"Taranii" lui I.L. Caragiale

"Taranii" lui I.L. Caragiale

A fost adeseori comentata singularitatea lui I.L. Caragiale in mijlocul epocii lui literare. S-a aratat ca Eminescu, Creanga, Slavici sunt exponenti ai satului rural, in timp ce geniul lui Caragiale anexeaza literaturii panorama vietii urbane. Nu s-a incercat oare sa se acrediteze imaginea lui CARAGIALE cu   un zambet sarcastic la coltul buzelor , care n-are nimic sfant ? Intr-o perioada de progresiva predominare a romantismului taranesc nu odata el va fi acuzat de carente de sensibilitate, de lipsa de ideal. Si totusi, istoria literara consemneaza sentimentele de prietenie care l-au legat pe Caragiale de Eminescu. Sa nu uitam ca I.L.Caragiale isi petrece prima copilarie la tara, iar apoi la Ploiesti in cartierele periferice, semirurale, motiv pentru care el se inspira din propria viata.  Napasta  reprezinta opera cea mai de seama, in care I.L.Caragiale ne prezinta monografia unui sat, impreuna cu  taranii  sai. Ea reprezinta o incercare a dramaturgului de a echilibra in opera sa comicul cu tragicul, universul burghez orasenesc cu cel taranesc. Nu este o drama sociala, inspirata de a dreptul din evenimentele recente    ci aduce in scena, sa zicem, episoade din rascoala. Evenimentele au contribuit insa efectiv la crearea dramei tocmai acum, si in modul in care a fost realizata.Taranii lui, eroi ai dramei, traiesc sentimente frumoase, puternice, au o alcatuire sufleteasca interesanta, complexa. In sfarsit, prin suferintele ingrozitoate ale lui ION, acesti tarani apar ca victime al aparatului de stat burghezo-mosieresc. ION innebuneste in urma unor schingiuiri barbare, sub acuzatia nedovedita de a fi comis o crima. In alte situatii, dar tot fara vina, fusesera maltratati atatia sateni in 1888 si 1889. Cu aceeasi temeinicie cu care luase apararea comediilor lui Caragiale, Gherea trage concluzii si in discutia asupra dramei, rasturnand obiectiile, nefondate, ale diversilor cronicari si punand punctul pe i :  Intaia si cea mai insemnata greseala ce se gaseste  Napastei  e ca stratul social descris, taranimea, e fals descris; Ca tipurile taranesti din  Napasta  nu sunt tarani. Aceasta gresala implica o mare parte din celelalte greseli, cum e falsitate tipului Ancai, finetea desteptaciunea ei, spiritul de razbunare indelung hranit si chibzuit. Taranul nu este capabil de sentimente profunde ? Dar sentimentele  atat de variate, atat de bogate, atat de adanci si de puternice din poeziile populare  nu sunt ale poporului ? Opinia  surtucarilor  atat de dispretuitoare despre simtamintele taranimii se explica prin  deosebirea de aceasta, prin deosebirea de clasa. Cronicele dramatice negative referitoare la  Napasta  si-au construit intr-adevar argumentarea pe esafodul unui dispret ciocaiesc fata de taranimea, pe care oligarhia dorea s-o vada, pe scena si in literatura, sub infatisare pe cat de sarbatoreasca, pe atat de falsa.

Caragiale si-a iubit poporul, admirandu-i intelepciunea, umorul si poezia, toate purtand, tine sa sublinieze scriitorul,  pecetea  originii romane :  Romanii sunt astazi un neam intreg de peste zece milioane de suflete, avand una si aceasi limba(nu ca s-o laudam noi) extraordinar de frumoasa si de.grea  ii scria ,cu mandrie lui Vlahuta, in 1910 :  avand un mod de gandire deosebit al lui, o comoara nepretuita de filozofie morala, de humor, si de poezie .

In opera  In vreme de razboi , exista o corespondenta perfecta intre starea tensionata a lui Stavrache si cadrul natural: ploaia, viscolul, zapada, noaptea amplifica obsesia, starea de criza: Afara ploua maruntel ploaie rece de toamna, si boabele de apa prelingandu-se de pe stresini si picand in clipire ritmate pe fundul unui butoi dogit, lasat gol intr-adins la umezeala, faceau un fel de cantare cu nenumarate si ciudate intelesuri. Leganate de miscarea sunetelor, gandurile omului incepura sa sfaraie iute in cercuri stramte, apoi incet-incet se rotira din ce in ce mai domol, in cercuri din ce in ce mai largi, si tot mai domol, si tot mai larg.

Zgomotul monoton si ritmic al ploii, declanseaza vartejul gandurilor, care cuprind in cercuri concentrice mintea lui Stavrache. In timpul inclestarii dramatice dintre cei doi frati: viscolul afara ajuns in culmea nebuniei facea sa trosneasca zidurile hanului batran.; Tot viforul care urla in noaptea grozava sa fi napadit dintr-o data in teasta lui Stavrache nu l-ar fi clatinat mai cu putere decat infatisarea si vorbele acestea! Un element reprezentativ pentru monogarfie este odaia in care il duce hangita     pe stavrache.ea este curata si cocheta, totul este "alb ca laptele", miroase a mere si a gutui.Asezandu-se la masa tanarul vrea sa se inchine dar observa un cotoi batran care se afla sub masa.Credintele populare spun ca pisica neagra este una din infatisarile pe care le ia diavolul, iar graba cu care femeia ii deschide usa insinueaza un prim element al vrajitoriei.