| CATEGORII DOCUMENTE | ||
|
||
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
DE LA CURIOZITATE LA CUNOASTEREA STIINTIFICA
Continuturi:
De la problemele de viata la cercetarea fundamentala
Curiozitate si cunoastere:
. metoda autoritatii,
. metoda perseverentei,
. metoda apriori
Cunoasterea stiintifica
Obiective:
Prezentarea procesului trecerii de la curiozitatea epistemica la cunoasterea stiintifica
Prezentarea prin exemplificari a principalelor modalitati de fixare a conceptiilor
Precerinte:
Nu este cazul
Expunere:
De la problemele de viata la cercetarea fundamentala
Cercetarea psihologica trebuie sa atinga cel putin trei deziderate: sa descrie manifestarile comportamentului, sa explice cauzele acestuia si sa emita o predictie, sa anticipeze conditiile in care acel comportament va aparea din nou. Variatele metode utilizate de psihologie pot fi utile in realizarea unuia sau altuia dintre aceste deziderate. Spre exemplu, observatia intrun cadru natural permite descrierea unui comportament si avansarea unor posibile explicatii, dar nu ne permite sa verificam ipotezele asupra motivului aparitiei respectivului comportament. In schimb, experimentul ne permite ca explicatiile sa fie testate (verificate) in conditii de laborator si ne ajuta la determinarea cauzelor, dar sar putea ca sa nu ne dezvaluie complexitatea comportamentului asa cum apare el in lumea reala. Variatele metode de cercetare se completeaza una pe alta si impreuna pot imbogati intelegerea noastra cu privire la diferitele aspecte ale vietii psihice.
Adesea psihologii prefera sa foloseasca experimentul ori de cate ori problemele investigate permit acest lucru. Marele avantaj al experimentului - in raport cu celelalte metode de cunoastere psiholo gica - este acela ca el permite cercetatorilor sa controleze situatiile si sa elimine - pe cat este posibil - celelalte influente care intervin asupra comportamentului subiectului, cu exceptia factorilor ce sunt examinati.
Finalitatea psihologiei stiintifice este aceea de a intelege, explica si prezice comportamentele umane.
Spre deosebire de oamenii obisnuiti, psihologii utilizeaza un ansamblu de tehnici foarte dezvoltate pentru a aduna date si a obtine explicatii teoretice. In ultima instanta, a explica inseamna a da sens, a construi sensul unui comportament, actiune, fenomen psihosocial.
EXPERIMENT ILUSTRATIV
"Tendinta la afiliere", dupa S.T. Schachter (1959)
Debutul oricarei investigatii il constituie observatia ghidata de curiozitatea stiintifica. Procedurile de baza ale unui experiment le putem explica cel mai bine cu ajutorul unor exemple de experimente a caror sursa de inspiratie este viata reala. O constatare comuna, la indemana oricaruia dintre noi este ca oamenii - in anumite imprejurari - doresc sa fie impreuna cu ceilalti oameni mai mult decat singuri. Pentru un cercetator aceasta constatare se transforma intro intrebare: "In ce imprejurari oamenii ar prefera sa fie cu ceilalti decat sa fie singuri?" Din multe experimente desfasurate pe aceasta tema sal alegem pe cel desfasurat de St. Schachter (1959). El a sugerat ca dorinta de afiliere nu depinde doar de atributele personalitatii individului ci si de situatiile in care se gasesc acestia. Mai mult, el a avansat ipoteza ca frica poate fi unul dintre mecanismele afilierii.
Pentru inceput, autorul a procedat la proiectarea unui experiment in care subiectii sa incerce senzatia de frica si a descoperit o metoda ingenioasa si eficienta. Astfel, o parte dintre subiecti au fost intampinati la intrarea in laborator de catre o persoana (complicele experimentatorului) imbracata in halat alb care sa prezentat cu un nume cu sonoritati germane si care ar fi cercetator in neurologie si psihiatrie la o facultate de medicina. In laborator se afla un impresionant echipament de investigatie si doctorul lea comunicat subiectilor ca vor lua parte la un studiu foarte important asupra efectelor psihologice ale socurilor electrice. Fiecare urma sa fie supus la o serie de socuri electrice si in acelasi timp vor fi masurate variate manifestari fiziologice si reactii psihologice cu ajutorul aparaturii sofisticate prezente. Pe un ton amenintator, ce nu prevestea nimic bun, doctorul ia avertizat ca socurile electrice vor fi extrem de dureroase pentru ca numai socurile intense pot oferi informatia ceruta. Apoi, cu un zambet sarcastic, a adaugat ca nu vor suferi afectiuni permanente de pe urma socurilor. Subiectii din acest grup au alcatuit asanumitul "grup experimental" asupra caruia se aplica o situatie stimul (variabila independenta). Dar un experiment trebuie sa utilizeze si un "grup de control" pentru a dispune de un termen de comparatie. De obicei, subiectii grupului de control trec prin toate conditiile pe care subiectii grupului experimental le accepta drept factor cheie in evaluarea psihologica. In experimentul lui Schachter subiectii grupului de control au fost intampinati de un doctor care a adoptat o conduita total opusa: ia avertizat ca vor participa la un experiment despre socurile electrice, dar intro maniera blanda, asigurandui ca socurile vor produce o senzatie moderata, ca o furnicatura usoara.
Sa nu uitam ca in toate experimentele selectia subiectilor in cele doua grupuri este aleatorie si aceasta este o modalitate de a compensa faptul ca experimentatorul nu poate controla totul in legatura cu subiectii lor. Spre exemplu, in acest experiment unii subiecti erau extroverti, altii introverti si trebuia sa tina seama de acest lucru astfel incat sai distribuie relativ egal in cele doua grupuri. Experimen tatorul trebuie sa anticipeze, sa verifice si sa precizeze care factori ar putea influenta experimentul si, in functie de acesti factori sa organizeze cele doua grupuri. Desigur, cand avem la dispozitie un esantion mare putem alege subiectii dupa aceste caracteristici cerute. Dar asupra acestor aspecte vom insista pe larg in capitolele ulterioare ale cartii. In cazul nostru, experimentatorul trebuia sa ofere subiec tilor posibilitatea de a se afla impreuna cu ceilalti pentru a observa efectele fricii, daca acestea se manifesta. La grupul experimental doctorul (complicele experimentatorului) dupa ce a incheiat descrie rea experimentului ia anuntat ca vor trebui sa astepte 10 minute pentru a pregati echipamentul de examinare. Fiecarui subiect i sa oferit posibilitatea de a astepta singur intro camera sau de a astepta intro alta camera mai mare impreuna cu ceilalti. Aceste alegeri au constituit realitatea psihologica evaluata, comportamentul sau variabila dependenta. Practic, odata cu exprimarea preferintelor experimentul lua sfarsit. Grupul de control a facut acelasi lucru. Va riabila anxietate (teama, frica) a fost manipulata si a produs efecte vizibile pentru ca subiectii din grupul experimental au ales - in proportie covarsitoare - sa stea impreuna, fata de proportia scazuta a celor din grupul de control.
Studiul amintit, asa dupa cum subliniaza si autorul, nu ofera raspunsuri la toate intrebarile importante despre ceea ce determina comportamentul de afiliere. Sunt si alte situatii care incurajeaza afi lierea? De ce subiectii din experimentul lui Schachter in conditii de anxietate crescuta preferau sa fie impreuna cu ceilalti? Doreau sa le fie distrasa atentia, sau doreau sasi exprime sentimentele de anxietate unor persoane care sai inteleaga pentru ca erau in aceeasi situa tie, sau poate cautau o modalitate de a compara emotiile proprii cu ale altora aflati in aceeasi situatie? Raspunsul la aceste intrebari poate fi aflat prin cercetari aditionale. O intelegere deplina a mecanismelor comportamentului de afiliere poate fi obtinuta numai printrun numar mare de studii ale caror rezultate pot fi coroborate.
Pentru a intelege mai bine legatura dintre viata reala si cerce tarea experimentala in psihologie sa luam un alt exemplu.
EXPERIMENT ILUSTRATIV
"Irosirea sociala", dupa B. Latan (1981)
O observatie comuna si la indemana oricaruia dintre noi este aceea ca oamenii care lucreaza in grup adesea par sa leneveasca. Un psiholog, mai ales expert in psihologia sociala, nu va trece indiferent pe langa aceasta observatie si se va decide sa o studieze in mod experimental. Asa de exemplu, psihologul american Bill Latan sia propus acest lucru si, pentru inceput, a purces la trecerea in revista a literaturii de specialitate pentru a vedea daca aceasta problema a mai fost tratata. A constatat, astfel, ca inca la inceputul secolului, doi ingineri agronomi francezi au realizat un experiment simplu si sugestiv. Ei siau solicitat subiectii sa traga cu toata puterea de capetele unei franghii in urmatoarele variante: cate doi oameni la fiecare capat al franghiei; cate trei oameni la fiecare capat al franghiei; cate opt oameni la fiecare capat al franghiei. Pentru a masura intensitatea efortului depus, au utilizat un dinamograf. Ipoteza era ca daca oamenii exercita acelasi efort in grup ca si individual, atunci performanta grupului ar trebui sa fie suma eforturilor individuale. Or, inginerii francezi au descoperit ca grupurile de doua persoane au tras cu 95 % din capacitatea totala, grupurile de trei cu 85 %, iar gru purile de opt cu 49 % din capacitatea totala. Se pare ca in grup, efortul scade sensibil si cercetatorul american Latan si colaboratorii sai (1979, 1981) au incercat sa demonstreze ca fenomenul irosirii sociale ar putea fi obtinut si in alte situatii experimentale. In acelasi timp, Latan a incercat sa explice acest fenomen printro difuzie a responsabilitatii. Astfel, atunci cand lucreaza pe cont propriu, oamenii se simt responsabili in intregime pentru sarcina primita, pe cand, daca lucreaza in grup, acest sentiment de responsabilitate se dilueaza.
O investigatie experimentala care ar urmari in mod sistematic efectele irosirii (leneviei) sociale isi gaseste justificarea si aplicabilitatea in raport cu problemele serioase existente in productivitatea fortei de munca. Sa putut constata ca muncitorii care lucreaza in grupuri mari produc mai putin per individ decat atunci cand lucreaza in grupuri mici. Si daca performanta individuala ar putea fi atent controlata, supravegheata in interiorul grupului, oamenii ar lucra la fel de bine ca in cazul in care ar lucra individual.
Am invocat studiile lui Latan si colaboratorii sai ca un bun exemplu de cercetare psihologica pentru a ilustra modul in care o problema de interes socioeconomic poate fi adusa intrun laborator si studiata intro maniera controlata. Un experiment bine realizat, atent condus, ne va permite o mai buna intelegere a fenomenului decat ar faceo o simpla observatie a evenimentelor. Psihologia expertimentala este disciplina care se ocupa, in primul rand, de modul corect de conducere a unor asemenea studii experimentale: cum sa identificam probleme din realitate, cum sa dezvoltam ipoteze, cum sa organizam experimentul pentru a verifica ipotezele, cum sa adunam datele, sa le analizam, sa le interpretam. Rezulta ca psihologia experimentala vizeaza fundamentele cercetarii stiintifice aplicate in psihologie.
Curiozitate si cunoastere
Oamenii de stiinta sunt preocupati in mod sistematic de descoperirea si explicarea cauzelor ce stau la baza modului in care se desfasoara diferite fenomene, situatii, procese. La baza acestor preocupari sistematice se afla curiozitatea stiintifica. Un observator obisnuit nu se va simti teribil de frustrat daca nusi poate explica o serie de observatii asupra unor lucruri si fenomene din mediul inconjurator. In schimb, omul de stiinta este animat de intoleranta in raport cu intrebarile fara raspuns, pana ce ajunge la o explicatie pertinenta. Se stie ca oamenii de stiinta sunt indeobste persoane mult mai curioase decat alti oameni si sunt dispusi sa investeasca forta, energie, timp pentru asi satisface curiozitatea. Aceasta intoleranta fata de intrebarile fara raspuns si problemele nerezolvate a condus stiinta spre dezvoltarea unor numeroase tehnici si metode de studiu experimental. Se impune, deci, distinctia intre curiozitatea stiintifica si cea cotidiana sau a omului obisnuit.
Curiozitatea este doar "scanteia" care porneste "motorul" cu noasterii, dar acest motor are nevoie de "combustibil", de o serie de surse ale cunoasterii si trebuie sa spunem ca oamenii de stiinta uzea za de modalitati valide de achizitie a cunostintelor despre lumea obiectiva. Aceste modalitati valide sunt integrate intro conceptie stiintifica, intro metoda stiintifica care conduce la fixarea conceptiilor pe baza experientei. Pentru a intelege mai bine atributele metodei stiintifice trebuie sa comparam cunoasterea stiintifica cu alte metode de fixare a conceptiilor. In filosofia stiintei sunt amintite metoda autoritatii, metoda perseverentei si metoda apriori.
. Metoda autoritatii
Constituie cel mai simplu mod de fixare a conceptiilor si se bazeaza pe increderea nestramutata in cuvantul, opinia, ideile celor care exercita autoritate asupra noastra. Suntem de mici antrenati in supunerea la autoritate pentru ca mama si tata au neconditionat dreptate. Pe masura ce crestem, aceste surse de autoritate pierd din cre dibilitate in raport cu multiplele aspecte ale realitatii obiective, cunoasterii lumii. Un alt exemplu ar fi conceptiile religioase, fixate prin metoda autoritatii. Profesorii nostri sunt si ei partasi ai acestei metode. Apare un aspect cel putin paradoxal. Cu cat trebuie sa cunoastem mai mult si, in felul acesta, dispunem de mai putin timp si resurse de investigare, cu atat trebuie sa acceptam ca multe cunostinte si conceptii sunt fixate prin metoda autoritatii. Vom avea incredere deplina in parintii, profesorii, cartile, tratatele, dictionarele si enciclopediile investite cu autoritate. Aceasta metoda ofera marele avantaj al unui efort minim si al unui sentiment ridicat de securitate, de siguranta. Intro lume stresanta, zbuciumata, este mai confortabil sa ai incredere deplina in conceptiile transmise pe aceasta cale.
. Metoda perseverentei
De aceasta data, avem dea face cu refuzul schimbarii conceptiilor capatate, indiferent de evidenta unor argumente contrarii. Aceasta metoda le permite oamenilor sasi pastreze o conceptie generala constanta si uniforma asupra lumii, eliberandui, intro anumita masura, de stresul si disconfortul psihologic. Dar, pe de alta parte, ea este dovada unei stereotipii in gandire si conceptii cu manifestari, uneori, irationale.
. Metoda apriori
In acest context, termenul "apriori" face trimitere la ceva care este crezut fara evaluare anterioara. Este, de fapt, o extensie a metodei autoritatii. In realitate, ceea ce pare a fi fixat apriori, este o anumita conceptie generala despre lume si viata. Aceasta metoda exploateaza tendinta omului de a crede si accepta lucruri rezonabile, "de bun simt" si care se impun inainte de orice, fiind acceptate si in virtutea autoritatii. Nui putem condamna pe oamenii care credeau inainte ca pamantul este plat atata vreme cat si astazi putem gasi destule persoane care cred acest lucru in virtutea experientei imediate.
Cunoasterea stiintifica
Metoda stiintifica ajuta la fixarea conceptiilor pe baza experientei. Din aceasta perspectiva am putea defini psihologia stiintifica drept un demers repetabil si autocorector de intelegere a fenomenelor psihice pe baza unor observatii empirice.
Termenul empiric este derivat din cuvantul grecesc care insemna experienta. Experienta, mai mult decat increderea, este sursa cunoasterii. Avand conceptiile fixate in baza metodei autoritatii nu avem nici o garantie a faptului ca autoritatea a obtinut date inainte de formarea unei opinii. Metoda tenacitatii, in schimb, refuza sa ia in consideratie datele, la fel cum se intampla si in metoda apriori. In schimb, metoda stiintifica utilizeaza procedee pentru stabilirea superioritatii unei conceptii fata de alta.
Termenul autocorectare presupune un proces repetabil de eliminare a ideilor incorecte, de replicare a experimentelor. Obser vatia empirica si autocorectarea constituie caile specifice demersului stiintific. In mod curent, un demers stiintific incepe prin abordare analitica, "spargerea" unei probleme in elementele sale componente. Analiza psihologica a comportamentului uman implica descrierea, predictia si explicatia. Acestea corespund celor trei categorii majore de tehnici de cercetare utilizate in psihologia stiintifica: observatia, corelatia si experimentul. Intrucat asupra acestor proceduri vom reveni in mod detaliat, in continuare vom examina specificul explicatiei stiintifice in psihologie.
PRELEGEREA 2
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1039
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
