Subcarpatii
1. Caracteristici geografice generale
Ca unitate geografica, Subcarpatii constituie a doua subprovincie
formata pe substrat de orogen, insotind la exterior Carpatii, ca
un nou val montan in curs de formare. In cadrul lor se imbina in mod
original caracteristici genetice (tectono-structurale) de tip carpatic, cu date
morfologice, climatice, de vegetatie si soluri ale
unitatilor extracarpatice. Potentialul natural complex, rezultat
din aceasta imbinare, a asigurat procesului de umanizare o oferta
diversificata, cu accesibilitate sensibil mai mare decat in aria montana,
asemanatoare ariilor extracarpatice (terenuri plane sau slab
inclinate mai largi, favorabile vetrelor si culturilor agricole,
temperaturi mai ridicate si sezoane reci mai scurte, soluri mai fertile
s.a.), dar fara sa piarda capacitatea de adapost specifica
muntilor si unele resurse naturale extrem de importante (lemn,
piatra, debite permanente, pasuni si fanete), aflate
atat in aria proprie, cat si in cea montana invecinata.
1.1. Pozitia
geografica si limitele spatiale
1.1.1. Pozitia
si raporturile complexe cu unitatile geografice invecinate
In functie de caracteristicile generale ale procesului lor de
formare, Subcarpatii au pozitia unei trepte intre Carpati
si unitatile de platforma extracarpatice. Evolutia
raporturilor genetice si pozitionale cu aceste doua unitati
total diferite si mai ales cu muntii, a imprimat Subcarpatilor
caracteristici variabile de la un sector la altul. Aportul de material din aria
montana, pe seama caruia s-a constituit in cea mai mare
masura edificiul subcarpatic, a fost esential dar procesul a
parcurs etape diferentiate, atat in ceea ce priveste amplitudinea,
cat si natura litologica a depozitelor. De asemenea, au fost extrem
de importante conditiile tectonice si morfologia preexistenta a
ariei de depunere, cat si specificul sectoarelor marginale, de contact,
ale unitatilor de platforma. Toate aceste aspecte se
regasesc in raporturile actuale ale diferitelor sectoare subcarpatice cu
muntii si cu unitatile de podis si de campie,
incepand de la claritatea sau dificultatea identificarii limitelor si
pana la specificul habitatului uman si al utilizarii
terenurilor.
1.1.2.
Limitele spatiale
Limitele de nord si sud-vest, a caror motivatie de
natura tectono-structurala este clara, sunt vaile Moldovei
si Motrului, dincolo de care structurile subcarpatice fie au o
aparitie nesemnificativa, fara consecinte morfologice
ori de alta natura (la nord de valea Moldovei), fie dispar complet la
mare adancime, sub o cuvertura piemontana groasa, muntii
venind in contact direct cu o unitate geografica de platforma
(Podisul Piemontan Getic, la sud-vest de valea Motrului).
Pe limita cu Carpatii, in general clara prin
diferentiere altitudinala, cateva combinatii complexe ale
dispozitivelor structurale si ale reliefului rezultat produc segmentele
mai putin clare (prezentate), intre vaile Moldovei si
Rascai, intre Slanicul Buzaului si Dambovita, ca
si intre Topolog si Bistrita valceana. In ceea ce
priveste limita externa, Subcarpatii, care nu mai au
caracteristici altitudinale montane decat prin exceptie, se
diferentiaza mai putin clar, adesea trecerea fiind gradata.
Uneori, aspectul acesta se datoreaza absentei structurilor
anticlinale in marginea Subcarpatilor (ca in sectorul nemtean al
Subcarpatilor Moldovei, unde limita fata de subunitatea
piemontana a Podisului Moldovei trebuie urmarita pe la baza
flancurilor vestice al dealurilor Boistea, Corni, Stanca, Margineni,
Barjoveni si Runcu, dealuri sculptate in
acumulari fluvio-deltaice, fara relatie molasa din
avanfosa si structura sa cutata. Alteori, depozitele monoclinale
marginale (romaniene) supuse unei redresari puternice, tipic subcarpatice
(ca in Subcarpatii Vrancei) au generat convergente morfologice cu
sectorul piemontan al Campiei Romane, spre care trecerea se face treptat. Exista
insa si pe limita externa segmente de contact clar, ca in lungul
culmii Istrita (749 m), care domina Campia Romana cu mai mult de
500 m, sau al culmii Pietricica Bacaului (740 m), care se inalta
brusc deasupra culoarului Siretului, ori al versantului nordic, cu caracter de
cuesta al Podisului Piemontan Getic, care domina depresiunile
subcarpatice.
1.2. Caracteristicile naturale
1.2.1. Geneza
si evolutia geologica a Subcarpatilor. Consecinte
Din punct de vedere geologic Subcarpatii se suprapun unei mari depresiuni
premontane, de subsidenta activa, individualizata ca efect
al inaltarii unitatilor flisului extern, la
inceputul miocenului, intre aria carpatica si marginea
unitatilor de vorland. In aceasta depresiune, cu largime
care variaza de la cateva sute de metri (in Bucovina) la 30-35 km
(in sectorul de la curbura
si in nordul Munteniei) s-au
acumulat depozite de tip molasa, groase de multe mii de metri, incepand
din sarmatianul inferior. In sectorul nordic, procesul de sedimentare s-a
incheiat odata cu prima parte a sarmatianului, cand orogeneza
moldavica a antrenat nu numai unitatile tectonice ale
flisului, ci a impins si molasa sarmatica peste unitatile de vorland. Din
sectorul de curbura spre sud sud-vest, sedimentarea a fost reluata,
continuand si in pliocen, ceea ce a generat in Subcarpati doua
niveluri crono-stratigrafice de molasa, unul inferior,
acvitanian-sarmatian si altul superior, sarmato-pliocen. Sursa
materialelor depuse in acest bazin de sedimentare a fost dubla in miocenul
timpuriu (aria carpatica si unitatile de vorland) si
unica (carpatica) in perioada mio-pliocena. Rocile
caracteristice sunt atat pelitice, argile, marne, marno-argile cat si
psamito-psefitice, nisipuri gresii, conglomerate cu elemente fine, dar si
grosiere, in general slab cimentate, uneori fragmente de formatiuni paleogene carpatice (gresii
de Lucacesti, de Kliwa, disodile, menilite) interpretate ca lame
tectonice sau blocuri insedimentate in molasa, dar si calcare,
evaporite (doua formatiuni salifere), carbuni, tufuri, niveluri
de cinerite, ansamblul dovedind conditii de sedimentare foarte diferite,
marine, salmastre, lacustre, fluvio-lacustre.
Desi cu efecte atenuate in unitatea aceasta, tectogenezele
mio-pliocene au determinat totusi formarea unitatii (panzei) subcarpatice,
care in detaliu prezinta si ea cutari, datorate acelorasi
miscari moldavice, ca si contacte de tip tectonic
(digitatia de Magiresti-Perchiu, solzul Valea-Mare din
Pietricica Bacaului, suprapuneri ale conglomeratelor burdigaliene peste
depozite mai noi, la est de culmea Plesului). In rest predomina
structuri cutate normale, culcate si ca efect al orogenezei valahe
cute diapire, foarte variate, in
sectorul de la curbura si in nordul Munteniei si redresari
puternice ale prundisurilor monoclinale
romanian-pleistocene de Candesti. In consecinta acestui proces
genetic complex, Subcarpatii cumuleaza resurse minerale specifice
sare, petrol, gaze naturale, lignit, gips, saruri de potasiu etc. De
asemenea, sunt domeniul unor corespondente morfo-structurale si
litologice apreciabile, care imprima nota dominanta a peisajului
natural.
1.2.2. Relieful
Relieful cel mai inalt al Subcarpatilor consta intr-un
ansamblu de coline, dealuri si muncei, cu energie medie destul de
accentuata, rezultand din adancirea vailor cu 200-300 m
fata de interfluvii si valori ale inclinarii terenului care
depasesc uneori 350. Altitudinile cele mai obisnuite
ale culmilor sunt de 500 m 600 m, in mod exceptional ajungand la 1.218
in Muscelele Argesului. Desi aceste inaltimi sunt cele care
se impun in peisajul subcarpatic, suprafetele cele mai mari revin
depresiunilor, adesea insirate in aliniamente, de regula inchise spre
exterior, cu altitudini mult mai mici si cu o gama larga de forme
de relief acumulativ si acumulativ-sculptural (sesuri, terase) create
de rauri.
Intre categoriile morfogenetice predomina relieful structural, cu
numeroase adaptari, care in conditiile unui substrat prin
excelenta friabil se explica numai prin efectele clare ale unor
miscari neotectonice accentuate si prin varsta recenta a
reliefului. Formele structurale sunt orientate fie longitudinal, paralel cu
directia cutarilor, fie perpendicular pe directia de inclinare a
stratelor, in sectoarele de monoclin. Culmile subcarpatice corespund cel mai
frecvent unor structuri anticlinale (Plesul, Pietricica Bacaului,
Istrita, Mataul, Magura Slatioarei), frecvent
situate spre exteriorul ariei subcarpatice. Formarea si mentinerea
lor proeminenta se explica prin inaltari locale
puternice, cuaternare (ca in Pietricica Bacaului). Mai rar culmile
subcarpatice sunt sinclinale inaltate, sau hog-backs pe flanc de
sinclinal, ca Raiutul si Rachitasul, in
Subcarpatii Vrancei. Alteori culmile corespund unor fronturi de cuesta
dezvoltate pe monoclin, ca Magura Odobestilor, pe pietrisuri de
Candesti, sau Muscelele Argesului pe conglomerate, gresii si
tufuri burdigalian-helvetiene. Depresiunile subcarpatice se dezvolta
de regula pe structuri de sinclinale sau sinclinorii, fiind si ele
cel mai frecvent conforme, si formand uluce cvasi-continui (Neamt
Cracau-Bistrita Tazlau-Casin etc.). Miscari de
subsidenta cuaternare au accentuat orientarea longitudinala a
retelei hidrografice in depresiuni, desi dupa unele opinii ea a
fost initial transversala. In lungul vailor subsecvente de pe
monoclin, depresiunile pastreaza si ele acelasi caracter,
asimetriile fiind foarte evidente (spre exemplu, depresiunea Dumitresti de
pe Ramnicul Sarat). Relieful fluvio-denudational este foarte bogat
si variat, rezultand dintr-o evolutie destul de rapida a
versantilor si a vailor, mai ales in conditiile
absentei vegetatiei naturale climato-zonale.
In literatura de specialitate (Emm.de Martonne, 1902, C.Martiniuc,
1968, V.Mihailescu, 1966, P.Cotet, 1973) s-a presupus continuitatea
initiala a cuverturii de pietrisuri piemontane peste intreaga
arie subcarpatica, supozitia fiind sustinuta de faptul
ca si in perioada actuala mai sunt sectoare in care
pietrisurile de Candesti avanseaza din partea nordica a
Podisului Piemontan getic pana in marginea Carpatilor, la
contactul cu Podisul Mehedinti. Alteori (V.Tufescu, 1966) s-a
considerat ca aceasta cuvertura ar fi acoperit numai
depresiunile subcarpatice, ca a fost in buna masura
indepartata prin eroziunea activata puternic datorita celor
mai recente miscari de inaltare, ca a fost
partial cutata si pastrata sub forma de petece,
in sinclinale. Prezenta unor interfluvii plane, la altitudini aproximativ
egale a fost interpretata ca efect al evolutiei sacadate a
reliefului, capabila sa creeze doua-patru suprafete de
nivelare in Subcarpatii Moldovei (M.David, 1931), in Vrancea
(N.Radulescu, 1937) si Subcarpatii Prahovei (N.Popp, 1939).
Geneza lor ramane discutabila, conform unor opinii ulterioare ele
fiind niste peneplene partiale sau niste fragmente ale unor mari
glacisuri eroziv-acumulative (Gh.Lupascu, 1996). Raurile au construit sisteme bogate de terase, pana la
douasprezece pe Putna, cu altitudini relative pana la 290 m.
Tectonica recenta a determinat deformari importante in profilul
longitudinal al teraselor, in special din sectorul vrancean spre sud
sud-vest. In relatie cu efectele deformante ale diapirismului, blocuri de
roci mai rezistente au fost impinse de sub depozite mai noi si mai slabe
la suprafata, constituind un relief proeminent, de modelare selectiva.
De asemenea, emanatiile puternice de gaze naturale, strabatand
depozite fine si imbibate cu apa, au creat microforme cu aspect de
pseudo-vulcani (vulcani noroiosi). O buna parte din morfogeneza
actuala este dominata de dinamica versantilor, procesele de
eroziune torentiala, alunecarile masive de teren s.a. fiind
favorizate de substratul putin rezistent, format din materiale cu
caracteristici fizico-mecanice diferite, si de energia accentuata a
reliefului.
1.2.3. Particularitatile
climato-hidrice si fito-pedologice
C l i m a este determinata
de etajarea morfologica si influentata de pozitia
geografico-matematica si de caracteristicile locale ale
suprafetei active (cuvertura forestiera, culturi, suprafete
acvatice s.a.). In general este o clima temperata, destul de
moderata. Temperaturile medii anuale cresc de la nord spre sud, de la 8,20
C (la Targul Neamt) la 10,20 C (la Targul Jiu), dar pe
inaltimi sunt de numai 50 C-70 C. Valorile
mediilor termice ale lunilor extreme cresc in acelasi sens (-3,80
C la Targul Neamt ; -1,90 C la Campina ; 17,50 C
si respectiv 210 C), cu diferentieri pozitive in
sectorul de la curbura, datorate cuplarii efectelor foehnizarii
cu cele ale continentalismului.. Precipitatiile medii au valori de 600 mm
800 mm/an, coborand insa sub 600 mm in depresiunile deschise spre est
din Subcarpatii Moldovei si pe latura externa a
Subcarpatilor Vrancei (sub acelasi efect de foehn). Stagnarea maselor
de aer mai rece in partea joasa a depresiunilor provoaca toata
gama fenomenelor hidro-meteorologice asociate inversiunilor termice si
introduce dificultati apreciabile in dispersia noxelor industriale.
R e t e a u a h i d r o g
r a f i c a este densa.
Raurile principale sunt de origine carpatica (Bistrita,
Trotusul, Buzaul, Prahova, Oltul, Gilortul, Jiul etc). Debitele sunt
in general mari, dar sub efectele combinate de foehn si continentalism
climatic de la curbura pot inregistra oscilatii exceptionale.
Spre exemplu, Buzaul are un debit mediu de 31,2 m3/s dar la viitura din 1975 a ajuns la 2.200 m3/s.
Datorita substratului permeabil, mai ales in depresiuni raurile pierd o
parte din debit prin infiltrare, putand chiar sa sece in sezonul cald, mai
ale in sectorul de curbura (fenomenul determinand si formarea unor
hidronime specifice Putna Seaca, Susita). Procesele active de
versant incarca raurile cu debite solide exceptionale (peste 25
t/ha/an in sectorul de curbura). Intrata in exploatare in 1989,
acumularea de la Candesti, pe Buzau, a fost colmatata in
proportie de 60 % la viitura din decembrie 1991. Raurile care
traverseaza masivele de sare au o mineralizare apreciabila, care a
sugerat si hidronimele Tazlaul Sarat, Ramnicul Sarat,
Cricovul Sarat, Slanic, Sarata, Saratel s.a.
Numeroase izvoare minerale au chimismul substratului salifer, gipsifer
s.a. pe care-l dreneaza, fiind clorosodice (la
Baltatesti, Oglinzi, Lopatari, Slanic-Prahova,
Sarata-Monteoru, Ocnele-Mari s.a., sulfuroase/iodurate (Pucioasa,
Bughea, Bradet, Govora), feruginoase, uneori hipotermale
(Sacel).
V e g e t a t i a
naturala din Subcarpati este forestiera, padurile
cele mai raspandite fiind cele de fag, care imbraca suprafete
destul de mari pe versanti, pe interfluviile mai inalte si in general
spre contactul cu muntii, incepand de la altitudinile medii de 500 m in
nord si 700 m in sud si coborand mai mult in cazul orientarii
nordice, care accentueaza umbrirea. Pe inaltimile din nordul
Subcarpatilor Moldovei coboara, in amestec cu fagul, conifere (spre
exemplu in culmea Plesului). In depresiuni climatul local mai cald si
mai uscat a favorizat padurea de quercinee, cu gorun in ariile marginale
si stejar in ariile centrale, chiar cer (Quercus cerris) in depresiunile
subcarpatice din Oltenia. Despadurirea timpurie a determinat insa
inlocuirea unei mari parti din arealul forestier initial cu o
vegetatie ierboasa xerofila (in sectoarele joase si in cele
situate spre exterior) si mezohigrofila (pe versantii slab inclinati
si in sectoarele dinspre munte) de pajisti, stepice si
silvo-stepice. In general, la sud de paralela 460 lat.N elementele
vegetale termofile (liliac, scumpie, castan dulce, mojdrean,
carpinita s.a.) sunt din ce in ce mai numeroase.
Procesele p e d o g e n e t i c
e au premise mult mai variate decat in
aria montana. Materialul mineral are o granulometrie mai fina,
materialul organic este mai divers, complexul de conditii climatice este
favorabil unui ritm mai alert al transformarilor fizice si
biochimice. In consecinta, solurile caracteristice au o fertilitate
mai mare iar distributia lor spatiala este mozaicata. Pe
versantii mai puternic inclinati predomina cambisolurile,
reprezentate prin soluri brune mezo- si eubazice, uneori chiar soluri
brune acide, iar pe interfluvii si pe terasele mai inalte s-au format
argiluvisoluri (in special soluri brune luvice). In ariile centrale ale
depresiunilor cu un climat mai uscat (spre exemplu depresiunea
Cracau-Bistrita), ca si pe latura externa a
Subcarpatilor in sectorul de la curbura, exista chiar molisoluri
(soluri cenusii si cernoziomuri argiloiluviale). Datorita
proceselor de versant foarte active, sunt destul de raspandite
regosolurile si erodisolurile. Remarcabil in Subcarpati este faptul
ca succesiunea relativ rapida si alternanta unor elemente
de forme de relief introduce in pedogeneza o inclinare a terenului extrem
de variabila, fapt care se reflecta nu numai in tipologia
genetica, ci si in grosimea orizonturilor si profilelor, care
variaza corespunzator. In toata aria subcarpatica se pot
constata toposecvente extrem de complexe, in cadrul carora
succesiunile mentionate se realizeaza pe un ecart altitudinal modest,
sub 300 m si la distante liniare de 10, 8 sau chiar numai 5 km.
Diferentierile microclimatice, in special cele determinate de
expozitia versantilor, stimuleaza argiloiluvierea pe arealele
orientate spre nord, nord-vest si vest si evolutia spre molizare
pe cele expuse spre sud, sud-vest si sud-est. O pondere destul de mare in
pedogeneza subcarpatica revine si utilizarii agricole milenare a
terenurilor, care a conditionat acumularea si mentinerea unei
cantitati apreciabile de humus
in sol. Astfel, formarea pe arii destul de intinse a unor cernoziomuri cambice
si argiloiluviale, ca si caracterele molice ale argiluvisolurilor au
o componenta antropica importanta.
1.3.Caracteristici
social-economice
1.3.1.
Particularitatile umanizarii
Potentialul natural variat, derivat din pozitia
geografica intermediara a Subcarpatilor si marcat de
complementaritatea resurselor, accesibilitatea mult mai mare decat in aria montana
si conditiile de adapost mai sigure decat in campie au stimulat
o populare timpurie si foarte avansata. Incepand din paleolitic
si parcurgand o perioada de veritabila explozie demografica
in neolitic, locuirea preistorica a generat o retea densa de asezari,
in care locuirea a avut o remarcabila continuitate si in epocile
metalelor si geto-daca. In perioada migratiilor Subcarpatii
au fost o arie de adapost, in care s-au mentinut incontestabil
locuitorii autohtoni romanizati, dar in care s-a refugiat si o parte
a populatiei din podisuri si campie sectoare mult mai expuse
si astfel maturate de valuri succesive de ucideri, jafuri, incendii.
Locuirea densa si permanenta a stimulat aparitia timpurie a
unor nuclee de organizare feudala, primele cetati de scaun ale
Tarii Romanesti Campulung-Muscel si Curtea-de-Arges
mentinandu-si functiile uneori aproape 50 de ani, durata de
stabilitate absolut neobisnuita in istoria medievala a
tarilor romane. Aceasta umanizare puternica,
armonizata timp de milenii cu specificul conditiilor naturale,
explica si bogatia traditiilor etno-folclorice,
nealterate, in cadrul unora dintre cele mai interesante vetre etnografice ale
Romaniei Muscelul, Valcea, Gorjul,
Vrancea. Din perioada feudala dainuiesc in Subcarpati si
cateva dintre valorile exceptionale ale patrimoniului cultural-religios
national, ca manastirea Neamt, sau manastirile din nordul
Olteniei, in special Horezul (Hurezi) si Polovragii.
1.3.2. Populatia
si reteaua de asezari umane
Subcarpatii sunt si astazi o unitate geografica
bine populata, cu aprox. 1.500.000 locuitori, distribuiti in
numar de peste 100 loc./km2 (pe alocuri chiar 250 loc./km2)
si cu densitati subzistentiale mari, in special in Subcarpatii Vrancei
si in Muscelele Argesului. In diferite perioade istorice,
populatiei locale i s-a adaugat un procent insemnat de plecati
cu motivatie politica si economica-sociala din
Transilvania. Asezarile rurale, predominante, sunt foarte numeroase
si variate ca dimensiuni, varsta, morfologie si sit. In general
sunt mici si mijlocii si se distribuie intr-o retea cu densitate
mijlocie, de 5-6 sate/100 km2, uneori mare, de peste 15 sate/100 km2
- intre Ramnicul Sarat si Buzau (V.Nimigeanu, 1996). Cele mai
multe sunt situate in depresiuni, dar uneori urca pe culmi pana spre
varf, foarte caracteristice in sensul acesta fiind satele din podgoria de pe
culmea Istrita. In Subcarpati satele au fizionomie foarte
diferita, de la cele adunate, in depresiunile mai largi, cu suprafete
cultivabile mai mari, pana la cele liniare in lungul vailor si
cele risipite in podgorii sau pe contactul cu muntii.
Functionalitatea predominanta este cea agrara, dar frecvent
aceasta s-a combinat cu functii industriale si de servicii, uneori
adaugandu-se si o componenta de comunicatii (intersectii
de cai ferate si sosele). Nivelul urbanizarii este, oarecum
surprinzator, relativ redus. Orasele sunt destul de numeroase (peste
30) dar, ca si satele, de dimensiuni mici si mijlocii. Resursele
naturale variate din Subcarpati au sustinut destul de bine
evolutia unor functii industrial-urbane, dar rolul urbigen al
contactelor si intersectiilor naturale a fost mai puternic, astfel
incat orasele mari nu se afla in aria Subcarpatica
propriu-zisa, ci flancheza Subcarpatii, atat spre munte (Piatra
Neamt), cat si spre podisuri si campii (Bacau,
Focsani, Ploiesti, Targoviste). Sectorul cel mai slab urbanizat
este cel vrancean.
1.3.3 Activitatile economice
Componenta cea mai veche a activitatilor economice din aria
subcarpatica este, desigur, agricultura. Adaptata reliefului puternic
fragmentat si inclinarii adesea mari, ea a beneficiat concomitent de
favorabilitatea climato-pedologica astfel incat, fara sa
aiba productivitatea culturilor mari din campie, este in schimb
diversificata, uneori si puternic specializata, in functie
de acelasi specific al ofertei naturale. Culturile de camp sunt
omniprezente, avand frecventa maxima pe terase, unde pedogeneza
climato-zonala a fost cea mai stabila
si s-au format solurile cele mai fertile. Totusi, ca pondere si
specializare a terenurilor cultivate, aceste culturi sunt depasite de
livezi (in special in Muscelele Argesului si in Subcarpatii
Munteniei Central-Estice unde, pe alocuri, ocupa 40 % din terenul agricol)
si de vii (in special pe versantul extern al Subcarpatilor Vrancei -
unde s-a dezvoltat podgoria putneana si unde unele comune, spre
exemplu Jaristea, au vie pe aproape 60 % din terenul agricol - si in
culmea Istrita). Cresterea animalelor se bazeaza pe folosirea pasunilor
si a fanetelor, partial aflate in aria carpatica (in cazul
comunelor situate pe contactul cu muntii), remarcandu-se specializari
in ovine (in Subcarpatii Vrancei) sau bovine (in Subcarpatii Moldovei
si Muscelele Argesului).
Mult mai tarziu, in perioada moderna, a inceput si
activitatea industriala. Ca si in Carpati, elementele
structurale si functionale initiale au fost resursele naturale
specifice si unele traditii mestesugaresti. In
cadrul potentialului transformabil se remarca resursele energetice
minerale si hidraulice, evaporitele (in primul rand sarea), rocile de
constructie, lemnul si materiile prime agricole (lana, in,
canepa, lapte, carne, fructe). Intre mestesugurile
traditionale au primat cele legate de prelucrarea artizanala a
lemnului (tamplarie, dogarie s.a.), a pieilor si blanurilor
(cojocarie), a firelor naturale (tesutul si broderiile
populare), a laptelui.
Pe seama resurselor naturale specifice (cele de carbune pliocen
din bazinele Filipestii-de-Padure -
Ceptura - Sotinga, Schitul
Golesti, Berbesti-Babeni-Alunul
- in buna parte in conservare - fiind extrase si trimise, in
cea mai mare parte, pentru utilizare in alte zone din tara)
functioneaza termocentrale cu carbune, pacura
(structuri petrolifere la Campeni, Tescani, Margineni, Boldesti,
Baicoi-Tintea, Moreni-Gura Ocnitei, Ceptura-Urlati,
Ochiuri, Berca-Arbanasi, Negoiesti, Colibasi,
Tamasesti) si gaz natural (Borzesti, Govora),
hidrocentrale pe Bistrita, Buzau, Arges si Olt,
rafinarii de petrol si unitati ale industriei petrochimice
(Borzesti, Curtea-de-Arges unde s-au produs proteine furajere),
combinate de ingrasaminte chimice si fibre sintetice
(Savinesti, Campulung-Muscel), fabrici de cauciuc si anvelope
(Borzesti si Floresti), de ciment si azbociment (Campulung-Muscel,
Fieni, Barsesti), de ipsos, pe baza gipsului de la Laculete
(Fieni), de var (Fieni, Magura, Campulung-Muscel, Govora), de sticla,
pe baza nisipului rezultat din dezagregarea gresiei de Kliwa de la
Valenii-de-Munte si Crivineni (Scaieni), de faianta
(Targul-Jiu), portelan (Curtea-de-Arges cu productie in mare
parte exportata), ceramica bruta (Piatra-Neamt, Satuc,
Curtea-de-Arges, Pucioasa), de cherestea, placi aglomerate si
fibro-lemnoase, mobila (Vanatorii Neamtului, Dumbrava
Rosie, Roznov, Onesti, Vernesti, Curtea-de-Arges,
Ramnicul-Valcea, Targul-Jiu), de prelucrare a inului si canepii
(Paulesti, Pucioasa), a lanii (Buhusi). De asemenea, se
prelucreaza materii prime agricole, pe seama carora
functioneaza fabrici de produse lactate (Campulung-Muscel), conserve
de fructe (Valenii-de-Munte, Valea Iasului, Raureni),
vinificatie (Cotesti, Odobesti, Tohani). Cele mai noi ramuri
electrotehnica (Curtea-de-Arges) si constructiile de masini
(Borzesti, Campina, Moreni, Campulung-Muscel, Targul-Jiu) - au fost initiate
pentru diversificarea functiei industriale, dar mai ales pentru asigurarea
utilajelor si echipamentelor necesare altor ramuri industriale din ariile
respective (utilaj petrolier, pentru industria chimica etc.).
Potentialul turistic natural si antropo-cultural este extrem
de bogat, intr-o oarecare masura beneficiind si de regimul de
protectie specific rezervatiilor naturale sau obiectivelor culturale
cu valoare patrimoniala. Printre aceste elemente de sprijin al
dezvoltarii de perspectiva a turismului in Subcarpati pot fi
amintite : vulcanii noroiosi de la Paclele, focurile vii de la
Andreiasu si Lopatari, sarea-lui-Buzau, arborete de
stejari termofili, de castan dulce,
asociatii de plante halofile, vetre arheologice neolitice, monumente
medievale de cult manastirile Varatec, Viforata, Negru-Voda,
Curtea-de Arges, Surpatele, Manastirea-dintr-un-Lemn, Govora,
Polovragi, Horezu, Tismana s.a. si de arhitectura laica
(culele de la Maldaresti, satele-muzeu de la Bujoreni si
Curtisoara), casele memoriale George Enescu (Tescani) si
Brancusi (Hobita) s.a.m.d.
In acelasi sens al dezvoltarii turismului, un numar de
statiuni balneare si climatice sunt raspandite in toti
Subcarpatii dar, cu exceptia celor de pe valea Oltului, sunt de
capacitate redusa : Baltatesti, Slanic-Prahova,
Pucioasa, Bughea, Bradet, Govora, Calimanesti,
Olanesti, Ocnele Mari, Sacel.
2. Regiunile geografice ale Subcarpatilor
Complexul caracteristicilor naturale ale Subcarpatilor releva
o serie de diferente spatiale care deriva, in primul rand, din
specificul relatiilor substratului geologic cu relieful. Substratul
acesta, extrem de variat sub raportul
alcatuirii petrografice si dispus in structuri cutate in mod diferit,
in parte monoclinale, care a influentat modelarea fluviala si a
potentat procesele de versant, releva utilitatea aplicarii criteriului morfostructural pentru
identificarea principalelor unitati.
Motivatia morfostructurala defineste astfel mai multe
regiuni subcarpatice, uneori conturate prin limite clare, alteori fiind
separate prin sectoare de tranzitie, care imbina in mod original
caracteristici ale unitatilor vecine. Fara exagerari
deterministe, dar si fara neglijarea efectelor esentiale
ale complexelor de relief structural si ale resurselor asupra accesibilitatii
naturale si a procesului de umanizare, se poate constata ca
unitatile definite astfel au o personalitate geografica
distincta. De la valea Moldovei spre sud se succed Subcarpatii
Moldovei, cei ai Vrancei, ai Munteniei central-estice, Muscelele Argesului
si Subcarpatii Olteniei.
2.1. Subcarpatii Moldovei
Structurile c u t a t e de la
sud de valea Moldovei sustin un r e
l i e f tipic subcarpatic. Pe latura
interna, un uluc depresionar format pe structura de sinclinoriu, din
ce in ce mai larg spre SE, este dominat cu 300 m 400 m de culmile
flisului din M.Stanisoarei si M.Tarcaului.
Inseuari scunde contureaza sectoarele Ozana-Topolita
(Neamt), Cracau-Bistrita si Tazlau-Casin. Pe
latura externa, ulucul este marginit de structuri anticlinale
puternic inaltate, care sustin culmile Plesu si Pietricica
Bacaului la inaltimi de peste 700 m. In segmentul central al
acestei laturi, alte culmi, mai scunde
cu peste 200 m, cu profil mai calm (Boistea, Corni s.a.) exprima
numai o convergenta morfologica, fiind formate din depozitele
fluvio-deltaice ale paleo-retelei de rauri si apartinand
subunitatii piemontane a Podisului Moldovei. In sectorul
sud-estic, prelungirea monoclinului romanian superior-pleistocen, puternic
inaltat, al Subcarpatilor Vrancei la nord de valea
Trotusului adauga fragmentul de piemont cuestiform al
Pancestilor si depresiunea subsecventa Capata.
Segmentul acesta, pana in interfluviul
Susita-Zabraut, intruneste astfel caracteristici
de tranzitie intre aria moldoveana si cea vranceana. Pe
seama unei cantitati apreciabile de aluviuni, sisteme de pana la
8 terase (de la 5-7 m altitudine relativa pana la 150 m 160 m)
insotesc atat vaile principale (transversale), cat si pe cele
ale unor afluenti ai lor (cu orientare longitudinala). Substratul sedimentar cu
proprietati fizico-mecanice variate, in general friabil si
permeabil, din ce in ce mai lipsit de protectia vegetatiei naturale
datorita unei umanizari intense, a fost modelat prin procese de
versant foarte active. Ca urmare, culmile subcarpatice propriu-zise (ca si
muchea de cuesta mentionata), au aspect de muncei cu varfuri ascutite si s-au ingustat
puternic prin evolutia versantilor. Energia reliefului este
accentuata, vaile fiind adancite cu 300 m 500 m sub nivelul
interfluviilor iar versantii avand frecvent inclinari de peste 250.
Latimea de numai 150 m - 300 m a interfluviilor exprima si
o densitate accentuata a fragmentarii reliefului.
Sub un c l i m a t in care influentele componentei
catabatice a circulatiei atlantice sunt frecvent combinate cu accesul larg
al maselor de aer continental, cu evolutia retrograda a unor cicloni
de origine mediteraneana si cu efectul circulatiei convective
locale, v e g e t a t i a
forestiera este reprezentata in partea nord-vestica prin paduri de amestec conifere-fag, sub
litiera carora s-au format cambisoluri si prin paduri de stejar
si chiar ochiuri de silvostepa (cu Festuca sulcata, Festuca
vallesiaca) in ariile centrale, cele mai uscate, ale depresiunilor
Cracau-Bistrita, Tazlau-Casin, ca si pe valea
Tazlaului Sarat, unde s-au format molisoluri (soluri cenusii
si cernoziomuri argilo-iluviale). Pe depozitele marno-argiloase au evoluat
pseudorendzine iar pe ariile cu aflorimente salifere sunt caracteristice
solurile halomorfe.
Subcarpatii Moldovei sunt o arie de p o p u l a r e
densa, din timpuri vechi, padurea fiind indepartata pe mai
mult de jumatate din suprafata initiala. A g r i c u
l t u r a , desi omniprezenta, este foarte inegal dezvoltata.
Cele mai bune rezultate (la culturi de camp, legume, livada) se
realizeaza in depresiunile Cracau-Bistrita si Casin.
Pe terenurile foarte fragmentate si solurile sarace din depresiunea
Tazlau culturile sunt mai putin productive. In activitatea I n
d u s t r i a l a, extractia unor mici cantitati de petrol
si gaze (la Campeni, Tescani, Margineni s.a.) este dublata
de exploatarea (locala) a gipsului. Cea mai importanta ramura
industriala ramane insa cea chimica, reprezentata prin
combinatele de la Savinesti (fire si fibre sintetice), Roznov
(ingrasaminte azotoase) si Borzesti-Onesti
(produse cloro-sodice, cauciuc sintetic, pesticide, rafinarea petrolului). La
Baltatesti si Oglinzi sunt valorificate balnear apele
minerale clorurate.
2.2. Subcarpatii Vrancei
La sud de valea Trotusului, incepand cu interfluviul
Susita-Zabraut, pana la valea Slanicului de
Buzau, structurile subcarpatice
prezinta o complicatie deosebita. Spre interior, molasa
salifera de varsta acvitanian-sarmatiana este c u t a t
a in anticlinale si
sinclinale, sariind putin latura externa. Aceasta este
constituita din depozite mai noi, sarmato-pliocene de origine exclusiv
carpatica, m o n o c l i n a l e, foarte groase si puternic
inaltate. Astfel, desi sunt
cele mai recente, pietrisurile romanian-pleistocene de
Candesti se mentin la altitudinea de aproape 1.000 m. In consecinta,
r e l i e f u l este dispus sub forma mai multor fasii care se dispun
cvasi-paralel cu marginea muntilor. In pozitie interna, un
sir de depresiuni formate pe marno-argile miocene si dominate de
culmile flisului (Criminet-Soveja, pe Susita, Vrancea, pe
Putna si Zabala, si Bisoca-Neculele, pe Ramnicul Sarat)
sunt separate prin inseuari mai inalte decat cele din
Subcarpatii Moldovei. Spre exterior sunt conturate de un sir de
dealuri cu altitudini care ajung la 890 m, constituite din sedimente miocene
mai rezistente (conglomerate helvetiene si badeniene), dispuse in
structuri de sinclinal inaltat, cu flancul extern redresat sub
forma de hog-back : Rachitasul Mic, care inchide depresiunea
Soveja, Raiutul, Rachitasul Mare si Garbova, care
marginesc depresiunea Vrancei si Dealul Rosu, care
margineste depresiunea Bisoca.
Urmeaza un alt sir de depresiuni, mai slab conturate, avand aspectul
unor largiri ale vailor in sedimente moi sarmato-pliocene,
monoclinale : Campuri, pe Susita, Vizantea-Vidra, pe Putna, Mera, pe
Milcov, Ramna, pe paraul omonim, Dumitresti, pe Ramnicul Sarat,
si Putreda-Floresti, pe Calnau. La randul lor, aceste depresiuni
sunt marginite de dealuri care ajung la aproape 1.000 m si corespund
frontului de cuesta orientat spre vest si nord-vest al
pietrisurilor de Candesti : Ousorul, dealul Momiia, Magura
Odobestilor, care inchide depresiunea Mera, Deleanu si dealul
Capatana, care margineste depresiunea Dumitresti.
In pozitia cea mai externa, un piemont terasat, cu inclinare din ce
in ce mai redusa, face racordul cu
unitatea piemontana a Campiei Romane. In lungul vailor se succed
sectoare largi, conforme structurilor de sinclinal in aria interna sau
subsecvente in monoclin, asa cum este valea Putnei in depresiunea Vrancea,
si sectoare inguste, cu aspect de mici defilee, ca acela de la Prisaca, in
care Putna traverseaza primul sir de dealuri. Pe fondul unei
labilitati tectonice deosebite, un sistem de terase cuaternare
exceptional de bine dezvoltate, ating altitudinea relative mari (290 m pe
Putna). Marnoargilele miocene in secvente repetate, alternand cu strate
permeabile greso-nisipoase, favorizeaza cele mai active si mai ample
procese de versant. Eroziunea torentiala a rupt versanti
despaduriti iar alunecarile de teren au distrus vetre de sate
si au construit baraje pe rauri. Reimpadurirea a ameliorat insa
frecvent situatia ariilor degradate.
Sub aspect c l i m a t i c, elementul definitoriu este foehnizarea,
care determina reducerea masiva a precipitatiilor. In aria
piemontului terasat acestea scad sub 550 mm/an, durata stralucirii
soarelui si valorile termice crescand
si favorizand astfel elementele vegetale termofile (Quercus
frainetto, Quercus pedunculiflora), s o
l u r i l e cenusii si vita de vie. In Subcarpatii Vrancei
se afla sectorul cel mai puternic specializat pentru viticultura.
P o p u l a r e a este veche
si a fost permanent densa in depresiuni. Localnicilor li s-au
alaturat de-a lungul timpului munteni veniti la munca pe
pamanturi manastiresti (spre exemplu rucarenii si
dragoslovenii veniti la Soveja). Densitatea mare a populatiei a
determinat improprietariri departe, in Campia Romana,
taranii continuand sa locuiasca in Subcarpati si
penduland vara spre loturile din campie. Deplasarile sezoniere pentru
munci agricole s-au mentinut multa vreme dupa colectivizare,
vrancenii orientandu-se in special catre Insula Mare a Brailei.
Popularea a ramas exclusiv rurala, deoarece resursele existente n-au
putut stimula dezvoltarea industriei. Gazul natural exista doar sub
forma de emanatii (la Andreiasu), sarea nu se afla in
masive ci in aflorimente mici si diseminate, lentilele de lignit de la
Pralea sunt neinsemnate. Adaugandu-se si precaritatea cailor de
comunicatie (nu exista cai ferate cu ecartament normal iar cea
ingusta, de la Odobesti la Burca, a fost dezafectata), lipsa de
capacitate urbigena este explicabila. O serie de comune au insa
o oarecare capacitate de polarizare si o pozitie favorabila
coordonarii administrative (Naruja, Dumitresti) si, in mod
normal ar trebui sprijinite in sensul revitalizarii. Se contureaza,
de asemenea, un profil climatic si balnear pentru Soveja si Vizantea.
2.3. Subcarpatii
Munteniei Central-Estice
La sud-vest de Slanicul Buzaului, pana in valea
Dambovitei, monoclinul extern dispare si , odata cu el, al
doilea sir de dealuri, depresiunile subsecvente si piemontul terasat.
Structurile c u t a t e tipic subcarpatice sunt in schimb foarte bine
dezvoltate si foarte numeroase, ajungandu-se uneori pana la cinci
aliniamente morfo-structurale paralele. Complicatiile sunt introduse de
diapirismul mult mai accentuat, samburii de sare strapungand uneori
pana la suprafata unele anticlinale (spre exemplu, anticlinalul
Baicoi-Tintea s.a.) si de patrunderea
piezisa, tot in axe de anticlinal, a unor pinteni de flis
paleogen (Homoraciu, care se intinde pana in valea Dambovitei,
Valeni, care se opreste la valea Doftanei s.a.) care sustin
culmi subcarpatice. In rest, fruntea flisului este invadata de molasa
mio-pliocena, dispusa in structuri sinclinale mulate de depresiuni.
Specificul proceselor de acumulare a depozitelor de molasa a
determinat formarea unor zacaminte importante de substante
minerale variate. In acest sector subcarpatic, pana in perioada
postbelica, au fost cele mai mari rezerve de petrol, aria fiind cea
clasica a petrolului romanesc. Cele mai cunoscute structuri petroliere,
care inainte de 1950 asigurau peste 95 % din productia
nationala, sunt cele de la Boldesti, Baicoi-Tintea,
Moreni-Gura Ocnitei, Ceptura-Urlati si Berca-Arbanasi.
La Ojasca, Ceptura, Filipestii-de-Padure si Sotanga sunt
rezerve mici - de lignit pliocen, un
zacamant insemnat de sare (in pozitie sinclinala,
normala) este la Slanic, la Valenii-de-Munte si Crivineni
sunt nisipuri cuartoase, la Ciuta si Viperesti - calcare, la Laculete gips, la
Pucioasa sulf, la Patarlagele diatomita, la Sibiciu si
Colti chihlimbar, la Pucioasa, Valcana, Nifon, Lopatari s.a.
ape minerale sulfuroase, clorosodice, feruginoase, iodurate etc.
In consecinta raporturilor de corespondenta intre
structurile substratului geologic si
r e l i e f se pot distinge,
incepand dinspre munte, siruri de depresiuni : Comarnic-Talea-Runcu,
sculptata in molasa si formatiuni moi ale flisului
cretacic-paleogen, Slanic-Bezdead (la nord de pintenul de Homoraciu),
Lopatari-Sibiciu, Soimari-Calvini, Policiori, pe
Saratel, Parscov, pe Buzaul mijlociu, Niscov, pe valea
omonima, Valea Lunga, in bazinul superior al Cricovului Dulce,
Podeni-Mislea s.a. Culmile anticlinale care le separa au altitudini
maxime in sectoarele sustinute de pintenii de flis : Zamura, de pe
pintenul de Homoraciu, ajunge la 993 m, Catiasul, de pe pintenul de
Valeni are 1.014 m ; alte culmi anticlinale au altitudini mai reduse, in
general sub 600 m in sud si peste 600 m spre contactul cu muntii :
Berca-Arbanasi (intre Slanicul Buzaului si
Saratel), Istrita si Ciolanul (incadrand depresiunea
Niscov si formate in mare parte din calcare sarmatiene pe care
au evoluat soluri excelente pentru vie), Bucovel, (in continuarea culmii
Istritei, la vest de Cricovul Sarat), Seciul, Gruiul s.a.
Alteori, ca pe orice structuri cutate, relieful prezinta inversiuni, sub
forma unor mici sinclinale inaltate si a unor
depresiuni-butoniera, formate pe axe de anticlinal.
Vaile principale au orientare exclusiv transversala
(Slanicul, Buzaul, Teleajenul, Doftana, Prahova, Ialomita),
dovedind o antecedenta generala. Ierarhizarea retelei a
determinat in schimb orientarea longitudinala a vailor
afluentilor. La traversarea sirurilor alternante de morfostructuri
s-au format largiri si stramtari succesive in lungul vailor
; cinci asemenea secvente pot fi urmarite pe valea subcarpatica
a Buzaului. In depresiuni este foarte bine dezvoltat complexul acumulativ
fluvial, cu niveluri de peste 200 m altitudine relativa (270 m pe Prahova),
conturate in aluviuni cuaternare bogate. Unele dintre ele pot fi urmarite,
intr-o remarcabila continuitate, in lungul unui sir de depresiuni, pe
vaile raurilor vecine spre exemplu, nivelul de 35-40 m, comun pe Prahova, Teleajen si
Cricovul Sarat, in depresiunea Mislea-Podeni. In ansamblul sistemului de
terase se remarca efectele deformante ale neotectonicii, pozitive in
sectoarele de anticlinal si negative in cadrul sinclinalelor. Pe
fondul aceluiasi substrat de molasa si al unei energii apreciabile
a reliefului (fata de culmi vaile sunt adancite cu 300 m 400 m
iar inclinarea versantilor depaseste frecvent 250)
procesele geomorfologice actuale sunt foarte active, versantii fiind in
plina evolutie, ca si albiile raurilor. In consecinta
directa, interfluviile sunt frecvent inguste, ajungand pana la forma
unor creste de intersectie, iar albiile minore au morfologie si trasee labile.
Latitudinea mai sudica si frecventa conditiilor de
adapost asigura acestui sector subcarpatic un c l i m a t
cu ierni blande, relativ cald in ansamblu si fara
contraste mari. Spre contactul cu aria montana valorile medii anuale ale
precipitatiilor cresc pana la 700 mm 800 mm. Caracteristicile
acestea favorizeaza urcarea limitei superioare a f a g e t e l o r, extinderea
padurii de gorun si prezenta frecventa a unor elemente
vegetale si animale termofile mojdrean, carpinita, frasin
sudic (Fraxinus holotricha), migdal pitic (Amygdalus nana), scorpion, termite.
De asemenea, asigura un optimum pentru livada (in special in partea
dinspre munte) si pentru vie (in sud).
Subcarpatii Munteniei Central-Estice constituie sectorul
subcarpatic cel mai dens p o p u l a t (in medie 150 loc/km2), cel
mai puternic i n d u s t r i a l i z a t
si cu o urbanizare avansata (Comarnic, Campina,
Valenii-de-Munte, Moreni, Plopeni, Boldesti-Scaieni,
Baicoi, Breaza, Pucioasa s.a.), stimulata atat de valorificarea
resurselor energetice, cat si de axul de circulatie
transcarpatica al vaii Prahovei. Este una dintre regiunile geografice
cele mai dezvoltate din tara. In relatie directa cu
exploatarea petrolului insa, cumularea in timp a unor reziduuri in
campurile de sonde, uzura morala a tehnologiilor de extractie,
caracterul formal al masurilor de protectie a ambiantei naturale
si conduita infractionala masiva din ultimii ani
fata de securitatea
retelei de conducte au produs o poluare severa a solului pe
suprafete de sute de hectare, a apelor de suprafata si a
celor freatice. Ape cu reziduuri de petrol din bazinul Prahovei, marcate pentru
a se putea urmari traseele lor si distanta pana la care
procesele naturale de autoepurare nu sunt operante, au fost identificate in
Dunare, pe segmentul fluvio-maritim.
2.4. Muscelele Argesului
La vest de valea
Dambovitei, pana la vest de valea Oltului, sectorul
subcarpatic cunoscut sub numele de muscele corespunde in cea mai mare parte
unei structuri atipice, m o n o c l i n a l e, de sedimente paleogene, miocene
si pliocene, depuse in marginea nordica a Depresiunii Getice,
transgresiv fata de cristalinul
getic al M.Fagaras. Stiva de depozite monoclinale este
dispusa in benzi paralele, din ce in ce mai noi spre sud si din ce in
ce mai puternic redresate spre nord, la contactul cu muntii. Numai in
extremitatile de est (in bazinul superior al Raului Targului) si
partial de sud-vest (de la valea Topologului spre vest) sedimentarul este
cutat in structuri tipic subcarpatice, paralele cu marginea muntilor. O
mentiune speciala se impune pentru extremitatea nord-vestica
unde, pana in valea Bistritei valcene, se continua substratul
monoclinal al reliefului, in timp ce in sud-vest structura este cutata.
Astfel, tinand seama de insemnatatea caracteristicilor structurale
pentru relief, la randul lui definitoriu pentru ansamblul geografic local, se
pot atribui ariei cuprinse intre vaile Topologului si Bistritei
valcene caracteristici de tranzitie intre Muscelele (predominant
monoclinale) ale Argesului si Subcarpatii (cutati) ai
Olteniei.
Caracteristicile structurale si litofaciale atipic subcarpatice se
regasesc si la nivelul resurselor minerale, intre care lipsesc
petrolul si gazele naturale. In schimb in sedimentele pontiene
si daciene din molasa recenta
exista acumulari de carbune inferior (lignit), exploatabil atat
in subteran cat si in cariera, dar in strate subtiri si
frecvent foarte umed (la Slanic, Berevoiesti, Godeni, Jugur
s.a.). Apele minerale poarta amprenta sedimentelor paleogene cu
formatiuni bogate in sulf (Bughea. Bradet, Olanesti,
Govora) si a miocenului salifer (Govora, Ocnele Mari).
Elementele principale ale r e l
i e f u l u i sunt doua siruri
de depresiuni separate printr-un aliniament de inaltimi (muscele),
orientate paralel cu marginea muntilor. Cele mai multe depresiuni au o
motivatie genetica dubla, structurala (subsecventa)
si litologica (selectiva) : afluentii (subsecventi) ai retelei principale
de rauri (consecventa) au sculptat in sedimente mai slabe,
marno-argiloase, greso-nisipoase etc. sectoare de vale mai largi (de regula
la confluente) si asimetrice, cu versantii sudici scurti
si puternic inclinati (cuestiformi) iar cei nordici prelungi si
mai domoli. Pe contactul cu muntii, in marne eocene, au fost modelate
depresiunile Nucsoara, pe Raul Doamnei, Bradet, pe Valsan, Arefu, pe
Arges, Salatruc, pe Topolog, Jiblea, pe un afluent de pe stanga
al Oltului. Este tipic subcarpatica depresiunea de la Campulung, care
marcheaza o structura de sinclinal. Inseuarile dintre
aceste depresiuni sunt destul de inalte, astfel incat ele nu formeaza un
uluc, ci un aliniament discontinuu. Muscelele care le contureaza spre sud
sunt cueste clasice, sustinute nu numai de rezistenta capetelor de
strat, ci si de conglomerate mai dure, burdigalian-badeniene. Altitudinea
lor cea mai frecventa este de 800 m 1.200 m, culminand la 1.218 m in
culmea Chiciora, dintre Valsan si Arges si la 1.104 m in culmea
Tamas, dintre Arges si Topolog. Au aspectul unor munti
scunzi, intre care vaile s-au adancit cu 350 m 400 m, constituind
sectorul cel mai inalt din Subcarpati. Numai in extremitatea estica
culmea Mataului (1.018 m) muleaza un anticlinal, inchizand
spre sud depresiunea Campulung. Intre depresiunile din sirul sudic
interfluviile si inseuarile sunt mai inalte, ele fiind numai
niste largiri ale vailor principale in sedimentarul pliocen
friabil, de la Boteni, in est, trecand prin Schitul-Golesti, Godeni,
Berevoiesti, Slanic, Domnesti, Curtea-de-Arges, Tigveni,
pana la Ramnicul-Valcea, in vest. Spre sud, sirul acesta de
depresiuni este dominat de cuesta nordica a Podisului Piemontan
Getic, sustinuta de pietrisurile romanian-superioare de
Candesti. Deosebit de complexa sub aspect morfologic este aria cu
caracteristici de tranzitie, cuprinsa intre Topolog si
Bistrita valceana. Modelarea fluviala, stimulata atat de
nivelul de baza mai coborat, pe care il reprezinta Oltul, cat si
de subsidentele locale de la Ramnicul Valcea si Galicea,
combinata cu procesele de pe versantii despaduriti si
cu efectele exploatarii sarii a generat un relief extrem de complex,
fragmentat in culise, cu acumulari bogate, forme de eroziune
selectiva s.a.
Fata de regiunea subcarpatica precedenta, Muscelele
Argesului au un c l i m a t moderat
sub aspect termic (cu temperaturi de -30C - -40C in ianuarie, 180C - 200C
in iulie si o medie termica anuala de 80C 90C)
si umed (valorile medii anuale ale precipitatiilor ajung in partea
inalta la 750 mm 1.000 mm). V e g e t a t i a naturala forestiera, cu
paduri de amestec gorun-fag si fag pe inaltimi, gorun
si stejari termofili in depresiuni, s-a pastrat mai bine in aria
inalta, unde si fauna (cu elemente de interes cinegetic urs, lup,
mistret, caprior, ras) a gasit habitate favorabile,
asemanatoare celor din aria montana. In apa Valsanului, intre
Bradulet si Musetesti, a fost identificat un peste
endemic, aspretele (Romanichtys valsanicola). Depresiunile si o parte
din versantii mai slab
inclinati au fost despadurite. Specificul conditiilor climatice
a favorizat evolutia proceselor
pedogenetice pana la tipuri de s o
l putin potrivite pentru culturi de
camp (soluri cambice eu- si mezobazice, pseudorendzine pe marnoargile),
dar utile pentru pomicultura.
Desi mai putin densa decat in regiunea precedenta,
p o p u l a t i a din Muscelele
Argesului este destul de numeroasa. In raport cu terenul agricol
restrans, presiunea demografica a fost intotdeauna mare, proprietatea
asupra pamantului declansand si mentinand conflicte de-a
lungul timpului, agravate de unele fenomene naturale destructive
(alunecari de teren, eroziune torentiala, procese de albie)
si de fluctuatiile postbelice ale dreptului de proprietate
funciara. Satele, in general
rasfirate pe vai, au adaugat vechii
functionalitati agro-pastorale si culturii pomilor
fructiferi (meri, pruni, peri, nuci), activitati extractive in
bazinul carbonifer mentionat, ca si industrializarea lemnului (la Domnesti
s.a.), conservarea fructelor (la Valea Iasului, Raureni).
Orasele Campulung, Curtea-de-Arges si Ramnicul Valcea, capitale
medievale sau orase domnesti, s-au impus in perioada postbelica
prin constructii de masini, produse clorosodice, electrotehnice,
industrializarea lemnului. Amenajari hidroenergetice numeroase au oferit
locuri de munca timp de mai multi ani, au modificat substantial
peisajul natural si au determinat densificarea retelei de drumuri in
bazinele subcarpatice ale Argesului (hidrocentralele Oiesti,
Albesti, Cerbureni, Valea Iasului si Curtea-de-Arges)
si Oltului (hidrocentralele Daiesti, Ramnicul-Valcea, Govora
si Raureni. Olanestii, Govora, Bradetul si Bughea
si-au conturat un profil functional balnear.
2.5.Subcarpatii
Olteniei
In regiunea olteana a Subcarpatilor molasa mio-pliocena
este dominanta. A fost identificat un singur afloriment mai vechi, eocen
conglomeratele din axul anticlinalului Sacel. Sedimentarul prebadenian
apare, de asemenea insular si in structura de anticlinal, in Magura
Slatioarei. La est de valea Jiului structurile c u t a t e (un sinclinal
marginit de doua aliniamente anticlinale) sunt constituite din
depozite sarmatiene. La vest de Jiu aceste depozite sunt acoperite de
sedimente pliocene groase, aflorand numai pe o fasie ingusta, in
marginea muntilor, intre Schela-Dobrita-Tismana. La randul lor,
depozitele meotiene nu apar la est de Jiu decat in unele structuri dintre
Oltet si Cerna Oltetului. Structural, Subcarpatii Olteniei
sunt replica din extremitatea opusa a Subcarpatilor Moldovei, dar in
cazul lor cutarile sunt mult mai largi, uneori abia sesizabile, iar in
extremitatea nord-estica trec intr-un veritabil monoclin (la nord-est de
valea Bistritei). In ceea ce
priveste resursele minerale, fara sa fie in rezerve mari,
sunt tipic subcarpatice : petrol si gaze (in structurile
Negoiesti-Tamasesti), carbune in sedimentarul
pliocen superior de la Berbesti-Babeni, ape minerale sulfuroase
si clorurate.
Pe acest substrat geologic de molasa cutata, r e l i e f u l
este mai simplu decat in regiunile munteana si vranceana. La
contactul cu muntii din gruparile Parang si Retezat s-a conturat
ulucul depresionar intern (Al.Rosu, 1967) - aliniamentul depresiunilor Horezu,
Slatioara, Polovragi, Novaci si culoarul Arcani-Runcu-Tismana. Spre
exterior aceste depresiuni sunt inchise de un sir de anticlinale
constituite din conglomerate mai dure, dar a caror altitudine scade de la
est spre vest (Magura Slatioarei 769 m, dealul
Sporastilor 404 m). Un al
doilea aliniament depresionar este mai fragmentat si mai ingust la est de
Gilort (L.Badea, 1967), cu inseuari de separatie mai inalte
(Folesti, Otesani, Obarsia, Stroesti, Mateesti,
Zorlesti) si foarte larg spre vest, unde a evoluat marea depresiune
Campul Mare Targul Jiu Targul Carbunesti in care
convergentele hidrografice de la Arjoci (pe Tismana), Targul Jiu si
Targul Carbunesti (pe Gilort) si altitudinea redusa (sub
200 m) probeaza o subsidenta activa. Rama sudica a
acestui aliniament de depresiuni este formata, in cea mai mare parte, de
cuesta nordica a Podisului Piemontan Getic, cu altitudini de 500 m
600 m, de la Cucesti-Armasesti, pe Luncavat
si Cerna pana la Apa Neagra, pe valea Motrului. Pe un segment
scurt, rama depresiunii Targul Jiu este marcata de dealurile subcarpatice
(pe structuri de anticlinal) Somanesti si Bran.
Conditiile c l i m a t i c e
sunt cele mai blande din toata aria subcarpatica.
Temperaturile medii de peste 100C si precipitatiile
relativ reduse (600 mm 800 mm) au favorizat o
v e g e t a t i e naturala termofila, cea forestiera
fiind dominata de quercinee (cer, garnita) in amestec cu
mojdrean, artar si arborete de castan comestibil. Fara ca
alimentarea pluviala pe segmentele subcarpatice sa fie bogata,
debitele raurilor principale constituite in aria montana pot atinge valori
generatoare de inundatii, fenomenele fiind favorizate si de
subsidentele mentionate. Pentru diminuarea acestui risc, acumularea
de la Ceauru s-a adaugat altor a p e
de suprafata - rauri
din bazinele Oltului, Gilortului, Jiului si Motrului.
Pe s o l u r i variate, cu o pondere destul de mare a celor
argiloiluviale, utilizari agricole variate au diversificat
functionalitatea agro-pastorala mai veche a satelor. P o p u l a
t i a din aceste asezari, in general rasfirate pe vai,
dar si adunate in vetrele depresiunilor largi, practica o gama
larga de c u l t u r i, cu accentuarea ponderii livezilor spre contactul
cu aria montana si pe versantii dealurilor si a culturilor
de camp spre sud si spre partea joasa a depresiunilor. Pe unele
interfluvii de la contactul cu muntii, in satele mici, risipite,
cresterea animalelor are o pondere insemnata. Eforturile
sustinute de i n d u s t r i a l i
z a r e, in perioada postbelica, au pornit de la extractia materiilor
prime energetice, treptat in asezarile rurale constituindu-se
unitati ale industriei constructiilor de masini, ateliere
de reparatii ale utilajului minier si petrolier, ale industriei
lemnului, textila, alimentara, pielarie s.a. In felul
acesta a fost stimulata urbanizarea, un numar de orasele
(Horezul, Novacii, Targul Carbunesti) formand o retea in care
numai Targul Jiu avea statut urban mai vechi si o functionalitate mai
complexa (industria materialelor de constructie, a lemnului,
constructii de masini-unelte, articole din cauciuc, confectii,
sticlarie, industria alimentara). O linie de cale ferata a fost
proiectata pentru sustinerea extractiei carbunelui, de la
Targul Carbunesti la Albeni, Berbesti, Babeni. Potentialul t u r i s t i c natural, dublat de elemente exceptionale
ale celui antropo-cultural (manastiri, sate de olari, monumente de
arhitectura taraneasca, complexe muzeale si case
memoriale, port popular, datini etc.) este inca slab valorificat. Pe
langa insuficienta initiativei private si efectul negativ
al unor restaurari controversate, infrastructura de comunicatie este
inca insuficienta, atat sub aspectul densitatii cat si
al calitatii. Sate extrem de interesante, in special de sub munte, nu
sunt accesibile decat pe drumuri comunale rau intretinute, adesea
impracticabile. Aceasta resursa de perspectiva a
Subcarpatilor Olteniei este aproape necunoscuta pentru A.N.T.R.E.C.
