Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


REFLECTAREA SI CELULA NERVOASA - Cateva date de morfologie neuronala

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
TULBURARILE DE VOINTA (DISBULIILE)
Psihologia creativitatii
PERSONALITATEA IN PERSPECTIVA - DEZVOLTAREA CARACTERULUI
Fericire si Frustrare
SINUCIDEREA - PROBLEMA MORALA A SINUCIDERII SI RAPORTUL ACESTEIA CU LIBERTATEA UMANA
METODOLOGIA CERCETARII PSIHOLOGICE
Sentimentul de inferioritate - forta motivationala majora a fiintei umane
PRNCIPALELE CARACTERISTICI STRUCTURALE ALE ORGANIZATIILOR(EXEMPLE)
Consilierea persoanelor dependente de droguri
INTREBARILE SUNT, DE FAPT, RASPUNSURI -rezumat

TERMENI importanti pentru acest document

: : : creierul mare morfologie : celula morfologie si functionare :

REFLECTAREA SI CELULA NERVOASA

1. Formularea problemei

Pentru oricine interesat de “palparea” radacinilor organice ale vietii psihice, de cautarile indreptate spre “inceputurile” sale de manifestare, sansa de putea sonda in profunzimile metabolice ale activitatii celulei nervoase va fi intampinata mereu ca o oprtunitate. Chair daca numarul acestor celule la om este urias, de peste 40 miliarde, chiar daca in marime ele variaza foarte mult de la una la alta … la aceleasi functii ale lor principale  - de generare si de conducere a impusului, acestea cunosc o mare diversitate de activitati biochimice si bioelectrice. Este o diversitate metabolica necesara reflectarii obiectelor din mediul inconjurator, care debuteaza de aici la nivelul activitatii metabolice a fiecarei celule nervoase in parte. Adica, orice proces psihic daca se produce, aceasta necesita cu obligativitate o activitate neronala, a unor celule sau retele de celule nervoase vii, a caror activitate metabolica este menita sa o faca posibila.

Cercetarea legaturii dintre viata psihica si cea metabolica a celulei nervoase a fost multa vreme inimaginabila. Iar acum cand se initiaza studii de acest fel, inca poata nota veche a unei realitati imposibile. De aceea, pentru reprezentarea acesteia am recurs la o analogie, la cea dintre dintre dinamica fenomenala adesea sufleteste patrunzatoare si psihic bine conturata a ascultarii unei melodii si ceea ce realizeaza un dispozitiv inscriptor electronic care fixeaza si o reda fizic de cate ori este nevoie acea melodie de pe o placa de celuloid (sau magnetica). Intr-un caz si in celalalt se reflecta ceva, o realitate substantializata subiectiv, respectiv o alta doar fizic. O analogie inventata pentru a evoca ca ceea ce se produce si cum se produce acolo in adancurile metabolice ale celulei nervoase este indispensabila producerii reflectarii si ca aceasta are o insemnatate decisiva pentru reusita adaptarii la mediu. Mai mult, in afara acestei activitati metabolice celulare neuronale viata psihica nu este posibila. Este conditia care rezulta si din analogia propusa, de care depinde producerea melodiei plina de substantialitate semnificanta  - expresie a activitatii psihice -  si a activitatii “inscriptorului electromagnetic” de fixare si reproducere a acesteia  - a ceea ce se intampla metabolic la nivelul celulei nervoase.

2. Cateva date de morfologie neuronala

Ideea in acord cu care sistemul nervos este compus din celule cu procesele fibrilare intre ele este cunoscuta ca apartinand de teoria neuronala. Parintele acesteia a fost Waldeyer, care a fost elaborata pe baza lucrarilor unor neuroanatomisti si histologi (Hiss, Forel, Cajal etc.). La nivelul activitatii acestor celule a a trebuit sa fie identificat mecanismul capabil sa “incrusteze” semnificatia aparte a unor agenti stimulari, ca diferita de cea a altora, sa o retina pe aceasta ca experienta traita, sa o supuna unei procesari gandite etc. In acest sens, pentru a vedea de unde “incepe” sau demareaza intreaga aceasta procesare, mai jos se vor reproduce elementele cunoscute de morfologie celulara implicate in acest joc.

2.1. Neuronul

Toti neuronii se compun dintr-un corp celular sau soma si doua procese structurale si functionale distincte: dendritele si axonii. Pentru inceput se vor descrie succint proprietatile corpului celular neuronal Acesta are un centru vegetativ sau trofic. In ceea ce priveste alcatuirea somei celulei neuronale, aceasta nu se deosebeste prin nimic caracteristic de soma celorlate celule ale corpului. Deci, ca si in cazul altor celule, centrul corpului celular este ocupat de un nucleu. Numai ca nucleii celulelor nervoase se afla intr-o stare continua de repaus, acestora lipsindu-le procesele de mitoza celulara, cele care sa asigure autoreproducerea. De aici se poate trage concluzia ca, in esenta, dupa terminarea dezvoltarii embriogenetice in creier neurogeneza inceteaza. Este o concluzie care isi pastreaza intreaga valabilitate pentru celulele nervoase cu axon lung (a macroneuronilor) si mai putin pentru celulele nervoase cu axon scurt (a microneuronilor).

Citoplasma care inconjoara nucleul celulei neuronale se distinge prin distributia unui material cromatic granular, cunoscut sub denumirea de granulele lui Nissl. Cercetarile recente au stabilit ca aceste granule sunt identice cu reticulul endoplasmatic al celorlalte celule si au un continut bogat de microzomi, de ARN (acid ribonucleic). 50-70 % din greutatea celulei nervoase este reprezentata de proteine. Pentru activitatea celulei nervoase este reprezentativ un metabolism proteic ridicat. Acesta se afla, de asemenea, in legatura directa cu o sinteza ridicata de ARN. In citoplasma cercetatorii mai raporteaza existenta unui intens consum de aminoacizi, oxigen, glucoza.

In raport cu caracteristicile structurale si functionale ale celulei nervoase, traditional dendritele au fost separate de axoni. Ambele sunt structuri fibrilare specializate si ambele sunt implicate in generarea si transmiterea impulsului nervos. Dendritele sunt intotdeauna nemielinizate si asigura un potential celular gradat; in contrast, axonii pot fi sau nu mielinizati. La vertebrate au fost deja deosebite doua clase distincte de unitati celulare: macroneuronii si microneuronii  - in funtie de distanta la care este transmis impulsul.

2.2. Celulele gliale

Celulele gliale (se mai numesc si nevroglii) se intrepatrund cu cele neuronale de conducere raspandite in toate partile sistemului nervos. Ei depasesc numarul celulelor nervoase propriu-zise in majoritatea partilor sistemului nervos, cu deosebire la animalele aflate pe treptele superioare ale filogenezei. Unele tipuri de celule gliale sunt cu totul deosebite, fiind denumite oligodendrocite si astrocite. Despre oligodendrocite se apreciaza ca sunt responsabile de procesul de mielinizare a axonilor. Pe de alta parte, nevrogliile astrocite cu procesele lor protoplasmatice si fibrilare, inconjoara unitatile celulare nervoase unde prelungirilor capilare asigura irigarea sanguina si functia lor trofica.

3. “Tehnologia” propagarii impulsului neuronal

In acord cu analogia propusa la inceput, cercetarile de citologie neuronala si-au propus ca scop punerea la punct a “tehnologiei” in acord cu care actiunea agentilor stimulatori din mediu, inclusiv semnificatia acestora  - ca sunete ale melodiei -  ajung a se inscrise ca atare in activitatea metabolica a celulei nervoase.

Inceputul a fost facut in prima jumatate a secolului al XIX-lea de Du Bois-Reymond. Acesta a aratat ca fibra nervoasa din preparatul neuromuscular ajunge sa excite muschiul gratie curentului electric generat de agentul stimulator extern. In acord cu explicatia lui impulsul care se transmite prin nervi este un fenomen electric cu nimic diferite de cel fizic din conductorii fizici.

Un alt fiziolog renumit cu numele de Helmholtz a reusit exceptionala performanta experimentala de a fi masurat viteza de transmitere a impulsului prin nervi ca diferita de cea de transmitere a curentului prin conductori. Desi descoperirea lui a fost un eveniment decisiv pentru explicarea naturii impulsului din celulele nervoase, ea trecut neobservata; de fapt, a trecut ca un eveniment incredibil. Si-au adus aminte de ea doar ulterior, cand in domeniu s-a mai facut un nou pas in cunoasterea mecanismului de trasmitere a impulsului prin nervi. Acest fapt a fost realizat de Adrian, care a demonstrat ca, independent de marimea de intensitate a agentului stimulator, la nivelul nervului se genereaza un impuls de marime constanta; deci intensitatea impulsului transmis prin nervi nu se va intesifica la cresterea in intensitate a agentului stimulator. Aceasta inseamna ca intensitatea potentialului electric este independenta de intensitatea agentului stimulator cauzator. Fenomenul a fost interpretat ca fiind expresia functionarii legice a activitatii bioelectrice celulare nervoase, ca ascultand de principiul “totul sau nimic”. Dupa transmiterea impulsului, dupa inregistrarea corenpunzatorului potential de actiune, nervul intra intr-o stare de inexcitabilitate totala, numita perioada refractara absoluta.. Pe baza impulsurilor de acest fel, generate si propagate de lungul nervilor, al retelelor de nervi, agentul stimulator cauzator este progresiv decodificat si integrat senzorial, motor, visceral sau mental.

3.1. Caracteristici “tehnice” ale potentialului de actiune.

Odata cu generarea si transmiterea impulsului in celula neuronala se naste un potential de actiune. Scopul acesteia este de a asigura reflectrea, de a receptiona sau stoca o informatie, care la acest nivel se realizeaza prin producerea de procese metabolice intraneuronale si interneuronale complexe. Ele se transmit mereu intr-un singur sens, de la dendrite spre zona postsinaptica a axonului, de unde sunt preluate spre alte celule ale retelelor de neuroni.  .

Dar la nivel intercelular fenomenul de transmitere a impulsului nervos ramane unul optional. Adica acesta depinde de concursul a mai multi factori ce tin de actiunile facilitatorii sau inhibitorii colaterale, ca si de procesele  biochimice intracelulare. Dar daca potentialul de actiune odata evocat ajunge la o anumita intensitate, transmiterea lui ulterioara devine obligatorie. Adica, pana cand impulsul nu ajunge la partea terminala a neuronului sau la regiunea presinaptica – de unde acesta functioneaza pe principiul “totul sau nimic”, acesta actioneaza inca doar ca un proces gradual sau decremental.

La nivelul membranei celulei nervoase moleculele albuminoide actioneza reglator pentru generarea si transmiterea impulsului. Ionii de sodiu (Na+), de potasiu  (K+), de calciu (Ca++ ), diversele cloruri (Cl-) … de aici sunt capabili sa se incarce si sa se descarce bioelectric, un mecanism care va avea ca rezultat propagarea impulsului. Pentru acest fapt citologii considera ca orice trasnmitere de potential de actiune este un proces biochimic activ. Fiecare por sau canal de penetrare a ionilor lucreaza selectiv, care daca se deschide, permite trecerea ionilor doar de un anumit fel.

Viteza de transmitere a impulsului de la nivelul crengilor dendritei pana la axon variaza de la 1-100 Km/ora in functie de grosimea axonului. O viteza care, la randul ei, este dependenta de tipul de nerv in cauza, cu deosebire de grosimea si de imbracamintea mielinica a nervului. Conducerea impulsului in fibrele nemielinizate ale mamiferelor de cca. 1m grosime se produce cu aproximativ 1m/s, in timp ce in fibrele mielinizate de cca. 20m in grosime viteza este de 120m/s.

3.2. Tipuri de potentiale din nervi

Potentialul electric membranal al celulelor musculare ale animalelor in starea de reapos se asociaza la fel cu o concentratie mai crescuta de potasiu (K+) in interiorul celulei decat in exteriorul ei si o mai mare concentratie de ioni de sodiu (Na+) in exteriorul celulei decat in interiorul acesteia. Aceasta analogie functionala a celulei nervoase cu cea musculara probeaza originea lor evolutiva comuna. Actiunea unui agent stimulator aduce dupa sine perturbarea acestui echilibru, cauzand o diferenta de potential de cca. 60-90 mV de-a lungul membranei. Acesta poate sa evolueze in patru cai diferite:

·         polaritatea membranei poate sa ramana marita = hiperpolarizare;

·         polaritatea se poate reduce = hipopolarizare;

·         polaritatea se poate aboli = depolarizare;

·         diferenta de polaritate se poate inversa.

In cele mai multe tipuri de membrane, polarizarea se asociaza proprietatii electrolitice reglatoare a celulei, care actioneaza din interior, pentru a satisface mai multe functiuni indispensabile transmiterii impulsului. Pe baza lor devine posibila transmiterea impulsului la distante tot mai

3.3. Potentialul de generare

Potentialul care se initiaza intr-o anume zona a neuronului se numeste potential generator de receptor. Acest potential de generare este gradual, permintand conducerea decrementala a impulsului electric. Intensitatea de propagare a potentialului de generare este in functie de marimea de intensitate a agentului stimulator aplicat. Dupa Eccles (cf. Altman) potentialul de generare are la baza doua tipuri de procese: hipopolarizarea si hiperpolarizarea.La nivelul celulei hipopolizarea sau polarizarea partiala caracteristica potentialului de generare inseamna o reducere a potentialului de repaus initial. Efectele unei asemenea hipopolarizari sunt considerate ca fiind excitatorii si facilitatorie pentru alte depolarizari sau inversari de polarizare ce se produc in fibrele invecinate. Pe de alta parte, hiperpolarizarea cauzeaza cresterea polaritatii normale a membranei, un eveniment considerat ca avand un efect inhibitor asupra conducerii impulsului din celulele invecinate.

            3.4. Transmiterea sinaptica a semnalelor

            Odata cu generarea si transmitere impulsurilor din nervi are loc “incrustarea” necesara a informatiilor continute in agentii stimulatori, organizarea acestei activitati in raport cu semnificatia acestora. Acest lucru se intampla pe cale sinaptica. Descarcarea sau “atacul” unui neuron asupra altuia are loc atunci cand numeroasele impulsuri ajunse in partea sinaptica a celulei depasesc un anume prag.

Intre diversele parti neuronale exista insa create unele fante sau crapaturi, niste nise, pe unde semnalul neuronal trebuie sa patrunda la alt neuron. Transmiterea semnalului impulsului prin nervi se realizeaza prin neurotrasnmitatori. Impulsul care a traversat axonul celulei nervoase, cand ajunge la unul din capetele sale axonice, determina la nivelul vezicilor sinaptice de acolo o intensa activitate secretorie. Aceste mici vezici reprezinta agregate butoniere de secretie de forma nedefinita, de unde sunt eliminati neurotrasnmitatori, substante care asigura transmiterea sau trecerea impulsului la neuronul invecinat.

            Daca neurotrasnmitatorul a apucat sa elimine si a strapuns fanta sinaptica de la capatul celulei, efectul acestuia trebuie sa fie cat se poate de rapid, altfel actiunea reglatoare devine imposibila. Scurtimea temporala a efectului poate fi asigurata pe doua cai. Prima este aceea a unei disponibilitati aproape concomitente de reprimire la nivel sinaptic a produselor chimice de neurosecretie. La nivelul capetelor neuronale are loc a propriu-zisa sugere indarat a trasnmitatorilor neuronali anterior secretati. Reprimirea suspenda actiunea neurotrasnmitatorului si protejeaza vezicile de la capetele axonale de a mai produce din nou materie trasnmitatoare.

            3.5. Neurotrasnmitatorii si receptia

In literatura de specialitate au fost deja indentificati peste 60 de transmitatori biochimici si ca se asteapta ca cercetatorii sa mai descopere si alte substante transmitatoare de acest fel. Un neurotrasnmitator se poate lega la mai multe molecule receptoare, cauzand in acest fel diverse efecte specifice. Exista, de exemplu, transmitatori care sunt stimulenti pe anumite parti ale sistemului nervos si actioneaza franator si ocluzant in alte parti ale acestuia. Diferentele rezulta din faptul ca se adreseaza unor molecule receptoare diferite. Asfel:

Aceticolina este un neurotrasnmitator pentru sinapsele din cele mai diferite parti ale corpului. In general actiunea sa este stimulativa, dar dependent de celula receptoare, poate actiona si franator. Actiunea ei reglatoare principala a fost identificata in hipocamp, unde indeplineste o importanta functie in activitatea psihica de memorare. Degenerarea activitatii productive a neurotrasnmitatorului aceticolinic a fost raportata la o serie de boli psihice, cum ar fi boala lui Altzheimer, ca si la diferite alte afectiuni de memorare si de functii cognitive. Cu cat productivitatea de acesticolina este mai scazuta, cu atat simtomele bolii lui Altzheimer sunt mai pronuntate.

Un alt neurotrasmitator important este noradrenalina, actiunea sa stimulatoare se exercita cu deosebire de la nivelul trunchiului cerebral. Efectele unor droguri cum sunt cocaina si amfetaminele se concretizeaza prin reducerea secretiei de noradrenalina. Din cauza aceasta rezulta efecte de incetinire a transmiterii neuronale la nivel postsinaptic, unde impulsurile ajung mai tarziu sau de a nu se mai putea transmite mai departe. Din aceasta cauza  apar stari subiective cunoscute ca proprii pentru drogurile.

Alti neurotrasnmitatori importanti sunt gama-amino-acizii. Acestia sunt neurotrasnmitatori prin definitie cu efecte franatoare pentru transmiterea impulsului. Substanta denumita picrotoxina  actioneaza in acest fel asupra activitati neurosecretorii a gama-aminoacizilor, cauzand reactii simtomatice de tremuraturi. Actiunea farmacopeica a unor medicamente asupra sintezei de gama-aminoacizi are in vedere obtinerea calmarii subiectilor.

Un alt neurotransmitator este glutanatul. Este un neurotrasnmitator ce actioneaza la nivelul sistemului nervos central, la nivelul formatiunilor paleocefalice ale creierului. Se apreciaza ca efectele sale sa concretizeaza prin capacitatea de ameliorare a amintirilor, a performantelor de invatare.

            4. “Hrana” informationala si morfogeneza cerebrala

Studii indraznete au pornit pe drumul stabilirii unor legaturi dintre morfologia activitatii cerebrale, dintre activitatea macro si micromoleculara de aici si cuantumul informational cu care se actioneaza asupra acestora. In acest sens s-au imaginat conditii experimentale specifice, de privare si respectiv de “inbunatatire” informationala a agentilor stimulatori, de actiune asupra receptorilor si asupra activitatii cerebrale ale animalelor. Au fost experimente interesante, efectuate in anii ’60 ai secolului trecut de M. Rosenswig si colab. la Universitatea Berkley din California. Rezultatele acestor experienta doar cu mare prudenta pot fi cuantificate si evaluate comparativ, din perspectiva activitatii cerebrale umane

Subiectii din aceste experiente au fost soareci, care au fost impartiti in doua grupe: indivizii din prima grupa au fost amplasati intr-un cadru experimental cu numeroase elemente stimulente, atractive Astfel acestea puteau fi manipulate, erau “jucarii” antrenante a activitatii mentale a animalelor; cea de a doua grupa a fost amplasata intr-un cadru cu hrana din abundenta cu conditii stimulente caracterizate prin monotonie. Ca prima constatare a reiesit ca dupa un interval de timp animalele din prima grupa s-au dovedit mai active si mai ingrijite, spre deosebire de animalele mai dolofane din cea de adoua grupa.

Dar dupa opt zile de mentinere a animalelor in aceste conditii constrastante toti sobolanii au fost sacrificati pentru ca din creierul lor sa se ia extracte de unitati morfologice celulare, care au fost supuse unor analize amanuntite.  Descoperirea cruciala cruciala a acestor cercetatori a constat din inregistrarea unui procentaj de 4% grutate mai mare a creierului la animalele din prima grupa fata de cei din a doua grupa. Aceasta crestere semnificativa in greutate a creierului intr-unminterval atat de redus s-a produs cu deosebire in acea arie a creierului care deserveste perceptia vizuala; posibil datorita solicitarii mai intese a acestuia in amplasamentul informational “imbogatit”.  Concluzia a fost ca odata cu cresterea in experienta la nivelul creierului are loc o crestere a numarului de neuroni, a tiparelor si a calitatii conexiunilor sinaptice. De asemenea, s-a mai observat im cercetari efectuate pe canari ca are loc o dublare a nucleilor cerebrali in prioada de cantat a pasarii.

Prolifica diponibilitate de invatare de care dau dovada in general organismele tinere, cu deosebire intr-o anumita perioada critica, poate fi la fel de bine raportata la marirea numarului conexiunilor nervoase. De exemplu, la om, densitatea sinapselor creste puternic in primele luni de viata, atinge nivelul maxim la varsta de 1-2 ani (aproximativ o densitate cu 50 % mai mare decat la un adult), ca sa decline dupa aceea spre varsta de 16 ani, cu mai mica lentoare pana la varsta de 72 ani.

            5. Actiunea senzoriala si mentala ale analgezicelor

Etimologic, notiunea de anestezic provine din cuvintele grecesti “an” – care inseamna fara si cuvantul “aisthesis  - care inseamna senzatie. Sunt substantele grupate sub aceasta denumire care isi exercita efectele asupra reflectarii psihice senzoriale in doua moduri: generalizat si local.

5.1. Anestezicele generale

Anestezicele generale au atiune inhibitorie pentru generarea si transmiterea impulsurilor nervoase pe traseele senzoriale specifice ale sistemului nervos central. Doze de acest fel administrate terapeutic produc diverse efecte senzoriale si mentale precum:

- desensibilizarea descendenta progresiva a receptorilor segmentelor corpului, inhibarea descendenta a centrilor de comanda ale SNC intr-o ordine inversa aparitiei lor filogenetice; adica, la inceput se inhiba centri si conexiunile scoartei cerebrale, pe urma centri din formatiunile subcorticale si doar in final cei din maduva spinarii.

- are loc suprimarea progresiva, temporara si reversibila a urmatoarelor functii psihice: reflectarea constienta, motilitatea voluntara si involuntara, verbalizare necontrolata.

Administrarea in doze mai mari a analgezicelor generale poate deveni toxica si poate sa cauzeze moartea. Aceasta din cauza ca efectele lor inhibitorii in aceasta situatie avanseaza spre bulb, unde se afla centri vitali ai respiratiei si contractiilor cardiace. Este remarcabil cum centrii nervosi din segmentele neuronale aparute filogenetic mai recent sunt si cele mai sensibile la actiunea analgezicelor generale.

                        5.2. Anestezicele locale

            Sunt substante care se administreaza local, in concentratii optime, in apropierea unor retele sau plexuri nervoase, pe terminatii nervoase, care au rolul de a inhiba generarea si conducrea impulsului nervos in respectiva zona. Efectul principal consta in pierderea sensibilitatii dureroase. Uneori ea este completata si de paralizie musculara locala. Analgezicile locale au actiune periferica si deci nu cauzeaza pierderea constiintei.

            Durata de actiune a anestezicelor locale depinde de liposolubilitatea acestora si variaza de la cele scurte  - de cca 20-60 minute -  cum este procaina si pana la 1-2 ore cum este cocaina.

           

6. Mecanismul psihomolecular al drogarii

 

            Drogurile actioneaza biochimic molecular in acelasi fel cum mai inainte am descris ca amintitul drob de sare sau de zahar stimuleaza actele motoare si mentale. Cu deosebirea ca efectele lor sunt inhibitorii, perturbatorii si adesea ireversibil distructive pentru realizarea schimburilor functionale si informationale cu mediul. Acestea ataca nu numai mecanismele moleculare transinaptice de procesare neuronala senzoriale, ci si pe cele de organizare superioara a activitatii psihice, functiile conativ cognitive.

            Drogurile au proprietatea de a perturba activitatea metabolica a celulei nervoase, cea de generare si transmitere transinaptica a impulsului. Pentru a putea reprezenta cum acest lucru se produce a trebuit imaginata o noua analogie, in completarea celeia dintre continutul substantial subiectiv al melodiei si tehnologia necesara de transcriere a acesteia pe banda electromagnetica. Este vorba aici de explicarea mecanismului prin care impulsul neuronal de la capatul axonal al celulei intampina dificultati neurosecretorii la transmiterea lui prin fanta sinaptica spre membrana celulei urmatoare. La nivelul acestei jonctiuni transinaptice actioneaza drogul, care perturba activitatea neurosecretorie necesara transmiterii impulsului. Adica moleculele nu se mai pot “cupla” la membrana receptive a neuronului invecinat. Materialul neuro-trasnmitator reprezinta un produs de secretie biochimic, prin acesta se transmite impulsul si acesta cere sa fie receptata de membrana sensibila a celuilalt neuron.

Momentul acest de cuplare interneronala este de cea mai mare importanta pentru transmitrea semnalelor, pentru realizarea schimbului informational cu mediul. Pentru reprezentarea transmiterii s-a imaginat ideea unui mecanism de cuplare, ca dintre doua entitati functionale distincte, asemenea celeia prin care se realizeaza “cuplarea” unei piulite pe un surub, a unei anume chei pentru a deschide o broasca. In acord cu analogia propusa, pentru trasnmiterea impulsului este necesara o “potrivire” a filetului surubului la piulita, a cheii la o broasca. Cand aceasta cuplare se produce, impulsul trece de la o celula neuronala la alta, prin care implicit se transmit informatii, semnalele etc. Cu deosebirea ca fenomenul de “cuplare” in natura este realizat prin mecansime biochimice, cu toate posibilele consecintele bioelectrice. Iar aceasta are loc doar daca procesele biochimice evolueaza normal, doar daca membrana moleculelor receptive ale celui de al doilea neuron suporta atacul biochimic al primei celule si astfel celula neuronala isi indeplineste functia conducatoare principala pentru care a fost creata. Drogul perturba buna functionare a acestui”cuplaj”.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 254
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved