Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
Statistica

BANCA EUROPEANA PENTRU RECONSTRUCTIE SI DEZVOLTARE (BERD)

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



BANCA EUROPEANA PENTRU RECONSTRUCTIE SI DEZVOLTARE (BERD)



a fost creata in urma unei propuneri franceze din anul 1989 promovata in cadrul reuniunii Consiliului European de la Strassburg. In 1990, la Paris, a fost semnat Acordul de Infiintare iar oficial activitatea bancii a fost inaugurata la 15 aprilie 1991, sediul fiind la Londra

a fost conceputa ca o institutie cu un mandat economic, care insa avea si o componenta politica

in plan economic, BERD a fost infiintata cu obiectivul de a sprijini financiar tarile central si est europene in procesul tranzitiei de la sistemul economiei centralizate la cel al economiei de piata.

componenta politica a mandatului economic are in vedere sprijinul pe care il acorda BERD tarilor beneficiare de a introduce in practica vietii lor politice: democratia; statul de drept; respectarea drepturilor omului si dorinta acestor tari de a implementa reformele in vederea evolutiei lor catre economia de piata

Membrii fondatori ai BERD sunt 40 de tari si doua institutii: Uniunea Europeana si Banca Europeana de Investitii.

In structura initiala a tarilor membre, tarile beneficiare cuprindeau opt state din Europa Centrala si de Est, printre care si Romania. Ulterior, au aderat si alte state, astfel ca in prezent componenta membrilor bancii cuprinde 58 de state si cele doua institutii amintite.

Dintre tarile membre, participarile cale mai importante la capitalul bancii le detin: SUA - 10%; Germania, Franta, Italia, Anglia si Japonia - 8,5% fiecare.

Dintre tarile beneficiare ponderi mai importante au: Federatia Rusa - 4%; Polonia - 1,28%; Republica Ceha - 0,85%; Ucraina - 0,80%; Ungaria si Bulgaria - cate 0,79% fiecare; Romania - 0,48%; Republica Slovaca - 0,43%

Capitalul bancii, initial a fost stabilit la 10 miliarde ECU (aproximativ 12 miliarde USD), cu obligatia ca membrii actionari in primii cinci ani sa verse 30% din capitalul subscris (3 miliarde ECU).

Initial a fost incadrata in randul bancilor internationale de dezvoltare multilaterala mici. Pentru comparatie, in 1994, BIRD avea un capital subscris de 170 mld. USD, BEI - 57,6 mld. Ecu, Banca Asiatica de Dezvoltare - 23 mld. USD, Banca Africana de Dezvoltare - 21 mld. USD

In anul 1997, capitalul bancii a fost majorat la 20 miliarde ECU, fiind varsat 5,25 miliarde ECU.

In prezent, din punct de vedere al capitalului, BERD este inclusa in grupa bancilor multilaterale regionale de marime mijlocie.

Moneda operationala este euro, dar varsamintele pot fi efectuate si in dolari sau yeni.

BERD este constituita ca o societate pe actiuni, tarile membre si cele doua institutii fiind actionarii care au subscris si varsat capitalul bancii

Puterea de vot a membrilor este in functie de marimea capitalului subscris si varsat.

Structura organizatorica a bancii cuprinde:

Consiliul Guvernatorilor - este format din reprezentantii fiecarei tari membre in calitate de actionari si se intruneste o data pe an cu ocazia Adunarii generale a actionarilor. In atributiile sale intra: analiza si aprobarea bilantului bancii pentru anul precedent, analiza si aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul urmator, stabilirea directiilor principale de dezvoltare a activitatii bancii, aprobarea modificarii capitalului bancii si distributia acestuia pe actionari, aprobarea primirii de noi state, in baza rapoartelor si la propunerea Comitetului Directorilor Executivi, autoritatea care decide cu privire la masurile ce urmeaza a fi adoptate in raport cu tarile beneficiare care nu respecta principiile politice etc.

Consiliul Directorilor Executivi - este format din 23 de membri, care, in functie de puterea de vot (capitalul subscris) reprezinta o tara sau un grup de tari: 11 membri reprezinta tarile din Uniunea Europeana; 4 membri alte state europene; 4 membri reprezinta tarile beneficiare iar alti 4 membri tarile neeuropene.

Comitetul Operational - este condus de un vice-presedinte si cuprinde un numar relativ mare de directori si experti din diferite departamente si directii.

Comitetul Executiv - este constituit la nivelul presedintelui bancii, ca o a doua treapta de analiza, cuprinde doar vice-presedintii bancii si consilierul general

Prin sprijinul financiar si managerial pe care il acorda, BERD isi propune:

sa contribuie la accelerarea tranzitiei fostelor tari socialiste de la economia centralizata la economia de piata;



sa contribuie la realizarea reformelor economice structurale si sectoriale

sa accelereze procesul privatizarii atat in planul marii privatizari, cat si in cel al micii privatizari;

sa sprijine intentia tarilor de a introduce in practica democratia

Banca are in vedere anumite prioritati in actiunile sale

sprijinirea sectorului particular, in general si a intreprinderilor private mici si mijlocii, in special. Drept urmare, finantarile BERD sunt repartizate in proportie de 40% pentru sectorul public si 60% pentru sectorul privat, ca parti din portofoliul bancii stabilit pentru fiecare tara;

investitiile directe de capital in intreprinderi productive viabile si in constituirea de diferite societati de investitii financiare care prin fondurile mobilizate sa sprijine procesul privatizarii. Investitiile directe se materializeaza prin participarea BERD la capitalul entitatilor in discutie, prin achizitionarea de actiuni sau unitati de valoare;

rolul de liant si garant in mobilizarea capitalului intern si extern. BERD, prin numele, experienta si participarea sa la diferite actiuni de finantare si proiecte indeplineste un rol important in atragerea de capital. De regula, banca, in raport cu o finantare sau un proiect dat, nu participa decat cu o anumita cota parte din valoarea acestora;

finantarea directa si individuala a unor proiecte in sectorul privat, fara garantia statului. Acordarea finantarilor se realizeaza exclusiv in baza analizelor economico-financiare si de bonitate ale firmelor private, analize realizate de expertii BERD, acordarea imprumuturilor efectuandu-se in conditii comerciale;

actiunile de finantare, dar mai ales investitiile directe de capital ale BERD au ca obiectiv si stimularea si incurajarea pietelor de capital;

acordarea de asistenta tehnica financiara gratuita tarilor membre. In general, aceasta se materializeaza in studii de piata, organizarea de licitatii pentru privatizare si pentru achizitionarea de utilaje, masini, acordarea de asistenta de tehnica bancara bancilor locale care gestioneaza fondurile acordate de banca pentru finantarea unui domeniu sau sector de activitate (de exemplu, agricultura etc.), studii privind protectia mediului etc.

7.1. Produse financiar-bancare utilizate de BERD in finantarea reformei in tarile beneficiare

Sprijinul financiar acordat tarilor beneficiare de catre BERD in principiu imbraca forma:

creditelor;

cofinantarilor;

garantarii creditelor acordate de alte institutii financiare;

investitiilor directe de capital.

Tipul si volumul de sprijinului financiar acordat de BERD se afla in stransa corelatie cu:

strategia de tara elaborata de expertii bancii pentru o tara beneficiara data;

stadiul reformei in care se afla tara in discutie - avansat, intermediar sau timpuriu;

nivelul de dezvoltare economica, specificul procesului de reforma promovat de autoritatile guvernamentale, ritmul implementarii reformei (rapid sau temporizat), gradul de dezvoltare a pietei financiare nationale si accesul (limitat sau nu) al tarii pe piata internationala de capital.

Produsele financiar-bancare promovate a fi utilizate la nivelul unei tari sunt abordate gradual de la forme simple si directe la forme mai elaborate si cu implicatii in multiple planuri, corelate in orice situatie cu mersul reformei si rezultatele obtinute. Astfel, in principiu, pentru tarile aflate intr-un stadiu timpuriu sau incipient al reformei predomina creditarea directa a diferitelor entitati, in timp ce in cazul tarilor cu rezultate notabile in procesul tranzitiei sprijinul financiar imbraca forma investitiilor directe de capital in intreprinderi productive sau/si in institutii financiar-bancare, promovarii cofinantarilor prin atragerea de investitori strategici, garantarea unor imprumuturi acordate de alti finantatori etc.

a. Activitatea de creditare si garantare

In baza strategiilor de tara elaborate de expertii BERD, pentru fiecare tara beneficiara se identifica anumite domenii de finantare prioritare, carora trebuie sa li se circumscrie proiectele ce urmeaza a fi finantate.

Proiectele, din aceasta perspectiva, trebuie sa fie relevante in raport cu situatia economica si financiara a tarii, stadiul reformei etc. si sa aiba obiective clar delimitate (de exemplu, dezvoltarea uni sector de activitate - agricultura, turism, industria alimentara etc.); cresterea capacitatii de export a entitatilor finantate; atragerea in circuitul economic a unor entitati (de exemplu, agroturism).

Finantarea prin credite se adreseaza in principal sectorului privat si din cadrul acestuia, in special intreprinderilor mici si mijlocii. In functie de conditiile specifice din tara beneficiara, exista posibilitatea de a accede la astfel de finantari si a intreprinderilor cu participarea statului la capital sau chiar a intreprinderilor de stat (de regula a celor cuprinse in procesul privatizarii).

Fondurile avansate de banca in creditarea proiectelor reprezinta, intotdeauna, numai o parte din valoarea acestora. Obiectivele promovate de banca, in acest context, privesc pe de o parte distributia riscurilor asumate si drept urmare, atat beneficiarul investitiei este solicitat sa participe cu fonduri proprii (15-30%), cat si bancile locale sau alti finantatori sau chiar investitori. In general, volumul creditelor acordate de banca se situeaza la 35% din valoarea proiectului finantat. Pe de alta parte, dat fiind resursele relativ limitate ale bancii in raport cu nevoile/solicitarile mari de finantare ale tarilor beneficiare, banca in acest mod creeaza posibilitatea de a se implica simultan in finantarea mai multor proiecte.

Termenele de acordare a creditelor, de regula, sunt mijlocii, pana la 5 ani, dar in functie de anvergura proiectelor si participarea altor finantatori, termenele de creditare se pot situa si la 7-10 ani. Ca principiu insa, banca urmareste recuperarea in perioade cat mai scurte a fondurilor avansate, pe de o parte, pentru a reduce expunerea la riscuri rezultate din evolutii economice si financiare neasteptate, iar pe de alta parte de a utiliza fondurile pentru creditarea altor noi proiecte.

Schemele de creditare cuprind perioade de gratie (1,5-3 ani) iar rambursarile se realizeaza semestrial.

Dobanda si alte costuri pentru creditele acordate de BERD urmaresc, in general, nivelul dobanzilor pe piata financiara internationala, piata de pe care banca isi mobilizeaza, in principal, fondurile. Nivelul ratei dobanzii insa este mai mic comparativ cu cel al altor banci comerciale datorita faptului ca BERD dezvolta operatiuni in cadrul unei marje de profit mai scazute iar la negocierea atragerii de fonduri de pe piata au relevanta standingul bancii (banca de prim rang, AAA) si garantiile pe care le pot oferi guvernele tarilor membre actionare. Pentru asigurarea unei utilizari corespunzatoare si ritmice a fondurilor, beneficiarii de credite acopera si anumite comisioane privind gestiunea fondurilor de catre o banca intermediara (gestionarea finantarilor BERD) si comisioane de neutilizare.



Utilizarea creditelor de catre intreprinderile beneficiare este strict legata de proiectul finantat, fara a implica insa obligativitatea achizitiei utilajelor echipamentelor dintr-o anumita tara sau de la un anumit furnizor. In cazul cumpararii de bunuri si echipamente de valori mari, decizia achizitiei trebuie sa aiba la baza trei oferte (de exemplu, pentru cumparari de bunuri pana la 1 milion USD contract furnizor - 3 oferte iar peste 1 milion USD contract furnizor - 3 oferte din doua tari). Intotdeauna dosarul de credite din resurse BERD cuprinde un Raport de evaluare a celor trei oferte (calitate/pret).

Garantarea creditelor este tratata diferit in functie de sectorul finantat.   In cazul creditelor acordate intreprinderilor cu participarea statului sau de stat sunt utilizate garantiile guvernamentale; pentru creditele acordate intreprinderilor din sectorul privat sunt utilizate garantiile personale (scrisori de garantie bancara, titluri de credit avalizate bancar) si garantiile reale (ipoteci pe activele beneficiarului). Indiferent insa de instrumentul de garantare utilizat, eficienta si rentabilitatea proiectului finantat, planul de afaceri al beneficiarului si realizarea acestuia constituie elemente esentiale pe care se bazeaza rambursarea integrala si la termen a creditelor acordate. Totodata, pe tot parcursul rambursarii creditelor, banca urmareste miscarea in conturi a sumelor incasate, existenta si mentinerea unui sold creditor echivalent cu rata si dobanda scadenta intr-un semestru, an etc., conturile intreprinderilor creditoare fiind sub supravegherea permanenta a BERD.

Nerambursarea la scadenta a creditelor, in general, este tratata de banca in doua moduri in functie de analiza cauzelor si perspectiva evolutiei intreprinderii: se continua finantarea sau se acorda un sprijin financiar (creat suplimentar) pentru a ajuta intreprinderea sa depaseasca dificultatea financiara temporara sau debitele intreprinderii sunt transformate in actiuni, banca devenind actionar al acesteia.

In portofoliul de active ale BERD creditele detin o pondere semnificativa (de peste 60%) reflectand, in acelasi timp, si o politica de creditare flexibila de adaptare si particularizare a actului creditarii la specificul proiectului finantat.

Din punct de vedere al termenului se disting:

credite pe termen mijlociu si lung (3-10 ani) care pot imbraca forma creditarii pe proiect si a liniilor de creditare, in cadrul carora pentru un domeniu sau sector de activitate dat sunt creditate mai multe proiecte;

credite pe termen scurt (pana la 1 an) destinate sa acopere lipsa temporara de fonduri a intreprinderilor beneficiare de finantari de proiecte. In aceasta grupa sunt incluse creditele revolving (reinnoibile), creditele stand-by etc.

  1. Creditele pe proiect se acorda de banca direct intreprinderii beneficiare. In functie de valoarea proiectului finantat, creditele pot fi acordate integral la aprobarea creditarii sau in transe, in cazul proiectelor de valori mari, care presupun o etapizare a lucrarilor si implicit a cheltuielilor. Creditele de proiect se acorda direct de BERD prin reprezentantele sale deschise in tarile beneficiare, utilizandu-se serviciile unei banci locale.
  2. Creditele pe proiect dublate de acorduri de credite subordonate. In finantarea unui proiect, BERD poate atrage o alta entitate finantatoare, de regula o banca locala (sau mai multe) care sa participe la finantarea proiectului alaturi de ea, cu o anumita suma, in acest scop incheind un acord de credit subordonat. Initiativa, criteriile de selectie si conditiile de creditare a proiectului sunt stabilite de BERD, care asigura o parte din fondurile necesare. In baza acordului de credit subordonat, banca locala acorda intreprinderii un credit in conditiile de creditare negociate de BERD, credit care, in caz de nerambursare, are o pozitie secundara, subordonata fata de creditul acordat de BERD. Altfel spus, BERD are prioritate in recuperarea creantelor sale, urmata fiind de banca locala care are prioritate in raport cu alti terti creditori ai intreprinderii finantate.
  3. Liniile de creditare se aseamana liniilor de finantare a exporturilor utilizate de bancile comerciale sau de bancile de import-export din diferite tari.

Creditul, stabilit la un anumit plafon global pentru finantarea unui sector sau domeniu de activitate, este deschis prin intermediul unei banci locale sau al unei banci straine care are sucursale sau subsidiare in tara beneficiara. Banca locala, in calitate de gestionara a finantarii BERD, procedeaza la finantarea mai multor proiecte de valori mai mici (in limite maxime prestabilite) destinate intreprinderilor care indeplinesc criteriile de a accede la astfel de credite. Banca selectata ca gestionara a finantarii, in prealabil este expertizata de o agentie internationala recunoscuta de BERD ca indeplinind anumite criterii: de solvabilitate, lichiditate, profesionalism etc. In functie de pozitia bancii si gradul de dezvoltare economica si financiara a tarii beneficiare, garantarea liniei de finantare se poate realiza prin garantii guvernamentale sau garantii oferite de banca in baza activelor sale. Banca gestionara este solicitata sa evalueze situatia financiara a intreprinderilor solicitate si sa acorde credite pe proiecte, corespunzator conditiilor si criteriilor stabilite de BERD.

Totodata, banca locala este abilitata in anumite limite valorice sa decida cu privire la acordarea creditelor. In general se disting doua trepte valorice: prima cuprinde proiectele de valori mai mici, in care decizia apartine integral bancii locale; a doua pentru proiecte de valori superioare, suma aprobata de banca locala trebuie sa fie avizata de BERD. In acest scop, bancile locale beneficiaza gratuit de pregatirea si perfectionarea personalului si de asistenta tehnica si de specialitate a expertilor BERD. Dupa cum s-a prezentat, cumpararea de bunuri si echipamente in cadrul liniilor de finantare BERD nu este conditionata de achizitia acestora din anumite tari sau de la anumite firme.

  1. Creditele revolving acordate de BERD sunt similare ca tehnica bancara cu creditele de acelasi tip acordate de orice banca comerciala. Sintetic, sunt linii de credit pe termen scurt (3, 6 luni) in interiorul carora in limita unui plafon de creditare prestabilit se pot efectua utilizari si rambursari succesive. BERD acorda aceste facilitati de credit intreprinderilor beneficiare de finantari pe proiect, care din diferite motive se confrunta cu nevoi temporare de fonduri ca urmare a decalajelor in timp intre venituri si cheltuieli. Apelul la aceste credite presupune plata uni comision de angajament pentru fondurile tinute de banca la dispozitia beneficiarului de credit pe intreaga perioada convenita.
  2. Creditele stand-by constituie o forma particulara de a pune la dispozitie intreprinderilor beneficiare a unor linii de credit cu durata intre 1 si 3 ani. Ca si creditele revolving, creditele stand-by nu sunt legate de finantarea unui proiect, ci de a sustine financiar activitatea de ansamblu a entitatilor beneficiare. Creditele sunt acordate intreprinderilor privatizate care indeplinesc anumite criterii certe de performanta si intr-un context dat se impune sprijinirea dezvoltarii activitatii lor in continuare. Cel mai frecvent, creditele stand-by au ca obiect marirea capitalului circulant al intreprinderilor, capitalizarea entitatilor privatizate (intreprinderi, banci institutii financiare), cumpararea de active financiare etc.

b. Cofinantarea

Ca si Banca Mondiala, o parte din sprijinul financiar acordat tarilor beneficiare imbraca forma cofinantarilor. In baza unor aranjamente incheiate cu alti detinatori de capitaluri - institutii financiare internationale, banci comerciale etc. - banca atrage fonduri in vederea finantarii impreuna a unor proiecte de investitii, restructurare, dezvoltare sau sprijinirea activitatii de export. Dintre formele de cofinantarea practicate pe plan international, cele utilizate prioritar de BERD sunt: cofinantarea paralela si cofinantarea sindicalizata, banca asumandu-si rolul de mediator si in unele cazuri acela de cofinantator principal.

(1) Prin cofinantare paralela, in baza unui aranjament incheiat intre BERD si alti finantatori se delimiteaza partea din proiect si cota parte valorica care va fi creditata de fiecare dintre participantii la cofinantare. In general, desi creditele sunt acordate separat de fiecare parte (in paralel), existand astfel posibilitatea unor abordari distincte, in practica insa in majoritatea cazurilor creditele negociate de banca in calitate de cofinantator principal se regasesc si la nivelul contractelor de creditare negociate de cealalta parte, in calitate de cofinantatori.

Acest tip de cofinantare este utilizat de banca si in finantarea si garantarea creditelor de export de care beneficiaza exportatorii din diferite tari care a relatii comerciale cu intreprinderi comerciale importatoare din tari beneficiare. In aceste cazuri cofinantarea este realizata de BERD in paralel (o cota parte) cu finantarea sustinuta de bancile sau societatile de asigurare a creditelor de export din tarile exportatoare (Eximbank - SUA; Eximbank - Japonia; COFACE - Franta; HERMES - Germania etc.).

(2) Cofinantarile sindicalizate se particularizeaza prin atragerea mai multor entitati financiar-bancare in finantarea unui proiect, de regula, de valori mari, fiecare parte participand c o parte de fonduri, dar preluand si o parte din riscurile investitiei. In executarea creditelor sindicalizate, banca apeleaza, de regula, la o banca de prestigiu de pe piata internationala care are experienta in domeniu si isi asuma responsabilitatea unei cofinantari sindicalizate dar si a participarii cu fonduri.

c. Garantarea importurilor

Majoritatea tarilor beneficiare, pentru realizarea reformei, atat din perspectiva restructurarii cat si a dezvoltarii, se afla in situatia de a realiza importuri in contextul existentei unor resurse valutare modeste. Pe de alta parte, ca urmare a riscurilor pe care le prezinta tara, dar si entitatile entitatile finantate, exportatorii straini impun deschiderea nor acreditive confirmate de o alta banca decat banca importatorului (banca locala). Confirmarea acreditivelor de bancile straine este conditionata de constituirea unui provizion egal cu valoarea acreditivului ce urmeaza a fi confirmat.

Pentru a sprijini importatorii si bancile locale din tarile beneficiare, BERD emite scrisori de garantie bancara in baza carora bancile locale pot deschide acreditivele de import. Aceasta procedura are la baza un aranjament incheiat in prealabil intre BERD si banca emitenta locala, potrivit caruia, in cazul in care contravaloarea importului nu este achitata (de importator sau banca emitenta), BERD, in calitate de garant va onora obligatia de plata in valuta fata de exportatorul/banca exportatorului iar suma va fi recuperata de la banca emitenta locala, in baza unei relatii de credit.

d. Investitiile de capital directe

In ansamblul politicilor promovate de BERD in finantarea reformelor de sistem si sectoriale din tarile beneficiare un loc aparte il ocupa investitiile directe de capital. In principiu, acestea presupun atingerea anumitor performante de catre tara in planul reformei, existenta unor intreprinderi in proces de privatizare sau privatizate cu un anumit nivel de rentabilitate, viabile etc. Investitiile directe de capital sunt asociate procesului de: (1) privatizare, (2) post-privatizare si (3) restructurare. Formele si tehnicile asociate acestora difera de la tara la tara beneficiara fiind, in principiu, asociate stadiului reformei, nivelului de dezvoltare economica si financiara a tarii, programelor promovate de guvernele tarilor, rezultatele obtinute in acest sens etc. dar intotdeauna presupun un anumit nivel al rentabilitatii, viabilitatea entitatilor, atragerea capitalului autohton si strain in acest proces.

(1) Investitiile de capital asociate procesului de privatizare sunt orientate in doua directii:

(a)    investitiile directe de capital la nivelul unor intreprinderi existente;

(b)   investitiile directe de capital in constituirea unor societati financiare de investitii.

(a) Investitiile directe de capital la nivelul intreprinderilor sunt orientate prioritar spre entitatile productive de talie mijlocie si rentabile. Investitiile de capital la nivelul acestor entitati se realizeaza prin cumpararea de actiuni, in baza deciziei privind majorarea capitalului si emiterea de noi actiuni.

Criteriile luate in considerare de BERD in plasamentele de portofoliu au in vedere: eficienta cat mai ridicata a investitiei; expunerea la riscuri a bancii cat mai mica; acoperirea numai a unei cote parti din aportul de capital; atragerea de investitori locali sau straini, inclusiv investitori strategici care sa preia o parte din riscurile investitorilor directi; plasamentele se realizeaza pentru un orizont determinat, dupa care are loc retragerea bancii; pentru intreg intervalul luat in considerare, banca, inclusiv prin prezenta in Consiliul de administratie al entitatii finantate, urmareste managementul si rezultatele economico-financiare in vederea consolidarii pozitiei intreprinderilor si totodata asigurarea recuperarii capitalului investit. Sintetic, conditiile generale ale bancii in domeniul investitiilor de capital directe sunt:

investitii directe in proportie de pana la 35% din capitalul social al intreprinderii;

rata rentabilitatii (economice si financiare) de minimum 15%



orizontul de retragere din investitie prin vanzarea actiunilor situat intre 5 si maxim 8 ani;

ceilalti actionari pot fi in primul rand investitori proveniti din sectorul privat autohton si investitori straini si in unele cazuri, intr-o anumita proportie, si statul;

beneficiarii sunt in principal intreprinderile private sau intreprinderile de stat in curs de privatizare.

Din punct de vedere al domeniului de activitate, entitatile care pot accede la astfel de investitii din partea bancii sunt foarte diverse: industrial, comercial, servicii, bancar, export, infrastructura etc. 

Pentru intreprinderile mari, desi se au in vedere aceleasi criterii, angajarea bancii este insa determinata de identificarea unui investitor strategic suficient de puternic care sa poata sa isi aduca o contributie insemnata prin: aportul de capital; reconsiderarea managementului si reorganizarea pe baze eficiente a entitatii; sa isi asume riscul investitiei, rolul BERD in plan financiar fiind complementar.

(b) Investitiile directe de capital in constituirea de societati de investitii financiare denumite si Fonduri de investitii. Constituirea Fondurilor de investitii presupune, pe de o parte, existenta unei piete de capital nationale chiar in forma incipienta, iar pe de alta parte a unor entitati care au fonduri disponibile si sunt dispuse sa le investeasca in acest mod. In constituirea Fondurilor de investitii participarea BERD nu priveste atat aportul de capital adus cat rolul de mediator si liant in atragerea fondurilor disponibile de pe piata financiara locala, acordarea de asistenta financiara de specialitate in vederea realizarii unor societati financiare destinate sa sprijine prin plasamentele efectuate procesul privatizarii si al consolidarii economice si financiare a intreprinderilor privatizate.

In principiu, Fondurile de investitii se constituie ca societati financiare, in cadrul carora alaturi de BERD participa cu aport de capital diferiti investitori locali. Resursele financiare astfel mobilizate sunt utilizate in plasarea lor in investitii directe in intreprinderile privatizate sau in curs de privatizare, prin cumparare de actiuni. Prin modul de organizare si functionare, Fondurile de investitii create in tarile beneficiare pot avea ca obiectiv realizarea de investitii directe doar in tara unde sunt amplasate sau si in tari din aceiasi zona geografica care se afla in situatii similare, in unele cazuri dezvoltand si operatiuni speculative.

Criteriile care se au in vedere la constituirea Fondurilor de investitii privesc: partenerii de afaceri in calitate de investitori; nivelul de dezvoltare al pietei financiare nationale si rentabilitatea si riscurile investitiei.

Astfel, referitor la partenerii de afaceri se are in vedere: angajamentul ferm al acestora de a pune la dispozitia Fondului capitalul subscris; disponibilitatea morala, de principiu, de a accepta utilizarea fondurilor in sprijinirea intreprinderilor privatizate sau in proces de privatizare capacitatea si experienta manageriala de a acorda asistenta atat in perioada de inceput, cat si ulterior, pe parcursul exploatarii investitiilor efectuate, in vederea asigurarii recuperarii fondurilor investite.

Cerintele privind nivelul de dezvoltare a pietei financiare nationale privesc: existenta unui partener sau a unei agentii care are experienta in domeniu si acces pe piata financiara; posibilitatea constituirii unei echipe de conducere a Fondului formata din personal cu experienta in administrarea societatilor de investitii financiare; participarea reprezentantilor BERD in consiliul de administratie al Fondului de investitii etc.

In sfarsit, un alt grup de criterii privesc evaluarea rentabilitatii plasamentelor in intreprinderile in discutie si posibilitatea corelarii cu nivelul riscurilor la care se expune Fondul prin acest plasament. In general, la nivelul Fondului se constituie doua departamente: unul de investitii, in cadrul caruia se identifica si se selecteaza intreprinderile urmarindu-se eficienta utilizarii fondurilor pe toata perioada plasamentului pentru fiecare entitate finantata si un altul de supraveghere a portofoliului Fondului de investitii in vederea asigurarii unei structuri pe ansamblul plasamentelor cu o eficienta cat mai ridicata si riscuri cat mai mici.

(2) Investitii directe de capital asociate perioadei post-privatizare sub forma unor entitati denumite Fonduri post-privatizare.

Scopul constituirii acestor Fonduri de investitii este de a sprijini financiar - prin investitii directe - intreprinderile care s-au privatizat, sunt viabile, au o situatie economico-financiara buna si intentioneaza sa devina mai competitive, dar au fonduri insuficiente.

Modul de organizare, constituire si functionare a Fondurilor post-privatizare se aseamana cu Fondurile de investitii destinate sustinerii privatizarii.

7.2. Participarea BERD in Romania

a.      FONDURI DE CAPITAL

Fondul Alliance ScanEast - participare BERD la capital.

Linia de finantare face investitii de capital in companiile in care unul dintre partenerii industriali investesc in acelasi timp. Industriile avute in vedere pentru partenerii industriali sunt: telecomunicatii, cabluri, materiale de constructii, echipament de producere a hartiei, generatoare de energie, tehnologii ecologiste, produse petrochimice si plastice, petrol si benzina. Se poate investi in oricare din tarile in care opereaza BERD (Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Macedonia, Georgia, Ungaria, Kasakstan, Kirgistan, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, Romania, Federatia Rusa, Slovacia, Slovenia, Tajikistan, Turkmenistan, Ucraina si Uzbekistan.)

East European Food Fund - participare BERD la capital.

Aceasta linie de finantare va realiza investitii de capital in industria alimentara si de bauturi. Se acorda pentru investitii sume cuprinse intre 2 si 7 milioane dolari SUA. Linia de finantare este cu precadere deschisa urmatoarelor tari: Belarus, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Rusia, Slovacia si Ucraina.

New Europe Investment Fund - participare BERD la capital.

Linia de finantare investeste in mari companii mixte cu parteneri industriali vestici. Poate fi operationala in oricare din tarile in care activeaza BERD.

New Europe Insurance Ventures (NEIV) - participare BERD la capital.

Este un fond destinat sa investeasca in companiile locale de asigurari mici si mijlocii, materiale si de viata, cat si in alte companii (ex. executari financiare, evaluari de risc).

Romanian Post Privatisation Fund (RPPF)

Este un fond infiintat de BERD, EU Phare si Managerul Fondului, GED Capital Development, care sustine restructurarea si modernizarea intreprinderilor romanesti mijlocii, potential atractive, private si privatizate. Investeste ca partener minoritar puternic in capitalul social intre 300.000 si 3,5 milioane dolari SUA de fiecare proiect. Participarea unui partener strain este un stimulent puternic pentru co-investire.

Danube Fund

Danube Fund, sponsorizat de BERD si de Grupul Bancar Alpha (Grecia), investeste in intreprinderile cu perspective puternice de dezvoltare si care au nevoie de capital social. Desi poate fi vorba si de investitii mai mici, dimensiunea medie a investitiilor Fondului este de aproximativ 1 milion dolari SUA, reprezentand nu mai putin de 20% din capitalul social al companiei.

b.      LINII DE CREDIT

Banca Bucuresti - participare BERD la capital.

Aceasta banca actioneaza prioritar pentru finantarea comertului national si international. Ofera de asemenea consultanta financiara pentru intreprinderi si proiecte, privatizare, management financiar in intreprindere si managementul pasivelor.

Banca Comerciala 'Ion Tiriac' S.A. - participare BERD la capital si facilitati de credit stand-by.

Aceasta banca acorda imprumuturi atat in lei cat si in valuta, precum si servicii financiare, companiilor romane si straine.

Banca Romana pentru Dezvoltare - imprumut banca la banca.

Aceasta banca ofera finantari pe termen mediu sau lung, in valuta, pentru proiectele de investitii, in principal companiilor din sectorul privat dar si companiilor cu capital majoritar de stat administrate pe principii comerciale care satisfac criteriile de eligibilitate. Suma maxima acordata este de 5 milioane dolari SUA, fara a exista o limitare minima.

Banca Agricola S.A. - imprumut banca la banca.

Banca acorda imprumuturi companiilor din sectorul privat si intreprinderilor de stat administrate dupa principii comerciale in curs de a fi privatizate, cu propuneri de investitii viabile, cu domeniul de activitate in industriile agricole incluzand procesarea produselor agricole, horticultura, silvicultura, piscicultura, agro-business si servicii conexe.

Banca Comerciala Romana - imprumut banca la banca.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1508
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved