Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Scrie un eseu argumentativ de 2 -3 pagini, despre conditia femeii, reflectata intr-un text narativ studiat

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Scrisoarea de felicitare
Scrisoarea familiala
Textul argumentativ - Tipologie textuala, Naratiunea
Mihai Eminescu: Luceafarul - parti si comentariu
ALEXANDRU KIRITESCU - INFORMATII BIO – BIBLIOGRAFICE
Mihail Sadoveanu (1880 - 1961) - Date biografice
Harap-Alb Basm Cult - publicat in 1877 in revista Convorbiri Literare
Print si cersetor de Mark Twain
Mitul si Magia Irealului la Mihai Eminescu
INTELECTUALUL - INTRE DRAGOSTE SI RAZBOI

TERMENI importanti pentru acest document

conditia femeii in literatura romana : femeia text argumentativ : conditia femeii in enigma otiliei : : conditia femeii in romanul enigma otiliei :

Scrie un eseu argumentativ de 2 -3 pagini, despre conditia femeii, reflectata intr-un text narativ studiat. In realizarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

- sublinierea trasaturilor textului narativ care fac posibila incadrarea intr-o tipologie, curent cultural / literar, intr-o perioada sau intr-o orientare tematica;

- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea temei si a viziunii despre lume a autorului / a naratorului ( de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, constructia subiectului, particularitati ale compozitiei, perspectiva narativa, modalitati de caracterizare, limbaj etc. );

- evidentierea conditiei femeii, reflectata in textul narativ ales, prin referire la doua scene / secvente / situatii semnificative pentru evolutia conflictului / a conflictelor;

- exprimarea argumentata a unui punct de vedere despre conditia femeii, reflectata in textul narativ ales, din perspectiva finalului / a deznodamantului.

Imaginea personajelor feminine domina, de multe ori, actiunea operelor epice. In literatura romana, numeroase personaje feminine devin memorabile fie prin prezenta diafana, greu de definit ( cum este Adela lui Garabet Ibraileanu sau Otilia lui George Calinescu ), fie prin actiunile pe care le intreprind ( Mara lui Ioan Slavici, Vitoria Lipan a lui Mihail Sadoveanu ). Otilia Marculescu, unul dintre personajele principale ale romanului Enigma Otiliei de George Calinescu, ilustreaza intr-un stil aparte ideea de „etern feminin”.

Roman realist, care reconstituie o atmosfera – aceea a Bucurestiului antebelic -, dar si Bildungsroman, urmarind maturizarea lui Felix ( indelungata si frustranta sa educatie sentimentala fiind una dintre temele centrale ale cartii ) – Enigma Otiliei urmareste evolutia raporturilor dintre personaje, pe fondul asteptarii unei mosteniri supralicitate de unii (clanul Tulea ), indiferente pentru altii ( Felix, Otilia, Pascalopol ). Actiunea este ampla, desfasurandu-se pe mai multe planuri narative, care contureaza un conflict complex. Ca in orice roman realist, evenimentele sunt prezentate din perspectiva naratorului obiectiv si omniscient, care controleaza atat desfasurarea actiunii, cat si evolutia personajelor, caracterizate prin raportare la conflicte exterioare si interioare.

Cele douazeci si patru de capitole ale romanului dezvolta mai multe planuri narative, care urmaresc destinele unor personaje, prin acumularea detaliilor. Orfan, ajuns in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, proaspat absolvent al Liceului Internat din Iasi, doreste sa studieze Medicina; remarcat inca din primul an de studiu, tanarul va face ulterior o cariera stralucita. In casa lui mos Costache, Felix se indragosteste de Otilia, aflata si ea sub tutela batranului. Desi tine la Otilia, fiica celei de-a doua sotii, Costache ezita indelung sa o adopte, chiar dupa ce sufera un atac cerebral. La insistentele lui Leonida Pascalopol, mos Costache va depune pe numele Otiliei  o suma oarecare, la care mosierul va mai adauga ceva, pentru a-i crea fetei un sentiment de securitate si de independenta financiara. Un prim plan narativ urmareste delicata poveste de dragoste care ii leaga pe cei doi orfani, Felix gasind in Otilia o companie feminina care suplineste absenta mamei, a unei surori sau a unei iubite.

Averea lui Costache Giurgiuveanu este vanata in permanenta de membrii clanului Tulea, care o detesta pe Otilia. Aglae - „baba absoluta”  - incearca sa intre in posesia averii batranului prin orice mijloace. Dupa ce Simion, sotul decrepit, este abandonat intr-un ospiciu, Aglae incepe sa supravegheze cu atentie casa lui Costache, pentru ca acesta sa nu poata face nici o miscare fara stirea ei. Dupa primul atac cerebral pe care il sufera Costache, clanul Tulea pune stapanire pe casa, determinand revolta neputincioasa a batranului, infuriat de „pungasii” care ii irosesc alimentele si bautura. Moartea lui Costache, provocata cu sange rece de Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, pune capat atmosferei relativ calme care domneste in sanul familiei Tulea si influenteaza decisiv destinele personajelor. Stanica o paraseste pe Olimpia, invocand ridicolul motiv ca aceasta nu-i mai poate darui urmasi, desi copilul lor murise din neglijenta ambilor parinti. El se casatoreste cu Georgeta, „cu care nu avu mostenitori”, dar care ii asigura patrunderea in cercurile sociale inalte. Felix si Otilia sunt nevoiti sa paraseasca locuinta lui mos Costache, casa fiind mostenita de Aglae. Otilia se casatoreste cu Pascalopol, mosierul intre doua varste, personaj interesant, sobru si rafinat, in a carui afectiune pentru Otilia se imbina sentimente paterne si pasiune erotica. Felix afla, mult mai tarziu, intalnindu-se intamplator cu Pascalopol in tren, ca Otilia a divortat, recasatorindu-se cu un „conte argentinian”, ceea ce sporeste aura de mister a tinerei femei. Fotografia Otiliei, pe care i-o arata Pascalopol, infatiseaza „o doamna picanta, gen actrita intretinuta”, care nu mai e Otilia „de odinioara”. Speriat, Felix intelege ca a avut el insusi o contributie insemnata la metamorfozarea fetei.

Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre personaje determina intr-un fel sau altul soarta orfanei Otilia, ca niste „parinti”. Din ratiuni editoriale, titlul a fost schimbat si deplaseaza accentul de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna a reflectarii poliedrice, prin care este realizat personajul eponim. De fapt, pe parcursul actiunii se dovedeste ca Otilia nu are o „enigma”, ci este ea insasi un mister al feminitatii in evolutie. Fiica a celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, Otilia Marculescu are un statut ingrat in casa acestuia, nefiind adoptata legal de tutorele sau, ceea ce ii limiteaza drepturile in mod semnificativ. De aceea, orfana Otilia va cauta ocrotire langa Pascalopol, mosierul bogat, intre doua varste, care nu se poate hotari daca o iubeste „patern sau viril”, dar si langa Felix, in care intuieste omul de viitor, capabil sa-si croiasca un „viitor stralucit”.

Conflictul principal al romanului se contureaza in jurul averii lui mos Costache, prilej pentru observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Batranul avar, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica nici un proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei. In plan secundar, se urmaresc aspectele definitorii pentru o societate in care motorul evolutiei este banul. Aurica este obsedata de avere pentru ca traieste iluzia ca aceasta i-ar asigura o partida stralucita, Stanica se casatoreste cu Olimpia fiind ademenit de zestrea promisa de Simion, dar care se spulbera dupa o asteptare indelungata, Otilia se obisnuieste sa fie ocrotita de Pascalopol, care ii asigura un anume confort material.

Romanul incepe si se incheie cu cate o imagine a Otiliei ( alcatuita din perspectiva personajului – martor Felix). Intre cele doua, se incheaga chipul unui personaj dominat de mister, imposibil de subordonat unei singure trasaturi. Otilia e surprinsa in devenire, ca si Felix, fiind caracterizata printr-o tehnica moderna, care o raporteaza la toate celelalte personaje si care permite compunerea imaginii ei din amanunte contradictorii adesea. Perspectivele multiple asupra personajului conduc la relativizarea imaginii finale, ceea ce justifica titlul romanului: Otilia devine un personaj enigmatic pe masura ce evolueaza. Majoritatea personajelor din roman se raporteaza la evolutia Otiliei in actiune. Pe de o parte, Felix si Pascalopol o iubesc, fiecare in felul sau, asociind sentimentului erotic fie masca paternitatii ( Pascalopol ), fie starea de exaltare specifica adolescentei ( Felix ). Din perspectiva aceluiasi sentiment, Otilia e vazuta ca o demimondena, in stilul senzual – vulgar al lui Stanica Ratiu, dar si in stilul obsesiv - maladiv al lui Titi Tulea. Pe de alta parte, Aglae, Aurica si Olimpia o dispretuiesc, considerand-o „dezmatata” si arivista care ar putea sa lipseasca familia Tulea de averea lui mos Costache.

Cea mai importanta modalitate de caracterizare este aceea indirecta. Personajul se defineste prin actiuni, atitudini, gesturi, limbaj. Otilia e un amestec de porniri contradictorii. Il iubeste ingenuu pe Felix, dar il inconjoara cu atentii „de curtezana” pe Pascalopol. E nebunatica si frivola, melancolica si meditativa, risipitoare, dar si capabila de gesturi de devotament, de neconceput pentru mintea pozitivista a membrilor clanului Tulea. O scena definitorie pentru caracterul acestui personaj feminin se desfasoara atunci cand mos Costache se imbolnaveste: „nebuna”, „usuratica” il ingrijeste cu o pietate filiala care starneste admiratia lui Felix si riposta inciudata a lui Stanica. Totusi, cand „papà” moare, cochetaria o impiedica sa poarte doliu, pentru ca „o invineteste la fata”. 

Inteligenta superioara, Otilia are simtul relativului. La un moment dat, Felix o vede ca pe o „intelectuala blazata care nu vrea sa spuna ce stie.” Faptele nu sunt adevarate decat pe jumatate. In felul ei, Otilia se comunica mereu partenerului, se „lumineaza” cu o luciditate care ar fi dat de gandit unui barbat mai familiarizat cu coordonatele sentimentului.  O conversatie intre Felix si Otilia ilustreaza luciditatea perspectivei fetei asupra propriei conditii. Este una dintre putinele scene in care eroina se dezvaluie, renuntand sa se mai ascunda in spatele unor conditionale ( „ca si cand”, „daca” ), specifice conversatiilor ei obisnuite. Ceea ce retine atentia in aceasta scena este autocaracterizarea, dezvaluind profunzimea caracterului fetei, din care decurg intuitia si sinceritatea: „Noi, fetele, Felix, suntem mediocre, iremediabil mediocre, si singurul meu merit este acela ca-mi dau seama de asta”.

In comparatie cu Felix, mai previzibil, mai „dogmatic”, Otilia se arata pana aproape de ultimele pagini ca o suma intacta de virtualitati, o incarnare a libertatii interioare. Aparent ilogice, nejustificate, actele ei sunt, privite din aceasta perspectiva, foarte coerente, motivate, subsumabile toate unei vointe acute de independenta: „Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera”, i se destainuie odata lui Felix, pentru a reveni intr-o alta ocazie cu precizarea ca-si detesta conditia sociala: „As vrea sa fug undeva, sa zbor. Ce bine de tine ca esti liber. As vrea sa fiu baiat”. In acest mod se explica fuga finala cu Pascalopol, motivata de instinct: Otilia il alege pe acela care nu-i rapeste libertatea si nu-i impune constrangeri, fie ele si de ordin afectiv. Mai tarziu, cand fata se fixeaza intr-o categorie, ea nu mai e decat copia fara personalitate a celei dintai. Speriat, Felix descopera trasaturile adolescentei in fotografia pe care i-o arata Pascalopol, dar nu recunoaste nimic din aerul de femeie mondena, obisnuita cu viata pe care, cu cativa ani inainte, o considera prea putin interesanta.

Afectiunea dintre Felix si Otilia se naste si creste sub semnul situatiei familiale a eroilor. Este o dragoste intre doi orfani, care tind sa se protejeze reciproc. Otilia are fata de Felix atentii parintesti. El gaseste in ea tot ce i-a „lipsit in copilarie”. Relatia lor e la fel de complexa ca si aceea care ii implica pe Pascalopol si pe Otilia. „Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix crede ca le are”, explica romancierul. Despre Otilia vorbeste Felix, vorbeste Pascalopol, vorbeste ea insasi, dar rezultatul final este incertitudinea.

Otilia e caracterizata diferit si, de cele mai multe ori, contradictoriu, de majoritatea personajelor din roman: Pascalopol o considera „o fata fina”, Felix -  fata ideala, in care se regasesc imaginile mamei, surorii, prietenei, iubitei, Stanica – o „fata faina” - , Aglae – „dezmatata” - , mos Costache o vede ca pe „fe-fetita” lui. Din insumarea perspectivelor se obtine imaginea complexa a unui personaj unic in literatura romana. Intre imaginea initiala, a adolescentei vazute de Felix in capul scarii din casa lui mos Costache si imaginea finala, din fotografia lui Pascalopol, personajul evolueaza printr-o complexitate de stari sufletesti care simbolizeaza drumul de la adolescenta la maturitate.

Caracterizarea directa este realizata din perspectiva personajului-martor Felix, voce a naratorului obiectiv, care foloseste tehnica balzaciana a portretului demonstrativ: „Fata parea sa aiba optsprezece – nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Insa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patrata a Aureliei, era o mare libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie”. Detaliul fizionomic, precizarea varstei si a potentialei evolutii sunt obligatorii in contextul stilului narativ adoptat de autor. Finalul inchide evolutia personajului, suprapunand imaginii initiale o imagine care il surprinde profund pe Felix, dar perfect veridica in context: „Femeia era frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica. Un aer de platitudine feminina stingea totul”. 

Intalnirea din epilogul romanului, dintre Felix si Pascalopol, are rolul de a lamuri cititorului destinul personajului si sustine o afirmatie de altadata a Otiliei: „noi femeile traim cu adevarat doar cinci – sase ani”. Asadar, in personajul Otilia Marculescu , autorul de roman realist intruchipeaza conditia femeii intr-o societate care nu lasa loc alegerilor. In ciuda aparentelor, fata nu are libertatea de a-si construi destinul pe care si-l doreste, ci este nevoita sa se subordoneze normelor sociale care impun primatul banului. Solutionarea conflictului legat de mostenirea lui Costache Giurgiuveanu accentueaza conditia ingrata a femeii in societatea pe care romancierul o prezinta dintr-o perspectiva realista.

Otilia este un personaj din familia eroinelor marilor romancieri rusi. Silueta ei delicata, privirea ochilor albastri care il marcheaza pe Felix definitiv depasesc paginile romanului, fascinandu-l pe cititor. Amestecul de mister si de pragmatism, de candoare si de realism o situeaza in centrul atentiei celor care o inconjoara. Urand-o sau iubind-o, celelalte personaje ale romanului nu o pot ignora, pentru ca farmecul ei subjuga si nu poate fi definit.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 880
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved