Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

ANALIZA GOSPODARIEI RURALE DOBROGENE

geografie


loading...



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ETAJUL BOREAL
Campia de Vest
TOKYO - Capitala Japoniei
Cadrul natural al Campiei Crisurilor si Dealurilor Crisene
Comuna Buntesti
RELIEFUL CARSTIC Sl PESTERILE ROMANIEI
IUGOSLAVIA
Glacisurile si pedimentele
BAILE OLANESTI
Carpatii Occidentali - Asezarea , Limitele, Geneza

TERMENI importanti pentru acest document

: arhitectura rurala dobrogea : : : :

ANALIZA GOSPODARIEI  RURALE DOBROGENE

1. Arhetipurile si fenotipurile de locuinta

            Arhetipul (modelul original si originar) pornind de la cele mai vechi simboluri ale civilizatiei umane (9000-8000 i.Chr.) – cercul, reprezentand cerul si patratul, ce reprezinta pamantul, a evoluat nu numai in functie de tehnica si materialele de constructie, ci si de evolutia ideologiei (religiei) si etosul populatiilor beneficiare.

            Cele doua arhetipuri neolitice, locuinta circulara si locuinta rectangulara (de multe ori patrata) au alternat in timp, exprimarile lor luand fie forma de bordeie ori semibordeie, fie de locuinte de suprafata. Forma rectangulara cu terminatie absidata, frecventa incepand cu 3000 i.Chr., ne face sa credem ca locuirea se impletea cu cultul din timpuri stravechi. Ca o tendinta generala a plaiurilor dobrogene este, insa, locuinta unifamiliala, din care prin amplasare impreuna a douazeci-treizeci de unitati se naste satul, bazat pe rudenia (la inceput matrilineara, apoi patrilineara) locuitorilor.

            Ca o constatare generala, trebuie spus ca pe teitoriul dobrogean cele mai multe locuinte erau rectangulare (cele mai multe patrate) si ca din aceasta forma arhetipala au plecat toate locuintele protodobrogene.

            Conform tipologiei realizate de catre arh.C.D.Mazilu, in anii 1993-1995, locuintele taranesti dobrogene, existente in teren, se clasifica astfel:

A1 – locuinta patrata, de suprafata, cu acoperirea in doua ape pe sensul intrarii, denumita casa;

B1 – locuinta rectangulara, de suprafata, formata din casa si tinda, cu acoperire in doua ape transversal pe intrare, denumita celula binara;

B2 – locuinta compusa similar cu B1, dar dispusa longitudinal, denumita tot celula binara (ea sta la baza cladirii bisericii taranesti);

C1 – locuinta rectangulara, de suprafata, formata din casa mare (curata), tinda si casa mica, cu acoperire in doua ape transversal pe intrare, denumita celula terhara;

D1 – locuinta rectangulara alungita, aparuta relativ tarziu pentru a rezolva locuirea plurifamiliala (alogena), folosind solutii planimetrice locale (A1+B1+C1), cu acoperirea intr-o apa, ori in doua, transversal pe intrare, denumita celula lineara;

E1 – locuinta patrata, cu doua nivele, parter utilitar, plecand de la locuinta turn geto-daca, cu exprimari pe un nivel sau doua, denumita celula patrata.

            Aceste arhitecturi protoromanesti, sustinute de o zestre neolitica extrem de mare, ne permit sa consideram ca, din punct de vedere al planimetriei, locuinta dobrogeana, departe de a fi tributara altcuiva decat civilizatiei autohtone, a constituit la randul ei un creuzet de topire si transfigurare a tendintelor alogene, constituind in acelasi timp, unul din nucleele de iradiere in spatii mai apropiate ori mai departate.

            Fenotipul, termen preluat din biologie (unde inseamna totalitatea caracterelor dobandite de un organism in timpul xistentei sale, spre deosebire de cele inncascute, arhetipale, genetice) semnifica in analiza locuintei dobrogene, modificarile functionale minore, cresterile cantitative a functiunilor, adaugirilor formale sau decorative, schimbarilor plastice datorate innoirii materialelor de constructie ori finisaj, pe care le capata arhetipul in evolutia sa istorica.

            Conform aceluiasi studiu al lui C.D.Mazilu tipologia fenotipurilor de locuinte dobrogene este foarte bogata, ilustrata sintetic prin urmatoarele:

A2 – locuinta patrata, cu acoperire in patru ape (nefiind insa piramidal din cauza adaugirii functionale) avand in plus fata de arhetip un spatiu deschis numit prispa, loc cu multiple functionalitati, printre care cea mai importanta este cea ce supraveghere a gospodariei. Acest fenotip se numeste casa taraneasca, supravietuind astazi ca anexa gospodareasca, ori ca loc de retragere a batranilor.

B3 – locuinta dreptunghiulara – acoperita in doua ape longitudinal pe intrare, compusp din casa si tinda compuse longitudinal si cu prispa limitata de stalpi sau coloane in fata intrarii. Este cel mai important fenotip rupt din B2, caci incepe sa semene foarte mult cu biserica taraneasca. Este in acelasi timp cel mai important moment in evolutia arhitecturii, la granita dintre arhaism si crestinism, cand arhitectura culturala se desprinde de arhitectura locuirii. Numim acest fenotip, celula lineara binara.

B4 – desprinzandu-se total de arhitectura cultului, locuirea isi adauga prispa, ca o pe cucerire caracteristica si personala, prin micsorarea, prin micsorarea tindei (subliniind caracterul ei diurn) si realizarea (inscrierea) formei unitare a fenotipului, cu facilitati pentru acoprire. Numim aceasta tipologie – celula fenotipica binara compacta.

B5 – compunerea prispei spre vest, sau spre est (B4), sunt ezitari ale spiritului, iar adaugarea stalpilor (coloanelor), un castig al tehnicilor de constructie. Se numeste ca si precedenta.

C2, C3 – tragandu-se din celula binara, este firesc sa-i copieze rezolvarile (B4, B5), intitulandu-se celula fenotipica ternara compacta.

C4 – continuand fenotipul ternar, avand tinda infundata, dar prin inaintarea ei in afara filei fatadei ii creste functionalitatea si importanta (vara se instaleaza aici razboiul de tesut) – celula fenotipica ternara semicompacta.

C5 – tipic pentru perioadele de pace si avand economic, fenotipul se deschide prin prisma totala pe latura lunga mai mult spre gospodarie si spre spatiul public. O numim celula fenotipica ternara deschisa.

D2 – pornind de la un arhetip de origine tatareasca (format la randul sau din arhetipuri localnice, ca raspuns la proramul de locuire polifamiliala), fenotipul s-a raspandit la sfarsitul sec. XIX si la autohtoni, ca urmare a cresterii numarului de imigranti, a scaderii locurilor de vretre si apierderii traditiei multimilenare, prin ofensiva obiceiurilor orasenesti de a locui cu parintii. Se numeste fenotipica lineara.

E2, E3 – vechi motiv arhetipal, locuinta patrata a dat arhetipuri cu un singur nivel (C1+C1), sau mixte-locuire si anexe (B1+B1). Se numeste celula fenotipica patrata.

            Varietatea fenotipica este mult mai bogata, dar a fost sitetizata in gamele fenotipice fundamentale, deoarece fiecare tip naste in conditii specifice alte si alte tipuri fundamentale asemanatoare, diversificate mai putin tipologic, cat volumetric si stilistic. Sub raport volumetric constatam urmatoarele elemente invariabile:

  1. acoperisul putin inalt, in doua sau patru ape (mai rar in doua ape cu „pinion”) caracteristice a zonelor cu vanturi dominante orizontale, prelungiri (Dobrogea, Campia Dunarii, Baragan, Moldova de Sud).
  2. Simetria accentuata a fatadei principale prin plasarea centrala a foisorului (caracteristica dobrogeana, influenta elenistica).
  3. Iluminarea podului prin tipica „cucuvea” dobrogeana.

Variabilele volumetrice se manifesta prin:

  1. fundatie de piatra, mai joasa sau mai inalta, uneori locuibila, putand di intalnita in toate zonele traditionale ale etnospatiului romanesc.
  2. aplicatoarea, prin prelungirea acoperisului, marind spatiul locuibil, ori facand loc anexelor gospodaresti.
  3. dispunerea spatiilor deschise, intalnite de asemenea in majoritatea etnospatiului romanesc.

Sursele de variatie pentru diversele game fenotipice constau in:

  1. extinderea unor functiuni pentru a raspunde mai bine unor necesitati puse cu deosebire in anumite perioade istorice (de exemplu, largirea zonei centrale a prispei-foisor – la B8, B9, C7, C11, C10 sau extinderea prispei pe doua sau trei laturi, pentru buna vizionare a gospodariei si a ulitei – ca in cazurile C9, C14).
  2. compunerea sub acelasi acoperis cu locuinta a inca unei locuinte cu acces separat pentru inca o generatie (ex. B14, B16, C13, C14, C15, D3, D4) sau in locul locuintei, a diferitelor anexe gospodaresti (in primul rand grajdul sau saiaua), mai ales in satele supuse indesirii, al carui lot personal se reduce inevitabil (ex. A3, B10, B11, B12, B13, B15, D3, D4) sau prin compunerea cu locuirea si a altor functiuni economice (fierarie, pravalie – ex. D2, E6).
  3. introducerea unor functiuni in cadrul locuirii traditionale (baie – ex. E4, E5), bucatarie separat de tinda (ex. B15, C10, C11, C14, D3).

Alaturi de acesti factori modificati, ce tin de evolutia fireasca a societatii, exista si o serie de factori transformanti ai metamorfozei locuintei taranesti si anume influenta locuintelor boieresti, a celor orasenesti sau a locuintelor unor comunitati etnice diferite.

Un element distinct, definitoriu pentru Dobrogea se manifesta prin existenta a doua tipuri de proportii ale fatadei principale: prima – sudica, cu acoperisul 1/3 din inaltimea casei si a doua nordica, acoperisul ½ din inaltimea casei.

Ornamentatia cladirilor, sub forma de arta taraneasca, se regaseste in cioplituri sau in tencuiala. Acestea sunt rare si sobre, in centrul si sudul Dobrogei, amintind cel mai bine de limbajul arhaic, insa, sunt mai raspandite in nord, in satele lipovenesti cu deosebire, cu stalpii ciopliti si capiteluri traforate. Lemnul este materialul principal prin care se decoreaza locuinta si in care se manifesta inclinatia artistica a mesterilor: portite, ferestre, stalpi, balustrade, fronton etc. (fig.nr……). Influenta urbana a introdus mai tarziu stalpii ziditi, cu ornamente de stucatura din tencuiala si zidarie si capiteluri cu ornamente (foto…….).

2. Sisteme de constructie a locuintelor

            Principalele materiale clasice ce intra in sisteme de constructie dobrogeana sunt: piatra, lutul, lemnul, trestie, paile, balegarul si olane. La ele se mai adauga in timpurile moderne: caramide, tigle, BCA-ul, azbocimentul ondulat, tabla, preturnatele de beton armat.

            Dintre toate utilizarea lutului s-a extins peste tot in Dobrogea, in mestesugul aplicarii lui a fost atat de bine perfectionat, incat imprima arhitecturii taranesti din aceasta zona caracteristicia sa dominanta.

            Lutul se intrebuinteaza astfel:

  1. amestecat cu paie, ierburi, fibroase, calti sau pleava, formand ceea ce localnicii numesc ciamur. Omogenizarea materialului se face prin calcare de catre oameni, daca e vorba de o cantitate mai mica, ori cu calcare cu animale (cai, vite), la cantitati mari. Ciamurul se intrebuinteaza la confectionatul peretilor, fie direct, asezandu-se in straturi de 20-25 cm, fie in chirpici. Calupurile de chirpici se fac din ciamur batut in forme si uscat la soare. Dimensiunile obisnuite sunt 10x20x40 cm. Ciamurul se foloseste nu numai la construirea peretilor, ci si ca mortar pentru zidariile de piatra, de chirpici sau de caramida; de asemenea, pentru tencuieli, pentru bulgarit peretii de nuiele ori de trestie, pentru pardoseli, sau pentru invelitorile de pamant. Ciamurul se foloseste nu numai la construirea caselor si a acareturilor, ci si la confectionarea cuptoarelor de paine, plitelor de gatit, sobelor de incalzit. Tot din ciamur se mai fac: imprejmuiri, bancile de la strada (mai ales lipovenesti), trepte de scara, cotete pentru caini si pasari (curnice), magazii de cereale.
  2. amestecat cu balegar de cal, lutul se foloseste la driscuit pereti, la sclivisitul pardoselilor, cuptoarelor.
  3. amestecul cu var (se stinge varul in lut cu apa in exces) se foloseste la driscuitul partilor superioare  ale imprejumuirilor de piatra sau chirpici, acolo unde apa de ploaie poate aduce stricaciuni, deoarece s-a constatat ca varul este rezistent la intemperii.

Piatra este mai frecvent folosita in Dobrogea de Sud si S-V (Adamclisi, Deleni, Pietreni, Negureni, Independenta, Carvan, Cuiugiuc) si in Podisul Casmcei. Din piatra se construiesc locuinte, acareturi, imprejmuiri. Piatra se scoate din „canara” in forma de lespezi cu latura de 30-50 cm si grosimea de 10-15 cm, se ciopleste cu toporul si se zideste cu ciamur in ziduri de cca 40 cm grosime. Se lasa aparenta (vizibila) cand zidaria este mai ingrijit cladita, ori se tencuieste cu ciamur. Mai peste tot in Dobrogea piatra este materialul de fundatie si soclu si pentru pivnita inaltata.

Mai rar se intalneste zidaria de caramida tencuita cu ciamur. Peretii din gard de nuiele, sau trestie, bulgariti cu ciamur pe o parte si pe alta. Acestia se intalnesc cateodata, pe langa Dunare, in Delta, ori pe langa lacuri. Nu este un sistem constructiv frecvent printre dobrogeni.

Se mai intrebuinteaza zidarie mixta, din randuri de chirpici, alternate cu caramida pe fundatie de piatra (caramida incepe de la soclu), zidite cu ciamur. Profilele de sub streasina sunt facute adesea din caramida, ca si coloanele ce inlocuiesc stalpii, ca si arcurile dintre stalpi, ca si cele de la ferestre si usi.

Zidurile de ciamur, de chirpici, de piatra, de caramida sau mixte, se sprijina in marea majoritate pe fundatii de piatra zidita cu lut, dar se mai asaza (foarte rar) direct pe pamantul curatat si nivelat, urmarind (ca la casele tatarasti) pantele mai mici ale terenului.

Tencuitul se face cu mortar de pamant, amestecat cu pleava sau paie tocate, peste care se da un tinci de argila amestecata cu balegar si cu putin var. Varuiala se face in campuri, cu rol decorativ, lasandu-se anume suprafete in culoarea tinciului (mai ales la soclu).

Tavanele se fac in mod obisnuit din grinzi de stejar, artar sau salcam, peste care se bat scanduri, ori impletitura de nuiele si se asterne un strat de ciamur, iar pe dedesubt, o captuseala de trestie sau nuiele impletite, lasate natural, ori driscuite cu ciamur.

Sarpanta se face in totalitate din lemn rotund, destul de subtire (10-15cm) deoarece acoperisul scund re sarcini mai mici. Capriorii sunt prinsi pe grinzile cosoroabe, la streasini si sustinuti pe scaune la coama (si in camp, daca e nevoie). Invelitoarea din paie, trestie sau olane era generala pana la mijlocul sec.XX. Mesterii tatari si turci faceau si ardeau olanele pe loc. La fel procedau (mai ales romanii si bulgarii) cu varul. Aceste mestesuguri au disparut.

Olanele se asezau pe o astereala, zidindu-se cu ciamur, sau se asezau pe capriori pusi des, cat latimea unui olan. Capriorii acestia erau mai mult niste ramuri mai groase (cordite). Peste cordite, se intindea un strat de paie (termoizolatie), pe care se potriveau olanele.

Baltile Dunarii ca si cele din Delta, cat si lacurile cu apa dulce de pe langa  mare, produc trestie in cantitati mari, astfel ca locuitorii isi pot procura usor acest material, pentru invelitul caselor si acareturilor. Trestia de aseaza in „maldari” de cca 40 cm grosime la baza, peste leaturle de lemn (cordite), batute orizontal pe capriori, din 80 in 80 cm, legandu-se cu curmeie de tei ori canepa (azi cu sarma). Asezarea se face dupa sistemul „in solzi” (pescareste) si mai rar, „in randuri”. Invelitorile in solzi se fac din trestie mai subtire si se asaza oblic pe cordite; acestea sunt mult mai rezistente (25-30 de ani), putandu-se reinnoi prin baterea din nou, inlaturandu-se capetele putrezite.

Coama se intareste cu o impletitura din trestie sau cu un uluc de scanduri, uneori decorat. Trestia se mai foloseste la imprejmuire si la peretii adaposturilor pentru carute si unelte, sau la peretii soproanelor pentru pleava. Se mai intalnesc pe alocuri, la acareturile mici, invelitori din paie sau coceni, peste care se pune lipitura de ciamur.

Pardoselile obisnuite in Dobrogea sunt din pamant camasuit, cu lipitura bine intinsa cu mana. Rare sunt locuintele vechi cu pardoseli din lemn (cele cu etaj), sau caramida (cele nemtesti).

3. Morfologia gospodariei dobrogene

            Gospodaria taraneasca dobrogeana, asezata in vatra satului, depinde mult de forma si structura (ca de altfel ca toate gospodariile din spatiul etnoromanesc) de tipologia satului, de forma de dezvoltare si de reteaua tramei stradale. Se pot identifica patru tipuri principale de sate, in functie de care se dezvolta si tipurile de gospodarii:

  1. sate spontane (naturale), amplasate in vaile apelor, cu retea de circulatie sinuoasa, cu ulite ce urmaresc scurgerea apelor si curbele de nivel; gospodariile au, in proportie de 60% un singur acces la ulita, 25% - doua accese (fata-spate) si 15% - asezare pe colt, la doua ulite intersectate. Aceste gospodarii (ca si cele din satele adunate, in mai mica masura) au putine portiuni plate (mai ales batatura – 90%, lucru ce dicteaza o rezolvare functional – planimetrica si structurala pavilionara in nivel parter, dar mai ales supraetajarea cu adunarea functiunilor de locuit si de productie – depozitare in corpuri compacte). Sistemul pavilionar e o relicva neolitica (vezi Baia, Cernavoda III), sistemul compact e feudal (cu desele navaliri si talharii); gospodariile au loturi mari (5-6000 m) cu forme neregulate;
  2. satele alungite de-a lungul drumurilor, beneficiind de mult teren plat, vor avea loturile mai aproape de formele regulate, tendinta naturala de indesire si compozitie compacta a functiunilor gospodaresti;
  3. satele compacte, cu trama stradala in general areolara, cu loturi rectangulare (65%), sau neregulate (20%), vor apela in rezolvarea compozitionala a gospodariei mai ales la solutii compacte;
  4. satele rectangulare, cu trama stradala proiectata, cu loturi intre 700 – 1500 mp, sunt obligate la solutia compacta, pentru a rezolva deficitul de suprafata de teren necesar tuturor functiunilor.

Cercetarea de teren, sustinuta si de informatiile continute in legendele si basmele noastre, ne arata, pentru cele mai vechi gospodarii romanesti o structura functionala polimorfa, bazata pe mai multe incinte cu legaturi bine marcate intre ele, in procesul economic – social.

In etnografia noastra, aproape tot ce se refera la locuire, la asezare omeneasca, se declina la plural: casele, curtile, gradinile, semnificand pe de o parte, ocupatia straveche – preponderent agrara a locuitorilor, pe de alta parte, preferinta lor spre compozitia pavilionara a locuirii, venind dintr-un stravechi principiu, cel al locuirii unifamiliale. Aceasta suma de principii compozitionale, se intalneste in Dobrogea numai la populatia autohtona si la etniile provenite tot din etnospatiul romanesc (aromani, lipoveni, ucrainieni, bulgari, greci) si lipseste la populatiile provenite din alte spatii spirituale (turci, tatari, armeni).

Gospodariile romanesti dobrogene sunt structurate in proportie de peste 90% astfel:

-         batatura, cu acces la ulita principala;

-         curtea de flori, in nemijlocita vecinatate a ulitei, cu acces din batatura si cu vedere din spatiile deschise ale locuirii, avand o dubla menire, psihologica – pentru locuitor si de reprezentare sociala catre trecator;

-         curtea de animale mari (vaci, cai, magari, caruta, utilaje agricole) cu acces din ulita si din batatura;

-         curtea animalelor mici (porci, pasari, oi) cu incinte separate pentru fiecare categorie dar de multe ori cu adaposturi compuse impreuna, avand accesul facil din batatura;

-         gradina de zarzavat si legume, cateodata cuplata cu gradina cu flori;

-         via, uneori pepenaria, numita bostanarie (in ultimul timp locul s-a mutat in batatura, strajuind locuinta);

-         porumbistea (mai ales in satele naturale, unde lotul trece binisor peste 5000 mp).

Aceeasi morfologie a gospodariei, cu diferente nesemnificative dictate de forma si dimensiunile loturilor, trama circulatorie si suprafata rezultata a lotului, se intalneste si la aromanii stabiliti in Dobrogea, cu diferite prilejuri istorice (peste 85% din gospodarii) – exceptie facand cei ce au preluat dupa 1940, gospodariile nemtesti, precum si la tigani, care in general, distrug imprejmuirile.

Toate celelalte etnii au godpodarii cu structuri functionale mai simple, rezultat al profilului lor economic, strict specializat.

Studiu de caz – Enisala - gospodarie taraneasca tipic dobrogeana

            Enisala, este sat component al comunei Sarichioi, judesul Tulcea, la distanta de 10 km est de Babadag, asezat pe versantul unui promontoriu pietros (foto nr…..) peninsular in lacul Razim si pe care se afla cetea medievala Enisala (foto nr….).

            Numele este pus pe seama cetatii (Antoaneta Stoica presupune formarea sa din eni=nou si cala, transformat sale = cetate, alte ipoteze spun ca numele vechi era Salangiac si dupa o distrugere a satului acesta s-a refacut pe un nou amplasament, Eni-Salangiac, iar o varianta putin verosimila presupune o combinatie turco-slava, eni = nou si slavul selo = sat. Cetatea, se apreciaza, ca dateaza din secolul XIII si ar fi fost construita de genovezi (dupa stilul arhitecturii turnului portii), nu departe de Heraclea, cetate construita de bizantini, la jumatatea secolului VII, in timpul dupa Imparatului Eraclie (de aici plauzibila varianta Enikale = cetatea noua).

            Un recensamant al populatiei crestine din 1750, inregistreaza pentru Enisala 1120 suflete (600 crestini romani, 200 de neam slavon, 200 de pagani – turco-tatari si 120 de straini). O statistica din 1849 consemna existenta a 10 case de rusi si 20 de case romanesti (moldoveni).

            In prezent satul Enisala are 1100 locuitori, toti romani (cf. recensamant 2002) si prezinta un punct muzeal,  o gospodarie taraneasca dobrogeana, conservata in situ, a carei compunere este prezentata in fig.nr…. Ea difera de gospodaria cea mai larg raspandita prin:

-         suprafata mai mica (cca 800 mp  fata de 1500 – 2000 mp, cat erau gospodariile inainte), deoarece ii lipseste armanul (locul pentru treierat cerealele paioase);

-         gradinita de flori din fata casei a fost inlocuita cu un spatiu de depozitare a barcilor si mutata in curte (fiind punct muzeal, nu mai este activa, nu are animale, lucrari agricole si nici macar locuitori);

-         lipseste gradina de legume, zarzavat si pomi fructiferi;

-         curtea pentru pasari si animale este inlocuita cu straturi de flori.

Casa – „casa matca” – are doua camere (numite „case” – „casa de la vale” sau „casa de tinut” si „casa de la deal” sau „casa mare”), o tinda centrala, prispa (numita „tandar”) pe doua laturi si balcon central in fata tindei (foto nr….); camerele au dimensiuni mari (6x6 m sau 6x5 m). Prispa si balconul sunt libere, au stalpi de sustinere, din lemn, terminati cu capiteluri.

In varianta conserata pur dobrogeana, tinda centrala este mai retrasa si balconul inclus aliniamentului tindei, paralele cu toata lungimea casei. Peretii casei au inaltime de 2,30 m, au ferestre mici la tinda (cate una, de o parte si de alta a usii) si ferestre mai mari la camere (grupate cate doua la fiecare camera). Acoperisul este in doua ape, confectionat din stuf, dupa tehnica „nemteasca” (dispus in trepte, cu grosime de 0,4 m) sau mai poate fi dupa tehnica „ruseasca” (legaturile de stuf asezate in forma de solzi) si are o panta mai ridicata, decat cea de la acoperisurile de tigla, in patru ape. Frontoanele sunt tringhiulare (inclusiv la balcon), din scandura, cu ferestre mici si impodobite cu „inflorituri”, formate din unul sau doua randuri de traforaje aplicate pe toate cele trei laturi (ceea ce creaza o unitate decorativa).

ANEXELE – cel mai adesea numite acareturi includ:

-         bucataria de vara, numita si „ascanaua”, cuprinde si cuptorul cu soba cu plita, aflate in fata ei, sub acelasi acoperis deschis (foto nr….)

-         curnicul” sau coletul de pasari, cu forma patrata, mici dimensiuni;

-         „saivanul”, „saiand”, „samalicul”, „damul” sunt constructii pentru adapostul si cresterea animalelor in gospodarie. Sunt constructii mai joase decat casa (iniltime 2 m), amplasate ferite de vanturi, cu fatada la soare (foto nr….)

-         „porumbarul”, un schelet lemnos, distantat de sol (pentru a circula aerul pe dedesupt) si acoperit cu stuf, de forma patrata sau rotunda, adaposteste stiuletii de porumb;

-         „aplecatorile” cu pereti din ciamur, acoperis din stuf intr-o singura apa, sunt constructii cu rol de sopron sau magazie pentru uneltele din inventarul gospodariei si / sau pentru adapostul oilor atunci cand sunt separate (foto nr…..), cand aplecatoarea este in prelungirea acoperisului, pe partea nordica, ea pe langa rolul de protectie tehnica are si functionalitate gospodareasca (magazie de alimente, produse agricole).

4. Anexele gospodariei dobrogene

            Gospodaria taraneasca, pe langa functia rezidentiala (de locuire), are si importanta (predominanta) functie de depozitare si prelucrare a materiilor prime agro-zootehnice (functia economica). Deosebim urmatoarele tendinte in organizarea, dezvoltarea si tehnicile constructive legate de anexele gospodaresti in Dobrogea:

a.        in satele naturale si in satele medievale alungite predomina loturile dreptunghiulare tinzand spre patrat, tendinta de a organiza locuinta si anexele in mod pavilionar o evidenta, tradand o rezolvare treptata a necesitatilor functionale ale conctructiilor, mai ales in loturile (mai vechi) ca o latime mai mare de 25 m. Aceasta pare sa fie orientarea cea mai veche a organizarii gospodariei taranesti, plecand de la mostenirea neolitica a gospodariei formate din locuinta unicamerala semiingropata sau de suprafata, groapa ovala de alimente si groapa de gunoi, prezente in culturile Baia-Hamangia, Gumelnita, Cernavoda, plasate distinct in incinta ptotosatelor.

b.       in satele adunate si in satele mai noi, rectangulare, micsorarea suprafetelor loturilor, precum si o mai eficienta protectie termica a locuintei (pe fondul cresterii confortului si al scaderii suprafetelor de padure), a facut ca anexele /cele mai multe si mai curate) sa fie dispuse in relatie nemijlocita, folosind unul-doi pereti ai locuintei si intrand sub acelasi acoperis (pod, aplecatoare).

In satele dobrogene, anexele gospodaresti sunt urmatoarele: bucataria de vara, camara (chiler), cuptorul de paine, baia, beciul, pivnita (bordeiul), latrina (umblatoarea), crama, cotetul de pasari (curnicul), cocina, sopronul (saltanul), podul, grajdul (salomnicul), magazie (camasca), hambar, silozul (cosarul), saiaua (saivanul), fantana (cu cumpana, cu tambur sau arici, cu scripete, cu roata, cu vartej), cismeaua, fanarul (plevnita, paierie), porumbarul (independent, ori in podul casei, cu acces prin timpanul acoperisului principal, ori cel al foisorului), imprejurimi (garduri), banci la poarta, fantana sau cuptor. In ultimii ani, au reaparut si magazinele gospodaresti, de diverse profile, in general mixte si cu alimentatie publica.

            Un specific al inceputului de secol XX in satele dobrogei era moara de vant, astazi total disparuta, conservata doar din motiv peisagistic (foto nr…..)

            Aspectul variat al constructiilor taranesti dobrogene, bogatia de forme si fantezia decorului nu impieteaza cu nimic asupra caracterului unitar al acestui gen de creatie taraneasca, unitatea in diversitatea sa fiind cea mai importanta caracteristica a arhitecturii rurale dobrogene.

            Analizand Dobrogea, ea ne apare ca un alambic de arhitectura taraneasca, mai putin din punct de vedere morfologic, cat mai ales din punct de vedere volumetric si stilistic. Din acest punct de vedere, putem amparti teritoriul Dobrogei in patru mai zone estetice si geografice:

-         arhitectura vest-dunareana;

-         arhitectura nord-dunareana;

-         arhitectura central-dobrogeana;

-         arhitectura litorala.

Diversitatea materiilor prime, factorii fizico-geografici (indeosebi climatici), economico-sociali, istorico-politici, antropologici, psiho-ideologici, contribuie la varietatea arhitecturii taranesti. In Dobrogea, fondul unitar, determinat de prezenta continua a populatiei autohtone – majoritar romanesti – care a trait alaturi de grupuri alogene putin numeroase de tatari, turci, lipoveni, bulgari, greci, aromani, armeni, evrei, tigani si-a pus amprenta structurala asupra culturii materiale si spirituale.

Particularitatile spatiului dobrogean in privinta habitatului rural, sunt evidente si numeroase si constau, intre altele, in modul de aparitie a satului, in multitudinea etnica, dar si economica a structurii sale, in modul de organizare a gospodariei, in specificul construirii si functionalitatii locuintei, al materialelor de constructie folosite etc.


CONCLUZII

            Dobrogea, unitate geografica distincta si provincie istorica afirmata, constituie un spatiu geografic bine individualizat prin:

-         diversitatea si varietatea caracteristicilor componentelor fizico-geografice;

-         potentialul ridicat al posibilitatilor de locuire generale;

-         existenta unor factori restrictivi privind locuirea in cateva areale restranse (excedentul acvatic in zona deltaica, absenta panzei freatice in unele portiuni ale Podisului Casimcei, Medgidiei si Negru Voda si precipitatiile scazute din sudul podisului);

-         atractivitatea economica (agricola, comerciala, turistica si industriala), tot mai importante odata cu evolutia progresului tehnic si stiintific in secolul XX;

-         teritoriu cu un zbuciumat trecut istoric, in care de la ruinele civilizatiilor antice si cetatilor medievale si pana la putin evoluatele (chiar primitivele( asezari omenesti ale secolelor XVII – XIX, totul a fost rascolit de desele conflicte militare purtate aici;

-         cea mai veche provincie romanizata si apoi crestinata a fost aproape depopulata in prima jumatate a secolului XIX si apoi dupa integrarea nationala (ca cea mai diversa etnic parte a Romaniei) teritoriu de colonizare spontana si organizata;

-         importanta geo-strategica si politica (sectorul inferior, fluvio-maritim al Dunarii, canalul navigabil accesibil maritim al bratului Sulina, canalul antropic Dunare – Marea Neagra, deschiderea maritima cu cele patru porturi maritime), precum si cea economica (potentialul lui turistic, cel energetic si industrial) etc.;

-         modelul de convietuire interetnica si multicultural – confesionala, armonioase, cu putere de exemplu pentru Peninsula Balcanica.

Un studiu de geografie umana, atat de necesar, prin care sa se cerceteze influentele etno-demografice in evolutia si dezvoltarea asezarilor omenesti din Dobrogea, are urmatoarele dimensiuni:

-         o dimensiune istorica, prin care se reconstituie peisajul geografic al habitatului dobrogean in ultimii peste 125 de ani;

-         o dimensiune etnografica, prin care se evidentiaza particularitatile regionale, circumscrise specificului national, interferentele de cultura materiala si spirtuala si trainicia modelului multietnic;

-         o dimensiune demografica, ce isi propune sa analizeze etapele si formele popularii teritoriului, evolutia sa numerica si a structurii etco-confesionale precum si raporturile geodemografice intre mediile de viata si locuire;

-         o dimensiune antropo-geografica, menita sa suprinda relatiile de determinare intre conditiile naturale si comunitatile umane, intre etosul cultural al diverselor populatii venite in contact si modul lor de viata si comportamentul lor social, precum si a transformarilor, imitatiilor si mutatiilor socio-cultzrale si economice produse;

-         o dimensiune arhitecturala asupra habitatului prin care sa se puna in evidenta influentele, uneori reciproce, alterori multiple, in tehnica, estetica si modelul constructiilor (rezidentiale, de cult, edilitare etc.), in tipologia asezarilor rurale si in stilul athitectonic al asezarilor urbane, in forma, dimensiunea si functionalitatea gospodariei si casei rurale.

Incercand  sa  raspunda  acestor  dimensiuni  ale cercetarii, a caror atractie

s-a manifestat la tot pasul si adeseori tentatia aprofundarii pistei istorice, etnografice sau a altora, a fost atat de mare incat, studiul conjuga, pe alocuri aceste aprofundari cu demersul geografic, promovand caracteristicile generale, dar si cele particulare, regionalul si localul, stereotipia si unicatul.

            Etno-demografic in Dobrogea are urmatoarele caracteristici:

-         este un „meelting pot”, un creuzet de etnogeneza romaneasca;

-         un teritoriu partial depopulat in pragul istoriei contemporane si colonizat cu romani inainte si concomitent cu procesul de formare a natiunii romane si a statului unitar roman;

-         are o diversitate etnica si confesionala, care desi cantitativ s-a redus continuu in raport cu romanii, ramane emblematica si ii confera originalitate si specific accentuate;

-         un spatiu geografic cu o energie moderata a locuirii, cu oportunitati si pescetive favorabile de crestere a numarului de locuitori (mai ales prin spor migratoriu in realul microregiunii urbanizate a Constantei);

-         un spatiu al discrepantelor mari intre sistemele si mediile de locuire urban si rural, cu polarizari periculoase (mai degraba asemanatoare lumii aIII-a);

-         un teritoriu al interferentei culturilor si comportamentelor: occidental si oriental, crestin si musulman, latin si slav;

-         diversitatea etnografica este sporita de prezenta unor comunitati etnice alogene, care in sate locuite majoritar sau partial, aduc specificul lor: lipovenii (in sate precum: Sarichioi, Jurilovca, Slava Rusa si Cercheza, Crcaliu, Ghindaresti s.a.), turcii (in sate precum Fantana Mare, Faurei, Dobromir Vale, Lespezi, Vpleni s.a.), tatarii (in satele: Hagieni, Curcani, Brebeni, Gherghina, Lumina, Osmancea etc.), greci (Izvoarele), dar si in orase intre care Constanta, Tulcea, Medgidia, Babadag, Techirghiol, Sulina, orase care au avut sau mai au structuri etnice cosmopolite;

-         diversitatea etnoculturala se poate evidentia si in randul populatiei romanesti a carei regiune de origine acopera nu numai teritoriul actual al Romaniei ci si altele, precum regiuni ale Peninsulei Balcanice, locuite de aromani, din Basarabia, Banatul sarbesc etc.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 782
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved