Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


UTILIZAREA CONTINGENTELOR PENTRU DEZVOLTAREA COMPORTAMENTULUI DEZIRABIL. PROCEDURI ELEMENTARE

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Orientarea biologica in teoria cauzalitatii in criminologie
Teorii si mecanismele invatarii - Teoriile asociationiste
Validitate - psihodiagnoza
LEADERSHIP-UL;CARACTERIZAREA PSIHOSOCIALA A ACTIVITATII DE CONDUCERE IN CADRUL MICROGRUPURILOR SOCIALE;LIDERUL SI PERFORMANTA IN GRUP;FUNCTIILE LIDERU
ABORDAREA EXPERIMENTALA A PROCESELOR SENZORIALE
CONDUCEREA ORGANIZATIILOR;DEFINIREA SI CARACTERIZAREA GENERALA A ACTIVITATII DE CONDUCERE;FUNCTIILE CONDUCERII IN CADRUL ORGANIZATIILOR
Organizarea activitatii de munca si invatare - Originea nervoasa a oboselii
CLASIFICAREA TIPURILOR DE ORGANIZATII;FUNCTIILE ORGANIZATIILOR IN VIATA SOCIALA
AGRESIVITATEA SI SCRISUL
OBIECTUL PSIHOLOGIEI - Natura psihicului

TERMENI importanti pentru acest document

: retorica comportamentului dezirabil in grup : tulburari comportamentale severe la deficientii de intelect : : comportament dezirabil in grup :

UTILIZAREA CONTINGENTELOR PENTRU DEZVOLTAREA COMPORTAMENTULUI DEZIRABIL. PROCEDURI ELEMENTARE

Text Box: Capitolele anterioare au pus in evidenta principiile fundamentale ale interventiei cognitiv-comportamentale. Urmatoarele capitole vor ilustra modul in care se pot aplica aceste principii pentru a rezolva diverse probleme. Capitolul 5 va prezenta cateva proceduri de accelerare a comportamentului dezirabil. A accelera sau a dezvolta un comportament dezirabil inseamna a-l face sa creasca in intensitate, frecventa, durata etc., prin interventie asupra contingentelor sale.

         

1. Intarirea diferentiala

          Persoana X este la masa de scris, stand, de multa vreme, in fata foii goale, fara sa poata scrie un rand. “Mai bine imi fac o cafea, isi zice, poate asa imi vine vreo idee”… “Pana se face cafeaua o sa deschid un pic televizorul sa dau o tura pe toate canalele, si asa n-am ce face”. Cafeaua s-a facut. “Pana o beau o sa rasfoiesc si ziarul … Uite un articol interesant… am sa-l citesc pana la capat” Cafeaua a fost bauta. E cazul sa se intoarca la masa de scris. X se uita la ceas “Oh, deja e prea tarziu, trebuie sa fac o vizita peste o ora, tot n-o sa mai reusesc sa fac nimic, o sa scriu maine”.

          Exemplul prezentat mai sus e extras din mediul nostru familiar. Sa-l analizam putin, apoi sa incercam o generalizare si o definitie, ca sa facem apoi o aplicatie. In acest exemplu exista un comportament dezirabil, pe care subiectul vrea sa-l accelereze: scrisul (operationalizabil prin numarul de propozitii scrise, durata petrecuta scriind, etc.) Numai ca, daca ne uitam la activitatile pe care le face, persoana X constata, ca acest comportament nu e intarit. Dimpotriva, prin ceea ce face, el favorizeaza, mai degraba evaziunea si evitarea comportamentului dorit. Nereusind sa scrie ceva satisfacator, X traieste o stare aversiva (ex.: “nemultumire fata de sine”, “frustrare” etc.) si se ridica de la masa, intrerupe executia comportamentului dezirabil. Aceasta evaziune din activitate este intarita prin consumul de cafea, deschiderea televizorului, rasfoitul ziarului, toate activitati placute. Si ca sa nu se simta culpabil, adica sa resimta o stare negativa datorita initierii evaziunii, constiinta lui X mestereste niste scuze: cafeaua e bauta ca “poate-mi vine vreo idee”, televizorul e deschis ca sa consume “timpul mort”, rasfoitul ziarului e substitut pentru o lectura mai serioasa, iar in final, reformularea situatiei in termeni de “timp insuficient” pune capat oricarei posibilitati de revenire la comportamentul dezirabil. In elaborarea de scuze suntem foarte abili, atat de abili incat adesea nici nu le mai recunoastem ca atare (vezi cap. anterioare pentru o excelenta analiza a “scuzelor”).

          Tipul de situatie discutata mai sus se intalneste foarte frecvent in viata cotidiana. Ea apare adesea cand activitatea pe care o efectuam necesita efort sustinut, beneficiile nu sunt imediate, iar tendintele de evaziune sau abandonare a sarcinii sunt frecvente. E adevarat insa ca, fiind mult mai concentrati pe “macroeconomia” vietii noastre (= ce dorim sa obtinem, ce suntem dispusi sa oferim, cine ce este sau ce vom deveni, ce perspective avem pentru…, etc.) nu-i observam “microeconomia” ei, modul in care, fara sa stim, ne modelam comportamentele. Constatam doar, dupa o vreme, ca lucrurile merg bine sau dimpotriva, ca merg prost, fara sa realizam ca noi suntem sursa binelui sau raului.

          Orice activitate, oricat de dezirabila, necesita in faza de inceput un efort, un consum de resurse fizice sau mentale. Daca ne centram atentia pe consecintele imediate, nu pe cele distale, ulterioare – daca invatam prea devreme din feed-back-urile obtinute – atunci intrerupem activitatea. Simpla intrerupere a unei activitati face mult mai probabile activitatile alternative, de evaziune din sarcina. Acestea nu mai au “oponent”, un co-competitor si pot acapara toate resursele noastre, fara pericolul interferentei. Spus in termeni mai tehnici, simpla intrerupere a executiei sarcinii este o intarire pentru evaziunea din sarcina (o face mai probabila). Dimpotriva, continuarea, persistenta in sarcina reduce frecventa evaziunii, scade probabilitatra ulterioara a abandonului. Ca sa scrie, de pilda, Jack London se lega uneori de masa de scris si arunca cheia de la lacat servitorilor, care aveau porunca sa-l dezlege abia seara. Iar daca cineva vrea sa vada ce inseamna tenacitatea in scriitura, va gasi pagini memorabile in  jurnalul lui Liviu Rebreanu (Rebreanu, 1964). Inainte de a fi usor, orice lucru e greu. Persistenta in sarcina in momentul actual – chiar daca eficienta e scazuta sau reactiile emotionale sunt negative – favorizezaa realizarea ei cu succes intr-un moment ulterior. In ciuda oboselii sau a starilor afective negative, trebuie sa persistam cat mai mult in sarcina. Amanarea intreruperii sarcinii intareste comportamentul dezirabil. Dimpotriva, intreruperea favorizeaza evaziunea in alte activitati, care pot fi eventual placute, dar nu ne fac nici mai puternici, nici mai buni, nici mai eficace.

          Intarirea diferentiala se refera la aplicarea concomitenta a intaririi comportamentului dezirabil si a extinctiei comportamentelor indezirabile, adiacente. Ea presupune ca comportamentul tinta exista deja in repertoriul subiectului dar intr-o proportie redusa. Intarirea diferentiala necesita, asadar, urmatoarele operatii:

1.     definirea precisa a comportamentului tinta (= ce anume vrem sa intarim, sa dezvoltam, exista deja acest comportament in repertoriul subiectului? In ce proportie? La ce nivel am dori sa se manifeste?)

2.     identificarea comportamentelor indezirabile, care interfereaza sau perturba executarea comportamentului tinta

3.     identificarea intaririlor  pentru cele doua categorii de comportamente

4.     aplicarea sistematica a intaririlor pentru comportamentul dezirabil si eliminarea intaririlor pentru comportamentul indezirabil (= extinctia). Asa cum am aratat, persistenta in sarcina (= in realizarea comportamentului dezirabil) este un factor esential implicat in stingerea comportamentelor indezirabile

5.     intarirea intermitenta si generalizarea comportamentului dezirabil.

Aplicatii:

Miltenberger (1997) relateaza cazul lui Jason, un autist de 8 ani. Aproape de fiecare data cand era solicitat la raspuns, Jason manifesta un comportament distructiv, autoagresiv si incepea sa se legene pe scaun. Profesorul inceta imediat solicitarea. Comportamentul dezirabil (= raspunsul la intrebarile profesorului) era obstructionat de comportamentele indezirabile mentionate (autoagresivitate, comportament destructiv etc.) care erau intarite negativ, prin evaziune din situatia de solicitare scolara. Odata identificate comportamentele dezirabile versus indezirabile s-a cautat identificarea intaririi celei mai adecvate. In acest caz, Jason, dupa fiecare raspuns corect la intrebarile profesorului primea imediat permisiunea sa stea, o vreme, singur, intr-un colt izolat, al clasei – unul din comportamentele de mare frecventa la autisti. Pe de alta parte, emisia comportamentului distructiv era urmata de o noua solicitare din partea profesorului (= era redusa intarirea pozitiva). Dupa ce aplicarea diferentiala a intaririi si extinctiei s-a dovedit a fi de succes, profesorul a trecut la intariri intermitente, oferind cele cateva minute de singuratate nu dupa fiecare raspuns corect, ci dupa 4-5 astfel de raspunsuri.

Contractul de contingente

Un contract de contingente este o intelegere intre doua persoane, certificata de psiholog, in care se specifica: a) comportamentele dezirabile; b) intaririle reciproce pentru aceste comportamente; c) penalitatile pentru nerealizarea lor sau pentru comportamentele indezirabile. De regula, un astfel de contract este o emergenta a unor sedinte de consiliere sau psihoterapie menite sa optimizeze relatiile de cuplu sau / si relatiile parinti – copii. In multe dintre aceste cazuri fiecare dintre cei implicati asteapta de la celalalt o serie de comportamente ca o preconditie pentru ca, la randul lui, sa produca comportamentele de celalalt. In cadrul sedintelor de consiliere, psihologul mediaza exprimarea clara a acestor expectante, in termeni comportamentali (ex.: “vreau sa ma ajute la curatenie si ingrijitul copilului” in loc de “vreau sa fie mai activ”). Odata exprimate, psihologul negociaza cu cei implicati care dintre aceste comportamente pot fi deja efectuate (din ambele parti), fara dificultati prea mari. Pe baza acestei negocieri se stabileste o lista de comportamente reciproce si de intariri atasate lor. Rezultatul capata expresia formala a unei intelegeri (contract), pusa pe hartie, cu un termen precis de examinare a rezultatelor, si semnata de cei doi implicati, plus psihologul care a condus discutia (vezi situatia de angajare, cap.4) Modelul unui astfel de angajament scris este prezentat mai jos:


Text Box: Angajament / contract de contingente

Data:
Subsemnatul C.S. se angajeaza sa faca urmatoarele: ………………..
Subsemnata C.A. se angajeaza sa faca urmatoarele: ………………
In schimbul respectarii angajamentului C.S. va face … pentru C.A., iar C.A. va face … pentru C.S.
In conditiile in care C.A./C.S. nu respecta angajamentul C.S./C.A. va recurge la ….
Angajamentul este valabil pentru 2 saptamani, incepand de azi, dupa care va fi rediscutat in cadrul sedintei de consiliere si se va trece la pasul urmator.

	C.A.						C.S.
				Psiholog,

Succesul unui astfel de contract de contingente, depinde in primul rand de specificarea cat mai precisa a comportamentelor vizate si a intaririlor care se aplica. In cazul adultilor, aspectele formale (ex.: denumirea de “contract”, semnarea lui etc.) sunt mai putin importante decat pentru adolescenti sau preadolescenti. In cazul adultilor situatia se poate prezenta si astfel: “Am stabilit de comun acord, prin negociere cateva lucruri ce trebuie facute. Le-am pus pe hartie si, cel putin 2 saptamani ne tine de ele. Ceea ce vom observa ne va ajuta foarte mult sa rezolvam problema, pe mai departe”. Cand insa lucram cu preadolescenti, de pilda, si vizam ameliorarea relatiilor lor cu parintii, sublinierea aspectelor formale este mult mai importanta. Preadolescentul – ne-o spune literatura de specialitate si propira experienta psihoterapeutica, este o “fiinta dubla”, un fel de Ianus, cu doua fete. In el se afla si un copil si un adult. De copil vrea sa uite; adult este ceea ce vrea si urmeaza sa devina. Cea mai buna comunicare cu el este de a viza, cum ar spune Vigotsky, “zona proximei dezvoltari”, adica de a discuta cu adultul, nu cu copilul din el. Multi parinti gresesc adesea tratandu-l pe adolescent ca pe un copil inca (“esti inca copilul meu si faci ce-ti spun”); or, exact de copilul din el, adolescentul (preadolescentul) vrea sa se emancipeze. Asadar, a-l pune in situatia de a semna un contract, de a avea o pozitie de egalitate cu adultul, pe baza unei negocieri si a unui angajament reciproc, este foarte indicat. In sfarsit el este tratat asa cum ar vrea sa devina: ca adult.

Indiferent insa de caracteristicile de varsta, controlul de contingente creeaza o situatie de invatare, utila nu numai prin impactul direct asupra comportamentului ca orice angajament,ci si prin “invatamintele” pe care cei implicati le extrag. Modul in care contractul s-a realizat este trecut in revista, in cadrul sedintei de consiliere dupa 1-2 saptamani de la initierea sa.

Exercitiu participativ:

Treceti in revista intaririle pe care vi le oferiti in cursul unei zile obisnuite. In ce masura sunt ele asociate cu comportamentele dezirabile, pe care vi le-ati dori imbunatatite?

In rezumat, intarirea diferentiala vizeaza practicarea simultana a intaririi comportamentului dezirabil si a extinctiei comportamentelor indezirabile, care interfereaza cu acesta. Simpla continuare a comportamentului dezirabil – in ciuda unor feed-back-uri negative, contribuie la extinctia comportamentelor perturbatoare. Pentru a avea sens, intarirea diferentiala necesita definirea precisa a comportamentului tinta, prezenta acestuia in repertoriul subiectului si aplicarea consecventa a intaririlor / extinctiei.

3. Dobandirea comportamentului dezirabil prin intarirea aproximarilor sale succesive (shapingul)

          Intarirea diferentiata presupune ca un comportament dezirabil a fost deja dobandit de subiect, dar el nu apare cu intensitatea sau frecventa (durata etc.) dorite. Exista insa numeroase situatii cand comportamentul dezirabil nu face parte din repertoriul comportamental. In acest caz, pentru a realiza interventia comportamentala trebuie sa pornim de la aproximarile, fie ele oricat de vagi, ale comportamentului dezirabil. Adica de la rudimentele de comportament pe care individul le are si de la care am putea porni pentru a construi patternul de comportament pe care il dorim. Procedura prin care realizam intarirea aproximarilor succesive ale comportamentului tinta poarta numele de shaping. De pilda, pentru ca un copil sa dobandeasca mai rapid limbajul verbal, parintii ii intaresc, prin laude, zambete, mangieri etc., orice aproximatie a pronuntiei corecte a unui cuvant. Pe masura ce copilul progreseaza, aproximatiile vagi, initiale, nu mai sunt intarite – uneori chiar sunt penalizate, astfel incat doar cele mai reusite aproximari fac obiectul intaririi. Asadar, shapingul consta in intarirea diferentiata a aproximatiilor comportamentului tinta, concomitent cu extinctia aproximatiilor anterioare, mai putin reusite, pana la dobandirea deplina a acestui comportament.

          Practicarea eficienta a shapingului presupune parcurgerea catorva etape, pe care le prezentam mai jos:

1.     Definirea clara a comportamentului tinta. Am aratat, in mai multe randuri, ce inseamna definirea clara, operationala a unui comportament; nu mai reluam aici aceste consideratii. Este important insa sa stabilim, inca de la inceput, daca un comportament nu exista in repertoriu sau daca el exista, dar nu este emis. Cu alte cuvinte, subiectul nu stie sa realizeze o conduita sau nu este motivat sa o manifeste. Daca comportamentul exista dar subiectul nu vrea sa-l exprime utilizam alte tehnici, nu shapingul (vezi cap. 3).

2.     Analiza repertoriului comportamental actual. Subiectul uman intotdeauna realizeaza anumite comportamente, oricat de primitive ar fi ele, poseda asadar, in orice moment, un repertoriu de conduite. Analiza acestui repertoriu vizeaza depistarea acelui comportament (sau comportamente) care prezinta cea mai buna aproximare a comportamentului tinta si care ar putea constitui cel mai bun punct de plecare pentru constructia comportamentului dezirabil.

3.     Stabilirea aproximarilor succesive. Aceasta inseamna definirea cat mai clara a ceea ce noi consideram “aproximare” a comportamentului tinta. Fiecare “pas” trebuie sa fie o aproximare tot mai pronuntata a tintei.

4.     Intarirea si extinctia aproximarilor succesive. Incepeti cu “comportamentul de plecare”, care, desi este un rudiment e totusi cea mai reusita aproximatie din repertoriul initial al subiectului. Intariti-l imediat dupa aparitia lui. Intariti apoi orice aproximare mai buna – oricat de mica – a comportamentului tinta, concomitent cu reducerea treptata a intaririlor pentru aproximarea anterioara. Continuati cu intarirea aproximarilor ulterioare (= mai bune), concomitent cu extinctia aproximarilor anterioare (= mai putin satisfacatoare), pana la dobandirea integrala a comportamentului dorit.

Exemple:

1.     Sa presupunem ca dorim sa ne perfectionam serviciul, la jocul de tenis. Intrucat problema se preteaza la aplicarea procedurii de shaping, urmam pasii mentionati:

a)     stabilim precis comportamentul dezirabil (serviciu corect si puternic);

b)    analizam repertoriul actual (stim sa tinem corect racheta, stim de unde anume trebuie servit, stim regulile jocului de tenis, avem suficienta forta);

c)     stabilim aproximarile succesive (aruncarea corecta a mingii, pozitionarea corecta, lovitura propriu-zisa, cresterea graduala a fortei loviturii);

d)    intarirea aproximarilor succesive (la inceput intarim – “O.K., e bine, asa” – primul pas, ignorand celelalte componente, apoi intarim al doilea pas – “v-ati asezat bine”, “pozitia corpului e corecta” etc. – fara sa mai intarim pasul anterior s.a.m.d.

2.     Jackson & Wallace (1974) prezinta cazul unei paciente, de 15 ani, cu retard mintal moderat si abilitati sociale reduse. Printre simptome, ea vorbea atat de incet, incat cu greu putea fi auzita, ceea ce ii ingreuna si mai mult comunicarea sociala. In fiecare zi, in cadrul sedintei de terapie, un audiometru era plasat in fata pacientei respective, astfel incat se putea observa imediat orice intensificare a vorbirii. Odata comportamentul tinta stabilit (= comunicarea verbala la o intensitate de 70 db), s-a procedat la intarirea diferentiala a aproximarilor succesive, pana la deplina dobandire a comportamentului.

3.     Isaacs & Thomas (1960) relateaza cazul unui pacient de 40 de ani, spitalizat cu tulburari psihotice de peste 19 ani, aproape insensibil la solicitarile de comunicare verbala. Prin shaping s-a reusit ca pacientul respectiv sa pastreze contactul vizual, apoi sa scoata sunete, apoi sa spuna o propozitie prin care solicita ceva, apoi sa raspunda la cateva intrebari si sa exprime cateva nevoi sau solicitari bazale. Acest rezultat s-a obtinut dupa 25 de sedinte, programate de 3 ori pe saptamana.

Multe dintre comportamentele noastre fac obiectul shapingului, chiar daca el nu se manifesta intr-o maniera atat de riguroasa, cum am prezentat-o anterior. Dobandirea limbajului verbal, achizitia de deprinderi, perfectionarea unui comportament sunt numai cateva exemple.

Sa mai mentionam ca facand parte, concomitent, din mai multe grupuri, suntem tinta unor proceduri de shaping diferite, vizand diverse comportamente; de pilda, grupul de prieteni ne intareste diferential aproximarea unor comportamente specifice grupului nostru de varsta; familia sau scoala vizeaza alte comportamente sau stabilesc alte “tinte”, care sunt intarite diferential. Foarte adesea, noi insine ne stabilim un comportament tinta si recurgem la intariri si extinctii pentru perfectionarea lui.

Exercitiu participativ:

Aplicati procedura de shaping pentru imbunatatirea unuia dintre comportamentele dumneavoastra. Comentati rezultatele.

Uneori, comportamentul tinta trebuie modelat, inainte de a face obiectul unei invatari prin shaping, mai ales atunci cand comportamentul tinta e neclar pentru pacient. De pilda, terapeutul sau consilierul poate, prin joc de rol, sa modeleze comportamentul de care trebuie sa dea dovada pacientul intr-o anumita situatie, apoi sa initieze shapingul. Esential, in realizarea cu succes a acestei proceduri este observarea incipienta a micilor progrese, care, chiar daca par nesemnificative, trebuie intarite, apoi consolidate.

Pe scurt, shapingul, intarirea diferentiala a aproximarilor succesive a comportamentului dezirabil este o procedura de invatare a unui nou comportament, pornind de la “rudimentele” existente in repertoriul individului. Ea presupune precizarea clara a tintei (“unde vrem sa ajungem”) si intarirea eficienta a fiecaruia dintre pasii care ne apropie de scopul propus. Adesea noi suntem primii care ne observam micile progrese, de aceea suntem cei mai in masura sa ne administram intarirea diferentiala. Aceasta e cu atat mai important cand suntem in sarcini de competitie cu ceilalti, care nu au nici un interes ca noi sa ne perfectionam. Cand e utilizat in scop terapeutic, shapingul face parte dintr-un pachet de tratament, tehnica fiind foarte rar folosita izolat.

In esenta, tehnica de shaping ne atrage atentia ca nici un comportament sau structura cognitiva nu porneste de la zero, nu este “inceput absolut”. Orice comportament pe care dorim sa-l construim (inclusiv cognitiile noastre, care sunt comportamente interne) au niste prealabile, niste “rudimente” care le aproximeaza. Intotdeauna, in mintea sau in comportamentul pacientului exista ceva de la care pornim pentru a construi patternul cognitiv-comportamental dezirabil. Trebuie doar ca acest ceva incipient sa fie identificat si bine folosit. Poate un rudiment de deprindere, o amintire, o atitudine, un sentiment, un mugur de pasiune, o credinta, sau altceva.

Indrumarea (promting). Retragerea treptata a asistentei (fading)

Indrumarea sau promtingul consta in utilizarea unor stimuli inainte sau pe parcursul efectuarii unui comportament in vederea facilitarii invatarii sale. Stimulii care sunt utilizati in acest caz se numesc promteri. Exista mai multe tipuri de promteri sau indrumari:

a) Ghidajul fizic. Cand trebuie invatat un comportament motor (ex.: scrisul, in clasa I, executarea unui exercitiu fizic, reinvatarea unor comportamente sever perturbate de traume cranio-cerebrale) adesea e nevoie de ghidajul fizic in realizarea lui. Educatoarea conduce mana elevului, aratandu-i cum se scrie o litera, profesorul de sport sau kinoterapeutul conduce miscarea efectuata de elev sau pacientul din clinica de recuperare. Tot prin ghidaj se invata unele comportamente intime, de pilda, cum sa facem dragoste; in literatura de specialitate se recomanda utilizarea curenta a acestor ghidaje, pentru sporirea satisfactiei reciproce a partenerilor.

b) Ghidajul verbal, consta intr-o serie de mesaje verbale inainte sau in timpul executiei unui comportament. Cazul cel mai tipic aici sunt instructiunile de folosire a unor aparate sau retetele (ex.: reteta de pregatire a unei prajituri). De regula, ghidajul nonverbal este insotit de expresii pictografice (fotografii, desene), care arata cum trebuie efectuat un anumit comportament.

c) Modelarea (vezi cap. 6 pentru detalii) consta in simularea activitatii pe care trebuie sa o realizeze subiectul. De pilda, profesorul de matematica prezinta algoritmul de rezolvare a unei probleme, apoi exemplifica, rezolvand la tabla o problema. Inainte de a face ceva, el repeta pasul algoritmului respectiv: “acum facem ….”, “urmatorul pas este de a calcula…” etc. In acest caz, modelarea e insotita si de promteri verbali si intarirea diferentiata a aproximarilor succesive.

          Pe scurt, promtingul consta in utilizarea unor stimuli (ex.: ghidaje fizice, instructiuni, modelari) inainte sau pe parcursul dobandirii unui comportament pentru a facilita invatarea lui. Odata cu dezvoltarea tehnicilor audio-video, utilizarea promterilor a sporit considerabil. Daca intram intr-o sala de aerobic, de pilda, vedem tot soiul de postere, desene despre cum trebuie utilizat un aparat, cum trebuie efectuata o miscare, se pune o anumita muzica, se prezinta o caseta video etc. In general, in viata cotidiana suntem asediati de promteri, de diversi stimuli care sunt prezenti in mediu si care au menirea de a ne stimula in realizarea unor activitati.

         

Exercitiu participativ:

          Pe multe autostrazi europene, dar indeosebi in Franta, din loc in loc apar panouri luminoase cu o intrebare: “Pourquoi assez vite?” (“De ce atat de repede?”). Explicati influenta pe care o exercita acest mesaj.

         

Noi insine utilizam promtingul pentru a ne facilita executarea unor activitati. De pilda, ne punem biletele pe usa (“Atentie la gaz si apa!”), ne repetam in sinea noastra: “Sa nu uit, cand ma intalnesc cu X sa-i spun”, sau ne prezentam singuri instructiuni (ex.: “acum trebuie sa fac cutare apoi cutare…”). In practica clinica promtingul este frecvent utilizat, ca element intr-un pachet de tratament, indeosebi in recuperarea pacientilor cu traumatisme cranio-cerebrale sau in kinoteterapie. Uneori chiar in depresie, cand dorinta pacientului de mai face ceva este dramatic redusa (starea aceea in care “orice ridicare a mainii / e o-ndoiala in plus”, cum spunea L. Blaga), utilizarea promtingului poate deveni salutara. Ca regula, atunci cand resursele interne ale persoanei sunt limitate, sau invatarea e dificila, utilizarea stimulilor (promterilor) pentru facilitarea unui comportament este intotdeauna recomandata.

          Pe masura ce comportamentul este dobandit, promterii sunt retrasi treptat. Sa presupunem, de pilda, ca dorim sa invatam un copil sa deseneze cu cerc. Putem face acest lucru prin indrumare (promting) apoi reducerea treptata a asistentei acordate, astfel incat comportamentul sa dobandeasca un mai mare grad de autonomie, sa poata fi executat independent de ajutoarele pe care noi le acordam. Procedam dupa cum urmeaza:

1.     Ii conducem mana, astfel incat sa desenam un cerc si spunem cuvantul “cerc”. Apoi oferim o intarire: “Bine, uite ce frumos l-am desenat”;

2.     Facem apoi un cerc “punctat”, astfel incat cercul sa rezulte prin unirea punctelor colineare. Apoi, ghidandu-l fizic, unim punctele, spunand “cerc” si recompensandu-l “Bravo!”;

3.     De indata ce desenarea cercului se face corect, reducem asistenta noastra (ex.: reducem numarul de puncte prin unirea carora rezulta cercul, sau reducem ghidajul fizic al actiunii) si intarim imediat fiecare raspuns corect;

4.     Eliminam complet asistenta (= ii prezentam o coala alba) si punem comportamentul sub controlul unei solicitari: “Te rog sa desenezi un cerc!” Intarim imediat raspunsul: “Excelent, bine, imi place cum lucrezi”.

Exercitiu participativ:

Sa consideram ca sunteti in situatia de a invata un copil, deficient mintal  (intelect de limita) sa copieze un scurt text. Cum procedati, utilizand promtingul si apoi reducerea treptata a asistentei?

Prezentam, mai jos, cateva recomandari succinte, pentru utilizarea eficienta a indrumarilor (asistentei) si retragerea ei treptata:

1.     Definiti precis comportamentul tinta

2.     Stabiliti promterii si modul de utilizare al acestora

3.     Captati atentia subiectului

4.     Ghidati raspunsul corect (= executarea comportamentului tinta)

5.     Intariti imediat

6.     Reduceti asistenta (ex.: amanati promtingul, reduceti frecventa ghidajelor)

7.     Transferati comportamentul sub controlul altor stimuli naturali (ex.: o solicitare verbala, o intrebare, un tip de situatei)

8.     Intariti intermitent comportamentul dobandit

Pe scurt, printr-o astfel de procedura se urmareste facilitarea invatarii prin utilizarea unor stimuli (verbali, fizici, modele etc.). Treptat, utilizarea acestor promteri este redusa, iar comportamentul dobandit este pus sub controlul unor stimuli si intariri naturale.

Invatarea secventiala (chaining)

Invatarea secventiala sau tehnica de chaining (= inlaturare) preia diverse elemente din shaping si promting. Ea este frecvent folosita in doua situatii: a) cand comportamentul ce trebuie invatat (comportamentul tinta) este prea complex pentru a permite invatarea lui globala; b) cand abilitatile subiectului sunt reduse in raport cu sarcina de invatare (ex.: un nivel intelectual scazut, o disabilitate rezultata in urma unui accident etc.). In esenta aceasta tehnica presupune doua etape: analiza sarcinii si invatarea inlantuirii sau secventarii componentelor. In faza de analiza a sarcinii, un comportament dezirabil, care dorim sa fie invatat, este descompus in componente. Aceasta descompunere se face pe baza luarii in considerare a trei categorii de date: observarea efectuarii comportamentului, discutia cu un “expert” si efectuarea comportamentului chiar de catre psiholog. In functie de imprejurari, se recurge la una sau mai multe. Propria experienta cu acel comportament poate oferi o analiza mai acuta a comportamentelor sale (pentru tehnici mai sofisticate de analiza a sarcinii vezi Cooper et al., 1987, Rusch et al., 1988). Nu exista nici prescriptie clara despre numarul de componente in care trebuie descompusa o sarcina. In ceea ce ne priveste, consideram ca validarea descompunerii sarcinii se face prin eficienta invatarii: acea descompunere pe componente e buna care faciliteaza cel mai mult invatarea comportamentului respectiv. Invatarea valideaza analiza. Adesea acest lucru nu poate fi cunoscut de la inceput, astfel incat, initial procedam la identificarea unui anumit numar de componente apoi le revizuim in functie de rezultatele subiectului in invatarea lor.

Sa presupunem, spre exemplu, ca dorim sa invatam un subiect cu debilitate mintala severa sa se alimenteze singur, de pilda, sa serveasca supa. Acest comportament se poate descompune in urmatoarele componente:

1.        apucarea corecta a tacamului

2.        scufundarea lingurii in supa

3.        umplerea lingurii

4.        ducerea lingurii la gura

5.        introducerea alimentelor in gura

Daca una dintre aceste componente pune probleme serioase de invatare, ea este descompusa in elemente si mai mici.

Dupa ce s-a realizat analiza componentiala a sarcinii se trece la invatarea componentelor. Exista 3 metode principale de realizare a acestei invatari:

a)       Invatarea retrospectiva (backward chaining). Metoda se indica pentru invatarea unor comportamente in cazul debilitatii mintale severe sau a unor pacienti cu traumatisme cranio-cerebrale grave. In acest caz, invatarea porneste de la invatarea ultimului pas, a ultimei componente. Avantajul acestei metode este ca intarirea survine imediat dupa executia acestei secvente, facilitand invatarea. Continuand exemplul nostru anterior, noi efectuam in locul pacientului pasii 1-4, apoi, prin promting (ghidaj fizic, ghidaj verbal) il invatam pe pacient sa execute secventa 5; ea este intarita imediat si natural de alimentele pe care subiectul le ingurgiteaza, dar si de incurajarile sau alt tip de intariri pe care le putem aplica. Dupa ce aceasta secventa e executata relativ corect, efectuam doar secventele 1-3 si il ghidam pe subiect sa execute singur secventele 4- Se procedeaza similar, in continuare, prin secventare retrospectiva, pana la dobandirea integrala a comportamentului. Invatarea presupune si utilizarea promterilor (ex.: desene cu un subiect care mananca, modelarea comportamentului de catre un coleg etc.) iar apoi reducerea treptata a ajutoarelor si trecerea la intariri imediate. In mod similar, prin secventare retrospectiva pot fi invatate de catre pacientii sever debilitato comportamente mai complexe, ca menajul locuintei de pilda.

b)      Invatarea proactiva. In acest caz, invatarea se realizeaza in ordinea fireasca a secventarii comportamentului: secventa 1 + promting + intarire ® secventa 2 + promting + intarire s.a.m.d. Ulterior se reduc treptat ajutoarele si se pune comportamentul respectiv sub controlul unor stimuli si intariri naturale. Un exemplu uzual este, de pilda, modul cum invatam sa pornim automobilul. Initial instructorul ne descrie fiecare secventa, o modeleaza, ofera promtinguri si intariri, pentru ca ulterior ea sa fie sub controlul unui stimul natural (ex.: “porneste!”).

c)       Invatarea globala, presupune prezentarea integrala a comportamentului ce trebuie invatat. Subiectul e ajutat sa efectueze, de fiecare data toate secventele, folosindu-ne de ghidaje verbale, fizice, modelari si intarirea diferentiata a aproximarilor succesive (shaping).

De regula, cele trei metode se folosesc in combinatie, alaturi de utilizarea diferentiala a intaririi si extinctiei, shaping si promting. Singura recomandare valabila, in acest caz, este de a utiliza acea procedura (sau combinatie de proceduri), care duc(e) la o invatare cat mai rapida si mai eficienta.

Exercitiu participativ:

Presupunem ca lucrati intr-o clinica de recuperare a pacientilor cu traume cranio-cerebrale grave. In urma unor astfel de traume, acesti pacienti trebuie sa reinvete diverse comportamente elementare. Descrieti modul in care invatati un astfel de pacient sa-si faca singur patul.

Pe scurt, invatarea secventiala (chaining) presupune descompunerea comportamentului tinta in componente iar apoi invatarea secventarii lor (retrospective, prospectice sau globale) si consolidarea comportamentului respectiv prin intariri naturale.

Sumar

In acest capitol am prezentat cateva proceduri elementare de accelerare a comportamentelor dezirabile. Intarirea diferentiala presupune ca un comportament exista deja in repertoriul subiectului, dar el nu este emis la nivelul dorit. Ea consta in utilizarea diferentiala a intaririlor si extinctiei, pentru a accelera comportamentul dezirabil si, respectiv, pentru a stinge comportamentul indezirabil, care interfereaza cu cel dintai. Persistenta in sarcina este premisa initiala a reusitei. Shapingul sau intarirea aproximarilor succesive vizeaza dobandirea sau perfectionarea unui comportament. Orice aproximare mai buna a comportamentului dezirabil trebuie intarita, pentru a accelera achizitia lui. Mare parte din comportamentul nostru social face obiectul shapingului exercitat de grupurile din care facem parte. Uneori aceste grupuri pot actiona divergent, facilitand dobandirea si perfectionarea unor comportamente diferite, chiar contradictorii. Asa ajunge o persoana un ghem de contradictii, de comportamente contradictorii. Adesea noi suntem in postura cea mai favorabila de a ne identifica aproximarile comportamentului dezirabil, de aceea trebuie sa stim ce anume vrem sa devenim (= ce comportament ne dorim) trebuie sa ne observam progresele si sa ne autoadministram intaririle. Daca noi nu o facem ceilalti cu atat mai putin o vor face, mai ales daca suntem in situatii de competitie iar propria noastra perfectionare inseamna mai putine sanse pentru celalalt.

Promtingul inseamna utilizarea unor ajutoare (fizice, verbale, simbolice etc.) astfel incat sa ghidam un comportament si sa facilitam invatarea lui. Odata dobandit el trebuie pus sub incidenta situatiilor naturale de viata. In fine, invatarea secventiala (chainingul) presupune descompunerea unui comportament complex pe componente care apoi sunt invatate secvential, pe baza intaririlor. Pentru a fi invatat comportamentul poate fi secventat retrospectiv sau prospectiv. Analiza componentiala este valida daca faciliteaza invatarea. Invatarea valideaza asadar nivelul de descompunere a sarcinii.

Sa mai mentionam ca aceste proceduri de accelerare a comportamentului foarte rar sunt folosite izolat. De regula, ele fac parte din pachete de tratament, fiind folosite in diverse combinatii, in functie de specificul problemei pe care dorim sa o rezolvam. Ele sunt proceduri elementare, pentru ca presupun putine prerechizite din partea clientului (ex.: in termeni de resurse intelectuale, disponibilitati etc.). Adesea nu le observam, desi sunt ubicue si contribuie la “microeconomia” vietii noastre cotidiene.

Exercitii (sarcinile modului V):

1.     Se spune ca studentii l-ar fi determinat pe Skinner, prin shaping, sa stea, majoritatea timpului cand tinea cursul, intr-un anumit loc in fata clasei. Cum credeti ca au reusit acest lucru?

2.     Cum invatati un copil de 2 ani sa raspunda corect la intrebarea “Unde locuiesti?” Utilizati tehnicile de shaping, promting si reducerea treptata a asistentei (reducerea promtingului).

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 472
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved