Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


ORGANIZAREA DE STAT A PRINCIPATULUI TRANSILVANIEI IN SECOLELE XVI-XIX

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ORGANIZAREA DE STAT A PRINCIPATULUI TRANSILVANIEI IN SECOLELE XVI-XIX
Sistemul defensiv si de comunicatii al Daciei
Cauzele razboaielor dintre daci si romani
Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau - lagarul de concentrare si exterminare al Germaniei naziste
Organizarea administrativa a Daciei romane
Razboiul din anii 101-102
Imparatul Domitian si problema dacica
Isaac Martin
STATUL SI DREPTUL GETO-DAC (sec. I i. Hr. – sec. I d. Hr.)
Orasele romane din Moesia

ORGANIZAREA DE STAT

A PRINCIPATULUI TRANSILVANIEI

IN SECOLELE XVI-XIX


1.     Principatul – constituire, organizare si functionare

2.     Instaurarea dominatiei habsburgice

3.     Evolutia dreptului in perioada Principatului

1.          Principatul – constituire, organizare si functionare

Voievodatul Transilvaniei a fost confruntat la inceputul secolului XVI cu o serie de evenimente care i-au impus schimbari institutionale importante. In anul 1521 Belgradul, considerat cetate-cheie a inaintarii otomane spre centrul Europei a fost cucerit de armatele sultanului Soliman al II-lea Legislatorul. Ca urmare, atacurile otomane asupra Transilvaniei si Ungariei s-au intensificat. In anul 1526, la Mohacs, pe cursul mijlociu al Dunarii, a avut loc o lupta hotaratoare intre armata regelui ungar si armatele sultanului. Armata voievodatului Transilvaniei (care in astfel de imprejurari forma aripa stanga a armatei regale, avand drapel propriu si comanda separata) nu a participat.

Victoria otomana si disparitia in lupta a regelui Ungariei au deschis drum turcilor spre nord si nord-vest, in conditiile instaurarii anarhiei si confruntarilor interne in regat. Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei a fost desemnat ca rege, dar pretentii la tron a ridicat si Ferdinand de Austria, fratele imparatului Carol Quintul. In 1529 in Transilvania a fost convocata Dieta numita de la Grind care a hotarat sa nu recunoasca autoritatea imparatului de la Viena. Dupa o serie de lupte intre cele doua tabere formate si sprijinite de habsburgi si de turci, in 1541 partea ocupata de turci din Ungaria a devenit pasalac cu capitala la Buda, partea estica a Ungariei a fost acaparata de habsburgi. Astfel Ungaria ca stat a disparut de pe harta Europei pentru mai bine de 300 de ani. Transilvania, locuita in majoritate de romani, a impartasit soarta celorlalte doua tari romanesti – Tara Romaneasca si Moldova, ramanand autonoma sub suzeranitate otomana. Despartirea de Ungaria a survenit nu numai ca urmare a infrangerii de la Mohacs, ci si datorita structurii sale deosebite, exprimate in autonomia sa si in tendintele manifestate repetat in aceasta directie.

Forma de organizare a Transilvaniei in noile conditii a fost Principatul un “regnum”, stat de sine statator, aflat sub suzeranitate otomana. Dieta intrunita in anul 1543 a intarit dreptul acordat de sultan de a-si alege “orice principe ar voi. In schimbul platii unui tribut de 10.000 florini (ridicat apoi la 15.000), Sultanul a reafirmat acest drept printr-un act din 1566, rezervandu-si capacitatea de confirmare. Totusi dreptul de alegere al Dietei a fost adesea incalat.

Principalele institutii ale organizarii de stat la nivel central au fost: Principele, Consiliul intim si Dieta.

Principele ales de Dieta, confirmat de sultan (care ii trimitea insemnele domniei: steagul, sceptrul, o sabie, o palarie impodobita cu pene si un cal echipat), avea preorgative foarte largi asemanatoare celor ale Domnilor Tarii Romanesti si Moldovei:

-              era comandantul ostirii

-              era sef al administratiei statului

-              numea functionarii publici

-              conferea titlurile nobiliare

-              convoca Dieta

-              avea dreptul de initiativa legislativa, de a confirma sau respinge hotararile acesteia



-              exercita dreptul de dominium eminens

-              era judecator suprem, judecatile facandu-se in numele sau atat in materie civila, cat si penala

-              avea dreptul de a gratia sau de a comuta pedepsele.

Pe langa Principe a functionat Consiliul intim, format din 12 mari nobili. Sarcina lui era de a furniza Principelui sfaturi in problemele dificile aparute pe plan intern sau extern; totodata acest organism a avut si menirea de a asigura o anume coordonare a activitatii Principelui cu interesele marii nobilimi.

Principalul organism statal cu prerogative legislative a fost Dieta, o expresie in forma condensata a congregatiilor si a adunarilor obstesti din perioada anterioara.

Compozitia Dietei reflecta raportul de forte social-economice din Principat dupa incheierea pactului celor trei natiuni privilegiate si a celor patru religii recepte reprezentate prin nobilimea maghiara, patriciatul sasesc si nobilimea secuiasca. Singura modificare intervenita in interiorul acestui raport de forte comparativ cu secolul anterior a fost de ordin religios. Ca urmare a extinderii Reformei religioase, cea mai mare parte a nobilimii maghiare catolice a trecut la forma calvina a protestantismului (Biserica reformata), o alta parte a ramas catolica, o a treia parte a aderat la forma unitariana (Biserica unitariana). Totodata sasii au aderat in totalitate la lutheranism (Biserica evanghelica), iar secuii au ramas in majoritate catolici. Acum exista deci trei natiuni privilegiate si patru religii recepte, romanii si biserica lor ortodoxa fiind considerati in continuare tolerati, neadmisi in stat.

Din Dieta faceau parte reprezentanti ai marii nobilimi, ai nobilimii secuiesti si patriciatului sasesc, ai celor patru confesiuni recunoscute, reprezentanti personali ai Principelui (numiti regalisti), functionari superiori de stat, reprezentantii cetatilor, judecatori provinciali. Comitatele trimiteau cate 3 reprezentanti (comitele si alti doi reprezentanti), scaunele sasesti si secuiesti cate doi reprezentanti, orasele si marile targuri cate un reprezentant. In total, cei aproximativ 150 de membrii se adunau, convocati fiind de Principe, la Alba-Iulia sau alt oras unde se afla curtea Principelui in acel moment, pentru a dezbate si a hotara in problemele importante ale Principatului.

Organizarea administrativ-teritoriala a ramas la fel ca si in vremea voievodatului, la fel organizarea armatei. Introducerea armelor de foc a condus la cresterea insemnatatii formatiunilor militare constante din soldati platiti; totusi nobilii au in continuare obligatia de a se prezenta la Principe in caz de razboi cu ostasii echipati si instruiti de el, in numar proportional cu iobagii pe care ii avea. La fel isi pastreaza obligatiile secuii, sasii. Oastea Principelui se consolideaza pe masura cresterii disponibilitatilor lui financiare.

2.          Instaurarea dominatiei habsburgice

Incepand din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, tarile romane se afla in zona de contact a patru Puteri: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Polonia si Imperiul Rus. Un dinamism deosebit in politica sa externa a aratat Imperiul Habsburgic interesat sa se extinda spre sud si sud-est in dauna Imperiului Otoman.

Din punct de vedere diplomatic dar si militar problema expansiunii in Transilvania se punea in cu totul alti termeni decat in teritoriile fostului regat al Ungariei transformate in pasalac otoman. In calitatea sa de posesor al teritoriilor din vestul fostului regat, imparatul habsburg era, conform dreptului medieval succesor al regelui Ungariei; in aceasta postura el avea dreptul sa anexeze Imperiului sau acele parti ale fostului regat pe care le elibera de sub turci; Transilvania insa avusese dintotdeauna autonomie fata de regele Ungariei, deci drepturile de succesiune ale imparatului nu erau opozabile decat cu conditia confirmarii de catre subiectul in cauza - recte Principele si Dieta Transilvaniei. Ori in functiile cheie in structura de stat le aveau nobilii maghiari de confesiune protestanta, opusi Habsburgilor – catolici. Multi nobili maghiari dar si reprezentanti ai sasilor si secuilor, considerau ca interesele lor erau mai bine satisfacute sub suzeranitate otomana decat habsburgica.

Pe tronul Principatului Transilvaniei se afla atunci Mihail Apafi – un nobil influentabil. In 1685 cand imparatul habsburg si-a trimis trupele in nord-vestul Transilvaniei sub pretextul unor necesitati militare, subrogandu-se in drepturile de suzeranitate ale regilor de alta data ai Ungariei, Apafi a cedat si s-a obligat la plata a 100.000 taleri si 10.000 galeti de grau pentru intretinerea trupelor imperiale, cu conditia ca acestea sa nu patrunda mai departe. Totusi in 1686 ele au inaintat pana la Sibiu, anihiland rezistenta armatei Principatului.

Primul act diplomatic prin care habsburgii si-au constituit drepturi de dominatie asupra Transilvaniei a fost tratatul (numit hallerian dupa numele autorului, Haller) semnat la Viena la 26 iunie 1686, fiind recunoscuta in schimb domnia ereditara a lui Mhail Apafi. In 1687 sub presiuni politice si militare s-a semnat la Blaj, un alt tratat, prin care 12 orase si cetati urmau sa primeasca, pentru iernat si intretinere, garnizoane austriece.




In 1686 generalul austriac Anton Caraffa a obtinut, de la delegatii starilor nobiliare o declaratie prin care Principatul renunta la suzeranitatea otomana si accepta protectia Imperiului Habsburgic.

In decembrie 1691 imparatul Leopold a semnat diploma care-i poarta numele si care de acum incolo a tinut loc de act fundamental de organizare interna. In cele 18 puncte sunt detaliate relatiile Principatului cu Imperiul, sunt afirmate principiile guvernarii.

Punctul 1 proclama mentinerea starii de fapt in plan religios: asa numitele religii recepte sunt recunoscute si declarate egale (catolica, reformata, evanghelica, unitariana); era un mijloc de asigurare impotriva tentatiei Casei de Austria de confesiune catolica, de a initia o ofensiva catolica.

Punctul al doilea recunoste darurile, privilegiile si beneficiile obtinute de nobili de la regi si principi inclusiv in Partium – important pentru pastrarea raporturilor de proprietate.

Punctul al treilea recunoaste si mentine legile Principatului adica Approbatae Constitutiones si Compilatae Constitutiones precum si Tripartitul lui Werboczi (vezi capitolul urmator) cu exceptia articolului 9 al Bulei de Aur Andreanum (dreptul de rezistenta al nobilimii fata de rege).

Conducatorul statului (guvernatorul) si loctiitorul lui urma sa fie ales de Dieta din randurile nobililor indiferent religia, trebuind insa a fi confirmat de imparat. La fel cancelarul, consilierii intimi, comitii, capitanii secuilor. Toti urmau a primii “stipendii”, anual, din visteria imperiala. Comandantul oastei tarii urma sa fie indigen, dar comandantul armatei imperiale urma sa fie austriac.

Dijmele nobilimii erau lasate in posesiunea ei; comertul era declarat liber sub rezerva observarii prerogativelor si privilegiilor nobilimii. S-a fixat, pentru Principat, o contributie financiara de 112-500 florini renani de aur anual pe timp de pace si 400.000 pe timp de razboi.

Nobilimea a obtinut astfel recunoasterea starii de fapt cu excluderea romanilor de la exercitarea drepturilor politice.

Structura institutionala nu a ramas totusi in forma avuta in 1691. Desi Diploma leopoldina prevazuse functionarea unui Consiliu intim pe langa guvernator (compus din 12 persoane), dupa numai doi ani, in 1693 el s-a transformat intr-un organ executiv (alcatuit din presedintele Dietei, comandantul suprem al trupelor, seful cancelariei, seful tezaurului si cei 12 consilieri intimi) numit gubernium cu sediul la Sibiu. Pus sub ocrotirea si sub conducerea guvernatorului imperial, guberniul urma sa rezolve problemele politice, administrative, economice, religioase curente.

Un an mai tarziu, in 1694 la Viena a fost infiintata Cancelaria Aulica, ca organ de supraveghere si control al Curtii imperiale fata de guvernator si guberniu. Cu timpul, Cancelaria Aulica de la Viena a capatat o asemenea insemnatate incat a primit dreptul de a da ordine guberniului chiar fara autorizarea prealabila a imparatului.

Procesul de trecere a Principatului Transilvaniei de sub suzeranitatea otomana sub suzeranitatea habsburgica s-a incheiat oficial in 1699 prin pacea de Karlowitz, prin care turcii au renuntat la dreptul lor asupra Transilvaniei si au recunoscut trecerea ei sub suzeranitate austriaca, desi tratatele incheiate anterior nu le confereau acest drept.

Nu a fost o schimbare formala ci una de continut, date fiind consecintele de ordin constitutional, politic si national. Faptul ca romanii, cei mai vechi si mai numerosi locuitori, nici nu au fost mentionati in Diploma Leopoldina, a minat de la inceput regimul instaurat de habsburgi. Pentru a realiza totusi si coeziunea interna, intr-o vreme cand incepusera sa se faca simtite semnele transformarii constiintei de neam in constiinta nationala, Casa de Habsburg a folosit catolicismul, alaturi de armata si birocratie, pentru a-si consolida pozitiile. Pentru ca in Transilvania randurile credinciosilor Bisericii catolice nu puteau spori pe seama protestantilor (abia desprinsi si putini la numar) s-a incercat trecerea romanilor de la ortodoxism la catolicism prin intermediul unirii cu Roma a Bisericii ortodoxe din Transilvania. S-ar fi taiat astfel si legaturile spirituale cu celelalte doua tari romanesti. A fost creata o noua Biserica, numita greco-catolica aflata sub autoritatea Papei dar in care sarbatorile erau admise tot in rit ortodox. Li s-a promis preotilor ortodocsi scoaterea din starea in care se aflau si acordarea egalitatii in privilegii cu cei catolici. O diploma imperiala din 1701 a promis si celorlalti romani care ar intra in noua Biserica ca vor fi socotiti alaturi de natiunile privilegiate. Trecerea scontata nu s-a produs insa, iar Habsburgii nu si-au indeplinit promisiunile astfel ca romanii au ramas cu statutul de tolerati in propria lor tara.

3.          Evolutia dreptului in perioada Principatului

In vremea voievodatului, normele de drept s-au exprimat si transmis atat sub forma verbala, nescrisa, cat si scrisa. Forma nescrisa a fost folosita in special de populatia romaneasca, iar forma scrisa a fost impusa tot mai mult de catre regatul ungar si autoritatile voievodatului. Primele documente cu acest caracter au fost decretele emise de regii Ungariei intre care: decretul regelui Andrei al II-lea privind privilegiile nobilimii, decretul regelui Carol Robert d’Anjou privind obligatiile financiare, decretele lui Ludovic I privind armata, obligatiile iobagilor si conditionarea recunoasterii titlurilor nobiliare.



Sarcina de a codifica dreptul scris si nescris a revenit juristului Istvan Werboczi. Codul realizat de acesta, desi nu a fost promulgat oficial (1517) a avut statut oficial pana la revolutia de la 1848-1849. Numele de Tripartit vine de la cele trei parti in care este prezentat materialul. Codul a reglementat drepturile nobilimii, obligatiile iobagilor, statutul oraselor libere, procedurile de judecata.

Un alt izvor de drept scris a fost hotararea de la Capalna din 1437 numita Unio Trium Nationum, prin care ungurii, sasii si secuii, reprezentati de nobilime si patriciat, formau o alianta conducatoare in stat, cu excluderea romanilor.

Norme juridice scrise cu privire la drepturi, obligatii, contracte, familie, succesiuni, infractiuni, proceduri de judecata au continut si Statutele Tarii Fagarasului (teritoriu autonom romanesc) precum si Statutele municipale sasesti.

Caracteristica acestor izvoare de drept consta in aplicabilitatea lor locala, fiind opozabile numai unui teritoriu sau unei comunitati. Astfel, Statutele Tarii Fagarasului contin si cutume specifice populatiei romanesti in vreme ce Statutele sasesti cuprind norme de drept germanic si roman adaptate vietii citadine, activitatii mestesugaresti si comerciale a sasilor.

Desfiintarea regatului ungar dupa infrangerea de la Mohacs din 1520 a provocat modificari importante in cadrul legislativ al Transilvaniei. In anul 1540 Dieta de la Sighisoara a decis ca pe viitor legile adoptate in fostul stat ungar nu vor mai avea aplicabilitate in Transilvania. Obisnuinta a facut ca totusi Tripartitul lui Werboczi sa fie aplicat neoficial, in vreme ce hotararea privind Unio Trium Nationum a ramas ca o culegere de drept oficiala.

Acelasi statut l-au avut si cele doua colectii realizate in secolul XVII – Approbatae Constitutiones (cuprinzand legile dintre 1540 si 1653) si Compilatae Constitutiones (cuprinzand legile adoptate in perioada 1653-1669).

Alte izvoare scrise ale dreptului in aceasta perioada au fost privilegiile acordate de Principi unor persoane, institutii sau comunitati, diplomele, patentele, rescriptele, ordonantele date de autoritatile habsburgice, actele emise de Dieta Transilvaniei. In domeniul dreptului penal cele mai importante izvoare de drept in perioada stapanirii habsburgice au fost Codex Theresianum (1776), Codul lui Iosif al II-lea, Codul penal din 1803.

Statutul juridic al personelor nu a suferit modificari importante in perioada Principatului, nici chiar in perioada imediat urmatoare Diplomei leopoldine din 1691 care a mentinut atat privilegiile nobilimii, cat si (prin omisiune) restrictiile impuse romanilor. In secolul al XVIII-lea insa atitudinea autoritatilor habsburgice fata de romani incepe sa se schimbe. In diplomele Mariei Tereza din anii 1746-1747 si 1767 se recunoaste dreptul nobililor ormani uniti cu Biserica Romano-Catolica de a ocupa functii publice. Romanii au primit dreptul de “concivilitate”pe pamantul craiesc administrat de autoritatile habsburgice. Infiintarea regimentelor romanesti de granita a contribuit in mare masura la schimbarea treptata a atitudinii autoritatilor fata de romani si la modificarea normelor juridice. Au crescut randurile taranimii libere romanesti intrucat granicerii primeau nu numai dreptul de a poseda imobile in regiunea respectiva, ci primeau si drepturi de folosinta a pasunilor, precum si lefuri.

Tot mai multi romani au avut astfel acces in armata, clerul unit, invatamant si administratie.

S-a modificat si situatia taranilor dependenti. In anul 1769 imparateasa Maria Tereza a emis patenta Certa puncta prin care a reglementat si ameliorat obligatiile iobagiilor si jelerilor fata de nobili.

Cele mai importante masuri pe aceasta linie le-a luat insa imparatul Iosif al II-lea care, prin actele emise in 1783 si 1785 a desfiintat dependenta personala a taranilor. Acestia au primit urmatoarele drepturi:

- de a se casatori fara consimtamantul nobilului

- de a invata si exercita arte si meserii chiar daca stapanul nu-i da consimtamantul

- de a dispune de bunurile proprietatea sa

- de a  se stramuta de pe o mosie pe alta.

In schimb, nobilii nu mai au dreptul de a-i muta cu forta de pe sesiile lor. Dreptul de libera mutare a facut obiectul contestatiilor nobilimii (dupa moartea lui Iosif al II-lea Dieta din Cluj a votat anularea lui) dar imparatul  Leopold al II-lea l-a confirmat in 1790. Dieta din Cluj a revenit apoi asupra pozitiei initiale prin actul “Articuli novellares” din 1791, probabil datorita impresiei provocate de revoluta franceza inceputa in 1789.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 955
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site