Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Zamolxe si Kogaionul

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Romania Mare si problema Basarabiei
Echilibrul european si razboaiele europene in secolele XVII- XVIII
CUBA IN CONTEXTUL RAZBOIULUI RECE
PE URMELE CONTELUI DRACULA…
LATINITATE SI DACISM
Conflictul dintre Israel si Palestina: ISTORIA REGIUNII
Institutii si drepturi cetatenesti la 1866
Istoria Galatiului
Inceputul domniei Iui Carol I si viata politica (1866-1876)
VIATA MONAHALA BIZANTINA IN PERIOADA DINASTIEI MACEDONENE

TERMENI importanti pentru acest document

zamolxe cel mai intelept : sarmis de mihai eminescu si zamolxe de lucian blaga :

Zamolxe si Kogaionul

'Muntele care se ascunde privirilor' nu se vrea o formulare metaforica, ci o realitate a carei acceptare si intelegere il ancoreaza intr-un spatiu geografic determinat in contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2. 291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul spiritualitatii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce avea sa fie Dacia Felix, dupa cucerirea de catre imperiu. Personajul Zalmoxis (denumire data de Herodot (484-425 i.d.h. ) in 'Istorii') sau Zamolxis (dupa Strabon (63 i.d.h. -19 d.h. ) in 'Geografia') pare a se regasi sub aceasta denumire de-a lungul secolelor in formele de manifestare spirituala la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunarene, prin personaje cu rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al carui nume l-au imprumutat. Herodot, parintele istoriei, il plaseaza pe unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-i da o dimensiune perena, adauga: 'mi se pare, insa, ca el a trait cu multi ani inainte de Pitagora'(Istorii. IV. 96).

Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru ca el, prin invataturile pe care le propovaduia, a adus 'zalmoxianismul ' mai aproape de puterea de intelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul 'vrednic de domnie', adica de a conduce, a sfatui. In baza afirmatiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune - legat de natura lui umana- ca 'fiind doar un muritor, a fost rob, in Samos, robul lui Pitagora', se pot formula cateva idei:

- Cunoscand ca Pitagora (cca 580 - 500 i.d.h. ) a facut calatorii de studii in Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare ca l-ar fi intalnit pe acel epopt in zalmoxianism in calatoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii) de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul in zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, sa se fi apropiat ca dascal-invatacel si nu neaparat ca stapan-sclav. Trebuie subliniat ca si la epoptii in zalmoxianism calatoriile de studii erau relativ curente, daca se au in vedere cele scrise de Lucian de Samosata in 'Scitul sau oaspetele', unde este vorba de Toxaris - figura legendara- care a vizitat Atena in vremea lui Solon (sec VII i.d.h. ), cu mult inaintea lui Anacharsis.

- Initierea va fi durat pana la anul 531 i.d.h., cand Pitagora emigreaza in Italia meridionala, la Crotona, unde fundeaza o comunitate religioasa si politica, datorita careia cetatea obtine suprematia in regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul in zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, sa se fi 'imbogatit'(cf. Herodot. IV. 95), ca dupa aceea 'sa se intoarca in patria lui, unde a cladit o casa pentru adunarea barbatilor, in care ii punea sa benchetuiasca pe fruntasii tarii, invatandu-i' (Herodot). Ceea ce pare o certitudine in relatia celor doi, este faptul ca getul a fost profund marcat de cunostiintele astronomice invatate in Egipt si la Samos, la care se adauga initierea facuta de Pitagora in matematica si filozofie. Herodot subliniaza: 'Zalmoxis avuse legaturi cu grecii si cu Pitagora, un insemnat ganditor al acestora' Pitagora i-a transmis getului - ca o premiera pentru lumea sa - realitatea ca matematica este o stiinta demonstrativa, iar numerele, principiul, radacina si sursa tuturor lucrurilor. Atentia s-a concentrat asupra numarului 10, care aparea sub forma unui triunghi, cu laturile alcatuite din patru unitati (tetraktys) In cosmologie, Pitagora ii va fi transmis ca numarul avea un rol esential, el constituind partea rationala a universului, granita lui cu infinitul. . Ceea ce s-a pastrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI i.d.h. in structura spirituala a geto-dacilor nord-dunareni, ca forma de gandire si conceptie, independent de elementele filozofice si stiintifice, a fost o profunda religiozitate. Trebuie mentionat ca in acea perioada istorica, cand noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburator, in intreaga lume antica se intamplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitatii:

- La Babilon, in timpul lui Nabucodonosor, se construia (intre 605-526 i.d.h. ) zigguratul Etemenaki, cunoscut ca 'Turnul lui Babel', in mod cert si cu rol de observator astronomic.

- Traia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 i.d.h. ), intemeietorul daoismului.

- Traia si crea Zarathustra (599-522 i.d.h. ), filozof si intemeietor al religiei iraniene.

- Traia Sakya-muni, adica Gauthama Buddha (555-486 i.d.h. ), intemeietorul budismului.

- Traia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzi (551 - 479 i.d.h. ), intemeietorul confucianismului.

- Se scriau cele mai vechi parti ale Bibliei, parte redactate in sec. VI i.d.h.

- In Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etrusca, 'Lupoaica', devenita simbolul cetatii Eterne.

O explicatie la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 d.h. ): 'Intr-adevar, se povesteste la arieni ca Zarathustra a facut sa se creada ca o zeitate buna i-a dat legile intocmite de el. La asa-numitii geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el ca a intrat in legaturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea careia ii spune Iahve'('Biblioteca istorica' 1. 94. 2. )

Dupa intoarcerea acasa, ZAMOLXE avea sa construiasca amintita 'casa' in care-i aduna pe puternicii tarii, punandu-i sa 'benchetuiasca', cert fiind vorba de mese rituale, invatandu-i ca sunt nemuritori. Aceasta 'casa' trebuie sa se fi aflat intr-o zona accesibila si frecventata. Herodot specifica, legat de casa in care marele preot facea cunoscute invataturile sale in 'adunarea barbatilor', ca era o constructie cu caracter public si aminteste ca noul Zamolxis a poruncit sa i se construiasca apoi si o locuinta subpamanteana, de uz personal, in care avea sa traiasca timp de trei ani, facand prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, dupa care s-a retras, 'petrecandu-si viata intr-o pestera' Intre perioada de locuire in acel centru unde era 'casa barbatilor' si retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constata ca a existat o perioada de locuire de trei ani intr-o locuinta subpamanteana, care a insemnat prorociri pe baza de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la concluzia ca acea locuinta ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva intr-o zona favorabila observarii mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi decat un munte, devenit o zona sacra.

De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor in legatura cu 'zona sacra' sau 'muntele sacru', in mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu). Impotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfant- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele in cauza trebuia sa fie, neaparat, 'un munte ascuns', asa cum pretind vechile traditii. In legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmand pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele 'Kogaionon' al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Gradistei), din Muntii Orastiei, cu complexul sau de sanctuare. Istorici de seama ca C. C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, in principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de varf, adusa in atentie de naturalistul Alexandru Borza in anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atat pentru munte, cat si pentru apa care curge in preajma lui (amintita de Strabon) Conform vechilor traditii, o insusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu intr-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: 'acest cel mai inalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele straluceste in sens avantajos, Gugu poate fi invaluit in ceata, sau cine stie cum si in ce, fiindca pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi straveziu. Nu se intampla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde. ' (Victor Kernbach-'Muntele ascuns al lui Zamolxis', Romania pitoreasca nr. 7/1972).

Inainte de a da o explicatie acceptului de egalitate intre 'muntele sacru' si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refractie a luminii, care se produce in anumite conditii meteo. El se datoreaza straturilor de aer, cu densitati diferite, care se 'pliaza' pe versantii estici ai muntilor din zona, in conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are 'centrul de frig local', generat de prezenta a doua caldari glaciare in imediata apropiere a varfului Gugu si a varfului Cracul Pesterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui 'centru' este cel de drenare a nebulozitatii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor doua varfuri sub forma unui condens in albia paraului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determina precipitatii, care alimenteaza paraul Izvorul Gugului. In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate confera locului o trasatura de 'sacralitate', dar mai ales versantului estic ii ofera conditii ce permit observarea cerului.

Conexand cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legata de faptul ca Zamolxis 'intemeiat pe semne ceresti, facea prorociri. . ', se pot avansa urmatoarele: - In perioada in care Zamolxis 'ii invata pe fruntasii tarii', in sec VI i.d.h., in zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului Fernau), rezultand si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme in privinta amplasarii unui observator astronomic.

- Zamolxis a cautat un loc, de unde, in ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gasit, era 'o locuinta subpamanteana', in fapt o crevasa naturala in apropierea varfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul intr-o anumita dechidere unghiulara.

- Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis 'dispare din mijlocul tracilor, coborand in locuinta lui de sub pamant. A trait acolo trei ani. Tracii doreau mult sa- aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis facu vrednice de crezare invataturile lui'(Herodot. IV. 95).

Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este mort, ca apoi sa apara iar in comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmarit o 'reinviere' care sa intareasca invataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebita importanta. Locuinta subpamanteana, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmarirea astrelor si ziua, pentru ca, desi fantanarii se feresc sa o spuna, se stie ca din fundul fantanilor adanci se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta in mediul dat. In plus, daca lumina soarelui n-ar 'estompa' in timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum in 24 de ore constelatiile zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate, deasupra orizontului.

Terenul ales, un 'amfiteatru' cu 'amplificare' naturala, datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, dupa reaparitie, se asista la 'revenirile' zeului si de unde acesta isi facea cunoscute invataturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec. VI d.h. ), istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, in timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau 'teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cat globul de foc al Soarelui intrece masura globului pamantesc, sub ce nume si sub ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec in drumul lor cel repede de la rasarit la apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga regiunea orientala si sunt duse inapoi in regiunea occidentala'. Este ceva, nu? Amplasarea 'observatorului astronomic' din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza ('Sanctuarul Dacilor', Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana, Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. In situatia data, in perioada solstitiului de iarna se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei Constelatiei Sagetatorului, tot deasupra orizontului sudic, ea avand orbita cea mai joasa dintre toate constelatiile zodiacului. Intre orbitele celor doua constelatii, se inscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Varful Cracul Gugului cu 'observatorul astronomic' isi primeste astfel inca o legitimitate.

Trebuie subliniat ca la o incercare, astazi, de a se reconstitui 'cerul' observat de Zamolxis, ar aparea probleme majore, datorita procesiei echinoctiilor in timpul celor peste 2. 500 de ani trecuti, in care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat in sens retrograd cu cca. 28 de grade fata de constelatiile zodiacale. In ce priveste 'observatorul', acesta este o crevasa amenajata in Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, latime 2 m, inaltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordica si 22 42' 44'' longitudine estica, altitudinea fiind de de 2. 150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putand fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gasesc si astazi stanele, care acum doua milenii si jumatate 'asigurau' probabil pe cel de la 'observator'. Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al varfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcatuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, 'pestera' sugereaza o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. realizarea constructiei subpamantene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decat o motivatie - o credinta intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale la un inalt nivel. . In afara de acel 'confort astronomic' necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei varfuri, posibile elemente de triangulatie pentru masuratori ceresti.

Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis intrupeaza geniul religios al daco-getilor, pentru ca, in ultima instanta el reprezinta spiritualitatea autohtonilor, a acelor stramosi aproape mitici invinsi de romani.

Literatura ii atribuie sensuri simbolice, de figura aurorala a spatiului mitic romanesc. In poemul Memento mori, Eminescu il prezinta in ipostaza de zeu razboinic:

Si Zamolxe, cu uraganul cel batran, prin drum de nouri

Misca caii lui de fulger si-a lui car.

Invesmantat cu hlamida alba, Zamolxe conduce ostirea daca impotriva romanilor; portretul sau este realizat in replica la cel al lui Zeus:

Ca o negur-argintie barba lui flutura-n soare,

Pletele-n furtuna-nflate albe ard ca o ninsoare,

Colturoasa lui coroana e ca fulger impietrit,

Impletit cu stele albastre. Rasturnat in car cu rune,

Cu-a lui mana arata drumul la ostirile-i batrane

Si de dor de batalie crunt e ochiul stralucit.

In poemul „Gemenii“ apare ca zeu al armoniei, insotit de luna si soare:

In capul mesei sade Zamolxe, zeul getic,

Ce lesne urca lumea cu umaru-i atletic.

In dreapta lui sub valul de ceata mandrul soare,

In stanga-i sade luna sfioasa, zambitoare.

Tot ca zeu suprem, capabil sa readuca viata in trupul inghetat de moarte este infatisat si in poemul Strigoii.

Lucian Blaga scrie o drama intitulata Zamolxe, in care abordeaza problema nasterii religiilor; subintitulata mit pagan, scrierea sa il prezinta pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru ca propavaduieste credinta in Marele Orb; timp de sapte ani traieste intr-o pestera din mijlocul padurii. Intre timp, ideile lui se raspandesc in cetate. Simtindu-se amenintat de noua religie, marele mag al dacilor hotaraste sa-l transforme pe Zamolxe in zeu. Ii comanda o statuie, iar cand profetul se reantoarce in postura de strain salbaticit gaseste lumea adunata la templu pentru a-i inalta statuia. Magul ii explica acest demers:

Poporul se razbuna

fara sa vrea fara sa stie.

Ai incercat sa-l scapi de zei

si azi iti ai si tu

un chip de piatra printre ei!

Furios pe manevra preotului, isi distruge statuia starnind revolta multimii care il ucide cu bucati din statuie. In final, lumea recunoaste in cel mort pe Zamolxe si realizeaza ca prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugereaza discret ca instituirea unei ordini religioase are nevoie de o jertfa; de altfel, in singuratatea pesterii sale Zamolxe primeste mai multe semne care ii vestesc sacrificiul.

Putine referinte antice descriu, nu intotdeauna la fel, zeul suprem al daco-getilor, Zamolxis prezentindu-l fie ca pe o divinitate htonica, fie personificind cerul sau prin cumul de atribute—erou civilizator, zeu mesianic, invatator si judecator al oamenilor vii si gazda cereasca prielnica si mintuitoare a mortilor, aratindu-ne deci o divinitate totala.

Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai elementele din care se poate deduce, cu minima incertitudine, ca Zamolxe a fost un erou national, unul din acele personaje ilustre pe care mitologia le numeste initiati, ceea ce se intimpla de obicei in epoca de formarea miturilor, cind, dupa disparitia sa, eroul, care a fost invatator si judecator al poporului sau, a fost transformat in zeu.

Izvoarele antice sint putine si incerte:

'astfel se spune ca un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obtinut oarecare informatii despre fenomenele ceresti, in timpul peregrinarii sale in Egipt. Intors in patrie, Zamolxe a dobindit respectul cirmuitorilor si pe al poporului, ca talmacitor al fenomenelor ceresti. In cele din urma a izbutit sa-l convinga pe rege sa si-l faca asociat, ca pe un om ce avea insusirea de a dezvalui vointa zeilor. La inceput i s-a incredintat doar functia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el insusi. Zamolxe si-a ales o anume pestera, inaccesibila tuturor celorlalti, si acolo isi petrecea viata, intilnindu-se rar cu oamenii, afara de rege si de dregatorii lui. Regele, cind a vazut ca oamenii sint mult mai supusi fata de el decit mai inainte, ca fata de unul care le da porunci dupa indemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dainuit pina in vremea noastra;dupa datina, mereu se gasea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geti acest om era chiar numit zeu. Pina si muntele cu pestera a fost socotit sfint si asa il si numesc. Numele lui este Kogaionon, la fel ca al riului care cuege pe linga el. Apoi cind peste geti a ajuns sa domneasca Burebista, impotriva caruia divinul Cezar s-a pregatit sa porneasca o expeditie, aceasta cinste o tinea Deceneu. Iar practica pythagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei ca o porunca data de Zamolxe' (Strabon, Geografia, VII, 3, 5)

'Dupa aceea am aflat de la helenii care locuiesc in Hellespont si in Pont, ca acest Zamolxis ar fi trait in Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesachos. Dobindind, dupa aceea libertate, ar fi strins multa bogatie si astfel, cu averea cistigata, s-ar fi intors, printre ai sai, bogat. Deoarece tracii traiau in cumplita saracie si erau lipsiti de invatatura, acest Zamolxe, intru-cit traise printre eleni, indeosebi in preajma lui Pitagora, omul cel mai intelept al Helladei, cunoscind astfel modul de viata ionian si niste moravuri mai de soi decit cele din Tracia, a cerut sa i se cladeasca o sala de primire unde le oferea ospete, cetatenilor de vaza; in timpul ospetelor, ii invata ca nici el, nici oaspetii sai, nici urmasii lor, nu vor muri vreodata, ci numai se vor muta intr-un loc unde, traind de-a pururi, vor avea parte de toate bunatatile. In tot acest rastimp, cit isi gazduia oaspetii vorbindu-le astfel, poruncise sa i se faca o locuinta subterana. Cind locuinta a fost gata, el a disparut dintre traci, coborind in adincimea incaperilor subterane, unde a stat ascuns trei ani. Tracii l-au regretat si l-au bocit ca pe un mort. Dar in al patrulea an, a aparut iarasi dinaintea tracilor, facindu-i astfel sa creada tot ce le spunea. Iata ce istorisesc helenii ca ar fi facut. Intrucit il priveste pe Zamolxe, ca si locuinta lui de sub pamint, eu nici nu tagaduiesc toate cite s-au spus, nici nu le cred insa prea mult. Cred totusi ca acesta a trait mult inainte de Pitagora. Dar de nu va fi fost Zamolxe decit un om ori nu va fi fost decit un zeu de pe meleagurile Getiei, il parasesc' (Herodot, Istorii, IV, 95—96)

'La fel este si acum cu descintecul nostru. L-am invatat acolo, inarmata, de la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe, despre care se spune ca ii fac pe oameni nemuritori. Iar acel trac ma incredinta ca au dreptate confratii sai din Hellada sa sprijin ceea ce ziceau adineauri. Dar, a adaugat el, Zamolxe, care e regele nostru, dovedeste, ca un zeu ce este, ca tot asa cum nu se cuvine sa incerca a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici Sa tamaduim capul fara sa tinem seama de trup, cu atit mai mult nu trebuie sa incercam a vindeca trupul fara a cauta sa tamaduim sufletul ; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este ca ei nesocotesc intregul, pe care ar trebui sa-l ingrijeasca, iar daca acestui intreg nu-i merge bine, nu poate sa-i mearga bine nici partii. ' (Platon, Charmides, 156 d—e)—Socrate intr-un dialog platonician.

'Zamolxe—pretindea ca lui ii daduse legile Hestia' (Diodor din Sicilia)

Zamolxe mai este amintit de Apulius, de Lucian din Samosata, de Enea din Gaza, Origene(Contra Celsum, III, 54), Porphirius (232-304), Iamblichos, Iulian Apostatul, Hesychios din Alexandria, Clement Alexandrinul(Stromateis, V, 213), Iordanes (Getica, V, 40)

In plus, Platon il mai compara pe Zamolxe cu hiperboreul Abaris, socotindu-i pe amindoi mari mesteri in arta incantatiei.

Din reperele antice se poate trasa un contur al personalitatii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere initiatice(magia psihomedicala-[Platon] si mitul unitatii trup-spirit[divinitate-omenire] confirmata de trimiterea la calendarul specific dacic, si de asemenea cu trimiterea la doctrina orfica ) si de lipsa totala a thanatofobiei la geto-daci subliniaza caracterul cu desavirsire original a lui Zamolxe in panteonul lumii antice. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperisurilor la templele dacice, zeul era adorat pe virfuri de munte(Kogaion), de ritualul funerar(incinerarea sugereaza ridicarea la cer odata cu fumul) si cu atit mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxe, care soli, aruncati fiind in sus ca sa cada in sulite, se credea ca vor ajunge sus la zeu in cer nu ca umbre ci corporal(trupul lor era impiedicat sa moara avind contact cu pamintul si desigur dupa jertfa trupul era ars pe rug) Herodot ne arata si ritualul trimiterii solului:

'tot la al cincilea an, ei (geto-dacii )trimit la Zamolxe un sol, tras la sorti, cu porunca sa-i faca cunoscute lucrurile de care, de fiecare data, au nevoie. Iata cum il trimit pe sol. Unii dintre ei primesc porunca sa tina trei sulite(cu virful in sus), iar altii, apucind de miini si de picioare pe cel ce urmeaza sa fie trimis la Zamolxe si ridicindu-l in sus il arunca in sulite. Daca—strapuns de sulite---acesta moare, getii socot ca zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc invinuiri solului zicind ca este un om ticalos si, dupa invinuirile aduse, trimit pe altul, caruia ii dau insarcinari inca fiind in viata. Aceiasi traci, cind tuna si fulgera, trag cu sagetile in sus, spre cer, si ameninta divinitatea(care provoaca aceste fenomene) deoarece ei cred ca nu exista alt zeu in afara de al lor' (Herodot, Istorii, IV, 94)

Multitudinea de aspecte ne pot ajuta sa construim un portet mitic, astfel Zamolxe a fost : DAIMON GETIC(Herodot), INITIAT(Strabon, Iordanes, Herodot), MEDIC PSIHOTERAPEUT(Platon), LEGISLATOR(Diodor din Sicilia), PROFET(Strabon), MARE PREOT SI REFORMATOR RELIGIOS(Herodot, Iordanes, Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII(Al. Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS(R. Vulcanescu), ZEUL-MOS (N. Densusianu) In linii mari doctrina zamolxiana respecta urmatoarele principii:nemurirea ca atare(Herodot) sau imortalitatea sufletului(neexistind credinta celtica in metempsihoza);vindecarea prin corelatia trup-spirit ceea ce indica omul integral(Platon);ascetismul—urmarind sa nu foloseasca nimic viu in hrana;predicarea curajului cel putin la ktistai(Strabon);cunoasterea astrelor(Iordanes);morala dreptatii si a cinstei(Herodot)

Dupa unii scriitori, Zamolxis a fost daimon getic (Herodot) sclav al lui Pytagora (Herodot, Strabon, Celsus, Origene) intelept initiat (Strabon, Iordanes), intelept prepitagoreic (Herodot), erou civilizator zeificat (Herodot, Strabon) mag si medic psihoterapeut sau rege ajuns zeu (Platon) legislator (Diodor din Sicilia), filosof savant (Iordanes), profet (Strabon), reformator religios cultural si politic (Herodot; Iordanes), mare preot al divinitatii daco-getice supreme (Strabon), personaj mort si inviat (Celsus), divinitate feminina (Suidas), Hiperboreu (Clemet Alexandrinul), Saman (E. R. Dodds), zeu dyonisiac dupa modelul Sabazius (G. G. Tocilescu) zeu celest si atmosferic (V. Parvan), zeu uranian (M. Eliade), zeu urano-solar evoluat dintr-un zeu htonic (H. Daicoviciu), zeu htonic (I. I. Russu), divinitate initiatica (T. Herseni), profet htonic, naturist si initiatic al unui zeu suprem (R. Florescu), zeul carpatic al nemuririi (Al. Busuioceanu), zeu totemic intruchipand ursul (R. Vulcanescu), un zeu care reapare periodic (Al. Popescu), Zeul-Mos (N. Densusianu, R. Vulcanescu).

Este cert ca acest cult a influentat sau a fost influentat de celti. O data la 4(5) ani se sacrifica un sol sacrificiul nu se producea pe pamant ci in aer iar solul era ales in urma unor teste. Daca solul nu murea era invinuit si se trimitea alt sol.

Doctrina zamolxiana avea, in linii mari, urmatoarele principii:

-nemurirea ca atare (sau numai imortalitatea sufletului).

-vindecarea prin corelatia trup-suflet

-ascentismul

-predicarea curajului, mai ales la caste ktistailor, ai caror membrii erau lipsiti de teama

-cunoasterea astrelor

-morala dreptatii si a cinstei

Conturul personalitatii marelui zeu dac este absolut original in panteonul antic european, prin sistemul de mistere initiatice, magia psihomedicala, mitul unitatii spirit-trup, respectiv divinitate-umanitate (confirmat de trimiterea rituala a solului in cer), mitul unitatii astrale (confirmat de calendarul specific al dacilor) ca si absenta totala a thanatofobiei (confirmata de constiinta dacilor ca, initiati intre Zamolxe ei ajung nemuritori cu adevarat). Urme ale cultului zamolxian se gasesc in folclorul romanesc (Mosii; Caloianul) dar dintre toate cultele antice, aceste s-a pretat cel mai mult la crestinare. Crestinismul ortodox a preluat, odata cu enoriasii si majoritatea conceptelor zamolxiene trecerea facindu-se lin si organic. populatia locala nu a fost crestinata cu edicte sau cu forta si nici nu a cunoscut razboaiele religioase.

SIMILITUDINI

Zamolxis invata ca'nici el si nici adeptii sai, nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge intr-un loc anume, unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunataturile lumii' (Fontes, II, 19 ) Isus Cristos invata 'cel ce crede in mine, chiar de va muri va trai. Eu le dau viata vesnica si nu vor pieri niciodata […] dar cei rai vor merge la osinda vesnica iar dreptii la viata vesnica' (Ev. Matei, 25, 46)

  MOSTENITORII STELELOR

  HertoValus (aprox. 683 i.d.h)

  Cam la amurg, in jurul focului

  Artemis si suratele ei

  Batrini, barbati, femei, copii

  Vegheaza in mila cerului

  Tot intrebind-o Artemis spune:

  Fericiti cei cutezatori

  Ca a lor este victoria

  In plaiurile cele sfinte

  Fericiti cei ce pling, ca aceia

  In dalbe ceruri se vor mingiia

  Fericiti cei blinzi, ca aceia

  Vor mosteni intreg pamintul.

  Fericiti acei ce flaminzesc

  Si acei ce inseteaza de stiinta,

  Ca aceia se vor satura

  Si niciodat anu vor mai rabda

  Fericiti aceia care muncesc

  Pamintul facindu-l gradina

  Ca ei vor culege roadele

  In gradinile cerurilor

  Fericiti vor fi cei milostivi

  Ca aceia se vor mintui

  Fericiti cei curati in suflet

  Ca s-or hrani doar cu lumina

  Fericiti facatorii de pace

  Ca fii cerului se vor chema

  Fericiti cei prigoniti pentru

  Dreptate, ca a lor este cerul.

  Fericiti veti fi voi, initiati

  In Legamintul Tainic si Nou

  Ca voi veti bea din Apa vie

  Si veti gata renasterile

  Primind pe veci ca mostenire

  Fiecare cite o stea in dar

  Veghind Divina Rinduire

  Investiti cu glorie si dar!

Herto Valus „Cartea Secreta“ PREDICA DE PE MUNTE A LUI ISUS (aprox. 30 en. )

  Vazind multimile, Isus

  S-a suit in munte si asezindu-se,

  Ucenicii lui au venit la el,

  Si deschizindu-si gura

  Ii invata zicind:

  Fericiti cei saraci cu duhul

  Ca a lor este imparatia cerurilor,

  Fericiti cei ce pling ca aceia

  se vor mingiia,

  Fericiti cei blinzi, ca aceia

  Vor mosteni pamintul

  Fericiti cei ce flaminzesc

  Si inseteaza de dreptate,

  Ca aceia se vor satura

  Fericiti cei milostivi

  Ca aceia se vor milui,

  Fericiti cei curati cu inima

  Ca aceia vor vedea pe Dumnezeu

  Fericiti facatorii de pace

  Ca aceia fiii lui D-zeu se vor chema

  Fericiti cei prigoniti pentru dreptate

  Ca a lor este imparatia cerurilor

  Fericiti veti fi voi cind va vor ocari

  Si va vor prigoni si var zice tot

  Cuvintul rau impotriva voastra,

  Mintind din pricina mea.

  Bucurati-va si va veseliti

  Ca plata voastra mult aeste

  In ceruri, ca asa am prigonit

  Pe proorocii cei dinainte de voi.

  Noul testament; Evanghelia dupa Matei cap. 5, 1—12

  (scrisa aprox. sec 3en)

Niciodata adoratorii lui Zalmoxis n-au inteles sa cedeze fara lupta” afirma un istoric contemporan. Aceasta credinta in nadejdea existentei razboinice vine din adancul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului. Vasile Parvan il surprinde esential in Getica – “sufletul e nemuritor. Trupul e o impiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire: de aceea el nu are nici un pret, poftele lui nu trebuie ascultate, la razboi el trebuie judecat fara parere de rau. Omul nu poate ajunge la nemurire decat curatandu-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdarire a sufletului. Prin asceza si monoteism, dacii respectau precepte crestine inainte de crestinism.

Pentru daci, odiseea sfantului Andrei a venit in intampinarea ethosului zalmoxist. O viziune a modelelor exemplare confirmata de Porphirios atunci cand relateaza ca pe Zalmoxis, daco-getii “il adora ca pe Heracles”. Ni se dezvalule astfel si un alt aspect al principiului zalmoxist, care duce la existenta unui cult al eroismului “la cele mai razboinice populatii” - cum numea Pliniu cel Tanar pe stramosii nostri. Istoriografia a dat numeroase valente timpului: ciclic, spirala, vertical. Mircea Eliade vorbea despre un timp al oamenilor cavernelor precum si de unul al grecilor ca un timp ciclic, mitic al eternei reintoarcei. Pierre Chaunu in lucrarea sa Istorie si decadenta creioneaza un timp al verticalitatii, considerand timpul iudeo-crestin, timpul nostru contemporan.

“Din traci s-au nascut romanii” spunea Mihai Eminescu intuind esenta etnica a poporului roman. Romanii au mostenit de la daci, ramura nordica a tracilor, tipul si trasaturile de suflet intru Zamolxis.

Constantin Brancusi, sculptorul roman al universalitatii, mostenit a insufletit intr-o binecunoscuta sculptura a sa, “Cumintenia Pamantului”, o trasatura ingenua de bun simt incarnat din spiritul neamului nostru. Popor cu adanci radacini taranesti, in spatiul mioritic, romanii au cultivat bunul simt, smerenia, buna vecinatate. Peste ei, de-a lungul istoriei au trecut toate invaziile barbare din spatiul euro-asiatic. Ei au ramas aici ca o piatra din muntele Kogaionullui. Aceasta trainicie telurica izvoraste din originea milenara, de la inceputul vietii umane, a stramosilor neamului romanesc, pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice. Din aceasta experienta milenara s-a nascut intelepciunea “Cumintenia Pamantului”.

Viata pe aceste meleaguri “gura de rai” a fost supusa permanentei incursiuni barbaro-satanice. Daco-romanii s-au aparat, razboit, rasculat, numai atunci cand “a ajuns cutitul la os”.

O alta fateta a spiritului nostru o gasim in acel weltanschaung razboinic, haiducesc, “a se face nemuritor” (Herodot): care este sufletul zalmoxist, sub semnul lupului. Lup -”daos”- este numele de origine indo-europeana a dacilor ca temelie a “Cuminteniei Pamantului”.

De la daci, romanii au mostenit aceasta sinteza intre “cumintenia pamantului” si spiritul trairii razboinice”. Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit aceasta traire spirituala in cele doua poeme din “Tristele” si “Scrisori din Pont”. Iata versunile din “Tristele”, dacii: au glas aspru/chip salbatic, si sunt cea mai adevarata intruchipare a lui Marte/ Parul si barba lor n-au fost tunse niciodata/ Mana lor dreapta e totdeauna gata sa infinga cutitul / pe care il are legat la sold orice barbar. ” In “Scrisori din Pont” Ovidiu spunea: “un batran, care intamplator se afla in acea adunare, / raspunse vorbelor mele astfel, / Si noi, bunule oaspe, cunoastem numele prieteniei, / noi care locuim departe de voi, la Pont si la Istru”.

Prin aceasta mostenire ancestrala zalmoxista romanii s-au ridicat intotdeauna la lupta, razvratire, razboi de cate ori fiinta lor a fost agresata de factori externi.

Astfel, din adancul metafizic at trairii romanesti s-au nascut simboluri nationale unice, colectivitati unite in individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din sirul lung aI eroilor neamului.

Romanii au creat propriul lor timp, cel al trairii telurice, chtonice ancestrale, metafizice - Timpul transcendentei ce leaga pe Pamant si in Ceruri omul si neamul cu Dumnezeu intr-o trinitate a vesniciei. Iisus ne-a relevat ca neamurile se infatiseaza in fata Domnului, neamurile ca o creatie fireasca divina vesnica opuse contopirii cosmopolite, federative.

Urmand linia individ-neam-Dumnezeu, unita prin forta esentiala a iubirii crestine avem a contopire a implinirii individului si neamului intr-o unitate inseparabila. Invierea si misionarismul individului au continut numai atunci cand omul se jertfeste pentru mantuirea sufletului neamului sau.

Iisus ne-a relevat puterea sacrificiului. Pentru neam sacrificiul eroului reprezinta mantuirea sufletului colectiv. In acest fel se explica sacriflciul individual al celui mai bun si frumos fiu al neamului, pe altarul credintei lui Zalmoxis (fapt consemnat de Herodot) pentru victoria in razboi - Fiinta Omului pentru perenitatea fiintei Neamului, intr-o simbioza indestructibila.

Pentru romani, urmasii dacilor, mitul, credinta in Zalmoxis, in “a te face nemuritor” se substituie Vechiului Testament, devenind temelia intelegerii si trairii firesti a sensurilor Noului Testament. Radacina ancestrala zalmoxista este un izvor spiritual ce daruieste viata perpetua spiritualitatii noastre ortodoxe.

Pornind de la aceasta adorare a lui Zalmoxis de catre vechii daci, putem descoperi cai nebanuite ale sufletului stramosilor nostri.

Dacii sunt cel mai deosebit popor din spatiul european si universal. O sinteza unica de cultura si civilizatie originara. Ei sunt dupa Nicolae Densusianu obarsia panthenonului grec, scuar al zeilor. Dacii “cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii” (Dio Cassius), au fost cu siguranta “cei mai viteji si mai drepti dintre traci” (Herodot). Originea lor a nascut multe controverse, dar datorita cercetarilor din ultimii ani, in special ale lui Nicolae Miulescu prin cartea „Dacia - Tara Zeilor“ s-au dezvelit multe secrete despre trecutul stramosilor nostri. Nicolae Miulescu afirma ca populatia continentului nostru are la baza doua mari grupuri de europeni care, avand aceleasi radacini de la omul erei glaciare, s-au diferentiat unul de celalalt pana au format astfel doua mari familii inrudite. Ramura nordica, pe care o numim baltica - masuriana () popoarele germanice si cele slave (…) cea de-a doua ramura, ramura de sud, era formata din acea populatie care s-a dezvoltat in bazinele mai joase si a devenit ceea ce am numit noi carpato-dunarenii (carpato-istrieni)” “Dacii s-au nascut sub semnul lupului, al razboiuIui, inca din timpuri imemorabile, legendare. “Grupul carpato-dunarean, dezvoltandu-se ca un prim nucleu in tara din urul muntilor () de unde cele mai frumoase rauri se indreptau spre Dunare (Istrul), care le aduna in apele ei curgatoare, dupa ce a adoptat viata de tip pastoral a inceput sa se simta tot mai inghesuit intre dealurile natale” (Nicolae Miulescu). Asa cum grecii au prin Homer, legenda razboaielor Troiei, Nicolae Miulescu vine cu teoria unui razboi, un fel de Goterdamerung al dacilor sustinand o cucerire de catre stramosii nostri a subcontinentului indian, aducand pentru aceasta afirmatie dovezi de asemanare intre limba daca si cea sanscrita. Nicolae Miulescu aseaza epopeea razboinica din Mahabharata si Ramayana la originea spiritului razboinic al dacilor.

Ion Horatiu Crisan in „Civilizatia geto-dacilor“ vorbeste despre influenta miceniana asupra caracteristicilor armelor de lupta dace in epoca bronzului. Dar mergand pe linia teoretica care o impune Nicolae Densusianu in “Dacia preistorica” vom putea sustine ca topoarele de lupta din tezaurul de la Tufalau sau sabia de la Perisani - toate cu profunde caractere miceniene - dupa I. H. Crisan - pot fi considerate prin teoria lui Nicolae Densusianu ca originare din spatiul carpato-­dunarean. Un model al mijloacelor de lupta pe care micenienii, vechi greci, il preiau de la daci. In acest mod au preluat si orfismuI sau samanta filosofica a lui Pitagora.

Dacii - in semnul lupului - dupa o ipoteza a lui I. H. Crisan isi trag denumirea “dintr-un cuvant - daca - ce ar fi desemnat un pumnal scurt cu lama curba, armä specifica a geto-dacilor, numai ca un asemenea cuvant nu este atestat in texte literare sau inscriptii. Arma specifica dacilor in textele de limba latina se numeste sica. ” Mai degraba exista o apropiere intre denumirea dacilor cu indo­-europenismul “dhaukos”, ce inseamna lup. Deci aceasta asemanare justifica apropierea pe care o face I. H. Crisan, ca “legatura intre numele dacilor prin lup sugereaza originea totemica ce ar putea fi sustinuta si de stindardele in forma de cap de lup intalnite pe Columna lui Traian sau pe ceramica”.

La daci religia se interfera intr-o sinteza inseparabila cu doctrina militara. . Herodot remarca doua lucruri la daci “daca ar avea a singura conducere si s-ar intelege intre ei ar fi dupa parerea mea de neinfrant si cu mult mai puternici decat toate semintiile pamantului” si faptul ca “stapanesc mestesugul de a te face nemuritor. () si faptul ca ei nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis”. Numai aceasta credinta organica explica marile victorii ale dacilor in luptele cu scitii, persanii, macedonenii, celtii sau romanii.

Sunt interesante de analizat doua texte ale unui istoric antic, Strabon, pentru a surprinde stransa legatura intre cele trei elemente de rezistenta ale neamului dac: Zalmoxis, rege, armata. Strabon face urmatoarele referiri la Burebista “ajungand in fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista i-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinerea de la vin si ascultare fata de porunci, incat in ultimii ani s-a facut un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba inca a ajuns sa fie temut si de romani”. Denumirea de geti a fost data dacilor de greci care aveau obiceiul sa dea denumiri diferite de numele pe care si-l dadeau popoarele siesi. Dupa Strabon, dacii se numeau “daoi”. Iar a traditie consemnata de Hesychios ne informeaza ca daos era numele frigian al lupului. Dupa Mircea Eliade dacii se numeau ei insisi mai demult “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor, cei ce seamana cu lupii”. Tot dupa Eliade numele lor etnic deriva foarte probabil din iranianul “dahoe”, ce inseamna “lup”. Lupul in antichitate era simbolul ‘fugarului”, o ipoteza susceptibila de a explica numele dacilor scoate in evidenta capacitatea de a se transforma in lupi (). Imitarea rituala a lupului caracterizeaza indeosebi initierile militare si prin urmare ale celor Männerbunde, confreriile secrete de razboinici” (Mircea Eliade).

Eliade afirma ca datorita eroismului si tenacitatii tineretului razboinic al unui trib, epitetul lor ritual “lupii” a devenit numele intregului trib! Mai departe Eliade crede ca “epitetul acestor tineri imigranti victoriosi a fost acceptat de aborigenii invinsi si supusi. Continuand putem afirma ca numele lor de daci vine de la un grup de tineri razboinici razvratiti, purtatori de sabie, care la romani sunt cunoscuti ca haiduci ce impun societatii dacice epitetul lor ritual de lupi. Conducatorul acestui grup a fost probabil un tanar cu numele de Zalmoxis care a daruit dacilor un principiu religios ascetic monoteist, monogam precum si credinta in nemurire; un principiu compatibil cu spiritul razboinic al oamenilor locului. S-a creat astfel o stare de spirit unificatoare care a dus la ivirea unei armate invincibile cu un rol hotarator in formarea statului dac centralizat al lui Burebista. Aceasta credinta naste tipul de rege - zeu - conducator suprem al armatei. Remarcabila este descoperirea in anii ‘50 ai secolului XX a unei inscriptii datand din jurul anului 300 inainte de Hristos, cu numele regelui dac Zalmodegekos. Aceste nume ale regelui sintetizeaza functia politicpa de rege cu cea spirituala intru Zalmoxis. Regele dac devine simbolul unui principiu spiritual si credintei in nemurire si vitejie. O data cu Burebista se produc mutatii importante privind rolul regelui in spiritualitatea dacica. Cu doua secole inainte de Burebista, dupa victoriile lui Dromichaites impotriva lui Lisimah, datorita influentelor negative ale coloniilor grecesti de la Pontul Euxin asupra moravurilor si credintei dacilor se remarca o decadere a spiritului combativ din cadrul armatei dace al razboinicilor lupi.

Aceasta pervertire a credintei traditionale dace s-a sfarsit odata cu Burebista. Perioada o putem incadra cronologic intre 290 si 80 inainte de Hristos. Inca pe vremea lui Dromichaites, cel care l-a invins pe regele macedonian. Diodor din Sicilia ne arata cum dacii i-au cinstit pe prizonierii macedoneni cu mese bogate, iar ei desi erau invingatori au pastrat atitudine rezervata si modesta deoarece Zalmoxis nu avea nevoie de sclavi ai placerilor ci de oameni robusti, puternici, capabili sa indure foametea si setea, sa reziste durerilor fizice si sa infrunte moartea cu neasemuit curaj.

Dacii, asa cum ne arata Jordanes dupa victoria asupra generalului roman Fuscus “i-au numit pe conducatorii lor semizei, adica “anzi” si nu simpli oameni.”

Porphirios relateaza ca pe Zalmoxis, dacii 'il adora ca pe Heracles'. Odata cu Burebista are loc o renastere a credintei traditionale dace. Burebista cu ajutorul marelui preot Deceneu repune in drepturi vechea religie a lui Zalmoxis, vechile rituri traditionale, oarecum uitate si datorita razboaiebor intestine intre daci, precum si a influentei celtilor. In vremea lui Burebista are loc o revolutie a fondului autohton autentic. Strabon in Geografia arata ca Deceneu era “barbat vrajitor, care umblase prin Egipt si invatase oarecare semne de proorocire, lasand a se crede ca ii sunt cunoscute tainele divine. Dupa catva timp era socotit chiar zeu (…). Ca dovada de cat il ascultau getii, e ca s-au lasat convinsi sa-si starpeasca viile si sa-si duca viata fara vin”. Relatarea ne dovedeste ca Zalmoxis era un principiu, o stare de spirit, ascetica, unificatoare, creatoare de religie si stat. Deducem din text cum dacii inlatura influentele orgiastice ale cultului lui Dyonisos care contribuiau la o scadere a combativitatii razboinice. In acea perioada are loc o regenerare morala prin Zalmoxis.

Grigore Tocilescu afirma ca in Dacia ar fi existat familia poligama. Burebista si Deceneu a interzis tocmai pentru a feri de moleseala soldatul dac. S-a dus o lupta acuta impotriva dezintegrarii si disolutiei valorilor traditionale dace, de sorginte zalmoxista. Pe Deceneu il interpretam ca pe un restaurator, nu ca pe un creator de religie. Odata cu epoca lui Burebista, regele pastreaza functia politica si militara dar pierde din prerogativele spirituale care trec in seama marelui preot Deceneu, care devine un fel de patriarh al dacilor - functia spirituala ce precede Patriarhia ortodoxa la romani.

In jurul anului 80, inainte de Hristos, a avut loc o revigorare a spiritului razboinic al dacilor. Ovidiu il surprinde in Tristele. Spirit razboinic, Zalmoxis, personaj consubstantial a daruit Daciei o religie compatibila cu sufletul razboinic al stramosilor nostri. Zamolxis precede eroii nostri nationali, Mircea, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu si bineinteles si multi altii. Acesti eroi au ceva din spiritul de sacrificiu al haiducului, din acel ceva jertfit intru nemurirea lui Zamolxis.

Numeroase sunt reprezentarile calaretului pe placutele de argila de la Letnita. El este imbracat in armura cu sulita in mana atacand un urs ce sta inaintea calului. Si sub cal este reprezentat un lup. Acest personaj il putem considera o reprezentare a lui Zalmoxis sub chip de Sfantu Gheorghe.

Dacii s-au crestinat repede si datorita preceptelor bui Zamolxis: monoteism, nemurire, lumea de dincolo, care au facut din daci crestini inainte de crestinism, iar din MarelePreot, un patriarh inainte de patriarhie.

Poporul roman, urmasul dacilor, a preluat matricea de la Zalmoxis intr-o treime mitica a spiritualitatii neamului sintetizata in ciobanul din Miorita, care accepta moartea cu seninatatea unui dac, a Mesterului Manole ce-si sacrifica cea mai draga fiinta pentru biserica crestina, simbol at temeliei si trainiciei neamului romanesc. Nu in ultimul rand Zalmoxis se regaseste in Toma Alimos ca spirit de dreptate, revolta si neatarnare crestina - un Zalmoxis ce revine azi in sufletele noastre.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 113
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved