Theodor PALLADY (Iasi, 1871 - Bucuresti, 1956)

Pictor roman. Studiaza mai intai la Politehnica din Dresda (1887-1889), luand, in particular, lectii de desen si pictura de la Erwin Oehme, care, intuindu-i inzestrarea artistica, il sfatuieste sa plece la Paris. In capitala Frantei, lucreaza in atelierul lui Arman Jean (1889-1891), intrand apoi la Scoala de arte frumoase.

In 1892, trece in atelierul lui Gustave Moreanu, unde ii va avea colegi, printre altii, pe Matisse, Rouault, Manguin, Camoin, Jean Puy. Dupa moartea lui Moreanu (1897) lucreaza in atelierele lui Aime Morot si Fernand Cormont, frecventand, in acelasi timp, clasa lui Puvis de Chavannes. In 1904 se intoarce in tara, expunand la Ateneul Roman, la saloanele oficiale. Mentine, totodata, legatura cu Parisul, unde deschide mai multe expozitii personale, pana in anul 1940.

Expune la Bienala de la Venetia in anii 1924, 1940, 1942. Cu o formatie complexa - rigoarea scolii germane, simbolismul, promovat de Moreanu, experientele Art-Nouveanu-lui (vezi Stilul 1900) si ale colegilor sai, care vor pune bazele fovismului - Pallady isi gaseste curand un drum propriu. Prietenia sa cu Matisse, legaturile cu spiritul artei franceze, mai exact spus cu spiritul a ceea ce se va numi 'Ecole de Paris', il mentin pe Pallady intr-o fecunda si tuare in real, care face mai evidenta orientarea sa structurala spre compozitia clasica, spre ceea ce este durabil, cu adevarat important sub invelisul aparentelor. Cuvintele lui Pallady; 'Nu sunt modern, sunt din toate timpurile' lumineaza creatia sa atat de implicata in actualitate, dar sustrasa, totodata, oricarei referinte incidentale si inguste. Prin cromatica si perspectiva artistul asigura unitatea si continuitatea imaginii mentinand materialul reprezentat in conventia bidimensionalitatii. E o creatie proiectata pe un fond al permanentei, Pallady fiind in esenta sa un spirit clasic, fascinat de ordine, de echilibru, de principii rationale. Marea sa sensibilitate este dublata de o suprema asceza a spiritului intr-o unitate care il distinge de lirismul post-impresionist, in special de explozia de afectivitate a reprezentantilor curentului fovist, printre care se numara Matisse.

El depaseste contidianul - atat de acut la un Bonnard sau Marquet, in general, la Ecole de Paris - pentru o meditatie de larga deschidere filosofica, in care apelul la clasicitate este evident. Recunoastem in aceasta tensiune spiritul - geometrizant in cea mai mare masura - al artei populare romanesti, o subtila incorporare a zestrei imaginative populare, ilustrata de miniatura si frescele medievale. E vizibila, in acelasi timp, o semnificativa sinteza intre spiritul popular, traditiile bizantine si cultul antropocentrist. Prospetimea, luminozitatea adeseori exuberanta a tonurilor, in pictura, ca si accentele grafice, in desene, sunt supuse unei compozitii cu legi severe.

Nici un detaliu, oricat de intens colorat, nu sparte armonia ansamblului. In seriile sale de nuduri in atelier, in naturi statice, in flori, in peisaje, in portrete si autoportrete, elementele imaginii apartin unei observatii atente a ambiantei, fiind totodata convertite intr-o atmosfera ce solicita mai complex privitorul. Prin aceasta capacitate de solicitare a sensibilitatii si rationalului, Pallady ramane, fara indoiala, unul din cei mai prestigiosi artisti moderni, pastrandu-si, intreaga, ambitia de a fi un artist 'din toate timpurile'.