Discriminare si minoritate

Discriminare si minoritate

Excluderea, tratamentul diferentiat in defavoarea indivizilor facand parte dintr-un anumit grup etnic, doar pe baza apartenentei lor etnice, este un criteriu suficient pentru a considera membrii grupului respectiv ca minoritate in cadrul societatii respective. Ca atare, tratarea celor doua fenomene impreuna nu este intamplatoare: situatia de minoritate inseamna o probabilitate mai mare de fi dezavantajat, discriminat doar pe criteriul apartenentei la un anumit grup etnic, insemnand in fond sanse statistic diferentiate de reusita sociala, ceea ce poate implica o asimetrie a grupurilor etnice la nivelul structurii sociale.

1. Discriminarea si drepturile omului.

Discriminarea - in sensul cel mai larg al termenului - inseamna o raportare diferentiata ce comporta consecinte negative pentru membrii unui out-grup. Este de mentionat ca nu orice act de preferentialitate poate fi considerat discriminatoriu, ci doar acele acte care, raportate la un sistem de norme, sunt considerate ilicite, indezirabile. Deci nu anumite acte in sine sunt discriminatorii, ci acele acte pot fi evaluate drept discriminatorii din perspectiva unui sistem de norme si valori. Ca atare, in studierea discriminarii trebuie sa pornim de la studierea sistemului de norme specifice, raportat la care in anumite societati, in anumite situatii si in legatura cu anumite categorii de persoane tratamentul preferential este considerat ilegal.

In epoca noastra sistemul cel mai general (si larg acceptat) de norme din perspectiva caruia anumite forme de preferentialitate sunt ilicite il reprezinta perceptele legate de drepturile omului, mai ales ideea de egalitate. Astfel ca Adunarea Nationala Franceza in Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului (26 august 1789) in articolul 1 statua "Oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decat pe utilitatea publica . Acest principiu al egalitatii in drepturi intre indivizi, respectiv principiul diferentierii exclusiv pe baza performantelor individuale si a utilitatii publice a fost reiterat si detailat de mai multe documente juridice internationale (Organizatia Natiunilor Unite ), si inclus in legislatia majoritatii tarilor lumii (intre care si Romania). Astfel ca intelegerea modului in care anumite tipuri de raportari sunt evaluate din perspectiva ideii de egalitate "a devenit o trasatura esentiala a societatilor moderne, iar principiul egalitatii este folosit mai ales pentru a legitima atat actiunile celor ce guverneaza, cat si ca valoare din punct de vedere moral al societatii." (Turner 1997:70)

Deci norma cea mai generala (intr-un anumit sens constitutiva in modernitate) o reprezinta principiul judecarii indivizilor pornind de la calitatea lor universala de cetatean, unicul criteriu de diferentiere fiind doar utilitatea sociala a actelor lor. Ca atare, orice raportare care se bazeaza pe presupozitii bazate pe faptul apartenentei indivizilor la anumite categorii (sex, varsta, religie, apartenenta etnica sau rasiala, convingeri religioase sau politice, etc.) si care limiteaza afirmarea individului poate fi considerata discriminatorie.

Numai acele tratamente diferentiate sunt acceptabile care sunt bazate pe criterii obiective, sunt rezonabile si legate functional de anumite sarcini pentru care se face selectia. De exemplu daca dorim sa angajam un inginer de sistem vom selecta candidatii pe baza unor criterii obiective predefinite (prezentarea anumitor diplome, capacitatea de a rezolva anumite probleme). Criterii cu un grad mare de subiectivitate de gen "dorim persoane prezentabile" sunt considerate o portita pentru manifestarea unor discriminari, deorece standardele estetice nu sunt nicidecum universale, tin de subiectivitatea celor care fac selectia. Deasemenea nu pot sa impun criterii nerezonabile de genul "sa fie sub 35 de ani". Cu toate ca varsta este un criteriu obiectiv, pe de o parte, nu este rezonabil sa impui un asemenea criteriu excluzand persoane care nu vor fi capabile sa indeplineasca criteriul varsta, pe de alta, nu exista un temei functional, legat de natura muncii prestate, pentru ca un inginer de sistem sa fie neaparat sub 35 de ani.

Acest ethos al tratamentului nediferentiat reprezinta doar un prim nivel al analizei sistemului normativ din perspectiva caruia anumite manifestari de preferentialitate sunt calificate drept discriminative. Celelalte doua niveluri ar fi sistemul legal, politicile publice promovate de autoritati, respectiv opinia publica.

a.)         Nivel principial - din perspectiva principiului general aproape filosofic al egalitatii si a documentelor internationale considerate constitutive pentru ordinea politica a modernitatii ce se poate considera ca un tratament diferentiat ilicit.

b.)         Nivel codificat - normele legale, institutiile si procedurile institutionale implementate in mod efectiv la nivelul unei unitatii legislative (tara, stat federal dintr-o confederatie). De exemplu, anumite tari pot tolera un tratament diferentiat fata de minoritati sexuale, altele sa declare ilicit diferentierea in functie de orientarea sexuala. Sau poate exista o legislatie completa de protejare a unor minoritati etnice, fara ca sa existe institutii competente de monitorizare si implementare. De exemplu, se poate stipula ca accesul la munca nu poate fi ingradit pe criteriul etnic, dar nici o institutie sa nu aiba in competenta sa se autosesizeze in situatiile in care publicitatea pentru ofertele de locuri de munca exclud anumite categorii pe criterii etnice (Ex. Angajam paznici de noapte! Exclus rromi!)

c.)         Nivelul normelor si practicilor institutionalizate la nivel social - Eficienta unui sistem normativ consta in gradul si formele de interiorizare si transformare in modele comportamentale ale unor norme. Exista cazuri in care normele sunt total exterioare contextelor sociale la care se refera, neexistand la nivelul actorilor implicati nici macar informatia nu despre continutul normei, ci macar despre eventualitatea normarii relatiilor intr-un anumit domeniu. Sau poate exista o presiune morala pentru a se implementa o anumita legislatie (legem contra mores).

Statele difera foarte mult intre ele, nu atat in cea ce priveste aderarea la principiile generale ale renuntarii la tratamentul diferentiat, cat in promovarea unor masuri efective menite sa sanctioneze, sa limiteze si eventual sa previna anumite acte ce pot fi considerate discriminatorii, existand o dinamica proprie a ceea ce este considerat discriminare. Aceasta dinamica se poate observa la doua niveluri distincte:

- sfera categoriilor vulnerabile carora li se acorda o atentie speciala

- sfera relatiilor la care se aplica standardele de drepturi (minime) universale

Pentru a intelege idea de sfera a categoriilor vulnerabile carora li se acorda o atentie speciala trebuie sa constatam: cu toate ca principiile de tratament nediferentiat sunt proclamate universale, au existat intotdeauna categorii vulnerabile al caror tratament diferentiat, discriminatoriu a fost tolerat, in anumite situatii chiar promovat in mod sistematic. Ca atare, diferite documente internationale sau sisteme normative nationale au tinut sa evidentieze aceste categorii vulnerabile, atragand atentia asupra nevoii de a acorda a atentie speciala, sporita acestor categorii. In timp, putem constata o extindere a listei care atrage atentia asupra acelor categorii in cazul carora se impune o atentie speciala, pentru a evita tratamentul lor diferentiat. Daca in Declaratia Universala a Drepturilor Omului a ONU (10 decembrie 1948) erau enumerate urmatoarele categorii: rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari, la aceste categorii se mai adauga in 1950, in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a Consiliului Europei se mai precizeaza si o alta categorie vulnerabila: apartenenta la o minoritate nationala. Evolutia continua, legislatia din Romania Ordonanta nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare prevede, in afara de categoriile vulnerabile mai sus mentionate si altele: sex sau orientare sexuala, etnie.

In cee ce priveste sfera relatiilor la care se aplica standardele de drepturi (minime) universale, si in care anumite raporturi de preferentialitate sunt declarate ilicite, acestea au avut o dinamica proprie in timp. Iata aceasta cronologie, evolutie in timp a extinderii principiului tratamentului nediferentiat in diferite sfere relationale (dupa cum descrie Thomas Humphrey Marshall, dezvoltat ulterior de de Bryan S. Turner). :

a.)         Sfera relatiilor legale si libertatilor civice;

b.)         Sfera drepturilor politice (dreptul la vot, dreptul de organizare politica, alte drepturi conexe, cum ar fi accesul la functii publice);

c.)         Drepturile sociale - accesul nediferentiat pe piata fortei muncii si promovarea bazata doar pe competenta, accesul nediferentiat la servicii publice, nediferentierea in accesul la un habitat decent, etc.;

d.)         Drepturi culturale - dreptul de a pastra si promova identitatea.

Tipologiile discriminarii

2.1 Subiectiv versus calificat

Discriminarea subiectiva poate fi inteleasa ca un mecanism de atribuire: considerarea de catre subiecti ca la originea unor experiente frustrante stau acte de discriminare. Deci ceea ce se numeste discriminare subiectiva tine exclusiv de reprezentarile si evaluarile subiectilor, de ceea ce ei considera ca fiind normele care definesc un tratamanet preferential ca fiind ilicit, respectiv de modul cum ei reprezinta actele, motivatia celorlalti actori participanti la interactiune. Desigur, considerarea de catre persoane care au avut experienta frustrante ca acestea au la sursa comportamentul discriminator al unor persoane sau institutii nu reprezinta un criteriu suficient pentru a accepta acest lucru ca fiind adevarat. Aceasta inainte de toate pentru ca tine de mecanismele de protectie ale sinelui sa atribuim esecurile noastre lipsei de corectitudine a altor persoane ami degraba decat capacitatilor, abilitatilor sau pregatirii noastre precare. Cu toate acestea, discriminarea subiectiva nu poate fi tratata ca un moft, ca o forma de "falsa asumare" a unor situatii. In multe situatii in care subiectii considera ca au fost discriminati este foarte probabil ca in gestionarea interactiunii au fost elemente care si pentru o terta persoana neimplicata ar fi reprezentat o sursa de dubiu privind corectitudinea si buna credinta celui care a dominat situatia.

Discriminarea calificata inseamna etichetarea unor acte de catre terte persoane (non-angajate si competente) ca reprezentand forme ilicite de tratament preferential. Non-angajamentul implica o raportare nepartinitoare, neutra in raport cu partile implicate, competenta inseamna cunoasterea normelor ce califica anumite tratamente ca discriminatorii, respectiv o cunoastere a mecanismelor de functionare a discriminarii. Trebuie mentionat ca unui numar considerabil de mare de actori li se atribuie sau isi atribuie aceasta calitate de a califica anumite acte sub aspectul caracterului licit sau ilicit al unor diferentieri promovate: persoane implicate in procesul de justitie (procurori, judecatori, avocati), functionari sau alte persoane abilitate ale unor agentii guvernamentale[3], activisti ai unor organizatii non-guvernamentale de profil, specialisti din sfera academica, mass-media, etc. Diferenta majora dintre aceste calificari o reprezinta inainte de toate consecintele calificarii unor acte ca fiind discriminatorii: in anumite situatii avem de-a face cu consecinte pur morale (exercitarea unui control social si incercarea de a promova norme), in alte situatii pot exista sanctiuni prevazute de lege (amenzi, interzicerea exercitarii unor activitati, etc.). In rest, interesele, sensibilitatea, obiectivele diferitilor actori nefiind identice, probabil ca vor exista si diferente atat in instrumentarea unui caz, cat si in rezultatul la care se ajunge in evaluarea unei situatii date.

Trebuie mentionat ca este relativ dificil sa instrumentezi si sa dovedesti in mod indubitabil despre o situatie ca este un caz de discriminare calificata. Pe de o parte, cei carora li se atribuie ca ar fi discriminat pot sa invoce o raportare diferentiata pe un criteriu mai rezonabil. De exemplu, nu este probabil ca vor afirma public si asuma deschis ca un candidat la un loc de munca a fost refuzat pentru ca este femeie, ci vor invoca un criteriu mai acceptabil pentru a diferentia intre aplicanti, cum ar fi vechimea in munca sau in activitatea ce urmeaza sa fie prestata, disponibilitatea aplicantilor de a presta ore suplimentare, etc.

2.2. Acte calificate versus consecinte.

Este extrem de dificila identificarea si calificarea univoca, fara dubii a unor acte individuale ca fiind discriminatorii. Cu toate acestea, existenta discriminarii poate fi demonstrata prin dovedirea in termeni de consecinte, anume daca exista o asimetrie in termeni de acces la anumite resurse (educatie, locuri de munca, locuire), daca exista diferente majore in termeni de venituri, conditii de viata, prezenta in anumite sectoare imporante ale vietii sociale (angajati in sectorul public, reprezentare la niveluri superioare ale puterii, etc.). De exemplu, in Romania, salariul mediu brut obtinut de angajatii de sex feminin este in mod sistematic mai mic decit cel obtinut de angajatii de sex masculin. Si cu toate ca nu putem localiza seria situatiilor de discriminare calificata, din imaginea de statistica de ansamblu putem avea o viziune a consecintelor si putem presupune ca discriminarile au loc in mod sistematic si institutionalizat.

Salariul mediu brut pe sexe pe luna octombrie a anului respectiv

*Compilat de autor sursa NHDR 2005:124

Ca atare, de la aceste asimetrii dintre categoriile etnice (sau orice alte categorii al caror tratament este sau se presupune ca ar fi diferentiat) se stabileste prin analiza consecintelor asimetriilor si presupunerea ca cel putin o parte se datoreaza discriminarii.

Izolat versus institutionalizat.

Discriminarea poate avea un impact diferentiat in ceea ce priveste sansele de viata (posibilitatea de afirmare, posibilitatea de acces la diferite resurse, servicii, etc.) a celor care fac parte dintr-o categorie supusa discriminarii. Pot exista cazuri izolate de discriminare, deci situatii in care avem de-a face cu indivizi care sunt supusi ocazional unui tratament diferentiat. De exemplu, pot exista patroni de unitati de alimentatie publica care refuza sa serveasca rromi. Cu toate ca este probabil sa existe un numar de asemenea situatii, sansele de viata a celor care apartin acestei categorii etnice nu vor fi semnificativ influentate. Nu pentru ca asemenea situatii nu ar fi neplacute, ci pentru ca sunt relativ izolate si localizate ca sa nu aiba un impact general asupra categoriei. Deci este mai degraba probabil ca majoritatea celor care doresc sa aiba acces la asemenea servicii vor avea.

Similar, pot exista situatii in care, relativ localizat si delimitat, persoanele apartinand anumitor categorii etnice sunt tratate diferentiat. De exemplu, poate exista un numar de inchisori in care detinutii de o anumita etnie sa fie tratati diferentiat si defavorabil, de exemplu sa fie evaluati pe baza unor criterii mai severe, astfel devenind mai dificil sa sa obtina eliberarea conditionata. Daca aceste institutii sunt intr-un numar redus, avem de a face cu discriminare de grup izolata. Dar daca este o practica generalizata in tot sistemul de penitenciare atunci avem de a face cu o discriminare institutionalizata.

Discriminare, prejudecata si/sau conformism: tipologia lui Merton.

Exista tendinta de a considera prejudecata, mai precis diferitele manifestari ale ei ca fiind detereminate de diferitele predispozitii ale individului, deci cauza majora a comportamentului marcat de prejudecati este identificata la nivelul unei structuri volitionale si normative interorizate ale actorilor sociali. Robert Merton propune o tipologie care arata determinarea duala a prejudecatilor.

Tolerantul bigot este persoana care, cu toate ca are convingeri liberale, in contextul unor presiuni exterioare are un comportament discriminativ, marcat de prejudecati. Exemplul clasic il reprezinta situatia unui proprietar de imobil care, cu toate nu are prejudecati fata de cei de culoare si adera la valorile liberale nu da in chirie apartamente persoanelor de culoare. Motivul este o probabila scadere a valorii imobilelor, caci cei din clasa de mijloc cu prejudecati tind sa evite acele imobile in care stau cei de culoare. Ca atare, pentru a evita anumite pierderi datorate comportamentului discriminativ al altor persoane, persoana toleranta, tintind sa evite anumite pierderi probabile, va manifesta la randul sau un asemenea comportament. Persoana tot timpul toleranta va avea un comportament concordant cu convingerile sale indiferent de presiunile externe, de balanta castiguri-pierderi.

Bigotul cu prejudecati este persoana care are atitudini negative, de respingere fata de anumite grupuri, fara ca acestea sa se traduca intr-un comportament discriminativ, motivul cel mai probabil fiind evitarea sanctiunilor implicate de un asemenea comportament. Persoana tot timpul cu prejudecati este aceea care, indiferent de costuri, de presiunile la care este supusa incearca sa se conformeze comandamentelor care izvorasc din convingerile sale intime si valorile interiorizate.

Aceasta tipologie invoca dubla determinare a comportamentelor sociale: pe de o parte, aceste comportamente sunt determinate de motivatiile, atitudinile interne, valorile interiorizate, pe de alta de conformarea la normele sociale in vigoare si promovate in mod efectiv in anumite circumstante interactionale. Deci anumite comportamente marcate de prejudecata se institutionalizeaza si devin modele comportamentale de care actorii sociali nu pot sa nu tina seama. Nerespectarea lor implica anumite costuri suplimentare, chiar si sanctiuni din partea acelora care considera ca aceste modele comportamentale exprima convingerile lor intime si valorile cu care se identifica. Ca atare, pot exista anumite situatii in care conformismul legat de normele promovate in legatura cu o anumita situatie determina un comportament marcat de prejudecati (suporterii unei echipe de fotbal, indiferent de atitudinile lor fata de un anumit grup etnic, vor scanda sloganurile cu continut rasist, marcat de prejudecati).

Dar putem intalni si situatii contrare, dominanta unor modele comportamentale care exprima toleranta si idealul de egalitate, care, indiferent de eventualele atitudini discordante ale subiectilor se impun ca modele comportamentale obligatorii, nerespectarea lor putand implica diferite sanctiuni.

Ca atare, putem conchide: prejudecata si comportamentele aferente (mai ales discriminarea) nu sunt manifestari pe care sa le putem explica doar facand referire la predispozitii sau atitudini individuale, trebuie sa luam in considerare si normele si modelele comportamentale aferente promovate de diferite segmente ale societatii.

Situatia de minoritate.

Una dintre sursele problemelor legate de coexistenta mai multor grupuri etnice in cadrul unor societati complexe rezulta din asimetriile existente intre aceste grupuri in termeni de proprietate, prestigiu, putere, care, de cele mai multe ori, sunt insotite si de diferente de volum intre cele doua populatii. Incepand ani treizeci ai secolului 20, segmentele etnice subordonate din cadrul acestor societati se numesc minoritati. Studierea functionarii si dinamicii acestor relatii minoritate-majoritate este o tema centrala a sociologiei relatiilor interetnice, pozitie ilustrata si de faptul ca in anumite universitati domeniul de cunoastere legat de dinamica relatiilor interetnice este denumit sociologia minoritatilor.

Definitia minoritatii din perspectiva demografica si sociologica.

Pentru o mai buna intelegere a relatiilor descrise de cuplul terminologic majoritate - minoritate, trebuie sa distingem intre dimensiunea demografica si cea sociologica a acestor tipuri de relatii. Sub aspect demografic relatia majoritate - minoritate descrie o situatie de diferenta de volum dintre doua segmente diferentiate etnic, ce co-exista intr-un cadru administrativ teritorial, de obicei pe teritoriul unui stat. In sens sociologic, raporturile de minoritate - majoritate descriu o situatie de asimetrie dintre grupuri in termeni de putere sau autoritate, in esenta un raport de subordonare a comunitatii(comunitatilor) minoritare de catre o majoritate dominanta.

Distinctia intre cele doua perspective - demografica si sociologica - se impune dintr-un motiv foarte simplu: modalitatile institutionalizate de gestionare a relatiilor de putere si autoritate nu se suprapun neaparat cu raporturile demografice. Sau, mai simplu formulat: puterea nu apartine intotdeauna celor multi, ci grupurilor care controleaza resursele de putere si autoritate intr-o societate, care pot fi minoritare in sens demografic. Exemplul clasic este cel al (fostului) regim apartheid din Africa de Sud, unde albii (cu toate ca reprezentau o minoritate in sens demografic) detineau controlul asupra populatiei de culoare (majoritara in sens demografic). Aceasta se intampla prin impunerea unui sistem de reprezentare politica diferentiat rasial, ceea ce insemna ca albii isi asigurau dominanta in sistemul legislativ si executiv. In consecinta, legile care erau adoptate sustineau acest sistem politic de asimetrie rasiala, respectiv institutiile statului (inclusiv organele represive: armata si politia) erau controlate tot de albi. Pe scurt, cu toate ca albii erau numeric mai putini, ei se aflau in pozitii dominante, avand monopolul legitim al violentei, deci erau majoritari in sens sociologic.

Tipologia lui Schermehorn.

Pornind de la acest dublu sens al termenului de minoritate, Schremehorn (1964, 1970) propune o matrice combinand criteriul demografic (cel a raportului de volum de populatie) cu cel sociologic (cel al puterii), rezultand o tipologie nuantata a relatiilor minoritate majoritate.

*"+" controleaza, "-" nu controleaza resursele de putere

**"+" reprezinta, "-" nu reprezinta segmentul etnic cel mai voluminos din societate.

Majoritatea dominanta este acea configuratie a relatiilor interetnice in care grupul majoritar reprezinta segmentul etnic cel mai voluminos din populatie, si controleaza si parghiile puterii. Elitele dominante, cu toate ca sunt in minoritate in sens demografic, controleaza statul, sau alte parghii ale exercitarii institutionalizate a puterii (vezi situatia mai sus prezentata din Africa de Sud), subordonand masele, adica grupurile aflate in majoritate demografica. In situatia "tipica" de minoritate sunt acele grupuri care nici nu sunt intr-o pozitie de autoritate dominanta dar, comparativ cu alte grupuri etnice din societatea respectiva, sunt si mai putini.

Situatia de minoritate si inegalitatile sociale si de status

Cu toate ca asimetriile in termeni de putere si influenta sunt esentiale (necesare si suficiente) pentru stabilirea existentei unei relatii de minoritate-majoritate etnica, aceasta nu este singura dimensiune; foarte frecvent apar si in alte dimensiuni, asimetrii ce insotesc relatiile minoritate-majoritate. Dimensiunile cele mai frecvente in care se mai manifesta aceste asimetrii sunt stratificarea sociala si prestigiul social sau statusul.

Sociologii folosesc teremenul de minoritate marginala in situatiile in care intre grupul, grupurile majoritare si minoritate exista diferente nu numai sub aspectul puterii si influentei dar si in termeni de clasa, de pozitie in structura sociala. Altfel spus, exista o sansa destul de mare ca apartenenta etnica si o anumita pozitie de clasa sa coincida, deci minoritarii, statistic vorbind, sa apartina mai degraba claselor inferioare, marginale din cadrul sistemului de stratificare din societatea respectiva. Aceasta situatie de suprapunere dintre delimitarile etnice si cele ale stratificarii sociale a fost denumita sistemul stratificarii etnice (vezi, in limba romana, in Rex 1998 si Wieviorka 1994).

Modelul formal al stratificarii etnice la W. Lloyd Warner

Sociologii folosesc termenul de minoritate cu status scazut (sau grupuri etnice stigmatizate) pentru acele grupuri care, pe langa faptul ca sunt subordonate in termeni de relatii de putere, li se mai atribuie anumite caracteristici negative. Cei facand parte din acest grup sunt considerati (sub anumite aspecte) inferiori fata de majoritate, existand norme sociale referitoare la evitarea anumitor contacte si relatii cu indivizii apartinand categoriei etnice respective.

Situatia de minoritate implica prin definite un acces diferentiat la resursele de putere, dar nu implica in mod necesar si o asimetrie in termeni de bunastare si prestigiu. Altfel formulat: grupul etnic care controleaza statul, sau alte parghii ale exercitarii institutionalizate a puterii politice, nu este in mod necesar grupul cel mai prestigios sau cel mai bogat in societatea respectiva. In asemenea situatii, miza competitiei dintre grupurile etnice poate fi tocmai accesul la pozitiile sociale ce se bucura de apreciere in societate. O situatie istorica de aceasta natura este descrisa in cartea Irinei Livezeanu (1995).

Bibliografie:

*** Institutul pentru Politici Publice (2003) Intoleranta, discriminare si autoritarism in opinia publica, pp.33-45, 63-65, 71-76

Achim, Viorel (1998) Tiganii in istoria Romaniei Bucuresti: Editura Enciclopedica, pp: capitolul VII.

Lvi-Strauss, Claude (1982) 'Rasa si istorie' in n.a. Rasismul in fata stiintei, Bucuresti: Editura Politica, pp. 3-47.

Merton, Robert K. (1976) Discrimination and the American Creed in Merton, Robert K. Sociologycal Ambivalence and Other Essays New York: The Free Press, pp. 189-199.

Oisteanu Andrei (2001) Imaginea evreului in cultura romana Bucuresti: Humanitas, Bucuresti, subcapitolul Imagologia etnica, din Introducere.

Paul, I. - Tudoran, M. - Chilariu, L. (2005) Romanii si Maghiarii. Reprezentari in-group, out-group in cazul grupurilor etnice din Romania in Badescu, G. - Kivu, M. - Robotin, Barometrul Relatiilor Etnice 1994-2002. O perspectiva asupra climatului interetnic din Romania. Cluj: Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala, pp. 89-117.

Rex, J. (1998[1986]) Rasa si etnie Bucuresti: Editura DU Style, pp. 57-58.

Todorov, Tzvetan (1999[1989]) Noi si ceilalti Iasi: Institutul European, pp. 36-57.

Turner, Bryan S Statusul Bucuresti: Editura DU Style, pp.87-93.

Winant, H. (2000) "Race and Race Theory" in Annual Review of Sociology Vol. 26, pp. 169-185.