Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


TEHNICA DESENULUI - Desenul ca modalitate de expresie

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
FUNCTIILE SI OBIECTIVELE PSIHOSOCIALE ALE MASS-MEDIA(EXEMPLE)
RELATII INTERPERSONALE SI GRUPURILE SOCIALE
Tehnici de persuasiune
TESTUL BONNARDEL 53
Prezentarea Directiei de Protectie a Adultului
Persoana - Individualitatea, Personajul, Individul, Personalitatea
VALIDITATEA (rxy)
Psihologia sociala si societatea - Continut si tematizare
AFECTIVITATEA
Modelul filtrajului timpuriu

TERMENI importanti pentru acest document

: : : tehnicadesenului in asistenta sociala : cum deseneaza un copil arborele genealogic al familiei :
loading...

TEHNICA DESENULUI

Desenul ca modalitate de expresie

Asemeni muzicii si dansului, desenul permite omului sa se exprime fara cuvinte, sa dea sens lumii sale interioare fara sa traduca in concept, ii permite sa vorbeasca lumii, existentei, celuilalt si siesi, despre sine, cel de acum si cel de totdeauna printr-o modalitate care reuseste sa retina in concretul desenului, sunetului sau miscarii, atat ceea ce este exprimabil verbal, dar si intelesuri traite dar inexprimabile prin cuvinte. Desenul este o astfel de organizare si ordonare in care eul reuseste sa dea sens unor continuturi adesea irationale fara a pierde prea mult din ceea ce, acum si aici, nu reuseste sa descifreze, ii ramane misterios, nelamurit, dar foarte real atata vreme cat pentru propria fiinta exista.

Am incercat sa surprindem, astfel, definirea pe care Jung o da simbolului ca sinteza vie intre functia ordonatoare a constiintei si functia transcendenta a inconstientului.

Desenul, ca tehnica proiectiva, se adreseaza acestei esente creatoare a omului, indiferent daca este construit de un copil sau de un adult.

Utilizarea desenului pentru a putea studia si trata problemele emotionale ale adultului si ale copilului a fost introdusa de C.G. Jung, autorul a numeroase prezentari de cazuri si a unui cadru interpretativ bine documentat empiric. De-a lungul vietii si a practicii sale terapeutice, Jung a continuat sa deseneze si sa ceara subiectilor sa deseneze, uneori pentru a-si exprima visele, alteori pentru a exprima ceea ce era dificil de surprins prin descrierea in cuvinte, lumea interioara de imagini puternic incarcata afectiv.

Metoda sa nu era reductiva, nu reducea prezentul la trecutul persoanei. Jung diagnostica, prin aceasta abordare sintetica, simbolica a desenului, spre ce conducea aceasta viata interioara, continuturile ei, problematica specifica preznetului si viitorului persoanei. Pentru Jung, ca psihoterapeut, nu analiza imaginilor in sine este importanta, ci incurajarea persoanei sa se exprime prin aceste imagini si sa le urmeze pe masura ce acestea i se revela, se desfac din propria interioritate.  Intr-o anumita masura, eul se da la o parte pentru o scurta perioada pentru a permite miscarilor si imaginilor inconstientului sa emearga.

In desen, ca si in joc, dincolo de regulile grafismului si de limitarile paginii si exprimarii cu ajutorul unui instrument, creionul, persoana va lucra adesea spontan asupra temelor fanteziei - fantasmei care au relevanta directa pentru lupta sa psihologica.

Multe dintre desenele libere ale persoanelor cu probleme emotionale vor exprima teme implicand polaritatea sau opozitia pe care o traieste ca insurmontabila in viata sa constienta, careia nu-i gaseste nici o solutie rationala. Astfel de opuse integrate prin simbolismul grafic sunt viata si moartea, masculin vs. feminin, afectivitate vs. autoritate, mama vs. tata,  dragostea si nevoia de afectivitate vs. ura si distructivitatea. Astfel isi proiecteaza blocaje care sunt dominante in prezentul vietii sale si care au sens pentru dezvoltarea sa viitoare, blocaje care nu permit instinctelor normale vitale sa se manifeste, umanizeze si integreze in viata individului.

Forma desenului ca si continutul sau au semnificatie personala si in acest registru trebuie urmat sensul lor, la fel cum simbolul prezinta o virtualitate de semnificatii articulate in jurul unui sens dominant, trebuie descifrate conotatiile personale alaturi de cele caracteristice. Combinatiile de teme sunt sub dominatia unei constelari determinante a inconstientului, formate din continuturi caracteristice, fantezii, impresii si asociatii libere si conditionate, amintiri de trairi mai mult sau mai putin ordonate de interventia modelatoare a consemnului, respectiv a eului. Din moment ce inconstientul se exprima prin imagini, limbajul desenului este un mod mult mai direct si autentic pentru exprimarea problemelor de la acest nivel.

Analizand functia desenului ca tehnica proiectiva si terapeutica pentru copii, Wildoecher distinge 4 nivele in exprimarea caracterului si afectivitatii:

-          valoarea expresiva a desenului, gestul grafic, modul in care copilul trateaza suprafata alba a colii, alegerea formelor si culorilor care exprima aspecte ale starii emotionale;

-          valoarea proiectiva propriu-zisa, prin stilul general al figurii care exprima anumite dispozitii fundamentale ale modului cum traieste lumea si relatia cu obiectele acesteia;

-          valoarea narativa a desenului; prin desen copilul isi dezvaluie centrele de interes, tensiunile, grijile, gusturile;

-          valoarea simbolica, prin interventia unor procese si mecanisme defensive care releva natura temelor inconstiente. Planul inconstient nu dispune de procedee expresive caracteristice astfel ca alegerea culorilor, trasaturile desenului, tema desenului ales liber pot avea la origine acest plan interior inconstient, cu un tip de motivatie complementar, uneori opus celui constient.  In acest sens, psihologia analitica, asemeni psihanalizei, insista asupra analogiei dintre desen si vis, dintre desen si joc ca spatiu unde exprimarea energiilor liber conduce la exprimarea realitatii interioare prin simboluri.

Acest lucru este evident la copiii mici, unde eul insuficient de coerent si puternic nu poate  dirija coerent exprimarea grafica. Desenul apare surprinzator prin faptul ca pe masura ce ei deseneaza si povestesc, tema desenului se poate schimba, modificand sensul initial al desenului. Procesul devine incomprehensibil daca nu este pus in legatura cu  dinamica comentariilor copilului pe parcursul desenarii. Analiza continutului acestor desene ne poate conduce spre experientele care au stat la originea alegerilor sale si la fanteziile pe care imaginatia sa le proiecteaza pe scena desenata. Intr-o masura mai mica, acest tip de dinamica se poate regasi si la adultul care reuseste sa deseneze 'mai liber', directionandu-si mai putin exprimarea grafica si pastrand pentru un moment ulterior operatia constienta de a da sens.

Desenul este o reflectare a procesului de gandire si fantazare si a modificarilor survenite in mintea copilului; pe masura ce deseneaza, gandirea incearca sa mentina tema initiala, iar fantezia incearca sa aduca temele interioare in prim planul trairii. Desenul apare astfel ca o sursa de noi asociatii care modifica cursul realizarii lui.  Anumite transformari sau adaugiri pot fi generate de exemplu de faptul ca un detaliu din desen apeleaza la reprezentarea unui obiect. Alt factor al schimbarii este dat de interpretarile secundare care corijeaza  sensul initial al desenului, datorita fie analogiilor morfologice, fie unei erori care poate transforma un detaliu intr-alt ceva decat ceea ce s-a intentionat initial: un personaj masculin se poate transforma intr-unul feminin pentru ca desenarea unui pectoral prea pronuntat ii evoca sanii, un pantalon prea larg evoca o fusta etc.

Elaborarea desenului apare ca un compromis intre doua tendinte, una favorizind schema grafica initial gandita, cealalta transformarile, schimbarea, adaugirile etc. Dominarea primei tendinte si a gandirii conduce la un desen schematic, prea putin expresiv. Daca domina cealalta tendinta, desenul va purta incarcatura proceselor inconstiente.

Lagache considera ca fantasmele exprimate in desene sunt mici naratiuni 'concrete si particulare' care enunta o relatie dintre un subiect si un obiect, sau intre diferite 'obiecte', naratiuni similare unei scene dramatice cu mai multe personaje. Fantasma este de fapt o relatie intre subiectul care o gandeste si obiectul care se afla inclus in ea. De exemplu, daca gasim in desenul liber al unui copil tema recurenta a unei fiinte lipsite de aparare care este devorata de o alta atotputernica si monstruoasa, in spatele acestei teme se afla o fantasma, iar acestei fantasme ii corespunde o dorinta inconstienta. Prin fantasma, copilul se identifica cu unul dintre cele doua personaje, sau posibil este el insusi scindat periculos intre cele doua ipostaze. Fantasma este o drama in care se gaseste o dorinta si raportarea lui alter ego la aceasta dorinta. Prin evocarea dramei, subiectul isi va asuma toate peripetiile care se desfasoara in sufletul sau.

Desenul este o tehnica proiectiva care apeleaza la spontaneitate, provoaca exprimarea sentimentelor si dinamica interioara fara a recurge la cuvinte, restrangand actiunea constrangatoare a intentionalitatii constiente.

TESTUL DESENATI O PERSOANA

Istoric

Testul desenului unei persoane umane a inceput  in anii 1926 cand Florence Goodenough publica testul Desenati un om  pentru diagnoza capacitatii de gandire conceptuala si a capacitatii de observatie a copiilor.

 Sophie Morgenstern, 1928, a avut pentru prima oara ideea de a se servi de desenele libere ale copiilor. In Franta, ulterior, ideea a fost utilizata si de alti autori in diagnoza si terapie, precum Bandoin, A.Berge, M. Rambert, F. Dolto-Marette.

Ceea ce a inceput la Goodenough printr-o proba de dezvoltare a condus la numeroase observatii privind comportamentul copiilor de diferite varste si valentele testului pentru a obtine informatie asupra factorilor de personalitate. Acest lucru a determinat in parte evolutia ideii desenarii unui om spre structurarea unui test proiectiv.

Tot ca teste pentru masurarea nivelului inteligentei prin desen sunt mai cunoscute Testul Fay ]n care se cere desenarea unei doamne care se plimba prin ploaie,  care implica integrarea complexa a diferite elemente, si Testul Francoise Minkowska, care implica diagnosticarea tipologica, tipul rational vs. tipul senzorial, in functie de precizia si rigoarea cu care este realizat desenul liber al persoanelor, dar si de imobilitatea si gradul de interrelationare a acestora.

 In 1949, K. Machover  publica lucrarea 'Proiectia personalitatii in desenarea figurii umane', sistematizand observatiile proprii si ale altor autori, si standardizand in buna masura modul de administrare pentru copii si pentru adulti, precum si ipotezele interpretative.

J. Buck, in 1948 -1949, propune o abordare combinata, Casa - Copac - Persoana, House - Tree - Person, publicand standardizarile administrarii si interpretarii testului H.T.P.

I. Jolles, publica in 1952 un 'Catalog de interpretare calitativa a H.T.P'.

W. Urban, in 1963, publica un  'Catalog de analiza interpretativa pentru testul Desenati o persoana', sintetizand modalitatile de interpretare a indicilor testului pentru copii si adulti,   pentru aspecte de normalitate si diferite modalitati patologice.

Descriere si administrare

Varianta Machover

Karen Machover utilizeaza testul in 1949 ca o proba proiectiva, Human figure drawing, Desenerea figurii umane.

Materialul testului

Este necesar un teanc de coli de hartie alba si un creion bine ascutit, de tip HB. Acestea se aseaza la indemana subiectului astfel incat sa poata alege o foaie de hartie, sa o aseze si utilizeze dupa cum doreste.

Consemn:

In varianta pentru copii, Machover, consemnul este 'Desenati un om'. Pentru adult,

“Va rog sa faceti desenul unei persoane”.

Examinatorul va observa comportamentul subiectului, inregistrand reactiile verbale spontane in protocol, precum si timpul de executie. Se insista pentru a se obtine desenul unui om in intregime.

Dupa ce prima figura este desenata, examinatorul il roaga pe subiect sa deseneze o persoana de sex opus. Se va evita folosirea termenilor de “barbat” sau “femeie”, permitand subiectului sa le defineasca. Daca subiectul pretinde ca prima persoana desenata nu are sex, i se va spune sa o considere de ce sex doreste.

Daca desenele subiectului sunt figuri stereotipe, schematice, caricaturi, desene stilizate, se poate intreba subiectul daca a terminat reprezentarea unei figuri umane, sau i se poate cere sa incerce un alt desen.

Dupa completarea probei, examinatorul multumeste si marcheaza data si ordinea desenelor.

Exista posibilitatea folosirii si unei copii prin indigo, pentru a vedea stersaturile si modificarile fata de original. Asemenea schimbari indica zone de preocupare si dificultati.

Subiectii “normali” tind sa faca schimbari care imbunatatesc desenele, aratand mai mult echilibru si control; persoanele anxioase fac modificari care releva control slab, rigiditate, fragilitate si constrangere.

Subiectii rigizi tind sa evite exprimarea de sine si incearca sa devalorizeze situatia de testare, desenand figuri schematice.

Este indicat sa se ceara subiectilor reconsiderarea desenului capului sau zonei toracelui in cazul in care au desenat figuri lipsite de detalii.

In varianta pentru copii, autoarea cere copiilor sa raspunda  la un numar de intrebari privind cele doua siluete, chestionar care poate fi completat si de intrebari suplimentare. Aceasta etapa este inlocuita pentru adult cu o ancheta privind cele doua desene care stabileste reperele mentale ale subiectului, posibilele sale identificari.

Copilului i se cere sa inventeze o poveste a personajului - pentru fiecare dintre cele doua personaje - ca si cum ar fi un basm. Apoi i se cere sa raspunda la urmatoarele intrebari unele intrebari fiind adaptate in functie de situatia desenului:

1. Ce face personajul?

2. Ce varsta are?

3. Este casatorit?

4. Are copii? Baieti, fete?

5. In ce clasa este?

6. Ce lucreaza, ce profesie are?

7. Care este dorinta sa cea mai mare?

8. Este dragut, amabil?

9. Este sanatos?

10. Arata bine?

11. Care partea corpului este cea mai reusita?

12. Care parte a corpului este cea mai putin reusita?

13. Este fericit?

14. Care sunt framantarile lui?

15. In ce situatii se infurie? Cum se infurie?

16. Ce obiceiuri are?

17. Care sunt 3 dintre cele mai proaste obiceiuri ale lui?

18. Care sunt partile sale cela mai bune?

19. Are multi prieteni? Mai varstnici sau mai tineri?

20. Ce se spune despre el?

21. Isi iubeste familia? Tatal? Mama?

22. Ii place scoala?

23. Are prieteni? Baieti, fete?

24. Cand a spus ca s-a distrat bine?

25. Vrea sa se casatoreasca?

26. La ce varsta?

27. Cu ce tip de baiat / fata ar vrea sa se casatoreasca?

28. Care sunt 3 dintre cele mai mari dorinte ale lui?

29. Cui ii seamana?

30. Ti-ar place sa-i semeni?

31. Spune-mi tot ce mai vrei in privinta acestui personaj.

Interpretare

In varianta Machover, se realizeaza o analiza formala si o analiza de continut.

Analiza formala include observarea marimii desenului, amplasarea in pagina, precizia trasaturii, realismul, gradul de finisare, simetria, modul de desenare a liniei si perspectivei, proportiile, realizarea umbrelor, adaugirile.

Analiza de continut se poarta asupra temei desenului, atitudinii personajului, realizarii fundalului si solului si relatia personajului cu acestea,  precum si asupra diversitatii si exactitatii diferitelor parti ale corpului, a imbracamintii, accesoriilor, expresiei faciale si posturii.

In interpretare ipoteza generala este ca desenul persoanei exprima imaginea corporala a subiectului. De exemplu, formele rotunde vor exprima feminitatea, submisivitatea, narcisismul. Formele unghiulare, agresivitatea, masculinitatea, opozitia.

O a doua ipoteza considera ca asupra corpului sunt proiectate trebuintele sociale, aspiratiile intelectuale, tendinta la control rational precum si procesele de elaborare mentala ale subiectului. In sensul acestei ipoteze, imaginea de sine proiectata in test suporta omisiunile si deghizarile in functie de partile vulnerabile ale personalitatii celui ce deseneaza.

Interpretarea clinica si simbolica va incerca sa sugereze detaliile semnificative din aceasta perspectiva. Subiectii tind sa deseneze in primul rand o persoana de acelasi sex, dar cercetarile au evidentiat ca tendinta creste odata cu varsta la barbati ) 70% dintre baieti si 90% dintre barbati deseneaza primul un personaj masculin); tendinta scade odata cu varsta la femei (75% dintre fetitele intre 5 - 8 ani, 80 - 90 % spre 9 - 12 ani, 50 - 60 % dintre femeile adulte deseneaza un personaj feminin). Se considera ca stereotipul social valorizeaza imaginea masculina. In acest sens, o inlocuire a sexului subiectului, dar mai ales o diferenta notabila intre varsta reala si cea a personajelor desenate, sunt de natura sa indice o tulburare la nivelul identificarii.

Se considera, de asemenea, ca un mod de a valoriza sexul cu care se identifica subiectul este desenarea unui personaj mai mare, multiplicarea in desen a atributelor sexului (imbracaminte, trasaturi, accesorii). Nuditatea personajelor este rara, apare ceva mai frecvent la subiectii femei.

Un pas initial este descrierea figurilor desenate. Sunt tinere sau batrane, active sau inactive, flexibile sau rigide, comune sau nu, musculoase sau atrofiate, agresive sau pasive. Aceste observatii pot sugera diferite ipoteze interpretative (perceperea imaginii corporale prin desen implica proiectia unor trairi personale care ghideaza inconstient subiectul).

Se poate cere subiectilor descrierea figurilor desenate: “De ce fel de persoane va aminteste acest desen ?”, “Ce fel de persoana este ?”, “Faceti o mica povestire despre aceasta persoana”. Desi nestandardizata aceasta metoda asigura puncte de sprijin pentru interpretare.

Urmatorul pas il constituie cercetarea celor 4 zone majore ale desenului DAP:

·         capul;

·         mainile, bratele, umerii si pieptul;

·         torsul (trunchiul);

·         picioarele si labele picioarelor.

Scopul este identificarea zonelor de conflict, exagerare, omisiune si distorsiune. Evidentierea prin hasurare, marire sau omitere, stersaturi, accentuari, linii slabe, unde dispare controlul motor, linii intrerupte sau valurite. Odata zonele identificate, se constituie in ipoteze.

Capul.  Este sediul conceptiei despre sine, al eului. Aici se acumuleaza informatiile despre lumea exterioara, prin ochi, urechi, informatii prelucrate de creier. Gura serveste pentru incorporare, exprimarea agresivitatii, prieteniei, emotiilor. Aici se manifesta frustrarile si aspiratiile intelectuale; se accepta sau respinge, ignora dragostea. Se accepta sau respinge lumea altor fiinte. Se pot observa aspiratii de stralucire printr-o detaliere faciala. Dispret sau agresivitate in ochii intunecosi sau sfredelitori. Detalierea urechilor trimite catre hipersensibilitate si chiar suspiciune.

Mainile, bratele, umerii si pieptul. Reprezinta unitatea functionala executorie. Se observa marimea, forma, puterea, extinderea spre exterior, agresivitatea si semnele conflictuale. Figurile cauta ajutor, sunt agresive, lupta cu lumea ? Smulg ceea ce ofera ceilalti sau se retrag ? Sunt apti fizic sau inadecvati ? Care este raportul dintre forta fizica a desenului si cea a desenatorului ?

Torsul (trunchiul). Indica trasaturi de putere similare zonei anterioare. Imbracamintea este fatada, “frontispiciul”, partea de prezentat lumii. Se observa sublinierea liniei mediane la persoanele dependente sau la cele preocupate de dificultati somatice. Pulsiunile apar deschis sau accentuat, ca in cazul nudurilor sau figurilor in costum de baie, sau a celor imbracate rigid, formal. Cravata, cordonul, bijuteriile, care taie (reteaza) pulsiunile asociate torsului sunt indicatori ai constrangerii si controlului.

Picioarele si labele picioarelor. Indica autonomia (picioarele lungi), auto-miscarea, auto-directia si echilibrul. O figura echilibrata (sau simetrica) arata stabilitate emotionala, una care se clatina (sau asimetrica), instabilitate. La figurile barbatesti picioarele indica masculinitatea sau dubiile legate de aceasta; la figurile feminine picioarele indica preocupari sexuale.

In interpretarea indicilor este esentiala  interactionarea celor patru zone corporale. Examinatorul ia in consideratie mediul subiectului, structura familiala, principale nemultumiri, descrierea desenelor si comentarii spontane. Pune in relatie reactiile subiectului la problemele sale cu ipotezele de lucru din desen. Interpretarea se rafineaza odata cu observarea detaliilor si semnificatiilor oferite de catalogul interpretativ Urban. Sinteza ipotezelor in tabloul personalitatii este necesara dar dificila. Testul permite in buna masura diagnoza calitativa si functionala a unor continuturi ale personalitatii, in special a celor legate de imaginea de sine, sau in sens psihanalitic, de coeziunea si dificultatile imaginii corporale. In acest sens, sunt numerosi indici care permit relevarea  imaturitatii psihice, nivelul controlului pulsiunilor si a agresivitatii, modurile de defensa care functioneaza rigid.  De asemenea, sunt posibile, coroborate, diagnosticul unor tulburari semnificative pentru psihopatologie, boala organica, conditia psihosomatica, nivelul functionarii cognitive.

W. H. Urban, a integrat indiciile in Catalogul interpretativ, incluzand detalierea fiecarui element posibil. Interpretarea acestor indicii cere  o analiza prin sinteza, respectiv integrativa pentru a putea intelege care anume semnificatie este completata de tabloul general si de interferarea cu ceilalti indici. In acest sens, are importanta atat coerenta semnificatiilor diferitilor indici, dar este foarte fructuoasa si cercetarea eventualelor situatii paradoxale, cand o parte a interpretarii tinde sa sublinieze un aspect, complementar sau opus semnificatiei altor indici. Este importanta deci formularea unor ipoteze initiale bazate pe analiza principalelor patru parti ale desenului, continuarea cu decelarea semnificatiei unor indici de detaliu pentru fiecare dintre cele doua personaje. Desigur clarificari pot fi formulate prin prisma a ceea ce subiectul releva despre sine in ancheta si indicii de comportament in proba (cu ce a inceput desenul,  daca au aparut indici nonverbali pe parcurs etc.). In a doua etapa, cele doua desene sunt puse in comparatie, atat formala (marime, tratare diferentiata etc.) cat si calitativa, pentru a se evidentia problematica identificarilor psihosexuale.

Interpretari in registrul psihanalitic

Desenele copilului, omul, casa, arborele, pun in joc, prin procese de introiectie si proiectie, imaginea corporala. Psihanaliza considera ca, la nivelul imaginii corporale, corpul este trait ca mijloc al relatiei cu celalalt si, inca din perioadele timpurii, suporta consecintele intregului sistem de semnificatii infralingvistice organizat in jurul stadiilor de dezvoltare psihosexuala si a semnificatiilor proprii fiecaruia dintre aceste stadii. Astfel ca, testele proiective de desen, dar si cele tematice aperceptive, pun in joc fie integrarea reusita a acestor stadii, fie fixatiile sau regresiile la nivelul unuia dintre ele.

Pentru C. Chabert[i], introiectia si proiectia presupun, intarind-o, o reprezentare elementara a interiorului si a exteriorului. Indistinctia primitiva traita de sugar in raport cu cele doua corpuri, al sau si ale mamei,  care poate alimenta ulterior fantasme de fuziune cu mama, in raport de imaginea mamei 'bune' sau mamei 'rele'. Clivajul dintre obiectul 'bun' si cel 'rau' functioneaza, considera M. Klein, este primul mecanism de aparare al sugarului, vital, care ii permite sa pastreze ceea ce este bun in interior si sa arunce in afara ceea ce este 'rau'. Consecinta acestui clivaj este reprezentarea unui invelis, suprafata corpului propriu, 'o bariera poroasa si subreda, dar oricum bariera, care protejeaza de pierderea a ceea ce este bun si de invazia ceea ce este rau' (Anzieu). Acest fenomen este denumit de Anzieu 'eul piele' si este pus in relatie cu pulsiunea de atasament, evidentiata de Bowlby. Conditia acestui invelis, de suprafata strapunsa de orificii ambivalente - face posibila intrarea ceea ce este 'bun' si sa iasa ceea ce este 'rau'  pentru placere si bucurie, sau, invers, lasand sa iasa binele si sa intre raul - face posibila interpretarea desenului din perspectiva conceptelor psihanalizei moderne, precum clivaj, invelis, orificiu, ambivalenta primara.

Aplicarea conceptului de eu piele si eu corporal conduce spre modul cum persoana isi reprezinta entitatea, unitatea proprie. Spatiul imaginar locuit de propriul corp in interiorul simetriei stanga - dreapta si sus - jos, pune in relatie eul cu alteritatea. 'Celalalt' devine simetric si complementar eului, iar reprezentarea alteritatii este construita si structurata cu o dubla incarcare a implinirii imaginare a dorintelor subiectului. Prin imaginea corpului propriu copilul se reprezinta pe sine idealizat - frumos, puternic, fascinant, 'marcat de rani glorioase' (Anzieu') - in sensul atotputerniciei magice. In aceasta situatie, desenele vor contine indiciile virilitatii, dar si a narcisismului persoanei, fiind afectate de reprezentarile eului ideal.

Interpretat din perspectiva psihanalizei si a conceptului de imagine corporala, corpul desenat in testul omului 'este o reprezentare idealizata de sine, care tinde sa mascheze slabiciunile si zonele reprehensibile, dar care, in acelasi timp, poarta urma traumatismelor psihice traite' (Anzieu). Descifrarea lor trimite la modalitatea de a lucra cu imaginile din vis, respectiv mecanismele de condensare, deplasare, elaborare secundara.

Dintre cercetatorii focalizati pe dezvoltare si psihologie infantila, Rhoda Kellog, 1969 studiaza mii de cazuri, respectiv desene ale copiilor care reprezentau oameni, in principal, arbori, case sau alte elemente. Studierea cronologica a acestor desene, incepand cu primele mazgalituri  pana la varste mai mari, a indicat un proces deosebit de interesant, care poate fi inteles mai ales din perspectiva datelor de psihologie analitica.

Astfel, s-a demonstrat ca initial, copilul de 2 ani care are in mana un creion,  are tendinta de a desena cercuri. Gestaltul este neregulat, dar tendinta de a mazgali forme circulare din ce in ce mai definite este dominanta.

Apoi incepe sa figureze linii in aceste cercuri, forme primitive ale crucii. 

Cand incepe sa deseneze chipuri umane, acestea apar sub forma unor cercuri, contrar experientei perceptive cu gestaltul real. Copilul mic figureaza omul sub forma rotunda, initial cu raze exprimand bratele si picioarele, apoi adaugand si elemente care exprima gura, ochii,  ulterior parul.

Aceasta tendinta apare evidenta la toate varstele mici care tin de pilda de primii 5 ani de viata, treptat corpul incepe sa fie si el exprimat distinct in desen, prin forma de cerc, triunghi sau patrat.  Terapeutii care lucreaza cu copii si cu desene ale copiilor, considera ca, odata cu regasirea mandalei in desenul unui copil in tratament, se poate anticipa restabilirea echilibrului psihic.

Mandala apare astfel ca imagine cu rol simbolic atat pentru relatia initiala confuza cu viata si pentru modul cum copilul isi traieste propria fiinta, cat si ulterior, pentru coerenta si unitatea imaginii de sine. Din aceasta perspectiva, desenul omului poarta, chiar si la varste adulte, ceva din simbolismul mandalei asa cum a fost definit de C. G. Jung[ii]. Aceste date sunt cu atat mai interesante, cu cat studierea modalitatilor arhaice de exprimare prin scriere si semne primitive ale diferitelor popoare ne conduce spre forme primitive ale desenului, care par sa sustina, de asemenea, proiectia in desene a stadiului psihic primar de inflatie, caracteristic pentru omul primitiv, dar si pentru copilul mic.

Raportul final.

Include:

1.       descrierea situatiei de testare si a reactiilor subiectului la testare;

2.       descrierea sumara a atitudinii subiectului fata de DAP: temator, vorbaret, auto-revelator; linistit, metodic, impulsiv; a cerut suport, indrumari; a fost preocupat de sine, auto-depreciativ, rigid, dispretuitor; a incercat sa faca placere examinatorului; a fost iscoditor; cat a durat proba; a intrebat subiectul despre timp, despre tipul de desen cerut.

3.       impresia generala oferita de figurile desenate.

4.       tratarea diferentiala a figurilor masculine si feminine: sexul desenat intai; sexul mai atragator; sexul mai apropiat de varsta subiectului; sexul mai activ, cu o dispozitie mai buna; diferenta de profil, marime sau plasare; sexul cu care subiectul se identifica; sexul mai detaliat care ocupa mai mult timp desenatorului; sexul cu cei mai multi indicatori de conflict.

5.       discutarea ipotezelor interpretative gasite in catalog.

6.       rezumat.

Precautii.

Nici o interpretare nu trebuie facuta fara utilizarea globala a datelor despre mediul bio-social al subiectului. Nu se recomanda prezicerea dificultatilor viitoare daca datele clinice si anamnestice nu ofera o baza solida descoperirilor DAP. Chiar si cele mai bizare desene indica situatii prezente. Cand interpretarile sunt necesare, prezentarea lor trebuie sa fie discreta, respectuoasa si sincera, mai degraba decat spectaculara.

Caiet de protocol in interpretarea W. H. Urban

Nume, Prenume

Varsta

Sex

Data nasterii

Adresa

Telefon

Profesie

Educatie

Motivele referirii

Date medicale-neurologice-psihologice

Date socio-economice

Concluzii si apreciere rezumativa:

Tulburare mentala / afectiva:

0 – 4

-

5 – 9

+

11 - 16

++

Leziune cerebrala organica:

0 – 7

- sau +

8 - 14

++

Recomandari

Examinator:

Data:

Analiza siluetelor:

Trasaturile capului

Silueta masculina

Descriere

Interpretare

             Par

             Ochi

             Urechi

             Nas

             Gura

             Barbie

Silueta feminina

             Par

             Ochi

             Gene

             Sprancene

             Urechi

             Nas

             Gura

             Barbie

Umeri, brate, maini, degete

Silueta masculina

             Umeri

             Brate

             Maini

             Degete

Silueta feminina

             Umeri

             Brate

             Maini

             Degete

Zone cu simbolistica sexuala

Silueta masculina

             Perineu

             Slit

             Maiou (marimea)

             Par (hasurare)

             Picioare

             Fese

Silueta feminina

             Perineu

             Sani

             Fese

             Par (hasurare)

             Picioare

Trasaturi ale controlului

Silueta masculina

             Piept

             Mansete

             Atitudine

             Calitatea liniei

             Gradul detalierii

             Linia gatului

Silueta feminina

             Piept

             Mansete

             Atitudine

             Calitatea liniei

             Gradul detalierii

             Linia gatului

Lista de verificare a tulburarilor severe mentale sau emotionale:

Tulburari

severe mentale / afective

cerebrale organice

1. organe interne vizibile

1. capul disproportionat

2. silueta care se clatina

2. cap mult prea mare

3. organe genitale accentuate la silueta nuda

3. linii greoaie si simple

4. siluete dezumanizate

4. sinteza slaba

5. trasaturi animalice

5. absenta detaliilor, multe omisiuni

6. lipsa trasaturilor faciale

6. siluete mult prea mari

7. figuri sasii

7. exprimarea neputintei

8. degete in forma de gheare

8. rigiditatea abordarii

9. inconsecventa profilului facial

9. stereotipie

10. gura cascata, ranjita

10. schitarea greoaie a capului

11. siluete rigide, diagramatice

11. apasarea neobisnuita

12. gura crestata (buze subtiri)

12. incadrarea siluetelor cu linii suplimentare

13. hasurare puternica, patata

13. stersaturi neobisnuite

14. desene mici, golase

14. proportionalitate slaba

15. hasurarea excesiva a ochilor si urechilor

Total =

Total =

Interpretare

0 – 4

Nesemnificativ daca tabloul clinic nu sustine ipoteza

0 – 7

Probabilitate mica de existenta a unei leziuni cerebrala

5 – 9

Tulburare afectiva acuta

8 – 14

Probabilitate mare de existenta a unei leziuni cerebrala

10 – 16

Tulburare afectiva severa

Dinamica personalitatii

Examinator                                    Data

Comportamentul subiectului in situatia de testare DAP:

Indicatie: examinatorul va incercui cuvintele care-l descriu cel mai bine pe subiect.

Aparenta

Curatenie meticuloasa

Medie

Neingrijit

Ingrijire

Curat, ingrijit

Mediu

Neingrijit

Postura

Rigida

Dreapta

Medie

Aplecata

Mers

Energic

Mediu

Ezitant

Stangaci

Strangere de mana

F. puternica

Puternica

Ferma

Moale

Reactia fata de

examinator

Prietenoasa

Placuta

Rezervata

Rece

Abordare DAP

Usoara

Spontana

Ezitanta

Refuz

Energie

Rapid

Repede, usor

Muncitor

Incet

Raportul cu

examinatorul

Bun

Mediu

Rece

Suspicios

Comportament

Normal

Aparte

Bizar

Autist

Anxietate manifesta

Frunte umeda

Palme umede

Tremur

Dependenta de

examinator

Autonom

Pasiv

Cere ajutor

Reactia la DAP

Dornic

Interesat

Negativ

Verbalizare

Abundenta

Medie

Fara comentarii

Atitudine defensiva

Simte DAP folositor

Neutru

Critic

Implicarea eului

Serioasa

Aparenta

Neprovocat

Stersaturi

Nici una

Multe

Putine

Atitudine fata de sine

Supraapreciere

Realista

Subapreciere

Incredere in sine

Sigur pe sine

Unele dubii

Oscilant

Limbaj

Bun

Mediu

Defectuos

Nivel de inteligenta

Alert

Mediu

Prost

Impresii privind desenele siluetelor DAP

Indicatie: examinatorul interpreteaza impresiile sale asupra figurilor DAP desenate de subiect. Interpretarea se face prin diferentiator semantic, pentru ambele siluete DAP, trecand in revista urmatoarele atribute polare:

Viguros-pasiv, deschis-inchis, prietenos-ostil, bine dispus-prost dispus, stralucitor-sters, chipes-urat, curat-murdar, regulat-schimonosit, natural-artificial, matur afectiv-imatur afectiv, adult-infantil, capabil-incapabil, masiv-mic, drept-inclinat, controlat-impulsiv, detaliat-grosier, perceptiv-orb, sofisticat-naiv, sensibil, insensibil, rational-visceral, euforic-disforic, consecvent in tratare-inconsecvent in tratare.

Tratarea Barbat - Femeie

Barbat

Femeie

Care sex este mai aproape de varsta subiectului

In care desen foloseste mai multa energie

Pentru care desen arata mai multa concentrare

Care desen este mai detaliat

Care desen este mai inalt

Care desen pare mai puternic

Care sex pare mai sanatos

Care este sexul dominant

Care sex arata mai multa miscare

Care sex arata mai multe probleme psihopatologice

Ipoteze interpretative

Indicatii:

1.       Rezumati descoperirile majore ale DAP. Utilizati ipotezele sugerate in Catalogul interpretativ. 

2.       Integrati concluziile privind reactiile si raspunsurile subiectului la DAP.

3.       Descrieti tratarea diferentiata a sexelor.

Completati rezumatul si concluziile din raportul interpretativ al DAP cu ideile de mai sus. Legati aceste descoperiri cu “motivele referirii”.


Raportul interpretativ final:

Nume, Prenume

Varsta

Sex

Data nasterii

Adresa

Telefon acasa

Ocupatia

Tel. serviciu

Scoala (in curs)

Educatie

Stare Civila

Nr. copii

Varsta

Referinte

Adresa

Telefon

Motivele referirii

Locul examinarii DAP

Examinator

Titlu

Rezumat si concluzii: observatii si descoperiri DAP

Recomandari

Examinator                                    Data


Alte teste derivate din desenarea persoanei

TESTUL FAMILIEI

Testele Desenati o familie si Desenati o casa, un copac, o persoana, sunt considerate variatii ale temei fundamentale, a desenarii omului.

Testul desenarii familiei implica interpretari ale tuturor figurilor desenate dar si a amplasamentului acestora, a relatiei dintre erou, parinti si frati.

In context, testul HTP implica desenarea pe una, doua sau trei coli de hartie a unei case, a unui copac si a unui om. Casa simbolizeaza nivelul  gratificarii dependentei, copacul natura relatiilor sale interpersonale sau sociale, iar Persoana desenata, subiectul. Este important sa se observe casa daca este 'vie' , deci daca prezinta ferestre, usi, perdele, jaluzele, horn, fum iesind din horn, flori, animale, este atractiva etc.; sau daca este 'moarta', desenul este steril, fara viata, fara caldura, fara urme de viata. Aceste aspecte sunt legate in interpretare de felul cum subiectul isi priveste dependenta sau ratificarea afectiva. In aceeasi masura, se analizeaza gradul in care pomul este 'viu', deci plin de ramuri, colorat, puternic, mare, inflorit etc.; sau este 'mort', fara flori, frunze, ramuri, fara viata.

Teoria

Testul desenului familiei a fost publicat de Louis Corman, sub denumirea 'Testul desenului familiei in practica medico-pedagogica', cu 103 figuri in 1967.

Administrarea

Consemnul pentru copil este: 'Deseneaza o familie', sau 'Imagineaza-ti o familie si deseneaz-o'. Se poate adauga, daca copilul nu intelege, 'Deseneaza tot ce vrei; persoanele dintr-o familie, daca vrei, obiecte, animale'.

Examinatorul va urmari incurajand daca apar inhibitii si observand comportamentul in proba.

Ancheta se desfasoara sub forma unei convorbiri care cuprinde urmatoarele faze:

- incurajarea copilului, indiferent de 'valoarea' desenului; 'este bine, mai descrie-mi aceasta familie pe care ai desenat-o. Unde sunt ei? Ce fac? Descrie-mi toate personajele incepand cu primele pe care le-ai desenat. Pentru fiecare se intreaba numele, rolul in familie, sexul, varsta.

- Se incearca sa se afle care sunt preferintele afective ale unora pentru ceilalti.

- Se pun 4 intrebari; 'Care este cel mai simpatic dintre toti?', 'Care este cel mai putin simpatic?', 'Care este cel mai fericit?', 'Care este cel mai putin fericit?' Pentru fiecare intrebare se adauga si un 'De ce?'. In final, este intrebat: 'Tu pe cine preferi din toata familia?'

- Se mai pun intrebari circumstantiale precum: 'Tata propune o plimbare cu masina, dar nu are loc pentru toti. Cine va ramane acasa?', 'Copilul nu a fost cuminte. Cum va fi pedepsit?'

-  Urmeaza etapa care implica identificarea, in care se intreaba: 'Sa presupunem ca si tu faci parte din familie. Cine vei fi tu?' Daca copilul ezita, se poate adauga: 'Ne jucam ca faci parte din aceasta familie, fii cine vrei tu'. Daca copilul intra in joc, este intrebat de ce a facut alegerea avand in subsidiar ipoteza ca principiul placerii este cel care actioneaza in identificare.

Daca copilul si-a desenat propria familie desi este suficient sa i se ceara identificarea, poate fi continuata investigarea cu intrebarea: 'Ce alt personaj ai dori sa fii dintre cei din familia ta?'

Se urmaresc reactiile afective in timpul probei. La terminarea desenului copilul este intrebat daca este multumit de desen. Apoi este intrebat cum ar face daca ar trebui sa mai deseneze inca o data.

In interpretare se compara datele din desen cu situatia reala a copilului in relatie cu membrii familiei sale.

Interpretare

Analiza se realizeaza in plan formal si in cel de continut. Elementele formale ale desenului sunt impartite in doua categorii: trasaturi izolate si structuri de ansamblu. Exista astfel trei nivele ale interpretarii standardizate de Corman: nivelul grafic, nivelul structurilor formale si nivelul continutului.

Analiza la nivel grafic se refera la: modul de desenare a liniilor, calitatea si forta acestora si la zona de plasare.

Analiza structurilor formale include gradul de perfectionare a desenului, structura formala a grupului de personaje cu interactiunea reciproca dintre acestea diferentiind intre tipul de personalitate rigid si cel senzorial.

Analiza la nivelul continutului introduce ipoteza diferentei dintre situatia in care copilul, renuntand la imaginatie si fantezie, ne prezinta propria sa familie prezentand in desen ordinea ierarhica a varstelor si importantei si situatia cand interventia factorilor interiori subiectivi il va conduce spre proiectarea in desen a dorintelor. Se cere in acest sens compararea intre realitatea familiei copilului si familia din desen, conform atitudinii generate de nivelul controlului si de prevalenta principiului placerii vs. principiul realitatii. Diagnoza poate exprima nivelul de maturitate afectiva si al adaptarii la real, modul de functionare al mecanismelor de aparare in apararea fata de angoasa.

Dintre comportamentele particulare cu valoare diagnostica intervin:

·         valorizarea prin atentie, care poate fi evidenta prin numarul de amanunte si expresivitatea personajului desenat, desenarea de la inceput, talia mai mare a figurii, detalii supraadaugate, rolul privilegiat relevat prin ancheta, identificarea copilului cu respectivul personaj;

·         devalorizarea exprimata prin: talia mai mica a personajului, plasarea in planul ultim sau pe marginea paginii, distantarea de celelalte personaje sau mai jos, desenarea ei evident cu detalii importante lipsa sau cu mult mai multe detalii, prin schimbarea varstei sau estimari depreciative la ancheta, schimbarea numelui real in situatia cand celorlalte personaje li s-a pastrat numele si, in anumite cazuri, prin identificare explicita. Un mod extrem de exprimare a devalorizarii este bararea sau taierea personajului dupa ce a fost desenat;

·         deplasarea, care poate interveni prin schimbarea sexului, varstei sau situatiei personajelor desenate (de exemplu, in cazul unei regresii, personajele pot fi reprezentate ca si copiii foarte mici sau bebe), sau sub forma unor personaje dubluri, respectiv personaje foarte asemanatoare ca varsta, sex, situatie reprezentand o tendinta a subiectului care nu se poate exprima direct. In unele situatii, personajul poate fi si un animal, travestiul reprezentand un maxim de cenzura. In general, cand apar animale in desen, fenomenul de regresie este evident;

·         modul de exprimare a legaturilor afective prin distanta sau apropierea dintre personaje;

·         analiza identificarii si a nivelului acesteia, constient sau inconstient, precum si a dinamicii conflictuale a personajelor.

Se pot explora prin desenul familiei conflictele fraternale infantile, reactiile agresive, reactiile depresive, precum si complexul oedipian. Testul exprima activitatea imaginativa a copilului in registrul ei constient, dar si in cel al fantazarii pasive. Autorul insista in acest sens asupra faptului ca psihologia relatiilor interpersonale nu poate fi inteleasa fara permanente referinte la cadrul conceptual psihanalitic.

In planul dezvoltarii psihice, testul poate, alaturi de celelalte tehnici de desen mentionate, studia maturizarea psihomotorie si intelectuala, precum si caracteristicile diferentiale dintre cele doua sexe.

TESTUL ARBORELUI

Istoric

In 1928, Emile Junker cere copiilor sa deseneze arbori si incearca prima data o interpretare empirica in cadrul efortului de a stabili instrumente pentru orientarea profesionala.

In 1934, Schliebe, studiaza exprimarea afectelor prin desene succesive de arbori. Subiectului i se cere sa deseneze un arbore oarecare, un arbore inghetat, un arbore vesel, un arbore apeland la ajutor, un arbore in suferinta si, in final un arbore mort.

In 1947, discipolul lui Goodenough, Buck, introduce ideea desenarii succesive a unei case, a unui pom si a unei persoane, testul HTP.

In 1949, elevetianul Carl Koch in urma unui studiu sistematic si statistic introduce Testul Arborelui, standardizat ca administrare, cotare si interpretare a indicilor[iii]. Studii ulterioare au facut obiectul unor interpretari a testului ca proba de dezvoltare a personalitatii si stadialitatii intelectuale la copil.

Testul a fost rapid adopat in Franta, unde Rene Stora aprofundeaza cercetarile lui Koch mai ales in ceea ce priveste aplicarea testului pentru copii, realizand un studiu comparativ, precum si norme de interpretare. DE asemenea, cercetatori si practicieni precum F. Dolto, A. Canard, R.Davido[iv] desfasoara studii cu privire la semnificatiile desenului arborelui la copii.

Teorie

C. Koch considera arborele ca arborele are o mare valoare simbolica. Studiul sau se refera la date din cultura diverselor popoare demonstrand ca simbolul arborelui este foarte vechi si raspandit in practic toate culturile omenirii. Arborele este purtatorul in principal a simbolului omului, in principal al verticalitatii, al cresterii si fecunditatii, al puterii si misterului. Desenarea unui arbore, va purta proiectia continuturilor inconstiente ale imaginii de sine, in toate dimensiunile ei, structurala - relatia dintre nivelele psihismului, dar si a gradului de organizare a acestor instante, a defenselor, a atitudinii in fata alteritatii, a vietii si mortii.

Descriere si administrare

Instructaj: 'Desenati un arbore fructifer, cat de bine puteti. Puteti folosi intreaga pagina'. Dupa terminarea desenului se poate cere: Desenati un alt arbore.

Material: foaie A4 si un creion HB sau B. Masa de lucru nu trebuie sa fie moale. O guma. Se va urmari procesul desenarii: de unde incepe sa deseneze, ce sterge, cum sterge, ce accentueaza, unde insista, unde trece cu vederea, unde liniile sunt nesigure, unde liniile sunt prea apasate, ce verbalizeaza si cum, ce exprima comportamentul nonverbal.

Diferente semnificative de aplicare apar in tehnica dezvoltata de Renée Stora[v]. In administrarea autoarei se dau patru desene. Instructajul indica: Desenati un arbore fructifer, indiferent care, dar nu un brad. Pentru desenul II: Un alt arbore, indiferent care, dar nu un brad. Desenul III: Desenati un arbore din vis, din imaginatie, un arbore care nu exista in realitate. Desenul IV: Desenati un arbore, indiferent care, dar inchizand ochii.

Pentru Stora primul desen reprezinta reactia persoanei in fata mediului necunoscut, strain si efortul sau de autocontrol. Desenul II corespunde reactiei fata de o situatia psihologice cunoscute si exprima deci modul de adaptare la mediul sau obisnuit. Desenul III informeaza despre dorintele ramase nesatisfacute, dificultatile actuale ale persoanei. Desenul IV poate revela un traumatism sau un conflict acut al copilariei, ale carui consecinte au persistat pana in prezent.

Interpretare

Principii interpretative

Desenele comporta doua nivele de analiza. Un prim nivel, formal, centrat pe indici cu rol de semn, simptom. Specificitatea acestor indici se releva insa in planul analizei corelative, contextuale. Interpretarea nu se opreste la analiza formala, cere si analiza calitativa, contextuala si a simbolurilor aparute in desen.

Koch si discipolii sai aplica testul arborelui mai ales pe copii, realizeaza studii statistice pentru diferiti indici si tabele de frecventa pentru 58 de indici in functie de varsta subiectului.

R. Stora standardizeaza analiza formala a indicilor pe baza unei fise care coteaza 177  caracteristici grupate in 15 rubrici: 1. Libertatea fata de consemne, 2. Solul, 3. Radacinile, 4. Simetria, 5. Crucea, 6. Pozitia in pagina, 7. Forma coroanei, 8. Hasurari sau innegriri ale desenului sau partilor din desen, 9. Trunchiul, 10. Inaltimea totala, 11. Inaltimea coroanei, 12. Largimea coroanei, 13. Iesiri in afara paginii, 14. Trasaturi dominante, 15. Trasaturi suplimentare.

Stora indica semnificatii pentru fiecare dintre caracteristici precum si frecventa lor la copii, pe baza unor studii experimentate realizate pe varste intre 4 si 15 ani. Diferentiaza semnificatia pentru fiecare nivel de varsta si pentru cele doua sexe. Faptul ca aceste caracteristici par sa se organizeze in diferite tipuri de constelari saumodele ii permite autorului sa realizeze tipologii de 'copii-problema', si a nivelelor de inteligenta si afectivitate. Stora publica tabele standardizate si profile de personalitate in functie de constelatiile de trasaturi pentru criterii precum varsta scolara, debutul scolaritatii, perioada de scolarizare si preadolescenta.

Ca regula fundamentala, analiza se poarta succesiv asupra urmatoarelor aspecte:

1. Plasamentul desenului in pagina.

Plasarea 'normala' este cea centrala, cu o relativa deviere spre stanga care poate fi considerata normala; cam 15% de la baza, 15% de la marginea de sus a paginii. In interpretare, plasarea in partea stanga extrema a paginii indica orientarea predominanta spre propria persoana, spre dreapta extrema - orientarea spre exterior. Plasarea in josul paginii indica stare depresiva, in partea de sus, optimism, entuziasm.

2. Marimea desenului.

Desenul foarte mare indica entuziasm dar de tip compensatoriu, iar daca desenul este dezorganizat, necontrolat, indica tendinte de exteriorizare. Desenele mici indica o stima de sine scazuta, eu slab,  depresie, sentimente de inadecvare.

3. Perspectiva.

Desenele schematice din cateva linii indica tendinta de a evita, posibil datorita lipsei de siguranta. Desenele incluse intr-un peisaj, deci carora li se adauga alte obiecte, fiinte in afara instructajului, indica in plus nevoia de sprijin, suport afectiv, dependenta subiectului de ceilalti, nesiguranta interioara.

4. Calitatile liniei.

Liniile puternice, negre sugereaza agresivitate; cele usoare, abia vizibile indica abandon, tendinta de a ceda, nesiguranta, eu slab. Liniile schitate indica in general anxietate (cu exceptia profesionistilor), de asemenea nesiguranta si timiditate. Liniile desenate fara grija, impulsiv, indica tendinte de exteriorizare lipsita de control indiferent de celelalte calitati mentionate pana acum; invers, liniile desenate ordonat, cu precizie, unde predomina controlul si grija indica aceasta capacitate de control a persoanei. O accentuare pe partea de mijloc a desenului sugereaza probleme legate de imaginea corporala, chiar teama de 'dezmembrare'. Simetria evidenta a desenului sugereaza dominanta logicului si controlului, dar cu cat aceasta simetrie este mai accentuata, cu atat putem vorbi de compulsivitate si rigiditate; invers, impulsivitatea sau lipsa totala de simetrie indica tendinte de exteriorizare necontrolata.

5. Tratarea diferentiata (exprimarea unei atentii relativ neobisnuite pentru unele parti ale desenului).

Omiterea unor parti importante ale figurii desenate poate fi considerata ca ne-accidentala si poate fi interpretata prin efortul subiectului de a face fata unei probleme interioare amenintatoare, presante, legate de semnificatia simbolica a acelei parti ceea ce se exprima prin evitarea constienta a acelei parti.  Distorsiunile care apar, precum marimea exagerata a unei parti in raport cu celelalte, accentuari prin linii groase, punctarea foarte apasata, reluarea unora dintre parti, indica de asemenea un conflict interior legat de simbolismul partii distorsionate. Stergerea prea apasata a unei parti indica acelasi lucru. Umbrirea sugereaza de asemenea anxietate legata de parte de desen umbrita; umbrirea pana la innegrire indica nu numai anxietate ci si agresivitate legata de simbolismul partii respective.

6. Impresia generala pe care o face desenul.

Pentru a putea avea o impresie cu adevarat autentica, cel care interpreteaza isi poate pune intrebarea: Ce s-ar intampla daca brusc desenul ar fi viu? Va cadea datorita slabiciunii!? Exprima furie! Exprima tristete si abandon! Exprima forta vitala! Care ar fi impresia pe care o creeaza viu fiind?

Acest tip de analiza poate duce la ipoteze privind structura personalitatii, relatiile dintre diferitele nivele ale psihismului, autocontrolul, atitudinea prevalenta.

In continuare, interpretarea se va axa pe elementele componente ale copacului distingand intre un nivel stabil: scheletul copacului - radacini, trunchi, coroana si ramuri, si elementele de decorare: frunze, fructe, peisaj.

Radacinile, suporta proiectia situatiei inconstientului si sunt desenate mai ales de copii si in situatia unor tulburari nevrotice sau mentale, prezenta lor la adult fiind un indicator al tulburarilor afective (pana la regresie afectiva), si a unor probleme legate de reprezentarile originii.

Simbolic radacinile reprezinta originea, legatura cu pamantul. Copacul creste in doua directii – ascendent si descendent; traieste in lumina si prin lumina dar traieste de asemenea in intunericul pamantului si prin pamant. Doua moduri de a fi intr-unul singur. Copacul este inradacinat in lumina si in pamant. Puterea luminii si a pamantului se intalnesc in copac. Ramurile coroanei, legatura cu spiritul, cerul, arata ca o radacina intoarsa invers, ca o renuntare la pamant. Radacina este un copac intors, subteran. Radacina este cea mai durabila parte a copacului. Copacul isi poate pierde ramurile, pot fi taiate, dar radacina este protejata de orice interventie artificiala.

Radacina se hraneste din pamant, se intinde in pamant; fara ea copacul nu s-ar sustine. Radacina este inchisa in pamant, este viata invizibila, este inchisa in pamantul care hraneste toti copacii; traieste in elementul comun – pamantul – inconstientul colectiv.

Radacina este simbolul pentru invizibil, inconstient, profunzime, ansamblul experientelor primitive.

Baza trunchiului este aproape de radacina si este de asemenea legata de aparitia pe lume, de momentul nasterii la suprafata pamantului, simbolic, de intrarea in viata.

Cu cat baza trunchiului se divide ca o radacina, cu atat exprima greutatea miscarii, nu greutatea omului mort care este intepenit, ci greutatea omului mort care traieste (nevroticii deseneaza radacina la fel de mare ca restul copacului).

Aparitia unor ierburi, neregularitati la baza trunchiului este considerata un indicator pentru traumatisme legate de momentul nasterii.

Linia solului, care separa aerul de pamant, este deseori linia care separa doua tipuri de existente – nu numai constientul de inconstient, ci doua moduri de a fi, o viata dubla.

Trunchiul suporta reprezentarile eului stabil si a transformarilor de-a lungul vietii, devenirii proprii pana in momentul desenarii.

Trunchiul conduce ascendent de la baza spre varful copacului. In natura, aceasta forma se intalneste la pomii fructiferi, uneori la par, dar niciodata la mar. Marul este prototipul pomului fructifer, fiind cel mai frecvent desenat. In jumatatea nordica a Europei coniferul este forma de copac cea mai impregnata in copilarie; este mai usor de desenat si face o mai mare impresie – bradul de Craciun. Fizic, coniferul apare inaintea pomului fructifer, in ciuda  semnificatiei arhetipale atasate pomului fructifer din Paradis, la care Geneza se refera ca la Pomul Vietii si care nu este conifer, chiar daca etnografic se descopera aceasta. Coniferul are o inradacinare mai veche decat pomul fructifer in constiinta copilului (intr-o stare de constiinta precara, primitiva, in care predomina vitalitatea instinctului, aproape de inconstient, de pamant, de origine), chiar daca pomul cu fructele interzise exista ca arhetip in straturile profunde.

Din perspectiva incarcaturii simbolice alaturi de stereotipia desenarii bradului, retinem consemnul de a desena un pom fructifer - la Koch, un arbore, altul decat un conifer - la Stora.

Trunchiul reprezinta elementul median si mentine echilibrul intre partea stanga si cea dreapta, avand totodata functia de sustinere a coroanei; aceste functii confera trunchiului statutul de cel mai stabil element - trunchiul este centrul: element vertical, purtator, substantial, durabil, stabil, neperisabil.

Ramurile impreuna cu coroana exprima modul de organizare mentala, gradul de diferentiere la care a ajuns individul, dar si modalitatea de aparare sau atac fata de lumea exterioara, de mediu. Directiile centripete sau centrifuge ale ramurilor, bogatia sau saracia coroanei in corelatie cu gradul de coordonare si organizare sunt indici majori pentru coroana si radacini.

La pomul fructifer trunchiul se divide in ramurile coroanei. In coroana se organizeaza trunchiul; dar in cazul coniferului aceasta organizare lipseste; prin trunchi expresia primitiva, instinctuala si dominatia pulsionala ajunge spre zonele superioare, constiente. Realitatea este invadata de aceste forte primitive care nu sunt, decat in mica masura, transformate de catre intelect. Persoana care deseneaza conifer va fi, de aceea, relativ primitiva, robusta si putin diferentiata.

Coroana si in special extremitatile acesteia formeaza zona de contact cu mediul, de relatie reciproca interior-exterior, de asimilatie, de respiratie. Astfel prin expresia grafica a coroanei vom obtine informatii despre modul de relationare si gradul de insertie al subiectului in mediu.

Accesoriile reprezinta nevoile de reprezentare in contactul si interrelatia cu ceilalti. In acest sen, se pot analiza si interpreta desenarea frunzelor, a florilor si fructelor precum si nevoile de sprijin exprimate prin elementele de peisaj: animale, pasari, integrarea in natura etc.

Indexul lui Wittgenstein

Premisa teoretica consta in faptul ca inaltimea arborelui, respectiv distanta de la baza desenului la varful coroanei, contine istoria de viata a subiectului.

Inaltimea arborelui desenat (H), este calculata in milimetri, de la baza desenului pana in punctul sau cel mai de sus. Aceasta dimensiune se imparte la varsta desenatorului calculata in ani si luni (V). Acest raport numeric, H/V reprezinta indexul, x.

Se masoara din nou, inaltimea in mm, de la baza desenului pana la punctul cel mai de sus al zonei de pe trunchi unde apare scorbura, ciotul, intreruperea in desenul trunchiului (h). Aceasta dimensiune se va imparti la indice, rezultatul insemnand varsta la care s-a produs in viata subiectului o trauma, un eveniment distorsionant. Deci h/x = varsta traumatismului.

Cu ajutorul sau se pot decela pe desen anumite aspecte ale istoriei individuale, in parte uitate, dar care au lasat urme in psihismul subiectului.

Exemplu: subiect de 40 de ani, deseneaza un arbore de 120 mm: 120/40=3. Indexul este 3. Linia stanga a trunchiului este intrerupta la o distanta de 12,9 mm de la baza desenului. Aceasta distanta se imparte la index: 12,9/3=4,3.

4,3 inseamna 4 ani si 4 luni. La aceasta varsta subiectului ii murise mama (traumatism in domeniul feminin-matern).

Interpretare

Cadrul interpretativ general este constituit plecand de la schema grafica a lui Max Pulver conform caruia se disting semnificatii diferite ale diferitelor zone ale hartiei. Dispozitia arborelui, echilibrarea diferitelor parti, situarea predominanta intr-una sau alta dintre aceste zone, orienteaza spre ipoteze diferite privind maturitatea afectiva, relatia dintre interior si exterior, atitudinea dominanta etc.

Pornind de la aceste date, schema de interpretare Grünwald-Koch are urmatoarea configuratie:

·         Pagina de hartie este virtual impartita in patru parti egale, corespondente simetriei liniilor de demarcatie ale unei cruci, verticala care desparte pagina in jumatatea ei dreapta si jumatatea ei stanga, si orizontala care desparte pagina in jumatatea de sus si jumatatea de jos.

·         Partea stanga a paginii va suporta, - cu cat suntem mai departe de centru si mai aproape de margine proiectia aspectelor care tin de trecut, pasivitate, feminitate, dependenta de afectivitatea maternala, extraversie.

·         Partea dreapta, reprezentari legate de activism, viitor, relatia cu autoritatea paternala, introversie.

·         Partea superioara suporta reprezentari care tin de aspectele constiente, proiectia spirituala, relatia cu aspiratiile, cerul.

·         Partea inferioara a paginii exprima inconstientul, relatia cu pamantul, cu originea.

·         Partea stanga - sus este zona de proiectie a pasivitatii, spatiu 'spectatorului vietii'.

·          Zona dreapta - sus, zona infruntarii active cu viata.

·         Partea din dreapta jos, zona pulsiunilor, a trebuintelor si instinctelor, a 'nostalgiei' pamantului.

·         Simetric, zona stanga - jos, zona conflictelor legate de debut, regresie, fixatia la stadii primitive.

·         Delimitand pagina de-a lungul a doua oblice, coltul din stanga sus  poate fi simbolizat de aer,  respectiv emergenta in afara, inspre vid, neant. Coltul din dreapta sus  are ca simbol focul, ca punct suprem al aspiratiei, dar in acelasi timp sfarsitul, moartea.

·         Coltul din stanga jos, are ca simbol apa, ca suport pentru reprezentarile legate de origine, nastere, debut. Coltul simetric, dreapta jos, are ca simbol pamantul, reprezentari legate de materie, infern, cadere, demonic.

Interpretari ale simbolului arborelui

Copacul este unul dintre cele mai puternice simboluri ale umanitatii: intrupeaza viata, punct de unire a trei taramuri (cer, pamant si apa), si o axa a lumii in jurul careia este organizata lumea[vi].  Adorarea copacului este raspandita in aproape toate partile lumii unde clima a fost favorabila cresterii copacului. Unele sensuri precum imortalitatea, longevitatea pentru conifere, regenerarea si renasterea pentru copacii care isi pierd frunzele semnifica nevoia omului de a se reasigura in legatura cu continua sa existenta. Pentru C. G. Jung, dependent de traditia diferitelor culturi, arborele este o expresie a arhetipurilor latente, mostenite[vii]. Simbolistica cuprinde virtualitatea interpretarilor atasate arborelui: dezvoltarea, cresterea din radacini ascunse, evolutia spre totalitate, intr-un singur cuvant sensul uman. Toate mitologiile deriva din fenomenele psihologiei primitive, de aici incarcatura cu continuturi interioare proiectate asupra obiectelor lumii. In simbolismul copacului putem analiza atat sensul de 'copac al vietii' cat si pe cel simetric 'copac al morti', dar si copacul ca 'axa a lumii', care permite unificarea intre material si spiritual, intre pamant si cer, conditie a existentei umane, dar si savarsirea simbolica a uniunii mistice spirituale, nuptiae coelestes hierosgamos.

M. Eliade[viii] a realizat un studiu al mitologiilor si traditiilor culturale care au in centru simbolismul copacului, deceland 7 interpretari principale, articulate in jurul ideii de cosmos viu, regenerare continua. Simbol al evolutiei ascensionale continui, care asigura comunicarea dintre subteran (radacini), suprafata pamantului (trunchi) si inalt, ceresc (coroana, ramurile si varful atrase de lumina soarelui). Simbol al raporturilor cer - pamant: ramurile si frunzele copacului aduna puterile luminii si ale aerului, iar prin radacini, puterile pamantului si ale apei. Simbol al centrului spiritual al lumii, de aici conotatia de arbore al lumii, respectiv de axa a lumii. Simbol al verticalitatii, drumului ascensional din lumea vizibilului spre cea a invizibilului. Simbol al deosebitului, al maretiei deosebite (stejarul celtic, teiul la germani, maslinul in islam, frasinul la scandinavi, bradul la romani). Simbol al nemuririi, al continuei regenerari. Simbol al intelepciunii (copacul care poate aduce iluminarea lui Budha).

Ca simbol sexual, copacul apare ambivalent (Jung). Pomul vietii este o imagine a androginului originar: ca trunchi inaltat spre cer, este expresia falica, imagine arhetipala solara a tatalui; ca arbore scorburos, cu frunzis des si invaluitor, care rodeste periodic, este o imagine arhetipala lunara a mamei fertile. Copacul are o dubla conotatie, ca falus si matrice in acelasi timp si, in acest dublu aspect, Jung vorbeste de simbolistica legata de individuare in care contrariile se reunesc. In legendele despre arborii tati si arborii mame, Jung descopera contextul mitic care conduce spre ideea 'arborelui strabun', a arborelui genealogic. La acest sens trimite si conotatia de arbore biblic (Isaia 11) ca simbol pentru generatiile a caror istorie o rezuma Biblia si va culmina cu venirea Mantuitorului.

Rasturnarea copacului, echivalenta dintre radacini si coroana, simbolizeaza rolul soarelui in cresterea fiintelor: viata vine din cer si patrunde in pamant, este indrumata in jos. In simbolismul hindus, arborele este rasturnat in sensul ca radacinile apar ca principiu al manifestarii, ramurile ca dezvoltare a acestei manifestari (Bhagavad Gita). Omul este o planta cereasca, un copac intors - spune Kabbala, vorbind despre radacinile ceresti.

Ca simbol al fertilitatii, arborele apare inclus in multiple ritualuri magice din multiple culturi, in toate timpurile si locurile. Uciderea spiritului unui copac primavara promoveaza sau grabeste cresterea, asociata unei revitalizari a spiritului.

O figura interesanta aparuta in mai multe culturi este aceea a 'omului verde', o figura protodionisiaca, zeu al vechii Europe, ce apare in ritualuri sau reprezentari sculptate medievale, este unul dintre cele mai puternice simboluri ale fertilitatii, - energia masculina care impregneaza pamantul cu viata, el insusi subiect al ciclului etern al decaderii si reinnoirii. Apare ca fiu, iubit si pazitor al marii Zeite in cultura bazinului danubian. Din el descinde si  Dionisos ca fiu al lui Zeus in Grecia antica si multe ritualuri in care apar statui impodobite cu vegetatie, cu fete cu barbi uriase de frunze. Are corespondenti in  padurile din nordul Europei, in Irlanda si Scotia, ceremoniile lunii mai din Franta, Germania, Anglia si tara noastra.

 Interpretarea simbolismului arborelui in registrul dezvoltarii

O serie de cercetari ale lui C. Koch, R. Stora, si R. Kollog, se refera la dimensiunea interpretativa legata de nivelul de dezvoltare psihica, punand in evidenta modalitati de a diagnostica nivelul de dezvoltare mentala.

Cercetand cei peste 50 de indicatori din perspectiva frecventei la diferite nivele de varsta, de la 5 la 16 ani, Koch descrie 17 trasaturi ca deosebit de diagnostice, conducand spre standardizarea interpretarii testului.

S-a desprins si o serie de indici, denumiti 'forme primare' a caror aparitie poate trasa o etapizare a evolutiei psihice de-a lungul micii copilarii pana in perioada adolescentei. Astfel de forme apar pe rand si treptat sunt inlocuite cu forme mai evoluate. Aparitia lor la alte varste decat cele ale copilariei este un indiciu al regresiei sau retardarii.

Ca forme primare, Koch pune in evidenta prezentate in ordinea cronologica a aparitiei lor ceea ce permite si un diagnostic privind nivelul de dezvoltare mentala: trunchi si brate ca trasatura unica, realizarea ramurilor din linii strict orizontale, integrarea formei de cruce, exclusivitatea liniilor drepte, ramuri in echer, ramuri in cruce, aparitia trunchiului din doua linii, aparitia ramurilor in forma de s, ramuri incepand de la baza trunchiului, forma de floarea soarelui sau de floare a coroanei, decalaje spatiale intre ramuri si trunchi,  trunchi purtand flori si frunze, trunchi fara coroana cu ramuri scurte, trunchi 'sudat' cu ramuri orizontale si decalaje spatiale, trunchi alungit si coroana mica, trunchi scurt si gros cu o coroana mica, parca sudate, trunchi si ramuri innegrite, baza trunchiului rectilinie asezata direct pe marginea de jos, curburi serpuitoare ale coroanei, stereotipii, fructe si frunze prea mari, peisaj incarcat sau complex.

De asemenea, orice iesire din consemn, precum desenarea mai multor arbori, desenarea radacinilor, deficitul de coordonare, formele repetate suprapuse.

Desenul proiectiv ca activitate inclusa in terapia copilului

Desenul serial este o tehnica terapeutica in care terapeutul se intalneste intr-un numar de sedinte si cere copilului sa deseneze. In decursul acestor sedinte, se formeaza o relatie, problemele sunt exprimate simbolic prin proiectia care are loc in desen, si poate apare o rezolvare a conflictelor interioare si un proces de vindecare poate fi pus  in joc.

Tehnica se poate desfasura in trei modalitati. Aceasta abordare seriala a desenului a fost prima data comentata de Jung, prin comparatie cu analizarea unui singur desen, sau a doua realizate intr-o singura sedinta. Aceasta serie de sedinte de exprimare prin desen activeaza potentialul de vindecare interioara, natural, blocat pana in acel moment, si da posibilitatea unei dinamici transformative in care conflictele sunt exprimate si rezolvate iar terapeutul isi poate forma o imagine din ce in ce mai clara asupra activitatii inconstiente. Caracteristica pentru aceasta tehnica este dinamica intre proiectie ca atare si transfer si contratransfer, pe de alta parte.

Conditia de incredere, de alianta intre cei doi protagonisti  sprijina cresterea psihologica si procesele transformative; sunt produse imagini si fantezii care, exprimate in concretul material al desenului, faciliteaza procesul de crestere psihologica.

John A. B. Allan[ix] studiaza desenul serial si determina existenta unor modele generale ale acestor procese transformative, desi fiecare copil este o individualitate si pentru fiecare se pune problema unicitatii traumei, a luptei psihologice, a fortei particulare a eului. Astfel, unii dintre copii incep prin a produce imagini ale durerii, alti copii incep prin imagini privind reparatia si vindecarea, altii incep prin desene foarte stereotipe.

In proces, de-a lungul sedintelor, unii dintre copii raman ancorati mult timp in imaginile dureroase, altii trec rapid spre imagini ale vindecarii, la altii se poate observa incremenirea intr-o situatie de ambivalenta intre dorinta de crestere si cea de distrugere.

Adesea, copilul va alege o tema simbolica pentru problemele sale si va ramane ancorat in simbol de-a lungul mai multor desene, desi rar persevereaza rigid in aceeasi imagine; de obicei se inregistreaza o miscare de la distrugere, violare la reparatie si functionare sanatoasa.

Tehnica cere in general derularea a aproximativ 12 sedinte. Dinamica proceselor de transformare are anumite caracteristici care se pot delimita in trei etape. Etapa de inceput dureaza de obicei de-a lungul primelor patru sedinte de desen. In stadiul initial, desenele copiilor pot sa dea o imagine asupra lumii interioare a copilului si prezinta de cele mai multe ori imagini care exprima o cauza a problemelor copilului, sau reflecta pierderea controlului intern si starea de disperare si lipsa de speranta traita  de persoana. In acelasi timp ele ofera materialul prin care se poate crea o punte, o legatura intre terapeut si copil. Uneori, de-a lungul primelor desene, terapeutul incepe sa fie cuprins simbolic sau ca atare in desenul sub forma unui urias prietenos, a unui superman salvator, a unui vrajitor, sau chiar sub forma unui pilot de helicopter, doctor, asistenta medical etc.

In stadiul median, intre sedinta a V-a si a VIII-a,  desenele incep sa reflecte emotia in forma ei pura, nedisimulata, lupta directa intre opuse - de exemplu, binele si rau - starea de ambivalenta si indici ai formarii unei aliante mai profunde intre cei doi protagonisti.

Spre finalul acestei perioade, copilul incepe sa foloseasca relativ constient desenul ca o punte pentru abordarea direct a unei probleme dureroase sau pentru dezvaluirea unui secret.

In ultima parte a tehnicii, copilul incepe sa exprime in desen faptul ca se simte capabil de autocontrol, ca isi recapata increderea in valoarea proprie, scenele reflectand o imagerie pozitiva prin absenta violentei, a distructivitatii si agresivitatii. Acum apar in desen forme de mandala ca indice pentru intrarea in joc a functiei de vindecare a sinelui. Poate apare umorul si, nu in ultima instanta, semne ale desfacerii dependentei de terapeut.

Descrierea metodei

O sedinta dureaza intre 20 si 25 minute, o data pe saptamana. Pentru copiii intr-o conditie de criza acuta numarul de sedinte pe saptamana creste. Hartie si creion, ca singure materiale. Consemnele sunt adaptabile fiecarei situatii in parte dar trebuie sa includa:

stabilirea raportului dintre copil si psiholog, identificare rolului terapeutului de ajutorare, plasarea tratamentului in contextul real (al scolii, al gradinitei etc.), sugerarea faptului ca vorbirea si desenarea pot sa ajute, identificarea aspectelor legate de timp si loc si a legaturii dintre psiholog si profesor, de exemplu adunarea desenelor prin protejarea si valorarea produselor, afirmarea faptului ca desenele vor fi returnate ulterior si i se ofera si copilului posibilitate de a vorbi si a pune intrebari.

Exista trei metode de desfasurare legate in principal de modul cum sunt conduse sedintele si sugerate temele desenelor. Tehnica nondirectiva, tehnica directiva si partial directiva.

Metoda nondirectiva este utilizata in situatiile cand copilul incepe pur si simplu sa deseneze, iar psihologul ramane in rolul de martor al procesului. Sunt copii despre care se considera ca sunt conectati la propriul proces curativ interior.

Metoda directiva intervine la copiii care par incremeniti, prinsi in imagini stereotipe, foarte nesiguri. Psihologul va sugera ce sa deseneze. Cu acesti copii se poate incepe seria HTP a lui Buck si continuata cu alte desene directionate pana vor fi gata sa substituie propriile desene celor impuse. Directionarea se face inspre acea problema pe care terapeutul o considera centrala pentru conditia emotionala a copilului.

Cand este utilizat testul HTP, dupa ce au fost realizate cele trei desene, acestea sunt puse in fata copilului si urmeaza o ancheta. Pentru fiecare dintre desene, psihologul intreaba: 'Exista o poveste in acest desen', 'Casa a fost vreodata ranita de cineva?', 'De ce anume are nevoie casa?', 'Ce doreste casa?' La sfarsitul sedintei se spune: 'Ti-am cerut sa desenezi cele trei desene si ma intreb daca doresti  tu acum sa desenezi ceva anume?'

In functie de aceste patru desene, terapeutul va decide daca va continua prin tehnica directiva, sau prin desenul liber.

Copiii revela probleme si trebuinte emotionale prin faptul ca: folosesc mult timp pentru un anume aspect al desenului, se focalizeaza pe o anume componenta simbolica, traiesc intens o anume imagine. Aceste trei tipuri de procese observate pot da indicatii asupra unui afect blocat sau asupra ariei unde este posibila cresterea psihologica. Daca va continua cu abordarea directiva, terapeutul se va centra fie pe aria dureroasa sau pe cea de crestere, si poate cere copilului un desen a imaginii respective.

Regula importanta este ca, atunci cand se lucreaza cu un anume simbol, acesta trebuie tratat ca si cand ar fi real pentru ca, in fapt, el este real, este viu.

Metoda partial directiva intervine cand in desenele copilului apare o imagine, un simbol particular, care are o relevanta speciala pentru copil. Adesea aceasta imagine este initial tulbure, sau sparta, distrusa, sau, dimpotriva, apare ca simbol al intregului si unificarii, reprezentand forta centrala in dezvoltarea copilului. Poate fi o casa, un copac, o floare, o vietate. In cadrul acestei metode, terapeutul cere copilului, la fiecare 4 - 6 sedinte, desenarea acelui simbol particular. 'Ma intreb ce s-a petrecut cu de la ultima data cand ai desenat-o'.

Rolul terapeutului

La inceput este important ca terapeutul sa spuna foarte putin, - intelesurile, sensurile vor fi revelate de copil prin desenele sale[x]. Dar, in situatia unui copil in conditie de criza, lupta cu sine, este furios, iar terapeutul simte prin contratransfer activ ca pacientul are nevoie de intarirea legaturii si atasamentului, se pune problema legaturii dintre desenele copilului, relatia terapeutica si alte situatii existentiale. Scopul este reducerea anxietatii sau durerii prin intermediul interpretarilor.

Regula generala este insa ca excesul de interpretare poate bloca intrarea in joc spontana a procesului natural de vindecare.

De aceea, astfel de legaturi sau interpretari sunt lasate spre sfarsitul sedintei si utilizate apoi in legatura cu continutul desenelor ca o punte imediata spre un raspuns definit.

In anumite momente, utilizarea interpretarii faciliteaza transferul si procesele de crestere, mai ales pentru copiii care par prinsi in sentimente ambivalente pe care nu le pot singuri defini, exprima, separa.

Este posibila inscenarea unui dialog cu imaginile din desene si cu realitatea din viata copilului.

In stadiul al III-lea, terapeutul trebuie sa sublinieze aspectele pozitive ale desenului, aparitia figurii eroului, restaurarea ordinii si calmului. La despartire copilul trebuie sa plece constient de faptul ca poate apela la ajutor. Sedinta terminala se poate centra pe discutarea raspunsului copilului la intrebarea 'Daca te supara ceva in viitor, ce crezi ca ai de facut?'

In final copilului i se prezinta dosarul cu toate desenele in ordine cronologica, fiind lasat sa le revada. 'Ce gandesti acum, cand iti vezi toate desenele?'.

Psihologul are sarcina de a face comentariile concluzive prin luarea in considerare a transformarilor de-a lungul sedintelor: 'Cand ai venit prima data am observat ca ai desenat si apoi iar acum desenele tale par sa prezinte' Va intreba copilul daca doreste inapoi desenele, sau sa fie pastrate la loc sigur pana le va lua mai tarziu.

TEHNICA CONSTRUCTIEI

SANDPLAY, JOCUL CU NISIP

Teorie

Nisipul este pamantul aflat chiar la granita dintre profunzimile inconstiente, nevazute ale marii si patrunderile constiente ale tarmurilor. Nisipul marcheaza urmele timpului. Marcheaza legaturile cosmice, acea miscare intre fiinta dinamica si nemiscarea vida. Castelele de nisip au prins imaginatia copiilor si adultilor de cand oamenii au populat tarmurile.

Psihicul este o experienta vie in sandplay - ideea nu impietreste, ci devine vizibila in expresie tridimensionala. Acest lucru, permite un nou potential, acela ca, dupa ce identificarea cu sandplay poate sa conduca spre material arhetipal arhaic sau regresia spre starea preistorica a psihismului, procesul retrograd sa fie reinnoit de constientizarea din cand in cand a intelesurilor relative la viata proprie a individului respectiv. Acest gen de experiente par sa  reinnoiasca starea dinamica ulterioara a psihicului.

Cand apare o submergere spre instinct, rezistenta la haosul ei dinamic este compensata de nevoia de forma si ordine. Sandplay da posibilitatea unei schimbari rapide si flexibile pe dimensiunea haos - ordine. Psihicul celui care lucreaza creeaza simbolul care exprima cel mai bine spectrul dinamic care elibereaza libidoul legat de inconstient.  Simbolul  incearca de fiecare data sa indice eliberarea din aceste legaturi de energii prinse in cursa si sa elucideze partial. Imaginea fanteziilor copilariei si ulterioara proiectie a arhetipului copilului in imaginile sale constiente cer implinirea si integrarea  in adult odata cu utilizarea sandplay-ului.

Fanteziile adesea anticipa evenimente umbrite in inconstient. C. G. Jung vorbeste adesea despre simbolul care vindeca, - si care apare din locul de unde nimeni nu se asteapta. De aceea, atitudinea cea mai importanta si corecta este de a nu te lansa in nici un fel de presupuneri anticipative cand construiesti un sandplay.

Jocul cu nisip simbolic este o cale de mijloc in care opusele pot curge impreuna intr-o noua miscare, astfel ca functii care au fost inerte pana acum tind sa vina la viata, elemente reprimate si subevaluate intra in jocul cu nisip prin cea mai putin valorizata functie a vietii constiente. Psihicul blocat curge din nou indepartandu-se de chemarea  abisului maternal.

Descriere si administrare

Tehnica sandplay include folosirea a doua cutii standard cu nisip sterilizat, a unui aparat polaroid de fotografiat si a unei colectii de miniaturi. Spatiul de lucru este o incapere separata de camera de consultatie analitica.

Descrierea instrumentelor

Dimensiunile cutiei: - 43.2 cm, 55.2 cm, 8.4 cm. In interior este vopsita in albastru azuriu rezistent la apa.

Cutia este pusa pe o masa si umpluta cu nisip pana la jumatatea inaltimii.

O cutie cu nisip uscat, o a doua cu nisip ud, pacientul urmand sa aleaga pe cea care, in prezent, o prefera.

Cupe cu apa pentru udat nisipul la nevoie.

Figurile miniaturale sunt asezate pe rafturi de-a lungul peretilor incaperii.

Figurile sunt mici ca dimensiune si reprezinta viata umana, animale, plante si minerale.

Cladiri pentru orice tip de utilitate, pentru cat de multe culturi posibile. Animale fantastice, preistorice. Figuri culturale, istorice, simbolice din cultura estica sau vestica. Vehicule pentru apa, uscat, aer.

Inregistrarea pe diapozitive sau film color a seriei de imagini realizate de fiecare pacient. Fotografiile se fac dupa plecarea pacientului, inainte ca  terapeutul sa reaseze lucrurile.

Teoria

Nisipul

Nisipul este mediul de baza pentru aceasta modalitate terapeutica, cea mai simpla si comuna cu pamantul. Alegerea nisipului  ca fundament pentru sandplay nu a fost intamplatoare, mai degraba a fost un fenomen natural. Legatura omului cu pamantul este fundamentala. Conectandu-ne cu pamantul, simtim legatura cu spiritul interior si creatia din exterior.

Nisipul are si calitatea de a readuce istoria. Un fir de nisip poate calatorii mii de km si mii de ani inainte de a gasi un loc de odihna. Nisipul este produs de forte naturale diverse. Multe forte intervin si la nivelul vietii omului - unele din familia de origine, altele care tin de factorii sociomediului, altele din crizele traversate si traumele resimtite. Deformarea interioara a  firului de nisip vorbeste metaforic de durerea intrapsihica adusa cu ei de multi dintre pacientii cabinetului de terapie.  Nisipul este un produs al istoriei sale, la fel ca noi insine.

Legatura terapeutica si procesarea  zbuciumului emotional adanc inradacinat nu sunt doar asistate de utilizarea nisipului. Chiar nisipul este cel care creeaza liantul, puntea, cararea. Nisipul este mijlocul prin care pot fi exprimate sentimente - emotii puternice pentru ca poate fi aruncat, tasat, modelat, sapat si mangaiat, si datorita acestui fapt pot fi exprimate in mod concret simboluri, Eichoff, 1952.

Nisipul este astfel mai mult decat un mediu terapeutic - este un mijloc de exprimare a chiar miezului a ceea ce suntem.  Actul jocului cu nisip permite  pacientului sa se apropie de propria sa totalitate, Dora Kalff, 1980.

Joc si terapie

Jocul este, la fel ca nisipul, terapeutic prin sine insusi. Atribute unice ale jocului  - 1. jocul este prin natura sa voluntar si, intr-o lume plin de reguli, jocul reimprospateaza si da sentimentul de libertate;  2. jocul nu cere evaluare si judecare, deci poti face in siguranta greseli fara sentimentul esecului; 3. jocul incurajeaza fantezia si utilizarea imaginatiei, dand posibilitatea controlului fara competitie; 4. jocul creste implicarea personala si interesul; 5. jocul incurajeaza dezvoltarea sinelui personal (eul), Caplan & Caplan, 1974.

Terapia prin joc implica mai mult decat aplicarea terapiei traditionale dublata de un mediu de joc. Definitie, Landreth, 1991, jocul ca relatie interpersonala dinamica intre materiale de joc selectate si faciliteaza dezvoltarea unei relatii de siguranta pentru ca pacientul sa-si exprime total si sa-si exploreze fiinta (sentimente, ganduri, trairi, comportamente) prin intermediul mediului natural de comunicare al copilariei, nisipul.

Jocul cu nisip - sandplay - implica o relatie interpersonala dinamica.

Indiferent de specificul fundalului teoretic prin care se abordeaza acest tip de terapie, cruciala este tocmai relatia copil - adult, precum si terapeutul format pentru acest tip de proceduri terapeutice care furnizeaza evolutia si dezvoltarea unei relatii interpersonale dinamice. D. Kalff, considera important ca terapeutul sa creeze un loc liber si protejat. Doar dragostea terapeutului poate crea un astfel de spatiu. Din acest motiv principal, acest gen de terapie cere formare in procedurile de sandplay, formare care include atat experienta proprie a jocului cu nisip, fundalul teoretic dar si experienta personala cu supervizare. De exemplu, selectarea miniaturilor si prezentarea lor nu este nici intamplatoare, nici lipsita de ordine. Clientul poate fi confuzionat de o colectie dezorganizata, inundat de emotii de o colectie nelimitata, sau prea restrans de o colectie limitata.

Terapeutul trebuie sa faciliteze, nu sa directioneze experienta terapeutica. Copiii, familiile intra in procesul terapeutic cu sentimentul de a fi covarsiti si lipsiti de control.  Aceasta calitate de facilitare este descrisa de Siegelman, 1990 - a fi un participant, - observator in momentul cand un pacient inspaimantat si constrans  simte suficienta siguranta  pentru a face primul pas in taramul jocului simbolic -, este a fi o moasa pentru nasterea capacitatii de a da sens, inteles. Facilitarea astfel inteleasa creeaza pacientului posibilitatea de a-si exprima si explora deplin fiinta. Auto-exprimarea si auto-explorarea sunt cruciale pentru procesul de consiliere si fundamentale in sandplay.

Ultimul aspect al definitiei lui Landreth se aplica in particular procesului din sandplay. Jocul este mai mult decat un mediu natural de comunicare al copilariei. Este un mediu expresiv natural de comunicare pentru pacientul in criza.

Legatura dintre terapie de familie si terapia prin sandplay este fireasca - angajeaza creativ si dinamic terapeutul, dar si participarea familiei intr-un mod dinamic, fie prin intensificarea, fie prin inlocuirea comunicarii verbale.

Permite o includere activa si intentionata a copilului. Nathan Ackerman, 1979, fara angajarea copilului intr-un schimb cu sens de-a lungul generatiilor, nu poate fi vorba de o terapie de familie.

Nisipul creeaza o punte pentru interschimbari cu sens, continutul sandplay-ului furnizeaza o amprenta metaforica pentru alianta de familie, stadiile personalitatii si modelele de intergeneratii. Permite accesarea unei informatii care nu poate fi dezvaluita verbal, si posibilitatea de a observa climatul emotional al familiei.


Caracteristici ale sandplay

ca tehnica proiectiva si terapeutica

Exista un numar de caracteristici specifice pentru tehnica jocului cu nisip, care o disting de celelalte tehnici proiective, prin faptul ca reuneste capacitatea acestora de a diagnostica structura personalitatii, dar, in acelasi timp, permite diagnoza continuturilor, pulsiunilor si tematizarilor inconstiente. Lois Carey[xi] trece in revista capacitatea jocului cu nisip de a purta expresia proiectiilor subiectului, de a fi si spatiul preferential unde acesta isi poate exprima in securitate durerea.

1. Jocul cu nisip da expresie problemelor emotionale neverbalizate

Jocul ca limbaj al copilariei, limbaj pentru un pacient de orice varsta care nu poate sau nu vrea sa verbalizeze - cutia cu nisip furnizeaza acest loc, mediu de siguranta pentru exprimare. Jocul este limbajul, miniaturile sunt cuvintele, cutia este locul exprimarii emotionale. Pacientul nu are nevoie de abilitati creative sau artistice pentru ca mediul este eliberat de necesitatea de evaluare.

Procesul jocului cu nisip este autodirectionat si permite pacientului sa fie deplin el / ea insusi / insasi. Prin jocul cu nisip, care include o relatie de acceptare si grija, copiii si familiile isi pot exprima personalitatile in totalitate.

Jocul cu nisip este deci mai mult decat o simbolizare a psihicului, este un forum pentru o totala autoexprimare si autoexplorare.

2. Sandplay are o calitate kinestezica unica  

Calitatea senzoriala a nisipului si jocului relativ la experienta senzoriala a pacientului in criza. Jocul cu nisip permite aceasta experienta senzoriala, raspunde nevoii umane de trairi kinestetice (componenta esentiala a nevoilor bazale de atasament), alaturi de nevoia umana de relationare.

Chiar experienta tactila de manipulare si atingere a nisipului este o traire terapeutica in sine. Sunt pacienti care vreme indelungata nu fac nimic mai mult decat sa-si treaca degetele prin nisip si apoi incep sa vorbeasca despre  probleme de profunzime, ca si cand experienta senzoriala cu nisipul ar duce la o relaxare / eliberare a limbii.

Manipularea nisipului si plasarea miniaturilor satisfac kinestezic si dau siguranta, mai ales pacientilor a caror experienta senzoriala primara a fost nociva.

3. Sandplay serveste crearii unei distante terapeutice

Pacientul sau familia in criza emotionala sunt adesea incapabili sa-si exprime durerea in cuvinte, dar o pot face printr-un mediu de proiectie care este nisipul. E mai usor pentru copiii traumatizati sa vorbeasca prin una din miniaturile din sandplay decat sa-si verbalizeze durerea. Consistenta mediului si consistenta terapeutului in a permite pacientului sa directioneze procesul, vor crea un spatiu unde gradul de distanta terapeutica este stabilit de pacient. Pacientul sau familia pot trai eliberarea emotionala prin simbolizare si sublimare, prin proiectii pe cutie si miniaturi.

4. Distanta terapeutica pe care o furnizeaza nisipul creeaza un loc de siguranta pentru aparitia abreactiei

Pacientii, copiii sau familiile care au trait traume au nevoie de un loc terapeutic in care sa aiba abreactia, un loc unde  problemele, continuturile reprimate pot emerge si pot fi eliberate, unde emotiile negative frecvent legate pot fi traite. Abreactia, ca element crucial in tratamentul traumei, gaseste o expresie facilitata.

Proprietati care dau un sens al distantei si sigurantei pe care copiii neincrezatori in familie il castiga in sandplay, Schaefer, 1994 - 1. simbolizare, copilul poate utiliza o miniatura de pradator pentru a reprezenta un personaj  abuziv, 2. ca si cand, copilul poate utiliza calitatea jocului cu nisip de reprezentare ca si cand, pentru a pune in act evenimente ca si cand nu ar fi viata reala, 3. proiectia, poate proiecta emotii intense  pe miniaturi, care apoi pot in siguranta pune in act aceste sentimente, stari emotionale, 4. schimbarea locului, copiii pot deplasa directia sentimentelor negative asupra miniaturilor in loc sa le exprime catre membrii familiei. Sandplay permite abreactiei sa apara si faciliteaza procesul prin mediu si prin chiar organizare.

5. Sandplay cu familia este o adevarata traire / experienta de includere

Terapia de familie prin discutii este fundamental exclusiva, nu reuseste sa recunoasca si onoreze nivelul de dezvoltare al copiilor in familie.

Sandplay creeaza un nivel al campului de joc pentru fiecare dintre membrii familiei, dandu-le tuturor posibilitatea de a se exprima pe sine.

De ex., poate fi o experienta foarte amenintatoare pentru copil sa fie intrebat in detaliu asupra modelelor de comunicare in familie. La fel pentru orice membru al familiei care se simte izolat si lipsit de putere. In plus, nu e in regula sa-ti speli rufele murdare fata de straini. Sandplay creeaza o atmosfera nerealista si neamenintatoare care asista procesul de identificare, astfel incurajand proiectia aspectelor emotionale si relatiile interpersonale prin intermediul figurinelor, Bow,1993.

6. Sandplay furnizeaza in mod natural granite si limite care produc siguranta pacientului

Relatia terapeutica, asemeni oricarei relatii, e definita prin granite si limite.

O relatie fara limite nu este o relatie, este mai degraba o incercare de conectare nestructurata, care nu poate fi facuta, pentru ca oamenii nu au reguli specifice pentru a se angaja. O lume fara limite nu este o lume sigura si copilul nu creste acolo unde nu se poate simti in siguranta, Sweeney, 1997.

Structura procesului in sandplay si selectionarea atenta a instrumentelor de catre terapeut furnizeaza pacientului granite care creeaza sentimentul de siguranta necesar pentru crestere. Marimea cutiei, marimea colectiei de miniaturi, aranjarea camerei, ghidarea si instructiunile terapeutului, toate produc granite si limite pentru pacient. Ele sunt imperative si implicite.

7. Sandplay permite un aranjament unic pentru emergenta metaforelor terapeutice

Majoritatea literaturii asupra terapiei si metaforei se centreaza pe metafora verbala. Metafora combina abstractul si concretul intr-un mod special, dandu-ne posibilitatea de a merge de la cunoscut si simtit la necunoscut si simbolic, Siegelman, 1990. Metafora realizeaza aceasta combinatie intr-o maniera care apare tipic din si produce emotii puternice care conduc la un insight integrativ.

Cele mai puternice metafore sunt cele generate de pacientii insisi, iar sandplay creeaza un spatiu emotional in care acestea pot apare. Nisipul si miniaturile sunt ideale pentru exprimarea de catre pacient a propriilor metafore terapeutice.

Odata cu aparitia unei metafore terapeutice, firesc urmeaza interpretarea terapeutica. Dar nu este important ca terapeutul sa se centreze pe interpretare. Interpretarea realizata de pacient este importanta.  Cand terapeutul interpreteaza, o face cu mintea si experienta proprie, nu a pacientului. Este necesar sa impartasesti, imparti, sa realizezi interpretarea cu pacientul pentru ca scopul interpretarii este de a servi nevoile specifice ale pacientului, nu ale terapeutului.

8.  Sandplay este eficient in depasirea rezistentelor pacientului

Copiii in general nu stiu sa se refere la ei, iar membrii familiei nu sunt deloc entuziasmati de intrarea in terapie. Jocul cu nisip, prin calitatile sale, poate captiva involuntar pacientul si membrul din familie cu reticente. Mai ales in cazul membrilor de familie, sandplay este un mijloc de comunicare care  indeparteaza de la teama de conflict verbal.  Rezistenta poate fi eludata, dar si pusa in evidenta prin identificarea nivelului de contributie pe care fiecare membru al familiei il are in construirea imaginii in nisip.

9. Sandplay, mediu necesar si eficient de comunicare pentru pacientii cu indemanare verbala saraca

Pacienti de toate varstele care au deprinderi, posibilitati, indemanari verbale scazute, care traiesc  intarzieri sau deficite verbale, clienti cu dificultati sociale sau relationale, cu probleme fiziologice etc.

Provocari de diverse tipuri si intensitati, in familiile unde oamenii nu sunt capabili sa-si verbalizeze ceea ce vor si ceea ce doresc. Indiferent de etiologia dificultatilor de exprimare verbala, astfel de pacienti gasesc o eliberare in sandplay, un loc unde exprimarea nu depinde de capacitatea de a verbaliza, ci e furnizata de libertatea mediului.

10. Sandplay intrerupe verbalizarea utilizata ca aparare

Copilul pseudomatur, care prezinta o incrancenare verbala desi nu este capabil prin dezvoltare sa comunice eficient la nivel cognitiv, sandplay furnizeaza un mediu adevarat si natural de comunicare. Adultului sofisticat in plan verbal, care utilizeaza intelectualizarea si rationalizarea ca aparari, sandplay poate depasi aceste defense.

11. Sandplay creeaza un loc unde copilul si familia pot experimenta, trai controlul

Criza si trauma duc, ca prima urmare, la pierderea controlului. Individul si familiile in criza se simt frustrati si le este teama de pierderea controlului (psihologic, emotional, chiar si fiziologic). Lipsa de putere.

Procesul autodirectionat din jocul cu nisip creeaza un loc in care controlul ii este restituit pacientului. Pacientului care are nevoie sa-si formeze si extinda autocontrolul, jocul cu nisip ii fixeaza granite si da posibilitatea aparitiei capacitatii de control. Pentru pacientul care incearca sa evite responsabilitatea, procesul din jocul cu nisip plaseaza responsabilitatea si controlul asupra pacientului. La fel, daca scopul este de a ajuta pacientul sa-si  intemeieze un mai mare locus of control intern.

12. Se poate lucra eficient prin sandplay cu provocarea de transfer

Prezenta unui mediu de expresie creeaza un obiect de transfer alternativ. Transferul poate apare intre pacient si cutie, in loc de clasicul transfer intre pacient si terapeut. Cutia de nisip devine adesea un obiect independent, astfel ca pacientul poate purta cu el imagini ale cutiei in loc de imagini ale terapeutului. Indiferent de perspectiva asupra transferului, sandplay furnizeaza un mijloc ca problemele, continuturile de transfer sa fie tratate in siguranta.

13. Probleme profunde intrapsihice pot fi accesate mai deplin si mai rapid prin sandplay

Majoritatea pacientilor au probleme motivationale, adesea bine aparate cand este implicat direct eul (care deja a trecut prin suferinte). Sandplay serveste in descresterea controlului eului si a altor defense, si la gasirea altor modalitati de dezvaluire, exprimare a acestor probleme. Ceea ce creeaza o capacitate crescuta de a gandi alternativele interpersonale si intrapersonale.

In abordarea jungiana si in cea stabilita de Lowenfeld, fiecare terapeut este liber sa-si selectioneze miniaturile care par sa fie semnificative pentru el si pentru clientii sai. Dora Kalff, 1980, spunea ca nu trebuie sa existe nimic in colectia de miniaturi cu care terapeutul nu ar putea relationa, pentru ca ar fi lipsit de inteles personal. De exemplu, terapeutul poate sa dea o interpretare unei figuri, iar clientul o cu totul alta, - dar incorporarea ambelor interpretari in intelegerea simbolului face ca munca sa fie mai imbogatita si largita.

Pe rafturile oricarui terapeut de sandplay este expus inconstientul terapeutului, care astfel poate fi vizionat de oricine. Fiecare camera de sandplay are propriul ei aranjament si reflecta alegerile facute de terapeut. Este extrem de dificil, daca nu imposibil ca doi terapeuti sa-si imparta cabinetul de sandplay.


Teoria jungiana in interpretarea jocului cu nisip 

Influenta lui Jung asupra jocului cu nisip este foarte semnificativa.

C. G. Jung descopera o forma timpurie de terapie, descrisa si in Amintiri, Vise, Reflectii. Dupa ruptura cu Freud, Jung incearca sa integreze aceasta experienta devastanta si descopera ca tehnicile de joc sunt foarte utile. Se gandeste la felul cum se juca ca si copil, si la reconfortul resimtit atunci. Descopera ca este necesar sa gaseasca o cale spre a se reintoarce la aceasta perioada de varsta pentru ca sa apara o rezolvare a conflictului. In 1912, incepe sa construiasca un sat miniatural din pietre si roci adunate de pe tarmul lacului din casa de vacanta de la Bollingen. Aceasta activitate ii aduce un val, curent de fantezii, pe care ulterior le si scrie. Experienta a contribuit direct la lucrul cu imaginatia activa de mai tarziu, si la alte teorii pe care era in proces de a le dezvolta.

Descrierea arhetipului copilului ii este de un folos special - Copilul este tot ceea ce este abandonat si expus si, in acelasi timp, inzestrat cu putere divina. Inceputul nesemnificativ, dubios si sfarsitul triumfal. Eternul copil din adult este o experienta indescriptibila, o incongruitate, un handicap si un prerogativ divin. O imponderabila care determina ultima valoare sau lipsa de valoare a unei personalitati.

Jung asculta, in cadrul unei conferinte internationale psihanalitice din 1937, pe Dr. Lowenfeld vorbind despre Tehnica Lumii. Este impresionat de prezentare, mai ales ca se releva clar posibilitatile de contactare a nivelului arhetipal al psihicului. Acest insight a fost ulterior dezvoltat prin opera Dorei Kalff.

Teoria arhetipala a lui Jung diferentiaza in special abordarea jungiana a sandplay de alte abordari, pentru ca abilitatea de a intelege nivelul arhetipal al psihicului prin jocul cu nisip da posibilitatea aparitiei unei vindecari profunde.

Jung a studiat o viata nivelul arhetipal al psihicului, acest motiv fiind unul de baza in ruptura sa cu Freud.

Arhetipurile

Wilmer, 1991, lumea arhetipurilor este acea lume invizibila pe care nimeni nu a vazut-o vreodata.  Ipoteza este ca aceasta lume arhetipala este cel mai profund taram al psihicului si are potentialul de a evoca imagini de o natura mai mult sau mai putin impredictibila. Tocmai aceste imagini le vedem si apar in lumea larga in psihicul tuturor oamenilor. Aceleasi imagini au aparut si reapar din timpuri imemoriale. Le stim prin legende, povesti, mituri povestite in toata lumea. Ele transcend cultura, rasa si timpul.

Arhetipul este un model ipotetic care nu este niciodata pe deplin si total explicat. Putem doar aproxima intelesul unui arhetip particular, pentru ca fiecare persoana  il traieste in modul ei particular. Fiecare are propria imagine interioara a ceea ce intelege prin mama, tata, cal sau dragon.

Aspectul cel mai important al fiecarui arhetip este ca are doua parti, atat pol negativ cat si pol pozitiv.  Cand apar probleme emotionale, ele se datoreaza adesea existentei unei dezechilibrari arhetipale. Polul negativ este cel care pare sa conduca la majoritatea suferintelor psihologice. Dar si prea mult din pozitiv pare sa fie problematic. Principalul adevar al intelegerii oricarui arhetip este nevoia de a obtine un echilibru intre aceste aspecte pozitive si negative pentru  fi atat de individuat cat este posibil. Individuarea, termen introdus de Jung, este echilibrul care este cautat prin medierea cu arhetipurile. Este un proces de actualizare arhetipala.

Contactul si medierea cu aceste imagini arhetipale pot fi facute prin vise, creatie artistica, scriere sau sandplay. Este o sarcina a intregii vieti, niciodata deplin atinsa, totdeauna existand mai mult de invatat despre tine insuti.

Terapeutii jungieni incearca sa localizeze legaturile dintre mintea constienta a pacientului si arhetipurile inconstiente care au dus la suferinta personala. Problema care apare cand arhetipurile raman doar in inconstient este ca pacientul se poate identifica cu un arhetip, ceea ce duce la probleme. Adesea acest lucru este denumit complex. Un complex ca atare este o formatiune normala, dar poate deveni patologica cand individul este in plasa unui arhetip.

Arhetipul Marii Mame

Dintre ele, Marea Mama este arhetipul cel mai vizibil de obicei. Poate lua atat forme pozitive, cat si negative si poate conduce la Complexul Matern. In parte sa pozitiva, arhetipul poate exprima hranirea, daruirea si imbratisarea. 

Stevens, 1982, Mama Natura si Mama Pamant zeita fertilitatii si furnizoare a hranei. Ca apa si mare, ea reprezinta originile intregii vieti si este, ca atare, un simbol al inconstientului. Ca Zeita a Lunii exemplifica  periodicitatea esentiala a feminitatii. Ia de asemenea forma animalelor divine - ursul (gelosul gardian al copiilor ei), sau vaca celesta care hraneste pamantul cu ploaia de lapte.

In sandplay, apare descrisa prin munti si /sau cavitati, pesteri, grote, si anumite tipuri de animale - vaci, ursi, balene, porci etc.

In aspectul ei negativ, ca Mama Teribila, poate devora, distruge, inghiti totul. Zeita insangerata a mortii si distrugerii. Uneori apare in forma Meduzei, care transforma barbatii in piatra. In sandplay, adesea este dragonul care trebuie infruntat si invins,  sau apare ca vulcan in eruptie.

Alt aspect al arhetipului este faptul ca, odata activat, poate deveni un mod de controlare a oricarei relationari. Marea Mama este stapana vinovatiei si partea ei de control negativ poate, la extremizare,  nega total esenta celeilalte persoane.

Jocul cu nisip este in particular potrivit pentru problemele Marii Mame datorita utilizarii  nisipului, element de pamant, care are potentialul de a ne putea lega direct de taramul Mamei Pamant intr-o maniera tactila. Vindecarea poate deveni posibila astfel prin medierea in acel taram al pamantului.

Arhetipul Batranului Intelept

Batranul Intelept, denumit adesea Senex, in forma sa pozitiva are intelepciunea lui Solomon, unui guru, a salvatorului. Miscarea Barbatilor din ultimii ani atrage acest arhetip. El poate fi de asemenea puer aeternus in aspectul lui negativ, barbatul etern tanar care refuza sa creasca dar care isi traieste viata  intr-o totala lipsa de griji. Acesti pacienti sunt adesea dependenti de alcool sau drog si traiesc negand. Puer este adus la terapie cel mai adesea de alta persoana, datorita dificultatilor continui de relationare.  Un aspect negativ adaugat Batranului Intelept este Judecatorul Interior, care este critic, cere, nu face complimente etc. El ataca stima de sine a oricui vine in contact cu el si este o forta teribil de distructiva pentru multi oameni.

Arhetipul Eroului

Arhetip major, frecvent intalnit in sandplay.  Sarcina principala a eroului este de a invinge monstrii intunericului, a realiza victoria asupra puterilor intunericului, a face sa triumfe binele asupra raului si dominanta constiintei asupra inconstientului, Wilmer, 1991.

Ritualurile trecerii si initierii sunt asociate progresului mitologic al arhetipului eroului. Sfantul Gheorghe si dragonul, ca mit crestin, este adesea folosit ca model al acestui arhetip.

Latura negativa a eroului este Trickster-ul, regasit in miturile lui Ulise, sau Hermes. Carcteristicile pentru Trickster sunt capriciul haotic, malitiozitatea glumelor, viclenia intelepciunii. Un arhetip al nonconformismului, retine si umbra divinului si demonicul, binele si raul.

Arhetipul Anima

Arhetipul contrasexual feminin in psihologia masculina. In proiectia unui barbat reprezinta idealul sau feminin. Cand un barbat viseaza o femeie pe care nu o cunoaste personal, figura poate reprezenta atat aspecte pozitive cat si negative ale Animei sale, poate fi fie o figura care ii ofera ajutor, fie o figura amenintatoare. Anima pozitiva poate fi adesea vazuta ca o femeie tanara, zeita, ca Marilyn Monroe, iar in forma ei negativa ca o scorpie rea sau o vrajitoare, suprema castratoare.

Animus, termen jungian pentru partea arhetipala masculina intr-o femeie. Este vazut fie ca supercontrol, sau judecatorul interior, sau o figura masculina care ajuta. De ex., daca o femeie viseaza ca i se strica masina pe un drum intunecos si singuratec si o banda de hoti sar la ea, este un exemplu de Animus negativ, pedepsitor, ca superputere.  Daca vine un tanar frumos si se ofera sa-i repare masina, este figura pozitiva a Animus-ului.

Arhetipul Copilului  Interior

Este cel mai adesea reprimat in adult, fiind totusi acea parte care este cea mai promitatoare pentru cresterea creativa. Un simbol universal al posibilitatilor psihicului necunoscute dar latente. Mai important este ca simbolizeaza momentul prezent - deschiderea, receptivitatea si prospetimea constiintei care este prezenta aici si acum. Copilul intrupeaza si incurajeaza spontaneitatea  si veselia, imaginatia si sarbatorirea. Jung considera ca acest arhetip implica potentialul pentru orice forma de gandire creativa. Copilul Interior poate fi vazut ca si copilul divin, sau, in forma negativa, ca un diavol rautacios, gen Trickster. Adesea aceste forme apar in vis sau in sandplay.

Arhetipul Eu - Sine

Este arhetipul central. Eul este localizat in principal in taramul constient al psihicului, in timp ce Sinele este ingropat adanc in inconstient. Sinele nu se refera la persoana individuala, ci la partea transpersonala, spirituala a personalitatii cu care s-a nascut individul. E. Neumann, 1963, in The Child, discuta acest aspect in detaliu, demonstrand ca Eul si Sinele copilului sunt continute in interiorul profund recesiv al psihicului matern si doar treptat copilul intra in relationare proprie cu Sinele. Jung, 1959, considera Sinele ca arhetip al Intregului si totalitatii. Puterea numinoasa inerenta in arhetipul Eu / Sine vine din abilitatea sa de a reconecta si centra si, astfel, a echilibra opusele.  Aceasta reconectare stabileste baza pentru ca o profunda vindecare sa apara. Unul dintre postulatele de baza ale lui Jung este ca psihicul are potential de autovindecare, la fel ca si corpul, cu conditia ca sa fie facut un spatiu pentru ca ea sa apara. D. Kalff si discipolii ei sustin ca prin jocul cu nisip poate fi activata aceasta posibilitate. Cutia cu nisip, cu marimea ei specifica si prin utilizarea nisipului ca element al pamantului, furnizeaza un vehicul simbolic.

Sinele apare in vise, mituri, legende, basme si sandplay. Uneori ca rege, regina, erou, profet, salvator. Ca cerc magic, patrat, cruce. Este unirea totala a opuselor, masculin si feminin, sus si jos, intuneric si lumina, trecut si viitor etc. Sinele, activat prin sandplay, este totdeauna resimtit ca  moment echilibrat, senin si este trait de pacient sau terapeut ca un moment aha. Constelarea axei Eu - Sine prin sandplay este o experienta cu adevarat plina de numinozitate, simtita atat vizual cat si intens.

In contextul acestor  caracteristici sarcina diagnostica si prognostica  este de a stabili stadiul care ii va permite psihicului sa-si implineasca misiunea, respectiv unificarea aspectelor constiente si inconstiente ale diferitelor arhetipuri asa cum se prezinta ele de-a lungul timpului.

Constelarea Sinelui poate fi observata in jocul cu nisip si atunci este semnalul pentru terapeut ca este acum posibila o vindecare adevarata, profunda.  Cand apare, este ilustrata printr-o unificare  diferitelor elemente masculine si feminine. Prezent ca atare este un simbol al Sinelui, care are adesea o puternica componenta spirituala. Uneori este o experienta indescifrabila, care doar poate fi resimtita nu si descrisa. Desi, daca suntem doar martori la acest fenomen nu poate asigura ca poate apare o vindecare profunda, dar poate pune aceasta posibilitate  in miscare.  Semnal pozitiv ca arhetipul Eu - Sine este gata pentru stadiul final de integrare (nu ca procesul din sandplay este terminat). Eul este acum considerat gata sa medieze cu Sinele intr-o maniera sanatoasa. Nu pot fi niciodata oferite interpretari pana cand nu suntem martorii unor dovezi concrete ale acestui fenomen. Acesta este mesajul catre terapeut - eul este acum suficient de puternic pentru a accepta interpretari. Munca se va schimba acum si va deveni ceea ce D. Kalff numea desfoliere, despachetarea a Sinelui.  Este acum posibil sa mediezi cu arhetipurile intr-o maniera constructiva.

Teoria lui Jung privind tipurile psihologice aduce noi nuantari. Daca cineva este capabil  sa studieze o scena de sandplay din perspectiva propriilor functii interne, este intarita intelegerea acestei scene. De ex.,  cineva se poate astepta constient la ceea ce gandeste despre o anume scena - ce gandesc ca constructorul incearca sa-mi transmita? Daca apoi face o schimbare mentala si se intreaba - ce mesaj legat de senzorialitate  este in scena. Sunt importante in intelegerea acestei imagini selectiile de miniaturi, numere, culori, forma nisipului, utilizarea generala a spatiului?

Apoi, daca ia in considerare tonul afectiv al productiei, se intreaba - ce tip de reactie afectiva primesc cand privesc aceasta scena? Este fericire? Este nelinistitoare? Este confuziva ? In cele din urma, se poate intreba din perspectiva functiei intuitive - primesc vreun  semn despre ceea ce ar fi nevoie  in continuare? Incercarea terapeutului de a accesa constient aceste elemente poate servi pentru a  intari si aprofunda mult munca. Analiza materialului nu este impartasita cu constructorul. Este utilizata doar pentru analiza terapeutului si intelegerea scenei, care poate fi transmisa nonverbal clientului.

Teoria lui Erich Neumann[xii]

Una din centrarile cercetarilor sale s-a plasat asupra nivelului matriarhal al constiintei. Mediul nisipului este direct legat de acest nivel matriarhal timpuriu al dezvoltarii psihismului uman, nisipul fiind un element al pamantului, deci in mod particular potrivit pentru o impamantenire simbolica in procesul confruntarii cu problemele ce apar din arhetipul Marii Mame.

Neumann recunoaste importanta jocului in dezvoltarea copilului: Lumea jocului este de importanta extrema nu numai pentru copii ci si pentru adultii tuturor culturilor Doar un individ inglobat in aceasta realitate simbolica a jocului poate deveni o fiinta umana completa.

Teoria privind dezvoltarea copilului cuprinde cinci stadii, care, la Neumann, nu apar in mod necesar intr-o ordine lineara ci, mai degraba, se pot intrepatrunde de-a lungul terapiei copilului. Aceste stadii pot avea semnificatie in descifrarea lumii descrise de subiect in constructia din sandplay.

Eul se manifesta mai intai in jocuri unde predomina animale si vegetatie. Etapa urmatoare aduce scenele de lupta care apar mai ales spre si la pubertate. Atunci copilul este destul de puternic pentru a-si asuma si a purta lupta impotriva influentelor exterioare. In cele din urma este primit in colectivitate si integrat ca persoana[xiii].

1. Haosul

Revelat ca o foarte timpurie nediferentiere la nivelul eului: multe elemente incluse la intamplare, nelegate. Autorul il asociaza cu experienta foarte timpurie copil - mama: copilul nu se poate distinge pe sine de mama.

In jocul cu nisip totul este o confuzie, toate sunt puse nelegat.

2. Animal - vegetativ

Un pas de inceput spre integrarea psihologica este revelat atunci cand animalele si vegetalele incep sa apara. Autorul il vede ca inceput al unei perioade de crestere unde copilul va invata sa se separe de mama. Inceputul constantei obiectului.

Tipul de animal ales in sandplay este semnificativ. Diverse stadii de dezvoltare sunt ilustrate prin folosirea unui animal domestic sau primitiv. Un dinozaur  ilustreaza un nivel de agresivitate mai adanc decat un cal sau o vaca.

3. Lupta

Conflictul este de obicei ilustrat prin forte reprezentand binele si raul. Uneori, conflictul ia forma celui intre barbat si femeie.

Lupta poate fi portretizata prin utilizarea animalelor masculine si feminine, sau a unor oameni. Este stadiul luptei oedipiene, cu anxietatea de castrare si rezolvarea identitatii sexuale. In scene apare uneori si problema inceputului dezvoltarii supraeului.

4. Axa Eu - Sine

Momentul cand Eul si Sinele sunt intr-o relationare buna. Realizarea unei identitati separate pentru copil. Este in intregime separat - ca fiinta umana - de mama. Eul este operativ deplin si  copilul are o idee despre un  Sine interior. (Inaintea acestui stadiu, copilul fusese continut in interiorul mamei). Acum, exista o 'uniune a opuselor' integrata si echilibrata - adesea in forma masculinitatii si feminitatii. Eul si Sinele relationeaza acum cu sens.

In sandplay, apare un simt al echilibrului si seninatatii, si adesea cele doua opuse, masculinul si femininul sunt descrise iar in majoritatea scenelor apare o dimensiune spirituala.

D. Kalff o denumeste constelarea Sinelui. O considera un moment critic in terapie, pentru ca demonstreaza ca Eul si Sinele sunt acum reuniti intr-un mediu gata sa devina vizibil. Axa eu - Sine a oricarei fiinte umane a fost separata si ranita de timpuriu datorita traumei de la nastere, creand baza pentru o tulburare nevrotica.  Odata in relatie, este semnul ca exista posibilitatea de a apare o vindecare mai profunda.

5. Adaptarea la colectiv

Un stadiu ce reflecta viata cotidiana, de zi cu zi. Neumann considera  momentul cand copilul este gata sa inceapa o relatie cu lumea : merge la scoala, experimenteaza relationarea cu egalii, relationeaza cu orice care se afla dincolo de relatia maternala.

In sandplay acest stadiu semnaleaza terapeutului ca pacientul este gata sa-si reia viata in lumea reala si nu este departe oprirea terapiei.

Alte contributii semnificative

Eric Homberger Erikson care nu s-a intalnit cu Lowenfeld. Psihanaliza personala si formare cu Anna Freud in anii 30. Profesor la Harvard, dezvolta testul de productie dramatica, Homberger, 1938. Cerea studentilor sa utilizeze o colectie de miniaturi pentru a crea o scena si apoi a face si o poveste pentru ea. In aproape toate cazurile, aparea in forma simbolica in scene aspecte legate de propria copilarie a subiectului. Erikson vorbeste despre regresia la confruntarea cu jucariile, spre varsta cand a aparut trauma si incercarea de a depasi aceasta experienta dureroasa printr-o repetare a ei in joc.  Regreseaza la varsta momentului traumei pentru a o relucra. Erikson vorbeste si despre diferenta masculin - feminin legat de jucariile alese de barbati si de femei in alegerea miniaturilor.

Interpretari in tehnica Charlotte Buhler

Autoarea identifica trei semne patognomice importante in interpretarea testului lumii, asa cum fusese descrisa de Lowenfeld (1951): indici de tip A, indici de tip E si indici de tip CRD.

Indici de tip A, agresivitate

De exemplu: soldati in lupta, animale care se lupta, distrugeri.

Un grad de agresivitate este normal la copii si se manifesta cel mai adesea in creatiile care urmeaza dupa construirea in nisip a primei imagini. Cand apar de la inceput semne de tip A, acesta este un indicator care poate fi interpretat ca o agresivitate mai intensa decat normalul. De exemplu, situatiile cu accidente sunt descrise mai frecvent in constructiile copiilor cu tulburari si constituie un indice privind nevoia de terapie.

In unele momente, instrumentele de agresiune pot lua si un rol pozitiv, ca mijloace de protectie si aparare.

Indici de tip E, gol

Exemple de astfel de indici sunt situatiile cand copilul utilizeaza un numar mic de elemente;  jucariile fac parte, repetitiv, din aceeasi categorie (sau un numar mic de categorii) de obiecte; sunt omise categorii largi si semnificative de obiecte precum oameni sau animale (constructii fara adulti, doar cu copii, sau doar cu soldati si politisti).

Se considera normalitate pentru copiii sub 8 ani situatia cand cutia cu nisip este relativ goala, fiind un indice pentru golul interior, pentru sentimentul de singuratate, pentru nevoia complementara de a fi singur.

Lipsa de obiecte poate sugera o rezistenta fata de sarcina, o fixatie emotionala pe anumite obiecte, blocarea creativitatii spontane.

Omiterea completa a oamenilor ca obiecte de joc poate avea un dublu sens: dorinta dea scapa de oameni si dorinta de a sfida oamenii.

Multi copii sub 8 ani utilizeaza elementele cumva la intamplare, iar ulterior, in cursul terapiei, devin mai selectivi in portretizarea situatiilor lor interioare.

Indici de tip CRD, lumi inchise, rigide, dezorganizate

De exemplu, lumi complet ingradite, in care apar siruri nerealiste de oameni sau animale sau lucruri aliniate intr-o maniera fixa, inghetata; de asemenea, lumi dezorganizate intr-o forma haotica.

Semnele de tip CRD sunt mai semnificative decat indicii A sau E. Ele indica o nevoie neobisnuita de protectie sau securitate, rigiditate  sau confuzie.

De exemplu, daca pacientul construieste garduri inainte de a utiliza orice alte materiale, acest fapt indica o nevoie neobisnuita de protectie. Indicele poate apare mai ales la primele sedinte cu copii foarte anxiosi.

Lumile dezorganizate la copiii mici nu semnifica in mod indubitabil tulburari emotionale. Pentru copiii mari sau pentru adulti, acest gen de indici releva diverse grade de confuzie si de disolutie a structurii de personalitate.

In afara acestor trei aspecte, Buhler atrage atentia asupra altor aspecte deosebit de diagnostice. Astfel, faptul ca indivizii retardati au in mod semnificativ mai multe lumi goale sau mai tulburate decat ceilalti.

In anumite cazuri, amintirea experientelor traumatizante accesate de manuirea miniaturilor poate fi atat de coplesitoare incat persoana nu poate face nici un fel de constructie, ramane blocata in reprezentarile care o coplesesc, sau in mecanismul de defensa intrat in joc.

Copiii de 2 - 3 ani in mod obisnuit ingroapa jucarii in nisip si apoi le gasesc. Acest lucru reprezentand cautarea constantei obiectului, respectiv cautarea identitatii stabile. Cand acest lucru este facut de copiii de 8 sau 9 ani, acest indice se poate interpreta ca semn de regresie la un stadiu timpuriu de reprezentare.

Proiectia si analiza imaginii de sandplay

Exista 3 nivele principale ale psihicului care se proiecteaza in jocul cu nisip:

nivelul constient, nivelul inconstientului personal, nivelul inconstientului arhetipal.

La nivelul diagramei unei imagini din sandplay putem analiza structura si relatia dintre nivelele psihismului, in functie de 7 nivele de combinare, astfel:

1. implicarea doar a constientului

2. implicarea doar a inconstientului personal

3. implicarea doar a inconstientului colectiv

4. implicarea constientului si a inconstientului personal

5. implicarea constientului si a inconstientului arhetipal

6. implicarea inconstientului personal si a inconstientului arhetipal

7. implicarea tuturor celor trei nivele ( situatie care poate apare adesea in prima imagine sandplay a unui adult).

Aceste modalitati de analiza si cele pe care le vom descrie mai jos au un scop mai ales didactic: ele indica tendinte pe care le manifesta psihicul in crearea unor imagini spontane si originale prin sandplay. Exprima o realitate statistica (95%)[xiv], prezenta in modul cum se manifesta proiectia la adulti. Generalizarea nu permite insa o certitudine cand este vorba de ceea ce se petrece in dinamica vie a psihismului unei persoane, cu atat mai mult cand analizam situatia unui copil trebuie sa tinem cont de specificul de formare a acestor nivele  ale psihicului pentru fiecare varsta si de specificul individual.


Figura 1 indica ordinea topografica cea mai obisnuita utilizata de obicei de cel ce construieste imaginea.

Desigur, exista imagini unde nu se schimba suprafata nisipului. Regularitatile  prezentate in continuare se pot aplica mai ales la situatiile cand suprafata nisipului este modelata, este miscata.

De obicei, in abordarea clasica, individul construieste sau schimba aria centrala, A, apoi se misca spre dreapta sus, B, apoi  spre stanga jos, C. Ceea ce poate antrena prezenta nivelelor 2, 3, 4, 5, 6 sau 7.

Figura 2 prezinta o aproximare a ariilor unde materialul eului este cel mai probabil sa fie exprimat si, de asemenea, apare cel mai frecvent materialul arhetipal. Cu observatia ca exista sandplay in care intreaga imagine este la nivelul eului, sau este in intregime la nivel arhetipal. Cand acesta s-a spart, paternul apare in 95% dintre cazurile de adulti. Nivelele 5 sau 7 se aplica acestei diagrame.

Figura 3 se refera la plasarea obiectelor doar in relatie cu miscarea corporala, cu decizia de a plasa astfel obiectul si cu deliberarea  de a actiona intr-un fel anume. Jumatatea superioara  a cutiei suporta o atitudine mai deliberata din partea individului decat jumatatea ei inferioara. Aici se aplica nivelele 1, 2, 3, 4 sau 5.


Figura 4, in sandplay-ul in care sunt implicate nivelele 4, 5 sau 7 se obtine acest interjoc de intersuprafete intre materialul constient, proiectii ale inconstientului personal si imagini ale inconstientului arhetipal. Se realizeaza una dintre cele mai puternice expresii dinamice ale psihicului.


Figura 5, indica legaturile in materialul sandplay. Sagetile se refera la relatii privitore la directie, complementaritate, opozitie directa, opozitia de complementare, echilibrul de culori in obiectele alese sau liniile de miscare dinamica in obiectele dinamice care indica actiune. La aceasta schema se aplica nivelele 1, 2, 3, 4, 5, 6, sau 7.


Figura 6, dublarea ca aparare. Doar pentru nivelele 2, 3 sau 6 dublarea ca aparare  prezenta in topografie sau in modul de a utiliza obiectele, cand sunt utilizate 2 linii ca  material psihic de aparare sau instrumente de atac. Mandala defensiva  este discutata in literatura jungiana, si datele se aplica in astfel de cazuri. Exista in plus tendinta de a reprezenta in coltul drept mai mult prin linii unghiulare, spre deosebire de coltul stang unde liniile sunt curbe. Este gresit sa consideram de fiecare data ca o mandala dublu desenata este in mod necesar o manifestare a Sinelui - poate indica doar o problematica a eului tulburat si  asediat.


Figura 7. La nivelele 2, 3, 4, 5, 6 sau 7 vedem adesea ca anima si uneori animus-ul se vor proiecta imagistic in coltul din jumatatea stanga de sus. Constelarile de familie apar adesea in jumatatea  coltului de jos dreapta, mai rar aici pot apare constelari ale masculinitatii sau anima.


Figura 8. Manifestari reale ale Sinelui apar la toate nivelele - de la 1 la 7. Dar, este posibil ca actiunea dinamica cu sau impotriva Sinelui sa emane cel mai adesea din partea stanga, daca aceasta este exprimata. Cel mai adesea in majoritatea cazurilor gasim pozitionarea centrala a Sinelui, nu numai in forma circulara ci si printr-o arie asemanatoare sferei, care poate sa nu fie marcata puternic in nisip.


Nu putem controla atmosfera, marimea, culoarea sau forma incaperii profesionale de sandplay care pot afecta, la fel ca si personalitatea terapeutului, tot ceea ce se petrece in interiorul pacientului cand construieste un sandplay. Prin intermediul acestor tendinte prezente in psihicul constructorului de sandplay putem mai degraba sa ne facem o idee despre complexitatea acestor influente.

Diagnosticul prin sandplay

Dora M. Kalff  considera ca jocul cu nisip al unui copil poate fi interpretat ca reprezentare tridimensionala a unei situatii psihice. In cutia de nisip se exprima o problema inconstienta, punandu-se in joc asemeni unei drame. Conflictul este purtatorul vietii interioare a copilului si devine vizibil, prin acest mod de exteriorizare pentru terapeut. De asemenea, jocul de imaginare influenteaza dinamica inconstientului si, astfel, actioneaza asupra psihicului. Terapeutul interpreteaza pentru sine simbolurile aparute in seria de jocuri cu nisip. Atmosfera va fi influentata de a ceasta intelegere, si va evolua inspre incredere, 'un fel de unitate mama - copil care isi exercita rolul ei vindecator'[xv].

In unele situatii, jocurile sunt explicate subiectului prin raportarea la viata cotidiana curenta a acestuia. Problema interna devine vizibila si evolutia psihica face un pas inainte.

Ne vom referi la cercetari clinice realizate de un grup de terapeuti jungieni din Milano, care lucreaza curent cu tehnica sandplay in diagnoza si terapia unor copii dignosticati cu cancer, - S. Marinucci, E. Mintecchi, G. Nagliero, D. Tortolani.

Ei descriu diferente  in sandplay la copiii cu cancer, de natura sa indice care copil cu un astfel cu diagnostic este mai  probabil ca va trai, si care ca va muri. Facilitatile din camera de sandplay permit inregistrari mai ample ale comportamentului din timpul sedintei: comportamentul verbal si nonverbal, alegerile si utilizarea materialelor, cat sunt de utilizate si in ce ordine sunt puse obiectele in cutia de nisip. Imaginea construita este fotografiata si, utilizand notite si desene, terapeutul poate elabora o diagnoza luand in consideratie componente precum:

1. utilizarea nisipului si a cutiei de nisip;

2. alegerea obiectelor;

3. constructia reala;

4. utilizarea spatiului;

5. verbalizarea si comportamentul non-verbal.

Valoare aplicativa

S-a demonstrat ca pot fi descoperiti din sandplay-ul initial indicii prognostici relativ la evolutia patologiei tumorii, analog viselor aduse la prima sedinta analitica.  Acest lucru poate crea posibilitatea de a schimba programul bio-psihologic rigid, prestabilit initial care limiteaza atat de sever calitatea vietii pacientului.

Carcinogeneza si legatura ei cu afectivitatea si stresul sugereaza ca dintre caracteristicile generale ale persoanelor cu cancer regasim la majoritatea:  dificultatea de a elabora pierderile afective, un temperament depresiv si disperat, incapacitatea de a accepta si a face fata tendintelor agresive, o preferinta pentru  negare si deplasare ca mecanisme de aparare, dificultati in simbolizare. La copiii cu cancer exista tendinta de a nu cere suficienta grija parentala, ceea ce poate conduce la o masiva regresie comportamentala.

Studii de caz

Prezentam mai jos 4 studii de caz de copii cu cancer.

Baiat, 11 ani, tumoare la rinichi. Nu tolera terapia. A fost trimis la sandplay. A construit o scena foarte complexa, construind-o in sensul acelor de ceasornic incepand din coltul  de jos din dreapta si terminand, cu o mica padure, in coltul de sus dreapta. Descrie scena singur astfel: 'Cowboy-i ataca indienii vrand sa le ia in stapanire teritoriile si animalele. Sunt cateva femei indiene care dau nastere copiilor. Aici este o padure cu animale cautand prada si aici, pe un pisc de piatra, este un  vultur si cativa coioti asteptand sfarsitul luptei astfel ca ei si copiii lor sa se hraneasca cu mortii. Si aici este o pasare ingrijindu-si puiul'.

Sandplay-ul indica evident o reprezentare a violentei, cu valentele agresivitatii orale arhaice, laturi de detalii delicate, blande. Este o scena foarte dinamica in care moartea si renasterea sunt prezentate impreuna si legate circular intr-o transformare dinamica.

Fetita, 12 ani, tumoare Wilms, refuza terapia prescrisa care i-ar fi putut provoca pierderea parului. Era mandra de parul ei si cerea mereu mamei sa o pieptene.  O buna parte a sedintei  mangaie si tamponeaza nisipul ud, facand mici forme ca strazi, plasand si apoi rearanjand intr-un mod obsesiv materialele in cutia de nisip. A construit un oras mic  unde totul era calm si in perfecta ordine - totul la locul sau.

'Dincolo de toate, spune fetita, nu exista nici o confuzie urasc confuzia este un loc unde mi-ar place sa traiesc, de fapt pare a fi orasul unde locuiesc'.

Fata repeta scena, aproape identic in celelalte doua sedinte, construind-o in acelasi fel si facand remarci similare. In a treia, refuza sa mai construiasca alt sandplay.

Totul in acest sandplay era fix si imobil in timp si spatiu. Felul cum a fost construit indica o preferinta pentru a nega si a indeparta orice impuls agresiv sau orice umbra posibila. Ca si cand preocuparea primara ar fi fost sa fosilizeze timpul si spatiul.

Baiat, 11 ani, sarcom rabdomy, refuza limitarile impuse de doctor: ar fi trebuit sa renunte la fotbal datorita sectionarii unei parti din piept.

Asambleaza o padure in care diferite animale si un vanator  se invarteau dupa prada. Comentariul sau: 'Este o scena ecologica, sunt multe animale agresive dar nu este nici un motiv sa-ti fie teama pentru ca ele ucid doar pentru supravietuire, e o problema de echilibru'.

A doua sedinta da indicii prognostice. Scena prezinta un om modern intr-un grup de  dinozauri in lupta explicand ca: 'Charlie Chaplin se juca cu o masina a timpului si s-a trezit in preistorie cand dinozaurii se mancau unul pe altul si omul traia cu carne cruda.  Daca  m-as gasi intr-o situatia asemanatoare n-as sti ce sa fac pentru ca nu stiu cum traiau oamenii in vremurile acelea'.

Intrebat ce se va mai intampla in continuare, baiatul spune: 'Charlie a fost atat de socat de scena incat, cu ajutorul expertului, s-a intors in timpul lui pentru ca niciodata sa nu se mai joace din nou cu masina timpului'.

Caracteristice acestei scene sunt: oralitatea, agresivitatea primitiva, si o percepere tulburata a timpului care proiecteaza baiatul intr-o preistorie dincolo de  istoria personala. Important este ca baiatul nu cedeaza, - la fel ca in viata reala refuza sa cedeze prezentul.

Baiat, 11 ani, sarcom rabdomy embrionica, refuza terapia prescrisa. La fiecare tratament antiblastic, se plange de durere lanceranta in picioare, durere fara explicatie medicala. Tatal explica ca, in realitate, aceasta terapie  doar inrautatea starea fiului lui. Nu mult timp dupa inceperea acestei dureri intense au fost intrerupte atat interventia oncologica cat si cea psihiatrica, pentru ca baiatul refuzase sa plece de acasa.

Comentariul sau despre sandplay-ul sau: 'Este o ferma linistita unde au tot ceea ce le trebuie. Singura lor grija este sa tina lupii de partea cealalta a raului. Odata mai multi lupi au atacat ferma dar nu i-au ucis. Oricum au mancat o oaie. Totul este linistit, in asteptare. Tractorul este pus in fata portii facand dificila intrarea in ferma'.

Cand terapeutul ii indica puntile si un oier care parea sa iasa afara, baiatul replica: 'Pastorul vrea sa duca o oaie afara, dar tatalui ii este teama si ii spune sa nu o faca. Pastorul crede ca este mai multa iarba de partea cealalta a raului, dar se reintoarce la ferma'. Dupa o pauza lunga, baiatul continua. 'Pare asemanatoare fermei bunicilor mei. Era un loc frumos si, cand eram mic,  imi placea sa merg acolo'.

Din anamneza reiese ca trei dintre bunicii baiatului au murit de cancer, si ca tatal sau avusese o nefropatie serioasa invalidanta.

In aceasta imagine, ca si in altele, apare o incercare clara de a opri timpul si un loc fericit, eliminand orice valenta agresiva posibila, dar pretul este de a te opri din viata.

Si aici, de asemeni, timpul nu este timpul sau,  locul nu este al sau, ambele, timp si spatiu, tin de cele ale tatalui si bunicilor.

Scala de observatie pentru copii la jocul cu nisip

Fisa de observatie este construita pentru a putea permite gruparea indicatorilor principali pentru mai multe sedinte, intr-o organizare sumativa. A fost pusa la punct in cadrul unui Centru de educatie speciala, de J. Pruyn Reed.[xvi]

Numele subiectului, Data, Psihoterapeutul, Numarul de imagini in serie, Varsta, Problema.

I. Abordare: entuziasta - apatica - nu se implica

  Schimbari:          

II. Alegerea nisipului: uscat - ud

III. Orientare:

A. Mana dominanta: stanga  - dreapta

B. Forma de lucru: de la stanga la dreapta - dreapta spre stanga

C. Obiectele cele mai apropiate de unde sta subiectul

D. Se misca in jurul cutiei

E. Lucreaza in aceeasi parte   

VI. Forma: o imagina intreaga logica - mai multe idei - confuza - nediferentiata

V. Alegerea materialelor

      A. Fiinte

1. Oameni (barbati, femei, copii, familii)

2. Altele decat oameni: fantastice, grotesti, caricaturi, mitologice, simbolice

B. Animale: preistorice, salbatice, domestice, pasari, creaturi marine, amfibii, serpi, dragoni - in habitatul lor corect, - separate

C. Obiecte: scoici marine, oase, roci, fosile, pietre pretioase, vegetatie, vehicole de transport, castele, case, biserici, materiale de razboi, poduri

      D. Formatiuni geologice - topografice:

       1. vulcani, cutremure

       2. Pamant, pereti, tunele, gauri, pesteri

       3. Munti, coline, lacuri, ocean, apa (reala)

VI. Miscare - Actiune: oameni. animale, obiecte, Apa (barci, pesti)

VII. Nivel conceptual:

      A. O imagine intreaga logica: secventa, progres, perseverare, regres, mai multe idei, confuzie, nediferentiere

      B. Schimbarea ideii: un singur proces - numar de schimbari

      C. Tema generala: domestica, militara, realitate, fantezie, bizara, distructiva, agresiva

VIII. Sentimente proiectate - Impresii (raspuns non-verbal al terapeutului la imagine)

      A. colorata - cu umor - vesela - fericita

      B. confuza - non expresiva

      C. pace - calm

      D. Lipsa culorii - Depresiva - Negativa

      E. pozitiva - spontana - te misca

IX. Nivel creativ

      A. Impresie generala: exceptional - bine - corect

      B. Ingenuitate (adaptare la materialele la indemana): exceptional - bine - corect

X. Verbalizare in timp ce face imaginea: linistit - relativa - constanta - vorbaret

      Poveste: tiparita - scrisa - imagine

XI. Raspunsul subiectului la imaginea terminata

      Satisfacut (verbal, vizual, tactil) - Excitat - Usurat - Mandru - Emotional - Indiferent

XII. Rolul terapeutului: mama - tata; ca observator - ca asistent - ca si co-participant

XIV. Motivele subiectului pentru a construi o imagine: sedinte regulate - deviatie de comportament - sugerat de terapeut

     


Concluzii

Aproximativ la 2 ani si jumatate, pacientii 1 si 3 au fost vindecati, al doilea si al patrulea au murit ambii la cateva luni dupa interventiile sandplay-ului. Sunt multe implicatii dintre care, foarte semnificative, sunt:

1. tulburarea dimensiunii psihologice a timpului;

2. permanenta sau fixatia la un stadiu oral arhaic;

3. relatia pacientilor cu impulsurile lor agresive si, in general, cu umbra lor ;

4. rolul fanteziilor parentale si interjocul continator sau continut dintre parinte si copil;

5. contact cu constructia sinelui individual (eul) si relatia sa cu timpul.

Analistii din Milano au subliniat ca pacientii, cel putin cei din clinica, care au manifestat capacitatea de confruntare, de iesire din stagnare, sunt cei care au fost capabili sa-si reprezinte si confrunte valentele agresive orale fara sa le nege. Acesti pacienti au un eu intreg, incluzand experienta terifianta a unei umbre arhetipale. Ei au inca posibilitatea sa faca fata impulsurilor lor psihice - sa le accepte, sa le contina, sa le transforme si sa le dea un sens.

Legat de timp, un alt baiat a remarcat. 'Trecutul incearca mereu sa se reintoarca si sa distruga prezentul pentru ca nu-si da seama ca lucrurile se schimba si unele lucruri nu se reintorc'.

Nevoia primara a acestor pacienti este de a fi sprijiniti in lupta lor, sa fie ajutati sa pastreze speranta vie in ciuda ororii pe care o traiesc. Nu au renuntat la viata, au nevoie de ajutor pentru a ramane in viata.

Situatia celor 2 care au murit a fost complet diferita. Fie nu au fost vreodata in contact cu Sinele, sau aceasta axa eu - sine a fost mai devreme stricata ireparabil.  Substitutul ei a fost o fantezie primordiala a unui Eden si reprezentarea ideii ca este necesar sa tii la distanta de acest Eden orice impuls agresiv sau orice eveniment transformativ. Timpul si spatiul sunt traite intr-o dimensiune fara istorie. Daca au totusi o istorie, aceasta este cea a parintilor lor si ei nu se pot separa de ea. Din acest motiv au renuntat la viata si poate ei cer pur si simplu sa fie ajutati sa moara.

Terapeutii milanezi subliniaza ca acesti copii care nu au o istorie, nu sunt constienti de ei insisi ca autonomi si separati de parintii lor.

Identificarea critica a sinelui (eului) poate fi descrisa in relatie cu teoria lui Winnicott asupra obiectului tranzitional. La acesti pacienti faza nu a aparut iar separarea, cand este  accesata prin boala, merge catre moartea fizica.

Implicatiile acestui fapt se inregistreaza in majoritatea spitalelor pediatrice si creselor. Astfel de studii indica faptul ca, daca cei care ajuta copiii ar fi mai constienti de implicatii, s-ar putea intreprinde interventii mai preventive si care sa ajute mai mult.

Avantajele jocului cu nisip

Construind singur o imagine unitara, care poate fi cuprinsa intr-un cadru bine delimitat, copilul traieste sentimentul complementar al  intregului, al totalitatii fiintei sale unitare. Poate vedea si simti imaginea completa.

Aceasta imagine ii permite subiectului sa-si formeze o idee proprie pe care ulterior va fi capabil sa o exprime concret. Copilului si chiar si adultului le place sa faca imagini in cutia cu nisip si, de obicei, le place sa o explice.

Invata sa accepte limitarile in timp, spatiu si materiale.

Diferential, copilul creativ sau neobisnuit va putea progresa mai mult decat un copil cu o ideatie slaba si, de-a lungul sedintelor de constructie, va progresa mai repede decat acesta. Copilul inteligent va produce o imagine cu mai multa ingeniozitate,  cu mai multa 'imaginatie' decat cel care este mai putin dotat, cu o ideatie slaba. Copilul inhibat va reusi o treptata si spontana dezinhibare odata cu primele constructii.

Pentru copilul cu o ideatie mai saraca, imaginea construita va fi mai putin colorata, obiectele alese simple, concrete, banale iar verbalizarea este cu intarzieri si anevoioasa, mai putin bogata si relativ neclara. La acesti copii progresul este lent, regresiile sunt mai frecvente, iar schimbarile sunt mai putin evidente. Fenomenul de perseverare dureaza si este caracteristic si pentru tulburarile organice cerebrale.

Copiii cu tulburari emotionale progreseaza mai rapid si mai consistent.


Note si comentarii



[i] In l'image du corps, in D.Anzieu, C.Chabert, 'Les méthodes projective', P.U.F., Paris, 1992.

[ii] studiul 'Concerning mandala symbolism', publicat prima data in 1950, comentand si o serie de desene colectionate si prezentate in cadrul unui seminar in Berlin, in 1930, si introdus in Opere Complete, vol. 91.

[iii] C.Koch, 1952, The tree test. The tree drawing test as an aid in psychogiagnosis, Hans,Huber ; Berna.

[iv] R.Davido, 1998 (trad.), Descoperiti-va copilul prin desene.

[v] R.Stora, 1964, La personalité à travers le test de l'arbre.

[vi]  The secret language of symbols, D.Fonatana,.

[vii]  Arborele filosofic, studiu extins, conceput de C.G.Jung in 1945 ce cuprinde subcapitolele: reproduceri individuale ale simbolului arborelui, Contributii la istoria si interpretarea simbolului arborelui, inclus in Opere complete, vol. 13,  Universitas, Teora, Bucuresti (trad.); C.G.Jung, Letters, vol. II., 11 dec. 1953, 10 aprilie 1954, 1 sept 1956.

[viii] Chevalier J., Gheerbrant, Dictionar de simboluri, Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere,Artemis, 1995.

[ix] J.A.B Allen, 1977,' Serial drawing:a jungian approach with children', Canadian Counsellor, 12.

[x] Rhoda Kellog,'Analysing childrens', Art. Palo Alto. Natinal Press Books, 1969.

[xi] Sandplay therapy with children and families, 1999.

[xii] Dezvoltarea psihologica a copilului, The Child, 1963.

[xiii] Dora Kalff, aduce in discutie,  cu privire la acest aspect, studii asupra gandirii chineze, care au condus-o spre o diagrama care corespunde acestor interpretari psihologice. Originea prima este reprezentabila printr-un cerc, analog conditiei Sinelui la nastere. Un al doilea cerc cuprinde Yin si Yang, ale caror miscari conjugate nasc elementele. Analog, Sinele cuprinde in germene fortele necesare formarii eului si evolutiei personalitatii. Asemeni celor cinci elemente din constelarea chineza, personalitatea se dezvolta in jurul punctului central al eului. Aceasta etapa corespunde, pentru Kalff primei jumatati a vietii. Al treilea cerc, poate fi inteles ca manifestare a s Sinelui in procesul de individuare din a doua jumatate a vietii. Miscarea psihica fundamentala pentru evolutia mana urmeaza etapele fazei vegetale si animale, fazei de confruntare si competitie, fazei de adaptare la colectivitate tipice pentru prima perioada a individuarii.

[xiv] Ruth Ammann, Healing and Transformation in Sandplay. Creative Processes become visible, 1991.

[xv] Le jeu de sable, EPI, 1973, Paris, pag. 20-21.

[xvi]  Sand Magic, Experience in miniature: a nonverbal therapy for children, 1975.

Bibliografie

Ammann R.,1991, Healing and transformation in sandplay: creative process becomes visible, Open Court, Chicago, La Salle

Anzieu D. C. Chambert, 1992, Les méthodes projectives, PUF,Paris

Bellak L., 1944, The concept of   projection, in Psychiatry, nr. 7

Bion, W 1994, Seminarii braziliene, Ed. S.Freud, Cluj

Bradway K, and others, 1990, Sandplay studies: origins, theory & practice, Sigo Press, Boston

Carey L.,1999, Sandplay therapy with children and families, Jason Aronson , Northvale, New Jersey, London

Casement P., 1996 (1985), Invatand de la pacient. Principii fundamentale, vol. 1, ESF, Birghamton, Cluj

Cazanave, M. 1999, C.G.Jung, Experienta interioara, Humanitas, Bucuresti

Chevalier J.J., A.Geerbrant, 1994, Dictionar de simboluri, Ed. Artemis, Bucuresti

Chodorow J., 1997, Jung on active imagination, Princeton Univ. Press

New Jersey

Chodorow J., 2000, A new look on active imagination, lecture, C.G.Jung Institute

Chodorow J., 2000, Emotions and the archetipal imagination, lecture, C.G.Jung Institute

Corman, 1961, Le test P.N., PUF, Paris

Donjon, S, P.Pichot, 1966, Test de frustration Rosenyweig, Mirabeau, Paris

Deri S, 2000, Introducere in testul Szondi, Peideia, Bucuresti

Edinger E. F., 1972, Ego and Archetype: individuation and the religious function of the psyche, Shambhala, Boston

Edinger E. F., 1984, The creation of consciousness: Jung's myth for modern man, Inner City Books, Toronto

Edinger E. F., 1994, The transfomation of the libido, C.G.Jung Bookstore, Los Angeles

Enachescu C., 1973, Elemente de psihologie proiectiva, E.Stiintifica, Bucuresti

Evseev I., 1999, Enciclopedia semnelor si simbolurilor culturale, Amacord, Timisoara

Exner J. E., 1990, A Rorschach workbook for the comprehensive system, Rorschach Workshops, Asherville

Fontana D., 1994, The secret language of symbols. A visual key to symbols and their meanings, Chronicle, San Francisco

Fordham, F.1998, Introducere in psihologia lui C.G.Jung, IRI, Bucuresti

Fordham, M., 1990, Jungian psychotherapy: a study in analytical psychology, Karnac, Maresfield Library, London

Frantz von M.L., 1998, Dreams, Shambala, Boston

Frantz von, M.L., 1992, Psyche and Matter, Shambhala Publ., London, Boston

Franz von, M.L., 1992, Psychotherapy, Shambala, Boston, London

Franz von, M. L., 1983, On active imagination, in Frings Keyes M., Inward Journey: art as therapy, Open Court, La Salle, London

Franz von, M. L., 1994, The way of the Dream: conversations on jungian dream interpretation (Fraser Boa ed.), Shambhala, Boston, London

Franz von, M. L., 1997, Alchimical active imagination, Shambala, Boston, London

Franz von, M. L., 1998, Dreams: a study of dreams of Jung, Descartes, Socrates and other historical figures, Shambhala, Boston, London

Franz, 1993, Psychotherapy, Shambala, Boston

Gad I., 1982, The Association experiment in therapeutical practice, C.G.Jung Institut, Zurisch

Guggenbühl-Craig A., 1986 (1971), Power in the helping professions, Spring Publ., Dallas

Hall J. A., 1983, Jungian dream interpretation, Inner City, Toronto

Hannah B., 1981, Encounters with the Self: active imagination as developed by C.G.Jung, Sigo Press, Boston

Hillman J., 1981, Archetypal psychology, Spring, Dallas

Hillman J., 1983, Archetypal psychology: a brief account, Spring Publications, Dallas

Holtzman, 1961, Inkblok Technique, The Psychological Co.

Humbert E. G. 1983, C.G.Jung, Ed. Universitaires, Paris

Jacoby M., 1980, The Analytic encounter, Inner Citz, Toronto

Jung C. G., 1996 (1929), Comentariu la Secretul florii de aur, in Arta  prelungirii vietii, Secretul Florii de aur (trad. si explicatii Wilhelm R.), Ed. Trei, Bucuresti (sau C.W. vol. 13)

Jung C. G., 1996, Amintiri, vise, reflectii, Humanitas, Bucuresti

Jung C. G., 1996, Personalitate si transfer, Teora, Bucuresti

Jung C. G., 1997, Imaginea omului si imaginea lui Dumnezeu, Teora, Bucuresti

Jung C. G., 1997, Tipuri psihologice, Humanitas, Bucuresti

Jung C. G., 1916 (1925, 1961) The seven sermon to the dead, in Memories, Dreams,  Reflections, New Zork, random House Books, 1965

Jung C. G., 1916 (1958), The transcendent function, Collected Work vol. 8, Princeton Univ. Press, 1975

Jung C. G., 1928, The technique of differentiation between the ego and the figures of the unconscious, in Collected Works, vol 7, Princeton Univ. Press 953/1966

Jung C. G., 1954, The practice of psychotherapy. Essays on the psychology of the transference and other subjects, Collected Works vol. 16, Routledge and Kegan Paul, London

Jung C. G., 1956, Symbols of transformation, Collected Works, vol. 5, Routledge and Kegan, London

Jung C. G., 1958, Psychology and religion:west and east, Collected Works vol. 11, Pantheon Books, New York

Jung C. G., 1959, Aion: researches into the phenomenology of the self, Collected Works 9 ii, Pantheon Books, New York

Jung C. G., 1959, The archetype and the collective unconscious, Collected Works 9i, Routledge and Kegan, London

Jung C. G., 1963, Mysterium coniunctionis. An inquiry into the separation and synthesis of psychic opposites in Alchemy, Collected Works, vol. 14, Routledge and Kegan Pau0l, London

Jung C. G., 1964 Civilization in transition, Collected Works vol. 10, Rouledge and Kegan Paul, London,

Jung C. G., 1971, Psychological types, Collected Works, vol. 6, Princeton U.P., New Jersey

Jung C. G., 1973, Letters 1906 - 1950, I, (Adler G., Jaffé A., editori), Routledge and Kogan Paul, London

Jung C. G., 1975, Letters 1951 - 1961, II, Princeton U.P., New Jersey, 1975

Jung C. G., 1977, The symbolic life, Collected Works vol. 18, Routledge and Kegan Paul, London

Jung C. G., 1987, L'homme et ses symboles, Robert Laffont, Paris

Jung C. G., 1998, Analiza formelor religioase, Arope, Bucuresti

Jung, 1994, Antologie de texte, Vol. I-IV, Ed. Anima, Bucuresti

Jung, 1996, Psihologie si alchimie, Teora, Bucuresti

Jung, C. G., 1987, Sur l'interprétation des reves, (Seminarii asupra viselor copiilor intre 1936 si 1941), Ed. Albin Michel, Paris

Jung, C. G., Kereny K., 1994, Copilul divin, fecioara divina, Ed. Jurnalul literar, Bucuresti

Kalff D., 1973 (1966), Le jeu de sable: méthode de psychothérapie, EPI Editeurs, Paris

Kast V., 1992, The dynamics of Symbols: fundamentals of Jungian psychotherapy, Fromm Internazional, New York

Kellog R., 1970 (1969), Analysing children's art, National Pres Books, Palo Alto, California

Koch C., 1952, The tree test, Hans Huber, Berne

Laplanche J., J.-B. Pontalis, 1994, Vocabularul psihanalizei, Humanitas, Bucuresti

Lis, A.,1998, Techniche proiettive per l’indagine della personalita, Il Mulino, Bologna

Lurker M., 1997, Divinitati si simboluri vechi egiptene, Saeculum, Bucuresti

Luscher M., 1973, Le color test, Aubanel, Paris

Minulescu M., 1997, O viziune asupra homosexualitatii din perspectiva psihologiei analitice, in M. Zlate (ed.) Psihologia vietii cotidiene, Polirom, Iasi

Minulescu M., 1997, Structurile identitatii implicate in hetero si homosexualitate,  in Cognitie, Creier, Comportament, vol. I, 4, 483 – 497

Minulescu M, 1998, Note de curs, Analiza simbolului, Univ. Bucuresti

Minulescu, M.,1993  - 1998, Note de curs, Univ. Bucuresti

Minulescu, M.,1995, Relatia psiholog – subiect, Psihologia, nr. 1 si 2, Bucuresti

Minulescu, M., 1997, O viziune asupra homosexualitati din perspectiva psihologiei analitice,

Murray H. A., 1971, T.A.T., Manuel, Howard Univ., Cambridge

Neumann E., 1993, The origins and history of consciousness, Bollingen, Princeton

Perry J.W., 1989 (1974), The far side of madness, Spring Publicationsd, Dallas

Pichot P., 1067, Les test mentaux, PUF, Paris

psychotherapy, Fromm Psychology International, New York

Rapaport D., M. Gill, R. Schafer, 1974, Diagnostic psychological Testing, vol. I si vol. II, The Year Book Publ., Chicago

Reed J. P., 1975, Sand-magic: experience in miniature: a nonverbal therapy for children, J.P.R. Publications, New Mexico

Rorschach, H.1981, Psychiodiagnostics, Hans Huber, Bern

Ryce-Menuhin J., 1992, The wonderful therapy, Routledge, London, New York

Sarito Ma Deva, 1994, Osho Zen tarot: the transcendental game of zen, St. Martin's Press, New York

Stevens A., 1992, Archetype: a natural history of the Self, Routledge, New York

Stevens A., 1994, Jung, Humanitas, Bucuresti

Szondi, L.,1947, Experimentale Triebdiagnostik, Acta Pszch., Haag

Szondi, L., 1952, Triepatologie, Ellemente der Examen triepsychologie und triebpsychiatrie, A. Psych., Bern

Szondi L., 1973, Diagnostic expérimental des pulsions, P.U.F., Paris

Zlate M., Psihologia vietii cotidiene, Polirom, Iasi

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1042
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved