Intelegerea
Intelegerea si rezolvarea de probleme sunt doua procese
inseparabile ale gandirii; ele nu pot fi desprinse una de alta si nici nu se
desfasoara una in afara celeilalte. Si din punctul de vedere al ordinii, al
succesiunii este greu de stabilit o ierarhie. Practic, intelegerea este
indispensabila demararii unui proces rezolutiv, iar procesul rezolutiv se
incheie printr-o noua intelegere. Intelegem
rezolvand situatiile problematice cu care ne confruntam si rezolvam aceste
situatii pornind de la un anumit nivel de intelegere.
Intelegerea
exprima cel mai bine dimensiunea procesuala a gandirii, care descrie modul cum
sunt prelucrate, procesate informatiile. In procesarea ascendenta intelegerea este rezultatul unui demers mai
indelungat (uneori de ani de zile) de acumulare de informatii care sunt reunite
in grupari succesive. In acest caz intelegerea
este o inmanunchere, o integrare de insusiri intr-o reprezentare generala, un
concept empiric. In procesarea
descendenta intelegerea este rezultatul impunerii unor modele explicative ale
realitatii prin invatare, instruire, educatie. De asta data intelegerea se manifesta prin expansiune,
ca si cum ar lua in posesie o serie de date, situatii, fenomene care i se
subordoneaza. Daca in procesarea
ascendenta intelegerea este o consecinta, in cea descendenta este o premisa.
Rezulta ca a gandi este, in mod definitoriu, sinonim cu a intelege. Conceptele,
notiunile au o existenta psihologica, adica functioneaza in mintea noastra, in
masura in care stim ce inseamna, in masura in care intelegem continuturile lor,
adica suntem in posesia semnificatiei
lor. Intelegerea ne conduce la o explicatie, iar explicatia ne permite
elaborarea unui model functional al realitatii reflectate.
Mecanismul
intelegerii are la baza, in primul rand, un cuplaj informational. In raporturile noastre cognitive cu lumea
venim cu un set intreg de cunostinte anterioare, concepte, modele explicative
si asteptari, anticipari. Suntem, asadar “agenti„ activi ai cunoasterii. In cea
mai mare parte a existentei noastre cotidiene ne confruntam cu situatii
obisnuite, comune, habituale care ne solicita deprinderile, obisnuintele,
rutinele. Situatiile care se cer a fi intelese sunt – in mod obisnuit –
situatii problematice, adica acele situatii fata de care repertoriul nostru de
raspunsuri nu este suficient pentru a le depasi. Avem de invatat la diverse
materii la scoala, de rezolvat probleme de matematica, fizica, chimie, de
elaborat eseuri la literatura sau filosofie, trebuie sa intelegem o multitudine
de situatii de viata, sa raspundem la probleme majore pe care ni le pune viata
sau la intrebari pe care ni le punem noi insine. Toate aceste situatii-problema
se comporta si ele ca “agenti„ activi pentru ca trezesc in noi o anumita stare
de tensiune, o incordare, curiozitate, nerabdare sau iritare, nervozitate. Pentru ca o situatie sa devina problematica
ea trebuie sa vina in intampinarea unor necesitati, cerinte ale subiectului. Cuplajul
informational se realizeaza ca un proces de tranzactie, de negociere intre
subiect si obiect. Fiecare parte a acestui proces se comporta activ si, in
functie de cantitatea de informatie pe care o aduc, putem vorbi de urmatoarele
tipuri de cuplaj informational-intelegere.In al doilea rand, la baza
mecanismului intelegerii se afla sistemele
asociative. Acestea pun in relatie cunostintele, experientele stocate in
memorie cu situatiile prezente si avanseaza explicatii. In mod obisnuit, o
situatie prezenta declanseaza in minte un proces asociativ prin care noua
situatie este asociata cu o situatie anterioara, deja asimilata, inteleasa.
Procedeul este relativ simplu si uzeaza de operatii de comparatie, clasificare,
categorizare. Principiul de baza al
asocierii stipuleaza ca, daca doua experiente se produc impreuna si
concomitent, atunci fiecare dintre ele, cand ajunge in constiinta, are tendinta
de a o readuce si pe cealalta. Cele trei forme de baza ale asocierii sunt:
dupa asemanare, dupa contrast si dupa coexistenta spatiala si succesiunea temporala (elementele care in
trecut au aparut impreuna sau unul dupa altul sunt reactualizate mai usor). O
situatie problematica constituie un stimul declansator al unor asociatii,
legaturi care pot conduce la intelegerea acesteia. Se pot constitui lanturi
asociative care activeaza secvential cunostinte, procedee de lucru, scheme de
actiune. Lantul asociativ poate fi liniar pentru secvente de lucru algoritmice
sau ramificat pentru secvente de lucru euristic.
Al treilea mecanism al intelegerii este analogia. Cand oamenii pricep ceva anume prin analogie, ei inteleg
un lucru in relatie cu alt lucru. Iata cateva exemple sugestive de analogie:
•
structura atomului – sistemul solar;
•
moleculele de gaz – bilele de biliard;
•
memoria umana – biblioteca.
Prin analogie putem intelege ceva nefamiliar in termenii
altui lucru inteles deja. Matematicianul Hadamard afirma ca arta descoperirilor
sta adesea in perceperea asemanarii a doua elemente din domenii diferite ale
cunoasterii. Putem sa rezolvam o problema dificila mai usor daca inaintea ei
rezolvam o problema analoaga. Astfel putem sa extragem principiul de baza din
prima problema si sa-l aplicam la a doua.
