Glasul padurii de Passionaria Stoicescu
Glasul padurii-i
vrajitor;
N-ai sa-l auzi de
n-o iubesti,
De treci prin ea
nepasator
Si n-o asculti si
n-o privesti.
Sub trunchiul ei,
stramosii daci
Au locuit si-au
aparat
Tinutu-acesta de
copaci,
Pamantu-acesta minunat.
Haiduci si aprigi
luptatori
Pentru dreptate
aici s-au strans;
A fost padurea
sora lor,
I-a ocrotit si
i-a ascuns.
Pe omul simplu si
curat,
De omenie
insufletit,
Cu frunza ei l-a
alinat,
Cu floarea ei
l-a-nveselit.
Cu brazii mici
fii cumpatat
Si nu face-n
padure foc.
Copacul, daca
l-ai taiat,
Sadeste iute
altu-n loc.
Chiar foaia
cartii unde-am scris
Aceasta poezie-n
dar
Padurii, lumii ei
de vis,
A fost o creanga
de stejar.
