclasica, ce se va pierde la aparitia spiritului romantic. Initial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai tarziu forma unei miscari. Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica, ideile utopice. Daca secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emotie si de eul interior.

Particularitatile romantismului

Accentul pus pe subiectul uman in detrimentul adevarurilor asa-zis obiective si al realitatii exterioare in general. In teoria cunoasterii, filosofii Kant si J. G. Fichte au evidentiat rolul dinamic al subiectului in orice act cognitiv, iar Friedrich Schelling a ajuns la concluzia ca omul poate accede la adevar doar prin introspectie si autocontemplatie, intrucat sa te cunosti pe tine insuti inseamna sa cunosti totul, in virtutea analogiilor ascunse dintre uman si cosmic. Din aceasta perspectiva, Schelling ii acorda un rol privilegiat artistului care, animat de o misterioasa energie creatoare, are menirea de a reface unitatea dintre om si natura. In viziunea romanticilor, rationalismul si aparitia civilizatiei moderne de tip industrial, care incepea sa se configureze in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, l-au instrainat pe om de natura, de semeni si, in cele din urma de el insusi. Arta devine astfel o forma de cunoastere metafizica sau “o noua religie” destinata sa puna capat acestor forme de instrainare .

Explorarea zonelor profunde ale sufletului omenesc si valorificarea experientei onirice visul are pentru romantici o dubla acceptie: constituie o forma de evaziune din real, dar si o modalitate de cunoastere. In acelasi timp, ganditorii romantici au intuit inaintea lui Sigmund Freud (vezi capitolul despre romanul de analiza) notiunea de inconstient pe care Carl Gustav Carus o definea drept “expresia subiectiva care desemneaza tot ceea ce cunoastem in mod obiectiv sub numele de Natura”. In felul acesta, visul se constituie intr-o regresiune spre natura din noi insine si duce la anularea frontierelor dintre uman si cosmic, eu si noneu. Drept urmare, motivul somnului/visului ocupa un loc important in creatia unor reprezentanti de marca ai romantismului european: Novalis, Jean-Paul, Ludwig Toeck, Samuel Tazlor Coleridge, Gerard de Nerval, Mihai Eminescu.

Sentimentul acut al timpului, al devenirii si al istoriei. Tudor Vianu considera, in aceasta ordine de idei, ca in timp ce autorul clasic percepe lucrurile si fenomenele spatial, perceptia romantica este una temporala. Acest tip de perceptie apare acum si ca urmare a faptului ca, sub impactul marilor evenimente de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui urmator (Revolutia Franceza, campaniile lui Napoleon), oamenii isi descopera dependenta de istorie care le poate influenta decisiv destinele. In consecinta, autorii romantici vor cultiva specii cum ar fi:

-romanul istoric: Walter Scott, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Alessandro Manzoni, Al.S. Puskin;

-drama istorica Victor Hugo, Georg Buchner, Al.S. Puskin;

-poemul sociogonic Victor Hugo, Emerich Madach, Mihai Eminescu;

-balada istorica Walter Scott, Victor Hugo.

Cultul Antichitatii, incercarea de a recupera substanta acesteia. In timp ce la reprezentantii clasicismului Grecia antica are un caracter con­ventional, romanticii o privesc ca pe un spatiu al frumusetii si armoniei (John Keats), ca pe o lume paradisiaca, intemeiata pe comuniunea dintre uman si divin (Friedrich Holderlin), sau ca pe un univers tragic tutelat de geniul lui Orfeu, figura simbolica a durerii universale (Mihai Eminescu in Memento mori).

Predilectia pentru personaje puternic individualizate cu calitati sau defecte iesite din comun, aflate in conflict cu societatea, cu ele insele sau cu Dumnezeu. Adeseori eroul romantic este un inadaptat, care sufera de asa-zisul “rau al secolului' sau este prins intre tendinte si aspiratii contradictorii, ce il pot impinge la pierderea identitatii (si de aici insistenta cu care roman­ticii au cultivat tema dublului) sau la nebunie. Astfel de personaje sunt eroii lui George Gordon Byron (Childe Harold, Manfred), E.A. Poe (William Wilson - personaj care se confrunta cu propriul sau dublu) sau Alexandr Puskin (Evgheni Oneghin - primul “om de prisos' din literatura rusa).

Interesul pentru ipostazele exceptionale ale umanului

  • titanul: John Keats, Hyperion; P.B. Shelley, Prometeu dezlantuit;
  • demonul, purtator al revoltei sociale (vizeaza starea de lucruri din societate), dar mai ales religioase (are ca obiect ordinea instituita de Dumnezeu si, in ultima instanta, contesta divinitatea): G.G. Byron, Cain; M.I. Lermontov, Demonul;
  • geniul: Alfred de Vigny, Moise; Nikolaus Lenau, Faust; Mihai Eminescu, Luceafarul.

Ironia romantica dezgustat de real, artistul ro­mantic are tendinta de a se refugia intr-o lume imaginara, produs al propriei lui fantezii; in acelasi timp insa, el este prea lucid pentru a nu deveni constient de inconsistenta acestui univers, pe care il va supune deriziunii si bagatelizarii, atitudine cunoscuta sub numele de ironie romantica. Principalul sau teoretician a fost Friedrich Schlegel, reprezentant al Scolii de la lena, care definea ironia romantica drept o « alternanta necontenita intre autocreatie si autodestructie », ocupand o pozitie intermediara intre scepticism si entuziasm. Ironia romantica se face prezenta in opera unor reprezentanti de marca ai romantismului: Jean-Paul, Ludwig Tieck, E.T.A. Hoffmann, Mihai Eminescu.



Motivul iubirii imposibile intruchipeaza aspiratia spre absolut, specifica sufletului romantic. Aceasta iubire se poate naste intre parteneri care apartin unor regnuri (E.T.A. Hoffmann, Ulciorul de aur) sau planuri cosmice diferite (Alfred de Vigny, Eloa; M.I. Lermontov, Demonul; Mihai Eminescu, Luceafarul). In aproape toate situatiile insa iubirea romantica este nefericita. Din cauza faptului ca intre barbat si femeie exista o incompatibilitate de destin, ea se manifesta cu o intensitate iesita din comun si poate duce la distrugerea unuia sau a ambilor parteneri. Unul dintre cei mai mari cantareti ai iubirii romantice a fost Alfred de Musset, cu Noptile sale, care vor servi drept sursa de inspiratie pentru Alexandru Macedonski.

Sentimentul naturii natura constituie in ro­mantism cadrul marilor experiente umane (dragostea, moartea), dar si locul de refugiu predilect al inadaptatului macinat de “raul secolului'. Literatura romantica infatiseaza doua ipostaze ale naturii: natura protectoare, materna (Lamartine, Eichendorf, Eminescu), dar si natura ostila, indiferenta la suferintele omenesti (Alfred de Vigny, Casa pdstorului). Peisajul romantic sta sub semnul sublimului (sunt considerate sublime acele privelisti sau opere de arta care provoaca o admiratie amestecata cu teama), aspira la grandios si tinde sa se deschida la infinit. Printre elementele de peisaj cele mai frecvente in poezia de natura a romanticilor se numara muntele, marea, padurea, lacul, valea.

Preferinta pentru nocturn in timp ce clasicul e un spirit eminamente diurn, artistul roman­tic e fascinat de noaptea care constituie cadrul predilect al unor experiente mistice (Novalis, Imnuri catre noapte), erotice (Noptile lui Musset) sau de domeniul straniului (E.T.A. Hoffmann, E.A. Poe). Predilectia pentru nocturn se asociaza cu fascinatia pe care o exercita astralul asupra spiritului romantic: luna si stelele sunt, de aceea, frecvent invocate, prezenta lor fiind legata de ideea de origine neoplatonica, prezenta ades la romantici, potrivit careia adevarata patrie a sufletului omenesc este cerul.

Gustul pentru fantastic care satisface aspiratia romantismului pentru tot ce

este straniu, neobisnuit, exceptional. Asa se face ca autorii romantici au cultivat cu

insistenta basmul filosofic sau nuvela si romanul fantastic, ilustrat de scriitori ca E.T.A

Hoffmann sau E.A. Poe.

Interesul pentru specificul national - din punct de vedere cronologic, fenomenul romantic a coincis cu cristalizarea conceptului modern de natiune si cu aparitia constiintei nationale la popoarele europene. In aceasta ordine de idei, filosoful german Johann Gottfried Herder respingea imitarea modelelor antice preconizata de clasicism, aratand ca originalitatea unui autor sau a unei literaturi nu poate rezulta decat din valorificarea elementului national. Exact in acest spirit sunt si ideile expuse de Mihail Kogalniceanu in articolul-program al revistei Dacia literara.

Pincipii estetice:

lirismul:

prezentarea starilor afective ale eului liric sau ale personajelor;

interes aratat speciilor lirice: oda, meditatia, elegia;

intrebuintarea exclamatiilor si a interogatiilor retorice, a interjectiilor cu valoare afectiva;




stilul retoric, bogat in figuri de stil cum ar fi antiteza (figura considerata prin excelenta romantica), anafora, comparatia, metafora, alegoria, hiperbola;

cultivarea unor teme specifice genului liric: timpul, dragostea, natura, visul / amintirea, moartea, singuratatea.

refuzul conventiilor clasice:

in teatrul romantic nu se mai respecta regula celor trei unitati;

sunt cultivate uratul, grotescul, terifiantul, care, in opinia romanticilor, au acelasi drept la existenta ca si frumosul;

este admis amestecul de stiluri, de tragic si comic;

sunt valorificate zone ale vocabularului considerate in clasicism nepoetice; lexicul poeziei romantice este in general foarte bogat si foarte divers.

Romantismul pasoptist

In literatura romana, romantismul se face simtit prin intermediul scriitorilor pasoptisti si persista mult timp dupa declinul curentului in culturile vest-europene. Romantismul romanesc poate fi delimitat in trei etape: preromantica, pasoptista si postpasoptista.

Romantismul cunoaste o perioada pregatitoare, numita preromantism, in Anglia in secolul XVIII si este exprimarea unei profunde nelinisti, indoieli, dezamagiri, cautari, incertitudini in raport cu siguranta, rationalismul, detasarea clasicilor. Asadar se contureaza o reactie de respingere a clasicilor. Preromantismul a cunoscut o concentrare in literatura datorita unui grup de poeti. Ca stare de spirit este nostalgia, visarea, nelinistea etc. ei cultivand anumite teme sau motive vechi, dar transpuse intr-o atmosfera si un spatiu cat mai modern : viata este shimbatoare, fortuna labilis, vanites vanitatum, totul e desertaciune. Atmosfera este de mister, neliniste propice fantomelor, spiritelor, atmosfera este una rece , de luna rece numita atmosfera osianica ; Osian era pseudonimul poetului J. MacPherson.

Se cuvine notat ca pentru literatura romana romantismul inseamna, in acelasi timp, ceva mai mult si ceva mai putin decat un “curent literar” in acceptia occidentala a cuvantului: mai mult, intrucat nu constituie o singura aventura a limbajului, ci o forma de manifestare a aspiratiilor colective, un stil al participarii la istorie; mai putin, pentru ca nu ofera bogatia de nuante si aspecte pe care le intalnim in literaturile de mare traditie (). In orice caz, aparitia romantismului corespunde la romani cu nasterea literaturii moderne.

(Paul Cornea, Romantismul pasoptist. In cautarea specificului national)

Momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresanu. Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului.

Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana, coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta anunsata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor moderniste ale epocii.

Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba si imbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe dimensiuni clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma. Asadar, romantismul nu constituie singura caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia se remarca si existenta altor metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza si elementele realiste, intrucat reflectarea problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduirii feudale, erau trasaturi esentiale, promovate de scriitorii perioadei, desi curentul realist se va constitui in literatura romana abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Dealtfel, cum sustine academicianul H. Corbu, „romantismul si realismul aveau un punct de plecare comun: destramarea oranduirii feudale…” Deosebirea dintre aceste doua metode de creatie consta in faptul ca romanticii „vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o anumita culoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unul din momentele determinante ale operei literare”.

Romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu.

Faptul ca literatura romana a pasit pe calea „europenizarii” cu intarziere a exercitat o influenta vadita asupra ritmului de dezvoltare si asupra cautarilor ei ideatico-artistice. Orientarea spre innoiri radicale, tendinta de sincronizare la toate nivelurile cu tarile dezvoltate din punct de vedere economic si cultural constituie caracteristica principala a pasoptismului.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1665
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site