Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

MEDIUL MEDITERANEEAN – TEMPERATURA CALDA - Spania

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Procese si forme de relief glaciare
HAZARDE BIOLOGICE - Epidemiile si invaziile de insecte
GEOGRAFIA ACTIVITATIILOR INDUSTRIALE: INDUSTRIA CARBONIFERA
DEZASTRE DE NATURA HIDROMETEOROLOGICA
Orasul Londra, capitala Marii Britanii
PUCIOASA - UN ORAS STATIUNE
ANALIZA MODALA a ROCILOR SEDIMENTARE
Cadrul natural al Campiei Crisurilor si Dealurilor Crisene
Franta
Subcarpatii Getici

TERMENI importanti pentru acest document

: mediul mediteranean : campia padului : solurile din mediul mediteranean : miscarea curentilor in marea mediterana :

MEDIUL MEDITERANEEAN – TEMPERAT CALD

 

            Acest tip de mediu se intilneste pe coastele vestice ale continentelor intre 30s- 40s latitudine nord sud de Ecuator, in Europa Mediteraneeana (singura suprafata unde climatul acesta penetreaza in interior), California, partea centrala a statului Chile, Cape Province (Africa de Sud) si parti din Australia Sudica.

            Climatul

            Verile sunt calde si uscate, iar iernile reci si umede. In sudul Europei vara este calda, iar iarna blinda – datorita faptului ca unghiul pe care soarele il face este destul de mare, dar si datorita efectului moderator al marii. Celelalte regiuni ’’mediteraneene’’ au veri mai reci si variatii anuale mai mici, datorita curentilor reci din zona de coasta (San Francisco - 8sC in inauarie si 15sC in iulie, comparativ cu Atena. Variatiile diurne sunt mari si iernile sunt foarte blande.

            Cind zona de convergenta intertropicala se deplaseaza catre nord, in perioada verilor din emisfera nordica, regiunea subtropicala de presiune ridicata afecteaza aceste latitudini. Alizeele aduc conditii de ariditate. Iarna zona de convergenta subtropicala si masele de aer subsecvente (jet stream) se deplaseaza catre sud permitind alizeelor ce bat dinspre ocean sa aduca umezeala. Multe suprafete se afla situate in spatele catenelor montane si atsfel, efectele combinate ale precipitatiilor orografice si frontale genereaza totaluri sezoniere ridicate.

            Suprafetele situate in apropierea curentilor de coasta reci sunt caracterizate de prezenta cetii de advectie (Ex. California, Atacama). Regiunea Marii Mediterane este remarcabila pentru vinturile sale locale. Sirocco si Khamsin-ul sunt doua dintre vinturile uscate care bat dinspre Sahara si care pot genera o crestere a temperaturii pina la 40sC. Mistralul este un vint rece, catabatic, care isi are originea in Alpi si care coboara foarte repede pe culoarul Rhon-ului.

            Vegetatia

            Vegetatia xerofila sau cea rezistenta la seceta, caracteristica acelor regiuni cu climat mediteraneean. Este denumita chaparral in California, maquis sau garriga in Europa si mallee in Australia.. Productia primara neta a acestor ecosisteme este in jur de 700g/m2/an fiind limitata de  catre sezonul de vara secetos si probabil de activitatea umana din aceste regiuni. Acestea impreuna cu incendiile au generat aparitia unei vegetatii originale de climax.

            Vegetatia de climax se crede ca ar fi fost o padure deschisa, alcatuita dintr-un amestec de arbori semperviriscenti (stejarul de pluta) si conifere (Pinul de Alep, cedrul, chiparosul). Astazi sunt prezente tufisurile sclerofile. Multi arobori sunt semperviriscenti, maximizindu-si potentialul pentru fotosinteza. Altii, precum stejarul de pluta, s-au adaptat la conditiile de mediu reducindu-si evapotranspiratia; maslinul si eucaliptul au radacini lungi pentru a putea ajunge la rezervele de apa, iar uneori radacinile au aspectul unor bulbi pentru a inmagazina apa. Inaltimile arborilor sunt in jur de 3-4m, prezentind si o rezistenta ridicata la foc (pirofitici).

            In Europa mediteraneeana exista doua variatii principale in cadrul vegetatiei ecositemelor. Prima, maquis-ul care creste in regiuni cu roci impermeabile (granit) alcatuit din tufisuri care ajung pina la 3m inaltime, a doua, garriga, se intilneste in regiunile uscate cu roci permeabile (calcare) este mai putin inalta si mai dispersata. Alte tufisuri includ specii aromate precum lavanda, rozmarinul.

            Litiera limitata tinde sa se descompuna incet in timpul verilor uscate chiar daca temperaturile permit activitatea bacteriilor. Fauna si vegetatia de climax s-a retras pe masura ce activitatea umana a avansat, astfel incit regiunile Europei mediteraneene si California reprezinta biomurile cele mai afectate de catre activitatea umana.

            Solurile

            Solurile mediteraneene sunt tranzitionale, intre cele brune din regiunea marginilor umede si cele cenusii din zona marginilor deserturilor. Initial s-au format sub o padure de amestec, foioase si conifere, acum reprezentind partial o relicta a fostului peisaj forestier.

            Exista suficiente radacini sau frunze cazute care sa asigure un strat semnificativ de humus. Ploile din timpul iernii duc la spalarea bazelor si oxizilor de fier si aluminiu precum si translocatia argilelor. Orizontul B este imbogatit astfel in argila putind avea o culoare rosie datorita redepunerii Fe si Al.

            In multe dintre biomurile mediteraneene, roca parentala este mult mai importanta in formarea solului decit climatul.

Spania

Populatie si asezari. In a doua jumatate a mileniului I. I.Hr. se formeaza pe teritoriul Spaniei poporul celtiber din contopirea ibericilor autohtoni cu triburile celtice sosite pe aceste meleaguri.

Dupa o serie de evenimente legate de prezenta grecilor si fenicienilor pe  litoralul Spaniei, romanii supun regiunea transformand-o in provincie romana. Urmeaza o serie de invazii terminand cu cea a „Imperiului Bizantin”  (sec. VI - VII), dar importanta este cea araba care pune bazele califatului Cordoba.

Centrul dominatiei maure se gasea in bazinul Andaluziei, zona joasa a acestuia, o vale intens cultivata si irigata, si pe ale carei coline se intalneau plantatii de maslin. Insasi planurile oraselor Cordoba si Sevilla, monumentele, gradinile publice sunt realizate in maniera maura. Sevilla era unul din centrele comerciale importante din Lumea Noua.

Aici au fost aduse noi plante de cultura (bumbac, trestie de zahar,) introduse irigatiile etc. Oricum sudul a fost marcat de prezenta musulmana dar si de aventura coloniala a secolului al XV-lea.  Destramarea acestuia (1031) si sfarsitul ocupatiei arabe in 1492 a insemnat recucerirea de catre crestini a teritoriilor inclusiv a Balearelor, Siciliei.

Secolele XV-XIV gasesc Spania alaturi de Portugalia printre initiatorii calatoriilor ce vizau si descoperiri geografice. Printre acestia Magellan, care in slujba Spaniei, face inconjurul lumii.

Spania, mare putere europeana inglobeaza nenumarate teritorii din continent ajungand pana in America si Asia. Treptat insa puterea Spaniei descreste desi in 1581 isi capatase independenta.

Totusi in secolul al XVI-lea aceasta tara are cel mai mare imperiu colonial din lume pe care incet, incet il cedeaza culminand cu 1810-1826 cand sistemul colonial din America Latina iese de sub controlul ei. Instaurarea unui regim sau altul la conducerea tarii creeaza o perioada de instabilitate pe fondul si al altor pierderi coloniale fie in America, fie in Asia. In 1931 Spania se proclama pentru a doua oara republica. Rebeliunea din 1936-1939 are drept urmare instalarea generalului Francesco Franco care devine prim-ministru in urma razboiului civil. In al doilea razboi mondial Spania se declara neutra. Dupa moartea lui Franco, printul Juan Carlos de Burbon este proclamat (1975) rege al Spaniei, care are un rol deosebit in consolidarea democratiei. In 1982 Spania a fost primita in NATO, iar in 1986 in Uniunea Europeana.

In anul 2001 Spania avea o populatie de 40.037.995 loc. Fata de 1981 cand era de 37.800.000 loc a crescut cu aproape 1,5 mil. loc. Densitatea populatiei este de 77.8 loc./kmp. Raportat la aceasta valoare medie exista regiuni cu o mare concentrare a populatiei valorile depasind deseori 500-1000 loc./kmp.

Astfel fatada mediteraneeana adica provinciile Catalonia, Valencia, Murcia si Andaluzia, prin prezenta unor mari centre urbane (Barcelona, Valencia, Murcia, Sevilla, Cadiz, s.a.), prin activitati industriale, comerciale si de transport, financiar-bancare, prin activitati agricole in principal agricultura de piata, legata de prezenta unor campii fertile, a irigatiilor etc.inregistreaza valori sunt cu mult peste media pe tara.

De asemenea regiunea centrala, din Meseta Spaniola, dominata de orasul Madrid, capitala tarii prin functiile pe care le are si prin influenta exercitata asupra regiunii in care se afla cunoaste cresteri mult peste valoarea medie. Chiar si regiunea nordica, inclusiv litorala datorita unor orase cu functii mai ales industriale si comerciale (Oviedo, Bilbao, Santander, Gijon, San Sebastian, La Coruna) ridica mult valorile densitatii populatiei. Cu toate acestea sunt regiuni (montane sau din meseta) in care populatia se concentreaza intr-un numar mic, ba mai mult exista chiar deplasari, exoduri spre regiuni endodinamice (regiunea mediteraneana, Valea Guadalquivir, orasul Madrid).

Fata de valorile anilor 1970, ale natalitatii 20‰ astazi, dupa mai bine de trei decenii valorile au coborat sub 10‰ (9.3‰), iar mortalitatea a scazut de la 19‰ la circa 8.6‰ rezultand un spor natural de 0,7‰. Circa 4 milioane de spanioli traiesc in strainatate astazi exodul catre alte tari fiind diminuat, ba mai mult exista sosiri din alte colturi europene sau ale lumii in Spania, chiar deca pe perioade scurte, pentru a efectua activitati indeosebi agricole.

Daca altadata, Murcia si Andaluzia erau regiuni de exod, astazi, cel putin o parte a lor este atractiva avand in vedere, aparitia unor ramuri industriale noi, a dezvoltarii de exceptie a serviciilor din care o buna parte se indreapta spre turism, a unei agriculturi ale carei produse sunt destinate exportului.

Insasi sporul natural mult diminuat astazi impune o oarecare stabilitate populatiei.

O buna parte a populatiei (76%) locuieste in orase. Printre cele mai importante se numara: Madrid (4.950.000 loc.) mare centru de atractie, orasul s-a extins in lungul unor axe de circulatie, si-a dezvoltat mai ales industria de varf (electronica, electrotehnica, birotica, optica) dar si industria de autovehicole (autoturisme), avioane.

Barcelona (1.6 mil. loc. si  aproximativ 4.6 mil. cu aglomeratia urbana). Al doilea mare oras al tarii, unul din marile porturi si orase industriale din bazinul Mediteranei Occidentale, in care se asociaza ramuri industriale traditionale (industrie textila, portelanuri si ceramica, pielarie, industria lemnului) cu ramuri moderne (petrochimie, electronica si electrotehnica, mijloace de transport de toate categoriile). Este considerat „Parisul Spaniei” situat pe axa Hospitalet-Barcelona-Bodalona avand ca orase satelit Bodalona, Tarrassa, Mataro. Aici exista un mare muzeu de arta catalana.

Valencia  (peste 750 ooo loc. si circa 2 mil. loc. cu aglomeratia urbana) centru comercial, industrial si turistic de prim rang.

Sevilla (aproape 700 000 loc.) port pe Guadalquivir, oras al industriei usoare (matase), Zaragoza (aproape 600 000 loc.) important centru al Aragonului cu industria autovehiculelor, textila, alimentara, un important nod de comunicatii, Malaga (peste 500 000 loc. ), Bilbao (circa 400 000 loc.), Las Palmas, Valladolid, Murcia, Cordoba (oras muzeu), Palma de Mallorca, Vigo, Toledo s.a.

Economia. Spania este o tara cu o economie dezvoltata, o tara industrial-agrara inscrisa printre statele lumii cu un PIB in 1995  de 557,4 mld USD si un PNB de 13 740 de USD/cap loc.

Industria. Resurele tarii, fie ca este vorba de subsol, sol sau de alta natura sunt completate cu cantitati importate fiind vorba in principal de materii prime.

Industria energetica se axeaza inca pe zacaminte de carbuni exploatate in Muntii Cantabrici (aproape de centrul Mieres), Iberici, culmile Subpireneene, Sierra Morena la sud de Penarroya.

O parte din energia electrica este asigurata de hidrocentrale inclusiv regiunea Madrid. Petrolul se adauga surselor energetice dar zacamintele sunt inca in multe locuri in stadiul de prospectie. Se exploateaza la Amposto Marino, la sud de Tarragona din platforma continentala a Marii Mediterane. De aceea Spania este nevoita sa importe cantitati mari de petrol.

Raspandite sunt insa centrele de prelucrare a petrolului (rafinariile) avand o mare capacitate de rafinare (Tarragona, Cartagena, Algeciras la Mediterana; Puertolano in Meseta; Bilbao, La Coruna in regiunea nord-atlantica). O singura conducta transporta petrol spre interior, cea de la Malaga la Puertolano, transportul spre celelalte mari consumatoare realizandu-se pe caile ferate, rutiere sau navale. Energia electrica este furnizata si de centralele atomoelectrice, cum sunt cea de la Asco pe Ebru nu departe de varsare si la Cofrentes pe Jucar in Valencia.

Industria siderurgica foloseste o gama variata de zacaminte (minereuri de fier, aur, argint, mercur, cupru, zinc, magneziu, plumb, saruri de potasiu) care se gasesc in Cordiliera Betica, Sierra Morena si Muntii Iberici.

Principalele centre siderurgice: Gijon si Aviles pentru siderurgia fierului si a aluminiului; La Coruna – siderurgia aluminiului; Santander si Bilbao siderurgia fierului si a cuprului bazata pe minereurile de fier si cupru din regiune (Muntii Cantabrici); siderurgia fierului la Sagunto langa Valencia; siderurgia cuprului la Cartagena avand la indemana zacamintele de cupru din zona; siderurgia cuprului din lungul culoarului Guadalquivir cu centre la: Linares si Cordoba, prelucrand zacamintele exploatate din Sierra Morena de langa Riotinto. Izolat apar centre in Meseta care prelucreaza bauxita (ex. Valladolid).

Prin urmare Spania este un important producator de fier, cupru si mercur in Europa. Evident de pe harta tarii au disparut multe centre care prin productia redusa sau epizarea materiei prime nu au putut fi amintite.

Industria constructoare de masini, relativ noua comparativ cu industria textila, incaltamintei, ceramicii, sticlei a aparut in regiuni urbane cu puternica solicitare fie ca este vorba de mijloace de transport, de utilaje si infrastructura. In general se remarca  regiuni in care aceasta ramura industriala este precumpanitoare: Catalonia, Murcia, Madrid, Asturia si Andaluzia. Unele din cele amintite aveau deja preocupari in ramuri industriale ca: industria textila si incaltaminte in Catalonia, a pielariei in Andaluzia, Castilia Veche. Se remarca in mod deosebit zona litorala fie mediteraneana fie atlantica. Astfel in Catalonia s-a dezvoltat constructia de nave, de avioane, autovehicule, utilaj destinat industriei textile si chimice, material rulant (Barcelona). In Valencia si Murcia constructia navelor, a utilajelor industriale si agricole, in Asturia, Cantabria si Galicia, constructia navelor (Vigo, El Ferrol), a avioanelor, autovehiculelor (fig. 3).

In regiunea Madrid, industria constructiilor aeronautice, electronice, electrotehnice, material rulant, autovehicule. In Andaluzia – constructii navale (Cadiz, Sevilla, Huelva). Izolat in limita Mesetei se intalnesc centre industriale ca Va lladolid (industrie aeronautica).

Industria chimica. Este reprezentata pe de-o parte de industria chimica de baza pe seama sarurilor de natriu si potasiu, autohtone producand acizi, coloranti, amoniac, cu centre ca: Madrid, Badalona, Huelva, Santander, Gijon, Bilbao, si industria chimica bazata pe prelucrarea petrolului din care se obtin produse sintetice, ingrasaminte, produse farmaceutice etc. (Tarragona, Cartagena, Algeciras, Puertollano, Escombreras, La Coruna si Bilbao). Ca si in cazul altor ramuri industriale si aici au aparut ramuri noi, cu centre noi, iar altele au disparut. 

Pentru dezvoltarea noii industrii petrochimice care sa satisfaca exigentele economiei Spaniei aceasta este obligata sa importe peste 50 mil. t. titei anual.

                                                                                                                                                                  Industria textila, a pielariei si incaltamintei raman cum s-a aratat, ramuri traditionale cu prezente mai ales in Catalonia, Andaluzia (Cordoba) si Salamanca.

                                                                                                                                                                  Industria alimentara este sustinuta in principal de productia uleiului de masline,a  vinului, produselor lactate, zaharului.

Repartitia industriei, ca si ponderea vis a vis de alte activitati pune in evidenta prezenta catorva zone industriale dar care astazi sub anumite aspecte legate de: disparitia unor activitati, reprofilare, implicit o noua specializare, traverseaza o etapa de reconversie sau de expansiune. Acestea sunt: zona Madrid, zona Barcelona-Tarragona, zona Saragoza, zona Valencia-Castellon, zona Valladolid si zona Huelva.

Alte regiuni cu vechi preocupari dominante spre exemplu in domeniul siderurgic traverseaza perioade de reconversie sau sunt in criza (regiunea Bilbao-Santander – San Sebastian si regiunea Gijon-Oviedo).

Agricultura. Detine 10,7% din populatia activa ceea ce inseamna cu 20% mai putin decat in anul 1980.

Mai mult de un sfert din suprafata tarii este cultivata cu cereale fie sub forma monoculturilor neirigate ca in Castilia Veche fie sub forma policulturii mediteraneene in care cerealele se asociaza cu vita de vie si maslinul. Acest tip de cultura se intalneste in aproape toata jumatatea estica a tarii. 

In jumatatea sud-vestica, mai ales in Estremadura si estul Castiliei Vechi se parctica un sistem extensiv: diverse culturi si cresterea animalelor.

Nordul si nord-vestul tarii este favorabil cresterii animalelor pentru lapte si policulturii. Muntii Pirinei raman in domeniul economiei montane.

Pe suprafete restranse in limitele tipurilor de cultura amintite se intalnesc: culturi irigate pentru cereale, fructe si legume (litoralul mediteraneean, Andaluzia, valea Ebrului, Castilia Veche, Estremadura – in jurul orasului Badajoz); vita de vie (Mancha, Murcia, Andaluzia, valea Ebrului, Catalonia, Castilia Veche); plantatiile de maslin (Andaluzia- care are si cele mai intinse suprafete plantate cu maslin atat pe versantul dinspre Cordiliera Betica dar si pe cel al Sierrei Morena -, Estremadura, sudul regiunii Madrid). De altfel limita ariei maslinului trece pe la jumatatea Spaniei de la vest catre est incluzand si Depresiunea Ebru.

Spania se situeaza pe locuri fruntase in Europa si in lume la mai multe produse agricole: ulei de masline, citrice, vin, curmale.

Exista in Spania un veritabil sistem agrar numit Huerta (gradini celebre) care inseamna o campie irigata cu apa provenita din regiunile muntoase limitrofe. Cel mai tipic, apare acest sistem in Valencia pa 100 km la poalele muntilor Celtiberi (R. Lebeau, 1991) unde cantitatea de apa oferita de munti permite irigarea permanenta.

Repartitia apei este dirijata de o institutie creata in acest sens. Este o agricultura etajata: pe parter culturi ierboase, iar deasupra plantatii de arbori. Se cultiva grau, porumb, lucerna, flori, fasole, citrice care au inlocuit plantatiile de dud, existand si o rotatie a culturilor. Sa nu uitam plantatiile de stejar de pluta din Catalonia care furnizeaza pentru industria alimentara  materie prima ca accesoriu. Pe litoralul mediteranean al Spaniei se practiva acvacultura produsele avand ca destinatie: alimente, industria farmaceutica, cosmetica, detergenti, fertilizanti, indicatori de poluare.

O preocupare importanta in economia agricola o constituie cresterea animalelor. Se practica transhumanta valorificandu-se pasunile si fanetele din regiunile muntoase, dar si cele de campie in functie de anotimp, de traditie de cerintele pietei. Se constata o scadere a numarului de ovine in favoarea bovinelor, piata lanei fiind restransa si mai putin apreciata datorita concurentei. Insasi economia pastorala traditionala in Sierre, bazata pe pasunat pentru ovine si caprine, a fost inlocuita cu cresterea de bovine in regiunile joase de campie.

In secolul al XVIII-lea peste 1 mil. de oi coborau in Estremadura si urcau vara in Muntii Iberici. O serie de conditii au influentat negativ aceasta activitate, inclusiv industria textila, reducand-o azi la o activitate artizanala (J de la Pena Paya si F. Ortuno Medina, 1991).

Extins si de foarte mare importanta este pescuitul mai ales la Oceanul Atlantic, dar si la Marea Mediterana multe din porturi fiind specializate in pescuitul si prelucrarea anumitor specii.

Cai de comunicatii.  Din punct de vedere al dotarii, Spania are cai de comunicatii feroviare, rutiere, fluviatile si maritime. Exista o retea feroviara care traverseaza tara de la nord catre sud si de la est catre vest, inclusiv in Portugalia, unind astfel Mediterana cu Oceanul Atlantic. In cea mai mare parte aceste magistrale trec prin Madrid, important nod de comunicatii. Densitate mai mare inregistreaza caile rutiere. Chiar si Muntii Pirinei sunt traversati de doua magistrale feroviare cu ecartament larg (1676 mm) intre San Sebastian si Biarritz in vest si Barcelona si Perpignan in est. Tot in zona Muntilor Pirinei se face legatura intre Spania si Franta prin pasurile: Puymorens in est , Somport si Roncesvalles in vest. Fata de ecartamentul cailor ferate (1676 mm) Spania difera de restul tarilor Europene, inclusiv de Rusia care are 1435 mm. Legatura cu Franta s-a realizat si prin tunele ce strapung  Pirineii cum este cel de la Vielha situat in dreapta varfului Aneto (3 404 m).

O activitate extrem de importanta si permanenta, indiferent de anotimp este turismul. In afara partii continentale unde se practica turism continuu  in regiunea litorala de la nord la sud fiecare portiune a primit un nume astfel: Costa Brava si Costa Dorada (Catalonia), Costa Azahar (Valencia), Costa Bianca (Murcia), Costa del Sol si Costa de la Luz (Andaluzia). Exista doua zone de recreatie una in Baleare (turism predominant de vara) si una in Canare (turism predominant de iarna).

Sa nu uitam ca la sfarsitul secolului al XIX-lea aristrocratia engleza lanseaza modul de odihna (sejur) hivernal tocmai pe coastele Mediteranei si ca, de aici, turismul a luat o mare dezvoltare, in primul rand prin importanta amenajarii (vezi perimetrul Valencia-Almeria). Nenumarate sunt orasele si dotarea acestora care atrag anual un numar impresionant de turisti (orasul Algeciras – primul oras spaniol cucerit de arabi; Alhambra, fortareata si palat la suveranilor mauri din Granada, capodopera a arhitecturii musulmane din secolele XIII-XIV; Sevilla – cu palate, marea moschee in Cordoba, Casa Cervantes si Muzeul Prado din Madrid; case muzeu El Greco din Toledo; vetigii romane – Zaragoza, fortareata maura in orasul Malaga s.a.).

In ceea ce priveste comertul exterior Spania exporta produse industriale si agricole, tehnologie, birotica si importa petrol, echipament de transport etc., principalii parteneri fiind: Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia.

Diferentieri regionale. Sub raportul dotarii, aportului national si functionalitatii diferitelor regiuni in Spania se deosebesc: Regiunea mediteraneana. Include: Catalonia, Valencia, Murcia, partial Andaluzia. Este cea mai populata regiune a Spaniei si cuprinde cele mai importante orase: Barcelona, Valencia, Murcia, Cartagena, Alicante, Almeria, Malaga.

Are conditii naturale favorabile dezvoltarii unor activitati comerciale si de transport, industriale, si agricole.Se remarca rolul orasului Barcelona cu un profil economic complex (industrial, desi multa materie prima se importa -, comercial, cultural, administrativ dar mai ales turistic) incluzand  si orasele satelit care graviteaza in jurul sau (Badalona, Sabadel, Tarrossa, Hospitalet), Valencia – un oras industrial (siderurgie) si comercial, Murcia si Cartagena – un nucleu al industriei siderurgice, petrochimice si a constructiilor  navale, Almeria si Malaga centre ale industriei constructoare de masini si ale industriei usoare, Algeciras – centru petrochimic. Regiunea se remarca prin potentialul si activitatile turistice dar si printr-o agricultura extensiva si intensiva in principal de piata. Poate fi alaturata regiunii mediteraneene regiunea Aragon – care graviteaza spre Mediterana – cu orasul Zaragoza, un nucleu industrial (constructii de avioane, industrie textila) un important nod de comunicatii legat printr-o magristrala cu Barcelona, situat pe un culoar activ din punct de vedere agricol (canalul de irigatie – Canal Imperial de Aragon).

Regiunea nordica. (Navarra, provincia Basca, Cantabria, Asturia, Galicia) ofera conditii naturale optime, cu multe precipitatii, cu zacaminte de carbune si fier cu o industrie prelucratoare mai ales siderurgica (feroasa si neferoasa), chimica si petrochimica. Orasele mai importante sunt: Oviedo, Santander, Gijon, San Sebastian, Bilbao. Sunt prezente constructiile navale, aerospatiale, industria lemnului, industria textila.

Regiunea centrala cuprinde cele doua Castilii, regiunea Aragon si Andaluzia. Rolul principal il are Madridul, rol polarizator, in care functia industriala este activaa prin industria constructiilor de masini (autovehicule, avioane), industria chimica, textila si alimentara cu ramuri traditionale. In afara de Madrid exista cateva orase si chiar zone industriale unul traversand o perioada de reconversie - Valladolid).

Regiunea sudica (partial Andaluzia). Corespunde in mare masura provinciei Andaluzia si mai cu seama culoarului Guadalquivir. Cele patru orase: Sevilla, Cordoba, Cadiz, Huelva sustin o economie agroindustriala complexa cu: siderurgie neferoasa, chimie, industrie constructoare de masini, textila si o agricultura din care nu lipsesc: cultura vitei de vie, maslinului si citricelor.

Insulele Baleare si Canare. In afara de turism se remarca activitati legate de pescuit si agricultura (cerealicultura si pomicultura, mai ales citrice si vita de vie) si in mai mica masura industrie (textila, pielarie, ceramica).

                                       Italia

       Peninsula Italica (Apeninica) este cea mai mica dintre peninsulele Europei Meridionale si ocupa o pozitie mediana in Mediterana, fiind izolata de restul continentului prin puternica bariera muntoasa a Alpilor. Ingustimea peninsulei are repercursiuni importante asupra fenomenelor geografice: raurile sunt scurte si dreneaza suprafete mici, iar influenta Mediteranei acopera o buna parte din suprafata sa.

            Conditii fizico-geografice. Relieful Peninsulei Italice se caracterizeaza prin dominarea muntilor. In tot lungul sau se insira numeroasele culmi muntoase ale Apeninilor. Acesti munti nu sunt unitari. Ei reprezinta o imbinare a structurilor hercinice cutate si fragmentate sub forma de blocuri cu structurile cutate alpine, la care se adauga structurile vulcanice.

Apeninii Nordici, situati intre pasul Altare si izvoarele Tibrului se aseamana ca structura si relief cu Carpatii flisului.

Apeninii Centrali situati intre izvoarele Tibrului si izvoarele raului Volturno, sunt alcatuiti mai ales din calcare mezozoice cutate pe alocuri chiar rasturnate. Spre deosebire de Apeninii nordici, Apeninii centrali au fost supusi unor dislocari tectonice care au dus la formarea unor culmi si blocuri montane cu versanti abrupti, separate de depresiuni tectonice. In relieful Apeninilor centrali predomina formele de eroziune fluviala si cele carstice. La altitudini de peste 1.900-2.000 m apare relieful glaciar

Apeninii Sudici incep la izvoarele raului Volturno si sunt cei mai complecsi din punct de vedere structural si morfologic. Miscarile tectonice recente i-au fragmentat sub forma de masive izolate, cu suprafata culmilor netezita si cu versanti abrupti, despartite prin adanci defilee si depresiuni.  Desi masivele muntoase ale Apeninilor sudici sunt mai detasate unele de altele, inaltimea lor nu este cu mult inferioara Apeninilor centrali. Cele mai inalte piscuri depasesc 2.000 m. Apeninii sudici se gasesc inca in plina evolutie tectonica. Dovada sunt numeroasele cutremure ce se produc aici, uneori cu efecte dezastruoase.

            Marile insule din Marea Tireniana care apartin Italiei sunt in cea mai mare parte muntoase. Sicilia, separata de Peninsula Italica doar prin ingusta stramtoare Messina, este dominata de structurile cutate tertiare ale lanturilor montane din nordul sau, dirijate V-E. In apropierea litoralului estic al Siciliei se ridica impresionantul con vulcanic Etna (3.340m), pe versantii caruia sunt situate cca 220 conuri secundare. Etna este unul dintre vulcanii cei mai activi ai Europei. Lava  ce se revarsa din cratere ajunge adesea pana la poale, provocand mari pagube. Cu toate acestea, datorita fertilitatii ridicate a solului vulcanic, pantele inferioare ale Etnei au populatie densa si sunt cultivate cu vii, livezi de maslini,  citrice. Sardinia se deosebeste sub raport structural de Sicilia si de Apenini. Ea este constituita in principal din granite. In relieful ei domina muntii de altitudine mijlocie, puternic fragmentati de falii si de eroziunea raurilor. Muntii Sardiniei nu depasesc 2.000 m si sunt separati in masive izolate prin vai largi, depresiuni cu fundul neted sau chiar portiuni de campie. Asa sunt campiile Cagliari si Oristano

Cu toata preponderenta reliefului muntos, in Peninsula Italica este situata cea mai mare campie din sudul Europei, Campia Padului. Cu o suprafata de 46.000 kmp, Campia Padului este incadrata dinspre nord, vest si sud de Alpi si Apenini si este larg deschisa spre Marea Adriatica. Aceasta campie s-a instalat pe locul unei inflexiuni tectonice care a functionat mult timp ca golf al Marii Adriatice. Raurile si ghetarii au transportat din Alpi si Apenini mari cantitati de material friabil care a colmatat golful. Sectorul nordic al campiei este mai ridicat si mai fragmentat. In sud, la contactul cu Apeninii, s-a format un glacis scurt, dar destul de inclinat si cu fragmentare specifica de doaburi. Partea central-axiala a campiei si compartimentul venetian este cea mai neteda.

Padul si unii afluenti ai sai curg intre grinduri naturale sau diguri artificiale si adesea nivelul apei este mai inalt decat campia.

 La varsarea in Marea Adriatica, Padul formeaza o delta care inainteaza repede spre larg. In regiunile litorale ale campiei sunt numeroase lagune separate de mare prin cordoane litorale. Cea mai mare este laguna Venetiei, care adaposteste faimosul oras cu acelasi nume.

                                                Campia Padului


                                       Italia de Nord

    

 Desi in ansamblul sau mediteraneana, clima Peninsulei Italice prezinta importante particularitati regionale. In nord, in Campia Padului deschiderea larga a acesteia spre est  determina aparitia unor trasaturi de clima temperata, care se manifesta mai ales in caracteristicile termice ale sezonului rece si in regimul anual pluviometric. Temperatura medie a lunii ianuarie este de 1,4sC la Milano. Zapada cade in fiecare an, iar in anii cei mai aspri se mentine 3-4 saptamani in sir. Minimele absolute ating valoarea de –17sC. Vara, temperaturile din Campia Padului, au valori apropiate de restul peninsulei. Temperaturile medii ale celei mai calde luni sunt cuprinse intre 23sC si 24sC. Nu se constata in schimb seceta de vara caracteristica sudului. Regimul anual al precipitatiilor este mai mult sau mai putin uniform. Se disting totusi un minim de iarna si unul de vara. O mare parte din campie primeste 700-1.000 mm precipitatii, partea rasariteana fiind mai secetoasa. La sud de Campia Padului, caracteristicile climatice sunt puternic influentate de relief. In munti-iarna este relativ aspra, iar vara racoroasa. Numai in regiunile joase ale litoralului, clima este tipic mediteraneana. In Sicilia, temperatura medie a lunii august este de 26sC la Siracuza. Valorile temperaturilor medii ale lunii august scad usor de la sud spre nord. La Napoli se inregistreaza 24sC, iar la Milano 23,5sC. In acelasi sens scade si uscaciunea sezonului de vara astfel: la Siracuza, in lunile iunie, iulie si august  cad  in total 20 mm precipitatii, la Napoli 69 mm, iar la Milano 221 mm. Iarna, in zona joasa este un anotimp calduros. Cea mai inalta temperatura medie a lunii ianuarie este inregistrata in Sicilia. Iarna calda este si pe litoralul liguric situat la adapostul Alpilor. Dar mai spre sud, din cauza patrunderii periodice peste Apenini a maselor de aer rece dinspre Campia Padului, iarna este mai rece: la Florenta, temperatura medie a lunii ianuarie este de 4,5sC. In general, litoralul tireian este mai cald iarna decat cel adriatic.  Cele mai umede sunt regiunile muntoase care incadreaza litoralul liguric. Spre sud, precipitatiile medii anuale scad la   700-1000 mm.

 Raurile Peninsulei Italice sunt mai bine dezvoltate in partea sa nordica, in Campia Padului. Multe dintre acestea izvorasc din etajul ghetarilor si al zapezilor permanente din Alpi. Artera cea mai importanta este Padul (Po) care depaseste 600 km lungime. El are un debit bogat si un regim pronuntat sezonier. De aici rezulta variatii mari de debit pentru rauri. Acestea au ape bogate numai in sezonul rece si ploios. Vara, cand alimentarea din ploi lipseste si pierderile prin evaporare sunt foarte mari, scurgerea se mentine numai pe raurile mai importante, celelalte seaca.

 Peninsula Italica are o flora bogata. Peisajul actual este mult modificat mai ales in zona joasa, unde vegetatia naturala a fost inlocuita cu terenuri cultivate. Cea mai caracteristica formatiune vegetala din Italia peninsulara si insulara este machisul. In mod obisnuit, vegetatia tipic mediteraneana acopera campiile litorale si poalele muntilor, urcand pana la 400-500 m altitudine in nord si 800-1.000 m in sud. Peste  aceste limite cresc paduri de munte alcatuite din stejar, castan, fag, carpen,  dominante fiind speciile de stejar si castan. In unele sectoare, la limita superioara a padurilor de foioase cresc si paduri de conifere. Pe culmile de peste 2.000 m din Apeninii centrali si in Etna cresc tufisuri subalpine si pajisti alpine cu numeroase plante endemice.

In Campia Padului, invelisul vegetal spontan aproape nu se mai pastreaza, campia fiind intens cultivata. Rarele cranguri de stejar, desisurile de salcie si de plopi de pe malurile raurilor sunt analoage cu cele din vegetatia Europei Centrale. Vegetatia vesnic verde este reprezentata numai in regiunile submontane, in vaile si depresiunile lacustre bine adapostite contra vanturilor nordice.

 In Peninsula Italica fauna nu se deosebeste in esenta de fauna regiunii mediteraneene. Totusi apar unele elemente caracteristice numai ei. Asa este muflonul, vrabia italiana, potirnichea de stanca.

Solurile sunt destul de diversificate. In Apeninii centrali si Apeninii sudici sunt foarte raspandite solurile brun-montane de padure, iar in Apeninii nordici, solurile montane de padure carbonatate. In campiile litorale, cele mai mari suprafete sunt acoperite cu soluri brune de tufisuri xerofite, iar in Campia Padului, cele mai caracteristice sunt solurile brune de padure (de foioase) si solurile aluviale. In Peninsula Italica se intalneste  terra-rossa. Sol dezvoltat pe calcare.

            Populatia si asezarile. Populatia Italiei este numeroasa fiind unul dintre statele europene si cu valori mari ale densitatii populatiei. Repartitia teritoriala a populatiei nu este uniforma. Cele mai mari densitati sunt in Campia Padului si zona sa de contact cu muntele, bazinul mijlociu si inferior al raului Arno, sudul regiunii Lazio, regiunea Campania, partea central-estica si nord-vestica a Siciliei si intr-o oarecare masura campia litorala din estul peninsulei. (Axa Emiliei, Axa Padului, regiunea Subalpina etc.)

Structura etnica  a Italiei este foarte omogena: 98% din populatie este formata din italieni. Deplasarea populatiei de la o regiune la alt in interiorul tarii este foarte accentuata, mai intens fiind fluxul populatiei din sud spre nordul industrializat. Importanta este si miscarea dintr-un sector in altul.

·             Roma. Roma este un produs al istoriei suprapus unei arii geografice care cuprinde tot bazinul mediteraneean si o parte din Europa de mijloc. In epoca de inflorire a Imperiului Roman, Roma avea cca 1 mil.loc., pentru ca spre sfarsitul evului mediu sa scada la 17.000 locuitori. Ulterior orasul se reface si in 1871 avea peste 200.000 loc. In epoca moderna, Roma a cunoscut cateva perioade de dezvoltare exploziva. Mare metropola culturala si administrativa, Roma nu a fost prinsa de revolutia industriala, care a creat marile centre economice din nord. Un procent mai redus din locuitorii Romei sunt ocupati in industrie. In schimb diversificarea este mare: industrie mecanica, chimica, alimentara, tipografica, cinematografica, hoteliera. Roma este sediul unui mare numar de asociatii, societati si institutii atat nationale cat si internationale.

·         Milano (1.706.262 loc.) este situat la contactul dintre campia joasa si campia inalta a Padului, la intersectia unor vechi si importante drumuri E-V si N-S. Activitatile comerciale, bancare, industriale, culturale si administrative au legaturi cu intreaga tara, ceea ce confera orasului Milano un caracter de capitala si de mare metropola economica, ale carei influente depasesc limitele tarii. Puternica industrie milaneza isi are originea in atelierele textile si de arme din evul mediu. In epoca moderna, deschiderea caii ferate Saint-Gothard, in 1882 si construirea de hidrocentrale pe raurile din Alpi au constituit stimulente dintre cele mai importante pentru industria orasului. Milano joaca un rol „director” asupra instalatiilor industriale de pe o raza mare din jurul sau, in timp ce localitatile limitrofe au fost incluse chiar in perimetrul orasului. Grupurile  industriale si electrice milaneze sunt la originea dezvoltarii productiei din intreaga Italie. Siderurgia produce otel si laminate din fier vechi. La Milano se produc automobile, avioane, masini-unelte, locomotive, echipament electric. Uzinele textile prelucreaza bumbac, matase si mai putin lana. Fabricile de confectii absorb o mare parte din mana de lucru feminina. Un mare procent de muncitoare lucreaza si in fabricile de incaltaminte si marochinarie. Industria chimica este veche, dar a cunoscut o ampla dezvoltare in ultimele trei decenii. Se produc mase plastice, fibre sintetice, cauciuc, medicamente.

Functiile administrativa si culturala completeaza paleta functionala larga a orasului. Ierarhia functiilor este inversa fata de Roma. Functia industriala este net dominanta: 67% din populatia activa lucreaza in industrie.

·         Torino (1.181.569 loc.) capitala automobilelor italiene este cel mai industrial oras al tarii: 72% din populatia activa lucreaza in industrie. Industria metalurgica, de la otelarii si pana la caroserii, lucreaza exclusiv pentru fabricile de automobile Fiat si Lancia, care mai produc si avioane, motoare pentru nave, locomotive. Toata industria orasului este creata pentru a servi aceste fabrici, producand: rulmenti, radiatoare, echipament electric, lacuri, vopsele, pneuri, materiale plastice.

·         Napoli (1.225.227 loc.) este singurul mare oras din sud puternic industrializat. El influenteaza direct peste 20 de alte centre cu peste 20.000 loc., insirate intre Capua si Salerno. In dezvoltarea economica a orasului, functia portuara este cea mai importanta. Napoli este primul port la tarii pentru calatori si al doilea, dupa Genova, pentru marfuri. Santierele navale au fost renovate dupa razboi, concomitent cu dezvoltarea unor ramuri industriale noi: mecanica, electro-mecanica, chimica, petrochimica, electronica s.a

Asezat la poalele Vezuviului, Napoli are si o importanta turistica.

            Economia. Pana in deceniul 6 al secolului nostru, economia italiana a fost marcata de un grad mai redus de dezvoltare in raport cu alte state capitaliste din vestul Europei. Dupa anul 1950, mana de lucru ieftina si unele avantaje fiscale au atras capitalurile straine. Concomitent, statul intervine autoritar in sprijinul industrializarii. Astfel, industria cunoaste o prosperitate din ce in ce mai evidenta si Italia reduce inapoierea fata de celelalte tari industriale ale Europei.

Industria. Baza energetica este asigurata numai in mica parte din resurse interne: gaze naturale, hidroenergie si energie geotermica. Cele mai importante uzine hidroelectrice sunt construite pe raurile din Alpi. Uzinele geotermice sunt grupate in Toscana. C tot rolul insemnat al acestor doua surse de energie, ele reprezinta doar ¼ din productia de energie electrica a Italiei. Productia de energie electrica produsa in centrale termice cu hidrocarburi si , in ultimii ani si in centrale nucleare este preponderenta.

Capacitatea de rafinare a Italiei este cea mai mare din Europa: 213 mil.t. in 1979 fata de 166 mil.t. in Franta, 150 mil.t. in Marea Britanie. Petrolul prelucrat sau consumat de Italia este practic in intregime importat caci extractia de petrol italian este neinsemnata. In 1980 s-a extras 1.818.000 t. titei, ceea ce  inseamna o crestere de 9,5% fata de productia anului 1979, dar nu acopera nici 1% din capacitatea de rafinare si numai 1,4% din necesarul tarii. Prospectiunile petroliere au fost intensificate in zona Apeninilor, dar fara rezultate incurajatoare si Italia este obligata sa importe anual cca 110 mil.t petrol, in cea mai mare parte din tarile din Orientul Mijlociu. Pentru acoperirea nevoilor energetice au fost redeschise minele de carbuni din Sardinia si extinse exploatarile din celelalte bazine carbonifere. Productia de gaze naturale este in scadere. Zacamintele nu au rezistat ritmului de exploatare si cantitatea extrasa a scazut de la 14,5 mld.m3 in 1974 la 11,8 mld.m3 in 1980. Pentru acoperirea necesarului, Italia importa 14 mld.m3 din Olanda  Rusia si Libia. Cu Algeria s-a semnat un contract  pentru 12 mld.m3, a caror livrare se face incepand cu 1980 prin gazoduct.

Italia nu este bogata nici in celelalte resurse minerale, cu exceptia sulfului, marmurei si oarecum zincului

Cele mai dezvoltate sectoare industriale sunt siderurgia, industria textila, electronica si industria automobilelor.

Siderurgia foloseste minereu de fier, fier vechi, cocs si metale pentru aliaje din import, cea ce a influentat repartitia geografica a uzinelor siderurgice: cele mai numeroase unitati au fost construite in porturi ca Savona, Cornigliano, Genova, La Spezia, Livorno. Exista  insa uzine siderurgice si in interiorul tarii, plasate in centre importante ale industriei constructoare de masini si prelucrarii metalelor sau in apropierea lor (Roma, Milano, Torino, Savigliano). Uzinele siderurgice de pe valea Aostei sunt un exemplu necaracteristic pentru Italia de plasare intr-o zona de exploatare a fierului si carbunelui, legate deci de sursa autohtona de materie prima. Productia de otel si fonta a crescut vertiginos dupa razboi: 8.529.000 t fonta si 17.277.000 t. otel in 1970 fata de 205.000 t. fonta si 1.153.000 t. otel in 1946. In ultimul deceniu, productia se mentine in jurul a 12 mil.t. fonta si in jurul a 25 mil.t otel.

Industria constructoare de masini este puternica si diversificata. Ea joaca un rol important in economia Italiei. Una dintre subramurile cu veche traditie in aceasta tara este industria automobilelor. In uzinele de la Torino, Novara, Milano, Bolzano, Brescia, Modena, Napoli se fabrica o gama larga de automobile, autobuze, autoutilitare, motociclete, motorete, scutere, biciclete etc. In 1980 s-au produs 1.455.000 autoturisme si 166.600 autoutilitare. Productia de autoturisme a inregistrat o usoara scadere in ultimul deceniu, fenomen pus in legatura in primul rand cu criza energetica. Centrele cele mai importante de constructii navale sunt in porturile Genova si La Spezia. Santierele mai mici sunt la Venezia, San Marco, Monfalcone, Ancona si Livorno. In cadrul industriei constructoare de masini sunt remarcabile, industria aeronautica (Torino, Varese, Gallarata) si industria materialului rulant (Pozzuoli, Genova, Milano). Industria electrotehnica si electronica sunt cunoscute pe piata mondiala prin produsele sale de calitate.

Industria  chimica se bazeaza pe petrol si fosforite din import, gaz metan din import si autohton, sulf si alte materii prime autohtone. Petrochimia  pastreaza locul principal in industria chimica italiana chiar si dupa declansarea crizei petroliere mondiale. Majoritatea uzinelor sunt localizate in nordul tarii, cu exceptia uzinelor petrochimice, care abunda in porturile din sud-unde se descarca petrolul din import.

Industria textila are o veche traditie in Italia. Leaganul sau este Italia de nord, unde atelierele de prelucrare a lanei s-au dezvoltat inca din epoca feudala. Veche este si prelucrarea matasii naturale, intrata in declin dupa lansarea matasii artificiale. Industria textila italiana prelucreaza materie prima autohtona dar mai ales din import. In cadrul industriei textile, ramura cea mai dezvoltata este filatura de lana, Italia ocupand primul loc in lume, cu o productie anuala de peste 400.000 t fire de lana si tip lana. Tesaturile de lana si bumbac depasesc impreuna 300.000 t anual. Cele mai importante centre sunt grupate in nordul tarii.

Industria pielariei si a confectiilor din piele este larg dezvoltata in regiunile Piemont si Lombardia. Italia importa piei brute. Incaltamintea si produsele de marochinarie italiene sunt competitive pe piata mondiala prin calitatea lor ridicata.

Industria alimentara este raspandita peste tot. Se poate spune ca este ramura industriala cel mai uniform repartizata .

Diferentieri regionale

Litoralul Campiei Padului este destul de complex, ca peisaje remarcandu-se: laguna Venetiei care adaposteste orasul Venetia, mlastinile din jurul golfului Trieste, lacurile si nisipurile sub forma de dune la sud de delta.

Campia Padului, prin deschiderea sa larga catre est, nord, nord-est determina aparitia unor trasaturi de clima continentala, care se manifesta mai ales in caracteristicile termice ale sezonului rece si in regimul  anual pluviometric. Temperatura medie a lunii ianuarie este de 1,40C la Milano. Zapada cade in fiecare an, iar in anii cei mai aspri se mentine 3 – 4 saptamani. Minimele absolute ating valori de – 170C. Vara temperaturile din Campia Padului au valori apropiate de restul peninsulei. Temperaturile medii ale lunii celei mai calde sunt cuprinse intre 230C – 240C. Nu se constata seceta de vara caracteristica sudului. Regimul anual al precipitatiilor este mai mult sau mai putin uniform. Se disting totusi un minim de iarna si unul de vara. O mare parte din campie primeste 700 – 1.000 mm precipitatii, partea rasariteana fiind mai secetoasa.

In Campia Padului, invelisul vegetal spontan aproape nu se mai pastreaza, campia fiind intens cultivata. Rarele cranguri de stejar, desisurile de salcie si de plop de pe malurile raurilor sunt analoage cu cele din vegetatia Europei Centrale. Vegetatia vesnic verde este prezenta in regiuni submontane, in vai si depresiuni bine adapostite.

 

 

Populatie, asezari si economie

In aceasta regiune se inregistreaza cele mai mari valori ale densitatii populatiei (peste media pe tara - 191,4 loc/kmp) pe doua aliniamente, dintre care unul pe directia Milano-Bergamo-Brescia-Verona-Padova-Venetia-Trieste, aliniament situat in lungul unor vechi cai de comunicatie in interiorul nordului italian. Spatiul este marcat de prezenta orasului Milano, importanta metropola economica, avand o mare raza de influenta, care se extinde in tot nordul Italiei. Al doilea aliniament de mare concentrarea a populatiei se desfasoara in lungul Padului. El porneste de la Torino-Pavia-Cremona-Mantova-Ferrara pana in delta fluviului. Orasul Torino, capitala automobilelor cu predominarea industriei grele si a altora, constituie principalul centru de atractie.

Regiuni de concentrare a populatiei sunt si cele din nordul Marii Adriatice intre Trieste si Venetia, in care activitatile portuare si de transport sunt completate de cele industriale, turistice si culturale.

Pe litoralul tirenian exista si teritoriul cuprins intre Genova-Florenta si Livorno, dominat de activitati portuar-industriale, comerciale si culturale.

Repartitia spatiala a industriei:

·         zona Torino (Piemonteza) – industrie hidroelectrica, industrie constructoare de masini (autovehicule, avioane, electronica), petrochimica.

·         zona Milano (Lombardia) – industrie extractiva (gaze naturale), industria constructiilor de masini (autovehicule), industria textila, chimica, petrochimica.

·         zona Venetia-Trieste – industrie petrochimica, a constructiilor navale, chimica

Agricultura in Campia Padului are un caracter intensiv, campia este considerata principalul granar, se cultiva: cereale (orez), sfecla de zahar, vita-de-vie si se cresc bovine si porcine. In Alpi si Prealpi pe suprafete restranse si extensiv se cultiva vita-de-vie si se cresc ovine pe suprafetele cu pasuni si fanete.

  • Friuli - Venezia

Regiune situata in nord-estul Italiei, care se invecineaza la nord si est cu Austria si Slovenia, in sud cu Marea Adriatica si in vest cu regiunea Veneto. Are o suprafata de 7.847 km2 si include provinciile Udine, Pordenone, Gorizia si Trieste. In nord lantul Alpilor Carnici este intrerupt de pasul Passo di Monte Croce (Plocken) strajuind valea raului Tagliamento. Partea sudica a regiunii este reprezentata de o zona de campie costiera, ocupata de lagune putin adanci (Grado si Carole). Catre sud-est fostul teritoriu liber Trieste, in prezent inclus in Italia, se dezvolta ca un coridor ingust intre regiunea platoului calcaros Carso (Karst) si Marea Adriatica.

Cunoscuta inca din perioada romana drept regiunea Iuliana, a fost impartita dupa invaziile barbare intr-o portiune costiera (dominata de bizantini prin portul Grado) si o portiune interna aflata sub jurisdictia ducilor de Friuli si contilor de Gorizia.

Ascensiunea patriarhului romano-catolic de Aqueilia in secolul al XI-lea a dus la intrarea regiunii Friuli si a peninsulei Istria sub controlul si suveranitatea ecleziastica.

Perioada hegemoniei Aqueliene a luat sfarsit in momentul in care Venetia devine o mare putere (1420) aceasta impartind cu Austria dominatia acestei regiuni. Dupa 1815 Venezia Giulia si Friuli intra sub conducerea Habsburgilor. Provincia Udine (inclusiv Pordenone) devine componenta a Italiei in 1866. Restul regiunii (inclusiv mare parte din Iugoslavia de astazi) revine Italiei in 1918. Dupa al doilea Razboi Mondial peninsula Istria, hinterlandul orasului Trieste si platoul Karst devin parti ale Iugoslaviei, in timp ce Trieste si zona inconjuratoare devine un teritoriu liber divizat in zona nordica si sudica aflate sub administrarea SUA-Marea Britanie-Iugoslavia. Provincia Udine a fost detasata din Veneto si unita cu Gorizia luind astfel nastere Friuli-Venezia Giulia. Intelegerea de la Londra din 1954 a returnat orasul Trieste si o parte din zona nordica a Italiei, orasul devenind capitala regiunii.

Este cea mai activa regiune a Italiei din punct de vedere seismic, cutremurul din mai 1976 facind mai mult de 1000 de victime. Precipitatiile bogate favorizeaza dezvoltarea activitatilor agricole (cultura porumbului, cresterea animalelor).

Cele mai importante orase sunt Trieste, Udine, Pordenone, Gorizia si Monfalcone, orase ce au cunoscut o rapida dezvoltare. In prezent se manifesta o miscare separatista Friuliana (friulienii reprezinta 3/5 din totalul populatiei), care face presiuni pentru obtinerea autonomiei.

Venetia

-          oras amplasat in nord-estul Italiei pe 188 de insule  in laguna Venetia, situata la nord de delta Padului;

-          traversat de peste 400 de poduri; considerat sigurul oras din lume construit in intregime pe apa;

-          centru administrativ al regiunii Veneto;

-          in afara de Venetia, in regiunea lagunei se mai intalnesc orasele: Chioggia in sud, Mestre in vest si cateva centre mai mici cum sunt: Murano, Burano, Torcello, Lido di Jesolo;

-          ca mod de utilizare a terenurilor se remarca cel agricol spre nordul si sudul lagunei, apoi pescuitul in zonele indiguite;

-          laguna comunica prin trei guri cu Marea Adriatica (Lido, Malamoco, Chioggia);

-          istoria Venetiei este marcata de-a lungul timpului de mari lucrari intreprinse pentru protejarea ei; venetienii au construit pereti de protectie (murazzi) in acest sens;

-          orasul Venetia desfasoara pe langa activitatile turistice si activitati portuare, industriale si comerciale.

·         in inima Venetiei se afla Piata San Marco descrisa de Napoleon ca cel mai elegant salon din Europa; ea reprezinta cel mai grandios punct de atractie din Venetia. Cu porumbeii sai, cafenelele si magazinele exotice, ea este centrul Venetiei turistice;

·         Basilica San Marco – poarta numele evanghelistului Sf. Marcu, ale carui ramasite pamantesti au fost recuperate de venetieni din Alexandria in secolul al IX-lea. Fatada somptuoasa are cinci arcade decorate cu mozaicuri. Atmosfera impresionanta din interior este sporita de decoratiunile  peretilor: placi de marmura acopera partea de jos, in timp ce mozaicuri din aur impodobesc boltele, arcadele si cupolele;

·         Turnul Campanile are o inaltime de 100 m, domina piata San Marco, venetienii il numesc ’’stapanul casei’’;

·         Turnul cu ceas proiectat in anul 1496, in varf doi mauri din bronz bat ora exacta;

            

·         Palatul Dogilor – construit in stil gotic;

-         resedinta oficiala a dogilor si sediul guvernului in timpul republicii, palatul este acum o dovada elocventa a puterii si maretiei Venetiei din perioada sa de glorie;

-         cuprinde o serie de sali grandioase cea mai importanta fiind Sala Marelui Consiliu, sala ce ii gazduia pe nobilii ce faceau parte din consiliu;

-         invecinata cu palatul este fosta inchisoare ducala;

-         odata judecati si condamnati, prizonierii erau condusi spre celula pe un pod ingust, acoperit – numit Puntea Suspinelor.

-          Marele Canal – grandioasa sosea a Venetiei strabate orasul pe o lungime de 3,5 km. Aceasta artera principala este flancata de palate realizate indeosebi intre secolele al XIII si al XVIII-lea, intr-o mixtura de stiluri: bizantin, gotic, renascentist si baroc;

-          Biserica Santa Maria della Salute – in stil baroc, ridicata drept multumire pentru salvarea orasului de la ciuma din anul 1630;

-          Podul Rialto – primul pod care trece peste canal;

-          Palatul Ca´d Oro (Casa de Aur) a fost construit in anul 1420, acoperit in intregime in foite de aur. In interior galeria de arta cuprinde o colectie de picturi, fresce si sculpturi.

Murano

 -  se intinde pe cinci insulite strabatute de canale;

    - la sf. sec. al XIII-lea, aceasta zona a devenit centrul venetian al industriei sticlei, dupa ce fabricile de sticla din Venetia au fost mutate aici de teama unui incendiu.

Burano

-      renumit pentru faimoasele dantele venetiene.

Trieste

Oras principal al regiunii, Trieste este situat in golful cu acelasi nume langa primele ramificatii ale carstului Triestino; provincia sa, constand doar din cinci orase, este cea mai mica din Italia.

La inceput o colonie a popoarelor ilariene si carnice, a fost transformat intr-o colonie romana in 33 i.Hr. si a capatat importanta ca centru comercial mai ales in timpul lui Traian. Dupa caderea Imperiului de Vest, orasul a fost condus mai intai de goti si apoi de bizantini si lombarzi. Dupa dominatia franca, a fost condus de episcopi si mai tarziu, in secolul al XIII-lea, a devenit municipiu, fiind deseori ajutat de Ducii Austriei in frecventele sale conflicte cu Venetia. In 1469, Trieste a fost cucerit de Frederik III. Exceptand scurta perioada de dominare a Venetiei, in 1509, si apoi a lui Napoleon, a impartasit soarta celor care o conduceau, a Casei de Austria, pana la unirea cu Regatul Italiei, in 1918. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Trieste a fost administrat de aliati pana in 1954 cand a redevenit parte a Italiei. Pana in secolul al XVIII-lea orasul a fost inconjurat de ziduri, centrul fiind Colli di S. Giusto. S-a extins progresiv dincolo de aceste limite pana in 1719 cand, prin decret imperial, orasul a devenit port liber, asumandu-si rolul de cel mai mare port al Imperiului Austriac. Dupa aceasta perioada initiala de dezvoltare caracterizata printr-o structura perpendiculara a urmat conturarea definitiva ce a avut loc in a doua jumatate a secolului trecut, cand a dobandit aspectul specific secolului al XIX-lea pe care il pastreaza si acum.

  • LOMBARDIA

Regiune situata in nordul Italiei care include provinciile Bergamo, Brescia, Como, Cremona, Lecco, Lodi, Mantova, Milano, Pavia, Sondrio si Varese. Capitala este Milano. Se invecineaza la nord cu Elvetia si cu regiunile italiene Emilia Romagna in sud, Trentino-Alto Adige si Veneto in est.

            Din punct de vedere fizico-geografic se imparte in trei subdiviziuni, dispuse de la nord la sud: o zona alpina si prealpina, o zona deluroasa, o zona de cimpii aluviale. Zona alpina are altitudinea de 4.049 m in Vf. Bernina. Regiunea deluroasa este alcatuita din formatiuni morenaice, detinand totodata si citeva lacuri: Garda, Maggiore, Lugano, Como, Iseo, Idro si Varese, Brianza (Pusiano, Annone, Alserio si Segrino). Acestora li se adauga afluentii Padului, Ticino, Adda, Oglio. Climatul este continental cu veri calde si ierni reci, precipitatiile fiind in jur de 610 mm in zona Padului si de 2032 mm in regiunea montana.

Lombardia a fost locuita de catre triburi celtice inca din secolul V i.Hr., fiind cucerita de romani dupa al doilea Razboi Punic (218-201 i.Hr.), devenind componenta a regiunii Cisalpina Gaul. A fost afectata de catre invaziile barbare care au dus la caderea Imperiului Roman de Apus, iar din anul 568 pina in 774 a reprezentat centrul regatului Lombarzilor – popor germanic. Regatul Lombard a luat sfarsit in anul 774, regiunea devenind parte a Imperiului Francilor al lui Charlemagne (Carol cel Mare). Autoritatea acestuia a durat pina in 887, cind Imperiul Carolingian s-a divizat in mai multe regate, mai multe orase conduse de catre episcopi aparand astfel in Lombardia.

Aceste orase au adus prosperitate realizand tranzitul comercial intre Mediterana si tinuturile Trans-Alpine. Astfel citeva orase lombarde - Milano, Cremona, Brescia, Bergamo - au evoluat, devenind unele dintre principalele centre comerciale ale Europei acelor vremuri. In secolul XII aceste formatiuni orasenesti au atins maximul de dezvoltare. Au creat Liga Lombarda pentru a face fata amenintarii reprezentate de catre Frederik I Barbarosa, pe care l-au invins in batalia de la Legnano in 1176, fortindu-l sa recunoasca autonomia regiunii (Pacea de la Constanta, 1183).

Conflictele din interiorul comunelor lombarde au facut posibila aparitia unor familii conducatoare (Visconti si Sforza in Milano, Bonacolsi si Gonzaga in Mantua). Milano devine cel mai puternic oras din Lombardia la inceputul secolului XIV, exercitandu-si rolul conducator asupra oraselor invecinate (Brescia si Bergamo, in timp ce Mantua ramine independent).

Lombardia pierde teritorii in favoarea Elvetiei, Venetiei si altor vecini in sec. XVI. Ducatul milanez intra sub dominatia Habsburgica (spaniola) in 1535, pentru ca in 1713, alaturi de Mantua, sa intre sub dominatia Habsburgilor austrieci. In 1859 armata franco-piemonteza alunga austriecii din aceasta regiune, facilitand unirea acesteia cu Italia.

Regiunea Lombardia este cea mai populata dintre regiunile Italiei acoperind 1/10 din teritoriu. Totodata este cea mai industrializata si dezvoltata parte a Italiei, Milano reprezentand cel mai important centru industrial al Italiei. Alte orase importante ale Lombardiei sunt Brescia, Bergamo, Cremona, Pavia, Como, Mantua si Monza.

Populatia - 8882408 locuitori.

·         PIEMONTE

Regiune situata in nord-vestul Italiei care include provinciile Alessandria, Asti, Biella, Cuneo, Novara, Torino, Verbano-Cusio-Ossola si Vercelli. Catre sud, vest si nord este inconjurata de arcul Apeninilor Ligurici si de catre Alpii Maritimi, Cotici, Graici si Pennini. Elementul esential al acestei regiuni il reprezinta valea Padului care se deschide catre est si include cele mai fertile terenuri ale Italiei. La sud de valea Padului se afla dealurile Monferrato si Langhe, care la randul lor sunt intens cultivate. La poalele Alpilor se afla lacurile Maggiore si Orta. Afluentii Padului, Dora Baltea, Dora Riparia, Sesia, Tanaro si Scrivia favorizeaza fertilitatea solurilor.

       In perioada romana regiunea Piemonte a fost importanta pentru ca asigura legatura Italiei cu provincia transalpina Gaul. Dupa perioadele de stapinire lombarda si franceza a intrat sub jurisdictia Casei de Savoia. In perioada revolutionara (Risorgimento), Piemontul a jucat un rol important (1848, 1859, 1866), primul rege modern al Italiei, Vittorio Emmanuel II, fiind de fapt regele Piemontului si Sardiniei.

       Zona alpina a regiunii joaca un rol important in obtinerea energiei electrice atit pentru ea insasi cit si pentru intreaga Italie. La sud de valea Padului regiunea colinara este una dintre cele mai mari producatoare de vinuri de calitate superioara (Asti, Barbera).

            Piemontul formeaza cea mai mare parte a triughiului industrial din nordul Italiei, Torino-Milano-Genoa. Pe aici trece principala legatura feroviara dintre Franta si Italia, Torino - Col du Mont Cenis (tunelul Mont Cenis) - Paris, in timp ce in nord se afla tunelul Simplon, care face legatura cu Elvetia.

            Unul dintre simbolurile regiunii il reprezinta Padul (Po). Izvorul sau Piano del Re reprezinta si punctul pentru ascensiunile in zona Monviso. In regiunea de cimpie de la gurile de varsare se afla elegantul oras Saluzzo (mobila si arta traditionala mestesugareasca – expozitie in septembrie) si abatia Staffarda. In apropiere Val Pellice aminteste de istoria zbuciumata a Waldensienilor, cea mai mare comunitate protestanta din Italia (Muzeul de Istorie Waldensian de la Torre Pellice). Putin mai departe se afla Pinerolo (Museo nazionale dell’arma di cavaleria); de la gurile Val Chisone (fortul Fenestrelle, lichioruri si miere la Pragelato) si pina la Sestriere se afla statiuni de ski care se prelungesc si pe teritoriul francez. In Val di Susa, pe cealalta parte a axei de patrundere romana se gaseste abatia Novalessa situata la poalele zonei Rocciamelone;   aproape fata-n fata se afla fortul Exilles.

            Mai jos in lungul vaii se gaseste Susa, un oras roman si medieval, cu splendidul Arc al lui Augustus; apoi lacurile Avigliana (primul ceas public din Piemont se afla amplasat in asezarea medievala Avigliana) si Sacra di San Michele. Nu in ultimul rand trebuie sa amintim orasul Torino, nobil si auster. Catre nord, la poalele masivului Gran Paradiso se afla valea Locana cu Ceresole Reale, care delimiteaza Valle d’Aosta. La poalele regiunii deluroase se afla: Ivrea (somul si castelul, un carnaval exuberant – bataia cu portocale) si Biella, satele Piazzo si Piano). Mai jos de acestea se gaseste sanctuarul Oropa.

            Alte zone de interes turistic: Varallo Sesia (principalul oras din Valsesia), Sacro Monte. La Alagna se gaseste muzeul Walser ce pastreaza marturii cu privire la aceasta populatie montana; mai sus se afla asezarea Margherita (4559m), cea mai inalta din Europa. Macugnaga este o alta veche asezare - Walser, situata la poalele masivului Monte Rosa. Trebuie amintita si Ossola cu atractiile sale turistice: Val Formazza (Cascata del Toce), Alpe Veglia, Val Bognaco, Val Vigezzo (linie ferata de dimensiuni mici, asemanatoare mocanitei, una dintre putinele pastrate in Italia) si Valgrande (o zona extrem de salbatica).

            Lacul Maggiore reprezinta cea mai importanta zona lacustra a regiunii Piemont, in jurul sau gasindu-se citeva asezari cu importanta turistica: Aron cu Sancarlone; Stresa cu hotelurile vechi, insulele Borromeo; Palanza si Villa Taranto (castelele Cannero). Lacul Orta dispune si el de numeroase obiective: Piazza Orta – din orasul cu acelasi nume; insula San Giulio, Sacromonte, sanctuarul Madonna del Sasso. Intre cele doua lacuri se afla Mottarone si Gignese (muzeul umbrelei). Regiunea deluroasa din jurul orasului Novara este cunoscuta prin vinurile sale rosii, cu origine controlata (DOC), Fogarin si Mot Ziflon. Se poate vizita Monferrato, unde abatia Vezzolano se inalta din rindurile de vita-de-vie. Traditiile sint extrem de vii si bine pastrate la Asti, in special festivalurile vinului Palio si Douya d’Or din luna septembrie.

In extremitatea sudica a Piemontului se afla Aqui Terme (statiune balneoclimaterica), Mondovi cu operele sale de arta (in apropiere sanctuarul Vicoforte, grotele Bossea) si o alta regiune viticola prin excelenta, Langhe (in cadrul asezarii medievale Alba are loc cursa cu magari, Palio degli Asini, in luna octombrie, acesteia adaugindui-se centrele de vinificatie Grinzane, Cavour).

            In mod traditional, principala atractie turistica a acestei regiuni, in afara de Milan si de alte orase mari, sunt marile lacurile din Alpi si acest lucru preia ceva din atractia pe care o exercita muntii si campiile. Pornind din campie, un posibil itinerar conduce turistii la Vievano, faimos pentru frumoasa Piata Ducala dominata de Turnul Castelului (proiectat de Bramante), pe care Ludovico il Moro a construit-o intre anii 1492 si 1494 probabil urmand planurile lui Leonardo da Vinci; in apropiere se afla complexul Sforzesca, construit tot de Ludovico il Moro; spre est se gaseste Sant’Angelo Lodigiano, cu castelul sau medieval si Lodi, construit in 1158 de catre Barbarossa, dupa ce Milanese a distrus vechiul “Laos Pompeia”; orasul are numeroase monumente care merita sa fie vizitate, cum ar fi Domul, Borletto si Sanctuario dell’ Incoronata. In orasul Crema se gasesc numeroase opere de arta: Domul in stil romanesc – gotic, Palazzo del Comune, in stil renascentist si fosta manastire Sant’Agostino, construita in stil gotic- renascentist, ce gazduieste un muzeu; putin mai departe se afla Soncino, cu un remarcabil complex fortificat datand din secolul al XV-lea, Rocca Sforzesca; mai spre sud, foarte aproape de raul Po, se gaseste Sabbioneta, ce merita sa fie vizitata datorita aranjamentului ei in forma de stea precum si a prezentei monumentelor (toate datand din secolul al XVI-lea) ridicate de Vespasiano Gonzaga: Palatul Ducal, Palatul Giardino, Galleria degli Antichi (fresce) si Teatrul Olimpic. Inspre nord se gaseste Romano di Lombardia, in care se afla castele marete, din secolele al XIII-lea si al XIV-lea, dar mai ales Monza, cu Domul sau in stil lombard – gotic, “Corona Terrea” (folosita inca din perioada medievala drept loc de incoronare a regilor Italiei), precum si valoroasa Comoara si Villa Reale del Piermarini, construita in stil neoclasic de catre arhiducele Ferdinand al Austriei.

            Lacul Maggiore (sau Verbano) este situat doar partial in Lombardia, o parte fiind situata pe teritoriul Piemontului, iar o sesime pe teritoriu elvetian. Pe partea din Lombardia sunt situate orasele Luino, Laveno si Angera, precum si unele sate pitoresti, potrivite pentru petrecerea unei vacante linistite. Dupa micile lacuri din provincia Varese (Monate, Comabbio, Biandronno, Varese) se afla lacul Lugano (sau Ceresio) impartit de Italia si Elvetia, precum si Campione d’Italia, o enclava italiana pe teritoriu elvetian; acesta este o statiune balneara renumita si locul unuia dintre cele patru cazinouri ale Italiei. Spre vest se intinde lacul Como (sau Lario), situat in intregime pe teritoriul Lombardiei, cu golful Lecco, bogat in amintiri despre Manzoni. Pornind de al Como, cele mai importante locuri de atractie turistica sunt: Cernobbio, cu luxoasa Villa d’Este (secolul al XVII-lea); Tremezzo, cu Villa Carlotta (secolul al XVIII-lea) inconjurata de minunate gradini italiene; Bellagio cu frumoasele vile Melzi si Serbelloni; Menaggio si Gravadona; apoi, coborand spre golful Lecco, se gaseste o statiune bogata din punct de vedere istoric si artistic. Dupa Bergamo se situeaza un alt lac aflat in totalitate pe teritoriul Lombardiei, lacul Iseo (sau Sebrino) cu principalele statiuni Sarnico, Lovere (galeria de arta Tadini), Pisogne, Iseo si Mount Isola, cea mai mare insula pe un lac din Italia. In cele din urma, dupa Brescia, se afla cel mai mare lac din Italia, Garda (sau Benaco); doar malul vestic se afla aproape in totalitate pe teritoriu lombard. Renumit pentru climatul sau bland, este caracterizat de un peisaj mediteraneean din care fac parte citricele, plantatiile de maslini si florile subtropicale. Principalele statiuni balneare si de odihna sunt: Sirmione (Rocca Scaligera si Grote di Cattulo), Desenzano del Garda, Sal, Gardone Riviera (Vittoriale degli Italiani), Limone sul Garda.

            In Muntii Lombardiei se gasesc numeroase statiuni ce ofera posibilitati nenumarate pentru excursii, alpinism si sporturi de iarna. Demne de mentionat sunt statiunile Madesimo, la poalele muntelui Spuga Pass (Italia – Elvetia); Livigno, o zona fara taxe vamale, in spatele bazinului de receptie; Bormio, la poalele muntelui Stelcio (ski in timpul verii); Santa Caterina Valfurva, la poalele masivului Ortles; Ponte di Legno si Tonale Pass (ski in timpul verii pe ghetarii Presanella), Chiesa in Valmalenco, langa masivul Bernina; Foppolo, mai sus de Val Brembana. La Valcamonica, de interes deosebit sunt scobiturile in piatra facute de Camunis (stravechi locuitori ai localitatii 7000 – 3000 i.Hr.); zona din jurul orasului Capo di Ponte o constituie Parco Nationale delle Incisioni Rupestri (scobituri in piatra).

Torino

            Situat pe malul stang al raului Po, la confluenta raurilor Sangone, Dora Baltea si Stura di Lanzo, reprezinta cel mai important centru comercial si industrial al regiunii. Centru al provinciei Galli Taurini, Torino a fost municipalitate romana numita dupa Augusta Taurinorum, iar mai tirziu capitala a unui ducat lombard si a unui domeniu franc. Trecand sub stapanirea Casei de Savoya in 1280, dupa multe vicisitudini, in 1713 devine capitala Regatului Sardiniei si apoi in 1865 a marelui Regat al Italiei.

            Orasul are numeroase monumente si cladiri istorice. Printre cele mai cunoscute se numara Palazzo Madama, construit in sec. XIII - XIV, cu o fatada realizata in 1721. In perioada baroca se construiesc numeroase cladiri, foarte frumoase si spectaculoase, ca urmare a reorganizarii arhitecturale: Palazzo Reale, Castelo del Valentino, Villa Reale la Stupingi, Superba Basilica, bisericile Gran Madre si Consolata si Piazza San Carlo. In secolul XVIII a fost creat simbolul orasului, Mole, de catre Antonelli.

            Economia orasului este puternic influentata de prezenta concernului FIAT, cel mai mare producator de automobile din Italia. In ultimele decade, Torino si conurbatia sa au devenit un pol de atractie pentru imigrantii din sudul Italiei.

            Dintre evenimentele ce se desfasoara la Torino putem aminti: Salonul Auto (bienal), Carnavalul cu masti „Gianduya si Giacometta”, Festivalul muzicii (septembrie), Stagiunea operei la Teatro Regio.

            Institutiile culturale sunt: Universitatea, Muzeul Egiptean, Muzeul Renasterii, Muzeul Automobilului, galerii de arta (Sabauda, de Arta Moderna). Alte centre importante in cadrul provinciei: Ivrea (sediul companiei Olivetti), Chivasso, Moncalieri, Susa (vestigii romane).

Alessandria

            Este situat pe malul stang al raului Tanaro, putin mai sus de confluenta cu Bormida. Reprezinta un important centru al comunicatiilor dintre valea Padului si Liguria.

            A luat nastere in secolul XII prin unificarea unor centre deja existente, luand numele actual in 1168 (in onoarea Papei Alexandru al III-lea), cind s-a alaturat Ligii Lombarde. A facut parte din ducatul Milano (1348-1524) si a ramas in miinile spaniolilor pina in 1706, cind a trecut sub dominatia Casei de Savoya si apoi a Regatului Sardiniei. A fost distrus de mai multe ori – Citadella (fortareata, parte din vechile fortificatii), si reconstruit de catre Vittorio Amedeo al II-lea.

            Printre monumente putem enumera bisericile neo-clasice: Santa Maria del Carmine si Santa Maria di Castello, Palazzo della Prefettura proiectat de catre Benedetto Alfieri.

Asti

            Situat pe malul sting al riului Tanaro, acest oras reprezinta capitala celei mai mici provincii piemonteze (din 1935).

In vechime a fost o asezare ligurica, iar apoi municipalitate romana. A fost ocupat de ostrogoti, de lombarzi (569), de franci (774) si condusa de catre episcopi.

            Preluata de catre Frederik I Barbarossa in 1155, a fost apoi asociat caselor de Savoya, Angevina (Anjou) si Visconti. Emanuele Filiberto a fost ultimul sau conducator in 1575. Dupa proclamatia efemera a Republicii (1797), cunoaste o perioada de inflorire sub conducerea dinastiei Savoya, a Piemontului.

            Cele mai valoroase monumente sunt situate in partea veche a orasului: San Secondo (sec. XIII-XV), Catedrala (sec XIV), Palazzo Alfieri, citeva dintre sutele de turnuri, San Pietro in Costavia (sec XIV).

            Evenimentele cele mai importante: Douya d’Or (festivalul vinului, septembrie), Festa di San Secondo (1 Mai), Palio d’Asti (cursa de cai, medievala, septembrie), toamna o saptamana de gastronomie locala.

            Dintre institutiile culturale se pot aminti: Centrul de Studii Alfieri, Cassa dell’Alfieri, Muzeul Arheologic si Paleontologic, Museo del Risorgimento, Pinacoteca Civica, Teatro Alfieri.

            Alte puncte turistice din provincie: Nizza Monferrato (muzeul vinului), Canelli (casa vinului spumant italian, Costigliole d’Asti; Museo del Contandineri – muzeul agricultorilor).

Cuneo

            Este amplasat intr-o zona aflata la confluenta dintre raurile Gesso si Stura di Demonte. Originea sa se gaseste la sfarsitul secolului XII, cind a aparut ca oras fortificat  situat intr-o pozitie strategica naturala, strajuind drumurile catre Franta prin pasurile Tenda si Maddalena. De sub stapanirea angevina trece si cunoaste perioade de inflorire sub familiile Saluzzo, Visconti, Savoya si sub francezi (a fost capitala departamentului napoleonian Stura). Acestia din urma au demolat zidurile, favorizand dezvoltarea orasului catre sud-vest.

            Printre monumentele sale putem aminti: Catedrala neo-clasica, Palazzo Audifredi (sec. XVII), biserica gotica S. Francesco, cladirile din Piazza Galimberti, sanctuarele din afara orasului.

Ca evenimente importante: Fiera delle Castagne (expozitia alunelor, toamna), diverse targuri de animale.

            Institutiile culturale includ: Istituto storico della Resistenza, Museo civico, Biblioteca comunale.

            In cadrul provinciei alte centre de atractie turistica sunt: Alba (industria vinului, Fiera del Tartufo, octombrie), Saluzzo (piata antica), Mondovi, Savigliano, Monterosso Grana (centrul Coumboscuro Provencal cu Muzeul Etnografiei).

Novara

            Situat in cimpia dintre riurile Ticino si Sesia, reprezinta o jonctiune importanta a soselelor si cailor ferate care leaga Torino, Milano, Genoa si Elvetia.

            Probabil fondat de catre liguri, este cunoscut in perioada romana sub denumirea de Novaria (vestigiile romane se gasesc in vechiul centru al orasului). Istoria Novarei reprezinta o inlantuire de evenimente care i-au implicat pe lombarzi, franci, ducatul Milano, Casa de Savoya, spanioli, francezi, austrieci si din nou Casa de Savoya. Zidurile spaniole au fost demolate in 1841, astazi formand o zona de promenada, cu numerosi arbori – Baluarsi, in spatele careia s-a dezvoltat orasul.

            Dintre monumentele importante putem aminti: Basilica San Gaudenzio cu capela creata de Antonelli; Broletto; Domul cu baptisteriul paleo-crestin; biserica San Nazzaro della Costa (sec.XV); biserica Ognissanti.

            Ca evenimente: Stagiunea Operei la Coccia Teatro, Vara Novareza, expozitiile comercial (primavara), carnavalul mascat – Re Biscottino.

Institutii culturale: Istituto della resitenza, bibliotecile Negroni si Civica, Conservatorul, Universitatea.

            In cadrul provinciei: Domodossola (Museo Galletti), Verbania (Museo del Paesaggio, gradinile Villa Taranto), Borgomanero (Festivalul strugurilor, septembrie), Arona (Expozitia lacului Maggiore, mai), Stresa (saptamanile muzicii, septembrie).

Vercelli

            Se afla amplasat in valea Padului, pe malul drept al raului Sesia, in mijlocul unei vaste regiuni de cultura a orezului.

            Este de origine celtica si a fost oras roman (Vercellae) in cadrul regiunii Transpadania-Gaul, apoi cu St. Eusebius (sec. IV) sediul primului episcopat piemontez. Fortificat in Evul Mediu (zidurile au fost demolate de catre francezi in 1704), in perioada Risorgimento problemele sale au coincis cu cele ale Casei de Savoya si Piemontului.

            Exista numeroase cladiri cu valoare artistica: Basilica Romano-Gotica Santa’Andrea, bisericile San Cristoforo (fresce) si Santa Chiara, Domul (sec. XIII - XVIII), Casa Centori (sec. XV).

            Ca evenimente: Concursul international muzical Visconti (octombrie), Festivalul Orezului (septembrie).

            Institutiile culturale sunt reprezentate de: Museo Leone, Archivio Capitolare, Biblioteca Agnesiana si Biblioteca Civica, Istituto di Belle Arti.

            In cadrul provinciei, alte centre turistice: Biella (industria lanii, sat medieval, Istituto di Fotografia Alpina), Borgosesia (industria lanii), Santhia (Galleria d’Arte Moderna), Varallo Sesia (Sacro Monte), Alagna Valsesia (Muzeul valsului).

Milan (Milano)

            Milano este situat la 122 m deasupra nivelului marii, la marginea campiilor inalte si joase, pozitionat pe traseul cailor de comunicatie ce leaga zona mediteraneana de Europa Centrala. Fiind fara indoiala cel mai important centru industrial si comercial in Europa (cu influente politice si culturale), Milano este o metropola ce se intinde pe o arie ce cuprinde cel putin trei municipii. “Marele Milano”are peste 2.500.000 locuitori. Colonie a galilor sub numele de Mediolanum, a devenit un centru comercial activ in timpul romanilor si, din anul 292, a fost resedinta Imparatilor din regiunea vestica. Dupa invaziile barbare, cand si-a pierdut din importanta in favoarea Paviei, capitala lombarzilor si francilor, Milano a renascut in perioada comunelor sub conducerea famillior Visconti si Sforza. Dupa ce s–a supus dominatiei spaniolilor (1535 – 1714) si austriecilor (1714 – 1859), orasul a devenit parte a Regatului Italiei, impreuna cu restul Lombardiei.

            In ciuda infatisarii moderne, orasul are adevarate comori artistice si monumente faimoase. In centrul orasului se afla Domul, o constructie impresionanta a carei constructie, exclusiv in stil gotic, a durat cinci secole (din secolul al XIV-lea pana in secolul al XIX-lea), avand 135 de turle si statuia aurita  “Madonnina”, un adevarat simbol al orasului Milano. Demne de mentionat sunt si basilica sant’Abrogio, in stil romanesc (secoele al IV-lea – al XII-lea), biserica Sant’Eustorgio, tot in stil romanesc, Castelul Sforzesco (secolul al XV-lea) ce gazduieste numeroase muzee, Spitalul Maggiore (secolul al XV-lea), Biserica Santa Maria delle Grazie (secolul al XV-lea), cu lucrarea “Cina cea de taina” a lui Leonardo da Vinci aflata la manastirea din apropiere, cladirea in stil baroc Brera, si Teatrul Scala, construit in stil neoclasic de catre Piermarini.

Sectorul economic al orasului este dinamic, fiind rezultatul spiritului intreprinzator si al harniciei locuitorilor. Milano gazduieste numeroase uzine internationale, avand in acelasi timp si multe firme mici si mijlocii; toate ramurile industriale sunt bine reprezentate, industria constructiilor de masini, a otelului, chimica, textila, tipografica, prelucrarea lemnului fiind cele mai importante. Peste 60,5% din populatia activa este angajata in sectorul serviciilor, caracterizat prin prezenta a numeroase banci, companii de finante si asigurari, sediile unor companii italiene de mari dimensiuni. Tot aici se afla si cea mai mare  Bursa de valori din Italia.

Evenimente culturale: Fiera Campionaria (Targul de comert, in aprilie), Carnevale Ambrosiano (carnavalul din Milano, cu Milanese Meneghino si Cecca Masques), Targul “Oh Bej! Oh Bej” (marfuri second hand si antichitati – pe 7 decembrie, in onoarea lui Sant’Ambrogio, patronul orasului), Stagiunea operei La Scala, Festa dei Navigli (iunie).

Institutiile de cultura: patru universitati (Statale, Cattolica, Bocconi, IULM), numeroase muzee si colectii de arta (muzeele Castelului Sforzesco, Museo del Cinema, Pinacoteca Brera – galerie de arta -  Galeria de Arta Moderna, Museo del Risorgimento, Muzeul Manzonian, Muzeul Stiintei si Tehnicii, Muzeul de Arheologie), biblioteci (Ambrosiana, Comunale, Della Societa Storica Lombarda), asociatii culturale, fundatii (Poldi pezzoli, Carlo Erba, Feltrinelli), institute de cercetare, diferite teatre (La Scala, Lirico, manzoni, dell-Elfo, di Porta Romana, Piccolo Teoatro si altele).

In provincie: Cinisello Balsamo, Sesto San Giovanni, Lodi (produse lactate), Monza (industrie si arta), Legnano (Palio del Carroccio), Rho, Bollate.

Bergamo

Situat la poalele dealurilor izolate Orobic, intre vaile Brembana si Seriana, orasul cuprinde doua centre urbane distincte: Bergamo Alta, cel mai vechi si partea superioara a orasului cu o istorie bogata, este situat pe un deal (365m) la aproximativ o suta de metri deasupra campiei unde se afla Bergamo Bassa (249m), un centru industrial si comercial modern si in plina activitate.

La inceput o colonie galica, apoi romana, dupa invaziile barbare a devenit municipiu liber in cadrul Ligii Lombarde (secolul al XII-lea) inainte de a se supune Signoriei Visconti si, din 1428 pana in 1796 a fost parte componenta a Republicii Venetiene. In aceasta perioada, orasul, inconjurat de ziduri, a cunoscut o rapida dezvoltare economica. Dupa o scurta perioada cand a facut parte din Republica Cisalpina a lui Napoleon, orasul s-a alipit provinciei Lombard – Venetia pana cand a fost eliberat de soldatii lui Garibaldi in 1859.

Monumentele importante: Capela Colleoni, opera de arta a Renasterii lombarde, ce gazduieste fresce realizate de Tiepolo, Bazilica Santa Maria Maggiore (secolul al XII-lea), Palatul Ragione (secolul al XII-lea, modificata in secolul al XVI-lea), Domul, Torro del Comune. Desi este strans legata de economia orasului situat in apropiere, Milano, economia orasului Bergamo este caracterizata de prezeta unui sector industrial bine definit, activ in ceea ce priveste industria constructiilor de masini, cea textila, chimica, alimentara si a materialelor de constructii.

Ca evenimente culturale reprezentative pot fi amintite: Festivalul International de Jazz (martie – aprilie), stagiunea de opera la Teatrul Donizetti, festivalul International de Pian (aprilie – iunie), concerte de muzica baroca (in toamna), “Rogo della vecchia” (in Postul Pastelui).

Institutiile de cultura: Academia Carrara (galerie cu picturi de Mantegna, Bellini, Tintoretto, Raffaello si altii), Muzeul Donizetti, Muzeul de Arheologie, Museo del Risorgimento, biblioteci, universitatea.

In provincie alte centre: Dalmine (industria otelului), Lovere (industria otelului), Foppolo (turism), San Pellegrino Terme (statiune balneoclimaterica cu ape termale), Treviglio, Sotto il Monte (locul nasterii lui Papa Ioan XXII).

Brescia

Situat la poalele Prealpilor la 149 m deasupra nivelului marii, pe un teren plat, la gura de varsare a raului Valtrompia, Brescia se afla pe locul al doilea in Lombardia din punct de vedere al numarului de locuitori.

Era cel mai important oras in timpul galilor, apoi a fost municipiu roman sub numele de Brixia; dupa invaziile barbare a devenit municipiu liber (secolul al XII-lea) in cadrul Ligii Lombarde. Din 1426, dupa Signoriile Pallavinci, Scaglieri, Torriani si Visconti, orasul a trecut sub conducerea Republicii Venetiene, ramanand parte componenta a acesteia pana in 1797, anul instaurarii Republicii Cisalpine a lui Napoleon. In 1814, Brescia a devenit parte a provinciei Lombard – Venetia, sub dominatia habsburgilor de care a incercat in zadar sa se elibereze sub conducerea lui Tito Speri, demonstrand un curaj demn de admirat in timpul celor “zece zile din Brescia”, o ultima incercare disperata de impotrivire. Datorita acestui eveniment, orasul este numit si “Leoaica Italiei”. A fost eliberat in 1859.       

 Ca monumente: cele mai importante monumente se afla in partea veche a orasului: Piazza della Loggia, un complex armonios de constructii in stil renascentist, Rotonda sau Domul Vechi (stil romanesc, secolul al XI-lea), Domul Nou (secolele al XVII-ela – al XVIII-lea), Broletto (secolul al XII-lea) si Turnul Poporului (secolul al XI-lea), multe cladiri in stil renascentist din secolul al XVII-lea (Maggi, Ganassoni, Martinengo Cesaresco), ruinele templului Capitolino si Teatrul Roman (secolul I).

Impreuna cu un sector industrial bine dezvoltat (constructii de masini, otel, alimente si textile), comercializarea produselor provenite din industria si agricultura locala pe terenurile fertile din jurul localitatii este foarte bine organizata. O importanta deosebita o prezinta si sectorul bancar, precum si turismul.

Evenimentele culturale ale orasului: Mercatino delle curiosita (piata de obiecte, ultima sambata si duminica din fiecare luna), Festivalul International de Pian (aprilie – iunie), stagiune de opera.

Institutiile de cultura: Arhivele de Stat, Muzeul Armelor, Muzeul Erei Crestine, Pinacoteca Civica Tosio – Marinengo (include lucrari de Raffaello, l. Lotto, Romanino, Carraci, veneziano), Muzeul Romano, statuia Victoria Inaripata (secolul I), Museo del Risorgimento, biblioteci, universitatea.

In cadrul provinciei alte centre: Gardone Val Trompia (ateliere de arme de foc), Vorbano (industria otelului), Chiari (fabrica de lactate), Sirmione (turism), Desenzano del Garda (Muzeul Razboiului), Salo (fundatia “Museo Storico del Nastro Azzurro”), Gardone riviera (fundatia ”Il Vittoriale degli Italiani”), Capo di Ponte (Centrul de studii preistorice, acvariu), Breno (Museo Civico Camuno – muzeul civic al vechilor locuitori din Val Camonica), Lonato (fundatia “Ugo da Como”), Ponte di Legno (turism).

Como

            Situat la 201 m deasupra nivelului marii, situat la capatul sud-vestic al Lacului cu acelasi nume, Como se afla al 5 km de granita Ponte Chiasso dintre Italia si Elvetia.

A fost probabil o colonie galica, devenind apoi colonie romana (secolul I i.Hr.) sub numele de Novum Comun; actuala structura urbana inca urmeaza conturul vechii castre. Dupa invazia barbara, a devenit municipalitate libera, dar a fost distrus, in 1127 de catre Milano, cu care se afla in razboi. A impartasit soarta capitalei lombarde aflate sub dominatia Signoriei, a spaniolilor si a austriecilor, apoi a Republicii Cisalpine, pana la unirea cu Italia.

Monumente importante: Domul (secolele al XIV-lea – al XVII-lea) cu o fatada in stil gotic – renscentist, Basilica San Fedele (secolul al XII-lea); bisericile Sant’Abbondio (secolul al XI-lea) si Sant’Agostino (secolul al XIV-lea); Broletto (secolul al XIII-lea) in stil romanesc – gotic; Villa Olmo (neoclasic); ruinele zidului roman de al Porta Praetoria.

Favorizat de asezarea la intersectia unor rute importante de comunicatie, Como era deja renumit in secolul al XVI-lea pentru torsul si tesutul matasii si lanii. Aceste doua activitati inca joaca un rol important in economia orasului, fiind astfel unul din principalii producatori pe plan mondial. Industria constructiilor de masini si cea tipografica sunt de asemenea prezente. Numeroase banci si companii financiare, impreuna cu transporturile pe mare si pe uscat formeaza un sector de servicii bine dezvoltat. Turismul ocupa un loc special in economia orasului.

Evenimente culturale: Toamna Muzicala, Stagiunea de iarna a Operei.

Institutii de cultura: Muzeul de Arheologie, Societatea Arheologica din Como, Fundatia Somaini, Templul Voltiano (casa memoriala Alessandro Volta), Muzeul de Istorie G. Garibaldi, Muzeul Matasii (la Garlate).

In provincie: Cantu (industria mobilei), Lecco (oras industial, muzeu de arheologie, Villa Manzone), Cernobbio, Bellagio, Tremezzo (Museo di Villa Manzone), Campione d’Italia (cazino), Barzio (sporturi de iarna), Erba (muzeu de arheologie).

Cremona

 

Orasul se afla la 45 m deasupra nivelului marii, pe o campie fertila in apropierea malului stang al raului Po, putin dupa confluenta acestuia cu raul Adda.

Avand origini in perioada galilor, a devenit colonie romana (218 i.Hr.). Dupa caderea Imperiului, a facut fata invaziilor barbare inainte sa devina municipalitate libera in secolul al XI-lea, purtand adeseori razboaie cu celelalte orase din Lombardia; s-a aflat sub dominatia familiei Visconti in secolul al XIV-lea. De atunci, pentru scurte perioade, Cremona a fost parte din Ducatul Milanului, impartasindu-i soarta, si dupa periada Lombard –Venetiana a fost implicata in resurgenta italiana.

Monumente orasului: Domul (secolele al XII-lea – al XIV-lea, in stil lombard romanesc), Torazzo (secolul al XIII-lea, inalt de 111m, avand cel mai inalt turn cu clopot din Italia, cu baptisteriu in stil romanesc), Palazzo del Comune (secolul al XIII-lea), Loggia dei Militi (secolul al XIII-lea), Palatul Foari (Reansterea), Biserica Sant’Agostino (secolul al XIV-lea, stil lombard – gotic), Palatul Affaitati (1561).

Spre deosebire de cele mai multe orase din Lombardia, economia Cremonei este bazata pe agricultura si cresterea animalelor in plina dezvoltare, inlesnite de fertilitatea terenurilor inconjuratoare. Industria este in stransa legatura cu sectorul primar prin ramurile: industria alimentara (paste fainoase, mezeluri, branza, patiserie) si cea a constructiilor de masini (in special agricole). Fabricarea instrumentelor muzicale este traditionala si atelierele unde se fabrica lautele au fost bine cunoscute in toata lumea inca din secolul al XVI-lea. In Cremona se afla si un port cu rol important in economie.

Evenimente culturale: stagiune de opera al Teatrul Ponchielli, Sarbatoare a muzicii si teatrului, in septembrie si octombrie.

Institutiile de cultura: Muzeul Stradivarius, Muzeul de Istorie Naturala, Fundatia Monteverdi, muzeul civic, Scoala de lauta (singura din Europa), Museo della Civilta Contadina della Valpadana (muzeu la taranului).

In provincie alte centre: Crema (centru agricol si industial), Soncino (fortul Sforza, muzeu al tiparului), Pandino (castelul Visconti), Soresino (fabrici de lactate), Pescarolo si Uniti (muzeu al panzei).

Mantua

                        

Acest oras este situat la 19 m deasupra nivelului marii, pe malul drept al raului Mincio, in locul in care raul face un cot, extinzandu-se din Lacurile Superiore, Mezzo si  Inferiore. Avand probabil origini etrusce, orasul a fost ocupat mai intai de gali si apoi de romani in secolul al III-lea i.Hr. Dupa caderea Imperiului, a fost sub dominatie barbara, devenind municipalitate libera abia dupa ce s-a unit cu dominioanele feudale Matilde si Canossa (secoele al XI-lea – al XII-lea). Inceputa in 1328, dominatia familiei Gonzaga avea sa dureze patru secole; sub conducerea acesteia, orasul a capatat importanta politica, devenind resedinta uneia dintre cele mai bogate si mai rafinate curti ale Renasterii. In 1707, Mantua a trecut sub dominatia habsburgilor, care in 1844 au transformat-o intru-un punct principal in cadrul celebrului sistem de aparare “quadrilateral”, alaturi de Verona, Legnago si Peschiera. A urmat apoi Resurgenta italiana.

Monumentele importante: Palatul Ducal sau “Reggia dei Gonzaga” (secolele al XIII-lea – al XVIII-lea, cu fresce de Mantegna in apartamentul nuptial, si alte opere de arta), Sant’Andrea (o biserica in stil renascentist ridicata de Leon Battista Alberti), Domul (secolul al XVI-lea), Palatul Te (resedinta de vara a familiei Gonzagua), Castelul San Giorgio (castel cu fresce de Mantegna), Broletto (secolul al XII-lea), Turnul Orologiului, Piazza Sordello, Piazza delle erbe.

Economia orasului Mantua se bazeaza inca pe comercializarea produselor agricole obtinute pe terenurile din imprejurimi. In ultimile decenii, oricum, industriile chimica, mecanica, textila si alimentara s-au dezvoltat. Turismul legat de traditiile artistice este la randul sau important.

Evenimente culturale: Sarbatoarea de Sant’Anselmo (martie), procesiunea din Vinerea Mare, Sarbatoarea “Madonnari” delle Grazie (15 august).

Institutiile de cultura: Muzeul Resurgentei, Muzeul Palatului Ducal, Casa memoriala Mantegna, Muzeul Burattini (Muzeul Papusilor, Galeria de arta moderna, Palatul Te), Academia Virgiliana (Academie de Stiinta, Litere si Arta).

In provincie alte centre: Sabbioneta (opere de arta), Gonzaga (locul de nastere al dinastiei cu acelasi nume), Castiglione delle Stiviere (Muzeul de Istorie Aloisiano), Suzzara, Viadana, Ostiglia, San Benedetto Po (Muzeul civic Polironian), Revere (Muzeul raului Po), Virgilio (Muzeul Virgilian).

Pavia

Orasul este situat pe malul stang al raului Ticino, la aproximativ 6 km inainte de confluenta cu raul Po, la 77 m deasupra nivelului marii.

Fiind la origine un oras roman cu numele de Ticinum, a capatat o importanta deosebita dupa caderea Imperiului Roman, cand lombarzii l-au transformat in capitala a “Regnum Italicum” si a pastrat acest statut pana in secolul al XI-lea. Mai tarziu a devenit municipiu liber si a purtat dese razboaie cu Milano. Din 1359, sub conducerea familiei Visconti, a impartasit soarta capitalei lombarde. In 1525, la Batalia de la Pavia ce s-a desfasurat in apropierea orasului, Francisc I, regele Frantei, a fost capturat de catre Carol V.

Monumente orasului: Domul (secoele alXV-lea – al XVI-lea), Bazilica San Michele (secolul al XII-lea, stil romanesc), San Teodoro (secolul al XII-lea. stil romanesc), Castelul Visconteo (secolul al XIV-lea), Spitalul San Mateo (secolul al XV-lea), San Pietro in Ciel d’Oro (secolul al XII-lea), Piata Victorir, podul acoperit de peste raul Ticino.

Economia locala se bazeaza inca pe agricultura si activitatile legate de acesta. Industria s-a dezvoltat in directia urmatoarelor ramurilor: constructii de masini, industria chimica si textila. In sectorul serviciilor, se remarca numeroasele banci, companii financiare si centre comerciale.

Pavia este resedinta unei universitati de renume.

Evenimentele culturale: in septembrie si octombrie, muzica si teatru; Toamna in Pavia (targuri de vin si festivaluri culinare); Cursa de barci cu motor dintre Pavia si Venetia (la inceputul lui iunie).

Institutii de cultura: Universitatea (una dintre cele mai vechi din Italia, fondata in secolul al X-lea, reorganizata de familia Visconti in 1361), muzee civice, Arhivele de stat, Biblioteca si arhivele istorice.

In provincie alte centre importante: Vigevano (oras al artei, industria incaltamintei), Voghera (industria, muzeu de istorie, muzeu de paleontologie), Mortara (industrie, agicultura), Certosa di Pavia (Manastire Cartusiana in stil renascentist), Casteggio (muzeu de arheologie).

Sondrio

Situat la 307 m deasupra nivelului marii in centrul regiunii Valtellina, in apropierea confluentei raurilor Mallero si Adda, la gura de varsare a raului Valmalenco, Sondrino este cel mai mic oras-capitala din provincia Lombardia. De origine longobarda, a intrat sub dominatia familiei Visconti in 1336, apoi a trecut in Ducatul Sforza. Din 1512 pana in 1797, Sondrino a fost parte componenta a teritoriului Grisons (Elvetia).

Monumente importante: Collegiata dei Santi Gervasio e Protasio (picturi din secolul al XVIII-lea), Palatul Pretorio (secolul al XVI-lea), Madonna della Sassella (sanctuar, secolul al XV-lea).

Economia locala este bazata in principal pe sectorul serviciilor, pe banci, comert,  birouri administrative si companii de transport. Ramurile industriale prezente sunt cea textila si a vinului. Cresterea vitelor si a porcilor are o oarecare importanta.

Evenimente: Targuri de agricultura si evenimente gastronomice se desfasoara de-a lungul anului in toata regiunea.

Institutiile de cultura sunt reprezentate de: Muzeul Valtellinese de Istorie si Arta (obiecte arheologice si picturi), Biblioteca civica, Consorzio Artigiano “Pietra Ollare” (piatra folosita in mestesugurile locale), Muzeul Diocessian.

In provincie: multe statiuni turistice precum: Bormio, Livigno (zona libera din punct de vedere vamal), Chiesa in Valmalenco, Madesimo, Tirano (constructie renscentista), Santa Caterina Valfurva, Chiavenna (Sagra dei “Crotti” – sarbatoare locala in septembrie), Aprica (muzeu etnografic).

Varese

Orasul este situat la 382 m desupra nivelului marii, pe pantele line ale Muntilor Sacro si Campo dei Fiori (1226m) coborand spre lacul cu acelasi nume, la aproximativ 10 km distanta de granita cu Elvetia.

Avand probabil origini galice, orasul nu a avut vreo importanta in perioada romana, spre deosebire de alte orase principale din Lombardia. Din Evul Mediu, a apartinut mai intai Episcopilor Milanului, apoi familiilor Torriani, Visconti si Facino Cane, pentru ca in 1765 sa se supuna lui Francesco d’Este, Duce de Modena. Anexata Republicii Cisalpine in 1797, a depasit cu greu perioada resurgentei italiene.

Monumentele importante: Basilica San Vittore (secolele al XVI-lea – al XVII-lea, cu picturi de Morazzone), Baptisteriul (secolele al XII-lea – al XIII-lea, in stil romanesc), Palatul Estense (secolul al XVIII-lea, cu o gradina italiana), Villa Mirabello (secolul al XVIII-lea).

In ceea ce priveste economia, avand cel mai ridicat venit pe cap de locuitor din Italia, Varese este un centru industrial, cele mai importante sectoare fiind cele legate de industria incaltamintei, imbracamintei, amenajare interioara si industria textila. Datorita apropierii de Elvetia si a existentei unei retele de comunicatii cu Milano si alte orase importante din provincie, comertul este in plina dezvoltare. S-a dezvoltat si turismul, favorizat de prezenta lacurilor din apropiere.

Evenimente culturale: Piese de teatru si concerte in vilele Biumio (in suburbiile orasului).

Institutiile de cultura sint: Muzee (Muzeul Resurgentei, Muzeul de Arheologie), Fundatia Russolo – Pratella, Institutul de Istorie a Resurgentei).

In cadrul provinciei: Busto Arsizio (industriei si comert), Saronno (industrie alimentara), Gallarate (oras industrial, galeria de arta moderna), Ispra  (Centrul de Cercetare Euratom), Luino (statiune), Castelseprio (zona arheologica), Angera (Rocca dei Borromeo), Laveno Mombello (Civiva Raccolta di Terraglia).

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1967
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved