Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


MODELE ALE DEZVOLTARII PSIHICE

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PERSONALITATEA
PSIHOLOGIA COGNITIVISTA
PRINCIPALELE CALITATI ALE TESTULUI PSIHOLOGIC
Teoria personalitatii la Karen Horney
Psihologia Muncii – test grila
OBIECTIVELE SI SPECIFICUL ACTIVITATII DE PSIHODIAGNOZA
SENZATIA
ANALIZA MUNCII
Psihologie Organizationala – test grila
Elaborarea si construirea testelor - psihodiagnoza

TERMENI importanti pentru acest document

: tehnici de depasire furiei copii scolar mic : stadiile dezvoltari judecati morale-modelul lui KOHLBERG : scala analiza afirmarii personale (paa)2C studiu de caz delincventi maturi : modele si teorii ale dezvoltarii psihice :

MODELE ALE DEZVOLTARII PSIHICE

1. Stadialitatea

 2. Stadii psihogenetice

 3. Caracterizarea psihologica a varstelor

 4. Adolescenta

1.Stadialitatea

Caracterul stadial al dezvoltarii a fost studiat mai ales pe baza teoriilor si modelelor:

·        organiciste - teoriile stadiale psihanalitice, ale lui S. Freud, (1912-1922), E.Erikson, (1959), si cognitiviste ale lui J.Piaget, (1930-1955), Kohlberg, (1963);

·        conexioniste, de exemplu teoria dialectica, interactionista, a dezvoltarii prin dialog a lui Riegel (1977);

·        modelul mecanicist si teoriile invatarii -  teoriile behavioriste ale invatarii elaborate de Wattson,  (1927), Skinner, (1938);  teoriile invatarii sociale ale lui Bandura (1963) s.a, care au contribuit la nuantarea cunoasterii specificului dezvoltarii prin invatare.

Pe baza metodologiei predilecte s-au elaborat teorii si modele taxonomice care disting anumite etape caracteristice in dezvoltarea personalitatii numite stadii.

S-au conturat, astfel, doua directii principale de abordare stadiala:

·        psihogenetica, bazata pe studii longitudinale, care a elaborat modele ale stadiilor genetice – dezvoltarea proceselor si functiilor psihice in etape succesive – stadiile dezvoltarii afective, cognitive, psiho-morale, psiho-sexuale etc.;

·        psihodinamica, elaborand, cu ajutorul cercetarilor transversale stadiile /etapele de varsta, ale dezvoltarii de ansamblu a personalitatii intr-o anumita perioada a vietii – caracteristicile dezvoltarii complexe (nu numai psihice, ci si fizice si psihosociale) a copilului, tanarului, adultului, varstnicului.

Analiza comparativa (Luminita Iacob, 1998) a celor doua modele  releva urmatoarele aspecte comune:

·          aceeasi ordine in aparitie;

·          divizare in substadii;

·          o convergenta descriptiva la majoritatea autorilor;

Aspectele diferentiale, mai ales explicative,  sunt mai numeroase:

§         reperele  si limitele cronologice, periodizarea  stadiilor, sunt foarte diferite la diversi autori, cu precadere pentru stadiile adulte;

·        stadiile dinamice se raporteaza la varsta cronologica, iar stadiile genetice se raporteaza la   nivelul maturizarii; de aceea:

- varsta cronologica nu corespunde totdeauna stadiului genetic al dezvoltarii;

- acelasi stadiu /substadiu de varsta poate cuprinde mai multe stadii genetice ( Luminita Iacob, 1998, pp.33-34).

2. Stadiile psihogenetice

Stadiile psihogenetice sunt modele mai abstracte si generale ale dezvoltarii psihice pana la atingerea starii de maturitate si se caracterizeaza prin:

·        succesiune in aceeasi ordine;

·        o structura  unitara si specifica;

·        integrarea structurilor si functilor stadiilor  anterioare in stadiile noi;

·        substadii de trecere si etape de echilibrare si destructurare pentru a trece la stadiul urmator.

Modele psihanalitice

Teoriile psihanalitice interpreteaza dezvoltarea  omului prin prisma impulsurilor  si  motivelor inconstiente care influenteaza fiecare aspect al comportamentului din viata curenta: modul cum gandim si simtim, cum ne imbracam si cum visam.

Stadiile dezvoltarii psihosexuale – modelul lui S. Freud

Sigmund Freud, medic psihiatru vienez care si-a elaborat teoria despre personalitate si stadiile dezvoltarii ei la inceputul secolului XX (1904 – 1938), a schimbat nivelul  de cautare a cauzalitatii unor boli psihice de la somatic la nivelul psihismului profund, inconstient. Teoria sa, desi deosebit de originala, este marcata, totusi, de mentalitatea vremii, careia incearca sa-i  devoaleze tabuurile. O mare parte din trairile profunde, in primul rand cele legate de conduita sexuala, erau indezirabile social si considerate  pacate / pacatoase, favorizand complexe de vinovatie si rusine. In acest context, problematica psihosexuala s-a instalat firesc in centrul reocuparilor psihanalizei. Freud a  analizat si  explicat aceste mecanisme  prin modelul aparatului psihic si  teoria hedonismului  infantil.  

Stadialitatea freudiana incearca sa explice cum apar impulsurile inconstiente de natura psihosexuala si cum afecteaza ele dezvoltarea copilului si personalitatea adultului.

Fiecare stadiu se caracterizeaza prin centrarea interesului si placerii (libido) pe o anumita parte a corpului care confera si denumirea stadiului.

Freud considera ca pana la varsta de 5 ani, in functie de modul in care copilul experimenteaza conflictele specifice primelor trei stadii, se fixeaza coordonatele fundamentale ale personalitatii si se construieste Superego-ul (instanta de cenzura morala a personalitatii).

Stadiile dezvoltarii psihosociale – E.Erikson

Un alt psihanalist renumit, Erik Erikson, a elaborat, in 1959, o teorie si un model stadial al dezvoltarii psihosociale a eului in care include si varstele adulte. Fiecare stadiu este caracterizat de un anumit tip de relatie conflictuala cu mediul social. Fiecare tip de relatie se inscrie intre doi poli semnificativi pentru modelarea individului: pozitiv, valorizant / negativ, descurajant. Pentru dezvoltarea buna este important ca omul sa fie pregatit in raport cu cerintele soicetatii.Este necesara rezolvarea conflictelor stadiului anterior pentru a progresa.

Modelul lui Erikson cuprinde urmatoarele stadii ale dezvoltarii psihosociale:

1.Stadiul conflictului incredere / neincredere

        Sugarul isi stabileste atitudinea de baza fata de lume. Aceasta va fi increzatoare daca are confort, siguranta si satisfactie.

2.Stadiul conflictului autonomie / indoiala

Copilul devine capabil de activitati care-i procura o anumita independenta: merge, vorbeste, se imbraca singur, isi face toaleta. El se poate simti capabil  sau incapabil in aceste activitati.

3.Stadiul conflictului initiativa / vinovatie

 Prescolarului i se cere sa-si asume mai multe responsabilitati. In functie si de  experienta  sa din stadiile anterioare, el iti dezvolta initiativa sau se simte vinovat de nerealizarea lor ori de depasirea unor limite admise.

4.Stadiul  conflictului sarguinta / inferioritate

Copilul devine capabil de activitati care-i procura o anumita independenta: merge, vorbeste, se imbraca singur, isi face toaleta. El se poate simti capabil  sau incapabil in aceste activitati.

5.Stadiul conflictului identitate / confuzia rolurilor

          Elevul din gimnaziu si liceu, adolescentul,  se confrunta cu multe roluri diferite in diferitele grupuri din care face parte. El poate sa se identifice cu ele, integrandu-le la nivelul eului ori sa nu reuseasca acest lucru, conduita lui ramanand inadecvata anumitor roluri pe care nu le diferentiaza suficient. Se identifica cu imaginile de rol sexual, etnic, vocational sau este confuz in privinta acestora.

6.Stadiul conflictului intimitate / izolare

 Tanarul reuseste sa stabileasca relatii de prietenie si dragoste cu alte persoane sau ramane izolat.

7.Stadiul conflictului creativitate / stagnare

 Adultul este activ, se autorealizeaza in viata profesionala si de familie sau stagneaza in dezamagire.

8.Stadiul conflictului integritate / disperare

Confruntat cu apropierea de finalul vietii, varstnicul poate sa-l accepte integru, cu demnitate si cu multumirea unui bilant pozitiv al vietii, sau sa dispere.

Modele ale dezvoltarii cognitive

Stadiile dezvoltarii inteligentei – modelul lui J. Piaget

Cel mai cunoscut model stadial al dezvoltarii cognitive este acela elaborat de Jean Piaget pe baza unor cercetari interdisciplinare in perioada 1930-1955.

Contributia  importanta  a modelului piagetian este ca defineste inteligenta in raport cu dezvoltarea si activitatea. Inteligenta presupune adaptarea prin interactiunea proceselor de asimilare a cunoasterii si a celor  de formare, construire, acomodare  a structurilor mentale.

Inteligenta se dezvolta prin activitate. Actiunile concrete,  jocurile copilului cu obiectele din mediul sau, se interiorizeaza ca operatii mentale (J. Piaget,1965). Conceptul de inteligenta se extinde, astfel, si asupra nivelurilor  de explorare si adaptare. Acestea se realizeaza nu numai prin gandire ci si prin miscari ghidate de simturi, prin actiuni concrete sau bazate pe imagini simbolice.

 Prezentam sintetic acest model, cu mentiunea ca limitele de varsta ale stadiilor suporta, in realitate, aproximari  largi.

1.Stadiul senzoriomotor - pana la 2 ani

 Actionand initial prin reflexe innascute,  copilul isi coordoneaza tot mai adecvat miscarile cu ajutorul simturilor, al perceptiilor. El invata sa actioneze indirect, utilizand mijlocitori, de pilda un baston

 Astfel,  in jurul varstei de doi ani achizitiile sale sunt majore si esentiale. Realizeaza actiuni  complexe de mers si vorbire Ajunge sa reconstruiasca in mintea sa lumea din jur, inlocuind obiectele cu imaginile mentale (reprezentari, simboluri). Aceasta ii permite sa – si aminteasca, sa  caute o jucarie ascunsa ghidat de reprezentarea ei. Obiectul devine permanent,  deci exista chiar cand este ascuns. Este o mare deschidere spre universul interior deoarece  reconstruieste in minte lumea cunoscuta si o duce cu sine. Este o prima depasire a  limitelor concrete spatio – temporale prin simbolizare mentala.

2.Stadiul preoperational / perioada preoperatorie - intre 2 si 7 ani

Copilul se joaca, penduland intre lumea externa si cea din mintea sa, prin interiorizare / exteriorizare, respectiv simbolizare / proiectie. Cele doua lumi nu au, la inceput, granite clare ci doar propria persoana in centru (egocentrism) Cu timpul, apar diferentierile intre real si fantastic, intre perspectiva sa si a altora (decentrare).

 Opereaza in minte cu reprezentari prototip sau “preconcepte”.

 Se pare ca in ultima varianta a modelului, autorul a considerat etapa preoperationala mai mult un substadiu de trecere spre operatiile concrete, de care nu mai este separat

( Lumunita Iacob, 1998)

3.Stadiul operatiilor concrete  - intre 7 si 11 ani

Este dominat de gandirea concreta. Copilul (de regula scolar mic / mijlociu) poate sa opereze  doar cu acele imagini si cu notiuni carora le gaseste un corespondent concret. Rationamentul, rudimentar, poate progresa cauzal.

 Nevoia de a intelege lumea conflictuala si contradictorie se exprima intr-o echilibrare  intre experienta si ideile sale. Evaluarea rationala a fenomenelor incepe sa domine perceptia. Astfel se realizeaza intelegerea succesiva a conservarii cantitatii de substanta (la 7-8 ani), a greutatii ( la 9-10 ani) si volumului (la 11-12 ani) pe parcursul unor schimbari aparente ale acestor dimensiuni, datorita capacitatii de reversibilitate  (prin inversiune) a operatiilor mentale.

  Aceasta succesiune a fost pusa in evidenta de Piaget printr-un experiment in care copii de diverse varste  explicau ce se intampla cu un cub de zahar pus intr-un pahar cu apa. Ei au dat explicatii foarte diferite, in functie de varsta:

·           pana la 7 ani – copiii spun ca zaharul dispare, la fel si gustul lui; 

·            intre 7 – 8 ani – ei cred ca zaharul isi pastreaza substanta, dar nu si greutatea;

·           intre 11 – 12 ani – copiii sesizeaza cresterea nivelului apei si mentinerea lui dupa topirea zaharului, deci conservarea volumului.      

In afcest stadiu se formeaza si conceptul de numar, prin experimentarea serierii obiectelor concrete si  clasificarii dupa anumite criterii. Pe baza reversibilitatii, a intelegerii conservarii,  copiii pot evalua critic evenimente, relatii, trairi.        

Limite ale gandirii in acest stadiu:

·           perceptia este globala, ceea ce face ca analiza  sa fie relativ dificila;

·           generalizarile sunt limitate si inca dependente de concretul perceput, imediat, care este depasit doar pas cu pas ; 

·           contrastele sunt extreme (nuantele, transformarile intermediare si alternativele nu sunt sesizate).

4.Stadiul operatiilor formale (propozitional) - intre 11 – 18 ani                                                      

Preadolescentul si adolescentul  sunt capabili sa realizeze operatii de gandire formala, grupate in structura completa a proprietatilor logice (INRC). Inteleg si explica relatiile cauzale complexe si sunt capabili de rationamente ipotetice, deductive.    

Gandirea lor functioneaza conceptual. Se aplica realului si posibilului, abstractiunulor ca si experientei, este capabila de reversibilitate prin reciprocitate.Rationamentul poate parcurge si drumul invers, de la efect la cauze.  

Studiile in domeniul microinvatarii sugereaza asemenea structuri generative ale cunoasterii, la nivelul grupului social constituit spontan din 2-3 participanti, in procesul de explorare cognitiva (N.Granott, 1998).

Repetarea experimentelor piagetiene in conditii diferite au adus rezultate mai nuantate. 

Ø   S-a constatat ca pragurile de varsta ale stadiilor scad semnificativ cand sarcinile sunt integrate in contexte sociale ( Mc Garrigle, 1974).

Ø   De asemenea, s-a constatat ca egocentrismul timpuriu al copilului nu este atat de puternic pe cat il considera Piaget (M. Hughes, 1974).

Ø   Alte cercetari, bazate pe teoria urmei vagi (fuzzy – trace theory) au adus dovezi opuse teoriei cognitive traditionale. ( F. Reyna & C. Brainerd,  1991). S-a putut constata ca evolutia gandirii parcurge drumul invers. Pe cand prescolarii au sesizat corect  diferentele cantitative dintre rezultate, fara sa manifeste efecte (biasuri) de incadrare, scolarii  (inrtre 8 si 11 ani )  au manifestat efecte de incadrare care se dezvolta ca modele (patternuri) de gandire evaluativa la cei mai mari.

Piaget a cercetat si modul cum se dezvolta judecata morala la copii,  exprimata in atitudinile lor fata de reguli, justitie si aprecierea unor infractiuni. A constatat ca simtul moral evolueaza de la heteronomie – acceptarea regulilor impuse de adulti, la autonomie, cand copilul se conduce dupa propriile judecati morale.  

Stadiile dezvoltarii judecatii morale – modelul lui L. Kohlberg

Tot in sfera dezvoltarii cognitive a personalitatii se inscrie si modelul stadial al formarii capacitatii de judecata morala  la copii, elaborat de L. Kohlberg in 1963, pe baza unor cercetari cu ajutorul “dilemelor morale”, propuse initial unor copii cu varste intre 4 si 16 ani din S.U.A

Modelul lui Kohlberg cuprinde trei stadii, fiecare avand cate doua substadii.

1.Stadiul premoral – 4 –6 / 10 ani

     Prescolarul se conduce dupa ideile morale ale adultilor, parcurgand doua   etape:

  • ascultarea, acceptarea ideilor morale ale adultilor  pentru a evita pedepsele;
  •  hedonismul, acceptarea din dorinta de a fi recompensat afectiv, ceea ce-i   procura satisfactie.

2.Stadiul  moralitatii conventionale – 6 / 10 –8 / 13 ani

     Scolarul mic se conformeaza rolului de “copil” pentru a dobandi si a-si mentine un statut bun prin: 

·        bunele relatii – se conformeaza regulilor stabilite de altii, pentru a fi aprobat de acestia;

·        lege si ordine – sustine vehement si rigid respectarea regulilor deoarece le considera corecte si necesare.

3.Stadiul moralitatii autonome – 10 / 13 si dupa 13 ani

    Elevul din gimnaziu si liceu reformuleaza normele si regulile morale  intr-un cod moral personal, in doua etape:

·      contractuala – accepta si interiorizeaza legile, regulile societatii, considerandu-le democratice, prin acceptare reciproca;

·      a principiilor morale individuale – valorile morale primesc semnificatii personale si se constituie sistemul propriu de valori.

              Mentionam ca insusi Kohlberg  a constatat o mare labilitate a limitelor cronologice ale stadiilor,  pe baza unor studii interculturale  (in Canada, Anglia, Mexic, Turcia, Taiwan) care au demonstrat dependenta lor culturala.

                             

Tabelul 5. Tabloul sintetic - comparativ al modelelor stadiale psihogenetice

 Stadii ale dezvoltarii

  psihosexuale

    S. Freud

  Stadii ale dezvoltarii

  psihosociale

       E. Erikson

    Stadii ale dezvoltarii

          cognitive

           J. Piaget

 Stadii ale dezvoltarii

 judecatii   morale

        L.Kohlberg

     ORAL

  Optimism

  Sadism

   0 – 1 ani

INCREDERE /

           NEINCREDERE

    

 0 – 1 ani

SENZORIOMOTOR

0 – 2 ani

PREMORAL

   Ascultarii

   Hedonismului

4 – 6 ani

   ANAL

Retentiv

Expulziv

   1 – 3 ani

AUTONOMIE  /    

                   INDOIALA

      

2 – 3 ani

PREOPERATIONAL

2– 7 ani

CONVENTIONAL

     Bunelor relatii

     Legii si ordinii

8 –10 ani

   FALIC

Identificare

   

 3 – 6 ani

INITIATIVA /

                VINOVATIE

     

4 – 5 ani

OPERATII CONCRETE

7- 11 ani

AUTONOM

      Contractual

      Principiilor pers.

10-13 ani

      DE      

 LATENTA

    6 – 12 ani           

COMPETENTA /

            INFERIORITATE

6 – 12 ani

OPERATII FORMALE

11-18 ani

  GENITAL

 

  12 ani -

IDENTIFICARE /

                      CONFUZIE       

 13 – 18 ani

INTIMITATE /

                      IZOLARE

19 – 25 ani

CREATIE /

                   STAGNARE

 26-40 ani

INTEGRITATE /

                  DISPERARE

40 ani  -

3. Caracterizarea psihologica a varstelor

Reperele principale ale dezvoltarii copilului si adolescentului

          Pentru a descrie sintetic principalele aspecte ale dezvoltarii personalitatii in copilarie si adolescenta vom sistematiza un material deosebit de bogat dupa urmatoarele repere:

·        dezvoltarea corporala 

·        dezvoltarea motivatiei

·        dezvoltarea sensibilitatii

·        dezvoltarea motricitati

·        dezvoltarea intelectuala

·        dezvoltarea limbajului si comunicarii

·        dezvoltarea afectivitatii

·        dezvoltarea controlului voluntar

·        dezvoltarea structurilor / trasaturilor personalitatii

·        dezvoltarea socio-relationala (conduite)

·        activitatea fundamentala

·        repere educationale

Acestora le vom adauga o sinteza a problemelor care pot determina disfunctii majore ale dezvoltarii in fiecare etapa de virsta si implicatiile lor educationale

Abordarea psihodinamica a dezvoltarii  bazata pe studii longitudinale se refera la dezvoltarea personalitatii sub toate aspectele, pe tot parcursul vietii, in etape succesive de varsta.

Pavel Muresan (1996), abordeaza etapele de virsta in  relatie cu specificul performantei si anumite domenii ale activitatii, pe baza constatarii generale ca varsta produce  mai frecvent variatii neomogene ale celor trei parametri.

Astfel, daca la varstele mici corelatia cu anumite domenii de activitate (arte, sport) este semnificativa, la varstele medii si inaintate corelatiile au doar o relevanta partiala. Sunt mai semnificative la aceste varste corelatiile cu variabilele: motivatie, stil de activitate, competenta metodologica in activitatea intelectuala. ( J.W.Zanden, 1985).

Periodizarea varstelor a fost frecvent pusa in corespondenta, in literatura romaneasca de specialitate,  cu perioadele scolare:

  • mica – scolarul mic – 6/7 – 10/11 ani;
  • mijlocie – scolarul mijlociu (puberul) – 10/11 – 14/16 ani;
  • mare – scolarul mare (adolescentul) – 14/15 – 18/19 ani ( P. Golu, M.Zlate, E. Verza, 1994, p.29).

Tabelul 6. Perioadele si etapele de varsta – repere educationale

    PERIOADE     

     ALE VIETII 

       ETAPE DE

   VARSTA (stadii)

  CRONOLOGIE

                    REPERE  ALE

    EDUCATIEI PERMANENTE

   PRENATALA

 (9 luni

Intrauterin)

 Embrionara

  Primul trimestru

          EDUCATIA        

       ADULTILOR  /       

            PARINTI LOR                

 Fetala precoce

Al doilea trimestru

 Fetala tardiva

Al treilea trimestru

  

    COPILARIE

       0 – 14  ani

 Sugar / Primul an

            0-1 an            

  EDUCATIA    COPIILOR /       

 Prima copilarie

        (anteprescolar)

          1-3 ani

         FAMILIALA                         

 A doua copilarie

        (prescolar)

          3-7 ani

         (6-7 ani)

         PRESCOLARA

   Ciclul curricular:

               Achizitii fundamentale                                                                                  

 A treia copilarie

        (scolar mic)

         7- 11ani

         (7- 9 ani)

         (9-11ani)

     SCOLARA – PRIMARA

   Ciclul: achizitii fundamentale                             

   Ciclul curricular: dezvoltare                                                         

ADOLESCENTA

       11-18/20 ani

 Preadolescenta

     (elev in gimnaziu)

        11- 14 ani

        (11-12 ani)

        (12-14 ani)

    SCOLARA – GIMNAZIALA

  Ciclul: dezvoltare                        

  Ciclul: observare, orientare                           

 Adolescenta

 (elev la liceu,  

 scoala de arte si

 meserii / lucrator)

         14-18ani

       (14-16 ani)

       (16-18/19 ani)

  SCOLARA SECUNDARA  /     

    SCOLARA PROFESIONALA

  Ciclul curricular: aprofundare

  Ciclul curricular: specializare                                                       

 Adolescenta

  prelungita(student)

         20-25ani

        (18-23 ani)

        (23 – 25ani)

   PREGATIRE SUPERIOARA

  Ciclul I: Licenta

  Ciclul II: Masterat                                                     

  Ciclul III: Doctorat  

  Studii postdoctorale                   

     ADULTA

     20 -65 ani

 Tineretea

      25-35 ani

     ( 25-28ani)

 Adulta precoce

       35-44 ani

          PERFECTIONARE       

        Specializare / calificare /          

       multicalificare / recalificare      

 Adulta mijlocie

       45-55 ani

 Adulta tardiva

       55-65 ani

  

 SENECTUTE

      Dupa  65 ani

 Tranzitorie

         66-70 ani

                   (pensionare)                      

            IMPARTASIREA

     EXPERIENTEI  DE VIATA 

 Prima senectute

       70-80 ani

 A doua senectute

       80-90 ani

Marea senecturte

        Peste 90 ani   

Pentru psihologia educatiei consideram ca este operationala.o periodizare cu repere in activitatea scolara ( dupa Ursula Schiopu, 1997, tabelul 5 ).

4. Adolescenta

Ca stadiu social universal, adolescenta este caracterizata de:

·        prezenta in toate societatile;

·        pregatitrea pentru viata adulta  prin  invatarea  rolurilor sociale,

·        o ambivalenta emotionala legata de o anumita dependenta fata de familie,

·        indispozitii psihologice, nu neaparat dramatice sau exprimate antisocial,

·        presiunea unor decizii pentru intreaga viata.

·        presiuni sociale  (Schlegel si Berry, 1991) 

Mai putin furtuna hormonala ori revolta sociala, adolescenta contemporana este marcata de  stresul deciziilor existentiale.

Acest studiu comparativ contureaza mai bine si problematica  adolescentei in difereite societati contemporane:

Alte studii holoculturale, longitudinale,  au evidentiat schimbarea  problematicii adolescentei asociata schimbarilor sociale.

Pierre Dasen este de parere ca fenomenul aculturatiei ( privit mai ales  ca o schimbare mai mult sau mai putin rapida a principalelor repere culturale) este un  determinant central al adolescentei sociale in contemporaneitate.

Fenomenul occidentalizarii este evidentiat in toate societatile contemporane. ca principala forma de aculturatie. Culturile locale, mai diferentiate etnografic, tind sa fie inlocuite, cel putin la nivel functional, de o  cultura occidentala care devine comuna.

Printre principalii factori de aculturatie sunt citati:

§         introducerea scolaritatii  (Hollos si Leis, 1989);

§         schimbarile religioase  (Worthman si Whiting, 1987);

§         urbanizarea rapida  (Delafosse, Fourasté si Gbobouo, 1993);

§         schimbarea organizarii familiale  (Bassitche, 1991, Burbank, 1988);

§         schimbari socioeconomice si influentele mediatice  (Condon, 1978-1990).

Ø        In acest context al evolutiei civilizatiei umane, studiile arata ca adolescenta este mai putin problematica in societatile care isi asigura continuitatea pe parcursul schimbarilor, prin:

·      mentinerea identitatii culturale si  a valorilor relationale,

·      coerenta valorilor pe care le transmit institutiile sociale, in special familia.       

☼ De exemplu, aceeasi schimbare socioculturala - introducerea scolaritatii in  societatile  africane traditionale au efecte diferite asupra adolescentei  si in functie de coexistenta sau disparitia conduitelor traditionale (Hollos si Leis, 1989 / Worthman si Whiting, 1987).

Mentionam, insa, ca printre principalii agenti ai schimbarii caracteristicilor socioculturale  ale adolescentei sunt chiar adolescentii. De multe ori, ei adera la schimbare  in contradictie cu expectantele adultilor care continua sa promovete valorile traditionale.

 In aceste conditii este nevoie de un suport educational care sa sprijine formarea unor atitudini prin care adolescentul sa poata valoriza atat asemanarile cat si deosebirile culturale.

In concluzie, problematica actuala a adolescentei pare sa aiba o mai mare pregnanta socioculturala.

Adolescenta este etapa de varsta care acopera, in cele mai multe lucrari, perioada cuprinsa intre 10-12/14 si 18/20 de ani.

Preadolescenta

Perioada dintre 10/11 – 12/14 ani, numita  preadolescenta, este descrisa fie ca substadiu al adolescentei ( K. Stassen Berger, 1986; N. Sillamy, 1995;1996, C. Bogdan, 2000), fie ca stadiu psihodinamic separat – pubertatea - (U. Schiopu, E.Verza, 1981;1997; P. Golu, M.Zlate, E. Verza, 1994, ),  cum am specificat (vezi tabelul) mai ales pentru a sublinia corespondenta lui relativa cu perioada scolaritatii care intereseaza mai indeaproape profesorul.

Se acrediteaza tot mai mult, in literatura de specialitate, ca un aspect specific civlizatiei actuale, continuarea adolescentei cu stadiul adolescentei prelungite (intre 18-20 si 24/25 de ani) – “dominat de integrarea psihologica primara la cerintele unei profesii, la conditia de independenta si de optiune maritala” (U. Schiopu si E Verza, 1997, p. 206)corespunzator si perioadei de studentie.

Pubertatea

Pubertatea este periada cresterii si maturizarii fizice care face trecerea de la copilarie la maturitate dupa criterii dominant biologice dar solidare cu  modificarile psihologice si sociale caracteristice varstei.

Debutul pubertatii este marcat print-un puseu de crestere in inaltime si greutate, mai timpuriu in medie cu 1-2 ani la fete fata de baieti.

Cresterea

In dezvoltarea sistemului endocrin diminueaza activitatea timusului in timp ce  aceea a tiroidei si hipofizei devine dominanta si influenteaza cresterea adolescentului.      

Cresterea  in inaltime a fetelor inregistreaza o rata maxima la 11 ani, iar a baietilor la 13 ani (Taylor, 1980, apud C. Bogdan, 2000, p.151).

Cresterea in greutate marcheaza si ea diferente intre fete si baieti. Daca, in ansamblu, cresterea in greutate a baietilor este mai mare, apar diferente semnificative in repartitia masei corporale si mai ales a grasimii, a carei proportie creste la fete fata de baieti.

Cresterea disproportionata ( acum dinspre extremitati) produce de multe ori o “ instrainare” fata de propriul corp care este perceput vizual si proprioceptiv diferit de imaginea familiara.

Cresterea accentuata a labei piciorului, a nasului, modificarea proportiilor corporale, duc la o imagine caricaturala si la o nesiguranta a miscarilor. De multe ori, copilul nu sesizeaza suficient limitele extinse ale membrelor sale si se loveste de obstacolele din jur sau nu sesizeaza cresterea fortei sale fizice care il poate surprinde sau cu care poate agresa, chiar involuntar.

          De aceea, puberul trebuie, intr-o anumita masura,  sa isi reia in  stapanire propriul corp.

Ø   El are nevoie de incurajare si o oferta educationala de modele si activitati pentru armonizarea miscarilor corpului dar, mai ales, pentru armonizarea corporalitatii cu  eul psihic si integrarea noului eu corporal in imaginea si constiinta de sine.

Ø   Sportul este mijlocul cel mai recomandat pentru asigurarea unei cresteri armonioase, sanatoase si formarea unor structuri psihice care sa sustina, la randul lor, dezvoltarea  personalitatii si integrarea sociala; de exemplu: increderea in sine, calitatile vointei si capacitatea de autocontrol voluntar complex, dezvoltarea aspiratiilor personale, a capacitatii de cooperare si competitie, a unor competente fizice si motrice, a expresivitatii corporale

Cresterea accentuata afecteaza  uneori starea fizica; se semnaleaza:

·        oboseala,

·        astenie, lesin.

Acestea se asociaza cu stari si reactii psihice de:

·        apatie si/sau irascibilitate,

·        instabilitate emotionala, 

·        agresivitate

·        depresie.

La toate acestea se pot adauga dificultati sociale, relationale:

·        atitudini protestatare, rebele, accentuate in grup

·        conduite antisociale, delingventa;

·        conflictualizarea vietii cotidiene si  a relatiilor interpersonale;

·        evaziune, izolare.

Ø      Se recomanda depistarea cauzelor, care pot fi diverse (biologice, psihice, sociale) si, frecvent, asociate:

·        alungirea globilor oculari, care necesita corectare cu ochelari sau interventie chirurgicala;

·        carente calorice, proteice, minerale sau vitaminice – de exemplu, anemia prin deficienta de fier care este mai frecventa la adolescente decat la oricare alta categorie a populatiei (K. Stassen Berger, 1986);

·        cresterea activitatii glandelor seboree si sebacee care determina:

§         aspectul gras al parului,

§          mirosul pregnant al corpului, 

§         acneea juvenila,

·        o anumita dezorganizare a programului de viata prin cresterea timpului alocat activitatilor preferentiale si de grup, reveriei sau lecturii, uneori in dauna somnului sau invataturii;

·        disconfort psihic si scadere dramatica a stimei de sine prin:

§        sesizarea / atribuirea  unor atitudini ironice ale celorlalti fata de imaginea lui corporala;

§        incompatibilitatea dintre imaginea de sine reala (sesizata in oglinda) si cea ideala, modelata sociocultural. De exemplu, cresterea pilozitatii membrelor care, pentru fete,  desi determinata genetic, este neconforma standardelor socioculturale ale feminitatii ;

§        diferenta temporara de inaltime, fetele fiind mai inalte, in disonanta cu expectantele  stereotipului social care prescrie norma opusa ( C. Bogdan, 2000, p.152).

§        inadecvarea la standardele culturale de suplete, care poate duce la incercari disperate de modelare corporala dupa modele idei. De  exemplu, prin refuzul de a se hrani - anorexia nervoasa, frecventa la adolescente, sau prin diete care antreneaza carente grave ce expun la boli cum sunt: scorbutul, boli ale rinichilor, digestive etc.

Ø   Dezvolarea stimei de sine este esentiala pentru acceptarea de sine si pentru relatiile cu sine si cu ceilalti, uneori pe termen indelungat. Acestea, la randul lor, sunt legate de dezvoltarea ulterioara a intimitatii.

Maturizarea

Maturizarea sexuala este reperul central al cresterii si maturizarii biologice.

La debutul pubertatii creste concentrarea hormonilor specifici sexualitatii in fluxul sanguin. Desi ei exista atat in corpul baietilor cat si al fetelor, isi sporesc concentratia  in  proportii diferite:

          Acesti hormoni influenteaza, de asemenea,  dezvoltarea corporala diferentiata a fetelor  / baietilor si sunt implicati (Brooks-Gunn,1988, apud C. Bogdan, 2000, p. 152). in:

·        emotivitate,

·        agresivitatea

·        depresia

S-a manifestat, in ultimul secol, o tendinta (tendinta seculara) a fiecarei noi generatii din Europa si S.U.A. de a atinge pubertatea mai devreme decat parintii.

Atactivitatea

Atractivitatea – impresia pozitiva pe care o produce propria persoana asupra celorlalti, mai ales asupra celor de sex opus - devine un reper principal al autoevaluarii eului feminin / masculin, mai intai la fete, care o constientizeaza acut si precoce (de pe la 9 - 12 ani). Destul de tarziu, de obicei dupa 14 ani, ea devine semnificativa si pentru baieti.

Atractivitatea se dezvolta si se constientizeaza prin confruntari complexe si  comparatii, in mare parte implicite, cu:

·        altii de acelasi sex, de aceeasi varsta sau mai maturi, cu parintii, profesorii;

·      altii de sex opus,

·      imaginea sociala atribuita  altora de acelasi sex si de sex opus;

·      imaginea proprie atribuita de ceilalti  de sex opus si de acelasi sex;

·      propria imagine de sine;

·      modelele ideale, reale sau virtuale.

Reperul principal al atractivitatii este, in contemporaneitate, aparenta corporala si vestimentara.

Preocuparile pentru sampoane si deodorante, cele stilistice, raportate la moda si cele pentru simboluri de grup sunt caracteristice pentru aceasta varsta. Ele raspund unor trebuinte reale de adecvare la schimbare, de definire a identitatii si nu este eficient sa fie descurajate.                  

Ø   Dimpotriva, ele pot fi cuprinse firesc in contextul educational si alimentate cu o diversitate de repere  culturale, de calitate. 

Sexualitatea

Este ansamblul insusirilor morfologice, fiziologice si psihologice care caracterizeaza sexele si fenomenul sexual. Sexualitatea este influentata atat hormonal cat si sociocultural. Ea este  traita psihologic complex, antrenand toate dimensiunile psihice si intreaga personalitate, exprimandu-se in comportamente socializate si in relatii parteneriale de dragoste, tandrete, intimitate.

Dupa S.Freud, pubertatea marcheaza debutul stadiului genital al dezvoltarii psihosexuale.

Erikson descrie adolescenta ca stadiu de identificare cu principalele roluri: sexual, etnic, vocational.

Adolescenta propriu zisa

Erikson descrie adolescenta ca stadiu de identificare cu principalele roluri: sexual, vocational etc.

Reprezentarile sociale si etnoteoriile adolescentei

Dezvoltarea este influentata si de factorii mediului sociocultural. De aceea, modul cum este perceputa, descrisa lingvistic, reglementata prin norme morale, religioase, obiceiuri, mentalitati, expectante fata de comportamentul de rol, in esenta,  reprezentarile sociale ale perioadei in raport cu conceptia generala asupra vietii, moduleaza puternic aspectele dezvoltarii.

 ☼ De exemplu, in 86-88% din 175 de societati studiate, adolescenta este marcata specific prin vestimentatie sau coafura (Schlegel si Barry, 1991).

 Studiile si cercetarile interculturale de psihologie sociala, sociologie, antropologie, au acreditat ideea adolescentei sociale ca “stadiu universal al vietii”, care se regaseste in toate culturile (P. Dasen, 1999, p.55).

S-a constatat ca aspectele cele mai afectate cultural ale adolescentei sunt:

·        conflictele intre generatii,

·        comportamentele problematice,

·        invatarea rolurilor sociale.

Schlegel si Barry (1991, citati de P. Dasen, 1999, pp.59-62) au realizat un studiu holocultural  - pe un esantion  de 176 de societati din bazele de date etnografice  - pe baza caruia pot fi depasite controversele intre :

·          determinismul exclusiv biologic, hormonal al adolescentei (S. Hall, 1916) si cel exclusiv cultural (M. Mead, 1928), combatut, la randul sau,. de Freeman(1983);

·          negarea adolescentei ca stadiu al dezvoltarii sociale specific umane (Aries, 1960; Esman, 1990) si recunoasterea ei ca stadiu social universal (Schlegel si Barry, 1991).

Parteneriatul erotic

Initierea si desfasurarea unei relatii parteneriale erotice,  bazata pe atractivitate si tinzand spre intimitate, are ca reper sociocultural “intalnirea”.

Este o practica larg raspandita in contemporaneitate, dar nu caracterizeaza toate culturile traditionale.

         Este o forma socializata a conduitei erotice si sexuale caracteristica adolescentei, dar existenta si la varstele adulte, marcata de diferente interculturale in privinta:

·      acceptabilitatii sociale – interzisa, tolerata cu discretie sau incurajata, facilitata;

·      varstei debutului;

·      frecventei intalnirilor;

·       functiei principale  - de antrenament erotic, de verificare a atractivitatii si, eventual de experientiere sexuala, de cunoastere si in scopuri maritale, sau exclusiv maritale;

·      normelor  similare sau diferite pentru baieti / fete.

Probleme ale maturizarii sexuale

Maturizarea sexuala este frecvent dar eronat considerata, de simtul comun, singura sau principala cauza a problemelor care apar in adolescenta. 

Conduita sexuala, desi are componente instinctive, este puternic modulata sociocultural.

De aceea, multe probleme legate de ea, au  surse interdependente:

·        decalajul in timp intre maturizarea  biologica si cea cognitiva, care face ca “gandirea lor sa nu fie tot atat de pregatita pentru sex pe cat este corpul lor” (K. Stassen Berger, 1986, p.504);

·        climatul contemporan, dupa unii, saturat in sugestii sexuale usor accesibile varstelor mici, care incurajeaza adolescentii “ sa aiba prea devreme prea multa experienta sexuala ” (K. Stassen Berger, 1986, p.504);

·        efectele insuficiente ale educatiei sexuale;

·        efecte ale aculturatiei (P. Dasen, 1999).

        

Imbolnavirile pe cale sexuala

         Reactualizarea dramatica a problemnaticii, indeosebi prin proliferarea alarmanta a HIV- SIDA, dar si prin noi forme ale vechilor boli cu transmitere sexuala, pun in discutie educatia sexuala si cresc incurajarea sociala a stabilitatii  parteneriale.

         Principalele probleme sunt:

·      prevenirea imbolnavirilor,

·      protejarea sanatatii,

·      evitarea sarcinilor si avorturilor precoce ale adolescentelor.

Imaturitatea cognitiva este un factor esential al implicarii riscante a adolescentilor in experiente sexuale nepregatite si neprotejate.

        In locul reprezentarii clare a relatiei cauza-efect pe baza rationamentelor ipotetice, gandirea adolescentului este biasata de credinte  de “invincibilitate” , de minimalizarea pana la ignorare a riscului.

Desi educatia sexuala si consilierea in domeniu au o difuziune tot mai larga si cointereseaza scoala si familia, se pare ca ea nu sunt suficient de adecvate si de eficiente.

Tulburarile de nutritie

Tulburarile de nutritie sunt determinate de o imagine deformata a transformarilor firesti ale propriului corp care sunt comparate defavorabil cu standardele de suplete promovate sociocultural sau sunt resimtirea disproportionata a particularitatilorm firesti ale cresteriiin aceasta perioada.

Preocuparea pentru dieta devine, cu timpul, obsesiva.

·        Anorexia nervoasa –  pierderea apetitului din cauze emotionale:

§         debuteaza tipic cu dieta,

§         urmata de pierdere in greutate;

§         apoi cu hranire din ce in ce mai putina,

§         ajungand la un grad extrem de slabire.

         Efecte:

§         deces prin infometare in 10-20% din cazuri;

§         greutate subnorma,

§         incetarea ciclului menstrual,

§         captarea si mentinerea atentiei si grijii familiei asupra sa,

§         o dependenta puternica si pentru toata viata de atitudinea celorlalti pentru a-si defini identitatea.

 Este de aproximativ 20 de ori mai frecventa la fete.

·        Bulimia – foame nesaturata care determina o obisnuinta de hranire printr-un  ciclu care incepe cu ingurgitarea masiva, “dezlantuita”, mai ales a dulciurilor, de multe ori pe ascuns, urmata de eliminarea  provocata prin laxative sau voma.

         Bulimicul poate sa  ramana toata viata anxios in legatura cu mancarea.

         Adolescentele bulimice sunt lipsite de afectiune in familie (Smalok, Zewinw, 1993),  mai extravertite si  impulsive ( Hsu, 1990, apud A. Brihan, 2000, p.201).

         Deseori, anorexia si bulimia se asociaza prin dieta si alterneaza.

         S-au constatat caracteristici de personalitate asociate acestor conduite alimentare:

§         stima de sine scazuta,

§         control slab

§         furie crescuta (Williams, 1993). 

                                    

Repere ale dezvoltarii psihice - motivatia

Adolescenta este marcata de un sistem specific de trebuinte:

·        de identificare si identitate ;

·        de independenta si autodeterminare,

·        de relatii si  de conformism la grup,

·        de individualizare si prestigiu in grup,

·        de afectiune reciproca si experientiere sexuala - intimitate

·        de cunoastere si  explorare / experientiere cognitiva si culturala,

·        de distractie si participare culturala,

·        de implinire, autoactualizare (dupa P.Golu, M. Zlate, E. Verza, 1994, pp.146-153)

Motivatia adolescentului este frecvent balansata de nevoi contradictorii. De pilda, nevoia de a se individualiza si a-si afirma independenta prin negarea valorilor/ normelor prestabilite de societate, de adulti si aceea de a se conforma normelor / valorilor unor grupuri de adolescenti.

Apar conflicte motivationale intre nevoia de reciprocitate in dragoste, de intimitate si nevoia de prietenie, solidaritate  sau distractie in grup.

Ø        Antrenametul adecvat si progresiv la frustratii s-a dovedit esential pentru maturizarea psihica, in special pentru maturizarea afectiva si volitiva.

Ø        Dezvoltarea motivatiei de crestere (culturale) (A.Maslow), de autoactualizare, a intereselor pentru domenii vocationale si de performanta aptitudinala, a aspiratiilor spre devenire armonioasa, a idealurilor umaniste (A.Maslow, C. Rogers) este esentiala in educarea adolescentului. S-a constatat ca dezvoltarea motivatiei de autoactualizare poate actiona compensator in raport cu frustratia sociala si facilitator pentru realizarea personala, oferind o alternativa benefica  dezvoltarii.

Ø        Daca  parintii si profesorii sprijina autocunoasterea, clarificarea si selectia valorilor autentice, formarea, afirmarea si recunoasterea intereselor cognitive, a creativitatii adolescentilor printr-o atitudine comunicativa democratica, acestia pot depasi impulsurile contradictorii prin maturizarea cognitiva si motivationala. Aceasta confera sensul si orientarea majora a vietii care entuziasmeaza adolescenta si ii deschide  perspective pe termen lung.

      

Stresul social in adolescenta

Accelerarea schimbarii pune  adolescenta in fata situatiilor de stres si a nevoii de adaptare.

Solutiile adaptative socioculturale traditionale devin anacronice.

Mondializarea economica si occidentalizarea tind sa generalizeze tipul de probleme cu care se confrunta adolescentul contemporan.

Dintre acestea, se remarca o serie de contradictii generatoare de stres ale mesajelor si modelelor culturale:

- invatarea rolurilor adulte este problematica datorita dificultatilor de alegere intre modele contradictorii, multe unidimensionale sau ambigui;

 - dorinta de autoafirmare si independenta este temperata de prelungirea tineretii si marginalizarea pe piata muncii;

☼ de exemplu, acum, in Romania, multe din locurile de munca sunt conditionate de o experienta prealabila angajarii, ceea ce face mai dificila integrarea socioprofesionala a tinerilor;

- promovarea consumului, care se adreseaza in primul rand tinerilor prin mesaje mediatice, intra in conflict cu dependenta si posibilitatile lor  economice;

- mesajele de toleranta si cooperare larg mediatizate sunt contrazise de sistemul scoalar dominat de  competitia formala si incurajarea  aderarii  la modele unice;

- mesajele educationale pacifiste in contradictie cu banalizarea violentei prin media (P. Dasen, 1999, pp.68-69).

Violenta si delincventa in adolescenta

Violenta este asociata furiei si lipsei de stapanire, de autocontrol si agresivitatii sau tendintei de a ataca, de a leza alte persoane sau de a distruge bunuri.

Violenta si agresivitatea sunt asociate frecvent cu comportamente deviante.

Conduitele deviante – nonconforme normelor sociale – sunt definite ca: ” orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii, ori ale unui grup social particular” ( C. Zamfir, L. Vlasceanu – coord.- 1993, p.167). 

Florica Chipea (1996, pp. 31-33), subliniaza aspectul relativ al definirii deviantei, legat de relativitatea normelor sociale si operationalizeaza conceptul de devianta prin urmatorii indicatori comportamentali:

- conduite excentrice (bizare), nonconformiste – nonconforme codurilor socioculturale;

- comportamente imorale – nonconforme normelor morale, respectului; sanctionabile mai mult prin opinia publica;

- comportamente antisociale – periculoase social, delincvente sau infractionale,  care lezeaza drepturile celorlalti, sanctionabile prin legile juridice;

- comportamente asociale – in cazul bolilor psihice; pot incalca oricare din  categoriile normelor sociale, frecvent in lipsa discernamantului.

Printre factorii determinanti ai deviantei sunt enumerati si factorii dezvoltarii.

Probabile predispozitii biologice ale delincventei juvenile din sfera patologiei cerebrale ar fi anumite sechele post lezionale si anumite tulburari enzimatice ale metabolismului ( V. Preda, 1998).

V. Preda distinge aspecte particulare ale unei conduite predelincvente in trasaturile personalitatii elevilor cu tulburari caracteriale, care sunt refractarri la educatie si agresivi. In adolescenta, chiar timpurie, se remarca astfel de trasaturi:

- inacceptarea frustrarii;

- obraznicia, opozitia;

- impulsivitatea si autocontrolul scazut.

S-a constatat o intarziere medie de doi ani  a maturizarii afective a delincventilor minori fata de covarstnici ( A. Brihan, 2000).

Influenta factorilor socioculturali si ai celor educationali asupra formarii si cronicizarii conduitelor deviante este considerata de majoritatea autorilor ca  deosebit de semnificativa.

          Din aceasta categorie se disting (A. Brihan, 2000, pp.205 – 208):

·        climatul familial defavorizant  in situatiile familiilor:

- dezorganizate – prin lipsa autoritatii, afectiunii , modelelor adecvate;

- conflictuale, cu disfunctii sociale  – prin devalorizarea modelelor parentale;

- hiperautoritare – mai frecvent prin atitudinea tatalui (dominator, tiran sau    demisionar, dupa clasificarea lui Rose Vincent, 1973) generand apatie, indiferenta fata de sarcinile impuse sau revolta, protest fata de autoritate; atitudinile hiperautoritare opereaza cu imagini devalorizante ale copilului

  ( copilul pitic, marioneta sau salbatic, dupa K. Wolf) care provoaca la acesta tendinte de compensare prin agresarea celorlalti; 

-  hiperpermisive – in care este operanta imaginea copilului rege ( I. Mitrofan,  C. Ciuperca, 1997), idolatrizat de parinti iar tatal are frecvent atitudini lipsite de fermitate; acest climat favorizeaza tendinte dominatoare si de supraevaluare ale copilului.

   

E. Berne (1961) subliniaza relatia de interdependenta a comportamentelor parentale si infantile, persistenta lor la varstele mature ca modalitati relationale predilecte si tendinta lor de a se croniciza in conduite sociale uneori morbide.

·        scoala, care poate dezvolta influente bivalente:

- compensatorii – pentru problemele respectuluim de sine si cele familiale;

- reglatorii – prin antrenamentul adaptativ atat la cerintele autoritatii cat si la cerintele integrarii in grupul social;

- defavorizante – accentuand problemele adaptative si complexele care tind sa se compenseze prin agresivitate si conduite antisociale.

·        grupul de prieteni poate prilejui si incuraja:

- autocunoasterea si intercunoasterea

- dezvoltarea capacitatilor de cooperare si competitie loiala,

 - solidaritatea umana si toleranta;

-  adaptabilitatea si adaptarea socioculturala ;

- teribilismul,

          - conduitele deviante,

-decompensari ale personalitatilor afectate de influentele negative sau insuficientele educative ale familiei si scolii.

·      aspecte privind evolutia societatii, indeosebi ale societatii contemporane, sunt evidentiate ca factori ai cresterii violentei generale si juvenile.

► P. Dasen (1999, p.69), distinge, in acest context, aspecte ale violentei si agresivitatii:

- acceptate (tolerate) de societate;

- generate de accelerarea schimbarii sociale si aculturatie.

Autorul analizeaza critic  socializarea violentei” pe trei directii:

·        studiul comparativ al societatilor umane descrise etnografic mai demult;

·        studiul descrierilor adolescentei din societatile actuale cu schimbari rapide;

·          analiza comparativa dintre acestea si aspectele specifice ale socializarii   pentru violenta din societatile  actuale.

Acelasi studiu holocultural al lui Schlegel si Barry (1991, citat de P. Dasen, 1999) a relevat ca adolescrenta este asociata firesc cu asteptarea unor forme de comportament antisocial – din partea baietilor intr-o proportie de 44% din societati  iar din partea fetelor in18% din societati – pe cand forme de violenta moderata sunt  asteptate de la adolescenti doar in 18% din societati si in 3% din ele pemtru adolescente.

Frecventa comportamentului antisocial este, dupa aceeasi autori, mai mare cand:

- adolescenta este considerata net separat de copilarie,

 - exista o infatisare distinctiva a adolescentilor,

- se formeaza grupuri de egali (peer groups) cu denumiri proprii,

- grupurile desfasoara activitati de tip militar.

Alte studii interculturale din ultimele doua decenii au relevat  factori sociali care influenteaza cresterea violentei adolescentilor.

Si in acest context, aculturatia este puternic implicata prin:

·        televiziune

-  imaginile violente ( Geen, 1983, Paik, 1994; Condon, 1987; 1990; Lee, 1991;

McIntosh, 1990);

- mesajele care legitimeaza si scuza crima (Heitmeyer, 1992);

- prezentarea unui stil de viata ce amplifica frustrarea   ( McIntosh, 1990; Lee, 1991) ;

·        familie

- valorizarea exacerbata a succesului scolar si neglijarea afectiva in familiile urbane (Bassitché, 1991) ;

- respingerea si devalorizarea propriilor copii in familiile unor emigranti cu “identitate negativa” (Malewska-Peyre, 1990; Koudou, 993);

- divortul ( Heitmeyer, 1992);

- absenta sau abandonul parintilor (Heitmeyer, 1992);

- absenta sau neglijenta educationala a tatalui (Segall si Knaak, 1989; Whiting, 1990);

- restrangerea numarului de membri - lipsa fratilor, surorilor, bunicilor etc. (Heitmeyer, 1992);

- schimbari frecvente ale actorilor in rolurile parentale (McIntosh, 1990; Lee, 1991);

- schimbari frecvente ale locuintei (McIntosh, 1990; lee, 1991).

·        scoala

- scolarizarea in internate (Condon,1990);

- scoli prea mari si impersonale ( McIntosh, 1990; Lee, 1991);

-sistem scolar prea selectiv care descurajeaza respectul de sine (Mcintosh,1990; Lee; 1991);

- socializarea violentei ( Mark si Rovero, 1993; Balegamire-Bazilasche, 1994);

·        economie

- precaritatea locurilor de munca ale parintilor,

- dificultatea tinerilor de a gasi locuri de munca adecvate pregatirii lor (Mcintosh,1990; Lee, 1991);

·        relatii sociale

-  diluarea relatiilor interpersonale si participarii in societate, institutii, familie,

- diminuarea apartenentei culturale – a valorilor si normelor  comune (Heitmeyer, 1992);

·      consum de alcool, droguri, pornografie

- promovate  ca preferinte sau ritualuri in grupurile de distractii si loisir;

- asocierea consumului de substante toxice cu conduite deviante si antisociale.

 

 Socializarea pentru violenta presupune:

- promovarea sociala a violentei ca model comportamental, prin modele parentale,  mediatice, cotidiene; banalizarea violentei (Heitmeyer, 1992);

- justificarea sociala a violentei – legitimarea violentei de catre stat – de exemplu prin razboi, duce la cresterea violentei civile (Erasmus, 1514).

-  violenta institutionalizata – de exemplu, amenintarea  cu pedeapsa cu moartea are efectul pervers de incurajare a criminalitatii ( Segall, Ember si Ember) .

P. Dasen remarca si faptul ca toata bogatia de date stiintifice  are inca un impact foarte slab asupra deciziei sociopolitice de ameliorare  a violentei.

        Consumul drogurilor

Drogurile sunt substante chimice cu efecte hedonice seducatoare dar cu repercursiuni nocive si  destructive asupra sanatatii si personalitatii, asupra insertiei sociale si asupra celor din jur. Printre cele mai cunoscute droguri sunt: cofeina, alcoolul, tutunul, substantele psihoactive ca marijuana etc.(A. brihan, 2000).

          Uzul repetat al unor asemenea substante devine obisnuinta comportamentala care duce frecvent la stari de dependenta psihofiziologica si afecteaza sanatatea pe termen lung.

Desi abuzul de droguri se regaseste la toate varstele, semnificatia lui in adolescenta este legata de debut. Majoritatea obisnuintelor de a consuma droguri debuteaza la varstele adolescentei si sunt puternic influentate de factori sociali si cognitivi.

Cateva experiente legate de unele din aceste substante sunt puse pe seama inclinatiilor exploratorii firesti ale adolescentului (Elkind, 1981)

Acceptabilitatea sociala a cofeinei, alcoolului in cantitati moderate si tolerarea fumatului fac din aceste substante si comportamentele de consum asociate forme comune de socializare.

Fumatul, consumul de alcool si cafea sunt percepute timpuriu ca “ingrediente” simbolice ale maturitatii. Ajungand adolescent, copilul care aspira in secret sa fie acceptat in societatea adultilor se considera indreptatit sa-si impuna acceptarea.  Adoptand aceste conduite el tenteaza sa cucereasca si sa semnalizeze cucerirea statusului de adult. Aceste comportamente satisfac mai degraba, la debut, trebuintele de apartenenta, cele de dependenta insinuandu-se pervers si fara o semnificatie comportamentala clara.

Tot trebuintele sociale, de apartenenta, de statut si stima, chiar de afirmare personala dar si curiozitatea,  faciliteaza, la debutul in adolescenta, consumul de substante psihotrope, de alcool, tigari in grupurilele de prieteni. In acest context  contribuie la identitatea unor grupuri  si la identificarea cu acestea si sunt, tototdata, o manifestare a dorintei de independenta fata de societatea normata a adutilor.

Factorii sociali influenteaza astfel si efectul de contagiune al conduitelor  consumului abuziv de substante toxice. Acest efect este, desigur, accentuat de caracterul lor hedonic si de impresia de siguranta a consumului in grup. El este intarit si de expectanta unor experiente inedite prin participarea la pretreceri si evenimente ale grupurilor de covarstnici care se sustrag controlului adultilor.

  Dupa unele cercetari, se pare ca se instituie un raport  concurential intre relatiile stranse cu parintii si preferintele pentru grupurile de prieteni consumatori de droguri.

Imaturitatea cognitiva favorizeaza impresia de “invincibilitate” la care se adauga impresia ca adultii sunt in imposibilitate de a intelege problemele specifice varstelor tinere.

Astfel, desi majoritatea adolescentolor au informatii corecte despre efectele nocive ale consumului de droguri, iar majoritatea parintilor se opun acestui consum, tinerii sunt convinsi ca ei nu vor pati nimic  deoarece  doar incearca”.

Statisticile arata ca cel mai frecvent factor al  accidentelor grave de automobil ale soferilor sub 20 de ani este consumul de alcool.

          Este de subliniat ca:

          - in lume, tot mai multi adolescenti nu consuma si nu agreeaza consumul drogurilor, implicandu-se in actiuni de combatere a acestuia;

          - in tara noastra, consumul si abuzul de droguri este an crestere alarmanta;

          - totusi, multi  adolescenti nu abuzeaza de consumul substantelor toxice;

          - comportamentele abuzive, insa,  tind sa se repete si sa genereze dependemnta psihofiziologica si contagiune sociala;

         Consumul de alcool, dupa unii si cel de tutun, dar mai ales de marihuana, heroina si substante similare, modifica perceptia sociala si comportamentul social.

Consumul de alcool faciliteaza apelul la alte droguri, la inceput usoare, dar cu evolutie spre dependenta de droguri tot mai puternice si de asociere a acestora, accentuand efectele nocive si pericolul pentru viata consumatorului. Toate acestea  inlesnesc, la randul lor,  aparitia conduitelor antisociale.

Ø        Consilierea complexa, medicala, psihologica si educationala este necesara pe tot parcursul modificarilor si evenimentelor adolescentei.

Ø      Consilierea psihologica are ca obiective specifice in sprijinul dezvoltarii adolescentului:

·        suportul pentru parcurgerea si integrarea fireasca la nivelul personalitatii a transformarilor corporale si a celor psihice si socioculturale;

·        suport pentru prevenirea  experientelor sexuale riscante;

·        educatia sexuala sub aspectul informarii / intelegerii, abilitarii si responsabilizarii adolescentolor pentru viata sexuala si de familie;

·        sprijinirea dezvoltarii culturale a stilului personal si dezvoltarea stimei de sine si increderii in sine;

·        sprijin  in situatii de criza existentiala;

·        suportul pentru orientarea vocationala;

·        consultanta pentru educatori.

Bibliografie

ANTONESEI, L. (1996), Paideia. Fundamentele culturale ale personalitatii, POLIROM, Iasi

BARRERA, M.E. and MAURER, D.(1981),“The perception of facial expression by the three - month - old”.  Child Development, 52, 558-563

BOGDAN, C. (2000), Adolescenta, in: BONCHIS, E. (coord) (2000), Dezvoltarea umana - aspecte psihosociale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

BONCHIS, E. (coord.) (2000), Dezvoltarea umana – aspecte psiho- sociale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

BRIHAN, A. (2000), Probleme speciale in adolescenta”, in: BONCHIS, E. (coord.) (2000), Dezvoltarea umana - aspecte psihosociale, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea

BRONFENBRENNER, U. and CROUTER, A. (1983), “The evolution of enveronmental models in developmental research”, in: MUSSEN, P. H.  (Ed.) (1993), Handbook of child psychology: Vol I. History, theory and methods. New York: Wiley

BURCA, S. (2000), Rolul ereditatii in dezvoltarea personalitatii umane”, in: BONCHIS, E. (coord.) (2000), Dezvoltarea umana – aspecte psiho-sociale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

CHELCEA, S. (1993), Piramida trebuintelor”, in  Psihologia, Nr.2

CHIPEA, F. (1996), Ordine sociala si comportament deviant, Editura Cogito, Oradea

COSMOVICI, A. si IACOB, L. (coord.) (1998), Psihologie scolara, POLIROM, Iasi

CRETU, T. (2001), „Orientari si tendinte in problematica dezvoltarii psihice umane”, in: ZLATE, M. (coord.) (2001), Psihologia la raspantia mileniilor, POLIROM, Iasi, Bucuresti  

DASEN, P., PEREGAUX, C., REY, M. (1999), Educatia intercultrurala,POLIROM, Iasi

DAVID, D. (2000), Prelucrari  inconstiente de informatie, Editura Dacia, Cluj - Napoca

ERIKSON, E.H. (1963), Childhood and Society, New York, W.W. Norton  

FERRÉOL, G. (coord.) (2000), Adolescentii si toxicomania, POLIROM, Iasi, Bucuresti

GOLU, P. (1985), Invatare si dezvoltare, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

GOLU, P., ZLATE, M., VERZA, E. (1994), Psihologia copilului, E.D.P., R.A., Bucuresti

GRANOTT, N. (1998), “We Learn, Therefore We Develop: Learning Versus Development – or Developing Learning?” In: Adult Learning and Development. Perspective From Educational Psychology, Edited by M.C. SMITH, TH POURCHOT (1998), Northern Illinois University, Lea Lawrence Elbaum Associates, Publishers, Mahwah, New Jersey, London

IACOB, L. (1998), „Repere psihogenetice. Caracterizarea varstelor scolare”, in: COSMOVICI, A. si IACOB, L. (coord.) (1998), Psihologie scolara, POLIROM, Iasi

IONESCU, S. (1998), Paisprezece abordari in psihopatologie, POLIROM, Iasi

KOHLBERG, L. (1976), “Moral Stages of moralization”, in: LIKONA, T. (ed.) (1976), Moral development and behavior, New York Holt Rinehart & Winston

KULCSAR, T. (1978), Factorii psihologici ai reusitei scolare, E.D.P., Bucuresti

LAKATOS, G., MOLDOVAN, M. (2000), O dovada ca se poate, Biblioteca Revistei Familia, Oradea

LEONTIEV, A.N. (1964), Probleme ale dezvoltarii psihicului, BucurestI, Editura Stiintifica

MALITA, M. (1998), Zece mii de culturi, o singura civilitatie, Editura Nemira

MASLOW,  A. H. (1943), “A Theory of Human Motivation”. Psychologycal Review, 50, 370 – 395

McCALL, R.B. (1983), “Environmental effects on intelligence: The forgotten realm of discontinuous nonshared within family factors”. Child development, 54, 408 – 415

McCALL, R.B. (1984), “Developmental changes in mental performance: The effect of the birth of a sibling”. Child Development, 55, 1317 – 1321

MICLEA, M. (1999), Psihologie cognitiva.Modele teoretico-experimental, Ed.a II-a,

          POLIROM, Iasi

MINULESCU, M. (1997), Structurile identitatii implicate in hetero si homosexualitate” , in  Cognitie, creier, comportament, 483 

MITROFAN, I., CIUPERCA, C. (1997), Psihologia relatiilor dintre sexe. Mutatii si alternative, Editura Alternative, Bucuresti

MITROFAN, I. (1999), Psihoterapia experientiala, Editura Infomedica, Bucuresti

MUNTEANU, A. (1993), Izvoarele prenatale ale psihismului uman”, in Revista de Psihologie, nr.4

NEDELCEA, C., DUMITRU, P. (1999), Optimizarea comportamentului uman. Intre educatie si psihoterapie, Editura SPER, Bucuresti

NICOLA, I. (1974), Microsociologia colectivului de elevi, Bucuresti

PANTURU, S. (1984), Valoarea social-morala a motivelor optiunii profesionale”, in Revista de pedagogie, nr.1

PARMELEE, A. H., jr. and SIGMAN, M.D. (1983), “Perinatal brain dvelopment and behavior”, in: MUSSEN, P.H. (Ed.) (1983), Handbook of child psychology, vol.2, New York, Wiley  

PIAGET, J. (1965), Psihologia inteligentei,  Editura Stiintifica, Bucuresti

PIAGET, J. si INHELDER B. (1968),  Psihologia copilului, E.D.P., Bucuresti

PIAGET, J. (1980), Judecata morala la copil, E.D.P., Bucuresti

PPREDA, V. (1998), Delincventa juvenila: o abordare multidisciplinara, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

RADU, I.. (1973) Factorii determinanti ai dezvoltarii psihice a copilului. Principalele perioade de varsta”, in: ROSCA, AL. si CHIRCEV, A. (sub red.) (1973), Psihologia copilului prescolar, E.D.P., Bucuresti

REYNA, V.F., & BRAINERD, C.J. (1991), “ Fuzzy – trace theory and framing effects in choise: Gist extraction, truncation, and conversion”. Journal of Behavioral Decision Making, 4, 249- 262

SECUI, M. (2000), Tineretea”, in: BONCHIS, E. (coord) (2000), Dezvoltarea umana - aspecte psihosociale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

SILLAMY, N. (1996), Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

STASSEN BERGER, K. (1986), The Developing Person Through Childhood and Adolescence, New York, Worth Publishers, Inc.

STIPEK, D.J., ROBERTS, T.A. and SANBORN, M. (1984), “Preschool-age children’s performance expectations for themselves and another child as a function of the incentive value of success and the salience of past performance”. Child development, 55, (1983-1989)

SCHIOPU, U. (1990), „Dezvoltarea  psihomotorie a copilului in perioada prescolara”, in Revista Invatamantului Prescolar, 3-4

SCHIOPU, U. VERZA, E. (1997), Psihologia varstelor, Editia a III-a,  E.D.P., R.A, Bucuresti

TONKOVA – YAMPOLSKAYA, R.V. (1973), “Development of speech intonation in infant during the first two years of life”, in: FERGUSON, CH.A. and SLOBIN, D.I.  (Eds.) (1973), Studies of child language development, New York: Holt, Rinehart and Winston

TURIEL, E. (1983), The development of social knowledge: Morality and convencion, Cambridge, Cambridge University Press

VINCENT, R. (1973), Cunoasterea copilului, E.D.P., Bucuresti

ZAMFIR, C., VLASCEANU, L. (coord.) (1993), Dictionarul de sociologie, Bucuresti, Editura Babel

ZANDEN, J.W.V. (1985), Human development, New York, Alfred A. Knopff

ZLATE, M. (1994), „Probleme generale ale dezvoltarii intrauterine”, in:GOLU, P., ZLATE, M., VERZA, E. (1994), Psihologia copilului, E.D.P.,R.A., Bucuresti

ZDREHUS, C. (1994), „Aspecte ale dinamicii motivatiei in relatiile interpersonale implicate in educarea profilului moral al elevului”, comunicare la Simpozionul judetean al cadrelor didactice, Oradea, mai, 1994

ZDREHUS, C. (1997), „Factori motivationali constientizati ca trebuinte psihosociale in grupul - clsa de preadolescenti”, in: Lucrarile primului simpozion de psihologie aplicata,  Timisoara, 13-15 martie, 1997

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 742
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved