Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Subcarpatii - Caracteristici geografice generale

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Pluviodenudarea si relieful creat
Transilvania - Descrierea regiunii
Agricultura ROMANIEI
COMUNA CEFA - Asezarea in zona geografica cai de acces si de legatura
DELTA DUNARII SI PLATFORMA CONTINENTALA
PARTICULARITATILE BIOPEDOGEOGRAFICE ALE ROMANIEI
Padurile Terrei
Grupa centrala a Carpatilor Orientali( Carpatii moldotransilvaneni)
ROMANIA - COORDONATE EUROPENE
CARPATII – STUDIU DE CAZ

TERMENI importanti pentru acest document

: date generale pozitie geografica savinesti neamt : caracteristici geografice generale : activitati economice in subcarpati : :

Subcarpatii

  1. Caracteristici geografice generale

Ca unitate geografica, Subcarpatii constituie a doua subprovincie formata pe substrat de orogen, insotind la exterior Carpatii, ca un nou val montan in curs de formare. In cadrul lor se imbina in mod original caracteristici genetice (tectono-structurale) de tip carpatic, cu date morfologice, climatice, de vegetatie si soluri ale unitatilor extracarpatice. Potentialul natural complex, rezultat din aceasta imbinare, a asigurat procesului de umanizare o oferta diversificata, cu accesibilitate sensibil mai mare decat in aria montana, asemanatoare ariilor extracarpatice (terenuri plane sau slab inclinate mai largi, favorabile vetrelor si culturilor agricole, temperaturi mai ridicate si sezoane reci mai scurte, soluri mai fertile s.a.), dar fara sa piarda capacitatea de adapost specifica muntilor si unele resurse naturale extrem de importante (lemn, piatra, debite permanente, pasuni si fanete), aflate atat in aria proprie, cat si in cea montana invecinata.

                      1.1. Pozitia geografica si limitele spatiale

1.1.1. Pozitia si raporturile complexe cu unitatile geografice invecinate

In functie de caracteristicile generale ale procesului lor de formare, Subcarpatii au pozitia unei trepte intre Carpati si unitatile de platforma extracarpatice. Evolutia raporturilor genetice si pozitionale cu aceste doua unitati total diferite si mai ales cu muntii, a imprimat Subcarpatilor caracteristici variabile de la un sector la altul. Aportul de material din aria montana, pe seama caruia s-a constituit in cea mai mare masura edificiul subcarpatic, a fost esential dar procesul a parcurs etape diferentiate, atat in ceea ce priveste amplitudinea, cat si natura litologica a depozitelor. De asemenea, au fost extrem de importante conditiile tectonice si morfologia preexistenta a ariei de depunere, cat si specificul sectoarelor marginale, de contact, ale unitatilor de platforma. Toate aceste aspecte se regasesc in raporturile actuale ale diferitelor sectoare subcarpatice cu muntii si cu unitatile de podis si de campie, incepand de la claritatea sau dificultatea identificarii limitelor si pana la specificul habitatului uman si al utilizarii terenurilor.

             1.1.2. Limitele spatiale

Limitele de nord si sud-vest, a caror motivatie de natura tectono-structurala este clara, sunt vaile Moldovei si Motrului, dincolo de care structurile subcarpatice fie au o aparitie nesemnificativa, fara consecinte morfologice ori de alta natura (la nord de valea Moldovei), fie dispar complet la mare adancime, sub o cuvertura piemontana groasa, muntii venind in contact direct cu o unitate geografica de platforma (Podisul Piemontan Getic, la sud-vest de valea Motrului).

Pe limita cu Carpatii, in general clara prin diferentiere altitudinala, cateva combinatii complexe ale dispozitivelor structurale si ale reliefului rezultat produc segmentele mai putin clare (prezentate), intre vaile Moldovei si Rascai, intre Slanicul Buzaului si Dambovita, ca si intre Topolog si Bistrita valceana. In ceea ce priveste limita externa, Subcarpatii, care nu mai au caracteristici altitudinale montane decat prin exceptie, se diferentiaza mai putin clar, adesea trecerea fiind gradata. Uneori, aspectul acesta se datoreaza absentei structurilor anticlinale in marginea Subcarpatilor (ca in sectorul nemtean al Subcarpatilor Moldovei, unde limita fata de subunitatea piemontana a Podisului Moldovei trebuie urmarita pe la baza flancurilor vestice al dealurilor Boistea, Corni, Stanca, Margineni, Barjoveni si Runcu, dealuri sculptate in  acumulari fluvio-deltaice, fara relatie molasa din avanfosa si structura sa cutata. Alteori, depozitele monoclinale marginale (romaniene) supuse unei redresari puternice, tipic subcarpatice (ca in Subcarpatii Vrancei) au generat convergente morfologice cu sectorul piemontan al Campiei Romane, spre care trecerea se face treptat. Exista insa si pe limita externa segmente de contact clar, ca in lungul culmii Istrita (749 m), care domina Campia Romana cu mai mult de 500 m, sau al culmii Pietricica Bacaului (740 m), care se inalta brusc deasupra culoarului Siretului, ori al versantului nordic, cu caracter de cuesta al Podisului Piemontan Getic, care domina depresiunile subcarpatice.

   1.2. Caracteristicile naturale

        1.2.1. Geneza si evolutia geologica a Subcarpatilor. Consecinte

Din punct de vedere geologic Subcarpatii se suprapun unei mari depresiuni premontane, de subsidenta activa, individualizata ca efect al inaltarii unitatilor flisului extern, la inceputul miocenului, intre aria carpatica si marginea unitatilor de vorland. In aceasta depresiune, cu largime care variaza de la cateva sute  de  metri (in Bucovina)  la 30-35 km  (in  sectorul de la curbura si in nordul Munteniei)  s-au acumulat depozite de tip molasa, groase de multe mii de metri, incepand din sarmatianul inferior. In sectorul nordic, procesul de sedimentare s-a incheiat odata cu prima parte a sarmatianului, cand orogeneza moldavica a antrenat nu numai unitatile tectonice ale flisului, ci a impins si molasa sarmatica  peste unitatile de vorland. Din sectorul de curbura spre sud – sud-vest, sedimentarea a fost reluata, continuand si in pliocen, ceea ce a generat in Subcarpati doua niveluri crono-stratigrafice de molasa, unul inferior, acvitanian-sarmatian si altul superior, sarmato-pliocen. Sursa materialelor depuse in acest bazin de sedimentare a fost dubla in miocenul timpuriu (aria carpatica si unitatile de vorland) si unica (carpatica) in perioada mio-pliocena. Rocile caracteristice sunt atat pelitice, argile, marne, marno-argile cat si psamito-psefitice, nisipuri gresii, conglomerate cu elemente fine, dar si grosiere, in general slab cimentate, uneori fragmente de  formatiuni paleogene carpatice (gresii de Lucacesti, de Kliwa, disodile, menilite) interpretate ca lame tectonice sau blocuri insedimentate in molasa, dar si calcare, evaporite (doua formatiuni salifere), carbuni, tufuri, niveluri de cinerite, ansamblul dovedind conditii de sedimentare foarte diferite, marine, salmastre, lacustre, fluvio-lacustre.

Desi cu efecte atenuate in unitatea aceasta, tectogenezele mio-pliocene au determinat totusi formarea unitatii (panzei) subcarpatice, care in detaliu prezinta si ea cutari, datorate acelorasi miscari moldavice, ca si contacte de tip tectonic (digitatia de Magiresti-Perchiu, solzul Valea-Mare din Pietricica Bacaului, suprapuneri ale conglomeratelor burdigaliene peste depozite mai noi, la est de culmea Plesului). In rest predomina structuri cutate normale, culcate si – ca efect al orogenezei valahe – cute diapire, foarte variate,  in sectorul de la curbura si in nordul Munteniei si redresari puternice ale prundisurilor monoclinale  romanian-pleistocene de Candesti. In consecinta acestui proces genetic complex, Subcarpatii cumuleaza resurse minerale specifice – sare, petrol, gaze naturale, lignit, gips, saruri de potasiu etc. De asemenea, sunt domeniul unor corespondente morfo-structurale si litologice apreciabile, care imprima nota dominanta a peisajului natural.

     1.2.2. Relieful

Relieful cel mai inalt al Subcarpatilor consta intr-un ansamblu de coline, dealuri si muncei, cu energie medie destul de accentuata, rezultand din adancirea vailor cu 200-300 m fata de interfluvii si valori ale inclinarii terenului care depasesc uneori 350. Altitudinile cele mai obisnuite ale culmilor sunt de 500 m – 600 m, in mod exceptional ajungand la 1.218 in Muscelele Argesului. Desi aceste inaltimi sunt cele care se impun in peisajul subcarpatic, suprafetele cele mai mari revin depresiunilor, adesea insirate in aliniamente, de regula inchise spre exterior, cu altitudini mult mai mici si cu o gama larga de forme de relief acumulativ si acumulativ-sculptural (sesuri, terase) create de rauri.

Intre categoriile morfogenetice predomina relieful structural, cu numeroase adaptari, care in conditiile unui substrat prin excelenta friabil se explica numai prin efectele clare ale unor miscari neotectonice accentuate si prin varsta recenta a reliefului. Formele structurale sunt orientate fie longitudinal, paralel cu directia cutarilor, fie perpendicular pe directia de inclinare a stratelor, in sectoarele de monoclin. Culmile subcarpatice corespund cel mai frecvent unor structuri anticlinale (Plesul, Pietricica Bacaului, Istrita, Mataul, Magura Slatioarei), frecvent situate spre exteriorul ariei subcarpatice. Formarea si mentinerea lor proeminenta se explica prin inaltari locale puternice, cuaternare (ca in Pietricica Bacaului). Mai rar culmile subcarpatice sunt sinclinale inaltate, sau hog-backs pe flanc de sinclinal, ca Raiutul si Rachitasul, in Subcarpatii Vrancei. Alteori culmile corespund unor fronturi de cuesta dezvoltate pe monoclin, ca Magura Odobestilor, pe pietrisuri de Candesti, sau Muscelele Argesului – pe conglomerate, gresii si tufuri burdigalian-helvetiene. Depresiunile subcarpatice se dezvolta de regula pe structuri de sinclinale sau sinclinorii, fiind si ele cel mai frecvent conforme, si formand uluce cvasi-continui (Neamt – Cracau-Bistrita – Tazlau-Casin etc.). Miscari de subsidenta cuaternare au accentuat orientarea longitudinala a retelei hidrografice in depresiuni, desi dupa unele opinii ea a fost initial transversala. In lungul vailor subsecvente de pe monoclin, depresiunile pastreaza si ele acelasi caracter, asimetriile fiind foarte evidente (spre exemplu, depresiunea Dumitresti de pe Ramnicul Sarat). Relieful fluvio-denudational este foarte bogat si variat, rezultand dintr-o evolutie destul de rapida a versantilor si a vailor, mai ales in conditiile absentei vegetatiei naturale climato-zonale.

In literatura de specialitate (Emm.de Martonne, 1902, C.Martiniuc, 1968, V.Mihailescu, 1966, P.Cotet, 1973) s-a presupus continuitatea initiala a cuverturii de pietrisuri piemontane peste intreaga arie subcarpatica, supozitia fiind sustinuta de faptul ca si in perioada actuala mai sunt sectoare in care pietrisurile de Candesti avanseaza din partea nordica a Podisului Piemontan getic pana in marginea Carpatilor, la contactul cu Podisul Mehedinti. Alteori (V.Tufescu, 1966) s-a considerat ca aceasta cuvertura ar fi acoperit numai depresiunile subcarpatice, ca a fost in buna masura indepartata prin eroziunea activata puternic datorita celor mai recente miscari de inaltare, ca a fost partial cutata si pastrata sub forma de petece, in sinclinale. Prezenta unor interfluvii plane, la altitudini aproximativ egale a fost interpretata ca efect al evolutiei sacadate a reliefului, capabila sa creeze doua-patru suprafete de nivelare in Subcarpatii Moldovei (M.David, 1931), in Vrancea (N.Radulescu, 1937) si Subcarpatii Prahovei (N.Popp, 1939). Geneza lor ramane discutabila, conform unor opinii ulterioare ele fiind niste peneplene partiale sau niste fragmente ale unor mari glacisuri eroziv-acumulative (Gh.Lupascu, 1996). Raurile au construit  sisteme bogate de terase, pana la douasprezece pe Putna, cu altitudini relative pana la 290 m. Tectonica recenta a determinat deformari importante in profilul longitudinal al teraselor, in special din sectorul vrancean spre sud – sud-vest. In relatie cu efectele deformante ale diapirismului, blocuri de roci mai rezistente au fost impinse de sub depozite mai noi si mai slabe la suprafata, constituind un relief proeminent, de modelare selectiva. De asemenea, emanatiile puternice de gaze naturale, strabatand depozite fine si imbibate cu apa, au creat microforme cu aspect de pseudo-vulcani (vulcani noroiosi). O buna parte din morfogeneza actuala este dominata de dinamica versantilor, procesele de eroziune torentiala, alunecarile masive de teren s.a. fiind favorizate de substratul putin rezistent, format din materiale cu caracteristici fizico-mecanice diferite, si de energia accentuata a reliefului.

      1.2.3. Particularitatile climato-hidrice si fito-pedologice

C l i m a  este determinata de etajarea morfologica si influentata de pozitia geografico-matematica si de caracteristicile locale ale suprafetei active (cuvertura forestiera, culturi, suprafete acvatice s.a.). In general este o clima temperata, destul de moderata. Temperaturile medii anuale cresc de la nord spre sud, de la 8,20 C (la Targul Neamt) la 10,20 C (la Targul Jiu), dar pe inaltimi sunt de numai 50 C-70 C. Valorile mediilor termice ale lunilor extreme cresc in acelasi sens (-3,80 C la Targul Neamt ; -1,90 C la Campina ; 17,50 C si – respectiv – 210 C), cu diferentieri pozitive in sectorul de la curbura, datorate cuplarii efectelor foehnizarii cu cele ale continentalismului.. Precipitatiile medii au valori de 600 mm – 800 mm/an, coborand insa sub 600 mm in depresiunile deschise spre est din Subcarpatii Moldovei si pe latura externa a Subcarpatilor Vrancei (sub acelasi efect de foehn). Stagnarea maselor de aer mai rece in partea joasa a depresiunilor provoaca toata gama fenomenelor hidro-meteorologice asociate inversiunilor termice si introduce dificultati apreciabile in dispersia noxelor industriale.

R e t e a u a   h i d r o g r a f i c a  este densa. Raurile principale sunt de origine carpatica (Bistrita, Trotusul, Buzaul, Prahova, Oltul, Gilortul, Jiul etc). Debitele sunt in general mari, dar sub efectele combinate de foehn si continentalism climatic de la curbura pot inregistra oscilatii exceptionale. Spre exemplu, Buzaul are un debit mediu de 31,2 m3/s  dar la viitura din 1975 a ajuns la 2.200 m3/s. Datorita substratului permeabil, mai ales in depresiuni raurile pierd o parte din debit prin infiltrare, putand chiar sa sece in sezonul cald, mai ale in sectorul de curbura (fenomenul determinand si formarea unor hidronime specifice – Putna Seaca, Susita). Procesele active de versant incarca raurile cu debite solide exceptionale (peste 25 t/ha/an in sectorul de curbura). Intrata in exploatare in 1989, acumularea de la Candesti, pe Buzau, a fost colmatata in proportie de 60 % la viitura din decembrie 1991. Raurile care traverseaza masivele de sare au o mineralizare apreciabila, care a sugerat si hidronimele Tazlaul Sarat, Ramnicul Sarat, Cricovul Sarat, Slanic, Sarata, Saratel s.a. Numeroase izvoare minerale au chimismul substratului salifer, gipsifer s.a. pe care-l dreneaza, fiind clorosodice (la Baltatesti, Oglinzi, Lopatari, Slanic-Prahova, Sarata-Monteoru, Ocnele-Mari s.a., sulfuroase/iodurate (Pucioasa, Bughea, Bradet, Govora), feruginoase, uneori hipotermale (Sacel).    

V e g e t a t i a   naturala din Subcarpati este forestiera, padurile cele mai raspandite fiind cele de fag, care imbraca suprafete destul de mari pe versanti, pe interfluviile mai inalte si in general spre contactul cu muntii, incepand de la altitudinile medii de 500 m in nord si 700 m in sud si coborand mai mult in cazul orientarii nordice, care accentueaza umbrirea. Pe inaltimile din nordul Subcarpatilor Moldovei coboara, in amestec cu fagul, conifere (spre exemplu in culmea Plesului). In depresiuni climatul local mai cald si mai uscat a favorizat padurea de quercinee, cu gorun in ariile marginale si stejar in ariile centrale, chiar cer (Quercus cerris) in depresiunile subcarpatice din Oltenia. Despadurirea timpurie a determinat insa inlocuirea unei mari parti din arealul forestier initial cu o vegetatie ierboasa xerofila (in sectoarele joase si in cele situate spre exterior) si mezohigrofila  (pe versantii slab inclinati si in sectoarele dinspre munte) de pajisti, stepice si silvo-stepice. In general, la sud de paralela 460 lat.N elementele vegetale termofile (liliac, scumpie, castan dulce, mojdrean, carpinita s.a.) sunt din ce in ce mai numeroase.     

Procesele  p e d o g e n e t i c e  au premise mult mai variate decat in aria montana. Materialul mineral are o granulometrie mai fina, materialul organic este mai divers, complexul de conditii climatice este favorabil unui ritm mai alert al transformarilor fizice si biochimice. In consecinta, solurile caracteristice au o fertilitate mai mare iar distributia lor spatiala este mozaicata. Pe versantii mai puternic inclinati predomina cambisolurile, reprezentate prin soluri brune mezo- si eubazice, uneori chiar soluri brune acide, iar pe interfluvii si pe terasele mai inalte s-au format argiluvisoluri (in special soluri brune luvice). In ariile centrale ale depresiunilor cu un climat mai uscat (spre exemplu depresiunea Cracau-Bistrita), ca si pe latura externa a Subcarpatilor in sectorul de la curbura, exista chiar molisoluri (soluri cenusii si cernoziomuri argiloiluviale). Datorita proceselor de versant foarte active, sunt destul de raspandite regosolurile si erodisolurile. Remarcabil in Subcarpati este faptul ca succesiunea relativ rapida si alternanta unor elemente de forme de relief introduce in pedogeneza o inclinare a terenului extrem de variabila, fapt care se reflecta nu numai in tipologia genetica, ci si in grosimea orizonturilor si profilelor, care variaza corespunzator. In toata aria subcarpatica se pot constata toposecvente extrem de complexe, in cadrul carora succesiunile mentionate se realizeaza pe un ecart altitudinal modest, sub 300 m si la distante liniare de 10, 8 sau chiar numai 5 km. Diferentierile microclimatice, in special cele determinate de expozitia versantilor, stimuleaza argiloiluvierea pe arealele orientate spre nord, nord-vest si vest si evolutia spre molizare pe cele expuse spre sud, sud-vest si sud-est. O pondere destul de mare in pedogeneza subcarpatica revine si utilizarii agricole milenare a terenurilor, care a conditionat acumularea si mentinerea unei cantitati apreciabile  de humus in sol. Astfel, formarea pe arii destul de intinse a unor cernoziomuri cambice si argiloiluviale, ca si caracterele molice ale argiluvisolurilor au o componenta antropica importanta.

                1.3.Caracteristici social-economice

        1.3.1. Particularitatile umanizarii

Potentialul natural variat, derivat din pozitia geografica intermediara a Subcarpatilor si marcat de complementaritatea resurselor, accesibilitatea mult mai mare decat in aria montana si conditiile de adapost mai sigure decat in campie au stimulat o populare timpurie si foarte avansata. Incepand din paleolitic si parcurgand o perioada de veritabila explozie demografica in neolitic, locuirea preistorica a generat o retea densa de asezari, in care locuirea a avut o remarcabila continuitate si in epocile metalelor si geto-daca. In perioada migratiilor Subcarpatii au fost o arie de adapost, in care s-au mentinut incontestabil locuitorii autohtoni romanizati, dar in care s-a refugiat si o parte a populatiei din podisuri si campie – sectoare mult mai expuse si astfel maturate de valuri succesive de ucideri, jafuri, incendii. Locuirea densa si permanenta a stimulat aparitia timpurie a unor nuclee de organizare feudala, primele cetati de scaun ale Tarii Romanesti Campulung-Muscel si Curtea-de-Arges mentinandu-si functiile uneori aproape 50 de ani, durata de stabilitate absolut neobisnuita in istoria medievala a tarilor romane. Aceasta umanizare puternica, armonizata timp de milenii cu specificul conditiilor naturale, explica si bogatia traditiilor etno-folclorice, nealterate, in cadrul unora dintre cele mai interesante vetre etnografice ale Romaniei – Muscelul, Valcea,  Gorjul, Vrancea. Din perioada feudala dainuiesc in Subcarpati si cateva dintre valorile exceptionale ale patrimoniului cultural-religios national, ca manastirea Neamt, sau manastirile din nordul Olteniei, in special Horezul (Hurezi) si Polovragii.

       1.3.2. Populatia si reteaua de asezari umane

Subcarpatii sunt si astazi o unitate geografica bine populata, cu aprox. 1.500.000 locuitori, distribuiti in numar de peste 100 loc./km2 (pe alocuri chiar 250 loc./km2) si cu densitati subzistentiale  mari, in special in Subcarpatii Vrancei si in Muscelele Argesului. In diferite perioade istorice, populatiei locale i s-a adaugat un procent insemnat de plecati cu motivatie politica si economica-sociala din Transilvania. Asezarile rurale, predominante, sunt foarte numeroase si variate ca dimensiuni, varsta, morfologie si sit. In general sunt mici si mijlocii si se distribuie intr-o retea cu densitate mijlocie, de 5-6 sate/100 km2, uneori mare, de peste 15 sate/100 km2 - intre Ramnicul Sarat si Buzau (V.Nimigeanu, 1996). Cele mai multe sunt situate in depresiuni, dar uneori urca pe culmi pana spre varf, foarte caracteristice in sensul acesta fiind satele din podgoria de pe culmea Istrita. In Subcarpati satele au fizionomie foarte diferita, de la cele adunate, in depresiunile mai largi, cu suprafete cultivabile mai mari, pana la cele liniare in lungul vailor si cele risipite in podgorii sau pe contactul cu muntii. Functionalitatea predominanta este cea agrara, dar frecvent aceasta s-a combinat cu functii industriale si de servicii, uneori adaugandu-se si o componenta de comunicatii (intersectii de cai ferate si sosele). Nivelul urbanizarii este, oarecum surprinzator, relativ redus. Orasele sunt destul de numeroase (peste 30) dar, ca si satele, de dimensiuni mici si mijlocii. Resursele naturale variate din Subcarpati au sustinut destul de bine evolutia unor functii industrial-urbane, dar rolul urbigen al contactelor si intersectiilor naturale a fost mai puternic, astfel incat orasele mari nu se afla in aria Subcarpatica propriu-zisa, ci flancheza Subcarpatii, atat spre munte (Piatra Neamt), cat si spre podisuri si campii (Bacau, Focsani, Ploiesti, Targoviste). Sectorul cel mai slab urbanizat este cel vrancean.

     1.3.3 Activitatile economice

Componenta cea mai veche a activitatilor economice din aria subcarpatica este, desigur, agricultura. Adaptata reliefului puternic fragmentat si inclinarii adesea mari, ea a beneficiat concomitent de favorabilitatea climato-pedologica astfel incat, fara sa aiba productivitatea culturilor mari din campie, este in schimb diversificata, uneori si puternic specializata, in functie de acelasi specific al ofertei naturale. Culturile de camp sunt omniprezente, avand frecventa maxima pe terase, unde pedogeneza climato-zonala  a fost cea mai stabila si s-au format solurile cele mai fertile. Totusi, ca pondere si specializare a terenurilor cultivate, aceste culturi sunt depasite de livezi (in special in Muscelele Argesului si in Subcarpatii Munteniei Central-Estice unde, pe alocuri, ocupa 40 % din terenul agricol) si de vii (in special pe versantul extern al Subcarpatilor Vrancei - unde s-a dezvoltat podgoria putneana si unde unele comune, spre exemplu Jaristea, au vie pe aproape 60 % din terenul agricol - si in culmea Istrita). Cresterea animalelor se bazeaza pe folosirea pasunilor si a fanetelor, partial aflate in aria carpatica (in cazul comunelor situate pe contactul cu muntii), remarcandu-se specializari in ovine (in Subcarpatii Vrancei) sau bovine (in Subcarpatii Moldovei si Muscelele Argesului).

Mult mai tarziu, in perioada moderna, a inceput si activitatea industriala. Ca si in Carpati, elementele structurale si functionale initiale au fost resursele naturale specifice si unele traditii mestesugaresti. In cadrul potentialului transformabil se remarca resursele energetice minerale si hidraulice, evaporitele (in primul rand sarea), rocile de constructie, lemnul si materiile prime agricole (lana, in, canepa, lapte, carne, fructe). Intre mestesugurile traditionale au primat cele legate de prelucrarea artizanala a lemnului (tamplarie, dogarie s.a.), a pieilor si blanurilor (cojocarie), a firelor naturale (tesutul si broderiile populare), a laptelui.

Pe seama resurselor naturale specifice (cele de carbune pliocen din bazinele Filipestii-de-Padure -  Ceptura -  Sotinga, Schitul Golesti, Berbesti-Babeni-Alunul  - in buna parte in conservare - fiind extrase si trimise, in cea mai mare parte, pentru utilizare in alte zone din tara) functioneaza termocentrale cu carbune, pacura (structuri petrolifere la Campeni, Tescani, Margineni, Boldesti, Baicoi-Tintea, Moreni-Gura Ocnitei, Ceptura-Urlati, Ochiuri, Berca-Arbanasi, Negoiesti, Colibasi, Tamasesti) si gaz natural (Borzesti, Govora), hidrocentrale pe Bistrita, Buzau, Arges si Olt, rafinarii de petrol si unitati ale industriei petrochimice (Borzesti, Curtea-de-Arges – unde s-au produs proteine furajere), combinate de ingrasaminte chimice si fibre sintetice (Savinesti, Campulung-Muscel), fabrici de cauciuc si anvelope (Borzesti si Floresti), de ciment si azbociment (Campulung-Muscel, Fieni, Barsesti), de ipsos, pe baza gipsului de la Laculete (Fieni), de var (Fieni, Magura, Campulung-Muscel, Govora), de sticla, pe baza nisipului rezultat din dezagregarea gresiei de Kliwa de la Valenii-de-Munte si Crivineni (Scaieni), de faianta (Targul-Jiu), portelan (Curtea-de-Arges – cu productie in mare parte exportata), ceramica bruta (Piatra-Neamt, Satuc, Curtea-de-Arges, Pucioasa), de cherestea, placi aglomerate si fibro-lemnoase, mobila (Vanatorii Neamtului, Dumbrava Rosie, Roznov, Onesti, Vernesti, Curtea-de-Arges, Ramnicul-Valcea, Targul-Jiu), de prelucrare a inului si canepii (Paulesti, Pucioasa), a lanii (Buhusi). De asemenea, se prelucreaza materii prime agricole, pe seama carora functioneaza fabrici de produse lactate (Campulung-Muscel), conserve de fructe (Valenii-de-Munte, Valea Iasului, Raureni), vinificatie (Cotesti, Odobesti, Tohani). Cele mai noi ramuri – electrotehnica (Curtea-de-Arges) si constructiile de masini (Borzesti, Campina, Moreni, Campulung-Muscel, Targul-Jiu) - au fost initiate pentru diversificarea functiei industriale, dar mai ales pentru asigurarea utilajelor si echipamentelor necesare altor ramuri industriale din ariile respective (utilaj petrolier, pentru industria chimica etc.).

Potentialul turistic natural si antropo-cultural este extrem de bogat, intr-o oarecare masura beneficiind si de regimul de protectie specific rezervatiilor naturale sau obiectivelor culturale cu valoare patrimoniala. Printre aceste elemente de sprijin al dezvoltarii de perspectiva a turismului in Subcarpati pot fi amintite : vulcanii noroiosi de la Paclele, focurile vii de la Andreiasu si Lopatari, „sarea-lui-Buzau”, arborete de stejari termofili, de  castan dulce, asociatii de plante halofile, vetre arheologice neolitice, monumente medievale de cult – manastirile Varatec, Viforata, Negru-Voda, Curtea-de Arges, Surpatele, Manastirea-dintr-un-Lemn, Govora, Polovragi, Horezu, Tismana s.a. si de arhitectura laica (culele de la Maldaresti, satele-muzeu de la Bujoreni si Curtisoara), casele memoriale George Enescu (Tescani) si Brancusi (Hobita) s.a.m.d.  In acelasi sens al dezvoltarii turismului, un numar de statiuni balneare si climatice sunt raspandite in toti Subcarpatii dar, cu exceptia celor de pe valea Oltului, sunt de capacitate redusa : Baltatesti, Slanic-Prahova, Pucioasa, Bughea, Bradet, Govora, Calimanesti, Olanesti, Ocnele Mari, Sacel.   

  

2. Regiunile geografice ale Subcarpatilor[1]

Complexul caracteristicilor naturale ale Subcarpatilor releva o serie de diferente spatiale care deriva, in primul rand, din specificul relatiilor substratului geologic cu relieful. Substratul acesta,  extrem de variat sub raportul alcatuirii petrografice si dispus in structuri cutate in mod diferit, in parte monoclinale, care a influentat modelarea fluviala si a potentat procesele de versant, releva utilitatea aplicarii  criteriului morfostructural pentru identificarea principalelor unitati.

Motivatia morfostructurala defineste astfel mai multe regiuni subcarpatice, uneori conturate prin limite clare, alteori fiind separate prin sectoare de tranzitie, care imbina in mod original caracteristici ale unitatilor vecine. Fara exagerari deterministe, dar si fara neglijarea efectelor esentiale ale complexelor de relief structural si ale resurselor asupra accesibilitatii naturale si a procesului de umanizare, se poate constata ca unitatile definite astfel au o personalitate geografica distincta. De la valea Moldovei spre sud se succed Subcarpatii Moldovei, cei ai Vrancei, ai Munteniei central-estice, Muscelele Argesului si Subcarpatii Olteniei.

 

      2.1. Subcarpatii Moldovei

Structurile c u t a t e  de la sud de valea Moldovei sustin un  r e l i e f  tipic subcarpatic. Pe latura interna, un uluc depresionar format pe structura de sinclinoriu, din ce in ce mai larg spre SE, este dominat cu 300 m – 400 m de culmile flisului din M.Stanisoarei si M.Tarcaului. Inseuari scunde contureaza sectoarele Ozana-Topolita (Neamt), Cracau-Bistrita si Tazlau-Casin. Pe latura externa, ulucul este marginit de structuri anticlinale puternic inaltate, care sustin culmile Plesu si Pietricica Bacaului la inaltimi de peste 700 m. In segmentul central al acestei laturi, alte culmi,  mai scunde cu peste 200 m, cu profil mai calm (Boistea, Corni s.a.) exprima numai o convergenta morfologica, fiind formate din depozitele fluvio-deltaice ale paleo-retelei de rauri si apartinand subunitatii piemontane a Podisului Moldovei. In sectorul sud-estic, prelungirea monoclinului romanian superior-pleistocen, puternic inaltat, al Subcarpatilor Vrancei la nord de valea Trotusului adauga fragmentul de piemont cuestiform al Pancestilor si depresiunea subsecventa Capata. Segmentul acesta, pana in interfluviul Susita-Zabraut, intruneste astfel caracteristici de tranzitie intre aria moldoveana si cea vranceana. Pe seama unei cantitati apreciabile de aluviuni, sisteme de pana la 8 terase (de la 5-7 m altitudine relativa pana la 150 m – 160 m) insotesc atat vaile principale (transversale), cat si pe cele ale unor afluenti ai lor (cu orientare longitudinala).  Substratul sedimentar cu proprietati fizico-mecanice variate, in general friabil si permeabil, din ce in ce mai lipsit de protectia vegetatiei naturale datorita unei umanizari intense, a fost modelat prin procese de versant foarte active. Ca urmare, culmile subcarpatice propriu-zise (ca si muchea de cuesta mentionata), au aspect de muncei cu  varfuri ascutite si s-au ingustat puternic prin evolutia versantilor. Energia reliefului este accentuata, vaile fiind adancite cu 300 m – 500 m sub nivelul interfluviilor iar versantii avand frecvent inclinari de peste 250. Latimea de numai 150 m - 300 m a interfluviilor exprima si o densitate accentuata a fragmentarii reliefului.

Sub un  c l i m a t  in care influentele componentei catabatice a circulatiei atlantice sunt frecvent combinate cu accesul larg al maselor de aer continental, cu evolutia retrograda a unor cicloni de origine mediteraneana si cu efectul circulatiei convective locale,  v e g e t a t i a forestiera este reprezentata in partea nord-vestica prin  paduri de amestec conifere-fag, sub litiera carora s-au format cambisoluri si prin paduri de stejar si chiar ochiuri de silvostepa (cu Festuca sulcata, Festuca vallesiaca) in ariile centrale, cele mai uscate, ale depresiunilor Cracau-Bistrita, Tazlau-Casin, ca si pe valea Tazlaului Sarat, unde s-au format molisoluri (soluri cenusii si cernoziomuri argilo-iluviale). Pe depozitele marno-argiloase au evoluat pseudorendzine iar pe ariile cu aflorimente salifere sunt caracteristice solurile halomorfe.

Subcarpatii Moldovei sunt o arie de  p o p u l a r e densa, din timpuri vechi, padurea fiind indepartata pe mai mult de jumatate din suprafata initiala.  A g r i c u l t u r a , desi omniprezenta, este foarte inegal dezvoltata. Cele mai bune rezultate (la culturi de camp, legume, livada) se realizeaza in depresiunile Cracau-Bistrita si Casin. Pe terenurile foarte fragmentate si solurile sarace din depresiunea Tazlau culturile sunt mai putin productive. In activitatea  I n d u s t r i a l a, extractia unor mici cantitati de petrol si gaze (la Campeni, Tescani, Margineni s.a.) este dublata de exploatarea (locala) a gipsului. Cea mai importanta ramura industriala ramane insa cea chimica, reprezentata prin combinatele de la Savinesti (fire si fibre sintetice), Roznov (ingrasaminte azotoase) si Borzesti-Onesti (produse cloro-sodice, cauciuc sintetic, pesticide, rafinarea petrolului). La Baltatesti si Oglinzi sunt valorificate balnear apele minerale clorurate.

      2.2. Subcarpatii Vrancei

La sud de valea Trotusului, incepand cu  interfluviul Susita-Zabraut, pana la valea Slanicului de Buzau,  structurile subcarpatice prezinta o complicatie deosebita. Spre interior, molasa salifera de varsta acvitanian-sarmatiana este c u t a t a  in anticlinale si sinclinale, sariind putin latura externa. Aceasta este constituita din depozite mai noi, sarmato-pliocene de origine exclusiv carpatica, m o n o c l i n a l e, foarte groase si puternic inaltate. Astfel, desi sunt  cele mai recente, pietrisurile romanian-pleistocene de Candesti se mentin la altitudinea de aproape 1.000 m. In consecinta, r e l i e f u l este dispus sub forma mai multor fasii care se dispun cvasi-paralel cu marginea muntilor. In pozitie interna, un sir de depresiuni formate pe marno-argile miocene si dominate de culmile flisului (Criminet-Soveja, pe Susita, Vrancea, pe Putna si Zabala, si Bisoca-Neculele, pe Ramnicul Sarat) sunt separate prin inseuari mai inalte decat cele din Subcarpatii Moldovei. Spre exterior sunt conturate de un sir de dealuri cu altitudini care ajung la 890 m, constituite din sedimente miocene mai rezistente (conglomerate helvetiene si badeniene), dispuse in structuri de sinclinal inaltat, cu flancul extern redresat sub forma de hog-back : Rachitasul Mic, care inchide depresiunea Soveja, Raiutul, Rachitasul Mare si Garbova, care marginesc depresiunea Vrancei si Dealul Rosu, care margineste  depresiunea Bisoca. Urmeaza un alt sir de depresiuni, mai slab conturate, avand aspectul unor largiri ale vailor in sedimente moi sarmato-pliocene, monoclinale : Campuri, pe Susita, Vizantea-Vidra, pe Putna, Mera, pe Milcov, Ramna, pe paraul omonim, Dumitresti, pe Ramnicul Sarat, si Putreda-Floresti, pe Calnau. La randul lor, aceste depresiuni sunt marginite de dealuri care ajung la aproape 1.000 m si corespund frontului de cuesta orientat spre vest si nord-vest al pietrisurilor de Candesti : Ousorul, dealul Momiia, Magura Odobestilor, care inchide depresiunea Mera, Deleanu si dealul Capatana, care margineste depresiunea Dumitresti. In pozitia cea mai externa, un piemont terasat, cu inclinare din ce in ce mai redusa,  face racordul cu unitatea piemontana a Campiei Romane. In lungul vailor se succed sectoare largi, conforme structurilor de sinclinal in aria interna sau subsecvente in monoclin, asa cum este valea Putnei in depresiunea Vrancea, si sectoare inguste, cu aspect de mici defilee, ca acela de la Prisaca, in care Putna traverseaza primul sir de dealuri. Pe fondul unei labilitati tectonice deosebite, un sistem de terase cuaternare exceptional de bine dezvoltate, ating altitudinea relative mari (290 m pe Putna). Marnoargilele miocene in secvente repetate, alternand cu strate permeabile greso-nisipoase, favorizeaza cele mai active si mai ample procese de versant. Eroziunea torentiala a rupt versanti despaduriti iar alunecarile de teren au distrus vetre de sate si au construit baraje pe rauri. Reimpadurirea a ameliorat insa frecvent situatia ariilor degradate.

Sub aspect c l i m a t i c, elementul definitoriu este foehnizarea, care determina reducerea masiva a precipitatiilor. In aria piemontului terasat acestea scad sub 550 mm/an, durata stralucirii soarelui si valorile termice crescand  si favorizand astfel elementele vegetale termofile (Quercus frainetto, Quercus pedunculiflora),  s o l u r i l e cenusii si vita de vie. In Subcarpatii Vrancei se afla sectorul cel mai puternic specializat pentru viticultura.

P o p u l a r e a  este veche si a fost permanent densa in depresiuni. Localnicilor li s-au alaturat de-a lungul timpului munteni veniti la munca pe pamanturi manastiresti (spre exemplu rucarenii si dragoslovenii veniti la Soveja). Densitatea mare a populatiei a determinat improprietariri departe, in Campia Romana, taranii continuand sa locuiasca in Subcarpati si penduland vara spre loturile din campie. Deplasarile sezoniere pentru munci agricole s-au mentinut multa vreme dupa colectivizare, vrancenii orientandu-se in special catre Insula Mare a Brailei. Popularea a ramas exclusiv rurala, deoarece resursele existente n-au putut stimula dezvoltarea industriei. Gazul natural exista doar sub forma de emanatii (la Andreiasu), sarea nu se afla in masive ci in aflorimente mici si diseminate, lentilele de lignit de la Pralea sunt neinsemnate. Adaugandu-se si precaritatea cailor de comunicatie (nu exista cai ferate cu ecartament normal iar cea ingusta, de la Odobesti la Burca, a fost dezafectata), lipsa de capacitate urbigena este explicabila. O serie de comune au insa o oarecare capacitate de polarizare si o pozitie favorabila coordonarii administrative (Naruja, Dumitresti) si, in mod normal ar trebui sprijinite in sensul revitalizarii. Se contureaza, de asemenea, un profil climatic si balnear pentru Soveja si Vizantea.

                 2.3. Subcarpatii Munteniei Central-Estice

La sud-vest de Slanicul Buzaului, pana in valea Dambovitei, monoclinul extern dispare si , odata cu el, al doilea sir de dealuri, depresiunile subsecvente si piemontul terasat. Structurile c u t a t e tipic subcarpatice sunt in schimb foarte bine dezvoltate si foarte numeroase, ajungandu-se uneori pana la cinci aliniamente morfo-structurale paralele. Complicatiile sunt introduse de diapirismul mult mai accentuat, samburii de sare strapungand uneori pana la suprafata unele anticlinale (spre exemplu, anticlinalul Baicoi-Tintea s.a.) si de patrunderea piezisa, tot in axe de anticlinal, a unor „pinteni” de flis paleogen (Homoraciu, care se intinde pana in valea Dambovitei, Valeni, care se opreste la valea Doftanei s.a.) care sustin culmi subcarpatice. In rest, fruntea flisului este invadata de molasa mio-pliocena, dispusa in structuri sinclinale mulate de depresiuni.

Specificul proceselor de acumulare a depozitelor de molasa a determinat formarea unor zacaminte importante de substante minerale variate. In acest sector subcarpatic, pana in perioada postbelica, au fost cele mai mari rezerve de petrol, aria fiind cea clasica a petrolului romanesc. Cele mai cunoscute structuri petroliere, care inainte de 1950 asigurau peste 95 % din productia nationala, sunt cele de la Boldesti, Baicoi-Tintea, Moreni-Gura Ocnitei, Ceptura-Urlati si Berca-Arbanasi. La Ojasca, Ceptura, Filipestii-de-Padure si Sotanga sunt rezerve – mici -  de lignit pliocen, un zacamant insemnat de sare (in pozitie sinclinala, normala) este la Slanic, la Valenii-de-Munte si Crivineni sunt nisipuri cuartoase, la Ciuta si Viperesti  - calcare, la Laculete – gips, la Pucioasa – sulf, la Patarlagele – diatomita, la Sibiciu si Colti – chihlimbar, la Pucioasa, Valcana, Nifon, Lopatari s.a. – ape minerale sulfuroase, clorosodice, feruginoase, iodurate etc.

In consecinta raporturilor de corespondenta intre structurile substratului geologic si  r e l i e f  se pot distinge, incepand dinspre munte, siruri de depresiuni : Comarnic-Talea-Runcu, sculptata in molasa si formatiuni moi ale flisului cretacic-paleogen, Slanic-Bezdead (la nord de pintenul de Homoraciu), Lopatari-Sibiciu, Soimari-Calvini, Policiori, pe Saratel, Parscov, pe Buzaul mijlociu, Niscov, pe valea omonima, Valea Lunga, in bazinul superior al Cricovului Dulce, Podeni-Mislea s.a. Culmile anticlinale care le separa au altitudini maxime in sectoarele sustinute de „pintenii” de flis : Zamura, de pe pintenul de Homoraciu, ajunge la 993 m, Catiasul, de pe pintenul de Valeni are 1.014 m ; alte culmi anticlinale au altitudini mai reduse, in general sub 600 m in sud si peste 600 m spre contactul cu muntii : Berca-Arbanasi (intre Slanicul Buzaului si Saratel), Istrita si Ciolanul (incadrand depresiunea Niscov si formate in mare parte din calcare sarmatiene pe care au evoluat soluri excelente pentru vie), Bucovel, (in continuarea culmii Istritei, la vest de Cricovul Sarat), Seciul, Gruiul s.a. Alteori, ca pe orice structuri cutate, relieful prezinta inversiuni, sub forma unor mici sinclinale inaltate si a unor depresiuni-butoniera, formate pe axe de anticlinal.

Vaile principale au orientare exclusiv transversala (Slanicul, Buzaul, Teleajenul, Doftana, Prahova, Ialomita), dovedind o antecedenta generala. Ierarhizarea retelei a determinat in schimb orientarea longitudinala a vailor afluentilor. La traversarea sirurilor alternante de morfostructuri s-au format largiri si stramtari succesive in lungul vailor ; cinci asemenea secvente pot fi urmarite pe valea subcarpatica a Buzaului. In depresiuni este foarte bine dezvoltat complexul acumulativ fluvial, cu niveluri de peste 200 m altitudine relativa (270 m pe Prahova), conturate in aluviuni cuaternare bogate. Unele dintre ele pot fi urmarite, intr-o remarcabila continuitate, in lungul unui sir de depresiuni, pe vaile raurilor vecine – spre exemplu, nivelul de  35-40 m, comun pe Prahova, Teleajen si Cricovul Sarat, in depresiunea Mislea-Podeni. In ansamblul sistemului de terase se remarca efectele deformante ale neotectonicii, pozitive in sectoarele de anticlinal si negative in cadrul sinclinalelor. Pe fondul aceluiasi substrat de molasa si al unei energii apreciabile a reliefului (fata de culmi vaile sunt adancite cu 300 m – 400 m iar inclinarea versantilor depaseste frecvent 250) procesele geomorfologice actuale sunt foarte active, versantii fiind in plina evolutie, ca si albiile raurilor. In consecinta directa, interfluviile sunt frecvent inguste, ajungand pana la forma unor creste de intersectie, iar albiile minore au   morfologie si trasee labile.

Latitudinea mai sudica si frecventa conditiilor de adapost asigura acestui sector subcarpatic un  c l i m a t   cu ierni blande, relativ cald in ansamblu si fara contraste mari. Spre contactul cu aria montana valorile medii anuale ale precipitatiilor cresc pana la 700 mm – 800 mm. Caracteristicile acestea favorizeaza urcarea limitei superioare a  f a g e t e l o r, extinderea padurii de gorun si prezenta frecventa a unor elemente vegetale si animale termofile – mojdrean, carpinita, frasin sudic (Fraxinus holotricha), migdal pitic (Amygdalus nana), scorpion, termite. De asemenea, asigura un optimum pentru livada (in special in partea dinspre munte) si pentru vie (in sud).

Subcarpatii Munteniei Central-Estice constituie sectorul subcarpatic cel mai dens p o p u l a t (in medie 150 loc/km2), cel mai puternic  i n d u s t r i a l i z a t si cu o urbanizare avansata (Comarnic, Campina, Valenii-de-Munte, Moreni, Plopeni, Boldesti-Scaieni, Baicoi, Breaza, Pucioasa s.a.), stimulata atat de valorificarea resurselor energetice, cat si de axul de circulatie transcarpatica al vaii Prahovei. Este una dintre regiunile geografice cele mai dezvoltate din tara. In relatie directa cu exploatarea petrolului insa, cumularea in timp a unor reziduuri in campurile de sonde, uzura morala a tehnologiilor de extractie, caracterul formal al masurilor de protectie a ambiantei naturale si conduita infractionala masiva din ultimii ani fata de  securitatea retelei de conducte au produs o poluare severa a solului pe suprafete de sute de hectare, a apelor de suprafata si a celor freatice. Ape cu reziduuri de petrol din bazinul Prahovei, marcate pentru a se putea urmari traseele lor si distanta pana la care procesele naturale de autoepurare nu sunt operante, au fost identificate in Dunare, pe segmentul fluvio-maritim.

   2.4. Muscelele Argesului

La vest de valea  Dambovitei, pana la vest de valea Oltului, sectorul subcarpatic cunoscut sub numele de „muscele” corespunde in cea mai mare parte unei structuri atipice, m o n o c l i n a l e, de sedimente paleogene, miocene si pliocene, depuse in marginea nordica a Depresiunii Getice, transgresiv fata de cristalinul  getic al M.Fagaras. Stiva de depozite monoclinale este dispusa in benzi paralele, din ce in ce mai noi spre sud si din ce in ce mai puternic redresate spre nord, la contactul cu muntii. Numai in extremitatile de est (in bazinul superior al Raului Targului) si partial de sud-vest (de la valea Topologului spre vest) sedimentarul este cutat in structuri tipic subcarpatice, paralele cu marginea muntilor. O mentiune speciala se impune pentru extremitatea nord-vestica unde, pana in valea Bistritei valcene, se continua substratul monoclinal al reliefului, in timp ce in sud-vest structura este cutata. Astfel, tinand seama de insemnatatea caracteristicilor structurale pentru relief, la randul lui definitoriu pentru ansamblul geografic local, se pot atribui ariei cuprinse intre vaile Topologului si Bistritei valcene caracteristici de tranzitie intre Muscelele (predominant monoclinale) ale Argesului si Subcarpatii (cutati) ai Olteniei.

Caracteristicile structurale si litofaciale atipic subcarpatice se regasesc si la nivelul resurselor minerale, intre care lipsesc petrolul si gazele naturale. In schimb in sedimentele pontiene si daciene din  molasa recenta exista acumulari de carbune inferior (lignit), exploatabil atat in subteran cat si in cariera, dar in strate subtiri si frecvent foarte umed (la Slanic, Berevoiesti, Godeni, Jugur s.a.). Apele minerale poarta amprenta sedimentelor paleogene cu formatiuni bogate in sulf (Bughea. Bradet, Olanesti, Govora) si a miocenului salifer (Govora, Ocnele Mari).

Elementele principale ale  r e l i e f u l u i  sunt doua siruri de depresiuni separate printr-un aliniament de inaltimi (muscele), orientate paralel cu marginea muntilor. Cele mai multe depresiuni au o motivatie genetica dubla, structurala (subsecventa) si litologica (selectiva) : afluentii  (subsecventi) ai retelei principale de rauri (consecventa) au sculptat in sedimente mai slabe, marno-argiloase, greso-nisipoase etc. sectoare de vale mai largi (de regula la confluente) si asimetrice, cu versantii sudici scurti si puternic inclinati (cuestiformi) iar cei nordici prelungi si mai domoli. Pe contactul cu muntii, in marne eocene, au fost modelate depresiunile Nucsoara, pe Raul Doamnei, Bradet, pe Valsan, Arefu, pe Arges, Salatruc, pe Topolog, Jiblea, pe un afluent de pe stanga al Oltului. Este tipic subcarpatica depresiunea de la Campulung, care marcheaza o structura de sinclinal. Inseuarile dintre aceste depresiuni sunt destul de inalte, astfel incat ele nu formeaza un uluc, ci un aliniament discontinuu. Muscelele care le contureaza spre sud sunt cueste clasice, sustinute nu numai de rezistenta capetelor de strat, ci si de conglomerate mai dure, burdigalian-badeniene. Altitudinea lor cea mai frecventa este de 800 m – 1.200 m, culminand la 1.218 m in culmea Chiciora, dintre Valsan si Arges si la 1.104 m in culmea Tamas, dintre Arges si Topolog. Au aspectul unor munti scunzi, intre care vaile s-au adancit cu 350 m – 400 m, constituind sectorul cel mai inalt din Subcarpati. Numai in extremitatea estica culmea Mataului (1.018 m) muleaza un anticlinal, inchizand spre sud depresiunea Campulung. Intre depresiunile din sirul sudic interfluviile si inseuarile sunt mai inalte, ele fiind numai niste largiri ale vailor principale in sedimentarul pliocen friabil, de la Boteni, in est, trecand prin Schitul-Golesti, Godeni, Berevoiesti, Slanic, Domnesti, Curtea-de-Arges, Tigveni, pana la Ramnicul-Valcea, in vest. Spre sud, sirul acesta de depresiuni este dominat de cuesta nordica a Podisului Piemontan Getic, sustinuta de pietrisurile romanian-superioare de Candesti. Deosebit de complexa sub aspect morfologic este aria cu caracteristici de tranzitie, cuprinsa intre Topolog si Bistrita valceana. Modelarea fluviala, stimulata atat de nivelul de baza mai coborat, pe care il reprezinta Oltul, cat si de subsidentele locale de la Ramnicul Valcea si Galicea, combinata cu procesele de pe versantii despaduriti si cu efectele exploatarii sarii a generat un relief extrem de complex, fragmentat „in culise”, cu acumulari bogate, forme de eroziune selectiva s.a.  

Fata de regiunea subcarpatica precedenta, Muscelele Argesului au un  c l i m a t moderat sub aspect termic (cu temperaturi de -30C  -  -40C  in ianuarie, 180C - 200C in iulie si o medie termica anuala de 80C – 90C) si umed (valorile medii anuale ale precipitatiilor ajung in partea inalta la 750 mm – 1.000 mm). V e g e t a t i a   naturala forestiera, cu paduri de amestec gorun-fag si fag pe inaltimi, gorun si stejari termofili in depresiuni, s-a pastrat mai bine in aria inalta, unde si fauna (cu elemente de interes cinegetic – urs, lup, mistret, caprior, ras) a gasit habitate favorabile, asemanatoare celor din aria montana. In apa Valsanului, intre Bradulet si Musetesti, a fost identificat un peste endemic, aspretele (Romanichtys valsanicola). Depresiunile si o parte din  versantii mai slab inclinati au fost despadurite. Specificul conditiilor climatice a  favorizat evolutia proceselor pedogenetice pana la tipuri de  s o l  putin potrivite pentru culturi de camp (soluri cambice eu- si mezobazice, pseudorendzine – pe marnoargile), dar utile pentru pomicultura.

Desi mai putin densa decat in regiunea precedenta, p o p u l a t i a  din Muscelele Argesului este destul de numeroasa. In raport cu terenul agricol restrans, presiunea demografica a fost intotdeauna mare, proprietatea asupra pamantului declansand si mentinand conflicte de-a lungul timpului, agravate de unele fenomene naturale destructive (alunecari de teren, eroziune torentiala, procese de albie) si de fluctuatiile postbelice ale dreptului de proprietate funciara.  Satele, in general rasfirate pe vai, au adaugat vechii functionalitati agro-pastorale si culturii pomilor fructiferi (meri, pruni, peri, nuci), activitati extractive in bazinul carbonifer mentionat, ca si industrializarea lemnului (la Domnesti s.a.), conservarea fructelor (la Valea Iasului, Raureni). Orasele Campulung, Curtea-de-Arges si Ramnicul Valcea, capitale medievale sau orase domnesti, s-au impus in perioada postbelica prin constructii de masini, produse clorosodice, electrotehnice, industrializarea lemnului. Amenajari hidroenergetice numeroase au oferit locuri de munca timp de mai multi ani, au modificat substantial peisajul natural si au determinat densificarea retelei de drumuri in bazinele subcarpatice ale Argesului (hidrocentralele Oiesti, Albesti, Cerbureni, Valea Iasului si Curtea-de-Arges) si Oltului (hidrocentralele Daiesti, Ramnicul-Valcea, Govora si Raureni. Olanestii, Govora, Bradetul si Bughea si-au conturat un profil functional balnear.

2.5.Subcarpatii Olteniei

In regiunea olteana a Subcarpatilor molasa mio-pliocena este dominanta. A fost identificat un singur afloriment mai vechi, eocen – conglomeratele din axul anticlinalului Sacel. Sedimentarul prebadenian apare, de asemenea insular si in structura de anticlinal, in Magura Slatioarei. La est de valea Jiului structurile c u t a t e (un sinclinal marginit de doua aliniamente anticlinale) sunt constituite din depozite sarmatiene. La vest de Jiu aceste depozite sunt acoperite de sedimente pliocene groase, aflorand numai pe o fasie ingusta, in marginea muntilor, intre Schela-Dobrita-Tismana. La randul lor, depozitele meotiene nu apar la est de Jiu decat in unele structuri dintre Oltet si Cerna Oltetului. Structural, Subcarpatii Olteniei sunt replica din extremitatea opusa a Subcarpatilor Moldovei, dar in cazul lor cutarile sunt mult mai largi, uneori abia sesizabile, iar in extremitatea nord-estica trec intr-un veritabil monoclin (la nord-est de valea Bistritei).  In ceea ce priveste resursele minerale, fara sa fie in rezerve mari, sunt tipic subcarpatice : petrol si gaze (in structurile Negoiesti-Tamasesti), carbune in sedimentarul pliocen superior de la Berbesti-Babeni, ape minerale sulfuroase si clorurate.

Pe acest substrat geologic de molasa cutata, r e l i e f u l este mai simplu decat in regiunile munteana si vranceana. La contactul cu muntii din gruparile Parang si Retezat s-a conturat ulucul depresionar intern (Al.Rosu, 1967) -  aliniamentul depresiunilor Horezu, Slatioara, Polovragi, Novaci si culoarul Arcani-Runcu-Tismana. Spre exterior aceste depresiuni sunt inchise de un sir de anticlinale constituite din conglomerate mai dure, dar a caror altitudine scade de la est spre vest (Magura Slatioarei – 769 m, dealul Sporastilor –  404 m). Un al doilea aliniament depresionar este mai fragmentat si mai ingust la est de Gilort (L.Badea, 1967), cu inseuari de separatie mai inalte (Folesti, Otesani, Obarsia, Stroesti, Mateesti, Zorlesti) si foarte larg spre vest, unde a evoluat marea depresiune Campul Mare – Targul Jiu – Targul Carbunesti in care convergentele hidrografice de la Arjoci (pe Tismana), Targul Jiu si Targul Carbunesti (pe Gilort) si altitudinea redusa (sub 200 m) probeaza o subsidenta activa. Rama sudica a acestui aliniament de depresiuni este formata, in cea mai mare parte, de cuesta nordica a Podisului Piemontan Getic, cu altitudini de 500 m – 600 m, de la Cucesti-Armasesti, pe Luncavat si Cerna pana la Apa Neagra, pe valea Motrului. Pe un segment scurt, rama depresiunii Targul Jiu este marcata de dealurile subcarpatice (pe structuri de anticlinal) Somanesti si Bran.

Conditiile c l i m a t i c e  sunt cele mai blande din toata aria subcarpatica. Temperaturile medii de peste 100C si precipitatiile relativ reduse (600 mm – 800 mm) au favorizat o  v e g e t a t i e naturala termofila, cea forestiera fiind dominata de quercinee (cer, garnita) in amestec cu mojdrean, artar si arborete de castan comestibil. Fara ca alimentarea pluviala pe segmentele subcarpatice sa fie bogata, debitele raurilor principale constituite in aria montana pot atinge valori generatoare de inundatii, fenomenele fiind favorizate si de subsidentele mentionate. Pentru diminuarea acestui risc, acumularea de la Ceauru s-a adaugat altor a p e  de suprafata -  rauri din bazinele Oltului, Gilortului, Jiului si Motrului. 

Pe  s o l u r i  variate, cu o pondere destul de mare a celor argiloiluviale, utilizari agricole variate au diversificat functionalitatea agro-pastorala mai veche a satelor. P o p u l a t i a din aceste asezari, in general rasfirate pe vai, dar si adunate in vetrele depresiunilor largi, practica o gama larga de c u l t u r i, cu accentuarea ponderii livezilor spre contactul cu aria montana si pe versantii dealurilor si a culturilor de camp spre sud si spre partea joasa a depresiunilor. Pe unele interfluvii de la contactul cu muntii, in satele mici, risipite, cresterea animalelor are o pondere insemnata. Eforturile sustinute de  i n d u s t r i a l i z a r e, in perioada postbelica, au pornit de la extractia materiilor prime energetice, treptat in asezarile rurale constituindu-se unitati ale industriei constructiilor de masini, ateliere de reparatii ale utilajului minier si petrolier, ale industriei lemnului, textila, alimentara, pielarie s.a. In felul acesta a fost stimulata urbanizarea, un numar de orasele (Horezul, Novacii, Targul Carbunesti) formand o retea in care numai Targul Jiu avea statut urban mai vechi si o functionalitate mai complexa (industria materialelor de constructie, a lemnului, constructii de masini-unelte, articole din cauciuc, confectii, sticlarie, industria alimentara). O linie de cale ferata a fost proiectata pentru sustinerea extractiei carbunelui, de la Targul Carbunesti la Albeni, Berbesti, Babeni. Potentialul  t u r i s t i c  natural, dublat de elemente exceptionale ale celui antropo-cultural (manastiri, sate de olari, monumente de arhitectura taraneasca, complexe muzeale si case memoriale, port popular, datini etc.) este inca slab valorificat. Pe langa insuficienta initiativei private si efectul negativ al unor restaurari controversate, infrastructura de comunicatie este inca insuficienta, atat sub aspectul densitatii cat si al calitatii. Sate extrem de interesante, in special de sub munte, nu sunt accesibile decat pe drumuri comunale rau intretinute, adesea impracticabile. Aceasta resursa de perspectiva a Subcarpatilor Olteniei este aproape necunoscuta pentru A.N.T.R.E.C.



[1]  Pentru  caracteristici geografice mai detaliate, V.Tufescu, 1966, Valeria Velcea, Al.Savu, 1982, Gr.Pop, 2000,      M.Ielenicz, Ileana Patru, Mioara Ghincea, 2003.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 991
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved