Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Civilizatia azteca - referat - Civilizatia medievala

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Istoriile lui Polybios
COLOSSEUMUL ROMAN SI EROII SAI, GLADIATORII
SCHISMA CEA MARE DIN ANUL 1054
Ulrich Zwingli
Imaginea franchismului in lumea occidentala in perioada razboiului civil spaniol 1936-1939
Jan Huss
Joan Boughton
John Browne
ROMANIA IN ANII TRANZITIEI SPRE REGIMUL SOCIALIST TOTALITAR 1944-1947
SFERELE DE INFLUENTA

TERMENI importanti pentru acest document

: civilizatia azteca referat : civilizatia azteca rezumat : arta azteca : referat despre civilizatia azteca :

Civilizatia azteca

- referat -

Civilizatia medievala din Podisul Mexicului si-a luat denumirea de la tribul aflat pe cea mai inalta treapta de dezvoltare, care a avut o perioada de dominatie asupra celorlalte. Trebuie retinut insa ca aztecii sunt urmasii si mostenitorii altor culturi ale triburilor precursoare, printre care toltecii si chichimecii, triburi care au contribuit in mare masura la definitivarea si dezvoltarea a doua mari civilizatii ale Americii Centrale din perioada imediat premergatoare cuceririi spaniole: Maya si Azteca.

Populatiile indigene ale Americii isi au originile in migratia asiatica peste stramtoarea Bering, inceputa, se crede, pe la mijlocul celei de-a patra glaciatiuni, in pleistocenul tarziu. Viata, organizarea sociala si particularitatile fizionomice ale acestor populatii au fost treptat influentate de dispunerea lor teritoriala, de climatele locale, pe masura ce intregul continent a fost populat. Ca forma de organizare, tribul a ramas pana la contactul cu civilizatiile europene, insa in anumite zone, procesul de formare al “gintelor”, al popoarelor cu o conducere centralizata era destul de avansat la venirea “omului alb”. Este si cazul civilizatiei aztecilor, din zona centrala a Mexicului de astazi.

Principalele ocupatii, primitive, ale acestor triburi, erau vanatoarea, pescuitul si culegerea produselor naturii; din aceasta din urma ocupatie s-a dezvoltat cultivarea plantelor, fara de care indigenii n-ar fi ajuns niciodata la o cultura materiala si spirituala cu adevarat ridicata. In Lumea Noua au existat doua centre cu o intensa dezvoltare agricola: America Centrala si regiunea Anzilor. Dezvoltarea agriculturii a fost cea care a dus in cele din urma la eliberarea omului de necontenita goana in cautarea hranei. Astfel s-au creat premisele cresterii populatiei, iar omul s-a folosit de orele de ragaz pentru a inventa noi tehnici si pentru a dezvolta reguli de conduita sociala sau conceptii despre viata.

Astfel au aparut culturile asa-zis “preclasice” ale Americii Centrale, in cazul nostru. Aceasta perioada incepe in jurul anului 1500 i.Hr., prin aparitia primelor sate permanente. Faza inferioara a culturilor preclasice dureaza pana in jurul anului 1000 i.Hr., cand incepe o perioada de tranzitie de circa 400 de ani. Marturiile cele mai frecvente despre caracteristicile acelor culturi sunt reprezentate de ceramica recuperata din siturile arheologice, care in perioada de tranzitie cunoaste, alaturi de figurine, o schimbare radicala de stil. In timp ce populatia din faza inferioara era compusa din simpli cultivatori, se ajunge in nivelul superior de cultura (600-150 i.Hr.) la construirea de ridicaturi de pamant, platforme pentru cult, si la imagini ocazionale ale zeilor.

Nucleul civilizatiilor central-americane l-a constituit Valea Mexicului, ce oferea conditii prielnice de viata. Situata la o altitudine medie de 2000 m, insa la o latitudine de 20°N, inconjurata de munti inalti de peste 3-4000 de metri, printre care si vulcani, aceasta vale avea in mijlocul ei un mare lac sarat, Texcoco, alimentat la sud si la nord-vest de cate doua lagune de apa dulce, iar la nord-est de raul Acolman, ce-si aduna apele din fertila vale a Teotihuacanului. Popoarele din cultura pre-clasica au ales pentru asezari locuri apropiate de lac; nivelul acestuia a cunoscut o importanta oscilatie dupa sec. V i.Hr, ceea ce a dus la importante mutatii in cadrul culturilor de pe malurile sale, anuntand perioada preclasica superioara, in care are loc formarea centrelor ceremoniale. Ultimei parti a acestei perioade i se atribuie primele piramide, la Cuicuilco, Tlapacoya, El Tepalcate, Cholula, Teotihuacan (ale soarelui si lunii). Culturile superioare din perioada pre-clasica (cele mai cunoscute sunt ale olmecilor si zapotecilor) au constituit schelaria cu ajutorul careia s-a ridicat civilizatia ceremoniala a toltecilor din Teotihuacan. Cu intemeierea acestei noi capitale, frontierele civilizatiei din america centrala s-au mutat, de la sudul si rasaritul vaii Mexicului, la nordul si vestul acesteia, unde s-au pus bazele imperiilor toltec si aztec.

Teotihuacan era un centru religios destinat templelor si locuintelor preotilor, aflat in valea cu acelasi nume, intins pe o vasta suprafata de 5 km lungime si 3 km latime. Arhitectii au construit orasul in mai multe planuri succesive, care se intindeau la sud de Marea Piramida a Lunii; cea mai impunatoare constructie era Piramida Soarelui, inalta de peste 65 m. Cultura materiala a Teotihuacanului este un indiciu important al istoriei purtatorilor ei. Contrastul dintre articolele de uz casnic si cele pentru ritual a ajuns sa fie mai pronuntat pe masura ce cultura Teotihuacan atingea treapta maxima a dezvoltarii; putem deosebi astfel patru perioade - primele trei, de cate 400 ani, si o a patra, mai scurta, in fapt o prelungire a influentei culturale in timpurile imperiului toltec. In prima perioada (cca 600-200 i.Hr.), caracteristice in arta sunt figurinele grosolane modelate de mana si ceramica cu policromie negativa; este perioada in care s-au construit marile piramide. Dintre divinitati, singurul zeu din acea perioada, cunoscut in zilele noastre, este cel al focului. In cea de-a doua perioada (200 i.Hr. – 250 d.Hr.) apare centrul civil de la Azcapotzalco, se ridica templul lui Quetzalcoatl din Teotihuacan (un alt centru religios era Cholula, cu temple cu decoratie in fresca), si se cristalizeaza cultul zeului Tlaloc; sunt atestate o crestere a cantitatii si calitatii obiectelor de ceramica si bogate schimburi culturale cu regiunile inconjuratoare. Tot in aceasta faza apar si dovezi ale sacrificiilor umane cu caracter ritual. Perioada de maxima inflorire si expansiune este insa cea de-a treia (250-650 d.Hr.), caracterizata printr-o formidabila reconstructie a Teotihuacanului si o mare inflorire a artelor. Sunt caracteristice figurinele turnate in tipare (printre cele mai bune realizate vreodata in Mexic), frescele, ceramica funerara. Datorita accentuarii ritualului si progresului tehnicii indreptate spre cerintele cultului, cultura Teotihuacan a avut cea mai mare influenta dintre toate culturile central-americane. Decaderea si abandonarea centrului religios (cauzele nu se cunosc, dar s-a observat o defrisare masiva a padurilor, accentuata si de urmasii teotihuacanilor, precum si dovezi ale foametei si bolilor) marcheaza sfarsitul celei de-a treia perioade, si inceputul uneia de tranzitie catre imperiul toltec (intre anii 650-900), in care orasele rezidentiale de la Portezuelo si Azcqapotzalco au inflorit, datorita faptului ca regiunea respectiva era mai ferita de invazii. Caracteristicile acestei perioade sunt cresterea sacrificiilor umane si cultul vulturului solar.

Toltecii, populatie de limba Nahua, avand capitala la Tula (actuala provincie Hidalgo), sunt primul popor mentionat in analele vaii Mexicului, stabiliti in regiune in cursul secolului al IX-lea. Ei erau infatisati ca mari arhitecti, dulgheri si mecanici. Priceputi de asemenea in agricultura, cultivau porumb, bumbac, fasole, ardei gras si multe alte plante. Portul lor era simplu, influente ale sale existand si astazi in satele mexicane. Preotii si regii se deosebeau printr-o imbracaminte mai complicata, podoabe, prin comportare si mod de viata. Aveau palate si case din piatra cu mortar, si foloseau bai cu aburi (“temascal”). Aveau un calendar “sfant” de 260 zile, iar religia lor se baza pe venerarea a doi zei principali, Zeul Soarelui si Zeita Lunii, alaturi de alte zeitati, printre care se remarca Quetzalcoatl (Sarpele cu pene), creatorul civilizatiei. Acesta era confundat in izvoarele istorice si in mitologie cu Huemac, preot astrolog care a condus poporul la inceputuri. S-au pastrat in documente chiar si numele unor regi tolteci, incepand cu secolul al IX-lea si pana in secolul al XII-lea.

Cultura tolteca a fost cosmopolita si a venit in contact cu produsele tuturor populatiilor civilizate din America Centrala. Toltecii vorbeau o limba Nahuatl, dar multe din obiceiurile lor seamana cu cele ale totonacilor; de asemenea, s-au observat si unele influente ce atesta apropierea de populatia mixteca. Arhitectura capitalei Tula (Tollan in cronicile bastinase si spaniole de mai tarziu), nu este remarcabila, dar sculpturile monumentale gigantice, marile coloane cu serpi din bazalt si frizele decorative ale templului lui Quetzalcoatl indica un drum nou, care va fi reluat la Chichen Itza. Influenta civilizatiei toltece s-a raspandit de la un capat la celalalt al Americii Centrale, si a fost deosebit de puternica in Yucatan. Dupa ce imperiul si cnetru lui ceremonial au fost distruse, toltecii au intemeiat dinastii in alte parti, iar in Mexicul central, noii cuceritori, chichimecii, mai putin civilizati, au sfarsit prin a adopta limba toltecilor si elemente din cultura acestora.

Perioada urmatoare a istoriei mexicane, de la 1100 la 1300, a fost haotica si cu timpul a ajuns sa se termine in acel complex de unitate culturala si de independenta politica pe care-l cunoastem sub numele de civilizatia azteca. Aceasta perioada este sintetizata in istoria a cinci orase: Culhuacan, Texcoco, Cholula, Azcapotzalco si Tenochtitlan. Acestea au cunoscut pe rand ocupatia diferitelor triburi din zona: culhuasi, tepaneci, chichimeci, mixteci, azteci (tenochci). Culhuacanul a fost baza de unde cultura azteca s-a raspandit in vale, insa locul de origine al ei este Cholula (actualul stat Puebla), unde se afla cea mai mare constructie din lume ca volum, piramida ce sustinea templul inchinat lui Quetzalcoatl.

Principalul trib aztec, tenochcii, care au intemeiat Tenochtitlan-ul, au reusit sa generalizeze in intreaga vale limba azteca si sa uneasca sau sa supuna prin razboaie triburile inconjuratoare. In timpul perioadei lor migratoare, in care au patruns in valea Mexicului, intre anii 1168 si 1248, tenochcii erau un popor primitiv si simplu. In perioada lor sedentara, de la stabilirea lor la Chapultepec, in anul 1248, si pana la alegerea ca sef a lui Acamapichtli, in 1376, au fost foarte preocupati de insusirea culturii vecinilor si a stapanilor lor, in special cea a culhuasilor. Din 1376 pana in 1428 a fost perioada in care tenochcii au fost tributari si au trait sub stapanirea tepanecilor, insusindu-si cu prudenta modul de organizare al oraselor-state. Pana la 1455 s-a reusit eliminarea politica a oraselor rivale (Cuauhtitlan, Culhuacan, Cuitlahuac), si, in urma unor manevre politice ingenioase (inclusiv o alianta cu Texcoco), tenochcii au profitat la maximum, dezvoltarea capitalei Tenochtitlan contribuind la marele progres general al civilizatiei aztece. In a doua parte a secolului al XV-lea, dominatia Tenochtitlanului s-a accentuat, si s-a trecut la un razboi de cuceriri in Mexic si Guatemala. Este perioada de apogeu a statului aztec, odata cu inceputul secolului al XVI-lea aparand neintelegerile cu aliatul Texcoco, si intr-un final, intre anii 1519-1524, sub regii Moctezuma II si Cuauhtemoc, caderea imperiului, sub loviturile necrutatoare ale civilizatiei europene, mai precis ale conchistadorilor spanioli.

Organizarea sociala a triburilor aztece era in general democratica. Existenta omului, de le nastere si pana la moarte, era pusa sub semnul cartii destinului. De la varsta de 3 ani, copiii mergeau la scoala (“calmecac”), baietii fiind educati de barbati, iar fetele de femei. La varsta de 15-16 ani, tinerii incepeau o scoala speciala, fie civila, fie religioasa; la varsta de 20 de ani (16 fetele) deveneau apti de casatorie – aceasta era dispusa de catre parinti cu acordul ambilor tineri. Aztecii permiteau poligamia, concubinajul, prostitutia, iar divortul se permitea mai greu. Femeile aveau drepturi inferioare barbatilor, insa isi pastrau o oarecare influenta. Barbatii puteau obtine diferite functii si ranguri prin eforturile lor proprii, prin diferite servicii aduse stapanirii; exista o ierarhie sociala subtil gradata, mai ales in orasele-state. Proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie constituia baza economica a statului centralizat aztec, dar toti oamenii aveau si o proprietate personala de un fel oarecare. Razboaiele isi aveau rolul lor determinant in formarea ierarhiilor sociale. Aparatul de stat se baza pe o serie de categorii profesionale, precum functionarii, oratorii, sefii de trib si de ginta, judecatorii, chiar si avocatii, razboinicii, sfatul tribului, preotii, doctorii. Exista si un comert dezvoltat, si cu timpul au aparut si mestesugarii (olari, bijutieri, tesatori, sculptori, zidari, pictori. Sclavagismul era practicat, insa oamenii liberi, si mai ales civilii, puteau ajunge sclavi numai in anumite situatii. In justitie, nu exista un sistem bine stabilit de recompense si pedepse; reparatia fata de cel lezat era mijlocul principal de rezolvare a actelor antisociale, in contradictie cu sistemul nostru de pedepsire a vinovatului. Legile aztece erau relativ drastice. Inca din copilarie, individul invata sa aiba o conduita sociala corecta, si simtul de apartenenta la comunitate era puternic, chiar si in cazul oraselor mari (Tenochtitlanul ajunsese la o populatie de 300.000 de locuitori).

Economia casnica si de trib a aztecilor oferea alimente, locuinta, unelte de munca si vesminte. Agricultura era baza vietii economice, iar porumbul – planta principala de alimentatie. Alaturi de acesta, se mai cultivau diferite plante, precum fasolea, dovleacul, pepenele, ardeii, tomatele, bumbacul, tutunul, cauciucul. Cresteau putine animale domestice, precum curcanul si cainele. Problema lipsei pamantului, aztecii au rezolvat-o la venirea lor in vale prin crearea gradinilor plutitoare (chinampas). Manufactura si comertul jucau si ele un rol in economia azteca, desi nu foarte important; targurile erau deosebit de bogate si aveau produse variate, trocul fiind singurul mijloc de schimb. Dintre unelte, se remarca batul “coa” – principala unealta agricola, piulitele pentru malai, pentru taiat diferite unelte din piatra, sticla, arama, obsidian; de asemenea, foloseau razboiul de tesut primitiv si fusul. Principalele arme erau arcul, sulita, lancea si maciuca. Locuintele cele mai obisnuite erau casele de nuiele si lut, cu acoperis de paie, iar in orase existau si case din piatra sau caramida nearsa. Strazile erau canale marginite de drumeaguri, traversate de numeroase poduri; nu lipseau nici apeductele, iar problema igienei era rezolvata prin vinderea dejectiilor ca ingrasaminte. Fortificatiile militare erau prezente in foarte mica masura.

Mestesugurile erau foarte diversificate: lucrul in piatra (se foloseau in general rocile vulcanice, aflate la indemana), impletiturile si tesatoria (caracteristice aztecilor sunt motivele geometrice), mozaicurile (inclusiv originalele mozaicuri de pene). Prelucrarea lemnului era mai putin raspandita, datorita lipsei uneltelor metalice, insa se intalneau chiar si in aceste grele conditii realizari deosebite, mai ales in cazul arhitecturii si al ambarcatiilor, ca si in cazul tobelor rituale sau al obiectelor de mobilier, mastilor, toiagelor si “atl-atl”-urilor. Metalurgia se realiza la rece si la cald, si indeosebi pentru podoabe; erau folosite matritele din lut. Cel mai de seama mestesug era insa olaritul, bogatia de forme si complexitaea decoratiilor fiind greu egalata de alte civilizatii, mai ales ca nu foloseau roata olarului, ci benzile de argila. Motivele au evoluat de la desene geometrice complicate la reprezentari naturaliste. Artele si meseriile sunt superioare, ca produse, artei si meseriilor practicate de popoarele vechiului continent cand acestea se aflau la acelasi nivel de dezvoltare tehnica.

Arta azteca s-a manifestat viguros in domeniul arhitecturii si sculpturii si mai slab in cel al picturii si desenului. Dansul a cunoscut o dezvoltare mai mare decat muzica si literatura, care, lipsita fiind de o metoda efectiva de scriere, a ramas limitata la productia efemera orala.

Manifestarea cea mai ipresionanta a arhitecturii se intalneste in constructiile religioase. Templul constituia partea cea mai inalta a structurii arhitectonice, punctul culminant al unei serii armonioase de planuri ascendente, folosind exagerarea efectelor de perspectiva. Piramida templului aztec avea o platforma ale carei laturi, in general in panta, erau taiate de trei terase. O scara larga si foarte dreapta, marginita de balustrade si avand uneori o a doua rampa, impartita in doua, dadea acces catre partea inalta. Blocuri de piatra lucrata se insirau pe laturile platformei. Scara se ridica dreapta si inalta, concentrand atentia asupra Pietrei de Sacrificiu de pe culme pe care erau intinse victimele. In spatele acestei pietre se aflau templul sau templele, care de obicei aveau o camera pentru idoli si una pentru preoti.

O alta forma de arta dezvoltata mult in imperiul aztec a fost miniatura. Desenele din codice si manuscrise s-au dezvoltat pe baza “scrierii” pictografice aztece, si au supravietuit pana la sfarsitul secolului al XVI-lea, constituind si astazi o bogata sursa de informare asupra istoriei si civilizatiei aztece.

Muzica indigena a disparut in cea mai mare parte; ea se baza probabil mai mult pe ritm decat pe melodicitate, din lipsa instrumentelor avansate; textele unor cantece au supravietuit pana in zilele noastre.

Prin scopurile si prin practica ei, religia azteca incerca sa atraga fortele naturii favorabile existentei umane si sa respinga pe cele daunatoare. Indrumarea etica si perfectionarea spirituala cadeau in domeniul obiceiurilor sociale, asa incat dogmele morale nu existau. Practicarea ritului consta in oferirea de daruri, rugaciuni si savarsirea de acte simbolice cu scopul de a indupleca puterile divine sa actioneze spre binele obstesc. Aztecii credeau ca lumea a trecut prin patru sau cinci epoci, denumite sori: Patru Jaguari – cu zeu stapanitor Tezcatlipoca; Patru Vanturi – cu Quetzalcoatl; Patru Ploi – cu zeul ploiii, Tlaloc; Patru Ploi – era stapanita de zeita apei, Chalchiuhtlicue; in sfarsit ultima era, cea prezenta, numita Patru Cutremure – dominata de Tonatiuh, zeul soarelui. Universul se impartea orizontal si vertical, in zone cu semnificatii religioase. Universul orizontal avea cinci directii – cele patru puncte cardinale si centrul, toate guvernate de catre un zeu. Zona centrala era stapanita de zeul focului, zeul vechi si fundamental al religilor mexicane. Lumea verticala era impartita in paradisuri si infernuri. Dintre cei mai cunoscuti zei, enumeram aici pe Tlaloc – zeul ploii, Mixcoatl – zeul norilor, Quetzalcoatl – zeul intelepciunii, Miclantecuhtli – zeul mortii, Tloque Nahuaque – zeul suprem, Tonacatecuhtli si Tonacacihuatl – zeii subzistentei, Tonatiuh – zeul soarelui, Tezcatlipoca – zeul suprem al cultului originar, Huitzilopochtli – zeul razboiului, Ehecatl – zeul vantului, Tlaltecuhtli – zeul pamantului. Ritul religiei aztece era tot atata de complicat ca si teologia; organizarea preotimii urma aceeasi structura piramidala ca si oranduirea sociala. Credintele si conceptiile aztece au fost extrem de favorabile, din punct de vedere psihologic, cuceririi lor de catre conchistadorii spanioli la inceputul secolului al XVI-lea. Superstitiile si prezicerile lor i-au pus intr-o expectativa resemnata, ceea ce a dus la distrugerea rapida a puterii lor politice si a civilizatiei. Urmele acesteia nu au disparut insa complet, continuatoare fiind, in forme mult modificate, populatia bastinasa, ramasa pana astazi baza etnica principala a Americii Centrale.

Circumstantele putin obisnuite care au contribuit la distrugerea acestei civilizatii suscita inca si astazi interes deosebit. Un popor intreg infrant de o mana de soldati spanioli ofera o priveliste dramatica cum rareori a existat in istorie. Si totusi, prabusirea puterii triburilot aztece era inevitabila. Conditiile psihologice inerente acestui tip de cultura indigena, similara ca nivel al tehnicii vechiului Egipt sau populatiilor barbare din antichitatea europeana, nu puteau face fata tehnicii militare europene a secolului al XVI-lea, cum nu i-au putut face fata nici diversele civilizatii de pe alte continente.

Bibliografie:  

- R. Kinjalov, A. Belov – Pe urmele conchistadorilor, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1962

- George C. Vaillant – Civilizatia Azteca, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1964

- M. Singl – Indienii precolumbieni – Editura Meridiane, Bucuresti, 1979

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 948
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved