Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


PROFESIONALISM SI ETICA PROFESIONALA: Politica, intre ocupatie si profesie

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Educatie: indicatori sociali referitori la invatamantul romanesc. Problemele cheie ale sistemului scolar din perspectiva prevenirii saraciei si excluz
Revizionismul maghiar
Definitia totalitarismului si diferenta dintre totalitarism si autoritarism
ARMONIZAREA CODURILOR ROMANESTI DE CALCUL AL STRUCTURILOR CU NORMELE EUROPENE (EUROCODURI). DOCUMENTE NATIOANALE DE APLICARE
SCHEMA FACTOLOGICA A RELATIILOR INTERNATIONALE IN SEC. XX SI INCEPUTUL SEC. XXI
Geopolitica germana: Friedrich Ratzel
Orbii conducindu-i pe orbi: Mass-media si democratia in Europa de Est
Strategii de manipulare
Conceptul de putere
Dimensiuni economice ale politicii sociale in Romania. Finantarea cheltuielilor sociale: parghii de realizare si fonduri. Cheltuieli publice sociale i

PROFESIONALISM  SI ETICA PROFESIONALA: Politica, intre ocupatie si profesie.



Obiectivele temei:

a)      Sa cunoasteti semnificatia conceptelor: profesie, profesionalism, etica profesionala, virtuti profesionale, cod de etica profesionala

b)      Sa intelegeti relatiile dintre profesii, politica si etica

c)      Sa intelegeti caracterul preponderent contractualist al eticii profesionale

d)      Sa comparati tipurile de eticii profesionale

e)   Sa analizati din perspectiva etica dileme profesionale

e)   Sa puteti analiza si construi un cod etic.

            Continut:

1.   Profesii si profesionalism

2.   Caracteristicile ideale ale profesiilor

3.   Relatiile intre profesii si sfera politica a societatii

4.   Etica profesionala. Consideratii generale

5.   Caracterul contractual al eticii profesionale

6.   Relatii client-profesionist, politician-cetatean.

7.   Virtuti si valori profesionale

8. Virtuti si responsabilitate in politica.

9. Formalizarea etica a codurilor profesionale

Termeni cheie:

profesie, profesionalism, etica profesionala, loialitate profesionala, datorie, prestigiu, obligatie profesionala, autoritate, responsabilitate, consimtamant, paternalism, virtuti profesionale, valori profesionale, virtuti politice, responsabilitate retrospectiva, responsabilitate proiectiva, etica responsabilitatii, 'stomac moral', onestitate intelectuala, umilinta morala, coduri de etica profesionala.

Introducere

Studiile de Stiinte politice pe care le urmati dumneavoastra au rolul sa va ofere expertiza teoretica in privinta politicii pentru ca sa puteti exercita in mod competent o profesie legata de obiectul de studiu: politolog, consilier politic, expert parlamentar sau guvernamental, functionar public, analist politic, jurnalist politic. De asemenea puteti opta pentru o cariera politica. Cariera de politician este socotita o cariera ocupationala, mai putin profesionala. Politica tinde insa sa devina si ocupatie si profesie oadata ce ea cere nu doar reprezentarea alegatorilor, ci si multa competenta legislativa si de politici publice.

            1. Profesii si profesionalism

Societatile moderne sunt societati profesionale. Orice persoana care imbratiseaza o cariera isi doreste sa fie recunoscuta ca profesionista a domeniului. In majoritatea cazurilor, inclusiv politicienii cat si functionarii publici au avut alte profesii inainte sa devina ceea ce sunt actul. Ei au fost de obicei economisti, medici, ingineri, profesori s.a.

Tema pe care o tratam se refera la sensurile conceptelor de profesionist si profesionalism, precum si la felul in care intervine etica in exercitarea rolurilor profesionale.

            Exista numeroase definiri ale profesiilor. Urmatoarea are o mare adecvare la cerintele etice:

O profesie este o ocupatie pe care o au mai multe persoane organizate voluntar sa isi castige existenta prin slujirea directa a unui anumit ideal intr-un mod moral permisibil, dincolo de ceea ce le cere nemijlocit legea, piata si morala comuna. (M. Davis, 1999, p. 139).

In sensul  pomenit anterior, cersatoria sau prostitutia sunt ocupatii, dar nu profesii. Se pot castiga bani dintr-o ocupatie, dar asta nu inseamna ca orice ocupatie din care castigam bani este o profesie. Faptul de a castiga venituri este la randul sau definitoriu. Amatorii pot sa aiba calitati profesionale, dar nu isi obtin veniturile de baza din practica de amator. In acelasi timp, profesiile nu sunt organizatii de caritate si nu solicita altruism de la fiecare membru al grupului profesional. De obicei, organizatiile altruiste sunt alcatuite din amatori. Acestora din urma li se cere, conform moralei de rol, sa se dedice fara avantaje materiale actiunilor caritabile.

            Exista de asemenea ocupatii carora li se contesta statutul clasic de 'profesii', tocmai prin aceea ca nu sunt exclusive (de exemplu politica sau afacerile) sau nu au coduri care sa contina valori morale direct implicate in exercitarea profesiei (cum este cazul ingineriei, desi actual incep sa fie elaborate astfel  de coduri). O obiectie asemanatoare se poate aduce si ocupatiei numite: functionar public, desi valorile acestei ocupatii sunt direct si precis legate de interesul public. Profesiile si ocupatiile insa se schimba. In lumea contemporana s-a conturat o pregatire universitara direct axata pe afaceri (studii de business), pe administratie publica, inclusiv pe stiinte politice. Ele tind sa treaca de la statutul de ocupatii la cel de profesii (presupun o cunoastere specifica, abstracta, din ce in ce mai conturata ca tip de studii) (vezi Airaksinen, 1998, p. 672).

            Profesiilor le sunt necesare coduri etice. Pentru ca aceste coduri sa aiba autoritate morala, el trebuie sa aiba consimtamantul tacit sau explicit al fiecarui membru. Uneori acest consimtamant este cerut la intrarea intr-o profesie si in lipsa lui persoana nu este acceptata sau, daca ii incalca principiile cadru, este exclusa. Exista cazuri in care anumiti practicanti ai unei profesii pun un monopol absolut pe regulile si codul acesteia ajungandu-se la ceea ce se poate numi 'mafie a prototipului unei profesii' (vezi M. Davis, 1999, p. 144). In acest sens, de exemplu in Romania actuala exista critici seroase legate de imoralitatea monopolizarii politcii de catre o casta inchisa de politicieni si de regulile pe care acestia le fac in favoarea lor.

Care sunt caracteristicile ideale ale profesionistului? Care sunt valorile acestuia, cu alte cuvinte, in ce consta profesionalismul?

1.      Caracteristicile ideale ale profesiilor:

a)      Profesia presupune o cunoastere a teoriilor domeniului, deci o pregatire consistenta si indelungata.

b)      Standardele de initiere, mentinere si avansare a unei persoane in competenta profesionala sunt stabilite de catre corpul profesional.

c)      Cea mai dura masura de pedepsire pentru delicte profesionale este eliminarea din comunitatea profesionala (retragerea dreptului de practica).

d)      Rolul profesiilor este sa duca la satisfacerea unor nevoi sociale, deci practica profesionala este legitimata de catre comunitatea care beneficiaza de rezultatele ei.

e)      Membrii unui grup profesional sunt legati printr-un  cod etic prin care se stipuleaza, intre scopurile centrale, si cel al slujirii altruiste a societatii.

f)        Membrii unei profesii trebuie sa aiba relatii colegiale iar comportamentul fiecarui membru este monitorizat colegial.

g)      In cazuri de haos si catastrofa, membrii unei profesii trebuie sa fie pregatiti sa se sacrifice, inclusiv sa isi riste viata.

(Adaptare dupa H. Gortner, 1991, pp. 129-130)

Profesionistii unui domeniu care isi exercita rolul in mod responsabil, cat mai aproape de aceste cerinte dobandesc un status recunoscut. Aceasta este proba ca ei dau dovada de ceea ce este socotit drept profesionalism.

Profesionalismul este socotit o ideologie relevanta pentru cei care lucreaza in acelasi domeniu. El exercita rolul de a coagula credintele comune ale unei profesii, intareste identitatea si creste stima de sine a membrilor unui grup profesional.

Profesionalismul este caracterizat prin:

a)      Expertiza in exercitarea unei profesii (autoritate epistemica).

b)      Credinta in autonomia deciziilor profesionale si a exercitarii profesiei (protejarea de amatorism si diletantism).

c)      Identificarea cu profesia si cu cei din acelasi domeniu (profesia devine element al identitatii personale).

d)      Dedicatia  pentru o lunga parte a vietii fata de profesia aleasa (recunoasterea si prestigiul se capata in timp).

e)      Obligatia morala de a lucra in serviciul clientului, evitand implicarea emotionala excesiva (dar nu si empatia), arbitrarul si tratamentul preferential nejustificat prin politicile domeniului.



f)        Credinta in capacitatea de autoreglare si mentinerea colegiala a standardelor profesionale.

(Adaptare dupa H. Gortner, 1991, p. 130)

3. Relatia intre profesie si sfera politica al societatii

Nevoia de control asupra exercitarii unei profesii conduce la solicitarea, pentru guvern, a autorizarilor si acreditarilor profesionale. La randul lor, profesionistii participa la construirea sau influentarea proiectelor  de politici publice. Politicienii si functionarii publici sunt adeseori la randul lor, profesionisti. Daca lucreaza in institutii guvernamentale, ei sunt pusi uneori in situatii in care apare un conflict intre loialitati si valori: ei trebuie simultan sa protejeze interesul public, sa urmeze scopurile organizatiei careia ii apartin, sa urmeze scopurile propriei profesii. Medicii se supun conflictelor de interese intre nevoile pacientilor si finantarea tratamentelor. Jurnalistii intra uneori in conflict legat de dorinta de informare corecta a auditoriului si grupul de interese care finanteaza publicatia sau postul respectiv.

In termeni sociologici, avem de-a face cu un conflict de roluri. Profesionistii sunt educati sa gandeasca in termenii stiintei lor. De exemplu, un functionar de nivel superior este obisnuit sa gandeasca in termeni de proceduri, resurse si logistica aplicate la cazuri particulare ale organizatiei: cum sa fundamenteze decizii, sa stabileasca prioritati, sa pastreze stabilitatea organizatiei, sa aiba o relatie corecta cu legislatia (vezi Gortner, p. 133). Primii  sunt orientati spre domeniul propriu in sensul onestitatii profesionale, sunt centrati pe client si doar secundar pe organizatia in care lucreaza.

Organizatiile cer loialitate fata de angajator si chiar supunere la deciziile acestuia. Profesionistii sunt educati in loialitate fata de cerintele domeniului lor si ale comunitatii lor profesionale, dar adesea pot sa faca parte din institutii in care cele doua loialitati intra in conflict (vezi Guvernul roman care este alcatuit dintr-un numar mare de profesori si aloca fonduri reduse invatamantului). In aceste conditii apare uneori un refuz al loialitatii si fenomenul de insubordonare.

Valorile democratice ar trebui sa fie in centrul oricarui cod etic al celor care lucreaza pentru public, pentru contribuabili sau pentru clienti. Insubordonarea este acceptat ca legitim in cazul in care conflictul este derivat din motive de incalcare a principiilor de baza ale democratie.

Interesul public poate sa devina adeseori o simpla lozinca invocata de complezenta fata de valorile acceptate. Profesionistii accentueaza uneori excesiv asupra componentei de obiectivitate si neutralitate politica si fac acest lucru uneori deplin constienti ca este o simpla legitimare a unei politici. Alteori pur si simplu nu isi dau seama politica este o cauza importanta a deciziilor profesionale. Problema centrala a managerilor din diferite comunitati este cum sa utilizeze puterea pe care o au de asa maniera incat sa satisfaca: cerintele legale, contribuabilii, clientii, guvernantii

.

            4. Etica profesionala. Consideratii generale

            Profesionistii sunt guvernati in principiu de legi si reglementari specifice. Exista multe cazuri in care, pe langa normele legale, sunt necesare norme etice. In general aceste norme vizeaza, intr-o societate democratica, urmatoarele tipuri de probleme: autoritatea profesionala, practicile paternaliste, drepturile clientilor.

Etica profesionala se afla la intersectia filosofiei moralei cu eticile particulare ale diferitelor categorii de profesii. Problema centrala a introducerii eticii in profesii, desi exista deja legi, se datoreaza faptului ca legea actioneaza de obicei dupa ce s-a produs incalcarea ei. Practicile etice sunt de granita si se presupune ca ar trebui sa actioneze preventiv (vezi Airaksinen, 1998, pp. 671-672).

Etica profesionala precizeaza practicile, drepturile si datoriile membrilor unui grup profesional, critica si sanctioneaza malpracticile profesionale.

Tipuri de etici:

a) Etici pentru situatii critice sau scandaloase (Quandary ethics in original). Acest tip de etici nu se axeaza pe coduri, fiindca acestea din urma sunt documente incarcate de o doza mare de idealism (sunt declaratii oficiale, adesea de fatada, sub care se pot ascunde practici foarte diferite fata de declaratiile de intentii). Etica pentru situatii critice descopera arii mai dramatice, cazuri negative. De exemplu in Romania cele mai mediate cazuri sunt scandalurile politice.

Slabiciunea acestei abordari este aceea ca, accentuand  pe cazul negativ, poate arunca o umbra generala asupra unei profesii. De exemplu, in politica accentueaza pe cinism, compromitere, capturarea mafiota a statului, in administratie pe coruptie, in medicina pe neglijarea pacientilor, in afaceri pe inselarea clientilor, in educatie pe abuz de autoritate si incredere, in jurnalism pe dezinformare s.a. In acest fel, publicul larg este influentat sa creada ca traieste intr-o lume incurabil ticaloasa sau corupta si sa se dezguste, mai ales de politica.

Partea buna a concentrarii pe cazuri negative rezida din virtutile pe care le confera critica practicilor unui domeniu (a malpracticilor). Acest demers sprijina corectiile care trebuie facute.

Rolul eticii, ca demers normativ, este mai degraba cel de a orienta pozitiv, dar nu orb si nereflectiv, actiunea.  Etica pentru situatii critice este preferata de mass-media, aceasta cautand mai degraba senzationalul si scandalosul, pe care il considera mai gustat de public, mai ales atunci cand convingerea jurnalistilor este aceea ca tot ce nu e „scandalos” nu este stire (vezi Airaksinen, 1998, pp. 673).

            b) Abordarea standard. Abordarea standard nu se concentreaza pe cazuri dramatice, ci pe trasaturile unei practici profesionale, trasaturi carora le aplica analize prin intermediul conceptelor de drepturi si datorii. De exemplu, doctorii au datorii mai mari decat alti oameni sa isi ajute semenii, asistentii sociali la fel. Profesorii au mai multe drepturi sa evalueze oamenii ca elevi si studenti si sa le orienteze succesul. Ei au si dreptul sa pedepseasca asa cum, in alt registru, politistii au dreptul sa uzeze de violenta, parlamentarii sa stabileasca dupa ce legi traim, guvernantii pe acela de a imparti resursele publice. Analizele in termeni de drepturi si datorii sunt mai putin atragatoare mediatic, dar slujesc dezvoltarii strategice a unei profesii, organizatii, unor politici.

           

5. Caracterul contractual al eticii profesionale si a celei politice

            Orice profesie este o relatie intre profesionist si client (aici putem asimila si relatia politicieni-cetateni, guvernanti-cetateni). Profesionistilor li se cere sa faca ceea ce este normal si platit ca atare de catre client (direct sau indirect), adica sa-si faca datoria, dupa cum uneori li se pot cere si acte supererogatorii (dincolo de datorie). Profesionistii isi urmaresc propriul succes ca prestigiu profesional si succesul financiar. Orientarea pe succes este una de tip utilitarist. Profesionistii sau politicienii considera ca succesul lor se certifica prin maximizarea binelui public (sau al binelui clientilor).

Uneori termenii contractului sunt excesiv stabiliti de catre profesionisti, asa cum legile sunt stabilite excesiv de catre parlamentari, fara consultare publica si fara receptivitate la initiative legislative din partea societatii civile. Acest gen de impunere este una paternalista, coercitiva si invalida in calitate de contract, mai ales atunci cand politica si profesiile sunt monopolizate.

Prin urmare, chiar existenta serviciilor alternative, nemonopolizate de catre un grup profesional, este o conditie de posibilitate a interventiei clientului in calitate de subiect al contractului, dupa cum pluralismul ofertelor politice este o conditie a democratiei, deci a conrolului, fie si minim al cetatenilor asupra actelor de guvernare.

Exista contradictii clasice intre perspectiva profesionistilor si cea a clientilor. Profesionistii sustin ca prestatia lor este buna si isi merita succesul. Clientii se astepta ca profesionistii sa dea curs si ideologiei potrivit careia acestia sunt in serviciul public (aceasta exclude doar partial problema celor care lucreaza in sistemul privat) si ca ratiune altruista. Clientii insista pe o abordare deontologista, pe ideea de datorie, de obligatie profesionala. Profesionistii nu sunt obligati sa presteze servicii supererogatorii, decat din considerente morale, desi clientii se asteapta sa o faca din datorie pur profesionala (Airaksinen, 1998,  pp. 676-677). De exemplu, un pacient crede ca a-si solicita medicul in timpul concediului acestuia, este normal si ca medicul ar trebui sa renunte la interesele lui personale ca sa ajute pacientul. Politicienii sunt uneori acuzati ca nu lucreaza strict dezineresat in nteresul public, ca au salarii mari si ca ar trebui sa se multumeasca cu rasplata ca isi fac datoria fata de tara.

           

            6. Relatiile client-profesionist, cetatean-politician

            Problema centrala a relatiei intre client si profesionist este cea a alocarii responsabilitatii si autoritatii. La modul ideal, intre cei doi se stabileste un contract. In acest contract, in principiu, alocarea responsabilitatii si autoritatii poate sa fie de urmatoarele feluri: a) clientul are mai multa responsabilitate si autoritate; b) cei doi contractanti sunt aproximativ egali; c) responsabilitatea si autoritatea principala revin profesionistului (vezi M. Bayles, 1988).

Este greu sa consideram ca aceste modele de 'contract etic' se pot aplica tale quale.

a) Prima presupozitie: clientul are mai multa autoritate si responsabilitate este derivata din ideea ca profesionistul este angajat de client, actioneaza pentru acesta si sub directia lui. Prin urmare, profesionistul este partizanul scopurilor clientului sau (am angajat un avocat, medic, arhitect, profesor, deci acea persoana nu mai poate sa fie neutra si detasata, ci atasata scopurilor mele in calitate de client). In acest sens, politicienii alesi ar deveni partizanii stricti ai alegatorilor. Ce se intampla insa daca alegatorii unui consiliul local doresc, de exemplu, alungarea emigrantilor de pe teritoriul lor?

Exista insa limite ale devotamentului fata de client sau ale devizei: Clientul nostru, stapanul nostru!, prin analogie: Alegatorul nostru, stapanul nostru!

Ø      Profesionistii si politicienii au obligatia 'celei de-a treia persoane', care limiteaza normativ actiunea clientilor sau alegatorilor. Clientii sau alegatorii pot sa doreasca lucruri ilegale ( de exemplu, sa faca discriminari) sau periculoase si trebuie opriti sau corectati.

Ø      Profesionistii si politicienii nu sunt simplii executanti ai ordinelor clientilor si alegatorilor, ei au expertiza, au autoritate epistemica, discernamant profesional sau politic. Nu sunt 'soldati' la ordin.

Ø      Cu anumite exceptii (urgente medicale, de exemplu), un profesionist isi poate refuza clientul, dupa cum un politician isi poate refuza sustinatorii daca acestia il fac sa se compromita.

Pentru ca politicienii si profesionistii sa fie responsabili, ei trebuie sa fie liberi moral (autonomi).

Subordonarea excesiva fata de alegatori, in raport cu cea fata de legi, de la nivelul demagogiei la cel al faptelor se regaseste in populismul politic (vezi de exemplu actele unor politicieni italieni impotriva emigrantilor romani ca grup etnic in 2007).

b) A doua supozitie este cea a egalitatii si reciprocitatii contractuale.

            Contractul cuprinde obligatii si drepturi reciproce, prin urmare, autoritatea si responsabilitatea sunt egal impartite (acest model este utilizat in abordarile liberale ale libertatii si egalitatii de sanse). Dar aplicarea unui astfel de model, desi dezirabila, este dificila.

Ø      Intre parti exista cel mai adesea inegalitate de negociere, in sensul diferentei de cunoastere, de informatie, dar si de acces la putere normativa.

Ø      Sunt situatii in care profesionisti au mai mult acces la clienti decat clientii la profesionisti (cazurile de monopol profesional sau chiar si  cazul functionarilor publici, cazurile de monopolizare a locurilor eligibile in listele electorale de catre aceeasi politicieni).

Ø      Sunt situatii in care clientul are mai multa putere decat profesionistul (angajarea unui profesionist depinde de Guvern, de autoritatea locala sau de singurul ofertant de munca dintr-o zona accesibila).

Ø      Exista uneori presupunerea ca intre client si profesionist, politicieni si cetateni se instaleaza relatii de prietenie si grija. Relatia se bazeaza pe cooperare, incredere reciproca, parteneriat.  Totusi, relatia ramane asimetrica. Doar una dintre parti ia grijile celeilalte pe umerii ei: de exemplu, cea a bunurilor publice (politicianul sau profesionistul). Aceasta grija este de fapt un serviciu platit, nu o gratuitate amicala. Cerinta prieteniei este prea tare si adesea distorsionanta. In multe profesii este suficient ca cele doua parti sa se accepte, nu este nevoie, si adesea este daunator, sa se implice emotional (vezi de exemplu cazul psihoterapeutilor, al chirurgilor, al politistilor). In cazul politicienilor se cere o doza de empatie, de capacitate de a te pune in locul cetatenilor fara acces la resurse. Uneori, din ratiuni electorale politicienii se implica si se manifesta emotional, fara sa incalce moralitatea de rol. Cetatenii acorda mai mult credit celor care stiu sa comunice si emotional cu ei. Important este sa nu o faca demagogic si populist.




c) A treia supozitie este cea a responsabilitatii mai mari si autoritatii politicianului sau profesionistului in raport cu clientului. Forma tare a acestei supozitii este paternalismul.

Ø      Profesionistii si politicienii morali actioneaza pentru bunastarea clientului si cetateanului. I au legitimitatea si autoritatea sa cunoasca binele acestora, mai bine decat cetatenii sau clientii.

Ø      „Simplul cetatean” sau clientul nu are baze pentru un consimtamant deplin, in consecinta, poate sa fie  manipulat din lipsa autodeterminarii, nu este suficient de bine informat, nu are experienta si nu poate decide in cunostinta de cauza (analog relatiei parinte-copil). De exemplu, unii politicieni nu explica public ratiunile unei decizii politice iar unii medici nu dau pacientilor detalii despre diagnostic si tratament fiindca „simplii cetateni” sau pacientii sunt „incapabili sa inteleaga” ce li se intampla si de ce au nevoie.

Ø      Consimtamantul este dat de obicei aposteriori, dupa ce vezi ca iti merge bine, ca incepi sa prosperi sau sa beneficiezi de o infrastructura mai buna (vezi urgentele medicale, orientarea in educatie, achitarea taxelor locale). Cazurile cele mai flagrante de aplicare a paternalismului sunt cele pentru persoane in imposibilitatea mentala de a lua decizii pentru ele insele.

            (adaptare dupa M. Bayles, 1988, pp. 114-119).

            Din punct de vedere etic, paternalismul incalca principiul autonomiei persoanei si, in consecinta, trebuie evitat pe cat posibil. Problema centrala din punct de vedere etic este aceea de a da cetatenilor sau clientilor cat mai multa libertate de autodeterminare. Politica, de exemplu, pare sa evite paternalismul prin vot. Dar cum adesea politicienii au doua politici: una de campanie si alta de guvernare, este necesar ca cetatenii sa participe, prin intermediul societatii civile, la influentarea politicilor publice si la controlul asupra actelor de guvernare. 

Pentru alte zone de activitate, chiar daca clientul nu este in putinta sa decida, este mandatata o alta persoana (tutore, apartinator legal) sa o faca in locul ei. Ca cetatean, alegerea o faci personal si raspunzi pentru aceasta. Ca politician poti si adesea esti obligat sa deleia partidului decizia.

Paternalismul se poate diminua prin informarea cetatenilor si clientilor si prezentarea alternativelor de decizie, a recomandarilor. Acestea sunt conditii pentru mentinerea unei relatii de incredere in politicieni si profesionisti.

            7. Virtuti si valori profesionale si politice

Etica virtutii, venita din traditia aristotelica inaugurata de Etica nicomahica, a recapatat un important teren in discutiile actuale (vezi McIntyre, 1999). Ea incearca sa raspunda, in cazul nostru, la intrebarea: ce fel de profesionist sau de politician ar trebui sa fiu? Care sunt virtutile necesare unui politician, profesor, analist politic, functionar public, ziarist, medic, om de afaceri? Aceasta problema deriva din faptul ca implinirea profesionala este cotata ca o componenta importanta a implinirii si dezvoltarii personale (human flourishing in original). Implinirea profesionala trece drept una din conditiile prin care o persoana  poate sa devina fericita sau cel putin utila, sa simta ca are o viata cu sens si sa-i creasca stima de sine. Profesionistii isi urmaresc deopotriva succesul propriu si serviciul competent. Uneori aceste doua valori devin conflictuale. Daca succesul se poate masura in bani, in acest caz uneori o buna practicare a profesiei poate sa fie in detrimentul succesului(vezi Airaksinen, 1998, p. 674.) Un practician este virtuos in sensul idealului profesional si poate sa aiba succes ca practician, dar adesea aceasta inseamna sa castige prost fiindca traieste int-o societe cu nivel redus de venituri sau fiindca profesia sa e mai prost platita. El se concentreaza pe excelenta si pe client si prea putin pe bani si imagine.

            Valori profesionale. T. Airaksinen sintetizeaza cateva dintre valorile profesionale in modul urmator (vezi Airaksinen, 1998, p. 674):

Profesia:                                            Valoarea:

Jurist                                                   Legalitatea, Dreptatea

Medic, asistent                                    Sanatatea

Educator                                             Dezvoltarea persoanei

Psiholog                                              Autonomia clientului

Asistent social                                     Bunastarea (asistarea celor in nevoie)

Contabil                                              Corectitudinea

Lor li se mai pot adauga altele, cum ar fi: functionar public-binele public, politician-democratia si promovarea drepturilor omului, analisti politici: pertinenta si obiectivitatea, jurnalisti, onestitatea informarii s.a.

Aceste valori sunt considerate obiective mai ales fiindca sunt inevitabile, oamenii nu le resping si se asteapta ca, recurgand la serviciile unei profesii, sa le poata atinge. Sensurile pe care le au aceste valori nu sunt insa fixe. Ele se redefinesc si depind intr-o mare masura de politicile publice care le orienteaza, ca si de dezvoltarea profesiei respective. Profesionistii unui domeniu au 'putere discursiva', in sensul in care le revine o importanta autoritate epistemica in definirea acestor valori.

Dileme standard in etica profesionala intervin mai ales in situatii cruciale intre starea de fapt a unei societati in care se exercita o profesie si valorile morale ale acelei profesii.

Cele mai dificile probleme etice survin in cadrul regimurilor totalitare sau autoritare. Legile sunt legi, au o astfel de valoare, dar multe dintre ele nu sunt drepte. Ziaristii si profesorii sunt obligati sa manipuleze. Si chiar daca ei doar socializeaza in anumite valori, cele ale societatii in care traiesc, la modul ideal fac un deserviciu democratiei si drepturilor omului. Medicii erau obligati, in regimul totalitar romanesc, sa cheme procuratura atunci cand venea o pacienta cu iminenta de avort. Adesea, din acest motiv, femeile ramaneau acasa, faceau septicemii si mureau. Functionarii publici erau supusii statului, intr-un proces cu statul, cetateanul era aproape intotdeauna perdant. Analistii politici in serviciu public nu existau, ca si politicienii in acceptia pe care o dam termenului intr-o democratie.

Chiar si in practica curenta a tarilor cu regimuri democratice exista dileme de etica profesionala greu de surclasat. Un avocat isi apara clientul, chiar si impotriva ideii de dreptate, un profesor socializeaza elevii chiar si pe valori nedrepte, dar care sunt incetatenite, psihologii pot sa-i faca pe pacienti si mai dependenti de insasi prin terapia pe care le-o aplica, desi rolul lor moral este acela de a ajuta pacientii sa revina la autonomie, sa poata trai din nou 'pe picioarele lor'.

8. Virtuti si responsabilitate in politica

Ce fel de persoane ar trebui sa fie politicienii?

Aristotel a fost initiatorul traditiei eticii virtutilor si al discutiei teoretice despre 'virtuti civice', cum le numea el. Etica este practica si trebuie sa aiba valoare actionala,  prin urmare, ea nu poate sa ramana la o multime de precepte care transcend persoana. Ne intereseaza la fel de mult si cine practica aceste percepte. Ce fel de persoana trebuie sa fie, fiindca intre caracter si actiune exista o legatura cauzala. Pentru ca un om sa faca acte drepte trebuie sa fie un om drept, sa aiba virtutea corectitudinii. Virtutile se dezvolta prin reciprocitate si conduc la concordie ca forma reciproca de recunoastere si confirmare. Cea mai semnificativa virtute a conducatorilor politici este intelepciunea practica (vezi  Aristotel, Etica Nicomahica, 223-224).

            Atunci cand ne intrebam ce fel de oameni am vrea sa fie politicienii incercam sa raspundem configurand sensurile virtutilor necesare in politica. Ne vom referi cu precadere la virtutile rolului de politician sau politiciana si nu la virtutile specifice  vietii private ale politicienilor (vezi de exemplu 'afacerea Sexgate' in care presedintele Clinton a fost iertat de publicul american in numele rezultatelor administratiei sale). Desi ar fi de dorit ca rolurile morale sa fie in armonie, nu este obligatoriu ca aceasta sa se intample. Mai mult, sunt situatii in care politicienii sunt iertati pentru greselile lor din rolurile publice detinute in trecut, daca sunt perceputi ca eficienti in prezent (vezi de exemplu acceptarea unor fosti membri ai nomenclaturii comuniste si ai politiei politice ca lideri ai tranzitiei spre capitalism democratic in tarile est-europene). Aceasta se intampla in virtutea abordarii unei perspective utilitarist-consecintialiste asupra moralei in politica. Exista insa si perspective deontologiste potrivit carora greselile flagrante din viata privata, precum si cele din viata politica anterioara 'noului contract', nu trebuiesc iertate. Aceste greseli trebuiesc sanctionate prin lege. Avem de-a face, in acest context, cu o perspectiva moral-legalista. In Romania o astfel de abordare a capatat notorietate in forma disputelor etico-politice referitoare la ceea ce s-a numit 'Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara'. Rationamentul moral-legalistilor era de tipul urmator:

1.      Oricine are o responsabilitate cruciala in initierea si mentinerea comunismului in Romania nu trebuie sa aiba dreptul, pentru cel putin doua legislaturi, de a candida la functii publice.

2.      Membri nomenclaturii si ai Securitatii comuniste au o responsabilitate cruciala in initierea si mentinerea comunismului in Romania.

3.      Deci, cei vizati de premisa 2. nu trebuie sa aiba dreptul sa candideze timp de doua legislaturi la functii publice.

Virtutea vizata in aceasta discutie este cea a responsabilitatii. Politicienilor le revine cel mai inalt nivel de responsabilitate publica tocmai prin faptul ca ei detin informatii si putere publica in cel mai inalt grad. Un astfel de exercitiu al responsabilitatii nu  este, in cazul politicienilor aflati la guvernare, un act supererogatoriu, ci chiar o datorie. Responsabilitatea este o virtute obligatorie.

            Politicienilor le revine o responsabilitate retrospectiva, cea aplicata pentru faptele lor anterioare. Dar, atata vreme cat nu parasesc scena politicii, le revine si o responsabilitate proiectiva, aceea de a promite si a-ti asuma responsabilitatea sa dai curs promisiunilor politice (vezi Agnes Heller, 1988, pp. 67-82). In cazurile anterior discutate, responsabilitatea retrospectiva a fost tratata ca una morala, fara consecinte legale, in favoarea increderii in responsabilitatea proiectiva. Aderenta la aceste abordari este relevata mai ales prin analiza tendintelor de vot.

Max Weber (in lucrarea Politica-o vocatie si o profesie) critica ceea ce el numeste etica  scopurilor ultime. In acest fel de etica agentul vrea sa fie pur si el colapseaza in  privinta consecintelor. In aceste situatii, agentul moral argumenteaza ca oamenii sunt rau-intentionati sau asa a vrut Dumnezeu. Max Weber, de exemplu, prefera etica responsabilitatii fiindca aceasta accentueaza asupra consecintelor, este relativista, e un realism instrumental. Problema centrala a politicii e justificarea mijloacelor: faci un rau actual pentru un bine de viitor. Din acest motiv, din punctul lui de vedere, virtutile politicienilor sunt: simtul proportiilor, realismul, concentrare interioara, calmul ( sa nu-ti pierzi capul). (vezi Coday, 2006)

            Michael Slote utilizeaza termenul de stomac moral (moral stomach), respectiv calitatea de a iti pastra apartenenta politica chiar daca ai o aversiune morala in a-ti urma cauza: sa-ti tii angajamentele politice si cand esti in conflict moral cu ele (M. Slote,1983 pp 98-99). Nu admiram, sustine el, doar angajarea publica a politicianului, ci si „stomacul lui moral”.

            Simone Weil considera ca moralitatea actiunii in sfera publica depinde de onestitatea intelectuala Rolul acestei virtuti este aceea de a te apara de automistificare. Daca avem onestitate intelectuala stim ce si cine suntem, care ne sunt limitele si posibilitatile. Umilinta morala este un bun antidot al formei exagerate  a orgoliului: trufia. Ea constituie o conditie a integrarii morale, in acordul cu standardele comunitatii. (S. Weil, 1952 p. 195). Cele doua virtuti: onestitatea si umilinta sunt necesare oricarei persoane politice democratice, capabile sa inteleaga faptul ca este ea insasi cetateana alaturi de alti cetateni, in rand cu ei, dand seama de interesele lor publice. Estompeaza tentatia politicienilor de a se simti supra-cetateni, eventual chiar stapani ai destinelor celorlalti.

            Intre compromisurile si dilemele morale ale altor zone si cele ale politicii nu sunt diferente de natura si nici mai putine dileme morale sau mai putine situatii de tipul 'mainilor murdare' (vezi Coday, 2006). Intreaga conditie umana este marcata de astfel de probleme, nu doar politica. Atunci cand ne referim la 'machiavelism' ca divort morala-politica, nu vizam divortul in sine, ci o practicare a politicii fara remuscari pentru raul pe care il producem altora, fara sa ne gandim la oameni ca scopuri in sine, ci doar ca la simple instrumente pentru ratiuni mai inalte decat ei sau pentru satisfacerea vointei arbitrare a unui grup de interese sau a unui politician care are prea multa putere.

            

            9. Formalizarea etica si codurile profesionale

            Prin formalizare etica se intelege formularea explicita, in scris, a idealurilor, valorilor, principiilor si normelor unei institutii, organizatii, asociatii. Inseamna elaborarea codurilor etice.



Obiectivele unui astfel de cod sunt urmatoarele:

ü      Ocupa locul lasat liber intre valorile cadru ale unei comunitati si lege.

ü      Contribuie la  reputatia, increderea, respectul pe care beneficiarii unei activitati il au fata de institutia care presteaza serviciul respectiv (vezi Mercier, 1999, pp. 10-12).

ü      Reprezinta un contract moral intre beneficiari si organizatii, intre cei ce fac parte din organizatie si, in acest ultim sens, mentine coeziunea unei organizatii, institutii.

ü      Protejeaza organizatia de comportamente necinstite sau oportuniste si furnizeaza un model de comportament.

ü      Promoveaza o imagine pozitiva a organizatiei.

ü      Este un mijloc de reglementare a adeziunii si devotamentului colaboratorilor.

ü      Influenteaza crearea sentimentului de unicitate si apartenenta pentru membrii grupului.

ü      Este un cadru de referinta in orientarea deciziilor si orientarea actiunii.

ü      Arata angajamentul de principiu al conducatorilor.

ü      Coreleaza relatiile pur contractuale cu increderea si responsabilitatea.

ü      Creeaza climatul etic, respectiv climatul in care actiunile sunt percepute ca drepte.

ü      Ghideaza comportamentul in  caz de dileme etice.

(Vezi Mercier, 1999, pp. 16-19)         

Constructia codurilor etice.

Elaborarea codurilor se face de obicei in echipa. Obiectivele organizatiei sunt stabilite de catre conducere. Tot conducerea numeste de obicei un colectiv de lucru. Acest colectiv pune in comun valorile impartasite de membri, informatii despre coduri similare cu obiective similare. De obicei codurile etice sunt difuzate in mai multe moduri: mese rotunde de sensibilizare, anuntarea codului in preliminariile concursului de angajare, anexarea codului la contractul de munca si semnarea unei adeziuni.

Diferiti eticieni au facut sugestii legate de felul in care poate sa fie scris un bun cod de etica pentru o anumita profesie. Neil Offen (1979, pp. 274-275) face urmatoarele sugestii:

1.      Formuleaza obiective clare de care suntem siguri ca vor fi sustinute si  de catre ceilalti. Trebuie sa te asiguri in mod particular de acceptul conducerii.

2.      Stabileste un termen realist pentru dezvoltarea si introducerea codului.

3.      Fii constient de faptul ca aplicarea codului va costa, estimeaza de cati bani este nevoie pe termen scurt si lung.

4.      Fii deschis spre schimbari in prevederile codului daca apar situatii noi. Nu lua codul drept dogma.

5.      Orienteaza  codul catre problemele cu care se confrunta profesia ta.

6.      Ia in seama in mod corect legislatia si reglementarile aplicate profesiei tale.

7.      Consulta-te cu un jurist pentru partea de acoperire legala a codului.

8.      Cere sfatul expertilor referitor la felul in care trebuie promovat codul si influentati angajatii si clientii.

9.      Nu crea celorlalti asteptari nerealiste.

10.  Exprimarile utilizate in cod trebuie sa fie simple si clare, fara jargon de specialitate.

11.  Asuma-ti personal obiectivitatea si responsabilitatea.

12.  Alege pe cineva care sa administreze competent si integru un astfel de cod.

13.  Ai rabdare, fii perseverent si nu iti pierde simtul umorului.

Intrebari si aplicatii:

1.      Relevati semnificatia conceptelor: profesie, profesionalism, etica profesionala, virtuti profesionale.

2.      Dati exemple din care sa reiasa distinctiile intre: profesie si ocupatie, profesionism-amatorism.

3.      Care sunt caracteristicile ideale ale profesiilor si prin ce se caracterizeaza profesionalismul?

4.      Ce rol poate juca etica in exercitarea profesiilor si in ce consta caracterul contractual al eticii profesionale?

5.      Analizati  pe un exemplu relatia client-profesionist, din perspectiva etica.

6.      Care credeti ca sunt virtutile si valorile profesiei dumneavoastra?

7.      Dati exemple de dileme etice din proprie profesie sau ocupatie.

8.      Dati exemplu de politician pe care il socotiti virtuos si argumentati alegerea.

9.      Ce scopuri urmareste introducerea unui cod profesional?

10.  Schitati principiile, valorile si normele unui cod etic al profesiei pe care o aveti sau urmeaza sa o aveti.

11.  Intrati pe codul de Etica al SNSPA la adresa

 http://www.snspa.ro/RO/SNSPA/Files/cod_etic.pdf si analizati acest cod.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5407
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site