Memoria de lunga durata

Memoria de lunga durata cuprinde toate cunostintele pe care le poseda sistemul cognitiv, dar la care accesul este selectiv. Aceste cunostinte nu sunt stocate undeva anume, ci sunt mai mult sau mai putin activate.

In comparatie cu cunostintele din memoria de lucru, cele din MLD sunt mai putin activate.

Daca unitatile cognitive din MLD au aceeasi natura ca si cele din ML dar sunt intr-un proces de subactivare, atunci pentru reactualizarea lor, e necesar un timp mai indelungat. E de presupus ca TR creste cu cit mai indepartat este momentul reactualizarii de momentul prezentei lor in memoria de lucru.

Loftus a realizat un experiment in acest sens: el a solicitat subiectilor sa dea cit mai multe exemple de elemente dintr-o categorie bine-cunoscuta, care sa inceapa cu o anumita litera. De pilda sa dea exemple de fructe care incep cu litera C (cireasa, caisa, corcoduse, castana). TR mediu pentru oferirea unui astfel de exemplu era de aprox. 1,53 secunde.

Dupa o faza intermediara in care subiectii efectuau alte sarcini, experimentatorul ii solicita sa dea noi exemple din aceeasi categorie mentionata anterior, care sa inceapa cu alta litera, de pilda litera M (mar, migdala,). Se sconteaza pe faptul ca, fiind vorba de o categorie supraanvatata, datorita experientei cotidiene pe care o avem cu ea, toate exemplarele ei au un rest de activare mai ridicat (care a fost sporit de realizarea primei sarcini. Ca atare, categoriile cotidiene sunt supraanvatate; intrand in MLD activarea lor scade, dar ele isi mentin totusi un rest de activare mai ridicat decat stimulii artificiali, creati in experimentele de laborator.

Se stie de pilda ca materialul concret se retine mai bine decat cel abstract, cel cu sens mai bine decat cel lipsit de semnificatie, cel repetat mai bine decat cel nerepetat.

1. Adancimea procesarii si intentionalitatea invatarii

Notiunea de adancime a procesarii a fost lansata de Craik si Lockart. Ea exprima ideea ca procesarea unui stimul este cu atat mai adanca, cu cat se trece la caracteristicile sale fizice, spre cele conceptuale sau semantice.

De ex. acest text poate fi procesat:

sub aspectul caracteristicilor sale fizice (marimea si dispunerea lor pe pagina,)

sub aspectul caracteristicilor lingvistice (compunerea cuvintelor pentru a forma propozitii, modul de compunere a propozitiilor pentru a forma fraze)

nivelul semantic (semnificatia pe care o contine).

Cu cat este mai adanca procesarea unui stimul, cu atat este mai bine retinut in MLD.

Oferind un stimul verbal, "Cofetarie" putem manipula adancimea procesarii, manipuland tipul de sarcina la care solicitam subiectii experimentali

- o parte vor fi solicitati sa raspunda daca in cuvantul respectiv este prezenta litera F

- o alta parte va trebui sa raspunda daca cuvantul cofetarie rimeaza cu cuvantul"Papetarie"

- o a treia grupa va fi solicitata sa raspunda daca cofetaria este un magazin.

- In primul caz trebuie sa proceseze doar caracterele fizice ale stimulului (pot realiza sarcina chiar daca nu cunosc literele latine).

- In a doua situatie realizarea sarcinii reclama luarea in consideratie a caracteristicilor fonologice ale stimulului, deci un nivel de procesare mai avansat, mai adanc.

- In a treia situatie fiind solicitati sa stabileasca apartenenta unui exemplar la o clasa de obiecte, subiectii vor efectua o procesare semantica conceptuala a stimulului.

Dupa prezentarea unei serii de astfel de stimuli, este testata memoria de lunga durata printr-un test de reproducere.

In mod invariabil se constata ca odata cu adancimea procesarii sporeste acuratetea memoriei. Cu cat mai intens prelucram un stimul, cu atat mai bine pastrat este in MLD.

Initial, Craik si Lockhart au propus existenta a trei niveluri de procesare: perceptiv, verbal si semantic.

Este evident ca numarul de niveluri de procesare este mult mai mare. Identificarea lor exacta este mult ingreunata datorita ambiguitatii notiunilor de "nivel" sau "adancime a procesarii".

Utilizand notiunea de adancime a procesarii, o serie de investigatii au ajuns la concluzia ca adancimea procesarii este in majoritatea cazurilor mai importanta decat volumul procesarilor.

Expunerea repetata a unui stimul produce efecte mai putin notabile asupra performantelor mnezice decat expunerea lui o singura data, dar in conditiile procesarii lui semantice. De pilda prezentarea de 6-7 ori a cuvantului cofetarie, inserat intr-o serie de stimuli similari, duce la o rata de reproducere mai scazuta decat daca, in faza de invatare subiectii sunt solicitati sa proceseze stimulii la nivel semantic.

Asa se explica de ce in sesiunea de examene, studentii care au citit de mai putine ori dar mai atent materia obtin de regula rezultate mai bune decat cei care au repetat-o de mai multe ori, dar au procesat-o doar la nivel de suprafata. Acest lucru este mai evident in conditiile unei dificultati sporite a subiectelor de examen.

O alta consecinta a operationalizarii experimentale a notiunii de nivel de procesare, vizeaza relatia dintre adancimea procesarii si intentionalitatea invatarii sau memorarii. Dupa cum se stie, noi putem memora o serie de informatii fie in mod intentionat, propunandu-ne acest lucru, fie in mod intamplator, neintentionat. In primul caz avem de-a face cu o invatare intentionata, in cel de-al doilea caz cu o invatare accidentala sau intamplatoare. O mare parte din cunostintele de care dispunem in MLD sunt rezultatul unor invatari intamplatoare. Sloganul obisnuit este ca invatarea intentionata este mai eficienta decat invatarea neintentionata.

Manipularea experimentala, atat a intentionalitatii / neintentionalitatii invatarii, cat si a adancimii de procesare a aratat ca o prelucrare mai adanca a stimulului da rezultate mai bune decat invatarea lui intentionata.

Invatarea intentionata este superioara invatarii neintentionate doar in masura in care antreneaza o procesare mai adanca a stimulului.

O invatare neintentionata dar dublata de prelucrarea intensa a stimului, este mai eficienta decat o invatare intentionata asociata cu o procesare superficiala.

Un experiment ilustrativ in aceste sens a fost realizat de Hyde si Jenkins. Ei au oferit subiectilor 24 de cuvinte cu o rata de prezentare de 3 sec./cuvant. Prima variabila manipulata a vizat gradul de elaborare sau de adancime a procesarii. Un grup de subiecti era solicitat sa mentioneze de fiecare data, daca cuvantul respectiv contine litera "e" sau "g". Al doilea grup trebui sa evalueze pe o scala fiecare cuvant in functie de dispozitia placuta pe care o provoaca. S-a presupus ca evaluarea caracterului placut/neplacut al unui cuvant reclama un nivel mai adanc de procesare decat sarcina de identificare a prezentei unei anumite litere.

A doua variabila manipulata experimental a fost caracterul invatarii: intentionat - accidental (neintentionat).

Fiecare dintre cele doua grupuri a fost divizat in doua subgrupe: unui subgrup i s-a spus scopul real al experimentului, acela de a masura performantele mnezice, iar celalalt subgrup a fost lasat sa creada ca sarcina lor este doar lua decizii lexicale sau evaluari ale dispozitiei placute pe care o asociaza cu un anumit cuvant.

Asadar, in primul caz, avem de-a face cu o invatare intentionata, in cel de-al doilea caz cu o invatare nonintentionata.

Rezulta un plan factorial 2X2, deci patru conditii:

procesare de adancime si invatare intentionata;

procesare de adancime si invatare nonintentionata;

procesare de suprafata si invatare intentionata;

procesare de suprafata si invatare neintentionata.

In final, li se cere sa reproduca cat mai multe din cuvintele prezentate.

Rezultatele obtinute au fost urmatoarele;

Mai intai, cunoasterea scopului experimentului nu duce la o imbunatatire semnificativa a performantelor.

In al doilea rand procesarea de adancime si neintentionata produce performante mnezice semnificativ mai bune decat invatarea intentionata dar de suprafata ( 69% vs. 39%).

Asadar, adancimea procesarii este mai importanta decat intentionalitatea invatarii.

O motivatie mai ridicata sau o invatare intentionata, nu imbunatateste prin ea insasi, performantele de reproducere ci doar in masura in care ea este asociata cu o prelucrare mai laborioasa a materialului de invatat.

Cu cat mai laborios este prelucrat un material, cu atat mai bine este el reamintit.

Nu este neaparat necesar ca aceasta prelucrare sa vizeze sensul sau semnificatia materialului de invatat.

2. Efectul spatierii

Efectul spatierii itemilor care urmeaza a fi memorati sustine experimental modelarea memoriei ca o multime de unitati cognitive aflate in diverse stadii de activare.

Ele exprima ideea ca interpunerea unor itemi din alte categorii intr-o serie de itemi ce urmeaza a fi memorata sporeste performantele mnezice.

Fiecare item ce urmeaza a fi reprodus poate fi prezentat consecutiv, de mai multe ori, sau poate fi "spatiat". Intre doua prezentari ale aceluiasi item fiind inserati itemi dintr-o alta categorie. Aceasta spatiere poate sa cuprinda 1,2 sau mai multi itemi dintr-o alta categorie. Se constata ca rata reproducerilor creste cu cat intervalul dintre doua spatii ale aceluiasi item creste. Utilizand stimuli verbali, Madigan a efectuat o astfel de cercetare. S-a constat ca probabilitatea reproducerii corecte a itemului de memorat, creste odata cu marirea intervalului dintre doua aparitii ale sale. Aceasta inseamna ca repetitiile la intervale mai mari de timp dau rezultate mai bune decat repetitiile imediate, consecutive (se presupune aceeasi adancime a procesarii).

Efectul constatat este in concordanta cu ideea asocierii fiecarei cunostinte din memorie cu un anumit nivel de activare si cu inhibitia laterala dintre unitatile activate.

Atunci cand un item este prezentat succesiv, nespatiat, prin inhibitie laterala, valoarea sa de activare scade, deci reactualizarea sa din memorie este mai dificila.

Cand itemul este prezentat de acelasi numar de ori , dar spatiat, intercalandu-se itemi din alta categorie, inhibitia laterala este mai redusa, valoarea de activare ramane mai ridicata, deci reactualizarea e mai performanta.

Oare uitam?

Acceptand ideea ca performantele de reactualizare sunt variabile iar un esec al reactualizarii nu inseamna o deficienta a memoriei, putem incerca sa explicam uitarea fara sa o consideram ca un declin general al memoriei.

Despre prodigiozitatea memoriei umane se gasesc referinte in multe cercetari experimentale.

O serie intreaga de date de natura anecdotica sustin ideea permanentei memoriei de lunga durata. Dupa cincizeci de ani de la terminarea scolii, multe persoane isi aduc aminte cuvinte dintr-o limba straina pe care o invatasera in scoala dar pe care n-au mai practicat-o ulterior.

Daca cunostintele invatate raman permanent in memorie, de ce, totusi nu ni le reamintim?

Care sunt fenomenele care au loc in acest interval de timp si ingreuneaza reamintire?

Am putea raspunde printr-o simpla propozitie: se subactiveaza. Dar un astfel de raspuns nu rezolva problema de fond. Cum actioneaza subactivare? Desi exista anumite limite, putem trece in revista cateva dintre mecanismele implicate in deteriorarea nivelului de activare a cunostintelor.

3. Inferenta

Inferenta este un fenomen cunoscut de multa vreme, dar mecanismul ei continua sa fie incomplet explicat.

Ea vizeaza influenta pe care cunostintele invatate o au unele asupra altora.

In cazul in care cunostintele anterioare invatate reduc rata de reactualizare a cunostintelor dobandite ulterior, avem de-a face cu inferenta proactiva.

Aceeasi influenta exercitata insa de ultimele cunostinte asupra celor anterioare, poarta numele de inferenta retroactiva.

Aceste notiuni doar descriu dar nu explica mecanismul responsabil de producerea fenomenului.

O explicatie plauzibila ar fi mecanismul inhibitiei laterale. El are nu numai plauzibilitatea neuronala, dar este in acord cu o serie de date experimentale asupra inferentei.

De pilda, se constata ca inferenta dintre doua categorii diferite de cunostinte (numere si cuvinte) este mai mica decat in cazul in care cunostintele memorate succesiv fac parte din aceeasi categorie.

Dar inhibitia laterala este mai redusa in primul caz decat in al doilea.

Luand exemplul spatierii, putem spune ca spatierea (interpolarea unor itemi diferiti intre doua reprezentari ale aceluiasi item) imbunatateste performantele mnezice.

De asemenea mai putem considera ca inhibitia laterala nu actioneaza numai intre cunostintele din MLD, ci si in cadrul memoriei de lucru.

Efectul FAN

Efectul FAN a fost pus in evidenta de J.R. Anderson.

La nivel comportamental el se manifesta prin incetinirea ritmului reactualizarii in functie de sporirea informatiilor pe care le avem despre un anumit obiect.

In faza de invatare poate sa memoreze o multime de informatii despre un individ numit Ion (Ion locuieste la Cluj, Ion are un automobil, Ion este cumnat cu Ana).

Cu cat avem mai multe cunostinte despre Ion, cu atat ne este mai greu sa ne reamintim cu exactitate o anumita informatie despre acesta.

Dupa cateva minute incercati sa raspundeti daca Maria este sotia lui Ion.

Efectul FAN se realizeaza subconstient; el nu este in intentia subiectului. Anderson & Bower explica acest fenomen recurgand la mecanismele de propagare a activarii.

Cand solicitam o informatie despre un obiect, reprezentarea cognitiva a obiectului respectiv este activata in MLD.

Daca cunoastem un singur fapt despre obiectul respectiv propagarea activarii este rapida si raspunsul aproape instantaneu.

Daca stim doua lucruri despre acelasi obiect, aceeasi activare trebuie sa sa propage in doua directii, deci pulsul de activare primit de aceste unitati va fi mai mic iar propagarea va fi mai lenta.

Cu cat ceste numarul de cunostinte sau fapte pe care cunoastem despre un individ, cu atat mai lenta este reactualizarea unei informatii specifice.

Silit sa raspunda in limita de timp, subiectul va crede ca a uitat informatia respectiva.

Mecanismele de aparare ale Eu-lui

Notiunea de mecanism de aparare a fost lansata de Freud si consacrata de fiica sa.

Intr-o definitie simplificata mecanismele de aparare a Eu-lui sunt procedurile utilizate de Ego, confruntat cu pulsiunile libidinale ale Id-ului.

Unul dintre aceste mecanisme este represia.

El consta in blocarea accesului in constiinta a informatiilor despre fantasmele sau dorintele sexuale ale subiectului.

Amnezia infantila (absenta amintirilor in primii ani din viata) sunt explicate de psihanalisti tocmai prin continutul lor libidinal, care a fost exclus din campul constiintei.