Anatol Emilian Baconsky (1925-1977)

Anatol Emilian Baconsky

S-a nascut la 16 iunie 1925 in comuna Cofa, la sud de oraselul Hotin (Basarabia), dintr-un tata preot si o mama invatatoare.
In 1936, devine elev al Liceului Alecu Russo din Chisinau, iar in 1943 debuteaza in revista scolii, Mugurel, cu poezia Liniste.
Din cauza razboiului, intreaga familie se refugiaza in 1944 in Oltenia. Anatol Emilian Baconsky isi continua studiile la Liceul 'Al. Lahovary' din Ramnicu Valcea, pe care il absolva in 1945. In acelasi an se inscrie la Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj.
Productiv si adaptabil, publica in presa vremii poeme propagandistice, articole despre scriitori sovietici etc. Imediat dupa terminarea facultatii, in 1950, devine secretar de redactie la recent infiintatul lunar de cultura Almanahul literar din Cluj si incepe sa colaboreze la oficiosul PCR, Scanteia. In acelasi an debuteaza editorial cu volumul Poezii.
Devotamentul ostentativ fata de cauza stalinista nu-l scuteste de critici pe tema 'narcisismului', a 'falsei combativitati'. Totusi, cariera lui nu are de suferit. in 1954, cand Almanahul literar devine revista Steaua, A. E. Baconsky este numit redactor-sef al noii publicatii. Scriitorul descopera placerea de a calatori in strainatate, care il va transforma treptat, de-a lungul anilor, intr-un cosmopolit si un adept al modernitatii. inca din 1956, la primul 'Congres al scriitorilor din R.P.R.' tine un discurs, precaut din punctul de vedere al unui cititor de azi, dar socant in epoca, despre necesitatea de a nu se mai pretinde poeziei sa fie proza versificata.
In 1959 se muta la Bucuresti. Aici, pana la sfarsitul vietii, va trai numai din scris, fara sa mai detina vreo functie. Ca si la Cluj, la Bucuresti cucereste lumea literara si mondena, colaboreaza la cele mai importante publicatii (Gazeta literara, Secolul 20 s.a.), ii sustine pe tinerii scriitori, inclusiv folosindu-se de influenta pe care o are asupra unor inalti demnitari comunisti. Calatoriile in strainatate (in special in Occident) si vasta activitate de traducator ii accentueaza nonconformismul. incepe sa aiba o faima de nesupus, dar nu devine niciodata un opozant declarat al regimului. Relatiile lui cu oficialitatea se inrautatesc brusc dupa publicarea, in 1975, in revista vest-berlineza Kontinent, a romanului Biserica, respins de cenzura din Romania, si dupa difuzarea aceluiasi text de catre postul de radio Europa Libera.
Moare pe neasteptate, la cutremurul din 4 martie 1977.
Marxism-comunism romantat
Volumele de versuri scrise integral dupa metoda 'realismului socialist' - Poezii, 1950, Copiii din Valea Ariesului, 1951, Cantece de zi si noapte, 1954 si Doua poeme, 1956 - fac evidenta, de la inceput, o trasatura caracteristica lui A. E. Baconsky: neimplicarea in actul scrisului. Asemenea propagandistilor care taiau cu foarfeca litere dintr-un carton alb si le lipeau pe o panza rosie putandu-se gandi simultan la orice altceva, A. E. Baconsky versifica absent lozinci. Asa se explica de ce nu tresare cand intra in contradictie cu firescul vietii. in lungul poem despre binefacerile colectivizarii, La frasinii de la rascruce, ajunge la un moment dat sa-l acuze pe un chiabur ca le-a deschis copiilor sai gustul pentru invatatura:
'Are trei feciori si-o fata mare/ Si pe toti ii duce la oras/

Si s-au tras la carte, fratioare,/ Cum se trage vaca la imas.'

Este usor de sesizat ca poetul isi denigreaza mecanic personajul, privindu-i cu un dezgust nediferentiat toate actiunile, fie si nobile. El nu se gandeste la acuzat ca la un om, nu face un efort de imaginatie pentru a-l intelege, nu se simte angajat in ceea ce afirma. Foloseste imperturbabil cliseele de gandire recomandate de partidul comunist.

Poemele sunt istorioare pedagogice versificate. Contin personaje, dialoguri si, din cand in cand, descrieri de natura, pentru poetizarea atmosferei. Flagrant inestetic este tonul baladesc, adoptat in evocarea comunistilor:
'Uite, chiar acuma ne-a venit/ Un tovaras de la Judeteana./

Bucurosi ii spunem: Bun sosit!/ Arborii si-au tremurat coroana

(La frasinii de la rascruce).

In volumele urmatoare - Dincolo de iarna, 1957, Fluxul memoriei, 1957, Versuri, 1961, Imn catre zorii de zi, 1962, Fiul risipitor, 1964 - se observa stradania poetului de a se scutura de acest marxism-leninism romantat, de acest kitsch insolit rezultat din combinarea fortata a poeticii secolului nouasprezece si a unor sugestii folclorice cu ideologia oficiala. Sub pretextul ca scrie 'poezie de notatie', el se elibereaza treptat de obligatiile de propagandist. Dar si acum fabrica, nu creeaza poezie.
Ipostaza de profet sumbru
Ii reusesc in aceasta perioada mai ales poemele care constau in dezvoltarea metodica a unor idei. Este vorba de un lirism obiectivat, dovedind un singur lucru: ca autorul si-a completat intre timp educatia estetica. Iata, ca exemplu, poemul Prin padure primavara si iarna, constructie aproape perfecta, cu vagi si nesemnificative urme de retorism:
'in lunile de iarna trecand cu pasul rar/ Vezi arborii padurii cu-nfatisari egale /

Uscati ori vii cu totii asemenea iti par/ Cand neaua ii ascunde sub aripile sale./

Dar cand de primavara adie-ntaiul vant/ Si-n ramuri seva suie si mugurii deodata/

Deschid ochi verzi si limpezi rotind peste pamant/ intaia lor privire de pasare mirata,/

Atuncea prin padure deosebesti usor/ Uscatii arbori care par schelete/

ii vezi miscandu-si creanga in ritmuri desuete/ Streini de primavara ce arde-n jurul lor.'

Cartile despre care s-ar putea spune ca fac parte din a treia si ultima etapa - Cadavre in vid, 1969 si Corabia lui Sebastian, 1978 - ofera o reprezentare apocaliptica a civilizatiei secolului douazeci. Prin ele, A. E. Baconsky s-a reabilitat in fata opiniei publice, infatisandu-se ca un profet sumbru, aderent la festivismul si triumfalismul promovate de regimul comunist. Recitite azi, aceste carti par mult mai putin - aproape deloc - curajoase. In Cadavre in vid se pastreaza cu grija o desavarsita nedeterminare geografica, pentru ca sa nu se poata face niciodata o legatura intre starea de spirit a poetului si atmosfera morala din Romania:

'hoiturile toate au doua picioare, si fiece lucru/ lasa un SINGUR cadavru!

O, zeu al hienelor, da-ne legi noi,/ milostiveste-te pururi de stelele noastre/

coboara-ti in lucruri/ duhul tau fetid! Da-i fiecarui lucru/ multe, multe/

NENUMARATE/ cadavre!'

(Invocare pestilentiala).

In volumul postum Corabia lui Sebastian, masurile de precautie luate de poet sunt si mai vizibile, el criticand in mod declarat stilul de viata din Berlinul de Vest:

'Am vazut un maniac facand injectii trandafirilor/ am vazut o femeie de lemn am vazut un burghez/ dand o lamaie girafei din gradina zoologica// si n-am vazut decat pasari moarte, multe/

nenumarate pasari moarte in jurul automobilelor/ care faceau dragoste pe Landhausstrasse'

(Voluta monotona).

Din punct de vedere estetic, aceste poeme despre tehnicismul excesiv, despre alienare sunt neconvingatoare. Poetul are o atitudine teatrala: ni-l imaginam declamandu-si propriile versuri cu o voce cavernoasa. In plus, el dovedeste o surprinzatoare naivitate, deplangand saracia emigrantilor, imixtiunea nefasta a computerelor in viata oamenilor, competitia din jungla capitalista etc.
Intretinerea tendentioasa a misterului
In povestirile din Echinoxul nebunilor, 1967, autorul omite sistematic sa dea acele referinte pe care un prozator de formatie balzaciana le da cu prisosinta. El nu ne spune in ce tara si in ce epoca traiesc personajele, ce studii au, cu ce se ocupa. Daca totusi ofera cateva informatii de acest gen, o face doar in masura in care datele respective sunt prin insasi natura lor enigmatice.
Asa procedeaza si in povestirea Farul, cea mai cunoscuta din volum. Personajul principal este un tanar de optsprezece ani plecat intr-un ioras de miazanoaptei in cautarea unui iunchi din partea mamei, om intunecat si ascuns intr-o biografie obscura. Tanarul ajunge, dupa multe peregrinari, pe un tarm de mare pustiu, io coasta a nimanuii si se aciueaza pe langa un paznic de far, care inu era prea vorbareti. intr-o buna zi, fugarul descopera pe plaja 'cadavrul unui necunoscut'; in alta zi, hoinarind, ajunge la o coliba si cunoaste o femeie iabia trecuta de tinereteicu care petrece cateva ceasuri de obscenitati rituale, dar la un moment dat 'cineva', 'o umbra' apare la fereastra, se strecoara inauntru si ii aplica intrusului 'o lovitura surda in moalele capului'. Povestirea continua in acest stil evaziv pana la sfarsit. Toate caracterizarile sunt de o imprecizie cautata, intretinand tendentios misterul. intelegem repede ca autorul vrea sa ne infricoseze si, fiindca pune pasiune in incercarea lui, ne lasam infricosati. Are farmecul lui acest joc pe care nu l-am mai jucat din adolescenta.
Lui A. E. Baconsky ii reuseste o tentativa destul de riscanta si anume aceea de a ne determina sa acceptam o placere compromitatoare din punct de vedere intelectual. intr-una din nuvelele sale, Leonid Andreev incearca sa-l convinga pe cititor sa se plimbe, prin incaperea in care se afla, in patru labe, pentru a se elibera de orice restrictie impusa de civilizatie. Iar in unele cazuri - dupa cum afirma un psiholog francez - scriitorul rus se face ascultat. A.E.Baconsky nu merge atat de departe. El indrazneste totusi sa ne invite sa recunoastem prin insasi incantarea adolescentina cu care ii citim povestirile ca n-am pierdut cu totul gustul pentru o literatura considerata de oamenii cultivati ieftina.
Renuntarea la gratuitate
Pentru a ne linisti constiinta, el ne ofera alibiul rafinamentului, introducand chiar uneori, in bizarele lui naratiuni, sensuri 'filosofice'. in Cel mai mare, este reprezentata, de pilda, in maniera parabolica, nevoia fiintei umane de a-si inventa o divinitate, iar in Artistii din insula, tot in maniera parabolica, superioritatea vietii fata de arta. Asemenea insertii de ideologie strica insa, intr-o oarecare masura, frumusetea jocului. Proza lui A. E. Baconsky ii numita in mod curent fantastica, desi mai exact ar fi sa i se spuna stranie, intrucat, in loc sa realizeze rigurosul echivoc definit de Tzvetan Todorov, mentine o plurivocitate difuza, nebuloasa rezista mai ales prin atmosfera. La producerea si intensificarea efectului terifiant asupra cititorului contribuie taietura impecabila a frazei (despre care Eugen Simion spunea, inspirat, ca este 'incheiata la toti nasturii'). Constructia sintactica eleganta impune respect, ca un comunicat oficial, ceea ce face ca pana si descrierea celor mai neverosimile situatii sa para garantata.
Influentat probabil de criticii care au filosofat pe marginea textelor din Echinoxul nebunilor si le-au gasit semnificatii profunde, A.E. Baconsky a scris si un roman parabolic, Biserica neagra, referitor la modul de viata dintr-un sistem totalitar. Sistemul este reprezentat printr-un oras fara nume in care cersetorii au acaparat puterea si au trecut la persecutarea elitei, slujindu-se de o infernala politie secreta. Atmosfera este uneori kafkiana.

Se remarca insa faptul ca scriitorul a evitat sa includa in roman orice referire explicita la situatia din Romania postbelica, pentru a nu putea fi folosita ca proba impotriva lui la un eventual proces politic. Teama de a nu atinge vreun fir epic care curenteaza diminueaza forta romanului. Iar renuntarea la gratuitate, la jocul livresc reduce mult din farmecul cu care ne-au obisnuit povestirile.
Insemnarile de calatorie ale lui A.E.Baconsky, insumand multe sute de pagini, ilustreaza si ele evolutia scriitorului de la realismul socialist din deceniul sase la retorica existentialista si cosmopolitismul care erau la moda in lumea literara in deceniul sapte. Cele mai dense reflectii asupra oraselor straine vizitate (Viena, Salzburg, Paris, Milano, Roma, Venetia, Stockholm, Frankfurt, Koln, Hamburg, Munchen etc.) se gasesc in Remember, fals jurnal de calatorie, aparut in 1977, la cateva zile dupa moartea autorului (si a editorului, Mihai Gafita). Grav si solemn, inclinat spre calofilie, A.E.Baconsky confectioneaza un fel de ghiduri turistice pentru snobi, substantiale din punct de vedere cultural, inconsistente din punct de vedere existential:

'Relicvele sunt magnifice. Cateva coloane singuratice, statuile din marginea piscinei, boltile ramase intregi, zidurile, arcadele toate asa cum le vad invadate de vegetatie, subliniate de chiparosi negri, de arbusti, de ierburi constituie o priveliste fabuloasa'

(Roma).