Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


STATUL MEDIEVAL: INCERCARI DE REFACERE A IMPERIULUI ROMAN, IMPERIUL BIZANTIN

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND IMPORTANTA LOVITURII DE STAT DE LA 23 AUGUST 1944 PENTRU ROMANIA
Comunismul in Romania - Sistemul monopartidist communist si CEAUSESCU
Statul roman modern: de la proiect politic la realizarea Romaniei Mari(secolele XVIII-XIX)
Reforma ecleziastica in Anglia sub Henric al VIII-lea (1509 1547)
REGIMUL SOCIALIST TOTALITAR IN ROMANIA
REORGANIZAREA SSI SI ADAPTAREA ACTIVITATII INFORMATIVE LA CONDITIILE DE CAMPANIE
Test de evaluare
REVOLUTIA INDUSTRIALA IN MAREA BRITANIE
John Hullier
Rolul presei in revolutia romana - Europa Libera - Evolutii in statele comuniste

STATUL MEDIEVAL

Migratiile au produs schimbari in configuratia politica a Europei, mirajul fostului Imperiu Roman a continuat sa fascineze, motiv pentru care la inceputul evului mediu au fost incercari de refacere a lui, dar, treptat, s-au impus pe scena politica europeana state puternice ca: Franta, Anglia, Spania, Imperiul Romano-German sau Imperiul Bizantin.



INCERCARI DE REFACERE A IMPERIULUI ROMAN

Motive:

      Migratiile - au creat nostalgia dupa fostul Imperiu.

      Biserica catolica era interesata de nasterea unui imperiu puternic, care sa-i ofere sprijinul necesar (simbolul unitatii dintre puterea politica si cea spirituala).

Incercari de refacere:

      Carol cel Mare (768-814) in anul 772, papa Leon al III-lea i-a solicitat ajutorul impotriva longobarzilor din Italia = prima colaborare dintre regele franc si episcopul Romei = papa l-a incoronat pe Carol ca imparat roman la Roma in anul 800. (L.A.m.Niculescu p.76). Restaurarea este doar nominala, noul stat cuprindea doar o parte a fostului Imperiu Roman. In 843 la moartea lui Carol, prin pacea de la Verdun statul este impartit intre nepotii lui in: Germania, Italia si Franta.

      Otto cel Mare (936-973) se amesteca in problemele politice din Italia reusind sa cucereasca nordul si centrul Italiei. In 962 papa Ioan al XII-lea l-a incoronat la Roma ca imparat. (L.A.m.Niculescu p.76). Urmasii lui au incercat sa-i continue actiunea, Otto al III-lea si-a stabilit chiar resedinta la Roma. Desi statul s-a numit Sfantul Imperiu Roman de Neam German (Imperiu Romano-German), el nu a cuprins decat teritoriile germane si italiene.

      Iustinian (527-565) a incercat sa refaca Imperiul Roman ocupand nordul Africii, Italia, sud-estul Peninsulei Iberice. L.A.m.Niculescu p.78.

STATUL IN EUROPA OCCIDENTALA

      Sec. X-XI statele se farmiteaza (puterea nobililor creste si scade puterea monarhului. Domeniul feudal se micsoreaza ca urmare a acordarii de feude, care devin ereditare.

      In sec. XI politica monarhului se concentreaza spre refacerea domeniului regal, unificarii teritoriale si centralizarii statale.

      In sec. XI-XIII fiecare monarh si-a impus autoritatea asupra intregului teritoriu al tarii, fiind recunoscut ca sef al ierarhiei feudale, perioada numita a monarhiei feudale.

      Centralizarea posibila datorita declinului economic si politic a marii nobilimi (datorita dezvoltarii economiei de schimb si tehnicilor militare), care recunoaste autoritatea monarhica. Monarhul se aliaza pentru a-si impune puterea cu: mica nobilime, orasenii (care ofereau regelui sprijin financiar si juristi priceputi), taranimea si clerul (interesate intr-un climat de stabilitate si ordine).

      In sec. XIII-XV regalitatea nevoita sa colaboreze cu nobilimea, orasenii si clerul, deoarece acestea faceau parte din Adunari (Parlamentul, Adunarea Starilor Generale, Cortes), care alaturi de Consiliul Regal erau principalele institutii care sprijineau monarhia, acest sistem politic se numeste monarhia starilor.

      Ultima etapa a evolutiei statelor medievale apusene monarhia absolutista sec. XV-XVI in Franta, Anglia, Spania.

IMPERIUL BIZANTIN

EVOLUTIA IMPERIULUI INTRE SEC. VI-IX

Imperiul Bizantin

      Capitala Constantinopol.

      Cuprindea teritorii din Orientul Mijlociu si Apropiat, nordul Africii, Peninsula Balcanica.

      Pozitia la confluenta drumurilor comerciale dintre Orient si Occident = economie infloritoare = prosperitate.

      Viata politica stabila datorita autoritatii imparatului, administrarii eficace a provinciilor, si colaborarii stat-biserica.

      Imparatul ales de Senat (la inceput), de popor si armata, era consacrat de Patriarh in catedrala Sfanta Sofia = monarhie de drept divin. (Studiul B, p. 78).



      In sec. VI (in timpul lui Iustinian), Bizantul era singura autorotate politica din Europa, incercand sa refaca Imperiul Roman. Victoriile efemere au slabit apararea Imperiului, pe Dunare vor profita slavii care se var aseza in masa la sudul Dunarii, obligand Imperiul Roman de Rasarit sa paraseasca linia Dunarii.

      In sec. VI-VII imperiul se grecizeaza (limba greaca ia locul latinei), devenind Bizantin.

      Infrangerile suferite de Imperiu in fata slavilor (in Balcani) si a arabilor (in Orient si Africa), au facut necesare reforme pentru consolidarea statului. Este reorganizata administratia si armata = bizantinii au respins 2 asedii musulmane asupra Constantinopolului (678 si 718).

      Ortodoxia ideologie de stat in Bizant, a cunoscut dispute teologice care aveau cauze politice. In sec. VII-VIII disputa iconoclasta, intre iconoclasti (adversarii cultului icoanelor) imparatii din dinastia isauriana, din Orientul imperiului (Leon al III-lea), si iconodulii (populatia din Occidentul Imperiului), au invins iconodulii, dar acest conflict a dat posibilitatea imparatilor sa se amestece in treburile Bisericii si sa-si consolideze autoritatea in dauna sa.

APOGEUL IMPERIULUI BIZANTIN

      In sec. X imparatii Ioan Tzimiskes (969-976) si Vasile al II-lea Macedoneanul (976-1025), au recucerit provinciile orientale de la arabi si pe cele balcanice de la bulgari.

      Apogeul in timpul lui Vasile al II-lea, care distruge Taratul Bulgar (1018, Ohrida), infloresc invatamantul, arta si arhitectura perioada numita renasterea macedoniana.

DECADEREA IMPERIULUI BIZANTIN

      Destramarea imperiului in urma Cruciadei IV (1202-1204), sunt create state latine in teritoriile sale (Imperiul Latin de la Constantinopol) (studiul C p.78).

      Chiar daca imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282) a refacut unitatea imperiului in 1261, Bizantul si-a pierdut stralucirea. El a decazut economic, comurtul sau a fost acaparat de negustorii venetieni si genovezi, iar statul nu a mai putut face fata atacurilor externe. Cultura a atins maxima inflorire, influenta artei si literaturii bizantine fiind resimtita in toata Europa.

      De la jumatatea sec. XIV o serie de teritorii bizantine au cazut sub stapanire otomana, iar la 29 mai 1453 Constantinopolul a fost cucerit de sultanul Mehned al II-lea. Evenimentul a pus capat, dupa mai bine de un mileniu, existentei Imperiului Bizantin.

STATELE MEDIEVALE CENTRALIZATE DIN EUROPA APUSEANA

ANGLIA

      In sec. IX regatele anglo-saxone sunt unificate de catre regii Egbert de Wessex (871-839) si Alfred cel Mare (871-899) in urma luptelor cu vikingii.

      In sec. XI danezii isi impun dominatia in Anglia, iar dupa domnia lui Eduard Confesorul (1042-1066), tronul revine anglo-saxonilor.

      Eduard Confesorul nu are urmas direct, tronul este ocupat de Harold (conte de Wessex, sustinut de aristocratia anglo-saxona). Eduard desemnase drept urmas la tron pe Wilhelm, ducele Normandiei, care debarca in 1066 in Anglia, il invinge pe Harold in batalia de la Hestings, devenind rege si inaugureaza dinastia normanda. (Studiu, p. 80)

      De la inceput, autoritatea regelui este impusa puternic, in dauna nobilimii, realizand centralizarea institutionala. Se accelereaza procesul de dependenta a taranimii libere si desavarsirea relatiilor feudale in Anglia.

      Puterea monarhului creste in timpul lui Henric Plantagenetul (1154-1189), el creaza o administratie eficienta, din agenti regali (sheriffi), care percepeau taxe regale si impuneau in tot regatul vointa monarhului pe plan legislativ, fiscal si juridic, fiind supravegheati de alti agenti regali, pentru a nu fi corupti de nobilime. Nici Biserica nu s-a putut opune puterii regale, astfel arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Becket, fiind asasinat din ordinul lui Henric al II-lea, in 1170, pentru rezistenta sa fata de politica regala de restrangere a privilegiilor ecleziastice.

      Henric al II-lea nu are urmasi si dupa moartea lui, nobilimea il impune la tron pe Ioan Fara Tara (1199-1216), care va fi nevoit sa accepte semnarea documentului Magna Charta Libertatum, care garanta drepturile si libertatile nobilimii si clerului. (doc.I.p.80).

      In 1265 se intruneste la cererea seniorilor, prima data Adunarea starilor privilegiate Parlamentul englez, pentru a discuta impozitelor introduse de regalitate. Din sec. al XIV-lea, Parlamentul a devenit bicameral (Camera Lorzilor si Camera Comunelor), pastrandu-se un echilibru intre Parlament si regalitate.




      In sec. XIII-XIV sporirea puterii regale datorita reformelor legislative si administrative ale lui Eduard I si Eduard al III-lea, dar si datorate succeselor militare, Eduard I cucerind Tara Galilor si Eduard al III-lea victorii in Razboiul de 100 ani impotriva Frantei.

FRANTA

      In Francia Occidentala, in urma tratatului de la Verdun se va forma statul medieval francez.

      Dinastia carolingiana se stinge in 987, o adunare a marilor baroni si inaltilor prelati, l-a ales ca rege al Frantei pe Hugo Capet (987-996), duce de Ile de France (avea un mic domeniu intre Sena si Loara). Ajunge rege intr-un moment de crestere a puterii nobililor locali in dauna regelui. Nobilii erau mai bogati si puternici si nu se supuneau deciziilor regelui (Ex. ducii Normandiei si Aquitaniei). Hugo reuseste sa impuna transmiterea ereditara a puterii asociindu-l la tron pe fiul sau Robert cel Pios, inaugurand politica de centralizare si unificare a Frantei. Dinastia Capetienilor vor conduce pana in 1328.

      In centralizarea Frantei, un rol important l-au avut in sec. XI regii Ludovic al VI-lea cel Gros (1108-1137) si fiul sau Ludovic al VII-lea (1137-1180). Ei au restabilit ordinea pe domeniul regal, supunandu-i pe seniorii razvratiti si eliminand rezistenta baronilor. (doc.2,p.80).

      Sec XII-XIII continua centralizarea prin Filip al II-lea August, la invins in 1214 la Bouvines pe Ioan Fara Tara si l-a deposedat de posesiunile sale din Franta (ducatele Normandiei sau Bretania), marind suprafata domeniului regal. Administrativ, a creat un aparat functionaresc eficient, impunand pe plan local autoritatea balivilor. In teritoriile loate de la englezi a numit agenti regali, numiti senesali. Pe plan central, a creat organe care sa rezolve problemele complexe ale statului Consiliul regal (sprijinea regele), Parlamentul (reprezenta justitia), si Curtea de Conturi (supraveghea situatia financiara).

      Ludovic al IX-lea cel Sfant (1226-1270), continua centralizarea prin impunerea justitiei regale in tot statul si inlocuieste monedele marilor feudali cu cele regale, din aur.

      Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314), a marit domeniul regal si a impus ideea ca regele este imparat in regatul sau. Isi impune controlul asupra Bisericii, in dauna papalitatii, contestandu-i acesteia dreptul de imixtiune in treburile Frantei. In timpul conflictului este convocata prima data, in 1302, Adunarea Starilor Generale. Criza autoritatii ecleziastice in raport cu cea regala este dovedita si de faptul ca resedinta papei a fost stabilita la Avignon, in Franta, din 1309 pana in 1378.

      Procesul de centralizare si unificare statala este intrerupt de Razboiul de 100 ani (1337-1453).

RAZBOIUL DE 100 ANI

Cauze:

      Imixtiunile regilor Capetieni in regiunea Guyenne (posesiune engleza din S-V Frantei).

      Disputa asupra Flandrei (regiune prospera din N Frantei).

      Lupta pentru tronul Frantei, dupa moartea lui Carol al IV-lea, 1328, baronii francezi l-au ales ca rege pe varul acestuia, Filip al VI-lea de Valois, inrudit cu Capetienii, in conditiile in care regele Angliei, Eduard al III-lea pretindea si el tronul.

Desfasurare:

      In prima parte inving englezii desi inferiori numeric (Crecy 1346 si Poitiers 1356), infrangeri datorate organizarii (studiu p.82).

      Criza franceza se adanceste dupa ce regele Ioan cel Bun (1350-1364) este luat prizonier dupa lupta de la Poitiers, si de izbucnirea Jacqueriei 1358.

      Carol al V-lea (1364-1380) a redresat temporar situatia: a reorganizat armata sporind rolul infanteriei, a purtat batalii de uzura macinand fortele inamice.

      Dupa moartea lui englezii au obtinut iarasi victorii (Azincourt 1415), regiunile de la N de Loara intrand sub controlul lor. Interventia Ioanei dArc va fi decisiva in rezolvarea acestui conflict, care se incheie in 1453 cu pierderea tuturor posesiunilor engleze din Franta, cu exceptia portului Calais. (studiu 1 p.82)

      Unificarea teritoriala se va incheia in 1477 prin intrarea ducatului Burgundiei (aliatul englezilor in timpul razboiului) sub stapanirea francezilor.



SPANIA

      In sec. VIII arabii devin mare putere si ocupa teritorii din Africa, Asia si Europa, in 711 arabii debarca in Peninsula Iberica iar in 713 ocupa toata Peninsula.

      Spaniolii si portughezii vor profita de dezbinarea arabilor si in sec. IX incep Reconquista care are cateva etape:

        1085 victoria si eliberarea Aragonului;

        1212 victoria Castiliei de la Las Navas de Tolosa si eliberarea;

        1469 unificarea Spaniei in jurul nucleului Aragon-Castilia prin casatoria lui Ferdidand de Aragon cu Isabela de Castilia.

        1492 eliberarea Granadei. L.2m.Niculescu p.82

      In timpul Reconquistei dupa casatoria lui Ferdinand cu Isabela, are loc atat unificarea teritoriala cat si crearea institutiilor Regatului Spaniei, vor lua in stapanire pamanturile uzurpate de nobili si masuri legislative si administrative de crestere a puterii regelui asupra intregului regat. Ei au beneficiat si de sprijinul constant al papalitatii interesata sa sprijine lupta crestinilor impotriva musulmanilor. Astfel Tribunalul Inchizitiei (Tribunalul Sfantului Oficiu), autorizat de papa sa supravegheze fidelitatea maurilor si evreilor convertiti la crestinism fata de Biserica Romano-Catolica si a tuturor supusilor fata de Spania.

IMPERIUL ROMANO-GERMAN

      Monarhii romano-germani au incercat sa-si impuna suprematia asupra papalitatii, avand ca rezultat slabirea autoritatii monarhului si cresterea autoritatii nobilimii, ca exemplu lupta pentru investitura intre imparatii germani si papalitate. Studiu A p.84. interesele diferite a dus la afirmarea anumitor regiuni, apar principate teritoriale laice si ecleziastice (arhiepicopate, comitate, ducate, marci).

      Autoritatea principilor locali a crescut in timpul imparatilor dinastiei Hohenstauffen (1128-1208), acestia erau preocupati de lupta impotriva papalitatii si a oraselor italiene din N si C. Orasele germane avand interese economice proprii au devenit independente, iar pentru a-si apara interesele s-au unit in ligi (Liga Hanseatica sau Renana).

      Farmitarea Germaniei se accentueaza in timpul lui Rudolf de Habsburg (1273-1291), care incearca unificarea teritoriala si intarirea puterii centrale, rezultatul a fost impotrivirea principilor germani care au impus caracterul electiv al functiei imperiale si au ales imparati din alte familii cum ar fi cea de Luxemburg. Imparatul Carol al IV- lea de Luxemburg (1346-1378), a consacrat prin Bula de Aur (1356) farmitarea politica a Imperiului Romano-german, instituind sistenul alegerii imparatului de catre sapte electori laici si ecleziastici (doc.1,p.84) situatie mentinuta pe toata perioada Evului Mediu.

ITALIA

      Era farmitata datorita:

        absentei unei autoritati politice in toata Italia;

        existenta unor orase prospere cu interese divergente;

        stapanirea straina;

      in sec. X orasele italiene din N si C intrate sub stapanirea imparatilor germani sunt implicate in lupta pentru investitura.

      Sec XI-XV se constituie state separate cu regimuri politice diferite. Prin miscarea comunala primesc dreptul de autoadministrare. In afara statului papal cu caracter autocratric, au fost ducate (Piemont), marchizate (Saluzzo), republici (Milano, Florenta), cele mai puternice au fost republicile aristocratice Venetia si Genova (studiul B,p.84).

      Farmitarea politica a Italiei a fost consfintita prin crearea Ligii de la Lodi (1454), de Statul Papal, Milano, Venetia si Neapole, care introducea principiul echilibrului de forte in Peninsula Italica in contextul pastrarii independentei politice a statelor semnatare. Farmitarea mentinuta pana in sec. XIX.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2800
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site