Nichita Stanescu - oedip soldat

Nichita Stanescu - oedip soldat

De nu v-a fost frica sa va nasteti
de ce nu va este frica sa muriti !
Mielul nu este de mancare
si nici de jertfa.
El este samanta
deveninda berbec.

Scoate-ti din cort sabia murdara de sange.
Scoate-ti mortul din cort.
Carnea a inceput sa-ti rugineasca.
A copil nou nascut miroase
steaua.

Spala-ti de tine insuti,
samanta si glontul

Ce-au lasat animalele dupa ce-au mancat,
ce-au lasat ele din terminatia lor,
asta esti tu
si nici macar asta.

Muci fosforescenti esti, tradatorule,
muci
care se vad pe intunericul fara de stele
noaptea si ziua.
In negrijea nimanuia esti
in nedorul nimanuia esti

Sa tragi in propria ta tara
fara sa stii ca-ti este propria ta mama.
Nu te iarta de mizerie
lepadatule inainte devreme
sabie pe care s-au urinat toate fecioarele.
Arma ta e jegul luminii.
Mila sangelui scurs
n-o sa ti-o impodobeasca niciodata.

Te blestem :
sa stai imbratisat cu propria ta crima,
sa-ti putrezeasca in brate
cainele inimii mele.

Sa n-ai parte de moarte.
Si cand iti va fi sete
din mormant sa sugi ochiul
copilului mort

Focul sa-ti tina umbra !
Frig sa-ti fie f ocul !
Sa arzi fara de moarte
tu,
care tragi impotriva propriei tale tari,
chiar daca nu stii ca ea iti este mama.

Sa supravietuiesti pacatului tau !
Sa vrei lapte
si sa bei piatra !
Iar gingasia pe care ai paraginit-o
sa te faca gingas si proaspat ca firul ierbii,
soldatul nefericit, al tatii
scump si iubit
al tatii soldat
scump si tragic si iubit.