Titus Petronius Niger

Titus Petronius Niger

Primul romancier al literaturii latine, T.Petronius Niger este autorul unei fresce autentice a societatii si moravurilor din secolul I p.Chr.. Reporter modern, autorul nu analizeaza fenomenul; social ci observa realitatea prin ochii personajelor sale cu scopul de a contura o anumita viziune despre lume, de a realize o meditatie asupra conditiei umane aflata in cautarea unui cod de viata. Petronius isi va numi opera Satyricon, dezvaluind prin titlu tehnica narativa. Tradus ad litteram ,,carti de satira'', titlul sugereaza o ampla satira sociala, realizata printr-un amalgam de stiluri :proza este presarata cu versuri, parodie, ironie si comic. Intregul univers se rezuma la aventurile burlesti ale unor antierori, povestite la persoana I singular de personajul principal-Encolpius. Romanul fluviu, desi conservat in stare lacunara, face dovada climatului ideologic in care apare, marcat de transformari economice si sociale, de absolutismul imparatului Nero, la curtea caruia si-a desfasurat activitatile politice si culturale autorul Petronius. Eruditia si rafinamentul culturii sale,viata moderna de la curte il determina pe contemporanul sau Tacitus sa-l numeasca ,,arbiter elegantiae''. Mediul social in care traieste ii prilejuieste romancierului plasarea in planul controverselor teoretice si al dezbaterilor privitoare la conditia umana si la tiparele de organizare sociala si morala. Omul devine asfel un simplu obiect intr-un mediu determinat, cautand sa fuga de dificultatile vietii, ceea ce face din romanul latin primul romanrechereche din literatura universala.

Imitand satira menipee (Banchetul lui Trimalchio) si fabula milesiana (Matrona din Efes), Petronius isi structureaza romanul pe trei nivele : peripetiile personajelor, caricatura sau parodia si filosofia epicureica. Subiectul operei este polarizat in jurul a trei tineri : Ascyltos(Neobositul amorez, Depravatul), Encolpius(Dragutul, Gingasul) si Gyton( Iubitul viclean, Amantul), reprezentati ai intelectualitatii romane. Aventurile lor sunt prezentate in episoade scurte, relatate sub forma unor parodii erotice. Cadrul actiunii prezinta patru scene, tipice institutiilor si moravurilor satirizate de romancier: Scoala de retorica a batranului Agamemnon in care se predau lucruri inutile vietii cotidiene si culturii personale, Lupanarul in care se regaseste ,,mizeria'' umanitatii, Casa lui Trimalchio-lumea parvenitilor si a prostului gust si Crotona-capitala cupiditatii si centrul viciilor umane de care profita pedantul Eumolpus, batranul poet ai carui testamnet burlesc se incheie romanul.

Tipologia atat de variata a caracterelor impune cele 3 tipuri de limbaj care se intrepatrund in roman : limbajul intelectualilor(semo urbanus), al libertatilor(sermo pelebeius) si limbajul culural, specific operei artistice(sermo litterarius).

Cena Trimalchionis

Dupa ce tinerii declasati parasesc scoala de retorica, ei vor trai pe tot parcurul actiunii romanului diverse experiente : furtisaguri, inselatorii si talharii.

Vor face cunostinta cu viata mizera dusa intr-un lupanar de proxeneti, sclavi fugiti si de curtezane, prilej pentru autor de a-i antrena pe acestia intr-o parodie erotica incununata de scena de gelozie a lui Encolpius-naratorul fata ,,iubita'' lui, Gyton, rapita de farmecele lui Ascyltos.

Mai apoi, antieroii isi continua tribulatiile, desfasurate in cele mai surprinzatoare condtii, pana ajung oaspetii unui libert imbogatit, numit Trimalchio, la care va fi invitat si fostul lor profesor, batranul Agamemnon.

Acum incepe cel mai important episod al Satyricon-ului, Cena Trimalchionis, cel mai inchegat si mai bine conservat (cap. 26-78), care rede plastic orgia romana in toata savoarea ei.

In jurul parvenitului Trimalchio-sclav eliberat ce dobandise o avere fabuloasa prin mijloace necurate-roieste o lume plina de pitoresc.

Cave canem ! (Fereste-te de caine !)

Interesant in mod deosebit de lumea libertilor si de conditia intelectualului si a culturii din epoca in care a trait, Petronius surprinde in textul de fata, prin ochii povestitorului sau Encolpius, opulenta, prostia si viata ultrarafinata,scaldata intr-un lux exorbitant.

Trimalchio, un sclav eliberat si imbogatit, devine infatuat : el pune sa i se zugraveasca propiul chip pe frontispiciul casei, purtand simbolul lui Mercur, zeul comertului, in semn de respect pentru cel care-i ocrotea negustoria, mai mult decat atat, ei isi infatisa in aceasta fresca intreaga cariera de negustor, de la primele socoteli sovaielnice pana la cinstea de mare comerciant. Pe langa bagheta lui Mercur,parvenitul mai este pictat alaturi de simbolul stiintei si al intelepciunii, zeita Minerva, aluzie la presupusa lui iscusinta in arta comertului.

Trimalchio nu se rusina cu originea lui umila, de aceea pusese sa se zugraveasca targul de scalvi pe fundalul caruia era pictat el insusi la venirea in Roma, pletos ca orice sclav, dar insotit de insemnele viitorului sau noroc.

Noua conditie a lui Trimalchio este evidentata si de imaginea cainelui, de pe mozaicul de la intrare, insotita de inscriptia cu litere mari, patrate care recomanda vizitatorului : ,,Fereste-te de caine !'', ca in orice casa din lumea buna, pe care o imita parvenitul.

Elementele ce tin de lumea fictiva nu se opresc aici. Personajul principal al romanului reda uimirea invitatilor in fata unei asemenea opulente expusa chiar de la intrare. Cuvintele cheie care anunta bogatia stapanului sunt nuantate prin epitete metaforice (ostiarius) ,,prasinatus'', (cingulo) ,,cerasino'' sau descriptive : ( lance) ,,argenta'', (cavea) ,,aurea'', (pica) ,,varia'', evidentiate cu ajutorul chiasmului (ostiarius prasinatus cerasino cingulo) sau a hyperbatonului (,,cerasinocingulo'', ,,caveaaurea'').

Fortunata(,,Norocoasa'' sotie a lui Trimalchio)

Trimalchio, tipul arivistului si al parvenitului este satirizat si prin imaginea sotiei sale, Fortunata. Nimic nu poate fi mai sugestiv in acest sens decat numele pe care il alege Petronius : un adjectiv format de la substantivul ,,fortuna'', ce desemneaza catat ,,soarta'' cat si ,,norocul'',fapt evidentiat prin polyptotonul ,,Fortuna-in fortunis''.

Portretul fostei curtezane este zugravit prin intermediul aceluiasi Hermeros, colportorul de barfe, care-i dezvaluise lui Encolpius averea gazdei.

Parvenirea acesteia este sugerata de interogatia retorica ,,Et modo, modo, quid fuit ?'', al carei raspuns ironic ramane in obscuritate ca si viata anterioara, mizera, a femeii ; fraza anaforica ,, quem amat,amat ; quem non amat, non amat'', caracterizeaza firea dintr-o bucata a femeii incapabila de prefacatorie.

Aliteratia ,,mero meridie'', plasata antitetic fata de ,, tenebra'', evidentiaza ascensiunea personajului si, mai mult decat atat, figura ei dominatoare,anuntata anterior de metonimia hiperbolizanta ,, in caelum abiit'' ( s-a cocotat in cer, ca o zeitate).

Vulgarismele metaforice ,,malae linguae'', ,, pica pulvinarius'', ,,lupatria'', de o remarcabila valoare conotativa, creioneaza negative portretul moral al Fortunatei, singurul personaj feminism din ,,Cena Trimalchionis''.

Fragmentul prezinta numeroase elemente colocviale, unele de provenienta greaca justificate prin originea greco-orientala a liberului Hermeros, sau expresii proverbiale ; ,, ad summam'', ,,ingoscet mihi genius tuus'', unele eliptice :,,nec quid nec quare'', specifice lui sermo plebeius. Remarcabil in acest sens este adjectivul grecesc substantivizat to panta, pronuntat intr-un singur cuvant (,,topanta''), fapt ce confirma incultata libertului.

Concluzii

,,Cel dintai roman al conditiei umane din literatura universala'', dupa cum afirma E. Cizek, Satyriconul lui Petronius, critica asadar, printr-o exprimare directa si plina de verva, o lume aberanta, diminata de presupusi intelectuali declasati, homosexuali (Encolpius-Gyton-Ascyltos), depravati, aflati mereu in cautarea placerilor, parveniti in goana dupa bani(Trimolchio, Fortuna) si excroci porniti in cautarea prezumtivilor mostenitori (Eumolpus). Tehnica narativa simplista, dar realista, transforma asfel personajele romanului in antieroi care, ,,pentru prima data in literatura latina'', spunea Pierre Grimal, ,,nu apartin nici istoriei nici legendei ''.Lumea fictiva, fantastica, sarea italica (sal Italicus) din sarcasmul autorului, comicul piperat si povestirea la persoana I singular, sunt elemente ce se vor regasi si in al doilea roman al literaturii latine, Magarul de aur( Asinus aureus) al lui Apuleius.

Lumea pe dos descrisa in roman este reluata de Cervantes in Don Quijote de la Mancha si in comediile lui Caragiale si Alecsandri. Cei care l-au apreciat pe acest romancier, al antichitatii latine, pe acest ,,arbiter elegantiarum'', cum il numea Tacitus, inclinat spre luxul rafinat si placerile de la curtea lui Nero, au vazut in epicureiul Petronius un precursor al romancierilor universali, ca James Joyce, Marce Proust, Eugen Lovinescu etc..