Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


Statistica

Sistemul bancar din Romania

finante


loading...



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Tehnica operatiunilor bancare la Cec Bank
Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale
Impozitul pe veniturile microintreprinderilor
Cresterea valorii intreprinderii indatorate in conditii de fiscalitate
Taxa pe valoarea adaugata in practica fiscala din Romania
Produse si servicii Cec Bank: DEPOZITE, CARDURI, CREDITE
Indicatori privind nivelul structura si dinamica cheltuielilor publice
EVOLUTIA PRINCIPALELOR IMPOZITE INDIRECTE IN ROMANIA IN PERIOADA 1994-1999
TEHNICA INITIERII, DERULARII SI ANALIZA EFICIENTEI AFACERILOR ECONOMICE IN LEASING
BANCA EUROPEANA PENTRU RECONSTRUCTIE SI DEZVOLTARE B.E.R.D.

TERMENI importanti pentru acest document

sistemul bancar din romania in secolul 20 : cooperativele de credit si economii infiintate in 1948 : cooperative de credit si economii infiintata in 1948 : certificate la purtator emise de banca Nationala 1949 : particularitati ale activitati institutiilor de garantare a depozitelor bancare in lume :

Sistemul bancar din Romania

1.1 Caracteristicile sistemului bancar

Aparitia fenomenului bancar a fost generata de o serie de factori legati de activitatea economica a colectivitatilor umane, de formare a statului, a monedei, de marile descoperiri geografice si de perfectionarile tehnice care au condus la acumulari importante de capital.

S-a simtit astfel nevoia ca toate aceste capitaluri sa poata fi fructificate in mod eficient. In epoca formarii capitalismului, banca a ajutat foarte mult la formarea si fructificarea de capitaluri adunand si concentrand economiile din toate sferele sociale, ca apoi sa le puna la dispozitia intreprinzatorilor pentru realizarea marilor planuri creatoare.

Fara ajutorul bancilor, a capitalului furnizat de acestea, toate energiile constructive si planurile de viitor ar fi fost menite sa dispara odata cu cei care le-au conceput.

Banca trebuie privita ca un agent economic, unita sub acest dublu aspect de colectare a capitalurilor disponibile, care insa ar fi ramas sterile, daca nu ar fi fost distribuite dupa anumite norme si in anumite conditii fortelor economice ale societatii.

Privite in contextul istoric, aceste notiuni au facut obiectul unor cercetari aprofundate ale unor economisti de valoare care au studiat indelung diversitatea fenomenului bancar, stabilind cu precizie principiile(1) activitatii de banca, principii care isi gasesc aplicabilitate si astazi.

In literatura bancara de specialitate figureaza o tipologie a bancilor intalnite in practica bancara internationala, care se refera la:

1. banca centrala

2. bancile comerciale

3. bancile de afaceri.

Banca de emisiune (banca centrala) detine in economie rolul major de supraveghere si organizare a relatiilor monetare si financiare ale unui stat, pe plan intern si in relatiile internationale.

Bancile comerciale efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare, primesc si pastreaza diferite capitaluri disponibile, acorda credite si finanteaza schimburile comerciale externe.

La randul lor, daca se tine seama de tipul operatiunilor si de sfera teritoriala, bancile comerciale se impart in:

banci universale care dezvolta toata gama de operatiuni bancare;

banci specializate care dezvolta preponderent un anumit tip de operatiuni bancare, pe langa cele considerate de baza.

Sistemul bancar din Romania este structurat pe doua niveluri, respectiv o banca centrala si institutiile financiare, carora, prin lege, li s-a acordat statutul de banci. Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a tarii, institutia de emisiune a statului roman. BNR coordoneaza si stabileste reglementarile in domeniile: monetar, de credit, valutar si de plati,

asigurand, totodata, supravegherea celorlalte institutii bancare.

In Romania societatile bancare sunt prin lege banci universale, indiferent de forma de capital din care sunt constituite.

Fiecare sistem bancar national are particularitatile lui in ceea ce priveste denumirea bancilor, tipurile de activitati cuprinse sub aceasta denumire.

In acest context se vor trece in revista principalele tipuri de banci comerciale specializate, existente intr-un sistem bancar:

banca agricola – acorda credite si alte facilitati financiare unitatilor agricole;

banca de investitii – acorda credite pe termen mediu si lung pentru investitii, intreprinderilor industriale si companiilor productive;

banca ipotecara – acorda imprumuturi pe termen lung garantate cu ipoteca asupra imobilelor detinute de debitori;

banca de export-import – crediteaza producatorii autohtoni in vederea promovarii exportului, garanteaza creditele externe;

banca internationala – banca comerciala cu numeroase sucursale in alte tari in care operatiunile externe joaca un rol preponderent;

banca de depozit – se axeaza pe atragerea de depozite si acordarea de credite financiare;

banca de accept sau casa de accept (Accepting House) – sustine prin semnatura sa titluri de credit trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor straini, iar titlul de credit acceptat devine negociabil.

Ultimul segment al clasificarii tipurilor de banci il constituie bancile de afaceri, strans legate de evolutia economiei moderne. Modelul bancilor de afaceri de astazi a fost creat prin Glass-Stegall Act din anul 1933 in cadrul institutiilor de credit americane, abrogata ulterior in SUA.

Societatile de portofoliu sunt o caracteristica a bancilor de afaceri franceze. Societatile financiare de plasament au cunoscut o ampla extindere in tarile europene dezvoltate si urmaresc obtinerea unor venituri maxime prin plasarea si administrarea pe termen lung a capitalului.

Societatile de investitii satisfac cerintele micului investitor de a asigura un venit optim capitalului sau disponibil.

1.2                 Evolutia sistemului bancar din Romania

Sistemul bancar modern romanesc a aparut in secolul al XIX- lea, iar dezvoltarea sa s-a accentuat in special dupa Unirea Principatelor Romane de la 1859. Au inceput sa functioneze primele banci cu capital autohton si /sau strain avand activitate atat comerciala , cat si de emisiune. In 1864 apare Casa de Depuneri si Consemnatiuni, institutie autonoma cu personalitate juridica, supusa controlului strict al Ministerului Finantelor. A devenit principala banca de emisiune a Principatelor Unite pana in 1880. Activitatea sa consta in atragerea economiilor populatiei in scopul constituirii mijloacelor financiare necesare dezvoltarii economice a tarii, infiintarea unor noi intreprinderi, dar si finantarea bugetului statului.

In 1880 este infiintata Banca Nationala a Romaniei (B.N.R.) cu rol de banca centrala, organizarea fiind conceputa dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei. Capitalul a fost stabilit la 30 milioane lei (60.000 de actiuni), participarea statului roman fiind de 33%, adica 10 milioane lei. Capitalul B.N.R. provenea in mare parte din surse romanesti, de stat si particulare, ceea ce pe de o parte asigura controlul asupra economiei nationale, iar pe de alta parte nu permitea controlul strain asupra sistemului bancar romanesc. Activitatea B.N.R. era deosebit de complexa : efectua emisiunea monetara, era casierul statului, sprijinea dezvoltarea si modernizarea economiei si a sectorului bancar prin creditarea activitatii economice si comerciale, sconta cambii si alte efecte de comert, facea comert cu aur si argint, primea in depozit metale, sume de aur si argint, sume de bani in cont curent, etc.

La 1 ianuarie 1901, statul roman, puternic afectat de criza economica din 1900, si de marile deficite bugetare inregistrate, a fost nevoit sa se retraga de la capitalul B.N.R. si sa vanda actiunile pe care le detinea; astfel, B.N.R. a devenit banca de emisiune particulara.

In 1881 sunt infiintate la Bucuresti Bursa de Valori si Bursa de Marfuri. Dezvoltarea economica a tarii, industrializarea, cresterea ca numar si anvergura proiectelor de investitii au avut loc in stransa legatura cu dezvoltarea, modernizarea si intarirea sistemului bancar romanesc. Au fost create numeroase banci cu capital autohton sau strain ceea ce a dus la cresterea concurentei pe piata financiara romaneasca, iar fenomenul de centralizare a capitalului bancar a dus la aparitia primelor banci romanesti puternice. Aceasta dezvoltare a catacterizat perioada cuprinsa intre momentul infiintarii B.N.R. (1880) si criza economica din 1929-1933. Ulterior, efectele puternicei recesiuni economice au afectat inclusiv sistemul bancar din Romania si au dus la falimentarea sau fuzionarea multor banci, urmarea fiind reducerea numarului lor total de circa trei ori.

In scopul salvarii si intaririi bancilor romanesti, in perioada 1934-1935 au fost adoptate noi legi si reglementari in domeniul bancar. In anii ’40 sistemul bancar romanesc era dominat de cinci institutii puternice: Banca Romaneasca, Banca de Credit Roman, Banca Comerciala Romana, Banca Comerciala Italiana si Romana, si Societatea Romana Bancara; impreuna aceste banci efectuau peste jumatate din totalitatea operatiunilor bancare din Romania. B.N.R. detinea monopolul emisiunii monetare si efectua operatiuni de scontare in favoarea bancilor comerciale.

Dupa al doilea razboi mondial, in urma schimbarilor politice si de guvernare din Romania, s-au produs transformari radicale in toate domeniile, inclusiv in cel financiar-bancar. In 1946, B.N.R. devine banca de stat, anexa a Ministerului de Finante, sub denumirea de Banca Republicii Populare Romane (din 1960 Banca Nationala a R.S. Romania). In august 1947 are loc reforma monetara.

 Aplicarea unor masuri precum retragerea dreptului de rescont al Bancii Centrale pentru un mare numar de banci, blocarea sumelor din conturile bancare, impreuna cu adoptarea unor noi reglementari in domeniul financiar-bancar au dus la slabirea si restrangerea sistemului bancar romanesc.

Legea nationalizarii din 11 iunie 1948 a dus la lichidarea sau dizolvarea ultimelor banci existente, de stat sau private. Din noiembrie 1948, toate operatiunile bancare, toata activitatea bancara a fost concentrata la nivelul Bancii Centrale. Aceasta devine centrul unic de creditare, de casa, de decontari, de evidenta si control. Astfel, putea functiona sistemul de conducere centralizata, de dirijare, supraveghere si control a intregii economii nationale, a tuturor tranzactiilor interne si internationale. In 1948 a aparut Banca de Investitii (fosta Banca de Credit pentru Investitii), iar in 1949 Casa de Economii si Consemnatiuni (C.E.C.), ca rezultat a doua banci: Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale si Casa de Depuneri si Consemnatiuni. C.E.C. va detine monopolul depunerilor populatiei pana in 1989.

In 1967 are loc o noua reorganizare a sistemului bancar si a Bancii Nationale. Prin desprindere din cadrul B.N.R., se infiinteaza doua noi institutii, specializate pe diverse domenii de activitate bancara: Banca Romana de Comert Exterior (BRCE) si Banca pentru Agricultura si Industria Alimentara.

BRCE detinea monopolul operatiunilor financiar-valutare internationale ale tarii, Banca de Investitii se ocupa cu problemele legate de finantarea, urmarirea si controlul investitiilor din toate ramurile economiei nationale, iar Banca pentru Agricultura avea in vedere probleme specifice ale sectorului agricol. Toate celelalte operatiuni bancare, legate de restul ramurilor economiei nationale, au continuat sa se desfasoare prin Banca Nationala.

Ca mod de organizare, BRCE era unica pe intreaga tara, iar celelalte doua banci functionau pe intreg teritoriul tarii, prin filiale si sucursale. Ca mod de functionare, toate cele trei banci aveau roluri si functii strict limitate, stabilite prin norme si reglementari ale B.N.R.. Ele atrageau disponibilitati de la populatie (in lei- numai la C.E.C.; in valuta numai la BRCE) si din economie, dar aceste resurse nu puteau fi plasate in mod liber, pe criterii de rentabilitate, ci erau distribuite anumitor intreprinderi, conform planului national unic.

In concluzie, cu toate ca in perioada 1965-1989 s-au luat masuri importante de deschidere a sistemului bancar romanesc, a continuat sa functioneze conducerea centralizata a economiei nationale si a sistemului bancar, prin mijloace administrative si nu prin parghii economice.

Pana in 1989, sistemul bancar romanesc a fost alcatuit din numai patru banci: Banca Nationala a Romaniei, Banca Romana de Comert Exterior, Banca de Investitii si Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara; alaturi de aceste institutii functiona si Casa de Economii si Consemnatiuni (C.E.C.).

In 1990 Romania s-a reorientat catre democratie si economia de piata, in acest sens incepand reforma in toate domeniile (politic, administrativ, economic, bancar, fiscal, juridic, social, etc.). In cadrul economiei de piata, bancile comerciale si cele de investitii detin un rol foarte important deoarece contribuie decisiv la buna functionare atat a fiecarei unitati economice in parte, cat si a economiei privita in ansamblu. De aceea, Romania, are nevoie de un sistem bancar modern, cu banci puternice si de incredere, capabile sa ofere o gama larga de produse si servicii bancare de inalta calitate pentru a satisface rapid si eficient exigentele agentilor economici.

Potrivit Legii bancare (nr. 443 / 2004) in Romania, sistemul bancar este structurat pe doua nivele: Banca Nationala, ca banca centrala, si societatile bancare, prin care se deruleaza operatiunile bancare. B.N.R. si-a asumat in intregime raspunderea pentru conducerea politicii monetare si pentru supravegherea sistemului bancar.

Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a statului roman si are personalitate juridica. [1]“Banca Nationala a Romaniei stabileste si conduce politica monetara si de credit, in cadrul politicii economice si financiare a statului, cu scopul de a mentine stabilitatea monedei nationale” (Legea 312/ 2004). B.N.R. este o institutie autonoma supusa controlului Parlamentului Romaniei, caruia si prezinta situatia monetara si a creditelor. Capitalul bancii este de 5 miliarde lei, in intregime de stat. Banca Nationala constituie cel mai important organism al activitatii financiar-bancare din Romania.

Cel de-al doilea nivel al sistemului bancar este alcatuit din societatile bancare. Aceste institutii sunt constituite ca societati comerciale, in baza Legii 31/2007; ele nu pot fi societati cu raspundere limitata (SRL) deoarece obiectivul principal al activitatii bancare (atragerea de resurse banesti, acordarea de credite, efectuarea de plati si alte servicii bancare) are caracter permanent.

Societatile bancare isi pot incepe activitatea doar dupa obtinerea autorizatiei din parte B.N.R., mai exact din partea Comisiei de Reglementare si Supraveghere Bancara - organism care stabileste normele si reglementarile cu privire la volumul capitalului social, cota minima de varsamant la momentul subscrierii, constituirea fondului de rezerva si riscuri, etc. Bancile au obligatia de a deschide conturi de corespondent la Banca Nationala si sa creeze rezerve minime obligatorii potrivit reglementarilor date de autoritatea monetara. Societatile bancare au dreptul sa deschida si alte conturi la B.N.R. si pot apela la refinantare de la banca centrala, respectand conditiile stabilite de aceasta.

[2]1.3 RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BANCAR ROMANESC

Sistemul bancar romansc inainte de 1990 a fost unul dintre cele mai rigide sisteme din fostele tari socialiste. A fost un sistem lipsit de eficienta si controlat de stat. Banca Nationala a Romaniei indeplinea functiile unei banci centrale deopotriva cu cateva functii ale unei banci comerciale. In colaborare cu alte institutii de stat, B.N.R. elabora proiecte de creditare si urmarea punerea lor in practica, respectiv extinderea creditelor catre intreprinderi si organizatii economice ce aveau cont deschis la B.N.R.

Celelalte patru banci specializate: Banca Romana de Comert Exterior, Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara, Banca de Investitii, Casa de Economii si Consemnatiuni beneficiau de credite pentru suplimentarea resurselor de la B.N.R., cu exceptia C.E.C-ului, care depunea banii colectati de la populatie prin constituirea de depozite la B.N.R..

Banca Romana de Comert Exterior (B.R.C.E.), infiintata in 1968 prin reorganizarea Departamentului operatiunilor din cadrul B.N.R., primea si acorda credite intreprinderilor si organizatiilor romane cu activitate de comert exterior, cumpara si vindea in tara si in strainatate valuta, titluri de valoare emise in valuta; de fapt toate operatiunile privind strainatatea se derulau prin B.R.C.E.

Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara (B.A.I.A), infiintata tot in 1968, avea ca obiectiv acordarea de avansuri banesti unitatilor agricole de stat si cooperatiste pentru realizarea productiei contractate livrata ulterior la fondul de stat; daca avansurile banesti acordate unitatilor agricole nu puteau fi recuperate, acestea se transformau in credite.

Cooperativele de Credit si Economii, infiintate in 1948, in locul bancilor populare

(lichiditate, ca de altfel toate bancile cu capital privat), acordau imprumuturi pentru

dezvoltarea productiei agro-alimentare in gospodariile proprii si pentru satisfacerea unor

nevoi familiale ale cooperatorilor; de asemenea, pentru simplificarea operatiunilor de

incasari si plati, cooperativele de credit actionau ca mandatare ale B.A.I.A., efectuand

aceste operatiuni pentru organizatiile de masa si obstesti din mediul rural, casele de ajutor reciproc ale salariatilor si pensionarilor.

Banca de Investitii (B.I.), infiintata in 1948, pe structura Creditului National Industrial, avea ca sfera de activitate finantarea si creditarea investitiilor, a marilor santiere si a lucrarilor de constructii montaj. Prin calculul indicatorilor de eficienta, Banca de InvestiŃiin stabilea oportunitati si apoi aviza investitiile.

Casa de Economii si Consemnatiuni (C.E.C) avea ca obiect de activitate atragerea economiilor banesti ale populatiei in conformitate cu planul de casa si de credite al Bancii Nationale pentru asigurarea creditarii economiei nationale.

Specializarea excesiva a bancilor pe anumite operatiuni, conform denumirii lor, a

ingradit mecanismul bancar, spiritul de initiativa si concurenta, autonomia in formarea

resurselor si acordarea creditelor.

Restructurarea sistemului bancar ocupa un loc esential in cadrul restructurarii

economiei nationale. Transformarile perioadei de tranzitie au impus intre primele masuri

crearea unui sistem bancar modern pe doua trepte:

  • B.N.R. cu urmatoarele functii: emisiunea monetara, asigurarea stabilitatii  monetare, administrarea rezervelor valutare ale tarii, supravegherea activitatii bancare, asigurarea sistemului de plati fara numerar. B.N.R. a fost reorganizata prin Legea nr.312/2004 (Legea de organizare a Bancii Nationale);
  • banci comerciale, rezultate prin restructurarea in societati pe actiuni a bancilor specializate in conformitate cu Legea activitatii bancare nr. 78/24.01.2005, intrand in procesul de privatizare a societatilor comerciale; 70% din capitalul acestor banci a fost transferat Fondului Proprietatii de Stat si 30% catre cele cinci fonduri ale proprietatii private (cate 6% la fiecare fond). Prima banca comerciala infiintata in decembrie 1990 este tocmai Banca Comerciala Romana, prin preluarea operatiunilor comerciale ale B.N.R. Legislatia bancara a fost modificata in 1998 cand au fost  promulgate trei legi bancare: Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 privind statutul BNR, Legea bancara nr. 78/24 ian. 2005, Legea nr.278 din 23 iunie 2004 privind procedura falimentului bancilor.

In perioada urmatoare s-a constatat dezvoltarea sistemului bancar in Romania prin aparitia de banci noi, unele fiind sucursale ale unor banci straine renumite in lume. Totusi extinderea numarului de banci a fost mai putin exploziva decat in celelalte tari din Europa Centrala si de Est, probabil urmare a prudentei in acordarea autorizatiilor de functionare de catre banca centrala.

Dimensiunea cantitativa a evolutiei sistemului bancar nu este insa caracteristica

principala a acestei perioade. Aparent contrar realitatii, principala caracteristica a dezvoltarii sistemului bancar romanesc a fost coerenta dezvoltarii structurale si calitative a activitatii bancare, in sensul directiei ascendente dictate de adaptarea la cerintele economiei de piata.

Sincopele constatate pe parcursul acestui deceniu in ceea ce priveste depresiunea

evidentiata in activitatea unor banci – Dacia Felix, Columna, sau falimentul altor banci –

banca Albina, Bankcoop, Credit Bank, nu sunt definitorii pentru intreaga activitate bancara din Romania.

Imaginea actuala a sistemului bancar a fost conturata de deschiderea economiei

romanesti, ceea ce a determinat ajustarea sistemelor de operare la cerintele si practicile

internationale. Bancile si-au dezvoltat si si-au adoptat sistemele de operare in functie de

impactul factorilor exogeni asupra economiei reale, precum si de presiunea concurentei pe piata financiar-bancara.

Evolutia sistemului bancar romanesc in ultimul deceniu al secolului XX s-a

caracterizat prin dezvoltarea si diversificarea produselor si serviciilor bancare, cresterea

vitezei si diversificarea instrumentelor de decontare, modernizarea sistemului de evidenta si control, informatizarea sistemelor de transmitere a datelor de natura contabila, statistica si a celor din procesul de transfer. Eforturile de capitalizare si presiunea concurentiala au determinat bancile sa-si modernizeze reteaua teritoriala.

Totodata evolutia atat de rapida a sistemului bancar a adus cu sine, in contextul

desfasurarii evenimentelor de natura economica, politica, sociala si elementele negative

care au lasat o umbra asupra bancilor romanesti atat pe plan intern cat si pe plan extern, in relatiile cu alte banci din Europa si din lume.

[3]Pe piata romaneasca activeaza in prezent 42 de banci, inclusiv sucursale ale bancilor straine si Creditcoop. Dintre acestea, sase sunt banci cu capital majoritar autohton (CEC Bank, Banca Transilvania, EximBank, Banca Comerciala Carpatica, Libra Bank si Creditcoop), restul de 36 avand capital majoritar strain.

Din punct de vedere al operatiunilor desfasurate, singura banca care pastreaza specializarea ca banca a populatiei ramane Casa de Economii si Consemnatiuni reorganizata sub forma unei societati bancare pe actiuni in baza Legii nr. 66/1996, restul fiind banci comerciale universale.

Trebuie sa mentionam totusi ca fostele banci specializate pana in 1990, au pastrat o specializare, in fapt, cativa ani dupa aceasta data: sustinerea agriculturii prin credite cu dobanda subventionata acordate cu garantia statului s-a realizat prin Banca Agricola, iar sustinerea exportului s-a realizat prin Bancorex (tot cu ajutorul dobanzii subventionate).

De asemenea, si in tara noastra, ca si in alte tari, odata cu patrunderea bancilor

straine s-au conturat banci de detaliu (Volksbank) si banci corporative (ING Bank, ABN

AMRO Bank).

Din anul 2001, sistemul bancar romanesc cuprinde si cooperativele de credit, care dupa criza traversata in anul 2000 au fost nevoite sa se reorganizeze fie prin afilierea la o Casa Centrala a Cooperativelor de Credit, fie prin transformarea in banci comerciale. Directia de Autorizare si Reglementare din cadrul B.N.R. a primit in termenul legal (13.02.2001) zece cereri de constituire de Case Centrale a Cooperativelor de Credit (din 925 cooperative de credit- banci populare existente in vara anului 2000 au ramas 820 cooperative de credit organizate in retele) astfel: Casa Centrala a Cooperativei de Credit „Familia”; „Concordia Romana”; „Creditul Popular”; „Creditcoop”; „Aurora Romana”; „Creditul Romanesc”; „Pontica”; „Minerva”; „Star Petrosani”; „Bunastare si prosperitate in Romania”.

Reglementarile specifice cooperativelor de credit isi gasesc corespondentul in

reglementarile dupa care functioneaza bancile comerciale: cerinte prudentiale, administrare si supraveghere speciala, rezerva minima obligatorie.

Restructurarea sistemului bancar in Romania implica nu numai formarea unui sistem bancar pe doua trepte, ci si reducerea ponderii capitalului de stat, adica privatizarea bancilor romanesti. In vederea pregatirii societatilor bancare cu capital de stat pentru privatizare, a fost infiintata, in 1998, Agentia de Valorificare a Activelor Bancare (A.V.A.B.), cu o durata de functionare de 5 ani, si posibilitatea prelungirii acestei durate pe inca 2 ani. Ulterior devine Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. Agentia functioneaza pe baza alocatiilor de la bugetul de stat, a creditelor cu garantia statului contractate pe piata interna sau externa si a sumelor recuperate din valorificarea activelor.

Practic A.V.A.B. preia de la societatile bancare cu capital de stat (la care statul este actionar cu 50 % +1 din actiuni) creantele neperformante ale acestora, achitand

contravaloarea lor la valoarea neta (valoarea nominala mai putin provizionul de risc si

rezerva generala de risc de credit). Creantele neperformante sunt creditele si dobanzile

evidentiate in conturile din bilant in categoria „indoielnic” si „pierdere”, precum si creantele evidentiate in conturi extrabilantiere. In vederea valorificarii acestor active neperformante, Agentia si-a propus sa finalizeze procedura de executare silita, in cazul in care aceasta a fost inceputa de banca, sau sa initieze procedura de executare silita daca aceasta nu a fost inceputa. Nu este exclusa nici negocierea creantelor sub forma reesalonarii scadentelor sau conversia creantelor in actiuni.

Sistemul bancar romanesc s-a confruntat pentru prima data cu lipsa unei garantii

concrete in privinta restituirii depozitelor clientilor in anul 1996 in cazul bancii Dacia Felix. Pentru a proteja deponentii in cazul incapacitatii de plata a unei banci s-a infiintat in acelasi an (1996) un sistem de garantare a depozitelor; este vorba de deponenti persoane fizice, rezidenti si nerezidenti pentru care se garanteaza depozitul si dobanda aferenta, constituit la o societate bancara autorizata de B.N.R. Prin depozit se intelege orice tip de cont bancar (la vedere sau la termen) sau certificate de depozit nominative; nu sunt garantate deci certificate de depozit la purtator sau alte titluri emise de banca pe termen lung, cum ar fi obligatiunile. Resursele financiare se constituie din contributia tuturor bancilor: o contributie initiala de 1% din capitalul social subscris si o contributie de 0,8% din suma totala a depozitelor persoanelor fizice, existente in sold la data de 31 decembrie a anului precedent. Daca o banca se angajeaza in politici bancare riscante, contributia anuala la Fondul de Garantare se poate majora (prin decizia acestuia) pana la 1,6% din totalul depozitelor persoanelor fizice. In situatii exceptionale, daca Fondul nu poate face fata restituirii depozitelor garantate, acesta poate solicita B.N.R. deschiderea unei linii de credit de pana la 2000 miliarde lei.

Dupa reorganizarea cooperativelor de credit, si depozitele din sistemul cooperatist se garanteaza printr-un fond de garantare a depozitelor.

Strict legat de sprijinirea bunei functionari a sistemului bancar putem mentiona o alta institutie: Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ce functioneaza din 1999. Bancile, dar si alte institutii financiare, ca de exemplu fondurile de investitii, societatile de investitii, societatile de valori mobiliare, societatile de asigurari si reasigurari, au obligatia de a transmite informatiile privind spalarea banilor, adica schimbul sau transferul de valori, ori dobandirea, posesia sau utilizarea unor bunuri ce provin din savarsirea unei infractiuni.

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii banilor colecteaza informatiile din teritoriu transmise de institutiile mai sus mentionate, identificate prin tranzactiile clientilor lor ce depasesc echivalentul a 10.000 de euro sau prin tranzactiile in privinta carora exista suspiciuni.



[1]  Legea 312/ 2004

[2] Conf.Univ.dr. Daniela Zapodeanu - Moneda si credit. Institutii monetare si de creditUniversitatea din Oradea, Facultatea de Stiinte Economice , p. 359-362

[3]  www.bnro.ro

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 268
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved