Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Cele sapte minuni ale lumii

Istorie



+ Font mai mare | - Font mai mic





'Dintre cele sapte minuni ale lumii, sase nu mai exista astazi. Ele au fost distruse nu numai de catastrofe naturale, ci si de nebunia oamenilor; dar inainte de orice, au pierit datorita acelui factor necrutator care este Timpul, forma fundamentala de existenta si de descompunere a materiei' - J. J. Turner (in The Environment, 1971)

Numarul 7 a jucat in istorie si in mitologie un rol insemnat - cateva popoare ale Orientului antic ii atribuiau chiar o forta mistica; aceasta credinta a fost preluata, ca multe alte traditii, de vechii greci, in istoria carora vom gasi printre altele expeditia 'Celor sapte impotriva Terrei', pe 'Cei sapte intelepti', de asemenea 'Cele sapte minuni ale lumii antice'. Aceasta din urma nu era o creatie exclusiv greaca - Piramida cea mare, de exemplu, a fost proiectata si construita de egipteni (care i-au precedat pe greci in cateva sectoare importante, cum este cel al gandirii matematice), iar gradinile suspendate din Babilon au reprezentat o imbinare exceptionala a arhitecturii si tehnicii irigatiilor practicate in Mesopotamia.

Este limpede, prin urmare, ca nu poate fi vorba de 'minuni' in sensul mitic al terminologiei - asadar de realizari fantastice, eventual atribuite unor forte supranaturale; erau lucrari de arhitectura si arta, iesite din comun prin caracterul lor monumental-impunator si realizarea la un inalt nivel artistic, reprezentand geniul demiurgic al lumii antice. Spunem si astazi despre un monument impresionant, demn de admirat, 'este a opta minune a lumii'.

Primul care a descris in ansamblu monumentele a fost Filon din Bizant (sf. sec. III i.e.n.), dar textul sau nu s-a pastrat decat intr-o traducere latineasca tarzie; Herodot, inainte de Filon, iar dupa Filon, alti autori antici de prestigiu - printre care Diodor, Strabon, Vitruviu, Pausanias - au dscris diferite monumente ca 'minuni ale lumii antice', totdeauna in numar de sapte. De-a lungul veacurilor, unele au fost inlocuite - de pilda: zidurile Babilonului, prin Farul din Alexandria. Selectia s-a definitivat foarte tarziu (la inc. sec. XIX) fixandu-se asupra urmatoarelor sapte: Piramida lui Cheops (Kufu) de la Giseh, Gradinile suspendate ale Semiramidei din Babilon, Templul Dianei (Artemisei) din Efes, Mormantul lui Mausol din Halicarmas, Statuia lui Zeus din Olimpia, Farul din Alexandria si Colosul din Rhodos. Dintre aceste 7 monumente celebre ale antichitatii Piramida lui Cheops (Piramida cea mare) intruneste trei insusiri menite sa trezeasca in mod deosebit interesul: este cel mai vechi, este singurul care a supravietuit pana astazi si de la el se leaga o seama de chestiuni controversate care, de-a lungul vremii, si mai ales in ultimii 150 de ani, au dat nastere unor speculatii hazardate si unor dispute stiintifice adesea inversunate.

Nici cu celelalte sase monumente lucrurile nu sunt pe deplin lamurite - mai intai fiindca nu putem delimita totdeauna precis elementele mitice de cele istorice, apoi deoarece nu putem stabili decat cu oarecare probabilitate tehnicile folosite in constructie, in sfarsit, datorita faptului ca in unele cazuri suntem nevoiti a ne rezuma la presupuneri chiar si in ceea ce priveste infatisarea acestor monumente, deoarece sursele literare si iconografice (efigii pe monezi si altele) sunt fie sarace, fie contradictorii.

[ FARUL DIN ALEXANDRIA ] [ PIRAMIDA LUI KEOPS DE LA GIZEH ] [ COLOSUL DIN RODOS ] [ MAUSOLEUL DIN HALICARNAS ] [ GRADINILE SUSPENDATE DIN BABILON ] [ STATUIA LUI ZEUS DIN OLIMPIA ] [ TEMPLUL DIANEI DIN EFES ]

FARUL DIN ALEXANDRIA,construit intre 285-247 i.e.n. de arhitectul Sostrate din Cnid, avea inaltimea de aproximativ 130 m si era in intregime din marmura alba;farul era format din trei corpuri suprapuse, retrase succesiv si avea, la baza, un plan patrat, la mijloc, un plan octogonal, iar in ultima parte, un plan cilindric. Farul a fost distrus intre secolele XII-XIV.

[ FARUL DIN ALEXANDRIA ] [ PIRAMIDA LUI KEOPS DE LA



PIRAMIDA LUI KEOPS DE LA GIZEH avea, la inceput, 146 m (azi:138 m) inaltime, latura de 227 m si cuprinde 2521000 m(cubi) de piatra. Fetele piramidei erau placate cu placi slefuite din granit. A fost construita intre anii 3000-2500 i.e.n.

COLOSUL DIN RODOS

COLOSUL DIN RODOS a fost o statue uriasa din bronz, reprezentind pe Helios, zeul soarelui. Ea a fost realizata de sculptorul Chars din Lindos si a fost inaltata la intrarea in portul Rodos de locuitorii orasului, intre anii 292-280 i.e.n. pentru a cinsti victoria lor asupra lui Demetrios Poliorketes. Statuia a disparut in anul 224 i.e.n., in urma unui cutremur. Din descriere, rezulta ca avea o inaltime de 32 de metri.

MAUSOLEUL DIN HALICARNAS

MAUSOLEUL DIN HALICARNAS a fost opera opera arhitectilor Pytheos si Satyos si a sculptoruluui Scopas. Construirea lui a fost incheiata, in anul 335 i.e.n., de Artemisa, sotia regelui Cariei, Mausol; din porunca acestuia, monumentul a fost inaltat pentru a-i sluji ca mormant-templu.

GRADINILE SUSPENDATE DIN BABILON

GRADINILE SUSPENDATE DIN BABILON, supranumite si Gradinile Semiramidei, dupa numele legendarei regine a Babilonului. Constructia ra compusa din mai multe terase suprapuse, retrase succesiv, pe care erau amenajate gradini cu o vegetatie luxurianta. Gradinile au fost ridicate in coltul nord-estic al palatului lui Nabucodonosor, langa poarta zeitei Istar. La baza aveau forma unui patrat cu latura 123 m, inaltimea maxima fiind de 23 m.

STATUIA LUI ZEUS DIN OLIMPIA

STATUIA LUI ZEUS DIN OLIMPIA, executata din lemn placat cu aur si fildes, este opera faimosului sculptor al antichitatii, Fidias. Ea a fost realizata intre anii 437-432 i.e.n. Statuia avea o inaltime de 12 m si il reprezenta pe Zeus asezat pe tron, tinind in mana dreapta o statueta a zeitei Victoria, iar in mana stanga un sceptru. A fost distrusa in secolul V e.n.

TEMPLUL DIANEI DIN EFES

TEMPLUL DIANEI DIN EFES, cunoscut si sub numele de Artemison, a fost inceput in 620 i.e.n., de Chersiphron, refacut de Paeonis din Efes (550 i.e.n.) si complet reconstruit de Deinocrates, intre 350 si 323 i.e.n. Edificiul era construit in stil ionic si avea 127 de coloane decorate cu reliefuri, la care au contribuit sculptori celebri, precum Praxitelesa si Scopas. Templul a fost daramat intre secolele IV-VI e.n.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3835
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved