Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Publius Ovidius Naso

Personalitati



+ Font mai mare | - Font mai mic



Publius Ovidius Naso

1. Contextul istoric: Inceputul Principatului (31 a.Chr.-14a.Chr.)



2. Contextul literar: Perioada clasica-augustana (31a.Chr.-14p.Chr.)

3.Repere biografice:

.s-a nascut la 20 martie 43 a.Chr. , intr-o familie de cavaleri din Sulmo, Sulmona de azi, din muntii Abruzzi;

.studiaza arta retoricii la Roma, apoi efectueaza calatorii de studiu la Atena si Asia Mica, printre obiectivele sale fiind vizata Troia; in timpul acestor calatori sufera moartea fratelui sau, fapt care-l marcheaza profund;

.nu se implica politic, dar frecventeaza cercurile literare din jurul lui Augustus, devenind un poet la moda;

.a fost casatorit de trei ori si a patruns in anturajul curtii imperiale, fiind prieten si cu poetii Tibul si Propertiu;

.8 p.Chr este relegat la Tomis, adica un surghiun in care i se permite pastrarea averii, din cauze necunoscute pana azi. Poetul aminteste in opera sa ca motivul exilarii il constituie opera sa "Ars amandi", mult prea indrazneata pentru acea vreme si o greseala, error, pe care refuza s-o revele, probabil din sfera politicului, avand in vedere ca isi castiga doi dusmani foarte puternici, Livia, sotia lui Augustus, si Tiberiu, fiul vitreg al imparatului si viitor suveran.

.17 sau 18 p.Chr. se stinge in exil, rapus de dorul tarii sale, dar si de clima prea aspra pentru un om de peste 50 de ani, obisnuit cu clima blanda a Italiei.

Ovidiu este prin excelenta un poeta ludens. La el, voluptatea artificiului poetic a atins punctul maxim, daca se poate spune asa. Amores reprezinta un corolar, un punct terminus al seriei elegiace latine. Dintr-o anumita perspectiva, erotica sa apare ca diminuare a autenticitatii trairii; pe de alta parte, poate fi vorba de o sublimare a galanteriei, insusi referentul elegiei (erosul) devenind un pretext. R. Pichon a analizat evolutia discursului amoros la Roma, gasind chiar o expresie latineasca foarte potrivita_ sermo amatorius (cf. De sermone amatorio apud Latinos elegiarum scriptores). Iubirile ovidiene reprezinta, fara nici o indoiala, o culminare autentica a acestui sermo amatorius. Astfel poezia de dragoste e cu adevarat autoreferentiala, e metapoezie, in masura in care e si expresia dragostei de poezie.

Cultul formei specific manierismului antic e, in aceasta viziune, mai putin "infamant", de vreme ce isi reveleaza astfel o intemeiere poetica, in chiar mecanismele creativitatii, care il fascineaza pe Ovidiu la fel de mult ca sentimentele gratioase. Acestea din urma pot fi simulate, in timp ce poezia insasi e pentru el o efuziune irepresibila, aproape o fatalitate sau chiar o damnare, daca ne gandim la enigmatica sintagma carmen et error, care a fost interpretata si prin echivalarea celor doua.

Ovidiu e scandalos pentru ca e ludic si manierist, deci amoral, un devot, un "mistic" al poeziei.

Strategia sa privilegiata este, desigur parodia, al carei potential subversiv si al carei statut ambivalent a fost recunoscut de toti teoreticienii. Ovidiu scrie in primul rand palimpseste, texte dublu articulate: elegii de grad secund, "scrisori" fictive, simulacre de epilii unificate prin tema metamorfozei, o parodie de "tratat", care coboara in derizoriu insasi functia utilitara atribuita de traditia romana discursului literar, pentru ca in Ars amandi "tehnica" pe care autorul o are in vedere este aceea cu totul neserioasa si frivola a erosului. Chiar daca rafinatul poet inventariaza topoi, stileme consacrate si strategii prefabricate, el insoliteaza in acelasi timp (pentru a folosi celebrul concept al formalistilor rusi) codul elegiac si codul poeziei de dragoste in general.

In Ars amandi, conceptul de joc subintinde si practica poetica dar si ritualurile amoroase. Chiar in aceasta forma ironica, aparent fara implicatii prea profunde, Ovidiu demonstreaza ca si aceste aspecte exterioare, facile tin de cultus, deci de civilizatie si civilitate.

4.Opera: repartizata pe trei mari compartimente cuprinde:

1.Poeme de iubire:

.Heroides - Eroine - 21 de scrisori de dragoste imaginare, trimise de personaje legendare sau istorice iubitilor sau iubitelor, cum ar fi: Penelopa catre Ulisse (I), Didona catre Aeneas, (VII), Ariadna catre Tezeu (X), Medeea catre Iason (XII), etc.

Primele cincisprezece Eroine au fost scrise intre anii 20-15 a.Chr., uzitand distihul elegiac ca forma metrica, ulterior fiind adaugate celelate.

.Amores - Amoruri - culegere de elegii erotice, grupate in trei carti, care contin cincisprezece, nouasprezece si respectiv cincisprezece elegii. Poemele erotice infatiseaza tribulatiile sale erotice, iubirea pentru Corinna, o introspectie a interioritatii eului liric si avatarurile legaturilor sale sentimentale. Fiecarecarte cuprinde o elegie, prima, investita cu valoare programatica, in care Ovidiu declara ca dezideratul sau poetic ar fi fost din sfera eroicului, dar vicleanul Cupidon l-a determinat sa-si foloseasca talentul in arta dedicata iubirii.



.Ars amandi - Arta iubirii - poem de dragoste, considerat pretextul exilarii poetului, pe motive de morala, acuzat de corupere a tinerilor romani. Primele doua carti sunt scrise intre 2-1 a.Chr., teoretizand experienta de poet erotic a lui Ovidiu, sub un vadit ton de zeflemea, frivol, de badinaj. In 1p.Chr. adauga lucrarii un al treilea volum, toate tratand problema erosului, modul in care o femeie poate fi cucerita, seductia feminina, cum sa pastrezi o iubire, etc.

.Remedia amoris - Remediile iubirii - dupa cum releva si titlul, acesta este un poem plin de sfaturi, si de invataminte pentru tinerii suferinzi in dragoste, publicat in 1 sau 2 p.Chr.

2.Poeme mitologice:

.Metamorphoses - Metamorfozele - 250 de legende, cronologic redate, cuprinzand perioada de la formarea universului pana la apoteoza lui Caesar, divinizat ca o constelatie. Scrise intre 2-8 p.Chr., in 12 000 de hexametri dactilici, poemele se centreaza pe transformarile petrecute in natura, in functie de patru coordonate: timpul aflat in vesnica metamorfoza, in functie de ciclicitatea anotimpurilor si varstele omenirii, cele patru elemente esentiale - apa, focul, pamantul si aerul -, mediul geografic si destinul popoarelor. Poetul incepe cu o cosmogonie, lumea fiind prezentata ca un amalgam al celor patru elemente fundamentale, nascuta din haosul primordial, se prezinta cele patru varste ale omenirii si potopul initial. Sunt narate apoi metamorfozele ale oamenilor si ale zeilor in diferite necuvantatoare, inserandu-se numeroase povesti de iubire exemplara.

Cartea Metamorfozelor inglobeaza numeroase principii pitagoreice, expuse de insusi Pitagora, in ultima carte, cum ar fi: devenirea universala, teoria metempsihozei, ca forma particularizata a metamorfozelor, mutatiile lucrurilor si ale sufletelor. Fantasticul este puternic antropomorfizat, localizat in Roma, astfel zeii au comportament, manifestari si sentimente umane. Nu lipsesc aluziile politice si ucigasii lui Caesar sunt blamati, la fel ca proastele moravuri ale vremii, celebrand gloria augustana. Textul abunda in sentente, maxime, apostrofe sau intrebari retorice.

.Fasti - Fastele - un calendar al sarbatorilor romane, redat sub forma versificata. Opera n-a fost terminata din cauza exilului, fiind finalizate sase carti dedicate primelor sase luni ale anului, unde sunt comentate riturile, ceremonialele legate de fastele romane, mituri legate de anumite evenimente istorice sau istorico-legendare. Izvoarele ovidiene sunt operele lui Varro, Calendarul lui Caesar, si fara indoiala experienta sa din copilarie, cand a avut prilejul sa asiste la numeroase astfel de ceremonii.

3.Poeme elegiace:

.Tristia - -Tristele - scrise in cinci carti de elegii, care cuprind, in ordine, unsprezece, una,      paisprezece, zece si paisprezece elegii. Fundamentala pare Tristia, 3,3, vv. 73-76, care apare ca un testament literar, scris sub forma unui epitaf: "Hic ego, qui iaceo, tenerorum lusor amorum, ingenio perii, Naso poeta, meo at tibi, qui transis, ne sit grave, quisquis amasti dicere Nasonis molliter ossa cubent". ("Sub acewasta piatra zace Ovidiu, cantaresul//Iubirilor gingase, rapus de-al sau talent,//O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodata,//Te roaga pentru dansul: sa-i fie somnul lin")

.Pontica - Epistulae ex Ponto - Ponticele - culegeri de elegii personale, in patru carti, redate sub forma unor scrisori trimise de la Tomis si adresate lui Augustus, sotiei sau prietenilor,implorand iertarea si permisiunea de ase reintoarce la Roma. Ultima carte a fost editata postum, volumele ingloband zece, unsprezece, noua si saisprezece elegii. Poemele sale poarta marca suferintei poetului, redata intr-o maniera moderna, originala, utilizand autoanaliza sufleteasca, introspectia, coliziunea psihica cu noile conditii geo-climaterice si cu noile mentalitati, impactul suferintei, fiind relatate evenimente cruciale pentru biografia ovidiana, cum ar fi ultima noapte petrecuta in Capitala, calatoria spre meleagurile tomitane, solitudinea exilului, motivul neplacerilor sale, datorate vocatiei poetice, barbarismul localnicilor, clima nefavorabila: "Aice-vinu-ngheata si el pastreaza chipul/Ulciorul, si nu-l bei, ci-l farami in bucati//Ce sa mai spun de rauri ca-s inghetate bocna, //Ca numai cu produfuri scot apa de baut!//Dar chiar si Istrul care, ca Nilul plin de trestii,//Se varsa-n marea larga prin tot atatea guri,//Cand geru-ncremeneste albastrele talazuri,//Sub coperis de gheata isi mana apa lui://Pe unde-au mers corabii, se merge cu piciorul//Si-auzi sunand copita pe raul inghetat.(.)//Indata ce s-asterne campia cea de gheata,//Barbarii dau navala pe caii lor cei iuti.//Sagetile lor zboara departe, pan' departe//Si toata-mprejurimea calarii o pustiesc.//Fug oamenii! De tarini nu-i nimeni sa mai vada.//A barbarului prada e-al omului avut." (Tristele, III, 10, vv. 23-32; 53-58, trad. Th. Naum).Lamentoul sau arata un spirit ravasit de durere si deznadejde, lipsit de speranta, coplesit de emotii puternice, sentimente de tandrete,duiosie si mila fata de greutatile vietii localnicilor, starea continua de amenintare belicoasa. Importante sunt referintele privind ocupatiile bastinasilor, agricultura si zootehnia, atacurile barbarilor, raporturile cu popoarele vecine, consemnarea unor conducatori si lupte, cum ar fi regele Rhoemetalces si batalia de la Aegissus, Tulcea actuala. Date importante sunt furnizate despre regele trac Cotys, admirator, protector al lui Ovidiu, prin pasiunea comuna pentru poezie, despre viata culturala de la Callatis-Mangalia.

Dornic de a fi iertat, poetul isi recunoaste vina, incercand sa-si justifice faptele, uneori in versuri encomiastice mult prea umilitoare, care aduc un adevarat panegiric familiei regale, in special lui Augustus, considerat un fel de Iupiter, adulat la proportii exacerbate, in speranta unei clemente neacordate niciodata.

Prin incarcatura stilistica, aproape baroca, poetul se distanteaza de simplitatea clasica, fiind, mai degraba, un precursor al romantismului, prin nostalgiile sale, descriptiile pitoresti, tristetea unui spirit neinteles, motivul noptii si al mortii.

In privinta versificatiei, Ovidiu realizeaza versuri fluente, pline de sonuri si melodicitate, utilizand cu precadere hexametrul dactilic, atat de cadentat, cu rima interioara prin utilizarea hiperbatonului, adica dislocarea adjectivului-epitet de determinatul sau. Concluzii: Redactate in atmosfera hibernala a tinutului scitic, Ponticele sunt epistole expediate in chip simbolic de poet apropiatilor ramasi departe, in patrie, amici mai mult sau mai putin fideli amintirii sale, si sotiei, pe care o numeste "crezuta mea sotie". Ele isi organizeaza cele patru carti in jurul axului central al suferintei lui Ovidius, care se simte strain printre getii barbari, dar si al sperantei nestinse ca Augustus isi va intoarce intr-o buna zi privirile asupra sa si ii va trimite iertarea. Aceste doua sentimente, brazdeaza toate poemele din cartea Ponticelor, transformandu-le intr-o "lamentatie cantata in genunchi, cu fata in tarana", cum le definea Th. Burette.



Mituri necesare interpretarii textelor:

- Mitul lui Icar

Icar, fiul lui Daedalus (Dedal), personaj mitologic, prezentat de Ovidiu in cartea a VIII-a a 'Metamorfozelor'.

Impreuna cu tatal sau Daedalus, au construit labirintul din Creta, in care regele Cretei, Minos, l-a inchis pe Minotaur. Banuiti ca ar fi contribuit la fuga lui Teseu, care venise sa ucida Minotaurul, dupa incheierea lucrarii, au fost inchisi in labirint de catre Minos. Pentru a scapa, au faurit niste aripi din pene si ceara si au zburat din labirint. Fascinat de frumusetea inaltimilor , Icar s-a apropiat prea mult de Soare, in ciuda sfatului tatalui sau. Helios, invidios ca oamenii zboara, a dat o caldura puternica, ceara topindu-se, iar Icar a cazut in apele marii Egee, in apropierea unei insule, lovindu-se de stanci si murind. De atunci acea parte a marii si insula ii poarta numele.

- Mitul lui Narcis

Narcis era, potrivit legendei, un tanar frumos, fiul nimfei Liriope si al raului Cephios, care s-a indragostit de imaginea lui oglindita in apa, fiind pedepsit de zeita Nemesis pentru ca a respins dragostea nimfelor. Mistuit de aceasta dragoste fara leac, tanarul moare, jelit de nimfe, iar cand acestea vor sa-i puna corpul pe rug, acesta se preface intr-o floare galbena, invelita in mai multe foi albe. Interpretarea acestui simbol are in vedere vanitatea, egocentrismul si satisfactia de sine.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2766
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved