CUVINTE CATRE FATA NECUNOSCUTA DIN POARTA - Lucian Blaga

CUVINTE CATRE FATA NECUNOSCUTA DIN POARTA Lucian Blaga

Nu te-mpotrivi. Tu va trebui sa iai aceasta grije asupra-ti:

in poarta la care-am ajuns, trecand prin aceasta vale,

sa fii straja copilariei mele. A copilariei

ce-o duc inca in mine.

Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,

prin toti anii, sub toate punctele cardinale.

Tu pazeste, pazeste tu izvorul sa nu se usuce

la sfarsitul astui timp

lasat in urma intre floare si poama.

Grijeste tu sa nu se stinga secretul micul incendiu

ascuns in inima brandusei de toamna.

Avui si eu odata spatele ars de urzicele soarelui

si talpile goale. Iti amintesc zile stinse de mult,

dar sa nu crezi ca mi-am trecut si copilaria

sarind pe vremuri zaplazul. Nu, copilaria e inca aci.

Copilaria mea a aci si astazi.

Si dac-as sari si peste poarta toamnei

la care-am ajuns, copilaria as salta-o cu mine

stransa in vine si-n pumnii mei arsi.

Nu trebuie decat putin sa-mi ajuti

c-un suras sau c-un val de frumsete   

navalit in obraji.

Vorbele mele sa nu te mire. La tample,

e drept, am o seama de fire carunte

si cateva ganduri aplecate-ntr-o dunga - pe frunte.

Tu starneste numai o clipa induratoarea scanteie

ce mai mocneste in vatra,

scanteia care alearga si rade,

mugurul de lumina

ce arde in sange ca moartea de albina.

Ci poarta a in adevar aci? Poarta sura

careia n-as vrea pe nume sa-i spun?

Tu opreste-ma inca, sa nu intru. Nu vreau sa apun.

Fereste-ma tu, sa nu-mi gasesc prea grabnic implinirea,

sa nu mor mai inainte de-a muri.

Dar iata ma-ntreb: Tu, fata din poarta,

tu - cine esti?

Si daca nu esti,

atunci unde esti si cum vei fi?