Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


SCRISOAREA I

Literatura romana


loading...



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Argumente ale continuitatii romanesti la nordul Dunarii
Umanismul model de educatie si gandire
Vocale. Semivocale. Consoane. Diftongi. Triftongi. Hiat
SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI, DESPRE RELATIILE DINTRE DOUA PERSONAJE ALE UNUI TEXT NARATIV SAU ALE UNUI TEXT DRAMATIC STUDIAT, APARTINAND LUI I. L. C
Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata
TITU MAIORESCU
Ilustreaza comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiata
Scrie un eseu in care sa prezinti, pe baza unui text studiat, trasaturile narative ale unui roman de tip obiectiv (realist)
O scrisoare pierduta –apartenenta la specie si gen
Ilustreaza conceptele operationale “tema” si “motiv literar”, pe baza unei poezii romantice studiate, apartinand lui Mihai Eminescu

TERMENI importanti pentru acest document

: ideea ciclicitatii scrisoarea 1 : viziunea batranului dascal cu privire la nasterea si stingerea lumii : nivelul morfosintactic scrisoarea 1 : eseu in care sa prezinti viziunea batranului dascal in scrisoare 1 :

SCRISOAREA I

Context literar. Poemul Scrisoarea I face parte dintr-un ciclu de inci Scrisori, pe care Eminescu le-a intitulat initial „Satire'. crisorile sunt axate pe diferite teme: conditia omului de geniu, ubirea, istoria, probleme de factura sociala. Scrisoarea I a fost ublicata in „ Convorbiri literare' la 1 februarie 1881 si pare sa dateze in perioada studentiei la Berlin, cand Eminescu a adunat numeroase ateriale referitoare la cosmogonie: poemele vedice (Rig Veda), extele filosofice ale lui Kant, Hegel, Laplace.

Poemul de factura romantica a cunoscut mai multe variante. Varianta Inala este cea publicata in ,, Convorbiri literare' si reprodusa in primul olum ai lui Eminescu, Poesii, editie ingrijita de Titu Maiorescu (1884).

Teme - motive. Tematica centrala este conditia omului de geniu, . rezentat in context social. Acesteia i se adauga: geneza si stingerea universului, meditatia trista asupra existentei efemere a omului.

Structura - compozitie. Poemul este structurat pe cinci secvente, delimitate dupa continut, nu dupa expunere: motivul lunii, meditatia asupra existentei terestre, cosmogonia, stingerea universului, figura geniului.

Scrisoarea J are o structura simetrica pentru ca in partea de inceput si in final este prezent motivul lunii, motiv preferat de Eminescu si larg raspandit in operele romanticilor.

Motivul lunii. In corelatie cu motivul lunii apare motivul timpului, Eminescu facand distinctie intre timpul individual, subiectiv si cel universal - obiectiv. Timpul individual este cel perceput de om, care il simte in mod subiectiv, conform starilor afective sau starii de inspiratie. Timpul universal este obiectiv si. bineinteles, vesnic. Acesta este simbolizat de luna, care reprezinta eternitatea: „Ea din noaptea amintirii o vecie-nlreaga scoate/ De dureri, pe care insa le simtim ca-n vis pe toate'. Luna este definita metaforic: „stapan-a marii', si are un statut aparte, de martor a tot ceea ce se intampla pe pamant. Pozitia aceasta o implica automat pe aceea de contemplator. Luna priveste cu detasare viata de pe pamant si, in acelasi timp, este astrul care guverneaza existenta, moartea, iubirea, ea reprezentand: feminitatea, unicitatea, sensibilitatea romantica.

Calitatea de contemplator si martor face ca luna sa observe viata regelui,* dar si pe a celui sarac, vede geniul care „cauta in lume si in vreme adevar', dar si pe tanarul superficial care-si „bucleaza al sau par'.

Meditatia asupra existentei terestre. Tot in plan terestru apare si figura batranului dascal care are o existenta materiala mizera, aceasta fiind in antiteza cu bogatia sa spirituala si intelectuala: are o haina

„roasa-n coate', „si de frig la piept si-ncheie tremurand halatul vechi'. EI este „uscativ', „garbovit si de nimic', dar, in ciuda aspectului fizic si social precar, dascalul poseda o cunoastere enorma, el are capacitatea de a patrunde tainele Universului, dominand notiunile temporale: viitorul si trecutul.

Revenind la conditia oamenilor, Eminescu mediteaza trist asupra efemeritatii vietii si demonstreaza ca suportul vietii omtlilui este vointa oarba de a trai, idee preluata de la filozoful german Arthur Schopenhauer. Eminescu foloseste pentru aceasta idee metafora „dor nemarginit'. Fermentul sau motorul vietii il constituie dorinta de marire care ii domina pe cei mai multi si care face ca muritorii sa se imparta in saraci si bogati, umili si puternici.

Dramatismul conditiei umane iese in evidenta atunci cand viata omului se raporteaza la univers. Poetul pune in antiteza „lumea asta mare' - metafora pentru cosmic -, cu „lumea mica' - metafora care desemneaza existenta efemera a omului. Efemeritatea vietii terestre este tragic sugerata de apropierea cu viata mustelor: „Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul' desemneaza viata omului care, raportata la univers, reprezinta o „clipa suspendata'.

Cosmogonia. Nasterea universului prinde contur in mintea cuprinzatoare a batranului dascal care se intoarce in timp spre momentul originilor, marcat de haos si intuneric, de o lipsa totala de „viata si vointa'. intunericul era dominant, pentru ca nimic nu era diferentiat:

,, La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta,

Pe cand totul era lipsa de viata si vointa

Cand nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns

Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns. '

Pana la diferentierea planetelor „stapanea eterna pace', iar interogatiile retorice incearca o prezentare a ceea ce a fost pana la geneza: ,, Fu prapastie? genune? Fu noian intins de ape? ' v Punctul de miscare devine „stapanul fara margini peste marginile lumii'. Tot ce fusese „negura eterna' dobandeste specificitate, trasaturi definitorii, stabile. Din acel moment, planetele dobandesc contur si incep sa apara si stihiile: „De atunci rasare lumea, soare, luna si stihii'.

Universul se dezvolta, viata omului evolueaza, insa tot ceea ce apare, se naste, are si un inevitabil sfarsit.

Stingerea universului. in mintea batranului dascal apare si ideea unui sfarsit al universului, plecand de la ideea ca exista o dialectica a ciclicitatii fenomenelor din univers. Dascalul are viziunea stingerii universului care se va produce in momentul in care insusi soarele isi va pierde puterea de a mentine echilibrul cosmosului, de a incalzi planetele:

„Soarele, ce azi e mandru, el il vede trist si ros

Cum se-nchide ca o rana printre nori intunecosi'.

Comparatia „ca o rana' surprinde anumite faze din procesul de inghetare a universului. intunecarea soarelui inseamna destramarea echilibrului universului si, datorita acestui dezechilibru, planetele ingheata si se pierd in spatiu:

Cum planetii toti ingheata si s-azvarl rebeli in spat

Ei, din franele luminii si. ai soarelui scapati'.

Eminescu considera ca universul este alcatuit ca o catapeteasma. Ruperea echilibrului lumii este surprinsa de poet printr-o comparatie a mortii planetelor cu moartea frunzelor din timpul toamnei:

„Iar catapeteasma lumii in adanc s-au innegrit,

Ca si frunzele de toamna toate stelele-au pierit'.

Dezagregarea planetelor, desprinderea lor din echilibrul cosmic duc la moartea timpului, adica la dilatarea lui, sau la intoarcerea la coordonatele nedefinite de la inceputuri.

Eminescu insista asupra ideii de simetrie existente in univers: daca inceputul a insemnat nefiinta, tacere, intuneric, rezulta ca si sfarsitul inseamna tot haos si liniste: „Si in noaptea fiefiintei totul cade, totul tace,/ Caci in sine impacata reincep-eterna pace'

Figura geniului. Eminescu- mediteaza trist si asupra conditiei omului de geniu, vazut in contextul societatii. Predomina credinta in destin, pe care o intalnim si in prima secventa, atunci cand luna este vazuta ca stapana a destinului omenesc. Apare ideea ca oamenii sunt toti egali in fata mortii, ei se diferentiaza numai in cadrul societatii, diferentierea facandu-se dupa cum fiecare este dominat de setea de marire. Va escalada scara sociala cel mai indraznet, in timp ce geniile, marile valori intelectuale, raman in umbra si „se pierd in taina''.

Aceeasi soarta o va avea si batranul dascal, peste un timp. Dascalul spera ca toata lumea sa-i recunoasca meritele si sa dobandeasca nemurire. El are convingerea ca operele sale vor fi apreciate si valorificate de posteritate. in antiteza, apare chipul pedantului „cu ochii cei verzui', care il va cita pe dascal „In vro nota prizarita sub o pagina neroada'.

intr-un anume fel, Eminescu parca si-a intuit propriul destin, pentru ca, la anumite intervale, apare cate un „mititel' care nu va releva forta geniului, ci va cauta sa-si etaleze propriile sale neputinte transformate, spontan, in calitati: „Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,/ Nu slavindu-te pe tine lustruindu-se pe el'.

Scepticismul lui Eminescu devine tot mai profund, poetul ajungand la pesimista concluzie ca tot ce inseamna existenta pe pamant sta, implacabil, sub semnul mortii, din care cauza orice activitate, intentie, atitudine sau simplu gest devine inutila:

„Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami orice-ai spune,

Peste toate o lopata de tarana se depune.

Mana care-au dorit sceptru! universului si ganduri

Ce-au cuprins tot universul incap bine-n patru scanduri'.

Reapare aici ideea egalitatii tuturor oamenilor in fata mortii.

Eminescu prezinta apoi, pe un ton amar, modul cum va fi rasplatita munca geniului. Posteritatea, caracterizata de superficialitate si chiar infatuare, va aprecia „biografia subtire' si aspectele marunte care fac din geniu un muritor obisnuit. Eminescu enumera aceste lucruri: „mici scandal e', „pacatele si vina,/ Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt/ intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit.'

Observam ca nici posteritatea nu este capabila sa aprecieze sacrificiile geniului pentru creatie si va intentiona sa-l coboare de pe orice soclu, plasandu-l intr-un spatiu anost, lipsit de importanta, totul datorandu-se invidiei si neputintei de a intelege adevaratele valori.

Analiza stilistica

Nivelul fonetic. Cate'va fonetisme contribuie la realizarea rimei: izvoara, feresti, tarabii.

E prezenta o aliteratie, figura de stil de factura fonetica. Eminescu repeta consoana t pentru a sugera dezmembrarea planetelor: „Cum planetii toti ingheata si s-azvarl rebeli in spat.'

Nivelul morfo-sintactic. Topica este determinata de ideea poetica si de realizarea ritmului si rimei.

Expunerea lirica se realizeaza foarte des prin utilizarea adresarii directe, fapt evidentiat de folosirea formelor verbale de persoana a Ii-a, aceasta1'insa avand valoare de generalitate, pentru ca nu vizeaza un anume receptor: poti, ai spune, n-ai fost, vezi.

Nivelul vocabularului. Poem de mare complexitate ideatica, Scrisoarea I cuprinde o mare varietate stilistica; astfel, cuvintele populare {carare, raboj, garbovit, va drege) se armonizeaza cu neologismele: voluptoasa, geniul, tomuri, eterna, chaos, imperiul, himeric, enigma.

Pentru a marca diferenta intre lumea comuna si geniu, Eminescu foloseste si un cuvant mai dur: „neghiobi': „Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!'

Nivelul Figurilor de stil. Textul contine multe exclamatii si interogatii retorice care evidentiaza ideile poetice, contureaza imagini vizuale, sau marcheaza tragismul existential:

,, La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi,

Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!',

,,Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?,

Umbra celor nefacute nu-ncepuse-a se desface.

Si in sine impacata stapanea eterna pace!',

„ O, sarmane! Tii tu minte, cate singur ai auzit,

Ce-ti trecu pe dinainte, cate singur ai vorbit'''

Apare antiteza intre geniu si oamenii obisnuiti, intre planul cosmic, reprezentat de luna, si planul terestru. infatisarea modesta a dascalului este in antiteza cu valoarea sa intelectuala.

Multe din versurile poemului sunt adevarate aforisme, ceea ce da limbajului poetic valoare gnomica:

,, Unul e in toti. tot astfel precum una e in toate,

De asupra tuturor se ridica cine poate ',

,, Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii,

Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii',

„ Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami orice-ai spune,

Peste toate o lopata de tarana se depune'.

Remarcabile sunt metaforele: luna este „stapana lumii'', „dor-u nemarginit' este vointa oarba de-a trai, „musti de-o zi' sunt oamenii marcati de efemeritate, „clipa' reprezinta prezentul etern, „eterna pace' este haosul initial, dai; si punctul terminus a tot ceea ce a aparut si evoluat.

Epitetele sunt calificative, dar si personificatoare: „tarmuri inflorite', „galbenele file', „batranul dascal', „lumina ta, fecioara', „ganditoare le privesti'.

Comparatiile sunt deosebit de plastice: disparitia sau moartea plaaetelor.sunt comparate cu caderea frunzelor de toamna. Sacrificiul geniului pentru o idee este reprezentat de o comparatie: „Este drept ca viata-ntreaga,' Ca si iedera de-un arbore, de-o idee i se leaga'.

Si la nivelul versificatiei Eminescu este genial, el a realizat rime rare;  astfel   el   face  sa  rimeze:   verb  cu   substantiv:   strabate singuratate, cetati - arati, apa - priceapa; adjectiv cu substantiv: mici - furnici, -nmormantare - nepasare; verb cu adjectiv: admire -subtire; verb cu pronume: scoate - toate.

Receptare critica

„Geneza din Scrisoarea I are desfasurarea mitului ca si facerea din Rigveda, pe care se bizuie, cu deosebirea ca in locul obisnuitelor divinitati apar unitati enigmatice: Fiinta, Nefiinta, Nepatrunsul, Muma, Tatal. Aceasta metoda mitologica, cu sunete din gandirea moderna, e a lui Goethe si nu e deosebita de a anticilor, fiindca Jupiter, Febus, Diana, Venera sunt si ele notiuni despre univers. Dumnezeul-Tatal, care se impreuna cu Chaosul-Muma, spre a da nastere lumii sunt eroi de basm. Prozaica este numai filozofia subiectului (logica, etica), filozofia cauzei primare este prin definitie poetica.'

(George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent) (L.C.N.)

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1502
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved