Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Personalitate si comportament: ipoteze de lucru

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
VIOLENTA SI CRIMINALITATE - CRIMINALITATEA VIOLENTA
Didactica psihologiei – facultativ – test grila
STRUCTURA AUTORITATII IN MICROGRUPURILE OCIALE:DEFINITIE,CARACTERIZARE GENERALA SI FUNCTII
PROCESUL DE EVALUARE SI CONCEPTUALIZARE COGNITIV-COMPORTAMENTALA
Tipologia invatarii - Tipologia invatarii potrivit conceptiei lui R.Gagné
Relatia dintre teste si experiment psihologic
UTILIZAREA CONTINGENTELOR PENTRU DEZVOLTAREA COMPORTAMENTULUI DEZIRABIL. PROCEDURI ELEMENTARE
DOSAR DE PRACTICA PSIHOLOGICA - JURNAL PRACTICA
Aspecte teoretice privind perceptia persoanei
OBSERVATII IN URMA APLICARII CHESTIONARULUI HARTMAN, PENTRU AFLAREA PERSONALITATII

TERMENI importanti pentru acest document

personalitate si comportament : psihologie anxietatea (ipoteza ideea mea) : ipoteze intr-un proiect legat de personalitate : teste pt aflarea personalitaii : personalitatea conditioneaza si determina marea majoritate a comportamentelor umane :
loading...

Personalitate si comportament: ipoteze de lucru

 

Fiecare om are trei caractere: cel pe care il are, cel pe care il arata si cel pe care crede ca il are.

La Bruyère

 

            O buna parte din viata fiecarui individ se deruleaza in cadrul unei anumite colectivitati: familie, scoala, intreprindere, institutii unde desfasoara o anumita activitate. Aici el investeste nu numai timpul, competentele si priceperile sale, dimensiunea sa culturala si profesionala, ci si persoana sa ”privata“, adica sperantele, atitudinile si motivatiile sale, temerile si angoasele ce-l insotesc. Totodata, conflictele si dorintele sale constiente si inconstiente sunt alimentate in mod permanent de colectivitatile (familiale, educative, economice) din care face parte.

            Notiunea de <personalitate” provine din latinescul ”persona”, ce desemna in teatrul antic roman masca actorului, fata pe care o prezenta publicului. Acest inteles este la originea primei definitii a personalitatii si desemneaza atat aspectul exterior al unui individ cat si modul in care el este perceput de catre altii. In spatele acestui simbol reprezentat de catre masca se concentreaza intreaga complexitate a problematicii personalitatii: ea este concomitent ceea ce arata si ceea ce ascunde publicului.

            Ideea amintita mai sus, sta la baza a ceea ce sociologia si psihologia contemporana numesc rol si statut. Oamenii creeaza si proiecteaza imagini ale propriei persoane asupra celorlalti; aceste imagini poarta numele de roluri. Rolul poate suferi transformari in functie de circumstante si de mediul in care individul exista; de exemplu, comportamentul unui individ in biserica difera de comportamentul aceluiasi individ in discoteca sau in restaurant si, de asemenea, comportamentul fata de prieteni difera de comportamentul in familie.

            Acest <comportament teatral” (Jim Blythe) este absolut natural si neconstientizat. De regula, oamenii nu-si schimba in mod constient, in contact cu cei din jur, accentul, atitudinea sau declaratiile. Oricum, marea majoritate joaca anumite roluri pentru cei din jur si in acest fel obtin un anumit statut in cadrul grupului. In multe cazuri, statutul inseamna a fi acceptat de grup (ceea ce satisface nevoia de apartenenta) insa, in general, lumea prefera sa fie bine primita si respectata in cadrul grupului (ceea ce ar satisface nevoile de stima).

            Psihologul englez Erwin Goffman este autorul interesantei analogii: ”viata – ca – teatru”, imperfecta ca orice analogie, dar extrem de sugestiva pentru intelegerea personalitatii si a comportamentului uman. Goffman arata ca viata de zi cu zi seamana foarte mult cu teatrul: lumea utilizeaza scenarii, recuzita, machiaje, costume si atitudini pentru transmiterea imaginilor de sine catre ”public”. Exista chiar si ”culise” – avem prieteni, iubite sau sotii carora le este permis sa intre in ”cabine” si sa ne vada asa cum suntem in realitate – fara recuzita si fara machiaj.

            Este foarte important sa intelegem – spune Goffman – ca interpretarea unui rol nu are nimic de-a face cu falsitatea sau perversitatea. Cu totii interpretam diferite roluri, in functie de circumstante si de mediul social; ne infatisam asa cum suntem numai celor ce au acces in culise desi chiar aici interpretam un anumit rol, pentru a ne crea o anumita imagine si pentru a ne defini un mod propriu de a gandi. Cu toate exagerarile ei, trebuie sa admitem ca ”interpretarea rolurilor” descrisa de Goffman este de fapt una din dimensiunile vietii de zi cu zi si nu o inventie actoriceasca.

            Subliniem faptul ca in limbajul cotidian, termenul de personalitate pune in evidenta doua acceptiuni mai mult sau mai putin confundabile. Prima acceptiune este valorizanta: atunci cand spunem despre cineva ca <are personalitate” intelegem prin aceasta ”ceva in plus” (Nicole Aubert), care iese din comun si se manifesta in relatiile interpersonale. A doua acceptiune este mai degraba descriptiva si corespunde definitiilor ce se dau conceptului de personaliate. In cartea sa intitulata Geneza persoanei, Perron – de pilda – arata ca personalitatea cuprinde ansamblul acelor caracteristici ale unei persoane care ii definesc individualitatea, deosebind-o de celelalte existente umane. Aceasta definitie presupune, potrivit opiniei sale, trei idei centrale:

1.      Ideea de globalitate: personalitatea unui individ este constituita de ansamblul caracteristicilor ce permit descrierea acestuia si identificarea lui printre alti indivizi. Aceasta descriptie merge de la caracteristici somatice (culoarea ochilor, a parului, semne particulare) pana la modul de gandire si comportament. Personalitatea unui individ este ansamblul acestor caracteristici si nu doar unul din aceste elemente.

2.      Ideea de coerenta: toate aceste caracteristici constituie un ansamblu organizat in care diferitele elemente se completeaza reciproc. Acest postulat a stat la baza tipologiilor temperamentale si caracterologice incepand cu Hipocrate pana la morfo-psihologiile actuale, care afirma existenta unei legaturi intre caracteristicile fizice ale fetei si corpului si cele mentale si de comportament.

3.      Ideea de permanenta in timp: coerenta persoanei conduce la o organizare a personalitatii, a carei actiune este permanenta. Este vorba de anumiti invarianti care depasesc evenimentele si schimbarile tranzitorii si care confera o anumita identitate ce se manifesta in relatiile interpersonale.

            Aceste trei caracteristici (globalitate, coerenta, permanenta) permit intelegerea personalitatii ca o structura in sensul definit de Piaget: ”un sistem de transformari cu legi proprii, ce se mentine si se imbogateste prin insusi jocul acestora”. Aceasta definitie se poate aplica studiului personalitatii si permite intelegerea functionarii prin autoreglare, ca si transformarile ce au loc pe tot parcursul vietii.

            In decursul timpului au fost facute diferite tentative de clasificare a tipurilor de personalitate. Pe baza observatiilor cotidiene, medicul Hipocrate, in antichitatea greaca, a facut urmatoarea clasificare bazata pe tipul de temperament:

1.      Coleric:

a)    energic, neretinut, tendinte spre impulsivitate, nestapanire de sine, uneori agresivitate;

b)    procese afective intense, explozii emotionale, fire deschisa;

c)    activism impetuos in alternanta cu delasarea;

d)    placerea de a opune rezistenta, tendinta de dominare in grup;

e)    nu este deosebit de abil in activitatile ce solicita rabdare.

2.      Sangvin:

a)    hiperactiv pe plan motor;

b)    stabil din punct de vedere emotional, dar si cu sentimente superficiale;

c)    dispozitie stenica, abundenta expresiei verbale;

d)    adaptabilitate;

e)    suporta fara crize insuccesele.

3.      Flegmatic:

a)    da impresia de calm, tempoul activitati este lent;

b)    echilibru emotional, sentimente durabile;

c)    rabdare, toleranta;

d)    inclinatie spre rutina, stereotipie, pedanterie;

e)    refuzul schimbarilor;

f)      capabil de a munci cu multa rabdare.

4.      Melancolic:

a)    capacitate de lucru redusa in conditii de suprasolicitare;

b)    slaba rezistenta neuropsihica;

c)    randament progresiv;

d)    puternic afectat de insuccese;

e)    prudenta exagerata in situatii noi;

f)      sentimente de durata;

g)    dependenta in conditii de grup.

            Clasificarea lui Hipocrate este mai degraba orientativa, fara a avea pretentia ca tipurile amintite exista in forma pura. Trebuie sa tinem seama si de situatia in care se gaseste individul: obisnuita, inedita, critica, limita. Intr-o ambianta familiala – de pilda – un temperament melancolic poate da dovada de calm, sociabilitate, incredere. Intr-o situatie inedita, el se poate manifesta prin inchidere in sine, prudenta exagerata.

            Tipurile amintite nu sunt o fatalitate: exista numeroase mecanisme de compensare invatate in cursul vietii. Adaugam si faptul ca ele nu pot fi ierarhizate: in tipologia lui Hipocrate nu predomina criteriul valoric.

            Un rol aparte in intelegerea personalitatii umane, a structurii si tipologiilor corespunzatoare l-a avut psihanaliza lui Freud. Opera acestuia se constituie intr-o ambitioasa tentativa antropologica de a construi un model al naturii umane pe baza caruia sa poata fi explicate si intelese nu numai nevrozele, ci si aspectele esentiale, posibilitatile si trebuintele fundamentale ale omului. In conceptia sa, organizarea  personalitatii este conceputa pe terenul dinamicii celor trei sisteme fundamentale: Sine, Eu, Supraeu, in care conceptul de inconstient primeste un loc deosebit de important.

            Sinele. El este produsul evolutiei naturii biologice si partea cea mai primitiva a personalitatii. Sinele reprezinta aspectele inconstiente ale vietii psihice si este dominat de principiul placerii, adica de cerinta satisfacerii imediate si absolute a dorintelor, de cautare a placerii si evitare a durerii. El reprezinta impulsurile instinctuale: sexual, agresiv si cele legate de nevoile primare. Dorintele nesatisfacute creeaza tensiune, iar eliberarea de sub aceasta tensiune este cautata fie prin solutii reale, fie prin fantezie.

            Eul rezulta din relatiile pe care individul le are cu realitatea obiectiva si cu domeniul proceselor psihice superioare. Eul opereaza potrivit principiului realitatii, conform caruia satisfacerea nevoilor este amanata pana la momentul si locul potrivite, introducand in structura psihica si in comportamentul omului regulile de etica sociala. Eul – care din punctul de vedere al teoriei freudiene asupra personalitatii reprezinta ”nucleul” ei – este rezultatul organizarii vietii sufletesti in mod ierarhic si unitar, in asa fel incat pornirile libidinale sunt armonizate cu exigentele sociale reprezentate de Supraeu. El functioneaza atat la nivel constient cat si inconstient, fiind legat de functiile de perceptie, de gandire, de planificare si decizie. Am putea spune ca Eul reprezinta ”puterea executiva“ a personalitatii. Atunci cand individul este bine adaptat, Eul domina Sinele si Supraeul si asigura relatiile cu lumea exterioara, conform intereselor si trebuintelor pe termen scurt si mai ales pe termen lung. Atunci cand isi indeplineste in mod rational ”functiile executive”, prevaleaza armonia si adaptarea. Dimpotriva, de fiecare data cand abdica de la aceasta rationalitate cedand in fata Sinelui sau a Supraeului, rezulta dezordine si inadaptare. Indiferent de situatie, Eul reprezinta deja omul socializat.

            Supraeul reprezinta exigentele sociale, cadrul intern, propriu individului, care stabileste ceea ce este ”bine” si ceea ce este ”rau”, in urma restrictiilor morale si restrictiilor culturale din care face parte. In cea mai mare parte inconstient, Supraeul are doua componente: Eul ideal si constiinta morala. Eul ideal se concentreaza asupra notiunilor de ”bine” si ”corect”, reprezentand perspectiva individului asupra comportamentelor corecte care pot fi recompensate de ceilalti. Constiinta morala, pe de alta parte, interpreteaza si cenzureaza impulsurile imorale ale Sinelui si previne intrarea acestora in sfera constienta a Eului. In fiecare individ, Supraeul reprezinta interesele societatii: el controleaza si regleaza pulsiunile (agresive, sexuale etc.), a caror expresie necontrolata ar risca sa puna societatea in pericol. El impune constrangeri interne celor inclinati spre ilegalitate si anarhie, permitand individului sa devina un membru supus al societatii din care face parte.

            Freud insista asupra faptului ca aceste subsisteme ale personalitatii sunt intr-un permanent conflict. Sinele incearca sa obtina gratificarea impulsurilor, in timp ce Supraeul stabileste standarde morale, uneori foarte inalte si greu de atins. Eul este obligat sa mentina echilibrul intre aceste doua forte opuse si cerintele exterioare ale realitatii sociale.

            Conflictele nerezolvate determina aparitia anxietatii, care se manifesta in:

1.      Vise, pe care Freud le considera impliniri deghizate ale dorintelor suprimate. Interpretarea viselor a devenit o strategie importanta, utilizata de Freud in tratamentul pacientilor;

2.      Simptome nevrotice, sub forma crizelor acute de anxietate si a temerilor irationale.

                Opera lui Freud a declansat numeroase incercari de tipologizare si structurare a personalitatii. C.G. Jung, de pilda, in lucrarea sa intitulata Tipuri psihologice distinge doua atitudini diferite in fata vietii si care determina doua tipuri comportamentale: extrovertit si introvertit. Fiecare individ are o preferinta innascuta fie pentru lumea exterioara ori pentru cea interioara, desi, din necesitate, cu totii activam in amandoua. Activitatea din lumea pe care o preferam ne sporeste energia; activitatea din cealalta lume ni se pare mai dificila si ne oboseste. Pe cei care prefera lumea exterioara Jung ii numeste extrovertiti, iar pe cei care o prefera pe cea interioara, introvertiti.

            Aceste tipuri psihologice isi canalizeaza energia in directii opuse, intre extrovertiti si introvertiti existand diferente clare si profunde. Extrovertitii isi concentreaza atentia si energia asupra lumii din exteriorul lor, fiind atrasi de lumea de oameni si obiecte. Ei cauta alte persoane, si le face placere interactiunea in grupuri ori in relatii bilaterale. Deoarece au nevoie sa perceapa in mod direct lumea pentru a o intelege, extrovertitii sunt, in general, atrasi de o multime de activitati. Ei isi incarca bateriile alaturi de altii si, de obicei, cunosc o multime de oameni. Le place sa fie in centrul actiunii, sunt abordabili si tind sa-si faca noi cunostinte, frecvent si cu usurinta. Extrovertitii privesc o situatie si se intreaba: ”Cum o influentez ?” (P. Tiger, B.B. Tiger).

            Introvertitii isi canalizeaza atentia si energia asupra lumii din interiorul lor. Le place sa isi petreaca timpul singuri si au nevoie de ragazurile respective pentru a-si ”incarca bateriile”. Ei incearca sa inteleaga lumea inainte s-o perceapa in mod direct, ceea ce inseamna ca o mare parte a activitatii lor este de natura mentala.

            Ei prefera interactiunea sociala la o scara mai redusa – bilaterala sau in grupuri restranse. Introvertitii evita sa se afle in centrul atentiei si, in general, sunt mai rezervati decat extrovertitii. Ei prefera sa faca noi cunostinte ceva mai lent. Introvertitii privesc o situatie si se intreaba: ”Cum ma influenteaza ?”.

            Schematizand conceptia lui Jung, putem ajunge la urmatoarele constatari:

Extrovertiti

Introvertiti

-         Ii stimuleaza prezenta altor persoane.

-         Le place sa fie in centrul atentiei.

-         Actioneaza, apoi gandesc.

-         Au tendinta sa gandeasca cu glas tare.

-         Sunt mai usor de cunoscut; impart fara ezitare infomatiile intime.

 

-         Mai mult vorbesc decat asculta.

-         Sunt entuziasti in comunicare.

-         Raspund imediat; le place ritmul rapid.

-         Ii stimuleaza singuratatea.

-         Evita sa fie in centrul atentiei.

-         Gandesc, apoi actioneaza.

-         Mai intai trec totul prin minte.

-         Sunt mai rezervati; prefera sa imparta informatiile intime doar catorva apropiati.

-         Mai mult asculta decat vorbesc.

-         Isi pastreaza entuziasmul pentru ei.

-         Raspund dupa ce gandesc bine; prefera ritmul lent.

            Exemplu tipic: Ce face un extrovertit vineri seara, dupa o saptamana obositoare? Isi consulta carnetul cu adrese pentru a vedea la care dintre prieteni isi va petrece seara si ridica receptorul. Introvertitul, dimpotriva, se inchide in casa, pune un C.D. si plonjeaza in lecturile preferate.

            Cercetarile lui Jung care grupau oamenii in categorii largi au fost continuate, cercetatorii descoperind diverse moduri de clasificare a subiectilor pe baza tipurilor de personalitate. Eysenck (1947) a analizat, prin tehnica factoriala, rezultatele obtinute la teste si chestionare de catre un lot de subiecti si a ajuns la concluzia ca personalitatea poate fi descrisa prin doua dimensiuni majore: introversie – extroversie si nevrotism – stabilitate. Cele doua dimensiuni au o distributie normala la nivelul populatiei, majoritatea persoanelor plasandu-se in zona centrala a curbei de distributie si doar cateva la ambele extreme. Prezentam, mai jos, cateva dintre caracteristicile pe care Eysenck le-a asociat pozitiilor extreme ale acestor dimensiuni.

1.      Introversiune – Extroversiune. Introvertitii tipici sunt seriosi si rezervati, preferand solitudinea si activitatile individuale. Sunt precauti, ordonati si cumpatati.

            Extrovertitii tipici sunt sociabili, permanent in cautare de companie; sunt atrasi de activitatile excitante si sunt gata sa-si asume riscuri. Sunt impulsivi, permanent in activitate, dar nu intotdeauna demni de incredere.

2. Nevrotism – Stabilitate. Indivizii cu nevrotism ridicat sunt inclinati spre anxietate si iritabilitate. Au raspunsuri emotionale de un nivel scazut. Indivizii stabili sunt, in general, calmi, temperati si controlati.

            Reamintim ca aceste descrieri se aplica doar extremelor dimensiunii personalitatii, astfel incat majoritatea oamenilor se plaseaza intr-o pozitie centrala a intervalului delimitat de aceste extreme.

            Eysenck considera ca factorii biologici pot explica diferentele dintre introvertiti si extrovertiti, dintre nevrotici si stabili. Unul dintre cele mai semnificative efecte psihologice, remarca Eysenck, consta in usurinta sau dificultatea cu care indivizii pot fi conditionati. Datorita sensibilitatii lor la stimulare, introvertitii pot fi conditionati mai repede si mai puternic decat extrovertitii. Aceste diferente intre capacitatile de conditionare pot explica partial, modul specific de comportament al introvertitilor si extrovertitilor. Experientele lui Flechter (1984) evidentiaza faptul ca, introvertiti, a caror conditionare sociala este mai accentuata, sunt mai conformisti si mai precauti decat extrovertitii.

            Echipa de cercetare compusa din Kathryn Briggs si Isabel Myers a elaborat indicatorul Myers – Briggs, care implica patru dimensiuni ale personalitatii:

-           Extrovertit – Introvertit

-           Sensibil – Intuitiv

-           Ganditor – Sentimental

-           Rational – Perceptiv.

            Combinatiile acestor dimensiuni pot defini 16 tipuri de personalitate: de exemplu, o persoana extrovertita – sensibila – sentimentala – rationala este populara, generoasa, vorbareata si prefera relatiile armonioase. O persoana introvertita – intuitiva – ganditoare – rationala este linistita, inteligenta, cerebrala si retrasa.

            Dintr-o alta perspectiva, cercetatoarea americana Karen Horney bazandu-se pe o serie de studii empirice a elaborat o clasificare ce prezinta trei dimensiuni ale tipului de personalitate:

            Docil. Actioneaza pentru binele celorlalti, este inclinat spre bunatate si simpatie, dragoste, altruism si umilinta. Are tendinta de a-si cere scuze in mod exagerat, de a fi mult prea sensibil, peste masura de recunoscator, generos si amabil in cautarea afectiunii celor din jur.

            Agresiv. Actioneaza de obicei impotriva celorlalti. Isi controleaza temerile si emotiile in situatii ce-i pot aduce succes, prestigiu si admiratie. Are nevoie de putere si-i exploateaza pe cei din jur.

            Detasat. Actioneaza in divergenta cu ceilalti. Este nonconformist, neincrezator, egoist si independent punand pret pe inteligenta si rationalism.

            Un punct de vedere complementar este impartasit de David Reisman, care a impartit subiectii in trei categorii:

·          Orientati catre sine. Ei sunt in mod esential, dirijati din interior si nu sunt prea preocupati de ceea ce cred ceilalti.

·          Orientati catre ceilalti. Isi formeaza motivatiile si convingerile analizandu-i pe cei din jur.

·          Traditionalistii. Isi formuleaza motivatiile si convingerile din experienta trecutului si din traditii. Reisman considera ca aceasta categorie este astazi intr-o minoritate nesemnificativa.

            Clasificarea lui Reisman se preteaza si de altfel, a si fost utilizata in sfera marketingului. In cartea sa Comportamentul consumatorului, Jim Blythe arata ca indivizii orientati catre sine, de exemplu, sunt de obicei inovatori in sfera automobilelor si produselor alimentare, sunt creativi, in general pe cand cei orientati catre ceilalti sunt victimele modei. Aici se pare ca exista o schimbare in paradigma sociala, in sensul ca aceste doua categorii au evolutii diferite. Generalizand – spune psihologul englez – am putea spune ca din ce in ce mai multi oameni devin orientati catre sine (40% din totalul populatiei). Acest fenomen a condus la o modificare continua a paradigmei sociale consacrate, de la conformismul erei victoriene (Anglia) la o societate puternic individualizata si liber cugetatoare.

            Mutatia produsa in paradigma sociala are efecte diverse. In primul rand, piata articolelor de moda s-a fragmentat, iar astazi se poarta aproape orice (Jim Blythe). In al doilea rand, s-a produs un declin al respectului fata de autoritati si o crestere a ratei criminalitatii. In al treilea rand, are loc un fenomen pozitiv de afirmare a tendintelor oamenilor de sprijinire a scopurilor altruiste, in pofida tendintelor individualiste. Mutatiile produse sunt expresia cresterii bunastarii si securitatii in vestul Europei.

            Tipologia amintita are – cum spuneam – o larga aplicabilitate in sfera marketingului. Este evident ca diversele tipuri de personalitate au comportamente diferite in domeniul achizitiilor, iar atunci cand ”grupurile – tinta“ au devenit usor de identificat (cu ajutorul sistemelor informatizate), abordarea diferentiata a acestora a devenit o realitate.

            Credem ca nu este lipsit de interes, in finalul acestui paragraf, sa mentionam si o alta clasificare, utilizata mai ales in psihologia medicala dar cu numeroase consecinte in mediul economic. Este vorba de distinctia dintre comportamentele de Tip A si Tip B. Comportamentul de tip A este sintagma creata de cardiologii Friedman si Rosenman (1974) pentru a descrie anumite modele comportamentale prezentate de pacientii care au dezvoltat o tulburare coronara de inima. Studiile au indicat faptul ca barbatii cu aceste modele comportamentale au o probabilitate de doua ori mai mare sa dezvolte o boala de inima decat barbatii care nu manifestau aceste comportamente (Tipul B).

            Comportamentele de tip A includ urmatoarele trasaturi: fiinta ambitioasa, competitiva, alerta, intoleranta si agresiva. Vorbirea lor este grabita, gesticuleaza frecvent si le este greu sa-i lase pe ceilalti sa termine ce doreau sa spuna inainte de intrerupere. Ei sunt totdeauna grabiti ca si cum ar fi ”goniti” (Sheila Hayward), manifestand un risc ridicat de boli cardiovasculare. Ei prezinta ”urgenta inainte de termen” (sa termine ce au de facut intr-un anumit timp) si o extrema competitivitate, chiar si in preocuparile din timpul liber.

            Comportamentele de tip B pot fi la fel de ambitioase, insa nu par a fi ”gonite”. Dorinta de activitate nu le domina intreaga viata. Ele gasesc timp pentru familie si prieteni, si tind sa aleaga preocupari in timpul liber mai putin competitive decat cele alese de tipul A. Alte studii au observat ca personalitatea de tip A este implicata in boala cardiovasculara, dar ea nu este un predictor exact al acesteia (Mathews, 1988). Unii indivizi par sa controleze destul de bine evenimentele stresante, in timp ce altii esueaza sub o foarte mica presiune.

            Cercetatorii au incercat sa verifice de ce se intampla asa; un domeniu de studiu il reprezinta caracteristicile de personalitate. Kobasa (1979) a chestionat 600 de persoane din administratie sau manageri, cerandu-le sa detalieze evenimentele stresante si de boala pe care acestia le-au trait in ultimii trei ani. De asemenea, s-au completat si chestionare de personalitate. In urma raspunsurilor, Kobasa a analizat doua grupe de raspunsuri. Ambele grupe au avut scoruri peste medie privind evenimentele stresante; un grup a avut scorul evenimentelor de boala sub medie, in timp ce alt grup a avut scorul peste medie.

            Analiza raspunsurilor a demonstrat ca grupul cu nivel de stres ridicat/imbolnavire scazuta:

·        a avut un control mai mare asupra vietii proprii;

·        s-a implicat mult mai activ in activitatea proprie si in viata sociala;

·        s-a orientat mai mult spre provocari si schimbare.

            Caracteristicile de personalitate ale acestor indivizi robusti sunt: controlul, angajamentul si provocarea. Controlul are rolul de tampon in ce priveste stresul. Angajamentul poate fi asimilat cu acele sisteme ferme de sprijin social din jurul acestor indivizi, in timp ce provocarea implica evaluarea cognitiva a situatiilor cu scopul de a le reevalua cu calm.

            Totusi – se intreaba Sheila Hayward – este acest tip de personalitate disponibil fiecaruia? Daca ai un serviciu de interes scazut, probabil ca te vei angaja mai putin in acesta; el presupune o mai mica provocare si, aproape cu siguranta, nu ai nici un control asupra ariei tale de activitate. Poti veni cu argumentul conform caruia caracteristicile esentiale pot fi asamblate in interesele din afara serviciului, insa 40 de ore pe saptamana la un serviciu plictisitor creeaza sentimentul de stres si, prin urmare, vei fi prea obosit pentru a intreprinde o alta activitate in afara intereselor.

            In final, constatam adevarul banal ca este extrem de important sa gasim profesiunea corespunzatoare personalitatii noastre. In pofida visului universal de a castiga la loterie, de a cumpara masini si case luxoase si de a intreprinde activitati fascinante, cu oameni interesanti, in locuri exotice, realitatea este ca cei mai multi dintre noi trebuie sa muncim ani buni, din greu. Daca petrecem treizeci de ani facand lucruri pe care aproape le detestam, o buna parte din viata este irosita.

            O profesiune corespunzatoare amplifica dimensiunile vietii. Ea este satisfacatoare din punct de vedere personal, deoarece sustine aspectele cele mai importante ale personalitatii. Se potriveste felului in care ne place sa facem lucrurile si reflecta cine suntem. Ne permite sa utilizam capacitatile innascute in modalitati firesti si nu ne obliga sa facem lucruri la care nu ne pricepem prea bine (cel putin, nu frecvent). Este important sa recunoastem ca numarul cailor ce duc spre satisfactia profesionala nu este egal cu numarul angajatilor fericiti in munca. Nu exista o ”profesiune ideala“, la care sa aspire cu totii, dar exista o profesiune ideala la nivel individual.

            Orice loc de munca se caracterizeaza printr-un numar infinit de variabile. Pentru a dobandi satisfactia in profesiune, este necesar sa constatam care ne sunt preferintele, iar apoi sa gasim o slujba in care ele sa poata exista. Unele profesiuni ofera stabilitate, altele sunt riscante si provocatoare. Unele sunt riguros organizate, altele nu. O anumita profesiune poate presupune un numar mare de contacte si relatii interumane, in timp ce alta implica o concentrare si o liniste aproape depline.

            Este foarte bine ca exista atat de multe profesiuni diferite, deoarece si oamenii difera in privinta capacitatilor si prioritatilor personle. Unora le place sa ia decizii de conducere la nivel inalt, in vreme ce altii, pur si simplu, nu sunt potriviti pentru asa ceva. Pentru unii, banii reprezinta prioritatea absoluta; ei doresc sa castige cat mai mult. Altii insa doresc mai degraba sa joace un rol important in societate, banii trecand pe planul secundar. Unii se simt in largul lor printre fapte, detalii si statistici, dar pe altii ii apuca migrena cand incearca sa citeasca o simpla situatie financiara. Depunand un efort constient de descoperire a ”adevaratului eu”, vom reusi sa invatam cum anume sa ne concentram fortele si inclinatiile naturale spre o profesie pe care o indragim atata vreme cat dorim sa muncim.

 

2. Imagine de sine si realizare profesionala

 

Oamenii se disting prin ceea ce arata si se aseamana prin ceea ce ascund.

Paul Valéry

 

            <Dintre toate conceptele personalitatii aplicabile in domeniul marketingului – spune Gordon Foxall – conceptul de imagine de sine a oferit probabil rezultatele cele mai consistente si cele mai mari promisiuni privind aplicabilitatea in sfera afacerilor”. Am adauga faptul ca nu numai sfera marketingului este vizata de conceptele amintite mai sus ci si alte domenii economice: motivatia in munca, alegerea profesiei, proiecte, dorinte si scopuri profesionale avand un rol deosebit in reusita profesionala a individului.

            Prin imaginea de sine se intelege reprezentarea pe care si-o face fiecare despre ceea ce este, despre aspectele sale pozitive, despre punctele slabe pe care le are, despre comportamentele sale previzibile, despre gusturile si posibilitatile sale. Plecand de la aceasta imagine de sine, individul isi construieste nivelul sau de expectanta. Aceasta cuprinde asteptarile din partea unui subiect, care, bazandu-se pe elemente obiective, spera intr-o anumita reusita. Nivelul de expectanta se defineste prin reusita pe care subiectul o prevede atunci cand este pus in fata unei sarcini de indeplinit.

            Judecata de valoare pe care o emite un individ asupra sa este in mod direct legata de doi factori: experienta reusitelor sau a esecurilor care au fost traite referitor la o sarcina similara, pe de o parte, iar, pe de alta, imaginea globala pe care o are despre sine insusi. Imaginea de sine constituie un fel de referinta ce va permite individului evaluarea sanselor de reusita sau de esec. Aceasta evaluare se confrunta cu realitatea. Procesul functioneaza ca un sistem in care elementul de feed-back este esential. Construirea scopurilor si proiectelor necesita o autoevaluare ce conditioneaza sansele de reusita sau de esec. Imaginea de sine permite reusita sau esecul. Nivelurile extrem de ridicate ale imaginii de sine arata ca individul este supraincrezator si posibil nerealist in asteptarile privind eficienta actelor sale. Nivelurile scazute ale acestei imagini de sine pot indica sentimente de devalorizare de sine. Un mare numar de indivizi au o imagine de sine atat de deteriorata incat nu se pot proiecta intr-un viitor diferit de cel pe care il traiesc deja. Orice dinamism individual li se pare sortit esecului. Cazurile de acest gen nu vizeaza doar patologicul. Analiza esecurilor profesionale, de pilda, ilustreaza legaturile intre imaginea de sine si demotivarea in munca. Lucrarile lui H. Rodriguez – Tomé asupra imaginii de sine la muncitorii ”buni si rai” sunt revelatoare cu privire la relatiile intre esec si incapacitatea de a se construi o imagine de sine corenta si pozitiva.

            De regula, in intreprindere se poate constata in mod empiric faptul ca salariatii cei mai demotivati sunt adesea cei ce au dificultati de incredere in sine si care proiecteaza asupra institutiei scepticismul pe care il au in raport cu ei insisi. Daca se doreste ca scopurile si proiectele sa fie manifestari ale motivatiei, trebuie ca salariatul sa treaca printr-o faza pozitiva a increderii de sine. Cati salariati aflati in dificultate au reusit numai pentru ca managerul a crezut ca ei pot reusi? Din pacate, adeseori o astfel de judecata pozitiva este contrazisa de individul insusi, obsedat de insuccesele sale.

            In multe cazuri insa imaginea de sine este o imagine idealizata conforma cu o serie de dorinte profunde. ”Este imaginea printului si a printesei din basmele copilariei” – spune Sandra Michel. Desigur, realitatea vine cu dezamagirile ei, insa visele si aspiratiile permit reinvierea acestei imagini pozitive.

            Apare in acest context legatura si adeseori contradictia dintre Eul ideal si idealul Eului. Adesea, imaginile Eului ideal si ale idealului Eului se suprapun in asa masura incat nu pot fi despartite. Uneori insa ele nu sunt divergente si provoaca intrebari nelinistitoare: trebuie sa tind spre ceea ce doresc sa fiu sau spre ceea ce trebuie sa fiu? Pe care din aceste imagini pot sa le utilizez ca ghid sau ca norma? Aceste divergente sunt legate de dificultatea construirii propriei identitati, dificultati ce se reflecta in motivatiile neclare si adeseori gresit integrate in actiune.

            Informatiile venite din realitate modifica, la randul lor, idealul Eului. Daca sunt mic, gras si urat, adeziunea la un ideal ce vizeaza un Eu inalt, suplu si frumos se va lovi de constientizarea realitatii. Prin urmare, idealul eului nu permite un decalaj flagrant intre vis si realitate. Aspiratiile sunt simple abstractii fara forta motivanta atata timp cat ele nu corespund realitatii. Dorinta de ascensiune profesionala a unui individ sau altul trebuie sa se bazeze pe imagini cu suport in realitate.

            In fata unor dificultati, oamenii reactioneaza extrem de diferit. Cand li se intampla un lucru neplacut, cum ar fi nepromovarea unui examen – de exemplu – , unii oameni se mobilizeaza si incearca din nou. Altii renunta si considera esecul drept un mesaj care le spune ca nu merita sa mai incerce.

            In urma cu patru decenii, psihologul american Rotter a sugerat ca aceste diferente apar ca rezultat al perceptiei ”locului de control” de catre fiecare persoana. Este vorba de masura potrivit careia fiecare individ percepe evenimentele existentei sale ca fiind dependente de propriile calitati si defecte (control intern) sau ca fiind sub controlul altora, (imprevizibile, supuse hazardului – control extern). Constatarile lui Rotter au permis observarea faptului ca reactiile in fata esecului, precum si dificultatile profesionale sunt diferite potrivit ”locului de control”. Individul ce apreciaza ca are un control asupra destinului sau se considera responsabil si lupta impotriva dificultatilor cu energie sporita. Dimpotriva, cel ce considera ca esecul profesional, somajul, vicisitudinile carierei sala nu ii sunt imputabile si ca el este de fapt o victima a crizei economice va fi probabil mai putin stresat de dificultatile intalnite, avand insa tendinte puternice spre demotivare. Pentru un numar crescand de indivizi, sansa de a intra in viata activa, de a-si pastra locul de munca, de a obtine o promovare par sa fie guvernate de cauze ce nu tin de efortul individual.

            O mare parte din aceste probleme este legata de ceea ce Bandura (1989) a numit ”constiinta propriei eficiente”. Aceasta este legata de simtul de competenta personala - cat de bun ma consider in realizarea unor activitati. Nu este vorba despre ceea ce am facut deja, deoarece unele persoane pot face foarte multe lucruri, fara a fi convinse ca sunt competente in directia respectiva. Mai curand, este vorba cat de competent ma consider eu insumi. Daca avem constiinta propriei eficiente intr-un domeniu, cum ar fi, sa spunem, activitatea scolara, atunci vom investi un efort mai mare si vom trudi mai mult decat daca autoaprecierea noastra ar fi redusa si nu am considera ca merita sa facem un efort, pentru ca oricum nu vom ajunge nicaieri.

            Imaginea de sine indica o serie de componente (Blythe) care, chiar daca interfereaza intre ele, sunt suficient de bine conturate:

            Sinele real. Acesta este sinele obiectiv pe care il percep cei din jurul nostru, chiar daca acestia nu pot sti totul despre noi. Aceasta inseamna ca sinele real poate fi altfel decat imaginea pe care o oferim celor din jur. Datorita faptului ca aceasta fateta este cea perceputa de cei din jur, marea majoritate a subiectilor vor incerca s-o influenteze.

            Sinele imagine. Acesta este sinele subiectiv pe care-l percepem noi insine. Sinele – imagine poate sa difere radical fata de sinele real, insa aceasta diferenta se poate atenua in timp cu ajutorul sistemului de feed-back oferit de cei din jur. Ne modificam sinele – imagine folosindu-ne de reactiile celor din jur.

            Sinele ideal. Acesta este sinele la care ravnim. El corespunde nivelului de actualizare din ierarhia lui Maslow. Aceasta dimensiune a sinelui determina subiectul la o serie de actiuni care sa atenueze diferentele dintre sinele ideal si sinele – imagine.

            Sinele reflectat. Acesta este sinele social sau imaginea pe care credem ca o percep cei din jur. Nu coincide de obicei cu sinele real, deoarece nu avem capacitatea de a citi gandurile celorlalti. Sistemul de feed-back este de obicei influentat de atitudini politicoase sau de dorinta impunerii sinelui – imagine, asa incat nu suntem intotdeauna la curent cu modul in care ne percep cei din jur. Modul in care consideram ca suntem perceputi ne determina sa initiem anumite schimbari de imagine sau sa accentuam acele fatete percepute ca fiind pozitive.

            Sa consemnam afirmatia lui Burns: ”Nu ne putem vedea asa cum ne vad cei din jur, dar poate ca asa e mai bine”.

            Revenind la analogia lui Goffman cu privire la ”viata – ca – teatru”, este evident ca achizitiile de recuzita si costume sunt relevante pentru sinele real. Un sine real pozitiv poate fi asigurat cu ajutorul feed-back-ului reprezentat de cei din jur (aplauzele) si, bineinteles, cu ajutorul unui joc de scena potrivit rolului.

            Realizarea sinelului ideal seamana cu obtinerea aplauzelor publicului si cu recunoasterea succesului din partea criticii; insa, poate cel mai important – spune Blythe – este sa ne invatam bine rolul si sa acordam importanta cuvenita costumelor, machiajului si scenariului. Lumea isi modifica comportamentul cu ajutorul feed-back-ului. Acest fenomen poarta numele de auto-monitorizare. Auto-monitorizarea are doua forme de expresie: preocuparea pentru un comportament potrivit si acordarea atentiei ce se cuvine societatii in care traim in vederea gasirii unor forme de exprimare in functie de situatiile create.

            Am putea spune ca oamenii isi asigura un comportament adecvat unei ocazii observand reactiile celorlalti si actionand in consecinta. La fel cum cei fara experienta mondena isi urmaresc comesenii observand care cutit si care furculita trebuie folosite la fiecare fel de mancare, oamenii accepta sfaturi de la cei din jur pentru a-si forma un comportament politicos. In acest sens, nivelul auto-monitorizarii este definitoriu. Subiectii pentru care acest nivel este scazut sunt predispusi la a ceda imboldurilor interioare si prefera sa fie diferiti fata de cei din jur; cei cu un nivel de auto-monitorizare ridicat vor fi conformisti si vor ceda atractiei exercitate de moda.

            In finalul acestor consideratii ne punem urmatoarea intrebare: exista o legatura intre structura personalitatii, imaginea de sine, pe de o parte, si reusita intr-o anumita activitate, pe de alta?

            In toate profesiile exista persoane cu succes, din toate tipurile temperamentale. Cunoasterea atuurilor si a punctelor nevralgice ale tipului personal de personalitate poate conferi un avataj real in procesul de cautare al unei profesii. In toate aspectele procesului, de la cercetarile asupra posturilor disponibile, identificarea si contactarea de potentiali patroni, dezvoltarea de instrumente de marketing personal (asa cum sunt C.V.-urile), stabilirea si desfasurarea de interviuri pentru angajare, negocierea salariului si pana la acceptarea finala a unui post, oamenii vor actiona conform tipului lor de personalitate. Capacitatea de a ne exploata atuurile si de a ne compensa impedimentele poate reprezenta diferenta intre o campanie reusita si una nereusita de cautare a unei slujbe.

            Temperamentele nu sunt nici bune si nici rele; fiecare temperament are trasaturi care trebuie compensate prin educatie si autocontrol constient. Temperamentul suporta influentele dezvoltarii celorlalte componente ale personalitatii (caracter, imaginatie, creativitate, motivatie etc.). Tipul de sistem nervos si temperamentul corespunzator isi pun amprenta asupra intregii activitati. Exista trasaturi temperamentale care favorizeaza desfasurarea activitatilor scolare (de exemplu – echilibru emotional, rezistenta la efort, rabdare) si, in consecinta, fac posibila obtinerea mai rapida a succesului scolar, asa cum sunt trasaturile temperamentale care ingreuneaza desfasurarea activitatilor scolare (de exemplu: grad ridicat de emotivitate si nevrotism, anxietate, slaba rezistenta la efort, abandonul in fata dificultatilor) si care trebuie compensate prin educatie si autocontrol constient. Realizarea cu succes a unei activitati este posibila numai prin prezenta aptitudinilor. Prezenta unei aptitudini este evidentiata de usurinta cu care sunt invatate cunostintele si deprinderile dintr-un domeniu, de originalitatea unor raspunsuri, de aplicarea reusita a informatiilor dobandite in domeniul respectiv, de multitudinea solutiilor oferite la o problema data, de oboseala mai redusa ca efect al muncii depuse.

            Aptitudinile reprezinta latura instrumental – operationala a personalitatii, ansamblul insusirilor psihice si fizice care asigura reusita intr-o activitate, fiind o unitate intre ereditate si invatare (exercitiu, efort, interes, mediu). Aptitudinile explica diferentele dintre oameni in privinta posibilitatii insusirii anumitor cunostinte, priceperi si deprinderi. Punerea in valoare a aptitudinilor si obtinerea performantelor in activitate sunt conditionate de participarea altor componente ale personalitatii: motivele, interesele, scopurile, perseverenta.

 

 

3. Construirea identitatii individuale

 

Sub pretextul ca perfectiunea nu exista in aceasta lume, nu va pastrati cu grija toate defectele voastre.

Jules Renard

 

            Consideratiile facute de psihologi asupra structurii personalitatii le consideram a fi relevante pentru devenirea profesionala a fiecarui individ si a relatiei pe care acesta o intretine cu mediul profesional in care este inserat.

            Descifrarea personalitatii umane este indispensabila pentru a intelege mai bine nu numai propriile noastre reactii la locul de munca, ci si pe cele ale colegilor, superiorilor sau subordonatilor, alaturi de care ne gasim o buna parte din viata. Studiile cu privire la principalele surse de productivitate a celor mai performante companii americane au aratat ca atentia acordata personalului, relatiilor umane, are mai mare impact asupra randamentului decat conditiile de lucru propriu-zise (Nicole Aubert). Pe buna dreptate, Elton Mayo spunea ca ”managerul, ca orice element cheie al vietii, isi gaseste sursa sa in inteligenta. Pentru a fi la inaltimea responsabilitatilor sale, el trebuie sa inteleaga natura umana. Daca nu este constient de problemele umane, daca nu este sensibil la ambitiile si aspiratiile celor pe care ii conduce si nu este capabil sa analizeze fortele emotionale ce motiveaza comportamentele lor, proiectele care ii sunt incredintate nu vor avansa oricare ar fi cresterile salariale”.

            Daca intreprinderea poate constitui pentru individ un loc privilegiat de dezvoltare in care realizarea propriilor obiective se poate face in armonie cu obiectivele intreprinderii, sub alte aspecte, si in alte intreprinderi aceasta din urma poate fi un loc de alienare care sa suscite angoase si mecanisme de aparare.

            Fiecare individ, atunci cand intra intr-o intreprindere, vine cu toata personalitatea sa, cu exigentele, trebuintele, conflictele si sperantele sale. Un individ ce poseda, de exemplu, o imagine de sine dezvoltata va cauta in munca sa un mijloc de a-si satisface exigentele proprii si va fi dezamagit in caz de esec.

            La randul ei, intreprinderea se prezinta individului cu propriile sale exigente, constrangeri cerandu-i sa i le satisfaca. Intreprinderea este deci un loc de investitie majora pentru individul ce cauta sa-si probeze competenta sa si sa-si satisfaca multiplele trebuinte psihologice in functie de evolutia diverselor elemente ale personalitatii sale.

            Incercam in randurile ce urmeaza sa aratam modul in care intreprinderea (organizatia) intervine in construirea identitatii individuale si sa definim notiunea de ”contract psihologic” intre individ si organizatie din care face parte.

            Intreprinderea poate fi considerata un sistem cultutal, simbolic si imaginar. Sistem cultural – deoarece ea ofera o cultura, adica un sistem de valori si norme, un sistem de gandire, de reprezentare si de actiune. Ea este totodata un sistem simbolic – cu miturile sale unificatoare, cu rituri de initiere si de trecere, cu eroii sai, cu memoria sa colectiva si, mai ales, un sistem imaginar ce tinde sa ocupe o mare parte din spatiul psihic al indivizilor.

            Asa cum subliniaza R. Reitter (1985), intreprinderea si organizarea acesteia reprezinta un sistem uman structurat ”care vorbeste”: ”Intreprinderea vorbeste despre pulsiunile mele, despre dorinta mea de dependenta, de nevoia mea de a actiona, de imaginea mea ideala. Intreprinderea imi structureaza un spatiu unde gasesc raspunsurile la preocuparile mele de identitate. Intreprinderea imi spune ceea ce sunt, ca membru al unei colectivitati specifice. Ea imi spune ceea ce sunt altii pentru mine si ce satisfactie pot sa obtin din aceasta. Ea imi spune ce vise pot sa-mi fac pentru viitor. Ea da forma si sens nevoii mele de putere. Ea da valoare si structureaza actiunile mele. Intreprinderea este locul unde se inscrie construirea identitatii personale a individului”.

            A spune ca identitatea personala a unui individ este de natura psihosociala inseamna a sublinia faptul ca nucleul central al personalitatii individuale constituie un fel de rezultanta a unui ansamblu dat de componente psihologice si sociologice. Aceasta identitate se constituie in mod progresiv in cursul dezvoltarii individului si ea nu este, in realitate, niciodata fixata definitiv. Nimeni nu se instaleaza pentru totdeauna intr-o identitate total implinita. Trasaturile ce ne sunt atribuite se schimba in functie de evenimente, de comportamentele adoptate, de grupurile de apartenenta. Desigur, identitatea nu este doar in miscare perpetua; ea este totodata amenintata de anturajul social sau compromisa de conditiile materiale.

            Or, intreprinderea in care se desfasoara existenta profesionala a individului si se deruleaza o buna parte din viata sa, constituie un spatiu fundamental in procesul de construire a identitatii sale personale. Imaginile pe care le primeste pe parcursul activitatii sale, precum si relatiile cu ceilalti – colegi, superiori, subordonati – sunt multiple si reprezinta tot atatea surse constante de diferenta, de coerenta, de valorizare sau devalorizare.

            Pentru a intelege relatia ce se stabileste intre individ si intreprindere (organizatie) psihologii fac, de regula, recurs la notiunea de contract psihologic.

            Harry Levinson in lucrarea sa Arta de a dirija a avansat ideea potrivit careia ar exista intre fiecare individ si intreprinderea careia ii apartine un contract psihologic nescris. Individul cere intreprinderii careia ii apartine sa-i satisfaca o serie de trebuinte in schimbul carora, la randul sau, satisface exigentele intreprinderii. Care sunt trebuintele pe care individul cauta sa le realizeze in viata sa profesionala? Levinson le claseaza in trei categorii:

1.      Trebuinte de asistenta. Individul simte nevoia ca intreprinderea sa se ocupe de el. El poate avea nevoie de ajutor atunci cand incearca sa se integreze in echipa cu care trebuie sa coopereze. El are nevoie de afectiune si de a fi sustinut emotional. El are nevoie, totodata, sa fie protejat contra arbitrariului si sa fie orientat in dezvoltarea carierei sale.

2.      Nevoia de dezvoltare. Individul are nevoie sa se defineasca cu privire la ceea ce reprezinta el in aceasta intreprindere: poate el sa-si exercite intreaga creativitate si responsabilitate de care este capabil? Are el sentimentul ca poate sa-si influenteze destinul?

3.      Nevoia de siguranta. Salariatul doreste sa stie care este viitorul sau in cadrul intreprinderii, precum si viitorul intreprinderii ca atare. El doreste, totodata, sa resimta valorile propuse de intreprindere ca fiind in armonie cu ale sale. Tipul de viata si tipul de cariera pe care le propune intreprinderea trebuie sa corespunda, din punctul sau de vedere, cu ceea ce este acceptabil pentru el.

            Cu alte cuvinte, cel putin din punct de vedere teoretic, fiecare individ va cauta o intreprindere care sa propuna un sistem de valori, o identitate globala si un climat de munca favorabile satisfacerii trebuintelor sale. La randul ei, intreprinderea va cauta sa formeze salariati de care are nevoie pentru a raspunde la propriile sale exigente si sa modeleze personalitatea indivizilor ce o compun pentru a o face conforma cu trebuintele sale.

            Doua elemente ale sistemului psihic individual sunt determinante pentru intelegerea raportului ce se formeaza intre individ si intreprindere: Supraeul si Idealul de Sine, concepte de origine psihanalitica, dar aplicabile in context organizational.

            Supraeul este in mod constant solicitat de orice forma de organizare sociala, dar mai ales de intreprinderile traditionale, preocupate cu precadere de a obtine obedienta indivizilor fata de sistemul de autoritate si exigentele de munca pe care le impun. In acest tip de intreprindere, instanta insarcinata cu controlul indivizilor se sprijina pe un sistem de constrangeri si sanctiuni interne ce trece prin ”releul” Supraeului individual: individul se supune sefilor sai de teama sanctiunilor, asa cum altadata se supunea parintilor de teama altor sanctiuni.

            Dimpotriva, intreprinderile democratice se ocupa nu de obedienta salariatilor ci de adeziunea acestora la proiectele propuse prin interventii la nivelul Idealului de sine si nu al Supraeului. Dorinta de a atinge aceste ideal este, probabil, una din cele mai importante forte motivatoare, mai ales cand individul are sentimentul ca intreprinderea ii da posibilitatea sa se realizeze, sa se apropie de idealurile sale personale si ca este socialmente valorizat.

            Numeroase intreprinderi au inteles acest mecanism si au abandonat managementul autoritar, suscitand in schimb adeziunea (uneori entuziasmul) salariatilor, propunand proiecte mobilizatoare. Multe dintre ele au mers mai departe, iar o serie de autori au analizat mecanismul de ”captare al Idealului de sine individual” substituindu-l cu ”Idealul de sine organizational” (Pagès M.).

            Un fenomen asemanator a fost pus in evidenta de catre Freud insusi atunci cand a analizat legaturile ce unesc intre ei pe membrii unei organizatii cu liderul lor. Freud se refera la armata si Biserica, organizatii in care Idealul de sine este inlocuit de un general sau de catre Iisus Hristos, in cazul bisericii.

            Potrivit opiniei lui Max Pagès, organizatiile ”hipermoderne”, de tipul celor descrise in cartea sa Influenta organizarii, vor actiona la nivelul Idealului de sine al indivizilor, propunandu-le un ideal de perfectiune si de excelenta, un sistem de credinte si valori, o morala a actiunii capabile sa castige adeziunea salariatilor. Este vorba de un sistem de valori si credinte care mobilizeaza aspiratiile profunde  ale indivizilor, oferindu-le un mijloc de a da un sens existentei lor, de a le satisface dorinta de a fi utili colectivitatii si de a-si crea propria lor devenire. Acest sistem de organizare propune astfel un ideal colectiv, care se substituie Idealului de sine si conduce individul spre conformarea cu modelul de personalitate cerut de aceste intreprinderi performante: o personalitate individuala, agresiva dar adaptabila, avand un ideal de perfectiune si puternice exigente morale, rezistent la stres si angoasa.

            Cartea mai sus mentionata pune problema influentei organizatiilor performante asupra inconstientului individual. Ele actioneaza deplasand obiectivele din plan economic in plan psihologic: exigentele lor nu sunt prezentate in termeni de productivitate (nivel economic), ci in termeni de depasire de sine (nivel psihologic). Ele nu cer indivizilor sa produca mai mult, ci sa fie cei mai buni si sa munceasca mai mult pentru a progresa si a se depasi pe sine. Eficacitatea acestui demers vine din faptul ca nu face apel la un sistem exterior de constrangere, ci, dimpotriva, se sprijina pe Idealul de sine al individului, pe <motorul interior” ce se pune in miscare in momentul in care el percepe obiectivele intreprinderii ca un mijloc de a-si realiza propriile obiective si idealuri personale.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 390
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved