Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE






ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


PERIODIZAREA SI SURSELE ISTORIEI VECHI A ROMANIEI

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Legende Istorice de Dimitrie Bolintineanu
Istoricul Uniunii Europene - Reperele istorice in ordine cronologica
DOCTRINELE SOCIALISMULUI ASOCIATIONIST
Particularitatile comunicarii in mediul international
CIVILIZATII PRECOLUMBIENE: AZTECII, INCASII, MAYASII
Mistere ale istoriei: Piramidele
Romanitatea orientala in mileniul marilor migratii
Arhitectura moderna si contemporana in orasele rom. Sec XVII-XVIII
Robert Barnes
Jerome din Praga

TERMENI importanti pentru acest document

: periodizarea epocilor istorice : Periodizarea istorica etnografica : periodizarea epoci metalelor : periodizarea istoriei vechi a spatiului romanesc :

PERIODIZAREA SI SURSELE ISTORIEI VECHI A ROMANIEI

OBIECTIVE:

        Cunoasterea etapelor istoriei vechi a Romaniei

        Principalele surse care trateaza istoria veche a Romaniei

        Analizarea metodologiei cercetarii

REZUMAT:

Pentru o mai buna structurare a cursului, s-a realizat o periodizare a istoriei vechi a Romaniei. Incadrarea cronologica porneste de la primele urme omenesti de pe teritoriul avut in discutie, pana la momentul caderii limes-ului dunarean, la inceputul secolului al VII-lea d. Hr. Sunt prezentate pe scurt si principalele caracteristici ale fiecarei epoci in parte. De asemenea, sunt discutate principalele izvoare legate de istoria spatiului carpato-dunarean.

1. 1. INTRODUCERE

Istoria veche a Romaniei si studiul acesteia are un rol deosebit in intelegerea procesului de formare a poporului roman. Spatiul geografic cuprins intre Dunare, Carpatii Padurosi, Tisa si Nistru a reprezentat aria de formare a poporului roman. La aceasta se adauga zona cunoscuta astazi drept Dobrogea, care insa in antichitate a avut o istorie relativ diferita fata de cea a teritoriului amintit mai sus. De aceea, in cadrul prezentului studiu, Dobrogea va beneficia de un tratament deosebit, ca un studiu de caz.

In analizarea istoriei vechi a Romaniei, metoda care va fi folosita va fi coroborarea diferitelor tipuri de surse: arheologice, literare, istorice, geografice. Numai studiul combinat al tuturor acestor tipuri de surse ne poate oferi o imagine cat de cat clara asupra trecutului indepartat al spatiului romanesc; aceasta, pentru ca accentul pe un anumit tip de surse poate sa duca la o perceptie deformata, riscand astfel a cadea in extreme nedorite.

Daca in perioada guvernarii comuniste, in special dupa 1980 (anul aniversarii a 2050 de ani de la 'primul stat dac centralizat si independent'), tendintele in istoriografia romaneasca mergeau in directia accentuarii rolului dacilor in istoria Europei antice, ajungandu-se pana la aberatii precum teoria protocronista (aceasta presupunea ca spatiul Daciei reprezenta centrul lumii, varful Omu fiind, in aceeasi ordine de idei, axis mundi; raspandirea tracilor in intreaga lume, cu rol civilizator, ei putand fi regasiti, conform teoriilor lui Iosif Constantin Dragan si ale adeptilor sai, inclusiv in America Centrala, Danemarca sau chiar Palestina (sic!), dupa 1989 s-a incercat rescrierea istoriei vechi a Romaniei intr-un mod mai obiectiv, care sa tina seama de realitatile arheologice si istorice. Insa, chiar si in perioada post-decembrie 1989, exista inca reminiscente protocroniste, ai caror adepti considera, in continuare, in pofida realitatii istorice, ca dacii au avut un rol civilizator in istoria lumii, ajungandu-se pana acolo incat se considera ca, la cucerirea romana a Daciei, invinsii i-au invatat pe invingatori limba latina! La aceasta se adauga constituirea mitului 'poporului ales', conform caruia Romania are un destin deosebit, in viitor ea ajungand chiar o putere mondiala! Se pot observa cateva elemente cheie intre 'argumentele stiintifice' inaintate de asa-zisii cercetatori, adepti ai teoriei protocroniste, care se ocupa cu istoria si civilizatia pre-romana de pe teritoriul Romaniei: mitul poporului ales, Romania - centru al lumii, rolul civilizator al tracilor - in special al dacilor - , originea lor straveche. Argumentele folosite tin de latura sentimentala, in special punandu-se accent pe nationalism, cele stiintifice avand pentru respectivii o importanta minora. La o analiza mai atenta, argumentele fanteziste propuse de adeptii acestei teorii devin simple motive literare, mai bune pentru a elabora o lucrare ce tine de domeniul literaturii fantastice, decat de istorie.

Aceasta teorie a aparut in contextul in care regimul comunist, datorita unei pretinse indepartari de politica Moscovei, incerca sa-si gaseasca o noua legitimare si nu are, trebuie accentuat acest fapt, nici o baza stiintifica. Distorsionarea adevarului istoric si folosirea in mod deliberat a fragmentelor din anumite surse fac parte din tehnicile favorite ale acestor 'cercetatori'. Unor astfel de exagerari trebuie sa li se raspunda printr-o privire obiectiva asupra istoriei vechi a Romaniei: fara a minimaliza rolul jucat de stramosii nostri, dar si fara a-l exagera pana la ridicol, prezentul studiu incearca analizarea in mod stiintific, argumentat, a temei propuse.

1. 2. PERIODIZARE

Sa incepem asadar prin prezentarea unei cronologii ce porneste de la aparitia omului in spatiul avut in discutie (c. acum 1 milion de ani) si pana la caderea limes-ului dunarean, pe la 602, eveniment datorat revoltei centurionului Phokas impotriva basileului Maurikios.

Din punct de vedere al periodizarii, epoca pietrei se imparte in paleolitic (c. 1000000- 10000 i. Hr.), mezolitic (epoca mijlocie a pietrei: 10000- 5500 i. Hr.) si neolitic (5500-2500 i. Hr.).

De asemenea, in cadrul PALEOLITICULUI, se disting trei perioade, fiecare avand propriile caracteristici: paleoliticul inferior (1000000-100000 i. Hr.), cand preponderenta este 'cultura de prund', astfel numita datorita folosirii unui utilaj litic prelucrat din pietre de rau; paleoliticul mijlociu (100000- 40000 i. Hr.), cand caracteristica devine locuirea in pesteri, aparitia uneltelor din os si prezenta omului de Neanderthal inclusiv pe teritoriul Romaniei actuale; paleoliticul superior (40000- 10000 i. Hr.), cand asistam la aparitia lui Homo sapiens fossilis, stramosul direct al omului actual si generalizarea locuirii atat in pesteri, cat si pe terasele raurilor.

Perioada MEZOLITICULUI reprezinta una de tranzitie catre epoca noua a pietrei (neolitic 5500- 2500 i. Hr.). In mezolitic asistam la tendinta de fragmentare in culturi locale, eterogene din punct de vedere cultural.

NEOLITICUL se imparte si el in trei subperioade: vechi (5500-3500 i. Hr.), cand predominanta devine influenta anatoliana asupra fondului local. Aceeasi perioada a fost martora aparitiei cultivarii plantelor si cresterii animalelor ca fenomene economice, in timp ce in plan cultural, ceramica lineara prezenta in cadrul culturilor Starcevo-Cris sau Vinca-Turdas reprezinta dominanta. In neoliticul mijlociu (3500-3000 i. Hr.) suntem martori la introducerea in viata cotidiana a obiectelor de podoaba prelucrate din aur si arama, in timp ce in neoliticul tarziu (3000-2500 i. Hr.), isi face aparitia agricultura primitiva. 'Revolutia neolitica', adica 'inventarea' agriculturii ca mijloc de subzistenta a reprezentat un pas fundamental pe scara evolutiei umane. Daca anterior, alimentatia omului era asigurata doar de vanatoare sau cules, incepand din neoliticul tarziu, practicarea agriculturii a adus importante transformari in planul socio-economic si cultural. In plan social, se realizeaza separarea intre populatiile de pastori sau vanatori, de regula nomade, si cele de agricultori, care tind sa se sedentarizeze. In plus, in plan cultural, agricultura a adus in mentalitate conceptul de proprietate particulara, care ulterior va duce la aparitia notiunii de 'teritorialitate'.

Aceeasi perioada a fost martora inmultirii uneltelor din cupru, pentru ca in plan cultural sa predomine ceramica pictata cu motive antropomorfe si zoomorfe, care de altfel se regasesc si in plastica.

Trecerea de la epoca pietrei la epoca metalelor s-a facut printr-o perioada de tranzitie la epoca bronzului (2500-1800 i. Hr.). Aceasta este dominata de sosirea in spatiul avut in discutie a populatiilor de origine indoeuropeana. Provenind cel mai probabil din zona aflata la nord de Muntii Caucaz, acestea s-au deplasat prin Asia Mica in Balcani, pentru ca de acolo sa se raspandeasca in intreaga Europa. Ramura tracica a indoeuropenilor se va stabili in peninsula balcanica. Dintre acestia, triburile dacilor si getilor au ocupat teritoriul actualei Romanii, constituind ramura nordica a tracilor. Rapida expansiune a populatiilor indoeuropene s-a datorat in principal inovatiilor acestora: prelucrarea metalelor, in speta a bronzului si folosirea calului si a carului de lupta. In plus, promovarea valorilor razboiului in cadrul societatii, ca si accentul pe calitatile militare ale individului au contribuit la rapida lor expansiune. In plan spiritual, daca in epoca pietrei erau adorate divinitati chtoniene, avand in frunte Marea Mama a zeilor, indoeuropenii au adus cu ei un panteon in care divinitatile solare jucau un rol preponderent.

Dupa asezarea si sedentarizarea lor, asistam la un adevarat sincretism religios, o combinare a atributiilor divinitatilor neolitice cu cele solare ale noilor veniti. Fenomenul este decelabil mai ales in spatiul grec, unde exista de altfel inregistrata aceasta sinteza. Din pacate, pentru spatiul romanesc acest fapt este mai putin evident, mai ales datorita lipsei surselor scrise.

Epoca bronzului (1800- 800 i. Hr.) este, la randul sau, subimpartita in trei perioade: timpurie (1800-1600 i. Hr.), mijlocie (1600-1300 i. Hr.) si tarzie (1300-800 i. Hr.). Perioada se caracterizeaza in principal prin accentuarea legaturilor cu lumea mediteraneana, in special cu civilizatia miceniana din Grecia continentala. In plan social-economic, prezenta depozitelor de bronzuri si a tezaurelor din piese de aur demonstreaza existenta unei categorii de mesteri specializati, probabil aflati sub protectia unor sefi de triburi sau chiar de uniuni tribale. Prezenta cu preponderenta in cadrul acestor tezaure a armelor, podoabelor si vaselor pentru baut demonstreaza faptul ca respectivele obiecte reprezinta bunuri de prestigiu, legate de existenta, mentionata mai sus, a unor sefi de triburi. Societatea poate fi caracterizata ca una razboinica, in care prestigiul, in special cel dobandit pe cale militara, a jucat un rol esential in structurarea unei elite razboinice la varful piramidei sociale. In cadrul acestui tip de societate, darul si tezaurizarea bunurilor de prestigiu reprezinta componente esentiale atat in cadrul relatiilor de schimb, cat si in cel al afirmarii autoritatii respectivei elite militare. In domeniul spiritualitatii, ritul funerar al incineratiei s-a raspandit in intreaga arie avuta in discutie, indicand astfel schimbarea practicilor religioase.

Perioada de trecere de la sfarsitul epocii bronzului la epoca fierului (cunoscuta si sub numele de Hallstatt timpuriu) este marcata de o mare inflorire culturala, dovedind o importanta cresterea demografica. Aparitia cetatilor aparate cu un val de pamant ca loc de refugiu in caz de pericol pentru populatia din teritoriul inconjurator marcheaza, printre altele, instabilitatea perioadei.

Epoca fierului (800 i. Hr. - 106 d. Hr.) se imparte in prima epoca a fierului (Hallstatt, 800-300 i. Hr.) si a doua epoca a fierului, sau Latène (300 i. Hr. - 106 d. Hr.). Daca Hallstatt-ul timpuriu reprezinta o epoca de tranzitie, cel mijlociu (800-650 i. Hr.) are drept caracteristici generalizarea metalurgiei fierului pe intreg cuprinsul actualei Romanii. In aceasta perioada, raspandirea unei singure culturi, Basarabi, in spatiul avut in discutie, demonstreaza crearea unei unitati culturale diferita de fragmentarea din epoca bronzului. Perioada este marcata si de parasirea mai multor cetati cu val de pamant, in special in Transilvania, fenomen ce poate fi pus in legatura cu o restructurare a locuirii in nordul zonei carpato-dunarene. Acest fenomen este de regula pus in legatura de catre cercetarea moderna cu introducerea metalurgiei fierului, eveniment care a dus la declinul exploatarilor de cupru din muntii din nordul Transilvaniei. Fenomenul a mai fost pus in legatura si cu o presupusa invazie a unor populatii de calareti provenind din rasarit, cimmerienii, in jurul anilor 700 i. Hr.

Tipul de asezare al perioadei este cel al asezarilor intarite, fie pe inaltimi, fie pe terase aparate natural de pe malul raurilor.

Incepand cu secolul al VII-lea i. Hr., se poate vorbi despre geti si daci, in intelesul dat de catre sursele istorice. In cadrul Hallstatt-ului final (600-300 i. Hr.), spatiul romanesc a fost supus influentelor grecesti, scitice si celtice. Aceeasi perioada a fost martora intrarii getilor in istorie, prin inregistrarile care ne-au parvenit de la autorii antici, in special cei de limba greaca. Denumirea de geti (Gštai, Getae) si daci (D£koi, D£kai, Daci) au fost folosite de catre autorii greci si latini pentru a desemna triburile de la Dunarea de Jos (geti) si cele din zona centrala si vestica a spatiului carpato-dunarean (daci). Insa, exista si exemple cand numele de geti sau daci a fost extins asupra tuturor triburilor din spatiul avut in discutie.

Influenta greaca asupra getilor s-a manifestat indeosebi in Dobrogea, unde, dupa fondarea coloniilor vest-pontice (Histria, Tomis, Callatis), asistam la contacte directe intre noii veniti si autohtoni. Superioritatea civilizatiei grecesti va duce la profunda influentare a triburilor getice de catre primii, inclusiv pana la imitarea monedelor grecesti de catre autohtoni in cadrul relatiilor de schimb.

Influentele scitice s-au manifestat indeosebi prin intermediul agatirsilor, populatie de factura scitica asezata in Transilvania si de la care populatiile locale au preluat diferite elemente culturale (pumnalele de tip akinakes, oglinzile de bronz de tip scitic, obiceiul depunerii de varfuri de sageti din bronz in morminte, stilul animalier in arta, obiceiul tatuajului).

Influentele celtice se manifesta prin contactul direct cu lumea celtica, in partea de nord-vest si vest a spatiului avut in discutie. In jurul anului 300 i. Hr., triburi celtice precum cele ale anartilor si britolagilor se aseaza chiar in interiorul Daciei. Alaturi de acestia, intalnim si populatii de neam germanic, cum ar fi triburile bastarnilor, care se vor aseza in Moldova (c. 200 i. Hr.).

Aceeasi perioada a fost martora atat a introducerii rotii olarului, probabil adusa de catre celti, cat si a inceputului circulatiei monedelor straine (grecesti si macedonene) si imitarea lor pe teritoriul Daciei. Pe langa acestea, perioada este marcata de intrarea getilor in istorie. In fragmentele pastrate de la Hekataios din Milet sunt mentionate populatiile crobizilor si trizilor, aflate probabil in Dobrogea. Aproximativ in aceeasi perioada (secolul al V-lea i. Hr.), Hellanikos din Lesbos, din a carui lucrare 'Obiceiuri barbare' s-au pastrat doar fragmente, relata despre legenda lui Zamolxis, sclav al lui Pitagora, acelasi autor mentionand si getii.

Insa, de la Herodot (cu lucrarea Istorii) ne-a parvenit cea dintai relatare sigura cu privire la 'getii care se cred nemuritori', in contextul expeditiei regelui persan Darius impotriva scitilor (514 i. Hr.).

Incepand de acum, inregistrarile scrise despre populatiile din spatiul carpato-danubian se vor indesi, in contextul contactelor dintre geti, daci si lumea mediteraneana.

A doua varsta a fierului (epoca Latène, 300 i. Hr., 106 d. Hr.), a fost dominata de atingerea unui tot mai inalt grad de dezvoltare materiala. Contactele cu lumea mediteraneana, pasnice (prin intermediul relatiilor comerciale, in special cu cetatile pontice), dar si violente, in cazul incercarilor regilor macedoneni sau, mai tarziu, ale romanilor de a-si extinde dominatia la nord de Dunare, vor duce la tot mai frecventa mentionare a dacilor si getilor in sursele scrise. Pe langa acestea, informatia arheologica pare sa o confirme pe cea din sursele scrise: perioada este initial dominata de marea invazie celtica in Transilvania si Oltenia, parte a marii migratii celtice care-si va atinge limitele in Asia Mica, odata cu instalarea galatilor. Tot in secolul al III-lea i. Hr. apar primele monede de argint apartinand dinastilor daci sau geti, copiate dupa cele grecesti si macedonene.

In plan politic se observa, probabil determinata de amenintarile reprezentate de prezenta celtica in Transilvania, Basarabia de Sud, cea bastarna in Moldova, ca si apropierea romanilor de Dunare, tendinta de coagulare a triburilor in uniuni tribale, care in secolul I i. Hr. va duce la formatiunea politica a lui Burebista. Faramitarea 'statului' burebistan dupa moartea marelui rege a dus la aparitia a patru sau cinci uniuni tribale pe cuprinsul Daciei. De asemenea, apropierea romanilor de Dunare a rezultat in contacte directe intre cele doua lumi, nu in mod neaparat violente. De multe ori, asistam la implicarea dinastilor daci sau geti in politica romana, cum a fost cazul lui Burebista sau Cotyso. Pe de alta parte, acelasi secol I i. Hr. a fost martorul cuceririi Dobrogei de catre romani, avand drept consecinta integrarea getilor din zona in sfera de dominatie romana.

Primul secol al erei noastre a fost martorul catorva evenimente de importanta majora pentru istoria veche a Romaniei: in primul rand, asezarea sarmatilor iazygi in Campia Tisei; transferuri de populatie efectuate de catre romani, cu a fost cea realizata de catre guvernatorul Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus in 57-67 si aparitia pe scena istoriei a lui Decebal (87), in contextul razboiului dacilor cu Domitian. Inceputul secolului urmator marcheaza cucerirea Daciei de catre romani in urma a doua dificile razboaie (101-102 si 105-106) si integrarea acesteia in Imperiu. Acest fapt reprezinta trecerea la o noua etapa de dezvoltare in cadrul istoriei vechi a Romaniei: Dacia romana (106-271).

Integrarea Daciei in Imperiu a adus cu sine o serie de noi elemente: racordarea noii provincii la lumea mediteraneana, din punct de vedere economic; prezenta armatei romane in provincie, cu multiple consecinte, mai ales in planul romanizarii; colonizarea noii provincii cu colonisti proveniti ex toto orbe Romana; schimbarea modelului de locuire; transformari in campul spiritualitatii. Insa, de departe cel mai important fenomen este cel al romanizarii. Avand drept factori armata, colonistii, administratia si, impreuna cu aceasta, impunerea limbii latine ca limba oficiala, urbanizarea, impunerea religiei romane si, corolar al acesteia, sincretismul in plan religios, romanizarea a reprezentat un proces de durata, care s-a intins inclusiv dupa parasirea Daciei de catre armata romana in 271.

In plan politic, viata provinciei romane a fost dominata de relatiile cu populatiile barbare de la frontiere. Inca din 117/118, sunt inregistrate atacuri ale sarmatilor iazygi si roxolani de la frontierele provinciei, coroborate cu rascoale ale dacilor recent supusi. Apoi, in 170, a fost inregistrata marea invazie a costobocilor, trib al dacilor liberi, care a ajuns pana in Grecia. Secolul al III-lea a fost martorul intensificarii activitatii barbarilor: in 238, avem inregistrat un atac carpo-gotic, care a ajuns pana in peninsula balcanica, pentru ca in 251, marea invazie a populatiilor gotice conduse de catre regele Kniva sa devasteze totul, insusi imparatul Traianus Decius cazand pe campul de lupta.

In ciuda acestor invazii pustiitoare, viata provinciei a continuat, ca si procesul de romanizare. Numeroase inscriptii atesta acest fapt. Alaturi de prezenta romana in provincie, este inregistrata si cea a autohtonilor daci. Romanizarea autohtonilor este atestata atat de sursele epigrafice, cat si de ridicarea la rang de municipium sau colonia a unor asezari din Dacia, fenomen care va fi dezbatut pe larg intr-o prelegere ulterioara.

Parasirea Daciei reprezinta un alt eveniment major in cadrul istoriei vechi a Romaniei. In stadiul actual al cercetarii, exista o serie de discutii in lumea stiintifica privind abandonul provinciei. Fie ca s-a petrecut in timpul lui Aurelian (270-275), fie mai devreme, in timpul lui Gallienus (260-268), realitatea parasirii Daciei nu a afectat major procesul inceput dupa cucerirea acesteia: romanizarea. Chiar si dupa retragerea romana, procesul de romanizare a continuat, in ciuda prezentei populatiilor barbare pe teritoriul fostei provincii.

Astfel, in prima jumatate a secolului al IV-lea, suntem martori la infiltrarea populatiilor gotice, purtatoare ale culturii Santana de Mures-Cerneahov in Moldova, Muntenia si, mai tarziu, in Transilvania. Prezenta populatiilor gotice pe teritoriul actualei Romanii nu a schimbat in mod fundamental structura etnica a autohtonilor. Chiar daca din punct de vedere arheologic, se poate constata o conlocuire a gotilor cu autohtonii, pana intr-acolo incat elita perioadei se dovedeste a fi una mixata, formata atat din autohtoni, cat si din alogeni, care impreuna participau la raiduri de prada care avea ca obiectiv provinciile balcanice ale Imperiului - totusi, fondul lingvistic nu a fost afectat. Exista foarte putine elemente provenind din gota in cadrul limbii romane, ceea ce demonstreaza ca elementul autohton a fost indeajuns de puternic pentru a nu fi influentat in mod decisiv de prezenta gotica.

De altfel, dupa 375 (anul invaziei hunice in Eurpa), caracterul 'ocupatiei' barbare asupra fostei provincii s-a schimbat. Avem de-a face, incepand de acum, cu impunerea unei suprastructuri de dominatie, in care elementul hunic reprezenta patura dominanta, in timp ce autohtonii reprezentau elementul dominat. Dupa infrangerea hunilor la Nedao (454), avand drept consecinta destramarea 'imperiului hunic', suntem martori la dominatia gepizilor in Transilvania, din nou avand aceleasi caracteristici ca in cazul gotilor.

Secolele V-VII au fost dominate, pentru spatiul romanesc, de framantarile determinate de sosirea diferitelor populatii migratoare in spatiul carpato-danubian sau pannonic: slavi, avari sau kutriguri, cu totii au exercitat o dominatie efemera asupra daco-romanilor. Aceeasi perioada a fost martora aparitiei culturii Brateiu-Moresti, de factura romanica, dovada a continuitatii daco-romanilor in aria avuta in discutie.

Istoria veche a Romaniei se opreste la un moment precis: in 602, trupele bizantine care actionau la Dunare impotriva slavilor s-au revoltat din cauza ca nu fusesera platite. In consecinta, au ales ca imparat pe centurionul Phokas, pornind spre Constantinopol. In acest context, a avut loc prabusirea limes-ului dunarean, acest eveniment determinand trecerea triburilor slave in Balcani si dislocarea romanitatii de la sudul Dunarii. In timp ce romanitatea de la nordul Dunarii s-a concentrat in Carpati, cea de la sudul Dunarii avea sa duca o lupta dificila cu populatiile slave, ramanand in cele din urma concentrata in zona muntoasa a Balcanilor, in special in actuala Grecie de nord si Macedonia (aromani, meglenoromani). In vreme ce romanitatea de la nordul Dunarii a gasit puterea de a reveni, aceasta si datorita parasirii de catre triburile slave a zonei si trecerii lor la sud de Dunare, romanitatea sud-dunareana s-a pierdut, ramanand ca in Evul Mediu sa mai persiste doar cateva enclave in zonele mai sus amintite.

1. 3. SURSELE ISTORIEI VECHI A ROMANIEI

Istoria veche a Romaniei trebuie analizata folosind diferitele tipuri de surse, in functie de epoca. Fara o coroborare a datelor provenind din diferitele tipuri de surse, ca si a combinarii mai multor domenii stiintifice, cum ar fi antropologia, geografia, filologia, studiul mitologiei sau etnografia, riscam a avea o imagine deformata asupra istoriei vechi a Romaniei.

Cat priveste tipologia surselor, acestea se impart in mare in surse scrise si nescrise. In cadrul surselor scrise, acestea au in componenta cateva categorii: istorice, literare si epigrafice. Dintre sursele istorice, cele de limba greaca au inceput a inregistra informatii despre geti inca din secolul al VI-lea i. Hr., cand Hekataios din Milet mentiona, in lucrarea sa Descrierea/Inconjurul lumii, pastrata fragmentar, prezenta crobizilor si trizilor in Dobrogea. De asemenea, Herodot, in lucrarea Istorii mentiona, in contextul descrierii expeditiei marelui rege persan Darius I impotriva scitilor din 514 i. Hr., prezenta 'getilor care se cred nemuritori'. Populatiile getice au fost mentionate si la Thucydides - Razboiul peloponesiac - in care autorul grec trateaza marginal tracii odrysi si geti. De asemenea, Xenophon, in cartea a VII-a din Anabasis, ofera o serie de informatii despre tracii sud-dunareni. Alte relatari despre geti se gasesc in operele lui Hellanikos din Lesbos (lucrare pastrata fragmentar, datata in secolul al V-lea i. Hr.), Ephoros (autor de secol IV i. Hr., cu o lucrare pastrata, la randul sau, fragmentar), Theopompos sau Phylarchos.

Strabo din Amaseia (c. 65 i. Hr. - 20 d. Hr.), cu lucrarea Comentarii geografice (in 17 carti, pastrata integral) reprezinta principalul izvor pentru geografia si istoria Daciei in secolele II-I i. Hr. In aceeasi perioada (secolul I i. Hr.), Diodor din Sicilia redacta o lucrare ampla, Bibliotheca, in 40 de carti, in care strange informatii din lucrari mai vechi, intre care si unele care trateaza spatiul pe care il avem in discutie.

In sfarsit, Cassius Dio a redactat o Istorie romana, elaborata dupa 229 d. Hr. Din pacate, pasajele referitoare la razboaiele dacice ne-au parvenit doar sub forma unor rezumate pastrate in epoca bizantina la istoricii Ioannes Xiphilinos si Zonaras.

Autorii de limba latina, cu toate ca aduc informatii ceva mai tarzii referitoare la daci, totusi se dovedesc a fi surse extrem de utile pentru istoria spatiului carpato-dunarean. Dintre acestia, mai importanti sunt Caius Iulius Caesar, care in De bello Gallico relateaza despre relatiile dintre daci si celtii anarti, Trogus Pompeius (Historiae Philippicae), care aduce informatii despre conflictul dintre Lysimachos si Dromichaites, ca si despre cel dintre daci si bastarni; acestora li se adauga o serie de poeti, intre care de departe se remarca Publius Ovidius Naso, exilat de Augustus la Tomis si care, in Tristia si Epistulae ex Ponto, ofera o serie de informatii privind viata la Dunarea de Jos.

In secolul al IV-lea d. Hr., Ammianus Marcellinus, autor de origine greaca, dar care scrie in limba latina, a redactat o lucrare monumentala (Rerum gestarum libri qui supersunt), in 31 de carti, din care s-au pastrat cartile 14-31. In contextul relatarii domniei imparatului Valens (364-378), autorul nareaza expeditia acestuia impotriva gotilor lui Athanaric (367-369). De asemenea, in ultima carte, relateaza despre invazia hunica si consecintele acesteia: trecerea gotilor in imperiu, revolta lor si batalia de la Adrianopol (378), cu un deznodamant nefericit pentru romani.

In secolul al VI-lea d. Hr., Iordanes, autor de origine gotica, redacteaza o lucrare, Getica, in fapt o istorie a gotilor. Pentru a conferi o origine cat mai ilustra neamului sau, Iordanes face in mod deliberat o confuzie intre goti si geti. Este remarcabila incercarea autorului de a construi (in mod artificial), o dinastie getica, ce porneste de la Burebista si sfarseste cu Decebal, motiv pentru unii cercetatori moderni de a afirma continuitatea de guvernare in perioada secolelor I i. Hr. - inceputul secolului al II-lea d. Hr.

Pe de alta parte, din motive propagandistice, autorul a ales din istoria getilor doar faptele glorioase, menite a pune in evidenta vitejia si caracterul razboinic al acestora.

Dintre sursele geografice, Claudius Ptolemaios a redactat in secolul al II-lea d. Hr. un Indreptar geografic, in 8 carti, al carui scop era stabilirea pozitiei fiecarei asezari cunoscute in conformitate cu coordonatele astronomice.

Pentru Romania, au fost editate colectii de surse, precum cea a lui G. Popa Lisseanu, Dacia in autorii clasici (vol. I, autorii latini; vol. II, autorii greci si bizantini), aparuta la Bucuresti in 1943. De asemenea, a fost editata colectia de izvoare Fontes Historicae Daco-Romanae (vol. I, 1964; vol. II, 1970; vol. III, 1975; vol. IV, 1982), aparuta la Bucuresti.

In privinta surselor epigrafice, anterior cuceririi romane a Daciei, doar inscriptiile cetatilor pontice pot oferi detalii despre relatiile acestora cu dinastii geti din zona. Intre acestea, un loc aparte il detine decretul in cinstea lui Acornion din Dionysopolis, prieten al regelui dac Burebista (Syll., 762= IGB, I2, nr. 13). Dupa cucerirea Daciei, inscriptiile de limba latina de pe teritoriul provinciei devin tot mai numeroase, relatand despre diferite aspecte privind viata provinciei. Acestea sunt cuprinse in IDR (corpus de inscriptii privind Dacia romana), in timp ce acelea privind Dobrogea sunt publicate in ISM (Inscriptiile Scythiei Minor). Alte documente epigrafice sunt reprezentate de graffiti, liste de preoti, cele de evergeti, inscriptiile votive sau epitafurile. Stampilele de pe vase pot oferi, la randul lor, informatii cu privire la circulatia bunurilor sau existenta atelierelor de olari.

Dintre izvoarele papirologice, de o mare importanta pentru istoria veche a Romaniei este papirul Hunt. Acesta isi trage numele de la cel al proprietarului sau, A. S. Hunt, care l-a cumparat in 1925 si reprezinta un pridianum, un 'ordin de zi' al unei unitati militare, cohors I Hispanorum veterana.

Pe langa sursele scrise, de o mare importanta se dovedesc a fi sursele nescrise. Dintre acestea, emisiunile monetare pot relata despre ideologia regala si mentalitatea perioadei, in timp ce descoperirile arheologice pot oferi informatii cu privire la structura sociala (inventarele funerare din necropole), ritul si ritualul funerar, sau tipul de habitat (analiza asezarilor). Dintre izvoarele numismatice, se remarca monedele emise de cetatea Istros/Histria. Initial sub forma unor lingouri sau a unor varfuri de sageti, ulterior sub forma de didrahme, monedele istrienilor au patruns adanc in teritoriul de dincolo de Dunare. Monedele emise de geto-daci reprezinta copii ale celor grecesti (in special de epoca elenistica) si romane. Se poate observa ca dupa 75 i. Hr., denarul roman isi face aparitia in spatiul avut in discutie; la Tilisca au fost descoperite in acest context chiar o serie de stante monetare 'romane', utilizate pentru imitarea denarilor. Insa coroborarea tuturor acestor tipuri de surse, acolo unde este posibil, impreuna cu analiza si din alte puncte de vedere (antropologic, geografic sau etnologic) reprezinta baza pentru o buna intelegere a istoriei.

TEST DE EVALUARE:

1.      Discutati teoria protocronista.

2. Enumerati sursele latine care relateaza despre istoria pre-romana a Daciei.

3. Explicati urmatorii termeni: paleolitic, 'revolutie neolitica', 'societati de sefii', galati.

4. Cine au fost urmatoarele personaje: Hekataios din Milet, Ammianus Marcellinus, Publius Ovidius Naso, Akornion.

LECTURI RECOMANDATE:

Ammianus Marcellinus, Istoria romana, tr. David Popescu, Bucuresti, 1982.

Caesar, C. Iulius, Razboiul gallic. tr. J. Vilan-Unguru, Bucuresti, 1964.

Cassius Dio, Istoria romana, tr. A. Piatkowski, Bucuresti, vol. I-III, 1973-1985.

Fontes Historiae Daco-Romanae, Izvoarele istoriei Romaniei, Bucuresti, vol. I-II, 1958-1970.

Petrescu Dimbovita, Mircea, Vulpe, Alexandru, coord., Istoria romanilor, Bucuresti: Editura Enciclopedica, 2001, vol. I.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 906
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved