legitimitate

V. anomie, charisma, legi sociologice, putere, socializare

Caracter de conformitate a puterii (a sursei, naturii si organizarii sale) cu ceea ce se crede preferabil sau corespunzator unor norme juridice, morale sau unor traditii consacrate, Max Weber distinge trei tipuri de I.:

1. rationala - bazata pe convingerea ca procedurile prin care regulile sint fixate sint legale si pe credinta in dreptul celor care au autoritatea sa modifice procedurile sau sa le fixeze, cu conditia ca ei sa urmeze o procedura clar stabilita. Astfel, o lege este legitima daca a fost votata in conditii corecte de catre reprezentanti corect alesi;
2. traditionala - bazata pe credinta ca ceea ce este stabilit prin traditie, din vremuri imemoriale, este sacru in sine si suficient pentru a se justifica;
3. charismatica - intemeiata pe credinta in calitatile exceptionale ale unui individ.

♦ In situatii in care intr-o societate domina un anumit tip de l. se vorbeste despre consens pentru a desemna acordul quasi general al membrilor societatii cu privire la sursa si natura regimului politic considerat legitim. In caz contrar, apar conflicte de l. cind se opun la un moment dat doua credinte contrare privind principiile generale ale organizarii puterii. L. nu implica neaparat o judecata morala. Este posibil ca ceea ce este considerat legitim la un moment dat intr-o societate sa fie impotriva unor norme morale universale.

L. este o stare la care se ajunge printr-un proces de legitimare care intervine atunci cind creatorii unei anumite reguli institutionale au cedat locul la urmasi care nu mai au in minte ratiunile care i-au ghidat pe creatori. Ceea ce este legitim este in permanenta pastrat in aceasta stare prin practici societate si prin activitatea unor experti in legitimare. P. L. Berger si T. Luckmann (The Social Construction of Reality, 1979) disting patru niveluri de legitimare:

1. prin limbaj (nivel preteoretic pe care se bazeaza si celelalte niveluri);
2. prin propozitii teoretice rudimentare (proverbe, maxime);
3. prin teorii explicite (prin acestea un sector institutional este legitimat drept corp particular de cunostinte. La acest nivel intervin expertii in legitimare, un rol esential revenind intelectualilor. Dreptul este exemplul prin excelenta al acestui nivel de legitimare);
4. prin universuri simbolice (la acest nivel se gasesc legitimarile ultime ale oricarei ordini, sociale. Universurile simbolice se bazeaza pe valorile centrale ale unei societati, servesc drept matrice oricarei semnificatii istorice, unesc sferele experientei si justifica imperativele de ordin social. Din aceasta categorie fac parte stiinta, "viziunea asupra lumii', "cauza', natiunea, "misiunea istorica').

L. poate fi construita, doar invocata, tot asa cum poate fi contestata de catre grupuri adverse. Procesul de legitimare nu-si atinge intotdeauna obiectivele sau nu se impune tuturor membrilor unei societati. De aici decurge existenta in cadrul fiecarei societati a unui numar de indivizi marginali sau devianti care
contesta l. dominanta. Aceste situatii apar cind procesele de socializare prezinta mari disfunctionalitati, in perioadele de schimbare sau in momentele revolutionare cind l. este contestata, in perioadele de manifestare a unor procese anomice (dezorganizarea unor institutii sociale, absenta unor criterii riguroase de apreciere valorica, fluctuatia normelor morale, toleranta fata de norme si comportamente supuse anterior reprimarii formale si informate, accentuarea tensiunilor, divergentelor de interese si a insatisfactiei rezultata din nesatisfacerea intereselor). L. are un rol esential in asigurarea ordinei si coeziunii sociale.  I.Mih.