GEOGRAFIA ACTIVITATILOR INDUSTRIALE: EVOLUTIA PROCESULUI DE INDUSTRIALIZARE

GEOGRAFIA ACTIVITATILOR INDUSTRIALE: EVOLUTIA PROCESULUI DE INDUSTRIALIZARE

1 EVOLUTIA PROCESULUI DE INDUSTRIALIZARE

_{Industrializarea s-a efectuat conform unor procese variabile, regula fiind}

Rolul, locul si formele prin care se manifesta activitatile industriale sunt fundamental diferite in functie de vechimea procesului de industrializare

aceea a simultaneitatii dezvoltarii industriei de echipament si a celei de bunuri. Exisa si cazuri deja amintite (Japonia), cand materiile prime lipsesc si sunt dezvoltate initial industriile usoare. Un caz particular este cel al fostelor state comuniste care au dezvoltat predilect industriile de echipament.

Industrializarea timpurie (prima revolutie industriala) este specifica Europei de Nord-Vest, unde traditiile in domeniu urca la inceputul sec. al XVIII-lea. Aceasta a fost fondata pe cateva elemente :

- existenta unor resurse importante de carbuni : bazinele miniere Tara Galilor, Midlands, Yorkshire, Scotia Centrala (Marea Britanie) ; Ruhr, Saar, Aachen (huile) sau Kln (lignit) in Germania; Silezia in Polonia, Limburg in Olanda, Flandra si Valonia (nordul Frantei, Belgia), Lorena (Franta);

- acumularea unor resurse financiare si vechimea unor institutii bancare a caror traditie urca in Evul Mediu, legat de comertul intens si de actiunile de explorare si colonizare a Lumii Noi (Olanda, Marea Britanie, Franta) ;

- abundenta fortei de munca, ca urmare a densitati ridicate a populatiei si a reducerii ponderii activitatilor agricole aflate in curs de modernizare. Se adauga generalizarea timpurie a instructiei si interesul ridicat pentru cunoasterea stiintifica;

- existenta unei burghezii comerciale numeroase si bogate;

- posibilitatea importului de materii prime ieftine din colonii si a comercializarii unor produse finite, cu castiguri mari (economie coloniala). Tipic in acest sens a fost cazul Marii Britanii (textile).

Industria textila a devenit unul dintre pilonii vechii industrii britanice alaturi de siderurgie.

Difuziunea timpurie a industriei de echipament, dar si

a celei usoare, a asigurat Germaniei o solida traditie industriala

Marea Britanie a fost primul stat industrializat, prin dezvoltarea siderurgiei care utiliza huila din bazinele carbonifere si a minereul de fier produs in Anglia Centrala. Unitatile de productie au fost amplasate de preferinta in zona litorala, conform caracterului maritim al regatului, facilitand exporturile. Industria grea a fost mai rar amplasata in interior, cu exceptia zonelor de exploatare a minereului de fier : Coventry, Hull, Lincoln, Northampton. Amplasarea litorala corespundea si cu principalul consumator de metal - constructiile navale. Industriile de bunuri de consum s-au concentrat in interior, in jurul Londrei (mecanica) sau in jurul orasului Manchester (prelucrarea bumbacului) sau Glasgow (prelucrare lanii).

Germania s-a industrializat mai tardiv dar intr-un mod similar. Siderurgia, dezvoltata in bazinele carbonifere (Ruhr, Saar) prezenta handicapul departarii de debuseele maritime, Rotterdamul, port olandez, fiind mult timp inaccesibil. Germania a construit o retea deasa de canale pentru facilitarea transportului (Mittelandkanal). Concentrarea activitatilor in siderurgie si metalurgia neferoasa a fost puternica in aceasta tara : Krupp (otel), Thyssen(carbune, cocs). Aceasta i-a asigurat o importanta financiara si politica de prim ordin in a doua parte a sec. al XIX-lea. O alta particularitate consta in dezvoltarea timpurie a industriei chimice (rafinarea petrolului, petrochimie) predilect in sud-vest (Baden-Wrtemberg). Industria textila s-a concentrat de timpuriu in Ruhr (Wuppertal)..

Celelalte state europene nu au cunoscut o amploare similara a procesului de industrializare, limitat la cateva regiuni favorizate de prezenta unor resurse (nordul Frantei, sudul Olandei, Walonia in Belgia etc.), de apropierea unei imense piete de consum (regiunea pariziana) ori de traditiile manufacturiere (nordul Italiei, Elvetia, Flandra, Suedia).

In timp, acest model de industrializare, bazat pe dezvoltarea siderurgiei si a industriei textile a devenit fragil pe masura ce carbunele era concurat de petrol. Industrializarea Lumii Noi, criza din 1929, aparitia fibrelor artificiale, epuizarea rezervelor carbonifere au transformat vechile regiuni industriale europene in 'tari negre', grav afectate de probleme de mediu, treptat reconvertite la alte activitati.

Efectele pozitive ale industrializari timpurii (cresterea nivelului de trai, urbanizarea, acumularea financiara), au implicat dezvoltarea puternica a industriilor de transformare, destinate consumului. Industria britanica s-a concentrat astfel, treptat, in jurul Londrei unde capitalul si mana de lucru calificata au impus dezvoltarea constructiilor mecanice (armament sau automobile la Coventry, si Birmingham, aeronautica la Bristol), a chimiei de sinteza (pe litoralul Marii Manecii), a industriilor alimentare sau a textilelor de lux (Londra). In Germania, chiar daca Ruhrul si-a pastrat importanta, de concentrare industriala majora, marile orase au impus o concentrare a industriilor de transformare in ariile metropolitane (Mnchen, Stuttgart, Frankfurt pe Main, Bremen, Hamburg, Hanovra), cu toate infrangerile din cele doua razboaie mondiala Germania redevenind rapid principala putere industriala europeana.

A doua revolutie industriala a impus in prima parte a secolului al XX-

_{lea, alte doua puteri europene in domeniu : Italia si Franta.}

Dependenta de materiile prime importate si de capitalul strain (american), Italia s- a specializat treptat in industria de bunuri de consum, strict specializate adesea (grupul Olivetti)

Absenta resurselor energetice a impus Frantei utilizarea masiva a hidroenergiei si dezvoltarea energeticii nucleare, in scopul reducerii dependentei de importurile de

petrol

Industria italiana desi recenta este inca in plina dezvoltare. Lipsita de resurse energetice sau minerale notabile, aceasta tara a mizat pe dezvoltarea industriei textile (lana, matase, bumbac) plecand de la traditiile solide din nord, apoi a industriilor alimentare si mai tarziu si a constructiei de automobile (Torino). Punerea in valoare a unor resurse gazeifere si importul masiv de hidrocarburi, favorizat de apropierea Orientului Mijlociu, au impus dezvoltarea rapida a petrochimiei si a chimiei de sinteza, de multe ori unitatile fiind amplasate in sudul ramas in afara procesului de industrializare pana in 1950. O ramura majora a industriei italiene este si aceea a materialelor de constructii, cu vechi traditii. Dezvoltarea industriei grele a fost legata de cresterea necesitatilor interne dar si de politica de reducere a decalajelor dintre nord si sud, de unde concentrarea predilecta in zonele portuare din sud.

Industria franceza a cunoscut cea mai spectaculoasa transformare dupa 1950. Reconversia vechilor regiuni industriale din nord (Lorena, Flandra), a redus disparitatile anterioare, multe activitati noi fiind implantate in regiunile sudice, fara traditii in domeniu (aeronautica la Toulouse de ex.). Cresterea populatiei dupa 1950 (inclusiv prin imigratie) a stimulat piata, industriile de bunuri de consum si materiale de constructie cunoscand o difuziune extrema. Noi ramuri : automobile, aeronautica, electronica, cauciuc sintetic, mase plastice, au luat locul industriilor traditionale (siderurgie, textile). Energia ieftina a permis concentrarea chimiei de sinteza sau a metalurgiei, mari consumatoare, in regiunea alpina. Planurile de descentralizare au condus la difuziunea activitatilor industriale in regiunile mai slab dezvoltate fara a recupera complet decalajul (Masivul Central). Vechile regiuni industriale nu si-au revenit complet din declin iar cu toata politica de descentralizare activitatile industriale continua sa fie concentrate in aglomeratia pariziana (Ile de France, preferata de capitalul international).

Celelalte state europene, lipsite de carbuni dar dispunand de resurse hidroenergetice (sau in cazul Suediei si de minereu de fier de buna calitate), s-au industrializat intr-o maniera similara, dezvoltand industria bunurilor de consum sau specializandu-se in mecanica de precizie (Suedia, Elvetia), petrochimie si electronica (Olanda) sau textile (Spania, Portugalia).

Industria nord-americana de distinge prin dominanta liberalismului. Procesul de industrializare a S.U.A. s-a sprijinit pe trei piloni :

- bogatia exceptionala in materii prime, continentul nord-american concentrand o mare parte din productia mondiala de combustibili, din potentialul hidroenergetic sau din resursele metalifere. Solul constituie o alta resursa abundenta, asigurand un loc principal in productia cerealiera si in zootehnie, controland mare parte din piata de profil;

-dinamismul exceptional al oamenilor, spiritul de initiativa, aptitudinea

Liberalismul nord- american a favorizat restructurarea permanenta a activitatilor industriale, evitand problemele grave legate de reconversia

unitatilor mostenite din prima revolutie industriala

Fara traditii in domeniu si lipsita de resurse, Japonia a trecut la sfarsitul secolului

al XIX-lea (era Meiji, dupa 1867) la dezvoltarea unei structuri

industriale solide

pentru progres tehnic, productivismul (organizarea stiintifica a muncii, taylorismul, depasit azi cumva). Se adauga metodele moderne de administrare a afacerilor (management) dezvoltate dupa 1950;

- exportul de capital in strainatate, atat in tari slab dezvoltate dar si in cele dezvoltate (Italia), pana la controlul unor economii nationale de catre marile companii nord-americane (United Fruits in America Centrala sau ITT in Chile de ex.). Rolul dolarului, principala moneda de schimb, a fost la fel de important, ajustand deficitul balantei de plati prin exportul inflatia proprii la scara mondiala. Aceasta anomalie monetara asigura S.U.A. controlul economiei mondiale.

Industrializarea continentului nord-american a urmat oarecum modelul european. Vechile implantari s-au localizat in bazinele carbonifere din nord-est (Pennsylvania, Virginia), deplasandu-se ulterior spre axele de circulatie (Marile Lacuri, favorizate de prezenta minereului de fier) si porturile atlantice. Litoralul Golfului Mexic s-a specializat in petrochimie iar industriile de echipament s-au concentrat in nord-est. Dupa 1950 o noua etapa a impus sud-vestul (Sunbelt -centura Soarelui, Florida, Texas, California, Arizona, Oregon, Washington) unde se dezvolta tehnologiile avansate.

Canada se deosebeste prin ponderea mai mare a industriei extractive (teritoriu intins, foarte bogat in resurse minerale), industria de transformare fiind concentrata in zona Marilor Lacuri, o anexa a vechii concentrari industriale din nord-estul S.U.A.

Industria nipona, constituie astazi unul din motoarele economiei mondiale, bazata pe doua componente :

- o mana de lucru docila si tenace, mult timp prost platita ;

- o capacitate exceptionala de adaptare a tehnologiilor straine (spionajul industrial a constituit mult timp o politica de stat, cercetarea stiintifica fiind foarte recenta). Copiind modelul american al marilor trusturi si al complementaritatii intre mediile de afaceri si cele politice, japonezii au ajuns la un nivel extrem al productivitatii. Ca particularitate nipona, poate fi mentionat sistemul paternalist care domina relatiile intre antreprenor si angajati. Lipsita de resurse, Japonia s-a vazut obligata sa importe cantitati imense de materii prime, motiv pentru care principalele concentrari industriale se localizeaza in jurul Mediteranei japoneze intre Tokio si Kitakyushu, devenita una din marile concentrari industriale ale lumii. Fac exceptie industriile de bunuri de consum care sunt mai disperse.

Industria australiana se aseamana cu cea canadiana, fiind chiar mai dependenta de extractia bogatelor resurse naturale. Populatia redusa numeric si distantele mari nu asigura o piata suficient de mare pentru a stimula extinderea la scara larga a industriei de transformare care asigura numai necesarul intern, exportul fiind dominat de materii prime. Industria sud-africana urmeaza o cale similara, subsolul acestei vaste tari fiind extrem de bogat mai ales in resurse metalifere. Mult timp grevata de politica de apartheid, industria locala a trebuit sa se diversifice pentru a asigura piata interna (embargouri asupra unor importuri de combustibil etc.).