Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


ISTORIA POPORULUI ROMAN

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONSTANTIN CEL MARE - FONDATORUL IMPERIULUI BIZANTIN
Roman al III-lea Argyr (1028-1034)
Patrimoniul culturii si civilizatiei romane
NASTEREA UNEI LUMI BIPOLARE
ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL IN TARA ROMANEASCA SI MOLDOVA DE LA 1821 LA 1859
Petru Cercel
Sfarsitul si insemnatatea domniei lui Al. I. Cuza
SEMNIFICATIA ISTORICA A MARII UNIRI DE LA 1 DECEMBRIE 1918
Anglo-saxonii si Istoria Insulelor Britanice
A FOST ODATA AMERICA. GIUSEPPE BALSAMO SI MANA NEAGRA (1895-1923)

TERMENI importanti pentru acest document

: polimorfismul crestinismului romanesc comentariu : polimorfismul crestinismului romanesc : : Sunt dac 2C nu sunt roman Pe romani C3AEi dispretuiesc 28 B P HaC59Fdeu 29 :


ISTORIA POPORULUI ROMAN

                              Civilizatia si istoria au inceput acolo unde locuieste azi neamul romanesc.”
                                                                                                          (W. Schiller, arheolog american)


                                  1.0.GETO-DACII SI LUMEA MEDITERANEANA

                                                      'De teama sa nu inviem,
                                         Ne-au risipit cetatile, ne-au ucis altarele,
                                            Toate frumusetile, ca intr-un blestem,
                                   Ni le-au schilodit. Si-am ramas doar cu Soarele.
                                     Din el ne-am croit poteci in padure, in munte,
                                                   Linga vetre marunte,
                                          Am logodit timpul cu statornicia.
                                                Daca te uiti bine-apoi
                                     In pietre nemuritori, suntem noi, numai noi:
                                                           Noi, Tracii!'
      

Punte de legatura intre semintiile din Peninsula Balcanica si cele din teritoriile aflate in rasaritul, centrul si nordul Europei, geto-dacii au intrat de timpuriu in contact cu alte popoare , preluand o serie de elemente de cultura si civilizatie de la acestea si adaptandu-le creator la propriile lor necesitati si traditii.In particular, ei au avut contacte durabile cu grecii stability pe malurile Pontului Euxin si mai apoi cu romanii.

 “Neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca Tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate neamurile.” (Herodot)      

Geto-dacii

“Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmasi ai marii si stravechii semintii de popoare a tracilor, dacilor si getilor, care si acum, isi au limba lor proprie si cu toate asupririle, locuiesc in Valachia, Moldova, Transilvania si Ungaria in numar de milioane.”
(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

Getii si dacii reprezinta denumirea sub care au intrat in istorie ramura nordica a tracilor, popor de origine indo-europeana.Numiti “geti” in izvoarele grecesti si “daci” in cele romane , geto-dacii reprezentau un singur popor, si vorbeau o limba indo-europeana.Traiau organizati in triburi si uniuni de triburi conduse de un sef military si aveau drept centru o asezare , de obicei fortificata, al carei nume continea adesea “dava”.

“(Dacii au) pielea rece si umeda si din aceasta pricina moale, alba si fara par.” (Galenus)


Geto-dacii au fost creatorii unei infloritoare civilizatii a fierului, dovada fiind multitudinea si diversitatea uneltelor de fier , agricole si mestesuguri , a armelor si obiectelor de uz casnic, ca si a ceramicii lucrate cu mana sau cu roata-descoperite in intreaga lor arie de locuire.In timp,cresterea populatiei si accentuarea stratificarii sociale au dus la aparitia unei aristocratii militare si sacerdotale numita tarabostes sau pileati (de la “pileus”=caciula).Bogata si puternica, ea s-a constituit treptat intr-o veritabila clasa politica conducatoare , determinand in cele din urma aparitia unui stat dac.La polul ops se aflau producatorii liberi, comati sau capillati, care alcatuiau marea masa a populatiei.

“… ce mare placere, ca niste oameni viteji sa se indeletniceasca cu doctrinele filozofice, cand mai aveau putin ragaz de razboaie. Puteai sa-l vezi pe unul cercetand poezia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor, pe acesta studiind cresterea si scaderea lunii, pe celalalt observand eclipsele soarelui si cum, prin rotatia cerului, soarele vrand sa atinga regiunea orientala, este dus inapoi spre regiunea occidentala…”  Iordanes, Getica

    Geto-dacii si alte popoare

(Cato:) Feriti-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune in miscare pe daci si pe geti, Roma sa cada, iar eu sa mai raman teafar
(Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

            Aflati in plin process evolutiv specific epocii fierului, geto-dacii au intrat de timpuriu in contact cu alte popoare si civilizatii, cu care au realizat schimburi reciproce de valori culturale.Prelucrarea metalelor pretioase a suferit influente persane si scitice, atestate de descoperirile de la Agighiol (jud.Tulcea) si Cotofenesti (jud.Prahova).Perfectionarea metalurgiei fierului si utilizarea rotii olarului de catre geto-daci sunt rezultatul contributiei celtilor, identificata in descoperirile de la Ciumesti(jud.Satu Mare).Semintie raspandita in intreg ardealul European, dar fara sa fi creat vreodata o organizare statatala, celtii au sfarsit prin a fi asimilati de autohtoni, lucru petrecut si cu scitii patrunsi in Transilvania.Influentele cele mai durabile asuproa geto-dacilor au fost exercitate de cultura materiala si spirituala greceasca, iar mai tarziu de cea romana.

“Getul zdrentaros sau scitul pribeag tarandu-si avutul de ici-colo, n-au de ce sa-l pizmuiasca pe stapanul celei mai intinse mosiiCaci nicaieri ca printre acesti pribegi nu intalnesti mame mastere care-si iubesc cu duiosie de adevarata mama copiii vitregi. Aici nu intalnesti sotie ingamfata de zestrea ei si mandra de adulterele ei sau de sotul  ei din care a facut un sclav! Zestrea cea mai frumoasa e socotita aici cinstea tatalui, virtutea mamei si credinta sotiei!”
                                                                                                                                                                           (Horatiu)

Contacte cu lumea mediteraneana

            Colonizarea greaca din zona baziului pontic i-a adus pe geti in legatura nemijlocita si indelungata cu grecii.Contactele in general pasnice dintre autohtoni si locuitorii coloniilor Tomis, Histria si Callatis au fost mai ales de natura economica si au accelerat progresul geto-dacilor.Acestia din urma au preluat partial de la greci roata olarului, noi tehnici metalurgice, folosirea monedei si modele de organizare politico-statala, intrand totodata in atentia lumii grecesti in sfera de interes a acesteia.Astfel,expeditia organizata de Alexandru Macedon in secolul al IV-lea I.Hr. in terotoriile locuite de geti a adus in scena lumea acestora aflata in campia de la nord de Dunare-o lume de agricultori si pescari, ci o forta militara mult inferioara celei macedonene.

            Relatarile despre campanile intreprinse cateva decenii mai tarziu de catre regele macedonean Lysimachos si fiul sau Agathocles impotriva lui Dromichaites surprind un grad de organizare a societatii mai avansat si o forta militara sporita:uniunea tribala din campia nord-dunareana cu centrul la Helis a repurtat atunci o victorie insemnata.Spatiul locuit de geto-daci s-a mai mentinut in atentia lumii grecesti pana in secolul al II-lea I.Hr., pentru ca apoi sa dispara din relatari pana la venirea romanilor.

Herodot despre geti

            Vorbind despre marea expeditie a lui Darius I impotriva scitilor din nordul Marii Negre, istoricul grec Herodot mentioneaza ca, inainte de a ajunge la Nistru, Darius i-a biruit mai intai pe geti, care”se cred nemuritori”.El a facut totodata cea mai cunoscuta apreciere despre acestia, cum ca ar fi “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”.Alaturi de aceasta mentiune, istoricul ofera si alte informatii pretioase despre geti, culese de ;a grecii din Helespont (Dardanele) , din Pont si din Scitia, sau preluate din scrieri anterioare , precum cea a lui Hecataios din Milet.Ele se refera la credintele religioase ale getilor si la zeul lor Zamolxis sau la cadrul natural in care locuiau acestia, cu referiri importante la bazinul hidrografic al Dunarii.

                            “ Tracul Zamolxis, care invatase pe druizi, printre altele si divinatia prin fise si numere.”
                                                                                                          (Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

Dacii in izvoarele romane

            Lui Caesar (101-44 I.Hr.), om politic, militare si istoric roman, I se datoreaza cea dintai mentiune sigura a numelui de daci.

            Padurea incepe de la hotarele helvetilor si nemenitilor si rauracilor si mergand parallel cu fluvial Danubius ajunge pana la hotarele dacilor al ale anartilor.”

Caius Iulius Caesar, Razboiul galic.Razboiul civil.

Coloniile grecesti

            Printer coloniile grecesti care au populat bazinul Pontului Exin , pe tarmul nord-dobrogean au fost intemeiate in secolele VII-VI I.Hr. Histria si Tomis (Constanta) , iar mai la sud Callatis (Mangalia).Creatii ale grecilor din Milet si, respectiv, din Heracllea Pontica-la randul ei colonie a Megarei-, aceste colonii aduceau prin intermediul locuitorilor lor, o cultura si civilizatie superioare celor autohtone.

            Explorand resursele naturale din zona si facand schimb de produse cu getii, orasele grecesti au devenit in scurt timp puternice centre economice si au dezvoltat o puternica productie locala.Organizate si guvernate dupa legile metropolei-cetatea mama-, orasele grecesti au evoluat de la regimuri oligarhice la regimuri democratice ( sec V I.Hr.).

            Coloniile dobrogene au cunoscut tototdata o intensa viata culturala, de un elenism veritabil.Relatiile cu autohtonii au fost in general bune, dar au fost umbrite uneori de conflicte, ca in cazul expeditiei persane din anul 514 I.Hr., cand, acordand ajutor atacatorilor, histrienii devin adversary ai getilor care s-au ops trecerii lui DariusI.

            Mereu atacate de bastarni si de traci, coloniile grecesti s-au pus sub protectia unor capetenii locale, cum ar fi Zalmodegikos, care in sec al III-lea I.Hr. isi exercita autoritatea asupra Histriei , sau Rehemaxos, atestat pe la 200 I.Hr. drept protector al coloniilor grecesti.In secolul I I.Hr. coloniile grecesti au fost cucerite de romani.

“Este vorba de un popor care prin stramosii sai isi are radacini de patru ori milenare, aceasta este mandria si aceata este puterea noastra.”


(Nicolae Iorga, Originea, firea si destinul neamului romanesc in Enciclopedia Romaniei)

                                                       1.1.REGALITATE SI RELIGIE

                          “In tineretea sa, pe cand era rege Burebista, cel dintai si cel mai mare dintre regii stapanitori asupra Traciei si obtinand de la acesta stapanirea peste intreg tinutul de dincolo de Potamos si peste imprejurimi, Acornion face foarte multe lucruri bune patriei sale, spunand si dandu-i totdeauna cele mai bune sfaturi si castigand prin vorbele sale bunavointa regelui pentru orasul sau”-Inscriptia lui Acornion de la Dionysopolis

Burebista

            Bazandu-se pe o forta militara redutabila, regele geta dus o politica externa activa, cucerind si integrand terotorii intinse , cum au fost cele locuite de celti, sctiti si bastarni sau coloniile pontice grecesti , de la Olbia pana la Apolonia.Statul lui Burebista constituia astfel in epoca o mare putere ce ajungea in nord pana la Carpatii Padurosi, in vest pana la Dunarea Mijlocie si Slovacia, spre sud pana in Muntii Haemus (Balcanii de astazi), iar spre est pana la gurile Bugului.Un stat de o asemenea intindere si putere, invecinat cu Imperiul Roman, nu putea sa-I lase multa vreme indiferenti pe conducatorii acestuia.Confruntat asadar cu pericolul roman ce ameninta Dobrogea si intreaga linie a Dunarii, Burebista s-a amestecat in razboiul civil dintre Caesar si Pompei, trimitand ajutor military si solie celui din urma.Invingator, Caesar a preconizat o expeditie de pedepsire a lui Burebista , care n-a mai avut loc insa, conducatorul roman fiind asasinat in anul 44 I. Hr.

” Se intampla ca am facut acum o calatorie lunga, drept la Istru si in tara getilor am ajuns la niste oameni intreprinzatori, care nu aveau ragazul sa asculte cuvantari ci erau agitati si tulburati. Acolo, la ei, puteai sa vezi peste tot sabii, platose, lanci, toate locurile fiind pline de cai, arme si oameni inarmati, veneam sa vad oameni luptand, unii pentru stapanire si putere, iar altii pentru libertate si pace”

                                                                                               Dio Chrysostomus, Discursuri

De la Burebista la Decebal

            Dupa moartea lui Burebista marea sa stapanire s-a destramat:coloniile grecesti si triburile de alt neam si-au proclamat neatarnarea, iar triburile geto-dace s-au desprins in regate mai mici.Traditia politica mostenita din vremea lui Burebista a fost continuata insa in zona Muntilor Orastiei de regi precum Deceneu, Comoscius, Coryllos-Scorlio, Duras.Profitand de slabirea fortei militare a dacilor, romanii au integrat in acest interval in imperiul lor teritoriul de pe cursul mijlociu al Dunarii constituind provincial Pannonia, apoi cel dintre Dunare si Muntii Haemus, transformat in provincial Moesia, cucerit ceva mai devreme.

Decebal

„Iara noi int-alt chip de ai nostri si de toti cati sunt rumani, tinem si credem, adeverindu-ne den mai alesii si mai adeveritii batrani istorici si de altii mai incoace, ca valahii, cum le zic ei, iara noi, rumanii, sintem adevarati romani in credinta si in barbatie, den carii Ulpie Traian i-au asezat aici in urma lui Decheval, dupre ce tot l-au supus si l-au pierdut ; si apoi alt si alalt tot sireagul imparatilor asa i-au tinut si i-au lasat asezati aici si dintr-acelora ramasita sa trag pana astazi rumanii acestea. Insa rumanii inteleg nu numai cestea de aici, ce si den Ardeal, carii inca si mai neaosi sint, si moldovenii, si toti citi si intr-alta parte sa afla si au aceasta limba, macara fie si cevasi mai osebita in niste cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iara tot unii sint. Ce dara pe acestea, cum zic, tot romani ii tinem, ca toti acestea dintr-o fantana au izvoit si cura.” - Stolnicul Constantin Cantacuzino - „Istoria tarii romanesti”

            Pe fondul agravarii pericolului roman, urmasul lui Duras a refacut unitatea statului dac,Desi mai restrans ca arie geografica, noul stat era mai puternic si mai bine organizat .Progresele inregistrate in acest rastimp de societatea dacica erau multiple si importante:o populatie numeroasa si grupata in jurul multor “dave” in care pulsa o vie activitate economica, stranse legaturi comerciale cu lumea Greco-romana, o cultura infloritoare cu puternice elemente originale.

            Regele dac a avut mai multe razboaie cu romanii, intre care cele cu generalii Cornelius Fuscus si Tettius Iulianus.Desi infrant in ultimul conflict de catre romani, Decebal a incheiat in anu 89 o pace avantajoasa cu imparatul Domnitian, devenind client al Romei.Aceasta a sporit si mai mult forta economica si militara a noului stat dac, marind tototdata temerile imperiului.

“Decebal era foarte priceput in planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga prilejul de a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun luptator si se pricepea sa foloseasca izbanda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infrangere. Din aceasta pricina mult vreme a fost un dusman de temut pentru romani.” Dio Cassius

            Confruntarile dintre daci si romani au reinceput in timpul lui Traian, cand au avut loc doua razboaie grele si sangeroase, a caror desfasurare este reata pe basoreliefurile Columnei lui Traian.Victoriosi in primul razboi(101-102), romanii au impus in anu 102 o pace grea pentru Dacia:Decebal trebuia sa darame zidurile cetatilor, sa cedeze o serie de teritorii sis a renunte la orice independenta in politica externa.Atacata din noi in anul 105 din mai multe directii, Dacia a fost cucerita , in urma celui de-al doilea razboi, in anul 106.Cea mai mare parte a teritoriului statului dac a fost transformata atunci in provincie romana.

“(Decebal), un rege alungat din resedinta sa, izgonit chiar din viata, fara ca sa fi pierdut niciodata nadejdea.”
                                                                                                           (Plinius cel Tanar, Epistole, VIII, 4,2)

1.2.INTEGRAREA DACILOR IN

LUMEA ROMANA

„Iara a romano-moldo-vlahilor niam, de vom vre sa credem adeverintii, care in hronice marturiseste, de-i vom cauta ce mai de pre urma virsta, (de cind adeca Traian inparatul din Roma, inparatiasa cetatilor, alegind cetateni romani, in Dachiia i-au trecut), il vom afla de pe la anul tocmirii firii omenesti 107, sa fie inceput. Dei vom cerca ce de pre mijloc virsta, o vom gasi de odata cu Romulus, Roma, si cu numele roman, adeca cu septe sute cincizaci si trii de ani mai denainte, decit a sa naste Domnu Hs. De-i vom iscodi  ce d-inceput nastere, precum de la razsipa Troadii, si de la instreinarea lui Eneas la Latium, adeca in tara latineasca, a vechilor semne si scrisori marturisesc.[]..Intr-acesta chip dara, pre romano-moldo-vlahii nostri, Roma maica, din launtrurile sale nascindu-i i-au aplecat si i-au crescut; Traian parintele, cu obiceele si armele romanesti invatindu-i, a Dachii adevarati mostenitori i-au pus si cu curat singele fiilor sai, pre Dachia, care mai denainte varvara iera, au evghenisit-o.” - Dimitrie Cantemir, prezinta radacinile adanci ale „romano-moldo-vlahilor”

            Zona de influenta politica si culturala a Romei a cuprins , incepand cu secolul I I.Hr., cea mai mare parte a spatiului locuit de geto-daci.In acest spatiu are loc o romanizare masiva a populatiei, accentuate pe masura integrarii teritoriilor cucerite in structurile politico-administrative romane si a stabilirii de legaturi intre provincial romana si zonele ramase libere.Procesul va da nastere in final unei populatii daco-romane, vorbitoare de limba Latina, care va alcatui fundamental poporului roman.

Dacia romana

                                                            Noi nu suntem urmasii Romei, ci romanii sunt urmasii dacilor.”

                                                                                       Nicolae Densusianu („Dacia preistorica”)

            Noua provincie romana a cuprins doar o parte a fostului stat dac,unlele parti ale acestuia fiind integrate Moesiei Inferioare, iar altele ramanand in continuare sub stapanirea dacilor liberi.

            Provincie de rang imperial, Dacia era subordonata direct imparatului si era administrate de un guvernator avand titlul de legatus augusti.Provincia, cu capitala stabilita initial la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a cunoscut de-a lungul timpului mai multe reorganizari administrative-teritoriale, fara ca unitatea ei sa fie afectata.Situata la granite imperiului, in contact direct cu populatiile barbare de la marginea acestuia, Dacia a fost aparata de un numar mare de soldati romani si de o retea de castre, puncte fortificate dispuse pe intreg teritoriul ocupat si de-a lungul limes-urilor.Dintre legiuni,Legiunea  a XIII-ea Gemina a stationat in zona de-a lungul intregii perioade a stapanirii romane, avandu-si sediul la Apulum;din anul166/167, legiuna a V-a Macedonica, stationata in Moesia Inferior, a fost adusa la Potaissa.Prezenta numeroasa a legionarilor romani, ca si a celor din trupele auxiliare, stabilirea unora dintre ei in Dacia ca veterani si recrutarea in armata a tinerilor daci au antrenat raspandirea in randul autohtonilor a elementelor de cultura si civilizatie romana, contribuind la accentuarea romanizarii incepute inca de la primele contacte ale dacilor cu lumea imperiului.

                                 “ Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani ii dispretuiesc.”
                                                                                                                 
(B.P. Hasdeu)

Romanizarea

            Process de simbioza si sinteza etno-lingvistica si culturala intre autohtoni si noii veniti,romanizarea dacilor a fost imulionata de actiunea unor factori diversi.Intre acestia, administratia si armata au fost cei mai importanti , caci au reprezentat factorii principali prin care cuceritorii au impus legile si cutumele respectate in lumea romana.

            Un al factor l-au repreentat colonistii.Adusi din toata lumea romana pentru a consolida stapanirea si a valorifica bogatiile din zona( in special aurul Muntilor Apuseni), ei au populat deopotriva asezarile rurale si urbane, convietuind active cu autohtonii si contribuind la integrarea provinciei in structurile economice ale Imperiului roman si la raspandirea elementelor de cultura si civilizatie romana.

            Au aparut asezarile de tip roman, cele mai timpurii fiind cunoscute canabae, carora li s-au adaugat asezarile de tip vicus,pagus sau villa rustica.Romanizarea s-a realizat si printr-o imensa urbanizare.O autentica inflorire au cunoscut astfel orasele cu statut de colonie, precum Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca,Apulum sau cele cu statut de municiupiu, intre care Dierna, Tibiscum, Troenis-centre de productie si de schimb, resedinte administrative si militare legate intre ele printr-o retea de drumuri deosebit de eficienta, ca pretutindeni in lumea romana de altfel.In multe din aceste orase functionau asociatii constituite dupa criteriul meseriei, al tarii de origine sau al confesiunii, numita collegia.

            Elementele romane s-au impus si in viata spirituala a provinciei.Limba Latina a devenit limba administratiei si a justitiei, a armatei, a comertului, precum si limba in care se ingelegeau diferite grupuri entice.

“Neamul getilor, care au fost mai razboinici decat oricare dintre oamenii care au trait candva si aceasta nu numai datorita tariei trupului lor, dar si pentru ca astfel ii convinsese slavitul lor Zamolxes. Crezand ca nu mor, doar ca isi schimba locuinta, ei sunt mai porniti pe lupte, decat ar fi inclinati sa intrepinda o calatorie. (posibil citat din Getica lui Traian)”                                                                                                                                (Iulian, Cezarii,Traian,22)

Erau adorati zeii  Iupiter,Iunona,Minerva, iar traditiile religioase dacice au fost supuse fenomenului de interpretatio romana,ca in cazul divinitatilor Bendis si Zamolxis, ceea ce a generat elemente de sincretism religios= polimorfismul religios/ cultural.

1.3. POLIMORFISMUL CRESTINISMULUI ROMANESC

Unii istorici bisericesti au cautat din prejudecata  confesionara sa demonstreze ca, desi de limba latina, romanii au fost daca nu din capul locului, atunci de foarte devreme, sub justictia legitima a Constantinopolului grecesc.Nu credeam ca asa stau lucrurile.Putinele marturi pe care le aveam despre crestinismul latin pledeaza pentru teza opusa pentru romanitatea acestui crestinism. Crestinismul de pe teritoriul patriei noastre isi are inceputul in popovaduirea Sfantului Apostol Andrei.Marturiile literare colaborate cu cele folclorice si arheologice, dovedesc elocvent ca in primele secole crestinismul romanesc este de factura latina ca exemplu putem invoca numele unor sarbatori:Craciun, Paste ,Florii sau frecventi ca:Botez, Cununie,Cruce. Din acest motiv toata cultura crestina a primului mileniu. La  aceasta se adauga introducerea in biserici a limbii slavone, adesea invatata mecanic de preoti, una in care populatia credincioasa nu avea cum sa comunice.

Din sud ucenicii lui Kiril si Metodiu au trecut Dunarea in Dacia, ai carei locuitori, protoromanii, pe baza religiei lor, aveau o doctrina si o tarie religioasa foarte apropiata de Evanghelie.Credinta lor intr-un singur zeu Zalmoxe si in nemurire ,a fost un mediu prielnic pentru evanghelizare. Dupa ocuparea Daciei de catre rokmani ,au fost adusi aici colonistii.Multi dintre acestia au adus elemente Evangheliei, dand nastere unei spiritualitati, specifice poporului nou format sub faldurile romanizarii si crestinarii.Urmand in continuare viata bisericeasca din primele veacuri pe intinsul patriei noastre vom starui cu deosebire asupra actelor de afirmare si aparare a Bisericii, una sfanta si apostolica. In Dobrogea de azi evanghelizarea perceputa de Sfantul Apostol Andrei a dat nastere unei vieti crestine infloritoare.Acolo a luat fiinta mai tarziu Episcopia de Tomis. Spre deosebire de Bizant , unde limba liturgica era greaca in bisericile din zona romanitatii dunarene, inclusiv Dacia Traiana era latina limba vorbita de locuitorii tinutului. De aceea in toate teritoriile Dcaiei, inclusiv cele care au suferit temporar stapanirea bizantina erau crestini, chiar daca in virtutea disciplinei militare  erau obligati sa-si traiasca viata spirituala pe ascuns.La fel au fost adusi detinuti din fiecare parti ale imperiului si mai ales de la Roma, condamnati tocmai pentru delictul  de a fi crestini la munca fortata.

           Credem ca limba latina pe care o vorbeau strabunii nostrii, matricea  structurala lexicala a limbii romane ce si-a capatat o identitate specifica la numai cateva secole dupa romanizarea Daciei , demonstrand o vitalitate uimitoare  ca „insula de latinitate” precis determinata „intr-o masa de slava” a rezultat un adevarat prilegiu obiectiv al destinului nostru istoric si pentru dezvolatarea  neamului romanesc.

       Strabunii nostrii au fost deci, acei la care romanitatea s-a depus prin limba, asa in cat latinitatea a fost o caracteristica esentiala a lor.

 “ Iata in ce fel se socot ei nemuritori : credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis. Tot in al cincilea an arunca sortie, si intotdeauna pe acel  dintre ei pe care cade sortul, il trimit ca solie la Zalmoxis, incredintandu-i de fiecare data nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel : cativa dintre ei, asezandu-se la rand, tin cu varful in sus trei sulite, iar altii, apucandu-l de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, il leagana de cateva ori si apoi, facandu-i vant, il arunca in sus, peste varful sulitelor. Daca in cadere, omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci il invinuiesc pe sol, huluindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut ii spun solului cat mai este in viata. Cand tuna si fulgera, tracii, despre care este vorba, trageau cu sagetile spre cer,si isi amenintau zeul, caci ei nu recunosteau vrun alt zeu afara de al lor”.  Herodot despre cultul lui Zamolxis

            Actiunea tuturor acestor factori, ca si a altora, precum si dreptul roman sau arta romana, a facut ca romanizarea provinciei sa fie puternica si ireversibila.Acest proces petrecut deopotriva si in Moesia, si cu mai mica intensitate in zonele locuite de dacii liberi, a avut drept principal rezultat formarea daco-romanilor.

                                                                                           “ (Zamolxis) era minunat de intelept in filosofie.”
                                                                                                                                       (Alfonso X El Sabio)

1.4.DISPUTA IN JURUL CONTINUITATII

                                       Romanii despre care am mai spus ca sunt daci.”
                                                                                                                   (Bocignoli, 29.6.1524, la Ragusa)

            Orinea poporului roman si a limbii romane a constituit subiectul unor polemici in centrul carora a stat problema continuitatii populatiei daco-romane pe teritoriul Daciei.Sustinuta de istoricii romani si negate de istoricii maghiari si austrieci, continuitatea a fost utilizata ca argument in favoarea sau impotriva acordarii de drepturi pentru romanii din Transilvania; caci, potrivit ideilor epocii, aceste drepturi se intemeiau in mare masura pe “intaietati” istorice, astfel incat rezultatele studiilor de istorie au fost de multe ori deformate din perspective unor interese politice, sau exploatate de pe pozitii extremist-nationaliste.

Tacerea izvoarelor istorice

            Timp de aproape un mileniu(sec III-XIII), consemnarile despre autohtonii din spatial carpato-danubian sunt cu totul sporadice.Retragerea stapanirii romane din Dacia a dus la scaderea interesului manifestat de istorici pentru acest spatiu.Populatiile migratoare, care amenintau permanent frontierele imperiului, devin acum subiectul de predilectie al istoricilor romani, interesati de miscarile migratorilor si  de organizarea politico-militara a acestora.Se poate spune astfel ca valurile de migratori i-au acoperit cu un val pe autohtoni.Uneori, acest val a fost totusi strapuns de relatari si informatii despre daco-romani si mai tarziu despre romani.Insuficiente pentru a putea alcatui un tablou istoric précis, ele au fost completate de alte categorii de marturii istoriceSarheologice, numismatice, epigrafice, lingvistice.

Teoria imigrationista si combaterea ei

            Incepututl disputei in jurul continuitatii l-au constituit revendicarile nationale formulate de romanii din Transilvania in secolul al XVIII-lea, in special prin supplex libellus valachorum, cel dintai program politic modern al acestora, bazat pe scrierile 'Scolii Ardelene”, privind originea Latina si vechimea poporului roman.Dar, in cautarea unei legitimari istorice a revendicarilor lor, reprezentantii scolii au ajuns sa sustina, impotriva evidentei, caracterul exclusiv latin al limbii romane.

            In replica, un sir intreg de istorici din impreiul Habsburgic au sustinut, pornind de la cele cateva izvoare nesupuse unei analize critice si de la interpretari unilaterale ale materialului lingvistic, imposibilitatea formarii poporului roman si alimbii romane pe teritoriul locuit in mare parte de romani la acea data.Ideile lor au fost sistematizate in 1871 in asa numita teorie imigrationista de catre Robert Roesler, expusa in lucrarea “Studii romanesti.Cercetari asupra istoriei vechi a romanilor.”Potrivit acestei teroii, romanii ar fi aparut ca popor in Balcani, de unde ar fi migrat la nord de Dunare abia in secolul al XIII-lea; ceea c ear explica atat caracterul sudic(bulgaresc) al elementelor slave din limba romana si adoptarea crestinismului in varianta sa ortodoxa slava, cat si prezenta unor cuvinte albaneze sau absenta elementelor germanice din limba romana.

            Teoriei lui Roesler i-au raspuns in epoca mai multi istorici, intre care A.D.Xenopol sau B.P.Hasdeu, care au combatut o serie de argumente.Intre acestea, argumentele lingvistice aduceau dovezi bazate pe elemente ale limbii romane, menite sa demonstreze continuitatea  vietuirii la nord de Dunare si indeosebi in Transilvania.

Marturii arheologice

            Continuitatea vietuirii pe teritoriul Daciei a primit o noua confirmare in urma cercetarilor arheologice sistematice realizate in secolul XX:tezaurele cu monede de bronz atestand o intensa circulatie monetara, inventarele gospodariilor indicand practicarea neintrerupta a indeletnicirilor caracteristice unei vieti sedentare (agricultura, mestesuguri, minerit)- toate aceste vestigii ofera imaginea unei vieti economice care continua, desi la un  nivel mult scazut, linia impusa de civilizatia romana.Pe de alta parte, alaturi de toponomie di hidronomie, inscriptiile latine nu lasa nicio indoiala asupra limbii vorbite de populatia ramasa pe teritoriul Daciei.

Retragerea Aureliana

            Atacurile repetate ale dacilor liberi si ale populatiilor germanice migratoare, ca si criza generala a Imperiului roman au determinat retragerea administratieisi armatei romane din Dacia si organizarea apararii impotriva invaziilor pe linia Dunarii.Inceputa in parte in timpu imparatului Gallienus, abandonarea eectiva a Daciei a avut loc in timpul imparatului Aurelian ( 270-275). Consecintele sale au fost restrangerea activitatii economice si ruralizarea vierii sociale, degradarea civilizatiei, disparitia institutiilor care reglementau activitatea cotidiana.Facilitand si mai mult patrunderea populatiilor migratoare, retragerea aureliana a fost urmata de distrugerea multor valori materiale si spirituale pe intreg teritoriul Daciei, de importante modificari etno-lingvistice.

1.5.ROMANITATE SI CRESTINISM

            Evacuarea oficiala a Daciei romane dupa 271 nu a insemnat renuntarea din partea Romei  la controlul tinuturilor nord-dunarene.Pana in secolul al VII-lea acestea au ramas in de influenta politico-militara, economica si culturala romana.O dovedesc repetatele reorganizari ale regiunilor sud-dunarene, atentia acordata frontierei Dunarii si Dobrogei.Permanenta circulatie de oameni si bunuri din zona a facut ca influenta romanizatoare a imperiului sa se mentina in fosta Dacie mult timp.

Romanizarea la Dunarea de Jos

            Ramasa sub stapanire romana, Dobrogea a avut un important rol strategic:aici era stationat un numar mare de unitati militare, iar eforturile de aparare a ei au fost considerabile si aproape continue.Sub Constantin cel Mare( 306-337), ea a cunoscut o perioada de prosperitate, iar sub Iustinian ( 527- 565) s-a asigurat o aparare efocace a zonei, prin refacerea fortificatiilor de pe linia Dunarii si de pe litoralul Marii Negre.

“(Cu ocazia intrarii triumfale in Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strans in jurul draconilor, legati cu varfurile aurite si ferecate in pietre stralucitoare ale sulitelor, umflati de un vant mare si astfel suierand ca si starniti de manie, lasand sa fluture in vant cozile ample.”
                                                                                     (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

            Tot sub Constantin ce Mare s-a reinstaurat stapanirea romana la nord de Dunare, limita acestei reintegrari fiind marcata de valul de pamant intarit numit “brazda lui Novac”

            Extinderea imperiului in tinuturile fostei provincii romane a avut drept effect patrunderea produselor romane pana in interiorul arcului carpatic si alimentarea procesului de romanizare.In acelasi timp a avut loc expansiunea romanitatii fostei Dacii spre zonele dacilor liberi si  o relative uniformizare a romanitatii in tinuturile nord-dunarene.

Crestinismul

            Apropierea de imperiu a favorizat raspandirea crestinismului si intarirea comunitatilor crestine ale daco-romanilor ca un factor essential al romanizarii.Crestinismul a fost cunoscut in Dacia si in Moesia inainte de secolul al IV-lea raspandirea lui in perioada stapanirii romane fiind realizata de colonistii si militari si influentata de politica imparatilor romani.

            Dupa Edictul din Milan, prin care Constantin cel Mare acorda libertate deplina crestinismului, raspandirea acestuia a cunoscut un alt ritm, iar comunitatile de crestini de la Dunarea de Jos s-au organizat in episcopii.

Latinitatea si crestinismul

            In ciuda faptului ca s-a institutionalizat in forma ortodoxa si ca a folosit o indelungata perioada de timp slavona ca limba de cult, crestinismul romanesc isi dezvaluie caracterul originar latin chiar si la o cercetare sumara a termenilor de baza ai credintei si practicii religioase: acestia provin din limba latina si dateaza din primele secole ale crestinismului.

            “Biserica” vine din cuvantul latinesc basilica, termen vechi care a circulat in secolul al IV-lea cu sensul de cladire, lacas religios.Alte popoare apartinand spatiului romanitatii apusene au preluat termenul latin mai nou ecclesia.

            “Dumnezeu” cine de la Domine Deus, iar “duminica” din dies dominica, adica ziua Domnului.Etimologia cuvantului “Craciun” este inca nelamurita, unii cercetatori sustinand ca provine de la latinescul creatio-onem, sensul atribuit acestui cuvant fiind acela de sarbatoare a nasterii Domnului.

            Tot de origine latina sunt cuvintele privitoare la cei morti si la cultul lor, precum “mormant”, “priveghi”. La acestea se adauga “a boteza”, “crestin”, “cruce”, “inger”, “paste”, “preot”, “rugaciune” etc.

1.6.AUTOHTONI SI MIGRATORI

            Ramasa in afara Imperiului roman, Dacia postaureliana a cunoscut in mileniul I o serie de procese transformatoare care au dus la noi realitati entice si politio-statale:formarea poporului si a limbii romane si aparitia primelor structuri politico-statale de tip medieval.Acest process a fost legat de migratia populatiilor, element dinamizator pentru intreaga lume romana.In contact cu autohtonii cu care au trait laolalta, imprumutand reciproc obiceiuri de viata si rituri de moarte, migratorii au contribuit la nasterea unui nou popor si a unei noi limbi, a unei noi culturi in aria romanitatii orientale.

Valurile successive ale migratiilor

            Peste  populatia daco-romana ramasa in Dacia dupa retragerea aureliana s-au succedat valuri ale populatiilor migratoare timp de aproape o mie de ani.Prezenta gotilor, impartiti in cele doua ramuri –ostrogoti si vizigoti-, a fost atestata in secolele III-IV in Moldova si Campia Munteana, iar incepand cu secolul al IV-lea si in Transilvania.Venirehr alnat pe Dunare unde au inat in conflict cu autoritatile romane.Hunii condusi de Attila si-au stability centrul politic in Pannonia de unde au tinut sub ascultare tinuturile Daciei.Prezenta lor, asociata cu relatari de maceluri si distrugeri, a pus capat definitive vietii urbane.Dupa moartea lui Attila statul s-a destramat, dominatia asupra Daciei fiind preluata de gepizi, populatie de origine germanica, avand centrul de putere stabilit tot in Pannonia.Dominatia lor s-a exercitat in interiorul arcului carpatic si partial in Oltenia, descoperirile de la Apahida stand marturie in acest sens.Ei au fost inlocuiti de intrarea in scena a avarilor care la mijlocul secolului al VII-lea i-au infrant pe gepizi, resturi ale acestora din Transilvania fiind assimilate de populatia daco-romana de acolo.Din Pannonia avarii au navalit in repetate randuri in Imperiul bizantin asediind chiar si Constantinopolul.Putine in Banat si Crisana, urme ale avarilor au fost atestate mai ales pe cursul mijlociu al Muresului pana in secolul al VIII-lea.

Slavii

            “Slavi am fi fost de nu eram latini.” –Geo Dumitrescu “Libertatea de a trage cu tunul”

            Slavii au fost atestati arheologic in Muntenia si Moldova incepand cu secolul al VI-lea, iar in Transilvania un secol mai tarziu.Dupa mai multe expeditii la sud de Dunare, in secolul al VII-lea au trecut in numar mare in Balcani, stabilindu-se aici definitiv si izoland romanitatea orientala de la nord de Dunare de cea sudica, asimilata in mare masura de lumea slavilor.Romanitatea nord-dunareana, care a asimilat populatiile slave din aria lor de vietuire , a ramas o insula inconjurata de popoare slave, rupta de Imperiul bizantin ale carui influente s-au mai simtit doar indirect.La separarea romanitatii orientale in cele doua grupuri-nord dunareana si balcanica- a contribuit si migratia bulgarilor care la sfarsitul secolului al VII-lea au constituit pe teritoriul actulalei Bulgarii un stat condus de Asparuch.

            Aducand o civilizatie mai putin evoluata in general decat a autohtonilor, slavii ramasi la nord de Dunare au contribuit la accentuarea ruralizarii vietii in regiune si au convietuit pasnic cu populatia locala, sfarsind prin a fi asimilati de romanici.Prezenta lor mai indelungata si relatiile mult mai stranse cu localnicii au facut ca influenta lor sa fie mult mai mare in raport cu alti migratori,ea manifestandu-se mai ales din secolul al IX-lea, dupa crestinarea slavilor, in plan social, politic, lingvistic si spiritual.

            Cu exceptia slavilor, populatiile migratoare au avut o prezenta episodica in tinuturile fostei Dacii si au contribuit in mica masura la procesul de cristalizare etnica a romanilor.

1.7.ETNOGENEZA

Etnogeneza romaneasca se inscrie in procesul general European de formare a popoarelor si limbilor neolatine.Ea s-a desfasurat intr-o lunga perioada de timp, la nord si la sud de Dunare, si a avut drept coordonate esentiale sinteza si simbioza daco-romana si asimilarea slava.Nascuta o data cu poporul care o vorbeste, limba romana este fundamental romanica, dar pastreaza enlemente dacice si influente slave.

Poporul roman

            Elementele romane cu rol primordial in romanizarea dacilor au fost in principal soldacii si colonistii;din sinteza lor cu autohtonii au rezultat daco-romanii.Cei mai multi dinre ei au ramas sa vietuiasca la nord de Dunare dupa retragerea aureliana, reprezentand baza continuarii procesului de romanizare in conditiile procesului migrator.Mentinerea legaturilor cu Impreriul roman si raspandirea crestinismului si-au exercitat influenta romanizatoare asupra teritoriului de la nordul fluviului pana la inceputul secolului al VII-lea, cand s-a interpus prezenta slavilor.Inscrisa intr-o succesiune indelungata de migratii, trecerea masiva a slavilor in Balcani a facut sa creasca ponderea elementului romanic in fosta Dacie si a dus la asimilarea elementelor slave ramase.Rezultatul acestui indelung proces a fost aparitia poporului roman, eveniment pe care istoricii il apreciaza ca fiind incheiat in linii mari la sfarsitul secolului al VIII-lea.Analiza etnogenezei romanesti pune in evidenta incadrarea sa in procesul general European de formare a popoarelor neolatine: Italian, francez, spaniel, portughez etc.

                                                                                                    

 “Limba romana e singura in Europa

Care se vorbeste aproape in acelasi chip

In toate partile locuite de romani.”

Mihai Eminescu

Limba romana-formare, evolutie( limba veche / protoromana)

            La formarea limbii roamane, proces paralel cu cel de formare a noului popor, a contribuit limba Latina populara vorbita in spatial fostei provincii Dacia, dar si in alte zone, pana la Muntii Balcani si Marea Neagra.Intr-o prima faza, ea a integrat elemente ale limbii dacilor, limba romana pastrand pana astazi in jur de 150-160 de cuvinte privitoare la cadrul natural si la vechi indeletniciri.Ulterior a suferit o puternica influenta slava care a teterminat modificari fonetice si de vocabular.Aceste influente si altele care i-au urmat nu au modificat caracterul fundamental romanic al limbii romane, demonstrate de fondul principal de cuvinte al limbii romane (fond latin in proportie de 60%, cuprinzand termenii pentru notiunile de baza legate de viata, religie, mediu, ocupatii ) si de structura gramaticala Latina a limbii romane.

Limba romana ,limba romanica ( alaturi de franceza, spaniola , italiana, portugheza, sarda ,provensala ,dalmata)

Romanii si izvoarele medievale timpurii

            In secolele VII-VIII apar primele mentiuni istorice despre romani si originea lor romanica, sursele straine desemnandu-i cu denumirile de vlahi, valahi, volohi, blachi etc.- toate variante ale termenului cu care limbile germanice ii desemnau pe romanici.Sublinierea elementului romanic existent la nord de Dunare apare inca din secolul al VII-lea in lucrarea Strategikon a imparatului Mauricius, precum si in insemnarea de la Manastirea Castamonitu din secolul al VIII-lea care ii atesta pe “vlaho-rinchini”.Constantin Porfirogenetul, imparat bizantin din secolul al X-lea, facea distinctia intre “romei”, populatia bizantina, si romani, populatia romanica din imperiu,iar in corespondenta sa, imparatul Vasile al II-lea ii amintea pe romani cu termenul de “vlahi”, In secolul al XI-lea, dar referindu-se la evenimente din secolul al X-lea, Kedrenos ii mention ape “vlahii calatori”.Dupa aceasta data sterile despre romani se inmultesc.

“torna, torna fratre”

Aceste cuvinte inseamna “intoarce-te, intoarce-te frate” si par sa fie prima mentiune cunoscuta privitoare la limba romana.

1.8.INFLUENTELE  MIGRATORILOR

Ungurii

            Gesta Hungarorum, cronica notarului anonym al regelui Bela, mentiona existenta la sfarsitul secolului al IX-lea  a trei ducate sau voievodate: alea lui Gelu, Glad si Menumorut.Pe masura inaintarii initiate de Stefan sper centrul si sudul Transilvaniei, maghiarii au anihilat structurile politice autohtone, la sfarsitul secolului al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea ccerirea Transilvaniei fiind incheiata.Cotactul dintre populatia romano-slava si unguri poate si pus in evidenta printr-o serie de influente lingvistice reciproce.

Secuii

            Inruditi cu maghiarii si luptatori de avangarda ai acestora in perioada cuceririi Pannoniei, secuii au fost instalati in Transilvania mai intai in Bihor, apoi in Mures si pe Tarnave, iar la inceputul secolului al XIII-lea in curbura Carpatilor pentru apararea trecatorilor si granitelor.

Sasii

            Colonisti germani cunoscuti in general sub numele de sasi au sosit in Transilvania in grupuri mici si s-au asezat in regiunea Orastiei, Sibiului, a Tarnavelor si in Tara Barsei, ajungand in nord pana in regiunea Bistritei-Nasaud.

            Organizarea autohtona a sasilor, dependenta directa de regalitatea maghiara si libertatile de care s-au bucurat au fost consemnate in Bula de aur a sasilor sau Andreanum, emis de regele Andrei al II-lea, in care sunt cuprinse si importante stiri referitoare la romanii din acel teritoriu.

Umanismul romanesc( in folclor, in preocuparea domnitorilor; cronicarii)

            Limba romana literara isi are obarsia in chiar ideile si traducerile diaconului Coresi, omul de cultura care a avut curajul sa introduca limba romana in biserica si a multiplicat texe prin tiparire (romanesti) spre invatarea limbii, referindu-se si la grija fata de regulile folosirii ei.

            Ideile lui Coresi au fost dezvoltate in plan teoretic si practic de catre Mitropolitul Varlaam(in primul manual de invatarea limbii roamne- sugestiv intitulat”Cartea romanesca de invatatura”-1643), iar mai apoi de catre Simion Stefan (in “Noul testament de la Balgrad”-1648) si de creatorii “Bibliei de la Bucuresti”(1688). Comaprand tipariturile lui Coresi cu segvente din aceasat ultima lucrare, descoperim evolutii motabile in planul grijii fata de formarea limbii romane.

1.9.Preocupari ale cronicarilor si invatatilor

din secolele al XV-lea – al XVIII-lea

privind originea poporului roman

            Din secolul al XV-lea, o serie de scriitori umanisti din Europa, calatori straini sau cronicari romani, au manifestat un interes deosebit fata de trecutul poporului roman.Nicolaus Olahus sau Grigore Ureche , in secolul al XVI-lea, Miron Costin, un secol mai tarziu, au afirmat originea Latina a romanilor si uniatatea lor de neam.

'Domnind Patru-voda tara Moldovei, mare seacita s-au timplat in tara, de au secat izvoarale, vaile, baltile si unde mai nainte prindea peaste, acolo ara si piatra prin multe locuri au cazut, copacii au secat de seacita, dobitoacele n-au fost avindu ce paste vara, ci le-au fostu daramind frunza.Si atita prafu au fostu, cindu scornea vintu, cit s-au fostu stingindu troieni la garduri si la gropi de pulbere ca de omet.Iar dispre toamna deaca s-au pornitu ploi, au apucat de au crescut mohoara si cu acelea si-au fostu oprind saracimea foamea, ca-i coprinsese pretutindenea foametea.'  Cronicarul Grigore Ureche

            In secolul al XVIII-lea si la inceputul celui urmator, carturari precum Dimitrie Cantemir sau membrii Scolii Ardelene( Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ioan Budai Deleanu), au pus in evidenta originea Latina a limbii romane si continuitatea romanilor.

'Multi scriitorii au nevoit de au scris randul si povéstea taralor, de au lasat izvod pa urma, si bune si réle, sa ramaie feciorilor si nepotilor, sa le fie de invatatura, despre céle réle sa sa fereasca si sa sa socoteasca, iar dupre céle bune sa urméze si sa sa invéte si sa sa indireptéze. Si pentru acéia, unii de la alti chizmindu si insemnand si pre scurtu scriind, adeca si raposatul Gligorie Uréche ce au fost vornic mare, cu multa nevointa cetind cartile si izvoadele si ale noastre si cele striine, au aflat cap si incepatura mosilor, de unde au izvorat in tara si s-au inmultit si s-au latit, ca sa nu sa innéce a toate tarile anii trecuti si sa nu sa stie ce s-au lucrat, sa sa asémene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte. Pre acéia urmand si chizmand, macar ca sa afla si de altii semnate lucrurile tarai Moldovii, apucatu-s-au si dumnealui de au scris incepatura si adaosul, mai apoi si scadérea care sa véde ca au venit in zilele noastre, dupa cum au fost intaiu tarii si pamantului nostru Moldovei. .'- Miron Costin


1.10. UMANISMUL

Umanismul este miscarea social-culturala inspirata de conceptia ca omul fiind o fiinta superioara, se poate perfectiona prin cultura si arta. In opozitie cu ideologia si cultura medievala, curentul umanist promoveaza increderea in propria capacitate de dezvoltare spirituala si intelectuala a fiecarui om si militeaza pentru evolutia multilaterala a personalitatii.

Umanismul in cultura europeana

Umanismul a fost initiat in epoca Renasterii(secolele X1V-XV1), ca reactie impotriva Feudalismului, iar centrul miscarii umaniste a fost Italia.De aici ideile lui generoase sau raspandit in aproape toata europa.Renasterea europeana i-a avut ca reprezentanti pe Dante,Petrarca,Boccaccio,Leonardo da Vinci in Italia. Pe Francois Rabelais , Pierre Ronsard si Michele Montaigne in Franta; Thomas Morus in Anglia;pe Martin Luther in Germania pe Esramus din Rotterdam. Aparitia tiparului inventat de catre Gutenburg in 1440, a facut posibila tiparirea nu numai a operelor antice, dar mai ales ale cartilor scrise in limbile nationale.

Principalele directii ale umanismului au fost:   

   

       -formarea si dezvoltarea omului ca spirit universal

       -reconsiderarea si valorificarea traditiilor culturale ale Antichitatii

       -pretuirea eruditiei a demnitatii si libertatii umane

       -omul sa fie dominat de ratiune; 

       -armonizarea finite umane cu natura inconjuratoare

       -folosirea ca limba de cultura,latina si slavona    

Umanismul romanesc

In tarile romane curentul umanist se dezvolta incepand cu secolul al XV11lea    cand apar primii carturari cunoscatori ai culturii clasice si ai limbilor greaca si Latina.

Tarile romane s-au numarat printer primele centre  ale tiparului in Europa Rasariteana, la Targoviste luand fiinta prima tipografie. Un rol essential l-au avut si domnitorii luminati care au construit biserici sau momente laice si care au fiintat scoli domnesti ori biblioteci voievodale.In conceptia cronicarilor, istoria este purtatoare de valori educative, iar operele lor constituite si un act de mare patriotism, principala preocupare fiind aceea a recuperarii trecutului “san u se uite lucrurile si cursul  tarii” si sa nu se piarda “in negura vremii” (Miron Costin).     

1.11.ILUMINISMUL

ILUMINISMUL IN CULTURA EUROPEANA

            Definitie: Iluminismul, cunoscut si ca “Epoca luminilor”, este o misacare ideological si culturala manifestata in secolul al XVII-lea in mai multe tari europene, care pune accentual pe idea “luminitatii” maselor.

 Aparut ca urmare a crizei feudalismului, iluminismul a aparut mai intai in tarile in care s-a dezvoltat mai rapid noua clasa dinamica, burghezia (Anglia si Franta) si mai tarziu in sud-estul Europei. Lupta de emancipare a acestei clase aflate in ascensiune a avut character antifeudal, antidespotic si antidogmatic prin cultul vitii intelectuale, al ratiunii si stiintei si umanismului. Punctul de plecare al iluminismului poate fi considerat “Declaratia drepturilor omului” (1688) primul act legislative care consfinteste suveranitatea poporului si, implicit, libertatea de gandire si actiune a omului, contribuind decisive la “intemeierea unei noi ordini sociale si spirituale”(Academia Romana, “Dictionari de termini literari”)

            Principalele directii ale iluminismului european:

*combate irationalitatea gandirii si oranduirea feudala;

*militeaza pentru gandirea rationala si egalitatea naturala a oamenilor (oamenii sunt egali prin nastere);

*actioneaza pentru luminarea maselor prin cultura;

*contribuie la devoltarea gandirii critice;

*lupta impotriva prejudecatilor si a superstitiilor;

*sustine afirmarea libertatii individului;

*pledeaza pentru increderea in stiinta, progres si educatie;

*sprijina idea ca forma ideala de organizare statala este Republica;

            Reprezentantii de seama ai iluminismului European au fost personalitati marcante ale culturii si literaturii, ramasi pentru totdeauna in istoria valurilor spirituale universale: Voltarie, Rousseau, Montesquieu in Franta; Herder, Kant, Lessing, Goethe in Germania;John Locke, Hume in Anglia, Carlo Goldeni in Italia, Lamonosov in Rusia. Operele lor au un caracter predominant stiintific si filozofic, de aceea iluminismul are si character laic si anticlerical. O lucrate importanta pentru consolidarea si evolutia iluminismului a fost “Enciclopedia frnaceza”, realizata in 17 volume, sun redactia lui Diberot si d’Alembart si aparuta intre 1751-1780 in Franta. Ideile iluministe privind metodele pedagogice pentru instruirea si educarea tinerei degeratii au fost illustrate de Jaque Rousseau in lucrarea, devenita celebra, “Emilie, sau despre educatie”.

1.12.ILUMINISMUL IN TARILE ROMANE (Moldova si Tara Romaneasca)

            Ideile curentului cultural european au patruns in Principatele Romane, in timpul domniilor fanariote, prin filiera neogreaca, franceza si austro-italiana. Manifestarea iluminista a avut caracter patriotic si national, primul sustinator al ideilor progresiste fiind episcopul Chesarie Ramnicescu, un filozof al istoriei care fundamenteaza trei etape fundamentale in istoria Tarii Romanesti: etnogeneza, intemeierea principatului si renastera culturii romanesti. In Moldova, Leon Gheuca  s-a straduit sa introduca in scoli limba romana in locul celei grecesti si a incurajat traditiile din operele filozofilor antici, considerandu-le esentiale pentru dezvoltarea culturii prin raspandirea invataturilor si interpretarea rationala a fenomenelor naturale.

            Alti reprezentanti din Principatele Romane au facut tranzitia de la iluminism la preromantism: Costache Conachi, Ienachita Vacarescu(“Observatii sau bagari da seama asupra regulilor si oranduielilor gramaticilor romanesti”-gramatica, 1787), Dinicu Golescu(“Insemnare a calatoriei mele”).

1.13SCOALA ARDELEANA

            Nucleul ilumnismului romanesc l-a constituit miscarea intelectualilor din Transilvania, de la sfarsitul secolului al XVII-lea si incepulul secolului al XIX-lea, numita “Scoala Ardeleana”. Curentul illuminist a avut ca punct de plecare un vechi tratat austro-ungar, cunoscut sub numele “Unio trium nationum”(1437), prin care se interziceau drepturi sociale si politice romanilor transilvaneni, supusi stapanirii Imperiului Austro-Ungar. Asadar, Scoala Ardeleana are ca prim obicectiv eliberarea nationala si sociala, nazuinta de veacuri a romanilor din Transilvania. Aceasta miscare iluminista a fost initiate de episcopul Ioan Inocentium Micu-Klein (1745-1806) si a adunat in jurul ei intelectuali veritabili, care facusera studii superioare la Viena sau Roma si care continua ideile cronicarilor cu privire la originea latina a limbii romane si la romanitatea poporului. Ca prim argument impotriva pactului politic austro-ungar, carturarii miscarii iluministe elaboreaza un amplu program intitulat “Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae”(1791), prin care solicitau imparatului Leopold al II-lea al Austriei drepturi egale cu celelalte etnii ale Imperiului pentru romanii din Transilvania.

            Corifeii (corifeu=personalitate de frunte) Scolii Ardelene au avut un rol important in incurajarea studiului istoriei si a limbii romane, in dezvoltarea stiintelor naturii si a invatamantului. Reprezentantii de seama ai Scolii Aredlene au fost Samuil Micu (0745-1806), Gheorghe Sincai(1745-1816), Petru Maior(1761-1821), Ion Budai-Deleanu(1760-1820), Aron Pumnul, Timotei Cipariu, Gheorghe Baritiu, principala lor contributie la evolutia culturala fiind elaborarea de lucrari istorice, lingvistice si literare.

            Ideile Scolii Ardelene au fundamentat principii esentiale pentru dezvoltarea personalitatii umane, precum si pentru emaciparea maselor populare, prin eliberarea de sub asuprirea sociala si nationala a Imperiului Austro-Ungar.

-prevederea de drepturi egale pentru toti locuitorii din Transilvaina, pentru ca “toate natiile firesti se cuprind in marea natie a neamului omenesc”(Samuil Micu);

-legile ratiunii impum legalitatea sociala a omului, aducand ca argument dreptul natural la viata prin legea firii;

-afirmarea constiintei nationale romanesti;

-libertatea sociala si nationala a romanilor transilvaneni;

            Activitatea Scolii Ardelene s-a manifestat, in principal, pe cateva directii/trasaturi fundamentale:

-Caracterul illuminist a avut ca principal obiectiv “iluminarea maselor”, emanciparea poporului, mai ales a taranimii, prin dezvoltarea culturii si popularizarea stiintelor in randul maselor populare;

-Directia erudita a miscarii a fost sustinuta de aparitia numeroaselor lucrari de istorie, stiinta, lingvistica si filologie ale carturarilor iluministi.

-Dezvoltarea social culturala s-a concretizat prin infiintarea de scoli in limba romana (Gh. Sincai a fost initiatorul infiintarii a peste 300 de scoli), prin scrierea si tiparirea de abecedare, manuale de aritmetica, economie aplicata, stiintele naturii,carti de morala si de popularizare a stiintei etc.

-Dimensiunea istorica se materializeaza prin elaborarea de lucrari cu caracter istoric prin care carturarii sustin si demonstraeaza latinitatea limbii si roamitatea poporului roman, precum si continuitatea lui pe aceste meleaguri.

            Principalele lucrari istorice sunt:

-“Hronica romanilor si a mai multor neamuri”(1808)de Gh. Sincai;

-“Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia”(1812) de Petru Maior;

-“Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor” de Samuil Nicu (lucrare nepublicata);

            Contributia filologica la consfintirea ideii ca limba roamana isi are originile in latina populara, conceptie in care decurg si alte principii lingvistice sutinute de carturarii Scolii Ardelene: necesitatea normarii limbii romane, inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, imbogatirea limbii cu neologisme si, in exces, “prificarea” limbii romane de cuvinte nelatine.

            Cele mai representative opere filologice ale corifeilor iluministi au fost:

-“Carte de rogacioni pentru evlavia omului chrestin” (1779) de Samuil Micu, prima carte scrisa in limba romana si tiparita la Viena cu alfabet latin;

-“Elementa linguae daco-romanae sive valachice” (1780), prima gramatica romaneasca, scrisa si tiparita in limba latina, de Samuil Micu si Gh. Sincai;

-“Disertatie pentru inceputul limbei romanesti”(1812) de Petru Maior;

-“Dialog pentru inceputul limbei romane.Intre nepot si unchi” de Petru Mior;

-“Lexiconul de la Buda”(1825)-prima gramatica a limbii romane, scrisa de Samuil Micu si Petru Maior;

            Climatul este favorabil pentru fondarea literaturii prin Ion Budai-Deleanu, a carui opera fundamentala in versuri, “Tiganiada”, sintetizeaza ideile iluministe ale epocii si reprezinta prima creatie aristica de valoare in privinta limbajului poetic, care l-a calificat pe autor “cel dintai mare poet roman de talie europeana”.


2.ISTORIA FORMARII LIMBII ROMANE

               “Orice cultura incepe cu un miracol al spiritului : limba.” ( Jacob Burckhardt )

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 962
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved