Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Revolutia industriala – consecinta a progresului stiintei si tehnicii

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Protocoalele Inteleptilor Sionului
STEFAN CEL MARE SI SFANT (1456-1504)
Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau - lagarul de concentrare si exterminare al Germaniei naziste
STEFAN CEL MARE – printre eroii secolului al XV-lea
Urmarile accidentului de la Cernobil
STRUCTURA DE STAT SI DREPTUL IN TARA ROMANEASCA SI MOLDOVA IN PERIOADA FEUDALISMULUI TARZIU (1600-1821)
Populatia Daciei romane
Rusia dupa incheierea Razboiului Rece - Rusia si strainatatea apropiata
Relatiile Biserica – Stat in timpul Primului Tarat bulgar
REGIMUL SOCIALIST TOTALITAR IN ROMANIA

TERMENI importanti pentru acest document

: consecintele revolutiei industriale : revolutia industriala si consecintele ei : stiinta si tehnica in epoca moderna : dezvoltarea stiintei si tehnicii in epoca moderna :

Revolutia industriala – consecinta a   progresului stiintei si tehnicii.

La inceputul secolului al XVII-lea noua stiinta debuteaza prin utilizarea metodei experimentale si a limbajului matematic, fapt ce duce la aparitia si dezvoltarea stiintelor naturii de care se leaga progresele tehnicii ce stau la baza infaptuirii revolutiei industriale – principalul factor civilizator in epoca moderna.

Dezvoltarea cunoasterii stiintifice si progresul tehnicii nu pot fi intelese in afara climatului cultural promovat in “secolul luminilor” de marii umanisti ai Europei care au redimensionat orizontul mentalitatilor sociale pe coordonatele ratiunii libere. Ei doreau ca oamenii sa fie emancipati de vechile cenzuri ale ignorantei si fanatismului. Perspectiva filosofiei rationaliste din secolul al XVIII-lea a favorizat germinarea unor noi directii de afirmare a spiritului creator in toate sferele literaturii si artei moderne.

Istoria stiintei[1] evidentia, in secolul al XVII-lea, contributia a trei europeni, respectiv G. Galilei (1564-1642) din Italia, R. Descartes (1596-1650) din Franta si I. Newton (1642-1727) din Anglia, ganditori care au pus bazele cunoasterii stiintifice prin folosirea sistematica a limbajului matematic si a experimentului. G. Galilei, pionier al stiintei moderne, respinge cu argumente teoria aristotelica despre miscare, inventand luneta astronomica el pune observatia la baza astronomiei prin care confirma valabilitatea conceptiei lui Copernic despre sistemul solar, pe care Inchizitia o condamnase. R. Descartes  revolutioneaza intreaga gandire filosofica prin lucrarea sa “Discurs despre metoda” care introduce in metodologia cunoasterii scepticismul (indoiala) bazat pe primordialitatea ratiunii si experientei prin utilizarea calculul matematic. Valorificand rezultatele predecesorilor sai, I. Newton creaza un nou sistem  al lumii bazat pe o lege matematica simpla denumita “legea gravitatiei universale”, formulata de marele matematician si fizician in lucrarea “Principiile matematice ale filosofiei naturale” (1687).

Un aspect deosebit al epocii moderne se refera la noile conditii create oamenilor de stiinta, incepand cu a doua jumatate a secolului al XVII-lea, cand unii regi si principi europeni iau sub patronajul lor problemele specifice cunoasterii stiintifice si progresului tehnic. Comparativ cu perioada anterioara cand oamenii de stiinta lucrau pe cont propriu cu sprijinul financiar al vreunui mecenat, in epoca moderna se infiinteaza institutii academice unde se regrupau si activau diversi savanti. Astfel, regele Carol II infiinta la Londra in 1662 “Royal Society”, care va juca un rol hotarator in afirmarea stiintei si tehnicii moderne in Anglia. In Franta, Colbert intemeia la Paris in 1665 “Académie des Sciences” si-l determina pe Ludovic al XIV-lea sa construiasca primul Observator astronomic modern. Mai tarziu apar academii stiintifice la Berlin (1700), Stockholm, Copenhaga si la Sankt-Petersburg infiintata de Petru cel Mare in 1725.

In principalele tari ale Europei stiinta prin obiectivele si nevoile ei  devine in epoca moderna o dimensiune esentiala a politicii de stat. Stiinta cucereste in secolul al XVIII-lea interesul opiniei publice, mai ales cercurile intelectuale din marile centre culturale ale Europei, se diversifica experientele in domeniul fizicii si chimiei, stiintele naturii incep sa fie studiate in mod sistematic  in unele colegii universitare, se intensifica dialogul si comunicarea intre oameni de stiinta, in ciuda inexistentei unor specializari rigide. Cu toate acestea la sfarsitul secolului al XVIII-lea apar laboratoare de fizica si chimie (ex. Lavoisier si Lomonosov) dotate cu aparate si instrumente de masura (microscop, telescop, termometru, barometru, etc.) care ulterior vor fi perfectionate in functie de cercetarile specializate in diverse domenii ale cunoasterii.

Printre marile descoperiri in domeniul matematicii mentionam urmatoarele: calculul probabilitatilor (Pascal), logaritmii (Kepler, Napier), geometria analitica (Descartes, Fermat), calculul infinitezimal (Fermat, Newton, Leibniz, Euler, Bernonlli, s.a.) mecanica rationala (d’Alembert, Lagrange). Realizari deosebite inregistreaza observatiile astronomice pe baza legii gravitatiei universale cand s-a reusit explicarea miscarilor eliptice ale planetelor, originea mareelor, forma globului terestru, etc., remarcandu-se Galilei, Kepler, Halley, Bouguer, Laplace, s.a. Fenomenele fizice sunt explicate pe baza modelelor matematice, de ex. Torricelli demonstreaza existenta vidului si a presiunii atmosferice; s-a imbunatatit termometrul (Fahrenheit, Celsius), determinand caldura specifica a diferitelor corpuri; s-au descoperit fenomenele electricitatii statice (Franklin), condensatorul electric (butelia de Leyola). De asemenea, experimentele in domeniul chimiei (sinteza apei, analiza aerului, combustia, etc.) realizate de Boyle, Priestlez, Lavoisier, s.a., in domeniul botanicii si zoologiei s-a realizat clasificarea propusa de Ch. Linné; circulatia sangelui de Harvey, vaccinarea de variola (1796) practicata de Jenner, s.a. constituie marile descoperiri stiintifice la inceputul secolului al XIX-lea.

                                         *

In prima faza a epocii moderne din secolul al XVIII-lea progresul tehnic, desi nu se baza pe legatura sistematica dintre stiinta si tehnica asa cum se va structura incepand cu secolul al XIX-lea, a fost sustinut de marii enciclopedisti, care in lucrarile lor stiintifice integreaza si realizarile valoroase din domeniul “artelor mecanice”. Pana in secolul al XIX-lea marile descoperiri tehnice erau in majoritate rezultatul ingeniozitatii unor mesteri si specialisti confruntati cu solutionarea unor probleme practice. Cele mai importante progrese s-au produs in industrie unde inovatiile tehnice apartineau aproape in exclusivitate britanicilor care au introdus noile masini textile (tesut si filat) si, mai ales, au realizat motorul cu aburi universal.

Revolutia industriala care a imprimat Europei transformari structurale in sfera culturii si civilizatiei isi are originea in realizarile materiale si spirituale ale Renasterii legate de efortul europenilor de a cunoaste, organiza si asigura dominatia lumii, prin popularea unor teritorii extraeuropene, prin forta economica si militara hegemonica.

Pana la mijlocul secolului XVII in Europa au fost realizate premisele social-economice necesare infaptuirii revolutiei industriale bazata pe progresele stiintei si tehnicii. Secolele  XV-XVI creasera conditii prielnice in Europa pentru concentrarea capitalului si a mainii de lucru. Initial capitalul era preponderent comercial.

Capitalul comercial acumulat a dus la intensificarea schimburilor, dar si la stimularea investitiilor in diverse activitati industriale, punand bazele structurii economice de tip capitalist. Pe baza capitalului investit in activitati industriale au aparut si s-au dezvoltat manufacturile in Anglia, Franta si Olanda unde mestesugul breslelor va fi inlocuit. Manufacturile au fost primele intreprinderi de tip capitalist unde produsul finit era rezultatul muncii lucratorilor specializati pe operatii distincte, care pe masura simplificarii lor pregatesc conditiile necesare inventarii masinilor.

Acumularea capitalului cu ajutorul industriei si comertului s-a sprijinit si pe sistemul mercantilist, conform caruia in aceste domenii se poate obtine metalul pretios (aur si argint) de care depinde avutia unui stat. Mercantilismul a fost practicat in diverse forme in Anglia si Spania, atingand apogeul in Franta prin politica lui J.B.Colbert.

Inventarea masinilor a determinat mutatii calitative in sfera civilizatiei tehnice ceea ce a implicat necesitatea perfectionarii uneltelor prin inlocuirea celor neperformante. Inventiile tehnice au contribuit la imbunatatirea instrumentelor si a noilor procedee tehnice, la perfectionarea masinilor care au inlocuit munca manuala, realizand un ritm si un randament superior productiei industriale. Primele masini au aparut in industria textila din Anglia; de tors (J. Hargreavers si R. Arkwright 1769) si de tesut (Ed. Cartwright 1787).

Mecanizarea industriei bumbacului (filaturi si tesatorii) la sfarsitul secolului al XVIII-lea in Anglia s-a extins ulterior si in alte zone ale globului ceea ce a determinat diferite inventii care au sporit productia. Cresterea spectaculoasa a numarului de fabrici nu poate fi conceputa fara forta motrice a motorului cu aburi.

Masina cu aburi a fost realizata initial de francezul Denis Papin, insa cel care a pus-o la punct in calitate de motor universal a fost inginerul scotian James Watt. Englezii au folosit-o la pomparea apei din mine, contribuind la sporirea productiei de carbune ca sursa de energie pentru punerea in miscare a masinilor. Watt a reusit sa descopere mijlocul de  transformare a miscarii rectilinii produsa de presiunea vaporilor in miscare circulara, uniforma de mare randament, care prin sistemul biela-manivela va fi introdus de G. Stephensen la prima locomotiva cu abur in 1815. Aparitia locomotivelor cu aburi a determinat dezvoltarea retelei de cai ferate, care au impanzit intreaga Europa intre 1840-1880, stimuland noi ramuri ale industriei (metalurgie, constructii de masini) comunicatia si consolidarea pietelor nationale. Paralel cu dezvoltarea cailor ferate, pe apele navigabile vapoarele cu abur inlocuiesc vechile vase cu panze. Unii economisti si istorici considera ca in prima faza a revolutiei industriale intreaga prosperitate economica a lumii a fost conditionata de bumbac, aburi si de caile ferate.

Dupa anii 1880, revolutia industriala intra intr-un nou stadiu de evolutie prin utilizarea unor noi surse de energie legate de electricitate, folosirea gazului si a petrolului. Pe baza acestor surse de energie au fost inventate motorul electric si motorul cu explozie care au marit forta si randamentul mijloacelor de transport pe uscat, apa si aer (automobilul si avionul aparute in jurul anului 1900). De asemenea, multe realizari tehnice schimba viata cotidiana a oamenilor prin aparitia bicicletei, telefonului, lampii electrice (Edison) etc.

Amploarea cresterii industriei siderurgice (otel, fonta) a celei chimice (coloranti, ingrasaminte, etc.) si a altor ramuri industriale necesita mari capitaluri financiare. La sfarsitul secolului al XIX-lea are loc un proces de concentrare a capitalului industrial in trusturi si concerne gigantice care monopolizeaza productia principalelor ramuri industriale. Ex. In S.U.A Standard Oil, fondata de J.D.Rockfeller in 1870 se ocupa cu extractia si rafinarea titeiului, cu productia de fonta si otel etc.; in Germania - Krupp, Thyssen, A.EG., Simens, Anglia; – Royal-Datch, Schell; Franta – Schneider, Creuzot etc. In aceasta perioada bancile isi asuma sarcina creditarii permanente ca functie esentiala a dezvoltarii capitalului. Se inregistreaza, de asemenea, fuziunea capitalului bancar cu  cel industrial. Ex. Banca Morgan si Otelariile Carnegie din Pittsburg (S.U.A).

Exportul de capital continua sa fie detinut de Anglia si Franta situate pe primul si locul secund, tari in care dezvoltarea industriala a coincis cu imperialismul colonial, care la sfarsitul secolului trecut incheia sistemul mondial colonial prin impartirea globului intre marile puteri ale lumii. Comertul maritim era controlat de flotele tarilor europene in proportie de 80%. Revolutia industriala, desi asigurase triumful industrial al Europei, la sfarsitul secolului XIX-lea schimba ponderea economica si pozitia tarilor pe scara ierarhiei.

In jurul anului 1900 ierarhia economica a tarilor lumii se prezenta astfel: I – S.U.A; II - Germania; III - Anglia; IV - Franta. Aceste permutari pe scara ierarhiei economice evidentiaza ritmurile diferite ale cresterii industriale la nivel zonal si global, generate de crizele ciclice determinate de supraproductia industriala, de falimentele industriale si bancare, de concurenta severa si scaderea profiturilor.

La Expozitia Universala din 1889, cand la Paris s-a construit Turnul Eiffel, geografia industriala a Europei prezenta sugestiv dezechilibrul dintre zonele industriale ale continentului reprezentate de Anglia, N-V Frantei, Wallonia belgiana si regiunea Ruhrului din Germania care formau marele triunghi al peisajului produs de industrializarea ce lasase in urma restul continentului european.

Avansul economic al Angliei, intemeiat pe demarajul mai timpuriu al industrializarii (secolul al XVIII-lea), sprijinit pe bogatiile ei carbonifere si inovatiile tehnologice (majoritatea masinilor fiind proiectate de britanici fac din Anglia atelierul lumii), este pierdut la finele secolului trecut datorita noilor puteri industriale - Germania si mai ales S.U.A. Cu toate acestea Anglia detinea cel mai vast imperiu colonial, cea mai mare flota maritima, cu o moneda puternica (lira sterlina), ceea ce facea ca Londra sa fie centrul comercial si financiar care controla volumul investitiilor externe, fixa pretul materiilor prime gratie companiilor ei de navigatie. Comparativ cu Anglia, in Franta economia prezenta imaginea de juxtapunere a sectoarelor industriale cu sectoarele traditionale agricole.

Intrarea Germaniei in epoca industriala dupa 1870 a fost foarte rapida, deoarece  industria era sustinuta cu mari investitii de stat, de existenta mainii de lucru abundente, de legaturile cercetarii tehnologice cu marile intreprinderi industriale, toate acestea determina ca productia industriala germana sa depaseasca la sfarsitul secolului trecut pe cea a Angliei. Pentru restul continentului european zonele industriale (ex. Boemia) apareau ca insule pe oceanul vechilor structuri economice traditionale. Cu toate acestea dupa 1880 era industriala se intinde in toata Europa, inclusiv in Rusia unde cresterea economica este rapida.

In pragul primului razboi mondial, ca urmare a inegalei raspandiri a industriei, dezechilibrele se accentueaza intre tarile europene si se intensifica actiunea de cucerire a pietelor de desfacere. Intreprinderea industriala creata in Europa contribuie la organizarea circulatiei mondiale a produselor, dar dupa 1900 hegemonia economica a Batranului Continent va fi preluata de viguroasa economie a S.U.A care se plaseaza in fruntea statelor lumii pana in prezent.

                                                *

Retrospectiva istorica asupra secolului al XIX-lea evidentiaza cu pregnanta ca societatea europeana, cunoscuse transformari profunde generate de efectul conjugat al celor doua mari revolutii – nationala si industriala. Ambele revolutii, in ciuda eforturilor conservatoare ale imperiilor feudale ale Europei, dupa 1815, vor naste elite si paturi sociale noi purtatoare ale modernismului alaturi de fortele traditionale ce se manifesta pe toate planurile, inclusiv in sfera vietii culturale.

De-a lungul secolului al XIX-lea structura sociala a societatii europene era diversificata, cu particularitatile distincte de la o natiune la alta, in ceea ce priveste raporturile elitelor cu popoarele respective. “Unitatea europeana este unitatea elitelor sale”,[2] formata din bancheri, industriasi, aristocrati si, mai ales, elitele stiintei si artei.

In perioada 1815-1848 in Europa a crescut avantul miscarilor de emancipare nationala si sociala a popoarelor subjugate de dominatia imperiilor multinationale.

                                                *

La mijlocul secolului  trecut in intreaga Europa se constata o impletire  puternica intre dezideratele nationale si cele sociale, generate de expansiunea civilizatiei urbane in confruntare cu cea rurala a carei sfera se restrange sub impactul procesului de industrializare. Revolutiile burghezo-democratice de la 1848 reflectau, in tarile europene, contradictia pe plan social dintre sentimentul unitatii de clasa si al celui de atasament national. Consecintele sociale ale principiului liber-schimbismului determina noile teorii socialiste sa conteste tot mai vehement ordinea liberala a societatii moderne. Dimensiunea sociala a revolutiilor pasoptiste deschidea calea democratizarii progresive a institutiilor, asigurand integrarea sociala prin mijloace politice pasnice sau prin mijloace violente, revolutionare. Liberalismul si democratia, principii si valori politice moderne ale natiunilor europene, continua sa evolueze contradictoriu in confruntare cu tendintele autoritariste, cu extremismele dictatoriale si cu falsele utopii sociale care vor crea in secolul XX atatea suferinte umane.

La sfarsitul epocii moderne expansiunea si dominatia hegemonica a Europei incununa vechea conceptie despre superioritatea europocentrismului cultural si civilizator al lumii, teorie infirmata la inceputul secolului al XX-lea de “criza” de constiinta care ameninta unitatea valorilor europene. Europenii secolului trecut credeau sincer ca exista doar o singura civilizatie valabila pentru intreaga umanitate si aceasta, evident, era a “omului alb” care a realizat prin colonizare umanizarea celorlalte rase ale pamantului. Optimismul constiintei burgheze, sigura de valorile ei liberale si pozitiviste, era motivat de marile descoperiri stiintifice si tehnice dar era subminat, totodata, de critica unor doctrinari sustinatori ai miscarilor socialiste care propuneau o noua ordine sociala si economica. Astfel, la inceputul secolului al XX-lea mentalitatea europocentrista, dupa care valorile europene reprezentau vectorul “civilizator” care modeleaza si domina lumea si-a dovedit precaritatea in conditiile manifestarii disensiunilor de interese si conflicte nationale declansate cu violenta in prima conflagratie mondiala intre 1914-1918.



[1] v. J.Bernal, Stiinta in dezvoltarea societatii, EdituraPolitica, Bucuresti, 1964

[2] J.Carpentier/Fr.Lebrun, op.cit., p.312

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 6658
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved