Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...


DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Campia Amazoniei

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Grupa centrala a Carpatilor Occidentali
Judetul Vrancea - Traseul valea Ramnicului
Carpatii, 'solnita' Europei
GRECII - cetatile Atena si Sparta
CLIMATELE PAMANTULUI
LACURILE - caracteristici generale - Lacurile de munte, deal
GERMANIA
DOBROGEA - PESTERA LILIECILOR DE LA GURA DOBROGEI
Vanatarile Ponorului
EFECTELE UMAN-GEOGRAFICE ALE PARTICULARITATILOR BIOLOGICE ALE FIINTEI UMANE

TERMENI importanti pentru acest document

: campia amazonului : campia amazonului wikipedia : campia amazoniei : campia amazon :

Campia Amazoniei

Campia Amazoniei este cea mai intinsa de pe Glob, avand o suprafata de circa 6 mil.km2, fiind de doua ori mai mare decat campia fluviului Congo. Este asezata intre Muntii Anzi, Podisul Guyanelor si cel al Braziliei, intinzandu-se pana la coasta atlantica. În limitele bazinului hidrografic al Amazonului, sunt incluse cea mai mare parte a Braziliei si Perului, parti semnificative din Columbia, Ecuador, Bolivia si o mica suprafata din Venezuela. Cea mai mare suprafata a bazinului se afla pe teritoriul Braziliei.

Aria de captare Tocantins-Araguaia din statul Para (Brazilia) acopera alte 776700 km2. Desi considerata o parte a Amazoniei de catre guvernul brazilian, este tehnic un sistem separat.

Este greu de facut o delimitare precisa spre podisurile periferice. Chiar si traseul cumpenei apelor este o linie nesigura, mai ales intre Bazinul Amazonului si al Orinocolui, precum si intre Amazon si Parana. În dreptul raului Madeira campia joasa patrunde adanc intre Anzii Centrali si Podisul Braziliei. Spre Campia Orinoco limita este una de tranzitie, data de podisuri structurale relativ joase, presarata cu inselberguri. Catre vest limita este marcata prin piemontul Anzilor de Nord, care o inconjoara in semicerc.

Campia Amazonului se caracterizeaza printr-o mare uniformitate, clima ecuatoriala, predominanta padurilor umede si o retea de ape foarte bine dezvoltata, formand un bazin hidrografic unitar care aduna apele din podisurile periferice.

Amazonia este o campie imensa acoperita cu selvas si paienjenis de ape, un adevarat „infern verde”, format pe o sinecliza uriasa, in care s-au depus sedimente marine si continentale mai recente.

Primul european care a explorat Amazonul (1541) a fost soldatul spaniol Francisco de Orellana, despre care se spune ca ar fi dat raului numele „Amazon  dupa ce a reusit sa infranga triburile de femei luptatoare, pe care le-a asemuit „Amazoanelor” din mitologia greaca.

Desi numele este folosit in mod conventional pentru intregul fluviu, in nomenclatura braziliana si peruviana, poarta acest nume doar in anumite sectiuni ale sale. În Peru, cursul superior pana la Iquitos se numeste Marañon, iar de aici pana la Atlantic Amazon. În Brazilia numele de Solimones este utilizat de la Iquitos pana la gura de varsare a fluviului Rio Negro si Amazon pana la varsare.

Fundamentul Bazinului Amazonian releva cutari foarte vechi, arhaice si reprezinta o sinecliza la mai multe mii de metri adancime. Prezinta un fundament cristalin, constituit din granite si sisturi cristaline, deasupra careia se gaseste o cuvertura sedimentara paleozoica, mezozoica si neozoica.

Patura sedimentara este formata din sedimente marine foarte groase, dar si materiale continentale aduse de raurile ce fragmenteaza campia. În partea centrala a Amazoniei asemenea depozite sunt dispuse orizontal, nefiind deranjate. Pe flancuri (in zonele de contact cu structura cristalina straveche a celor doua podisuri limitrofe) apar terase, ca urmare a miscarilor recente de ridicare.

În acest spatiu imens fenomenul de subsidenta este activ si in prezent, fapt dovedit prin grosimea foarte mare a aluviunilor (pe Insula Marajo ating grosimi de 2230 m) si de ramanerea suspendata a depozitelor marine (mai vechi) deasupra nivelului campiei aluvionare.

Cu toate ca in cursul evolutiei paleogeografice regiunea s-a caracterizat printr-o stabilitate relativa, miscarile orogenice andine au avut repercursiuni intr-o anumita masura, provocand uneori fracturi pe linii diagonale, dar de o intensitate mai redusa. În cadrul culoarului, fundamentul, in urma unor miscari de boltire, apare la suprafata, aflorand in unele din vaile tributare Amazonului. Se observa multe rupturi de panta si cascade in profilul longitudinal al raurilor afluente de pe ambele parti, legate mai ales de trecerea de la o formatiune la alta.

Relieful. În urma colmatarii sineclizei amazoniene s-a format o campie de mare netezime. Înaltimile variaza putin pe distante imense, iar denivelarile rareori depasesc 20-100m. Panta inclina domol spre est in directia curgerii Amazonului. Numai in zona glacisurilor piemontane din vest, la contactul cu Anzii, campia are o altitudine mai mare de circa 150-170m. 

Regiunea situata in partea de vest a campiei Amazonului, pana la confluenta cu Madeira, se caracterizeaza printr-o remarcabila netezime, vaile nefiind adanci, cu maluri abia schitate. Interfluviile sunt plane si joase, apele au o viteza de curgere redusa, meandrate puternic, datorita pantei reduse. În aceste conditii au loc:

-        depozitarea aluviunilor pe grosimi mari;

-        o remaniere continua a retelei fluviale datorita pantei reduse;

-        o frecventa mare a deplasarii talvegurilor.

Depresiunea este formata la suprafata din sedimente tertiare si cuaternare ce atinge latimea de peste 2000 km.

Exista si regiuni cu caracteristici fizico-geografice diferite de peisajul specific amazonian. Între Anzii Columbiei si Rio Negro se intinde o zona piemontana, cladita din depozite proluvio-coluviale, in care un loc aparte il ocupa gresiile paleogene cu structura monoclinala, cu inclinare generala spre est. Se intalnesc si martori de eroziune formati pe cuartite (iviri din platformele vecine), care depasesc uneori 700-800 m. În lungul raului Mamore, Campia Amazonului patrunde adanc intre Anzii Bolivieni si Podisul Mato Grosso. Depresiunea raului Mamore are o tendinta de scufundare continua, prezinta o panta redusa si este presarata cu ape stagnante, balti si mlastini.

Spre est campia se ingusteaza treptat si este delimitata spre podisurile Braziliei si Guyanelor printr-un abrupt bine conturat. Afluentii si-au sapat vai adanci formand numeroase repezisuri sau cascade, ca urmare a ridicarilor recente. Uneori fundamentul este acoperit cu un strat de aluviuni subtiri, iar vaile raurilor s-au adancit pentru atingerea profilului de echilibru.

În regiunea de varsare valea Amazonului se largeste din nou. Fluviul si-a cladit o delta estuarica enorma, ce se despleteste in mai multe brate (Sta. Rosa, Para est.) care separa o multime de insule (Marajo), canale si lacuri. Aspectele deltaice se reduc in unele portiuni, lasand loc bratelor Amazonului si al raului Tocantins. Distrugerea deltei se datoreaza procesului de scufundare continua, la care se mai adauga actiunea mareelor foarte intense („pororoca”).

În cadrul Campiei Amazoniene se intalnesc trei trepte de relief distincte, cu geneza si varste diferite, care cresc altitudinal de la centru spre periferia ariei depresionare:

a.         campia aluviala, care ocupa cea mai mare parte a Amazoniei, suprapusa peste un fundament cristalin ce afloreaza pe alocuri si este acoperita de depozite sedimentare siluriene, devoniene si permiene (nisipoase), triasice (nisipuri si conglomerate) si aluviuni de diferite grosimi (cuaternare); altitudinea medie este de 100 m, nedepasind in nici un sector de 200 m;

-           pana la confluenta cu Madeira, datorita altitudinii si pantei de scurgere reduse, raurile meandreaza puternic, iar interfluviile sunt destul de joase (inundabile aproape in totalitate); caracteristicile acestui sector sunt: cursurile parasite, belciugele, insulele plutitoare, grindurile fluviatile mai inalte decat interfluviile, inundatiile pe spatii mari etc;



-           in sectorul situat intre Podisul Braziliei si Podisul Guyanelor, datorita ridicarilor recente, raurile s-au adancit; in consecinta altitudinea campiei aluviale se afla la peste 250 m, mai ridicata decat in sectorul vestic;

-           in sectorul inferior al Amazonului campia aluviala se suprapune deltei acestuia (ingemanata cu delta raului Tocantins);

b.         piemontul acumulativo-eroziv cu o extindere mai mare spre Anzi, prezinta altitudini in jur de 500 m si s-a format prin depuneri torentiale;

c.         mesasul cu aspect tabular se afla la periferie, la contactul cu marile unitati fizico-geografice vecine; aceste platouri sunt alcatuite din gresii albe ce alterneaza cu argile, rezultand un relief de eroziune diferentiala; uneori mesasurile  sunt strabatute de sierre (formate pe cuartite) cu aspect de munti reziduali (700-800 m).

Axele sedimentare ale bazinului Amazon cuprinde trei grupuri distincte de forme de teren:

a. „terra ferme sau „ete” este alcatuit din depozite tertiare si pleistocene; se intind deasupra celui mai inalt nivel al inundatiilor; este bine drenat si putin fragmentat facilitand amplasarea asezarilor umane; uneori aceste terenuri inalte sunt ondulate  si taiate de rauri in toate directiile, dand nastere asa numitelor „terra caida”, sau terenuri lasate;

b.     „varzea”, reprezinta nivelul inferior inundabil; depozitele apartin Holocenului si sunt formate din maluri, nisipuri, luturi aluviale cu grinduri, balti si mlastini; are o latime ce variaza intre 20 si 50 km; casele indigenilor sunt construite pe piloni;

c.      terenurile „igapo” sunt inundate nu numai in timpul apelor mici ci si in timpul apelor mijlocii si nu se elibereaza de ape, decat in timpul apelor scazute.

Caracteristici climatice. Datorita asezarii geografice, Campia Amazonului prezinta o clima tipic ecuatoriala, foarte calda si umeda, exceptand marginea de est unde climatul devine subecuatorial.

Regiunea amazoniana se incalzeste puternic, ceea ce provoaca curenti de convectie in tot timpul anului si formarea unei arii de mica presiune. Masele de aer transportate de alizeul nord-atlantic sunt atrase de acest minim de presiune si antrenate in miscarea ascendenta, proprii zonei ecuatoriale, luand astfel nastere precipitatii bogate.

Precipitatiile sunt abundente, in medie 3000-4000 mm/an in partea vestica si 2000mm/an in est. Legat de trecerea Soarelui la zenit, se inregistreaza doua perioade cu precipitatii abundente. Cele mai mari cantitati de precipitatii cad in perioadele februarie-iunie si octombrie-ianuarie, in celelalte doua perioade precipitatiile scad, fara insa sa se poata vorbi de un anotimp secetos propriu-zis. Intervalul dintre cele doua maxime se micsoreaza treptat spre nord si spre sud, pana la contopirea lunilor ploioase intr-un singur sezon umed (vara), fiecare corespunzatoare verii din emisfera respectiva. Anotimpul uscat nu este cu totul lipsit de precipitatii, numai ca ele scad simtitor calitativ. Partea rasariteana a Campiei Amazonului se afla sub influenta alizeului de sud-est care determina un climat mai uscat.

Cea mai mare cantitate de precipitatii care cade in bazinul amazonian se propaga dinspre est (provin din Oceanul Atlantic), iar o alta parte din evapotranspiratie (padurea tropicala mentine o umiditate relativa ridicata a aerului). Precipitatiile in regiunile joase ating 1500-3000 mm/an in centrul bazinului (Manaus). Uneori se inregistreaza la Manaus chiar 50-60 de zile consecutive fara precipitatii, fara a avea repercursiuni asupra cresterii plantelor, dar favorizeaza producerea incendiilor.

Anzii formeaza o bariera orografica in calea maselor de aer care vin dinspre est. Precipitatiile sunt mai bogate in partea vestica a bazinului, contribuind la alimentarea raurilor ce formeaza o mare parte a sistemului hidrografic. Cea mai mare parte din precipitatii, pana la 3500 mm/an, se inregistreaza in regiunea Putumayo de-a lungul granitei columbiene.

Regimul termic este uniform si se caracterizeaza prin mase de aer calde. Media anuala a temperaturii este cuprinsa intre 26-280C. În regiunea cursului superior Marañon, la Iquitos, media lunii ianuarie este de 25,20C, iar in noiembrie este de 26,90C. La Manaus temperatura medie in luna septembrie este de 320C, iar in aprilie este de 240C.

În timpul lunilor de iarna, in emisfera sudica patrunde o masa de aer polar care ajunge in Amazonia sudica, cauzand o scadere a temperaturii cunoscuta local sub numele de „friagem”.

În anumite perioade ale anului, mai multe zile cu ploi torentiale pot fi urmate de zile senine cu nopti racoroase si umiditate scazuta. Regiunile joase ale bazinului sunt caracterizate prin vanturi reci care bat in cea mai mare parte a anului.

Amplitudinile termice diurne sunt mai mari ca cele anuale si se poate spune ca noaptea este „iarna” Amazonului.

Caracteristici hidrografice. Marea extindere uscatului (cu inclinare generala spre est si pantele ce inclina dinspre nord si sud spre axa simetrica a bazinului) si clima ecuatoriala cu precipitatii bogate si continue, sunt factorii principali care au contribuit la formarea si marea intindere a acestui mare bazin hidrografic. Campia Amazoniana este cel mai mare sistem de drenaj din lume in ceea ce priveste volumul scurgerii si suprafata bazinului. Lungimea totala a fluviului Amazon masurata de la izvoarele sistemului Ucayali-Apurimac din Peru este de aproape 6400 km (putin mai scurt decat Nilul, dar este echivalentul distantei de la New York la Roma). Izvorul se afla in Muntii Anzi la o distanta de circa 60 km de Oceanul Pacific, iar gura de varsare este la Oceanul Atlantic.




În general, specialistii, considera izvoarele Amazonului sistemul de rauri format din:Ucayali, Marañon si Apurimac. Altii considera izvoarele Amazonului numai raul Marañon, care izvoraste din Lacul Lauricocha, situat in Anzii Peruvieni Centrali (Cordiliera Huayhashabove Cerro de Pasco), la altitudinea de 4300 m. În cursul superior, apele curg in directie sud-est nord-vest, apoi se indreapta brusc catre est si strabate lanturile andine prin chei (formand defileul de la Pongo de Manzeriche), inainte de a iesi in campie. Ajungand in campie, fluviul curge la o altitudine de 170 m, iar la confluenta cu Ucayali altitudinea campiei este de 114 m, iar la confluenta cu Jurua este de 42 m. Cea mai mica altitudine se afla la confluenta cu Rio Negro, in apropierea orasului Manaus-26 m. În aval de confluenta cu Rio Negro, albia majora incepe sa se restranga, iar albia minora descrie meandre largi.

Raul Amazon are gura de varsare la nord de Insula Marajo, un teritoriu ceva mai intins ca suprafata decat Danemarca. Prezinta multe insule, ostroave pe jumatate submerse si dune de nisip. Largimea gurii de varsare este de 64 km. Portul Belem se afla in estuarul raului Tocantins, care marcheaza partea sudica a Insulei Marajo. Legatura portului cu canalul principal al Amazonului se face, fie pe la nord, de-a lungul fatadei oceanice a Insulei Marajo, fie urmand canalele adanci dar inguste care marginesc insula la sud-vest ce leaga raul Para cu Amazonul.

În cursul inferior are loc fenomenul „pororoca”. Fluxul patrunde printr-un val de 4-5 m inaltime si impinge apele fluviului cu mare putere si viteza, in amonte, pe o distanta de 600 km (pana la Obidos).

Exista mai mult de 1000 de afluenti ai Amazonului care au izvoarele in Podisul Guyanelor, Podisul Braziliei si din Muntii Anzi. Sapte dintre acestia - Japura (Caqueta in Columbia), Jurua, Madeira, Rio Negro, Purus, Tocantins si Xingu au mai mult de 1600 km lungime, din care Madeira ajunge la 3200 km.

Raurile care dreneaza platourile cristaline vechi: Jari, Trombetas si Rio Negro in nord si Tocantins-Araguaia, Xingu si Tapajós in sud sunt numite „ape negre”, deoarece sunt bogate in acizi si humus (provine din dizolvarea materiei organice bogate a padurii amazoniene). Fluviile isi au originea in terenuri sarace in nutrienti, de cele mai multe ori nisipoase si transporta mici cantitati de materiale solide (in amonte cursurile strabat regiuni cristaline, dure, cu dislocari de materiale in suspensie atenuate).

Raurile care au izvoarele in Anzi: Madeira, Purus, Jurua, Marañon, Ucayali, Japura, Putumayo se incarca cu sedimente care le-au dat numele de „ape albe”. În punctele unde „apele albe” (incarcate cu mal) se intalnesc cu „apele negre” (mai calde si lipsite de sedimente) se formeaza pene de apa in culorile respective care ulterior sunt amestecate de turbulentele din avale.

Afluentii Amazonului sunt numerosi pe ambele parti, dar sunt mai lungi cei de pe partea dreapta. Dintre afluentii de pe partea dreapta: Madeira (cel mai lung), Purus, Xingu, Ucayali, Tapajós si Jurua sunt cei mai mari. Izvorasc in cea mai mare parte din Podisul Braziliei, in conditii de clima tropicala, cu ploi de vara (martie-septembrie). Dintre afluentii de pe partea stanga, cei mai mari sunt: Rio Negro cu Rio Branco, Japura, Trombetas si Jari. Au cresteri de debit in vara emisferei nordice (octombrie-aprilie), compensand aportul mai scazut al afluentilor sudici.

Cele mai mari vase oceanice pot urca pe rau 1600 km pana la Manaus, in timp ce vasele fluviale si cele de pasageri pot ajunge la Iquitos (2000 km), in orice perioada a anului.  Circa 200 de rauri tributare Amazonului sunt navigabile. Afluentii de pe ambele parti, desi au debite mari, datorita repezisurilor si cascadelor pana in apropiere de confluenta cu Amazonul, sunt folosite pentru navigatie numai pentru anumite sectoare si pentru vase de tonaj mic.

Debitul mediu al Amazonului la varsare este de 120000 m3/s. Aici, adancimea medie a canalului este de 60 m (in cea mai mare parte a fluviului adancimea depaseste 45 m). Debitul maxim are loc in lunile mai-iunie, favorizat in primul rand de cresterea afluentilor de pe dreapta, ajungand la 200000 m3/s. Debitul minim se inregistreaza in perioada august-septembrie si atinge 60-65000  m3/s. Fluviul Amazon cu toata panta extrem de redusa, in campie curge cu o viteza relativ mare-2,55 km/h, datorita debitului foarte bogat.

Cea mai mare parte din cele 1,3 mil. tone de sedimente pe care le aduce Amazonul in ocean, este transportata spre nord de curentii costali si depuse de-a lungul tarmului Braziliei de Nord si Guyanei. Cantitatile foarte mari de material aluvionar contribuie la crearea unei „delte” enorme, insa inaintarea este ingreunata de scufundarea tectonica continua a tarmului, de mareele puternice si de curentii litorali.

Sursa principala de alimentare a raurilor din bazinul Amazonian sunt ploile. Au loc doua viituri: de toamna si de primavara, cu o scurgere maxima in timpul toamnei emisferei sudice si nordice.

Raurile tributare Amazonului ce coboara din Podisul Braziliei, Podisul Guyanelor si Anzi au rupturi de panta (formate de treptele de cristalin si de gresii si de eruptive dure) formand cascade si repezisuri, ce constituie o sursa de energie imensa, dar care nu sunt suficient valorificate.

În zona inundabila a Amazonului apar  in lungul fluviilor o multime de lacuri, balti, mlastini si brate moarte in continua miscare.

Flora. Bazinul Amazonian apartine regiunii floristice neotropicale (corespunzatoare subregiunii tropicale). Padurea tropicala umeda sud-americana este cea mai extinsa, denumita local selvas, hyleas sau bosanes si are cea mai mare raspandire in  Bazinul Amazonului. Padurea umeda amazoniana care detine aproape ½ din suprafata padurilor tropicale umede ale lumii constituie cea mai mare resursa biologica.

Selvas-ul corespunde climatului ecuatorial unde cad ploi abundente, aduse de musonii locali. Prezinta o mare varietate de arbori de diferite inaltimi, dispusi in etaje. Circa trei sferturi din numarul speciilor sunt endemice, in primul rand datorita izolarii continentului pana in pliocen, cand s-a restabilit legatura dintre America de Sud cu America de Nord. Selvas-ul avanseaza pe versantii Anzilor si pe podisurile inconjuratoare pana la 1000-1500 m, iar padurile-galerii patrund de-a lungul afluentilor (acolo unde umiditatea este satisfacatoare), fara ca formatiunile sa sufere prea multe transformari.

Umiditatea si caldura uniforma sunt conditiile principale ale abundentei vegetatiei. La aceasta se adauga imbogatirea continua a solului cu substante organice provenite din putrezirea mai ales a frunzelor. Padurea este vesnic verde, desi permanent o parte din frunze cad iar altele le iau locul. Se gasesc plante cu flori in tot cuprinsul anului.

Padurea tropicala are un aspect eterogen si foarte variat,  in care genurile si speciile vegetale sunt amestecate. Vegetatia arborescenta este dispusa in mai multe etaje. Stratificarea rezulta din lupta pentru lumina. Unele au trunchiuri inalte, pana la 80-100 m, formand etajul superior, sprijinite deseori de radacini adventive. Alte specii apar sub forma de liane si epifite, printre care se gasesc numeroase orhidee. În etajul inferior se intalnesc specii de ferigi arborescente, bromeliacee etc. Palmierii sunt reprezentati prin specii numeroase. Padurea tropicala este patria de origine a arahidelor. 

În functie de gradul de inundabilitate, in cadrul selvas-ului amazonian au fost individualizate trei faciesuri, caracteristice unor trepte morfogenetice:

a. „igapos”, situat in luncile raurilor, permanent umede si mlastinoase, unde arborii componenti se inclina deasupra apelor fluviilor, ingreunand navigatia; se intalneste in lungul raurilor cu „ape negre” ca Negro Tapajós si Trombetas; deoarece asezarile omenesti sunt limitate, in aceste faciesuri padurile pot fi „nederanjate”; pot atinge inaltimi de 20 m; caracteristica pentru suprafetele acoperite permanent cu apa este Victoria amazonica ( Nufarul de Amazon), care are frunze late, dispuse pe suprafata apei, cu un diametru de 3m; sunt prezenti palmieri de talie mica (Iriartea sp., Astrocaryum sp.), cu radacini sub forma de arcuri de sustinere;



b. „varzeas” se intalneste in regiunile unde inundatiile au loc numai la ape mari, cu o umiditate mai redusa si terenurile mai consolidate; terenurile sunt bogate in nutrienti si maluri, situate in lungul raurilor cu „apa alba” (Madeira, Amazon etc); sunt supuse periodic distrugerilor provocate de inundatii si oameni; padurea  este dominata de specii de palmieri, dicotiledonate inalte (Hevea brasiliensis), liane (Monstera), epifite, ferigi etc.;

c.„terra ferme sau „ete” se intalneste pe interfluviile neinundabile, iar copacii pot atinge cele mai mari inaltimi (100 m); se intalnesc arbori mult cautati, cum sunt: acaju, palisandru, mahonul, zebrana (Centrilobium robustum), castanul de Para, nucul de Para, plante de cauciuc (Hevea, Castilloa, Siphonia, Mangeberia), arborele de bumbac (Bombax), o serie de mirtacee, specii de ficus, cocos etc.;.

În campia Mamore, peisajul vegetal se modifica, savana este tipica si numai vaile sunt insotite de paduri-galerii.

Asociatia vegetala „caatingas” este format din arbori si arbusti mai scunzi si mai rari (arbusti xerofitici, cactusi, agave, Yuca etc) in conditiile unui climat mai uscat. Este localizata in partea sud-estica a Amazoniei si face tranzitia intre padurile dese si savane.

În ultimele decenii ale secolului 20, Bazinul Amazonian a atras atentia internationala datorita activitatilor umane, care amenintau tot mai mult echilibrul forestier. Despaduririle s-au accelerat mai ales in sudul raului Amazon si pe piemontul neinundabil al Anzilor, odata cu facilitatile de transport oferite de noile autostrazi si caile aeriene care au deschis accesul unui mare flux de intreprinzatori si colonisti. Descoperirea unor resurse de subsol (zinc, cositor, petrol etc.) au adus alte fluxuri de populatie.

Consecintele ecologice ale descoperirilor care au depasit probabil granitele bazinului si au castigat importanta pe plan national, au atras tot mai mult atentia oamenilor de stiinta, in vederea stoparii efectelor negative asupra mediului.

Fauna. Este foarte greu sa ai o vedere complexa asupra vietuitoarelor din Amazonia, in parte si datorita faptului ca multe specii nu au fost inca identificate. Cea mai mare parte a mamiferelor sunt arboricole si foarte putine sunt terestre.

Sunt mai mult de 8000 de insecte. Tantarii pot transmite boli cum sunt malaria si febra galbena. Se mai intalnesc: furnici taietoare de frunze, licurici, albine, viespi, miriapozi, scorpioni, capuse, paianjeni. Spectaculoase sunt sutele de specii de fluturi colorati.

Caracteristice padurilor Amazoniene sunt speciile de maimute: maimutele urlatoare, maimutele veverita, maimute blanoase, capucini etc. Felinele, desi rare, sunt reprezentate de jaguar si ocelot, desi sunt rare. Puma (denumit de populatie „el tigre) se intalneste in numar mare pe marginile andine ale bazinului.

Bizonul de apa a fost introdus din sud-estul Asiei pentru munca (in trecut traiau in salbaticie in regiunea mlastinoasa a Insulei Marajo). Ordinul imparicopitatelor este reprezentat de tapir. Din ordinul rozatoarelor fac parte multe specii endemice: porcul de apa, aguti, porcul spinos (la limita cu Podisul Guyanelor).

În apele sistemului amazonian s-au descoperit peste 1500 de specii de pesti si multe altele neidentificate. O importanta comerciala  deosebita o are pirarucu (unul dintre cei mai mari pesti de apa dulce din lume-ajunge la 5m lungime) si o varietate de specii de pisici de mare uriase. Pirania este rapace si care se hraneste cu pesti, dar ataca animale si chiar oameni. Traficul cu peste inghetat catre centrele urbane a devenit atat de mare incat unele specii sunt amenintate cu disparitia.

Caimanii, inruditi cu crocodilii, sunt vanati pentru piei, la fel si testoasele si ouale lor care sunt considerate o delicatesa. Printre serpi se remarca anaconda (6-11 m lungime) si boa (boa constrictor).

Solurile. Vegetatia forestiera amazoniana este foarte luxurianta, ducand la concluzia eronata ca solurile sunt foarte fertile. De fapt, nutrientii sunt „inchisi” in vegetatie, inclusiv in radacini si in litiera si se recicleaza continuu prin caderea frunzelor.  

Climatul umed, ecuatorial, cu vegetatie de padure favorizeaza dezvoltarea solurilor feralitice. Ocupa suprafete imense din etajul „teerra ferme”. Sunt bine drenate, poroase si cu structura variabila. Deseori sunt nisipoase si cu o fertilitate naturala scazuta, datorita lipsei fosfatului, nitritilor, potasiului si prezentei unei aciditati ridicate. Este prezent si „pamantul negru al indienilor” numit „Terra preto dos Indios”.

În regiunea inundabila „varzeas” specifice sunt solurile aluviale si gleice, care au extinderea cea mai mare in lungul marilor fluvii, de la gura de varsare si pana la poalele Anzilor. Culoarea inchisa a „apelor negre” tributare Amazonului, se datoreaza dizolvarii materiilor organice din compozitia acestor soluri si a absentei materialului aluvionar abundent, deoarece acesti afluenti curg de pe podisuri inalte, unde rocile tari, cristaline, afloreaza.

Potentialul agricol al solurilor de pe terenurile inundabile este mai mare ca cele feralitice. Solurile nu sunt sarace in nutrienti, deoarece sunt intinerite in fiecare an de depozitele fertile de mal, ramase in urma retragerii apelor. Utilizarea acestor soluri in scopuri agricole este limitata de inundatiile periodice. Se estimeaza ca aceste soluri ocupa 65000 km2.


loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 11239
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2018 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site