VIITORUL UNIUNII EUROPENE - Extinderea din 2007: Romania si Bulgaria

VIITORUL UNIUNII EUROPENE

1. Extinderea din 2007: Romania si Bulgaria

La 1 mai 2004 UE a dat curs procesului de extindere primind in randurile sale 10 state noi, dintre care 8 apartinand fostului bloc comunist. Acest pas are incarcatura simbolica mare, trimitand un semnal important catre Europa de Est; totodata insa, a determinat UE sa isi puna anumite intrebari cu privire la capacitatea de a functiona eficient si de a adanci procesul integrarii in conditiile unei Uniuni Europene de 25 de state. Procesul extinderii spre Est a UE nu s-a incheiat insa. La poarta UE un lung sir de state asteapta sa fie primite. Romania si Bulgaria se afla in fruntea sirului, cu un picior in Uniune, dar fara certitudinea unei aderari in 2007. dupa ele urmeaza Croatia si Turcia, ambele asteptand ca UE sa decida inceperea negocierilor. UE nu promite, dar incurajeaza si directioneaza fonduri in vederea dezvoltarii sistemelor politice democratice in aceasta parte a Europei. Cetatenii Uniunii, contribuabilii, cei carora li se explica directionarea banilor pe care ai ii dau la bugetul Uniunii, nu par foarte incantati de perspectiva unor noi valuri de aderare. Dilema in care se afla Constitutia Europeana in aceste zile, datorita votului nefavorabil al Frantei si Olandei, se explica intr-o oarecare masura si ca un vot al cetatenilor impotriva unei noi extinderi.

Romania si Bulgaria continua sa primeasca asigurari ca daca isi vor indeplini promisiunile, UE se va tine de cuvant si le va primi in membre. Realitatea s-ar putea sa fie alta, totusi. Doua obstacole stateau in calea aderarii celor doua state in 2007. Este posibil ca din cauza neindeplinirii angajamentelor de catre cele doua state, UE sa apeleze la clauzele de salvgardare prevazute in Tratatul de Aderare si sa intarzie cu un an intrarea unuia sau a ambelor state in organizatie. Biroul comisarului pe extindere al UE, Olli Rehn, a si trimis scrisori de avertizare celor doua state cu privire la neindeplinirea la timp a obligatiilor. Aceasta actiune a Comisiei a avut ecouri in presa pentru ca a fost realizata pe 20 iunie 2005, in ziua imediat urmatoare referendumului din Olanda asupra Constitutiei. Cel de al doilea obstacol l-ar putea reprezenta neratificarea Tratatului de Aderare in una din tarile membre ale UE, lucru care ar bloca procesul de aderare. Semne in acest sens vin mai ales din parte Germaniei, unde opozitia CDU/CSU - care ar putea veni la putere in septembrie daca se vor organiza alegeri anticipate - nu se arata tocmai favorabila primirii unui nou val de state. Intre declaratiile contradictorii ale politicienilor si ale functionarilor UE, singurul lucru care le ramane de facut Romaniei si Bulgariei este sa isi indeplineasca obligatiile. Mesajele care vin din interiorul statelor, insa, nu sunt tocmai incurajatoare, desi discursurile clasei politice din ambele tari arata ca aderarea la UE este o prioritate a celor doua guverne.

Bulgaria a semnat Acordul European cu Comunitatea Europeana in martie 199 cadrul creat de Acordul European, intrat in vigoare la 1 februarie 1995, a permis realizarea de intalniri regulate cu comitetele si subcomitetele de asociere, pe domenii specifice. Bulgaria a depus Cererea de aderare la 14 decembrie 1995[1] si a inceput negocierile cu UE in februarie 2000, ca urmare a hotararii Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999. negocierea capitolelor de aderare a fost incheiata in 15 iunie 2004, fapt confirmat de Consiliul European de la Bruxelles din decembrie 2004.

In cadrul strategiei de preaderare, Bulgaria a beneficiat de fonduri ale UE prin intermediul programelor Phare, Ispa si Sapard, dupa cum urmeaza:

In perioada 1999-2002 fondurile Phare indreptate spre Bulgaria s-au ridicat la 94,9 milioane Euro pentru Programe Nationale si 28 milioane Euro pentru Cooperarea Transfrontaliera, iar in 2004 la 172,525 milioane Euro pentru Programe Nationale si 36 milioane Euro pentru programe de Cooperare Transfrontaliera .

In cadrul programului Ispa, Bulgaria a primit 104 milioane Euro in 2000, 106,1 milioane Euro in 2004, 104,6 milioane Euro in 2002, 112,6 milioane Euro in 2003 si 135,4 milioane Euro in 2004. fondurile au fost indreptate spre reabilitarea soselelor de tranzit, reconstructia si extinderea aeroportului din Sofia, precum si spre programe de mediu vizand uzinele de tratare a apelor menajere provenind din zone urbane si reabilitarea facilitatilor de tratare a apelor menajere situate in orase din bazinul Marii Negre.

Fondurile Sapard au fost destinate, conform Planului National multianual de Dezvoltare Rurala: investitiilor in actiuni agricole (30,4%), imbunatatirii prelucrarii si prezentarii produselor agricole si piscicole (23,2%), a produselor forestiere (8,1%) si 7,7% pentru reabilitarea satelor, protejarea si conservarea potentialului rural si a traditiei culturale. In acest sens, Bulgaria a primit 53 milioane Euro in 2000, 54,1 milioane Euro in 2001, 55,6 milioane Euro in 2002, 56,5 milioane Euro in 2003 si 68 milioane Euro in 2004

Ca urmare a sprijinului acordat de UE in vederea dezvoltarii, Bulgaria a intensificat schimburile comerciale cu UE, astfel incat in 2003 acestea reprezentau 52,4% din totalul schimburilor realizate de Bulgaria. (aneya 23 - prezentarea situatiei relatiilor comerciale dintre UE si Bulgaria).

Tot astfel, Bulgaria a facut eforturi pentru alinierea la standardele UE cu privire la siguranta nucleara. In acest sens, in decembrie 2002, au fost inchise reactoarele 1 si 2 ale Centralei Nucleare de la Kozloduy, urmand reactoarele 3 si 4 sa fie inchise in 2006. pentru sprijinirea eforturilor Bulgariei, UE a alocat 340 milioane Euro prin intermediul unui program special in cadrul Phare, pana la aderare, plus 210 milioane Euro care sa fie acordati in transe anuale de cate 70 milioane Euro pe an in 2007, 2008, 2009[3]. Pentru a adera in 2007, Bulgaria trebuie sa isi intensifice actiunile pentru combaterea coruptiei si a crimei organizate, precum si cele indreptate inspre reforma sistemului judiciar. Aceste probleme au fost partial rezolvate si Bulgaria a aderat la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007.

Romania stabileste relatii diplomatice cu Comunitatea Europeana in 1990 si semneaza Acordul European in 1991. prevederile cu privire la schimburile comerciale au intrat in vigoare in 1993, in timp ce Acordul European in totalitatea sa a devenit aplicabil incepand cu februarie 1995. la 22 iunie 1995, Romania a depus Cererea oficiala de aderare si, ca si Bulgaria, a inceput negocierile in februarie 2000 conform hotararii Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999.

Pregatirea pentru aderare a Romaniei a fost sprijinita prin accesul la fondurile de preaderare. Astfel, Romania a beneficiat de fonduri Phare de 2 miliarde Euro intre 1999 si 2002, fonduri Ispa de 256,5 milioane Euro in 2002, si 255,1 milioane Euro in 2003 si fonduri Sapard de 162,2 milioane Euro in 200 (anexele 24 si 25 reprezinta situatia ajutorului financiar primit de Romania intre 2003-2003). Totalul ajutorului financiar primit de Romania se ridica la aproximativ 700 milioane Euro pe an, ceea ce inseamna aproximativ 1,4 din PIB-ul Romaniei[4]. Programele din cadrul Ispa pentru transporturi au avut ca obiectiv refacerea retelei de drumuri si cai ferate, in special modernizarea coridoarelor trans-europene. In domeniul mediului, fondurile s-au indreptat, in special, spre investitii ce aveau ca scop imbunatatirea calitatii apei (care are de suferit datorita deversarii apelor menajere netratate sau tratate partial). Fondurile Sapard au fost orientate spre imbunatatirea competitivitatii prelucrarii produselor alimentare, dezvoltarea infrastructurii rurale si dezvoltarea resurselor umane .

In ceea ce priveste schimburile comerciale, principalii parteneri de schimb ai Romaniei sunt tari ale UE: Italia, Germania si Franta. (anexa 26 - situatia schimburilor comerciale ale Romaniei intre 1997-2000).

Consiliul European de la Bruxelles din decembrie 2004 afirma incheierea negocierilor de aderare ale Romaniei, ceea ce inseamna ca Romania a reusit sa puna bazele unui sistem democratic, sa instituie statul de drept, sa isi transforme economia distrusa din 1989 intr-o economie de piata competitiva si sa duca la indeplinire angajamentele cu privire la acquis-ul comunitar. In discursul sau din 28 februarie 2005, cu privire la aderarea Romaniei, Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, atragea atentia asupra necesitatii organizarii uni sistem eficient de administrare a fondurilor europene pre si post aderare de catre Romania, careia in perioada 2007-2009 ii vor fia alocate peste 10 miliarde Euro[6].

Totusi, pentru a putea adera in 2007, Romania trebuie sa continue procesul de reforma in domeniul sistemului judiciar, trebuie sa faca eforturi in vederea implementarii efective a reformei administratiei publice si sa duca mai departe lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate. De asemenea, este necesar ca Romania sa isi indeplineasca angajamentele cu privire la atingerea anumitor standarde in domeniile concurentei si mediului si sa isi eficientizeze controlul frontierelor.

Pe 22 februarie 2005, Comisia a emis o opinie favorabila cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei si in consecinta pe 25 aprilie 2005, reprezentantii Romaniei, Bulgariei si ai UE au semnat la Luxemburg Tratatul de Aderare. In cazul in care Tratatul va fi ratificat de cele 25 de state membre ale UE si de Romania si Bulgaria si daca cele doua tari isi vor duce la indeplinire obligatiile asumate, aderarea va deveni efectiva incepand cu 1 ianuarie 2007. pana la aceea data, cele doua state vor avea statut de observatori in cadrul institutiilor europene. Optsprezece reprezentanti ai Bulgariei si treizeci si cinci de reprezentanti ai Romaniei vor participa la lucrarile Parlamentului European pentru a avea o cat mai clara perspectiva asupra modului in care drepturile cetatenilor lor sunt respectate.

In perioada de pana la 1 ianuarie 2007, Romania si Bulgaria au avut sansa de a demonstra ca isi respecta angajamentele si ca sunt parteneri de incredere ai UE. De asemenea, UE a realizat doua rapoarte complete de Monitorizare cu scopul de a a evalua gradul de pregatire a celor doua tari pentru aderare. Raportul de Monitorizare are in vedere o arie extinsa de probleme: de la adoptarea si implementarea acquis-ului si indeplinirea criteriilor economice, la chestiuni de ordin politic cum ar fi libertatea presei, reforma administratiei publice, protectia mediului.

Tratatul de Aderare cuprinde doua tipuri de clauze de salvgardare care permit UE sa amane cu un an aderarea Romaniei si/sau Bulgariei in cazul in care acestea nu isi indeplinesc obligatiile.

Primul tip de clauze se aplica in cazul in care se inregistreaza neindepliniri grave ale conditiilor necesare pentru aderare si implica domeniul economic, al pietei interne si al justitiei si afacerilor interne. Acest tip de clauze se regasesc si in Tratatul de Aderare semnat de cele 10 state care au aderat in 2004.

Al doilea tip de clauze se regasesc doar in Tratatul Romaniei si Bulgariei si prevad amanarea cu un an a aderarii in cazul in care cele doua state nu sunt pregatite pentru finalizarea procesului, prin neindeplinirea conditiilor cerute de UE in anumite domenii. Aceasta decizie trebuie luata de statele membre in unanimitate si doar in urma recomandarilor Comisiei.

Tratatul mai prevede si o serie de conditii speciale care urmeaza a fi indeplinite de Romania pana la Consiliul European din decembrie 2006. aceste conditii vizeaza domeniul Justitiei si Afacerilor Interne si cel al Competitiei, iar neindeplinirea lor poate atrage dupa sine amanarea cu un an a aderarii. In acest caz decizia poate fi luata cu majoritate calificata.

Scopul acestor clauze este acela de a asigura o buna pregatire a celor doua state in vederea aderarii. Daca aceste criterii nu ar fi indeplinite, cele doua state ar trebui sa faca fata unor situatii dificile in momentul intrarii in Uniune, care ar avea consecinte negative atat pentru Romania si Bulgaria, cat si pentru UE.

In discursul rostit in fata Parlamentului European pe 12 aprilie 2005, Comisarul pentru extindere al UE, Olli Rehn aprecia faptul ca Romania face eforturi pentru a deveni un partener de incredere al UE, prin depunerea la timp a tuturor documentelor strategice la care s-a angajat in timpul negocierilor si prin respectarea angajamentului de a realiza un plan de restructurare a industriei otelului pana la acea data. De asemenea, Olli Rehn recunoaste progresele facute de Romania in cadrul cooperarii politienesti prin adoptarea de legi ale Jandarmeriei si Politiei Nationale, precum si abordarea cu seriozitate a cerintelor de aderare, in special cele referitoare la reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei.

Daca UE isi va duce la bun sfarsit planurile de extindere spre est pentru 2007 si Romania si Bulgaria vor deveni membre cu drepturi depline ale organizatiei, atunci UE se va dovedi a fi o organizatie flexibila si stabila, capabila sa isi adapteze structurile in conformitate cu dezideratul sau de a crea o "mare familie europeana" si de a pune capat divizarii artificiale a continentului, iar Romania si Bulgaria vor dovedi ca sunt intr-adevar doua state democratice, cu o economie de piata capabila sa faca fata concurentei din UE. Realizarea aderarii in 2007 a reprezintat un test atat pentru UE cat si pentru cele doua state candidate. Trecerea cu succes a acestui test nu garanteaza insa si o integrare de succes. Depinde in mare masura de Romania si Bulgaria sa valorifice aceasta sansa istorica.

2. Tari candidate: Turcia si Croatia

Dupa Romania si Bulgaria, Turcia si Croatia asteapta acordul UE pentru inceperea negocierilor de aderare. Pentru acestea din urma state, insa, perspectiva aderarii pare si mai nesigura decat pentru primele doua, avand in vedere ultimele tendinte ale opiniei publice europene. Pentru Croatia inceperea negocierilor depinde in primul rand de buna ei cooperare cu Tribunalul de la Haga care judeca crimele de razboi. Esecul guvernului croat de a-l preda Tribunalului pe generalul Ante Gotwina a costat Croatia o amanare in inceperea negocierilor programate pentru martie 2005. daca pentru Croatia speranta aderarii la UE reprezinta imboldul pentru reformarea si democratizarea statului, lucrurile nu sunt atat de simple si pentru Turcia. Desi Turcia are o economie de piata foarte bine dezvoltata si o relatie comerciala importanta cu UE care dureaza de multi ani, totusi amanarile inceperii negocierilor se datoreaza situatiei ei politice, culturale, religioase si geografice diferite de a celorlalte state candidate la UE. Turcia este o tara perceputa prin prisma majoritatii musulmane a populatiei si prin traditiile ei culturale, mai mult o tara asiatica decat europeana. De aici si reticenta opiniei publice europene cu privire la aderarea Turciei. Nu trebuie uitat, totusi, ca Turcia este membra NATO si se bucura de sprijinul Statelor Unite ale Americii in eforturile ei de aderare la UE. Pozitia ei strategica, la granita dintre Europe si Asia face din ea un aliat important din punct de vedere militar, in lupta impotriva terorismului. De asemenea, guvernul turc face eforturi pentru indeplinirea criteriilor politice si a celor referitoare la respectarea drepturilor omului cerute de UE, incercand in acelasi timp sa faca fata criticilor venind din plan intern. Esecul ratificarii Tratatului Constitutional al UE in Franta si in Olanda a facut loc unor discutii cu privire la posibila aderare a Turciei. Exista voci care sustin ca cetatenii Frantei si Olandei au respins Constitutia si pentru ca resping o UE care negociaza aderarea Turciei. Pusi in fata acestei situatii, oficialii europeni par sa caute o solutie de compromis si anume, acordarea unui statut special, dar nu acela de stat candidat pentru aderare. Sprijinita in dezideratul sau de SUA, Turcia nu pare sa fie de acord cu acceptarea altui statut, decat acela de tara candidata in vederea aderarii. Ramane de vazut daca presiunile facute la nivel inalt si dovezile Turciei de schimbare pentru a deveni un candidat potrivit pentru aderare, vor putea modifica opinia cetatenilor europeni. Avand in vedere refuzul de care s-a lovit Constitutia, este putin probabil ca inaltii reprezentanti ai UE sa dea startul unui proces cu care opinia publica nu este de acord.

In contextul dezmembrarii Iugoslaviei, Croatia si-a proclamat independenta in 1991, dupa care a urmat implicarea intr-un razboi cu alte foste provincii ale Republicii Iugoslave si semnarea, in 1995, a Acordului de Pace de la Dayton. In 1999, UE propune realizarea unui Proces de Stabilizare si Asociere pentru Europa de Sud-Est, care sa includa si Croatia.

In urma alegerilor parlamentare din 2000 si a instaurarii unui nou climat politic in Croatia, relatiile sale cu UE cunosc o dezvoltare rapida. In 2001, Croatia semneaza Acordul de Stabilizare si Asociere cu UE. Acest Acord creeaza cadrul necesar pentru deschiderea unui dialog politic si pentru promovarea relatiilor economice si comerciale cu UE, in perspectiva realizarii unei zone de liber schimb dupa o perioada tranzitorie de sase ani. Acordul creeaza premisele pregatirii Croatiei pentru o viitoare aderare la UE, stabilind Acqui-ul comunitar pe care Croatia trebuie sa il adopte si punand bazele unei cooperari in domeniul justitiei si afacerilor interne.[7]

De asemenea, anul 2001 marcheaza implementarea programului CARDS, creat special pentru sprijinirea negocierilor Acordului de Stabilizare si Asociere, implementarea democratiei, a statului de drept si a reconstructiei intregii Europe de Sud-Est.

La 21 februarie 2003, Croatia a depus cererea oficiala de candidatura la UE. Principalele obiective ale asistentei UE vizeaza sprijinirea aplicarii reformelor structurale si economice si consolidarea democratiei, sustinerea eforturilor Croatiei de a se apropia de standardele UE si promovarea reconcilierii etnice, precum si incurajarea intoarcerii refugiatilor[8]. In acest sens, Croatia a beneficiat de asistenta financiara a Comunitatii Europene, incepand din 1991, la care se adauga sprijinul financiar acordat prin intermediul programului CARDS, Initiativa europeana pentru Democratie si Drepturile Omului, Cooperarea Tarilor din Lumea a Treia, etc, (anexa 27-ajutorul financiar acordat de UE Croatiei intre 1991-2003).

Turcia. Perspectiva aderarii Turciei la UE dateaza inca din 196 cererea de aderare a fost depusa in 14 aprilie 1987, dar inceperea negocierilor a fost amanata din cauza faptului ca Turcia nu indeplinea standardele necesare pentru aderare. Ca o masura de compromis, UE a pus bazale unei uniuni vamale cu turcia, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1996. Turcia este, in mod oficial, o tara candidata la UE din decembrie 1999, ca urmare a hotararii Consiliului European de la Helsinki.

Aceasta lunga candidatura a Turciei se datoreaza, in mare parte, faptului ca Turcia nu a indeplinit mult timp criteriile de la Copenhaga. Din decembrie 1999, pozitia UE cu privire la Turcia era aceea ca Turcia este o tara candidata care va deveni membra a UE atunci cand va indeplini criteriile de aderare care impuse tuturor tarilor candidate. In martie 2001, Turcia a realizat Programul National de adoptare a acquis-ului comunitar, care a avut ca rezultat constituirea unui pachet de reforme constitutionale ce vizau, in special, consolidarea garantiilor cu privire la drepturile fundamentale ale omului, libertatile fundamentale si limitarea pedepsei cu moartea[9].

Ca urmare a progreselor facute de Turcia in aceasta perioada in directia indeplinirii criteriilor de aderare, Raportul Comisiei Europene, din 6 octombrie 2004, afirma indeplinirea de catre Turcia a criteriilor politice de la Copenhaga si recomanda inceperea negocierilor de aderare. In conformitate cu propunerea Comisiei, Consiliul European din decembrie 2004 a hotarat ca negocierile de aderare sa inceapa in 3 octombrie 2005.

Recomandarea Comisiei era insotita de o strategie de desfasurare a negocierilor, bazata pe trei piloni:

• Primul pilon vizeaza acordarea de sprijin financiar pentru continuarea procesului de reforma. In opinia Comisiei, reformele cu caracter politic trebuie consolidate si cadrul lor de implementare trebuie extins, astfel incat, ele sa devina ireversibile. De asemenea, este necesar ca Turcia sa faca progrese in directia consolidarii drepturilor culturale si imbunatatirii situatiei comunitatilor religioase. Asigurarea controlului civil asupra armatei si accentuarea eforturilor in domeniul luptei impotriva coruptiei, se numara printre obiectivele care trebuie indeplinite in cadrul primului pilon. Comisia apreciaza eforturile facute de Turcia, in acest sens, prin numirea unui Secretar General Civil, prin transformarea Consiliului National al Securitatii intr-un organ de consiliere si prin masurile luate in vederea cresterii transparentei activitatii acestei institutii. Tot astfel, Comisia a amintit ca o serie de persoane condamnate pentru exprimarea pasnica a opiniei au fost eliberate[10]. Comisia se angajeaza sa propuna un Parteneriat de Aderare revizuit care sa cuprinda prioritatile pe care reformele din Turcia trebuie sa le atinga .
• Cel de al doilea pilon stabileste cadrul de desfasurare a negocierilor cu Turcia, tinand cont de specificul tarii. Aceasta recomandare lua in considerare particularitatile Turciei, in materie de pozitionare geografica, economie, securitate, potential militar, marime si populatie. UE accentueaza faptul ca populatia Turciei insumeaza aproximativ populatia tuturor celor zece state care au aderat in 2004, de unde rezulta si nevoia unei abordari distincte.
• Ca raspuns la dezbaterile opiniei publice cu privire la aderarea Turciei, precum si la multe intrebari si temeri care sunt ridicate atat de cetatenii UE, cat si de cei ai Turciei, cel de al treilea pilon al strategiei de negociere, se refera la intarirea dialogului politic si cultural dintre cetatenii UE si cei ai Turciei.

In discursul sau din 8 martie 2005, de la Istambul, Comisarul pentru extindere al UE insista asupra necesitatii ca Turcia sa implementeze politica de eliminare a torturii si sa continue aplicarea reformelor menite sa normalizeze situatia in regiunea de sud-est a tarii prin imbunatatirea situatiei economice si sociale si acordarea dreptului de munca tuturor cetatenilor turci, indiferent de origine. De asemenea, este amintita necesitatea reformelor in domeniul economic, directionate spre consolidarea economiei de piata si spre stabilizarea si cresterea transparentei cadrului legal referitor la investitii. De asemenea, Comisia Europeana a atras atentia asupra angajamentelor pe care Turcia nu le-a dus la indeplinire in cadrul Uniunii Vamale cu UE. In acest sens, sunt inregistrate nereguli cu privire la acordarea dreptului de proprietate intelectuala in domeniul produselor farmaceutice si a cererilor de obtinere a licentelor de import in aria telecomunicatiilor, precum si restrictii comerciale in domeniul textilelor si a produselor ceramice, fapt care umbreste credibilitatea Turciei si intarzie inceperea negocierilor.

Comisarul pentru extindere sublinia rolul important pe care Turcia il joaca in politica de asigurare a stabilitatii in regiune si in lume. In acest context, era apreciata capacitatea Turciei de ajuta la pacificarea situatiei din Cipru si era amintita opinia Consiliului European din iunie 2004 care recunostea contributia pozitiva a Turciei de a sprijini eforturile Secretarului General ONU in vederea obtinerii unui acord pentru rezolvarea problemelor din Cipru[12].

O alta problema de ordinul securitatii regionale, o reprezinta relatiile dintre Turcia si Armenia sau mai precis, dorinta UE ca Turcia sa isi reglementeze dialogul cu Armenia cu care nu intretine relatii oficiale. In acest caz, insa, UE spera ca o imbunatatire a relatiilor dintre Turcia si Armenia va avea ca rezultat rezolvarea conflictului din enclava Nagorno-Karabakh, situata intre Armenia si Azerbaijan. In acest caz, insa, se pare ca oficialitatile turce nu respecta linia unei politici conciliatoare. In mai 2005 Conferinta organizata de Universitatea Bosphorus din Istambul, cu privire la statutul etnicilor armeni in Imperiul Otoman, a fost anulata datorita reactiei oficialilor turci din guvern si opozitie. Conform publicatiei Financiar Times, Ministerul de Justitie al Turciei, Cemil Cicek a calificat Conferinta ca pe o tradare. De asemenea, un lider al opozitiei a afirmat ca o institutie nationala, ca Universitatea Bosphorus, nu poate organiza o conferinta impotriva interesului national[13].

In actualul context al dezbaterilor si reactiilor cu privire la aderarea Turciei, o astfel de actiune nu are menirea sa arunce o lumina favorabila asupra ei.

Pe de alta parte, insa, Comisarul Gunter Verheugen avertiza ca discutiile nefavorabile cu privire la aderarea Turciei, aparute mai ales dupa respingerea Constitutiei in Franta si Olanda vor afecta dinamica reformelor in Turcia[14] si vor avea impact negativ asupra credibilitatii pe plan extern a UE. Avand in vedere situatia incerta din UE, este posibil ca Summit-ul european din iunie 2005 sa aduca clarificari, atat cu privire la extindere cat si la viitorul Constitutiei europene. Totusi atat Turcia cat si Croatia trebuie sa isi indeplineasca criteriile si sa duca mai departe procesul de reforma, pentru a putea avea perspectiva unei integrari europene.

Regiunea de Vest a Balcanilor

Tarile din Vestul Regiunii Balcani: Albania, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Republica Federala Iugoslava si fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, au avut mult de suferit de pe urma razboiului care a urmat dezmembrarii Iugoslaviei. Din punct de vedere politic, social si economic, toate poarta pecetea unei administratii de tip comunist. Razboiul care a urmat dupa caderea regimului a condus la o inrautatire a situatiei lor. UE s-a implicat in procesul de pacificare al regiunii odata cu incheierea Acordului de Pace de la Dayton din 1995. aportul UE in regiune a fost canalizat pe doua directii: gestionarea ajutorului destinat reconstructiei si sprijinul acordat administratiei civile, ramasa fara resurse umane in urma conflictului, mai ales in Bosnia si Hertegovina[15].

Dupa incheierea ostilitatilor, in 1995, intre provinciile fostei Iugoslavii, devenite state independente, zona a mai avut de suportat consecintele altui conflict, cel din 1999 din Kosovo.

Pentru a stabiliza aceasta parte a Europei si pentru a-i acorda sprijinul necesar pentru dezvoltare si implementarea unor sisteme democratice, UE a adoptat Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, care reprezenta angajamentul politic al UE fata de regiune. Pentru implementarea obiectivelor Pactului, UE beneficia de sprijinul comunitatii internationale si a organizatiilor internationale.

Aplicarea Pactului de Stabilitate a inceput cu o faza de reconstructie, constand intr-un ajutor financiar de 2,4 miliarde Euro, directionat spre proiecte de infrastructura[16].

Ca urmare a unui comunicat al Comisiei Europene, din 1994, UE a pus bazele Procesului de Stabilizare si Asociere cu fiecare dintre tarile Europei de Sud-Est, care cuprind masuri in domeniile: comertului, reconstructiei, al relatiilor politice si al consolidarii increderii[17].

Implicarea UE in aceasta regiune demonstreaza atasamentul organizatiei fata de valorile afirmate de parintii fondatori ai Comunitatii Europene: respectarea drepturilor omului, a democratiei si a statului de drept, precum si promovarea unei adevarate Piete Unice. Sprijinind stabilizarea si dezvoltarea regiunii Balcanice, UE sprijina, de fapt, securitatea si stabilitatea intregii Europe.

Albania a inceput in 2001 negocierile pentru semnarea Acordului de Stabilitate si Asociere cu UE. Scopul acordului este acela de a ajuta Albania sa isi dezvolte sistemul democratic, prin aplicarea unei reforme institutionale, sa implementeze statul de drept si sa faca trecerea catre o economie de piata.

Albania a avut de suferit, mai ales din punct de vedere economic, datorita destabilizarii din zona ca urmare a dezmembrarii Iugoslaviei si a conflictului din Kosovo, din 1999, cand data fiind imediata sa vecinatate, a fost nevoita sa faca fata unui puternic flux de refugiati.

In prezent, UE continua procesul de negociere a Acordului de Stabilitate si Asociere, dar climatul politic instabil din Albania incetineste ritmul reformelor, fara de care dezvoltarea tarii nu poate fi realizata. (anexa 28 - ajutorul financiar acordat Albaniei intre 1991-2004).

Bosnia si Hertegovina. Sprijinul UE in Bosnia si Hertegovina s-a axat pe consolidarea pacii si incurajarea cooperarii interetnice. Din punct de vedere financiar, contributie UE se ridica la 2 miliarde Euro, intre 1991 si 2000. )anexa 29 - ajutorul financiar acordat Bosniei si Hertegovinei intre 1991-2004). Una dintre conditiile ca Bosnia si Hertegovina sa inceapa negocierile pentru semnarea Acordului de Stabilitate si Asociere cu UE, o reprezinta colaborarea cu Tribunalul de la Haga, la care se adauga implementarea reformelor identificate de studiul de fezabilitate cerut de UE in 200 in discursul tinut la Bucuresti, pe 11 mai 2005, Comisarul European pentru Extindere, Olli Rehn, a afirmat ca inceperea negocierilor cu Bosnia si Hertegovine se afla pe agenda UE si ca vor fi deschise in curand[18].

Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei a semnat Acordul de Stabilitate si Asociere la Luxemburg, in 9 aprilie 2001 si un Acord Interimar in virtutea caruia prevederile cu privire la comert din Acordul de Stabilitate si Asociere au intrat in vigoare de la 1 iunie 2001. fosta Republica Iugoslava a Macedoniei a avut de suferit ca urmare a conflictului din Kosovo. Datorita dimensiunii etnice a conflictului si a fluxului de refugiati a avut loc o criza interna , in iunie 2001. in cadrul acestui conflict, UE a aplicat pentru prima data Mecanismul de Reactie Rapida si a alocat fonduri pentru reconstruirea regiunilor Tetovo si Skopska Crna Gora[19].

De asemenea, UE a incurajat crearea Agentiei de Promovare a Intreprinderilor Nationale, cu scopul sprijinirii imbunatatirii tehnicilor de management si marketing ale intreprinderilor locale, in special a celor orientate spre export, pentru a le spori competitivitatea.

Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei face progrese in implementarea reformelor si se dezvolta bine din punct de vedere economic. In discursul din fata Comitetului de Afaceri Externe al Parlamentului European, din 8 ianuarie 2005, Olii Rehn afirma ca va fi adoptata o opinie a Comisiei inainte de sfarsitul anului 2005 si ca in cazul in care fosta Republica Iugoslava a Macedoniei continua dezvoltarea ar putea sa devina o viitoare tara candidata.[20].

Serbia si Muntenegru. Datorita destabilizarii si a crizei din regiune Kosovo, Serbia si Muntenegru au fost direct afectate si au avut nevoie de sprijinul substantial al UE. In acest sens, din decembrie 2000 a fost creata Agentia Europeana pentru Reconstructie, cu scopul de a gestiona asistenta UE in Kosovo.

Ca rezultat al schimbarii climatului politic, in urma alegerilor din octombrie 2000, UE a restabilit relatiile cu Belgradul. Una dintre principalele conditii ale inceperii negocierilor pentru Acordul de Stabilitate si Asociere o reprezinta colaborarea cu Tribunalul de la Haga. (anexele 30 si 31 - ajutorul financiar acordat Serbiei si Muntenegrului intre 1991-2002, respectiv 2003-2004).

Un studiu de Fezabilitate realizat de UE si dat publicitatii in 10 mai 2005 a demonstrat ca Serbia si Muntenegru este pregatita sa inceapa negocierile pentru semnarea Acordul de Stabilitate si Asociere. Aceasta concluzie vine ca o recunoastere a procesului de reforma demarat de Serbia si Muntenegru, dar si a colaborarii cu Tribunalul de la Haga[21].

Totusi, statutul incert al Regiunii Kosovo, care de sase ani se afla sub controlul ONU, ramane un important semn de intrebare asupra stabilitatii regiunii. Pana la sfarsitul anul 2005 va avea loc o revizuire a statutului regiunii, urmata de o discutie cu privire la viitorul ei.

Tarile regiunii de vest a Balcanilor beneficiaza de un program de asistenta financiara, care poarta numele de CARDS (Asistenta Comunitara pentru Reconstructie, Dezvoltare si Stabilitate), lansat pe perioada 1 ianuarie 2001 - 31 decembrie 2006. Programul combina facilitatile oferite de Phare pentru tarile necandidate si facilitatile Programului Obnova. Scopul programului este de a ajuta la implementarea Procesului de Stabilitate si Asociere. Astfel, cu cat o tara evolueaza in adoptarea masurilor prevazute in Acord, cu atat CARDS se va concentra pe sustinerea procesului de reforma si formare institutionala, necesare indeplinirii obligatiilor din Acord. Obiectivele prioritare ale Programului CARDS vizeaza domeniile: justitie si afaceri interne si managementul frontierelor.

Pe perioada 2006-2006, CARDS a acordat ajutor in valoare de aproximativ 4,65 miliarde Euro[22] .

In toamna lui 2005, Comisia Europeana va reprezenta un "pachet de extindere" pentru Europa de Sud-Est care va contine o evaluare a procesului de extindere si a progresului facut de fiecare "tara"[23]. De asemenea, pachetul de extindere va prevede si recomandari cu privire la masurile specifice pe cre fiecare tara trebuie sa le ia pentru a continua dezvoltarea si implementarea reformelor.

Desigur, aderarea la UE a tarilor apartinand zonei de Vest a Balcanilor, cu exceptia Croatiei, este un obiectiv pe termen lung. Totusi, ajutorul financiar si canalizarea eforturilor UE in aceasta directie demonstreaza dorinta organizatiei de a sprijini procesul de dezvoltare a regiunii si de integrare, care, in cele din urma inseamna construirea unor state democratice, care respecta drepturile omului si libertatile fundamentale si au o economie de piata functional.