Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AdministratieDrept

MASURI DE PROTECTIE A COPILULUI AFLAT IN SITUATII SPECIALE

legislatie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ORDONANTA DE URGENTA 148 / 2005
AUTORIZAREA MACARAGIILOR
Aprobarea Normei sanitare veterinare privind masurile pentru combaterea febrei aftoase
Legea bugetului de stat pe anul 2008, legea nr. 388/2007
Sanctiuni contraventionale auto si masuri tehnico-administrative
Norma generala de Protectia Muncii Publicat in Brosura din 1 ianuarie 1996
PRINCIPALELE NOUTATI CUPRINSE IN LEGISLATIA RUTIERA VALABILA
Permisul de conducere - Legea
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 74/2008 privind transporturile rutiere
NORME METODOLOGICE din 14 martie 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handica

MASURI DE PROTECTIE A COPILULUI AFLAT IN SITUATII SPECIALE

In ultimii ani, mai ales prin aparitia Legii 272/2004 si a reformelor ce s-au impus pentru protectia, promovarea si respectarea drepturilor copilului, au dus la elaborarea unor masuri in sprijinul copilului aflat in situatii speciale .

Protectia copilului aflat in situatii speciale reprezinta ansamblul masurilor, prestatiilor si serviciilor destinate ingrijirii si dezvoltarii copilului lipsit, temporal sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai sau care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora. Copilul beneficiaza de protectia speciala prevazuta de Legea 272/2004 pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu.

Copilul trebuie respectat ca o persoana care are dreptul la viata particulara, la intimitate si la o dezvoltare normala. Nimic nu trebuie sa ii puna in pericol nici existenta, nici dezvoltarea lui, cu atat mai mult nu trebuie supus abuzului sau exploatar

Prin calitatea si complexitatea sistemului de servicii sociale destinate bunastarii copilului, respectarii sale ca persoana si valoare umana, o societate exprima valoarea si drepturile pe care le acorda copiilor si copilariei, ca etapa fundamentala in formarea personalitatii viitorilor adulti. Cu toate acestea, astazi sunt tot mai mult semnalate cazurile de abuz si de aceea trebuie dezvoltate si desfasurate masuri de protectie acordate copiilor aflati in situatii speciale.

In acest capitol consider necesar sa prezint in primul rand fenomenul de abuz in formele sale, efectele si consecintele acestuia, cat si latura ce cuprinde actiunile menite pentru interventie, masurile ce se impun luate pentru copilul aflat in situatii speciale. Masurile de protectie ce se impun pentru copii aflati in dificultate sunt sustinute de legislatia in vigoare. In consecinta, punctul de plecare in tratarea acestei probleme este abordarea conceptelor teoretice care au in comun intelegerea abuzului impotriva copilului ca fiind cauzarea intentionata a unei vatamari care afecteaza sanatatea fizica si psihica a copilului.

Abuzul[3] este orice forma voluntara de actiune sau de omitere a unei actiuni care este in detrimentul copilului si are loc profitand de incapacitatea copilului de a se apara ,de a discerne intre ce este bine sau rau, de a cauta ajutor si de a se autoservi.

Orice act intentionat prin care se produc vatamari corporale, tulburari psiho-emotionale si expuneri la situatii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de catre copil constituie abuz .

“Abuzul copilului, reprezinta toate formele de rele comportamente fizice si emotionale, abuz sexual, neglijenta sau tratament nelgijent, exploatare comerciala sau de alt tip, ale caror consecinte sunt daune actuale sau potentiale aduse sanatatii copilului, supravietuirii, dezvoltarii sau demnitatii lui, in contextul unei relatii de raspundere, incredere sau putere” .

Abuzul fizic, este o actiune intentionata, neaccidentala, de utilizare a fortei fizice sau de omisiune a protectiei din partea parintilor ori a ingrijitorilor care interactioneaza cu copilul.

“Abuzul fizic poate fi considerat minor atunci cand se constata existenta unor suprafete de piele inrosita sau leziuni usoare si majore atunci cand este vorba de fracturi sau arsuri. In aceasta categorie de abuz intra: bataia cu mana sau orice obiect aplicat copilului, punerea in genunchi, arderea sau otravirea”[5]

In categoria copiilor abuzati fizic ii putem include atat pe cei care au fost raniti in mod deliberat, cat si cei care sunt raniti datorita insuficientei supravegher Este greu de evaluat daca vatamarea produsa este urmarea unui act deliberat sau daca este urmarea pasivitati si a neprotejarii copilului.

In cadrul abuzului fizic este inclusa si exploatarea copilului prin supunerea la munci fizice care depasesc posibilitatile sale. Aceste activitati pot inpiedica realizarea scolara si profesionala a copilului.

Abuzul emotional este cel mai greu de definit dintre toate formele de abuz. Poate fi definit ca o atitudine din partea parintilor sau altor persoane, care dauneaza sau impiedica dezvoltarea unei imagini de sine, pozitiva, corespunzatoare, a copilului.

Respingerea, izolarea, ignorarea sentimentelor sale, adresarea cu un limbaj considerat de copil jignitor, reprezinta modalitati de manifestare ale acestei forme de abuz. Dupa situatia la care a fost supus copilul, se contureaza urmatoarele categorii de abuz emotional: copiii al caror parinti divorteaza fara a fi capabili sa realizeze cresterea copilului, sunt expusi la abuzul emotional.

Confuzia sentimentala este data de faptul amplasarii copiilor in cadrul conflictelor dintre parinti, acestia acuzandu-se unul pe celalalt.

Pot fi identificate ca si abuz emotional:

a)      cazul rapirii copilului sau separarii ilegal de parinti;

b)     cazul in care parintii se bat in fata copilului;

c)      situatia in care copilul dezvolta o anxietate cronica de separare si sentimente de vina, pentru ca din diferite motive a preferat unul dintre parinti;

d)     cazul in care copilul a fost folosit in mod constient sau inconstient pentru a spiona pe unul dintre parinti in folosul celuilalt. Daca acest gen de comportament este dezvoltat in copil acesta poate ajunge la tulburari psihomatice si tulburari de comportament.

O alta situatie cand copilul este perceput in mod negativ de parintii lor, este aceea cand copiii simt ca sunt trecuti cu vederea, ridiculizati, respinsi si vazuti ca o sursa a problemelor parintilor; si astfel dezvolta un sentiment de vinovatie. Teoretizarea copilului prin amenintatari cu pedeapsa, parasirea, sau alungarea, constitue un abuz emutional. Amenintarile ii creaza o stare de anxietate, careia copilul ii va face fata cu greu si care va fi o piedeca in dezvoltarea sa psihologica. Copiii al caror parinti sunt alcoolici sau care consuma droguri sunt supusi unor situatii in care se vad neglijati; parintii sunt prea ocupati de propria lor lume , de propriile lor nevoi si probleme incat nu mai pot avea grija de ei si de nevoile lor. Astfel copii sunt supusi la situatii neprevazute pe care nu le pot intelege. Copii abuzati psihologic- cand parintii ii supun unor reguli stricte si rigide ceea ce determina pe copilul in cauza sa aiba dificultati de relationare cu alte persoane si cu mediu.

Orice copil sub varsta consimtamantului poate fi apreciat ca fiind abuzat sexual cand o persoana matura sexual, cu intentii sau prin neglijenta a responsabilitatilor specifice sau a uzului societal in relatia cu copilul, s-a angajat sau a permis angajarea acelui copil in orice activitate de natura sexuala ce are intentia de a duce la satisfactia sexuala a persoanei mature sexual.

Neglijenta

Reprezinta, ca si in cazul abuzul emotional, una din cele mai ascunse forme de abuz, fiind dificil de indentificat.

Putem defini neglijenta ca incapacitatea sau rea-vointa din partea parintilor, in a se angaja intr-un mod pozitiv in comunicare, in a asigura nevoile biologice, emotionale, de dezvoltare fizica si psihica.

Neglijarea episodica este mai putin grava pentru ca dispare atunci cand factorii cauzali care au dus la aparitia neglijari dispar.

Lipsa resurselor afective, intelectuale, educationale, economice duc la o cronicizare a neglijar

Neglijenta emotionala este definita ca slaba abilitate a parintilor de a se angaja emotional pozitiv in cresterea copilului. Un astfel de abuz are aspecte mai subtile si isi manifesta consecintele foarte devreme pentru dezvoltarea afectiva si cognitiva a copilului. Fenomenul de emigrare a parintilor pentru un castig in bani, sau cu gand bun, de a asigura bunastarea copiilor, nu le mai pot asigura lucrul fundamental varstelor copiilor, prezenta fizica a parintelui, cu autoritatea lui, cu afectivitatea care o poate acorda, grija curenta a copilului, isi pun amprenta pe dezvoltarea copiilor.

Neglijenta fizica este mult mai usor de identificat. Privarea de hrana, absenta mai multor categorii de alimente esentiale pentru o crestere si dezvoltare corespunzatoare (mese neregulate); haine nepotrivite, haine murdare; absenta ingrijirilor medicale, absenta vaccinarilor; neglijarea locuintei, locuinta prost intretinuta, neluminata, neincalzita, afecteaza in mod vizibil copilul in cauza.

Neglijenta educationala- neincadrarea copilului intr-o forma adecvata de invatamant, neglijarea nevoilor speciale de educatie, lipsa de preocupare in ceea ce priveste asigurarea celor necesare pentru frecventarea scolii; nu este incurajat sa frecventeze cu seriozitate cursurile scolare si chiar sunt incurajati sa renunte la scoala.

Efectele abuzului asupra copilului sunt de diferite nuante in functie de tipul de abuz, dar in planul psihologic este afectat indiferent de factorii cauzali. Abuzul genereaza traume majore din punct de vedere fizic, psihologic si social.

Pe termen lung, abuzarea va produce consecinte care vor fi asociate marginalizarii persoanei. Adolescentul nu se va simti bine cu el insusi si va avea comportamente antisociale. Va avea probleme legate de droguri, alcool, tulburari alimentare, de a fi delicvent, de a se prostitua.

Trairile copilului abuzat se regasesc in adult prin izolare si fuga de intimitate; vorbesc putin, reactioneaza prin retragere sau comportamente violente. In relatiile conjugale au parte frecvent de violenta. Pentru ca nu au avut parte de educatie potrivita, atitudinile parentale ale acestor adulti sunt nepotrivite.

1.Mentinerea copilului in propria familie

«  Familiei ii revine, prin traditia legiferata de legislatia constitutionala, de drept civil si al familiei etc., rolul central » , de asigurarea protectiei si ocrotirii copilului. Copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala. In acest scop parintii sunt obligati sa realizeze:

a) supravegherea copilul;

b) cooperarea cu copilul si sa ii respecte viata intima, privata si demnitatea;

c) sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare opinia acestuia;

d) sa intreprinda toate masurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

e) sa coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice care exercita atributii in domeniul ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului.

Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului.

Serviciul public de asistenta sociala va lua toate masurile necesare pentru depistarea precoce a situatiilor de risc care pot determina separarea copilului de parintii sai, precum si pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale parintilor si a violentei in familie.

Orice separare a copilului de parintii sai, precum si orice limitare a exercitiului drepturilor parintesti trebuie sa fie precedate de acordarea sistematica a serviciilor si prestatiilor prevazute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzatoare a parintilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate in baza unui plan de servic

Planul de servicii se intocmeste si se pune in aplicare de catre Serviciul Public de Asistenta Sociala, organizat la nivelul municipiilor si oraselor, precum si de persoanele cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, din unitatea administrativ-teritoriala unde se afla copilul, in urma evaluarii situatiei copilului si a familiei acestuia.
Masurile de protectie speciala au in vedere ca minorul in cauza sa nu fie despartit de mediul familiar. Numai cand mediul familiar prezinta o reala amenintare la adresa dezvoltarii sale fizice si psihice, chiar si atunci se cauta alternative conform prevederilor legale pentru mentinerea copilului in mediul sau natural, familial.

Masurile de protectie speciala se subordoneaza principiului interesului superior al copilului, asa cum este descris in Legea 272/2004 - orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.

In ultimul deceniu se sustine din ce in ce mai clar si mai argumentat ideea ca serviciile de protectie a copilului trebuie sa lucreze intr-o relatie de parteneriat cu parintii, nu impotriva acestora.

Ingrijirea familiala temporara este mijloc de actiune al politicii sociale, cea mai buna alternativa fata de plasamentul in institutii si ofera copiilor separati de propria lor familie, ingrijire intr-un climat familial, in scopul de a raspunde nevoilor lor fizice, psihologice si sociale. Exista o larga diversitate de situatii in care copiii si familiile nu mai pot locui impreuna datorita unor factori structurali ca saracia, dezastrele naturale, sau factori personali, de exemplu boala, abuzul sau abandonul. In general, ocrotirea de tip familial se imparte in doua categorii principale: pe termen scurt, ocrotire temporara si pe termen lung, ocrotire permanenta, substitutiva.

Luand in considerare cu prioritate interesul superior al copilului, si pentru a evita efectele negative ale institutionalizarii la varste foarte mici, precum si efectele spitalizarii indelungate, Romania a luat decizia interzicerii plasamentului copilului cu varsta de pana la 2 ani in servicii de tip rezidential.

Fundamentul legii privind promovarea drepturilor copiilor, il reprezinta faptul ca parintii sunt primii responsabili pentru cresterea, ingrijirea si dezvoltarea copilului. In indeplinirea responsabilitatilor care le revin, parintii sunt indreptatiti sa primeasca sprijinul de care au nevoie din partea comunitatii si a autoritatilor locale.

Sprijinirea copiilor pentru a fi mentinuti in ingrijirea propriilor familii, a fost sustinuta de crearea, dezvoltarea si diversificarea serviciilor alternative, un accent deosebit punandu-se pe serviciile comunitare. Au luat fiinta servicii alternative, incluzand centre maternale, centre de zi, servicii de asistenta si sprijin pentru tinerii care provin din centrele de plasament, centre de consiliere si sprijin pentru parinti si copii, servicii de prevenire a abandonului in perioada preconceptiva, centre de ingrijire de zi si recuperare a copilului cu dizabilitati, servicii pentru copiii strazii, centre de consiliere si sprijin pentru copilul maltratat, abuzat, neglijat, inclusiv victima a violentei in familie.

Pe cat posibil, copilul are dreptul de a fi ingrijit de catre parinti sai si de a nu fi separat de acestia. Dreptul de a fi ingrijit de parinti sai nu este echivalent cu dreptul la o familie.

Conventia ONU cu privire la drepturile copilului, nu mentioneaza un astfel de drept. In consecinta, nu exista dreptul copilului la adoptie.

Dreptul de a fi ingrijit de parinti implica faptul ca Legea 272/2004, ca si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului , considera situatia unui copil crescut de catre parinti sai firesti ca fiind cea mai buna solutie posibila. Statul are obligatia, sa ia masurile necesare pentru a le asigura parintilor sprijin psihoemotional si financiar, pentru a-i ajuta in indeplinirea responsabilitatii de crestere, ingrijire si educare a copilului. In acest mod, statul evita separarea copilului de parintii sai. Daca un copil nu poate fi ingrijit de parintii sai firesti, atunci este de preferat ca el sa creasca intr-un mediu familial.

2 Plasamentul

Plasamentul copilului constituie o masura de protectie speciala, avand caracter temporar. Plasamentul copilului ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela; care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora; abuzat sau neglijat; gasit sau abandonat de catre mama in unitati sanitare; care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal constituie o masura de protectie speciala, avand caracter temporar, care poate fi dispusa, dupa caz, la:

a) o persoana sau familie;

b) un asistent maternal;

c) un serviciu de tip rezidential si licentiat in conditiile leg

Persoana sau familia care primeste un copil in plasament trebuie sa aiba domiciliul in Romania si sa fie evaluata de catre D.G.A.S.P.C., cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi un copil in plasament. Pe toata durata plasamentului, domiciliul copilului se afla, dupa caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidential care il are in ingrijire.

Plasamentul copilului care nu a implinit varsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsa sau substitutiva, plasamentul acestuia intr-un serviciu de tip rezidential fiind interzis.

Prin exceptie se poate dispune plasamentul intr-un serviciu de tip rezidential al copilului mai mic de 2 ani, in situatia in care acesta prezinta handicapuri grave, cu dependenta de ingrijiri in servicii de tip rezidential specializate.

La stabilirea masurii de plasament se va urmari:

plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsa sau la familia substitutiva;

mentinerea fratilor impreuna;

facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a mentine legatura cu acesta ;

Masura plasamentului se stabileste de catre Comisia pentru Protectia Copilului, in situatia in care exista acordul parintilor ;

Masura plasamentului se stabileste de catre Instanta Judecatoreasca, la cererea D.G.A.S.P.C.:

in situatia copilului ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela; abuzat sau neglijat; gasit sau abandonat de catre mama in unitati sanitare ;

in situatia copilului care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora; care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal, atunci cand nu exista acordul parintilor sau, dupa caz, al unuia dintre parinti, pentru instituirea acestei masuri.

Drepturile si obligatiile parintesti fata de copil se mentin pe toata durata masurii plasamentului dispus de catre comisia pentru protectia copilului.

Drepturile si obligatiile parintesti in situatia copilului pentru care nu a putut fi instituita tutela si pentru care instanta a dispus masura plasamentului sunt exercitate si, respectiv, indeplinite de catre presedintele consiliului judetean.

Prin exceptie parintii decazuti din drepturile parintesti, precum si cei carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti pastreaza dreptul de a consimti la adoptia copilului lor. Modalitatea de exercitare a drepturilor si de indeplinire a obligatiilor parintesti cu privire la persoana si la bunurile copilului se stabileste de catre Instanta Judecatoreasca

Comisia pentru Protectia Copilului sau, dupa caz, instanta care a dispus plasamentul copilului va stabili, daca este cazul, si cuantumul contributiei lunare a parintilor la intretinerea acestuia, in conditiile stabilite de C.Fam. Sumele astfel incasate se constituie venit la bugetul judetului de unde provine copilul.




3 Plasamentul in regim de urgenta

Plasamentul copilului in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu caracter temporar, care se stabileste in situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si in situatia copilului gasit sau a celui abandonat in unitati sanitare. Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta, se suspenda de drept exercitiul drepturilor parintesti, pana cand instanta judecatoreasca va decide cu privire la mentinerea sau la inlocuirea acestei masuri si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti. Pe perioada suspendarii, drepturile si obligatiile parintesti privitoare la persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre persoana, familia, asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care a primit copilul in plasament in regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre presedintele consiliului judetean, respectiv de catre primar.

Masura plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre directorul D.G.A.S.P.C., din unitatea administrativ-teritoriala in care se gaseste copilul gasit sau cel abandonat de catre mama in unitati sanitare, ori copilul abuzat sau neglijat, in situatia in care nu se intampina opozitie din partea reprezentantilor persoanelor juridice, precum si a persoanelor fizice care au in ingrijire sau asigura protectia copilului respectiv. In caz contrar masura plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre instanta judecatoreasca.

In situatia plasamentului in regim de urgenta dispus de catre D.G.A.S.P.C., aceasta este obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca in termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceasa masura. Instanta judecatoreasca va analiza motivele care au stat la baza masurii adoptate de catre D.G.A.S.P.C., si se va pronunta, dupa caz, cu privire la mentinerea plasamentului in regim de urgenta sau la inlocuirea acestuia cu masura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului in familia sa. Instanta este obligata sa se pronunte si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.

4.Incredintarea
In Legea 272 din 2004 se formuleaza sintetic: „Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai”, iar, pe de alta parte faptul ca „Ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor”. Un renumit psiholog spunea, in acest sens ca „Pentru copii, familia este problema de a fi, prin faptul de a se gasi asezat prin nasterea sa intr-un grup destinat sa-i asigure alimentatie, intretinere, prima educatie.

In cazul divortului parintilor, asigurarea respectarii intereselor copiilor se face prin mai multe mecanisme de ordin juridic, astfel:

Instanta e obligata, chiar daca nu exista cerere expresa in acest sens sa se pronunte asupra incredintarii copiilor minori, pentru a evita sa se introduca ulterior o cerere in acest sens, ceea ce nu ar fi deloc in interesul copiilor minori care nu pot fi lasati fara ingrijire si intretinere.

In incredintarea copilului se va tine seama de urmatoarele criterii:

posibilitatile materiale;

posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala ;

varsta copilului;

gradul de atasament si de interes pe care l-au manifestat fata de copil ;

legaturile afective.

Atasamentul copilului nu poate fi , totusi, luat in considerare izolat, fara sa se tina seama de complexitatea elementelor care contribuie la definirea notiunii de interes al copilului. In principiu se are in vedere faptul ca la o varsta frageda copilul are mai mare nevoie de ingrijirea mamei, atat in ceea ce priveste cresterea, cat si formarea caracterului.

Instanta e obligata sa-i asculte in vederea incredintarii pe parinti, autoritatea tutelara si pe copiii care au implinit 10 ani. Ascultarea copiilor se va face in camera de consiliu.Parintii se pot invoi cu privire la incredintarea copiilor, dar aceasta invoiala nu produce efecte decat daca e incuviintata de instanta.

        Copiii au dreptul sa pastreze relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, rudele, precum si cu persoanele fata de care a dezvoltat legaturi de atasament. Acest drept se pune in situatia in care copilul este incredintat unui parinte, cu privire la celalalt parinte. Prin extindere, acest drept al copilului este recunoscut si fata de persoanele fata de care a dezvoltat legaturi de atasament. Parintii sau alte persoane nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunici, frati sau surori, decat daca instanta decide altfel, apreciind ca sunt motive temeinice. Aceste intalniri se pot realiza prin intalniri, vizitarea copilului, gazduirea acestuia pe o perioada determinata, prin corespondenta, prin transmiterea de informatii cu privire la unul dintre parinti catre copil si invers.

    Orice hotarare cu privire la incredintarea copilului se caracterizeaza prin faptul ca nu e definitiva, asa ca daca se schimba conditiile care au fost avute in vedere la data primei incredintari, se poate dispune reincredintarea. Oricum trebuie sa existe o justificare temeinica pentru ca trebuie avut in vedere respectarea unui principiu general al legii 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului si anume asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului. Contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului :

se stabileste prin hotararea de divort, chiar daca partile n-au facut cerere in acest sens ;

chiar daca parintele caruia i-a fost incredintat copilul dispune de conditii materiale suficiente pentru a putea creste copilul, asta nu-l scuteste pe celalalt parinte de obligatia de a contribui la cheltuielile de crestere, invatatura, educare si pregatire profesionala pentru ca ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii fata de copiii lor minori.

5 Plasamentul/ incredintarea copilului asitentului maternal

Conform practicii internationale, plasamentul la asistent maternal profesionist, consta in incredintarea unui copil, unei persoane sau familii, alta decat parintii biologici, cu sau fara consimtamantul acestora.

Asistentul maternal, este o persoana care a fost evaluata psihologic, atat ea cat si familia acesteia care formeaza mediul, cadrul in care va fi crescut copilul. Asistentul maternal urmeaza cursurile implementate de D.G.A.S.P.C., in urma carora va primi atestatul de asistent maternal profesionist. Asistentul maternal, familia primitoare, isi asuma responsabilitatile pentru cresterea si educarea copilului.

Copilul primit in plasament nu devine din punct de vedere juridic membru al familiei de primire, ci continua sa apartina familiei de origine. Desi plasamentul la asistent maternal si incredintarea erau considerate alternative prioritare fata de institutionalizarea copilului, in practica la nivel european, ele au fost si raman inca forme marginale. Plasamentul la asistent maternal si familial a avut o evolutie diferita in tarile dezvoltate. Diferentele intre tarile din Uniunea Europeana sunt foarte mari. Astfel, din totalul de copii aflati in afara familiei in Irlanda 73% sunt in plasament familial si la asistent maternal, restul fiind in plasament institutional; in Franta sunt 57%, iar in Spania 12%; in Anglia raportul intre plasamentul institutional si cel familial este de 40/60, in Olanda si Danemarca raportul este 50/50.

Desi practica internationala actuala este eterogena, se pot face cateva aprecieri globale privind avantajele si dificultatile plasamentului la asistent maternal. Avantajul esential al plasamentului la asistent maternal consta in posibilitatea de a oferi copilului mediu familial provizoriu, cand acesta nu poate trai in familia naturala si nici nu poate beneficia de o familie adoptiva. Problema esentiala a plasamentului consta in coexistenta a doua familii responsabile de soarta aceluiasi copil. Aceasta situatie trebuie sa fie pe deplin acceptata de familia asistentului maternal, care primeste copilul si sa faca obiectul unei urmariri permanente de catre personalul specializat – asistentul social.

6 Adoptia

In anul 1990, respectiv 1994 Romania a ratificat trei Conventii internationale: Conventia O.N.U cu privire la Drepturile Copilului, Conventia de la Haga privind Protectia Copilului si Cooperarea in materia Adoptiei Internationale si Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In trecut copiii din tara noastra erau perceputi ca o marfa, care putea fi schimbata dupa bunul plac al anumitor persoane care doreau sa adopte si nu puteau adopta un copil din propria tara (asa cum arata studii realizate in acea perioada), fie pentru ca nu indeplineau conditiile impuse privind adoptia nationala, care de obicei sunt mult mai restrictive decat cele in cazul unei adoptii internationale, fie pentru ca in tara lor de rezidenta se respectau prevederile Conventiilor internationale in materie.

Legile implementate vin sa sprijine drepturile copiilor romani sa fie respectate, ca drepturile parintilor copiilor romani sa fie respectate, sa aiba grijade propriii copii si pentru fiecare copil aflat in sistemul de protectie sa gaseasca cea mai adecvata familie care sa il ingrijeasca. Primordialitatea drepturilor copiilor in raport cu drepturile adultilor trebuie sa fie inteleasa si in cazul Romaniei.

In trecut erau primordiale dorintele adultilor in raport cu drepturile copiilor. O familie dorea un copil si pretindea un copil. Autoritatile romane nu au inteles pe deplin ca rolul lor era sa reprezinte drepturile copilului, nu sa caute un copil pentru o familie care isi dorea un copil. Era incurajata separarea copiilor de propriii parinti, daca o familie dorea sa adopte un copil.

Prin urmare, elaborarea noii legislatii in domeniul adoptiei, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2005, a pornit de la constatarea caadoptiile internationale urmau anumite proceduri care intrau in contradictie cu conventiile internationale ratificate de Romania, in principal Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului si Conventia de la Haga privind protectia copilului si cooperarea in materia adoptiei internationale.

Desi Romania prin ratificarea acestor conventii internationale isi lua astfel angajamentul respectarii lor, acest angajament nu a fost respectat in totalitate. Astfel, incalcarea prevederilor internationale si neconcordanta intre prevederile internationale si prevederile interne in materia adoptiei au dus la incalcarea drepturilor copiilor din Romania.

Conform Conventiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului, in adoptie, interesul superior al copilului trebuie sa reprezinte cea mai importanta ratiune. Aceasta presupune ca nici un alt interes, economic, politic sau al persoanelor care adopta nu va prima si nici nu va fi considerat egal cu cel al copilului, primordiale fiind drepturile copilului in raport cu cele ale adultilor. Trebuie subliniat faptul ca noua legislatie in domeniu are in vedere pentru adoptie gasirea unei familii pentru un copil, in nici un caz gasirea unui copil pentru o familie.

Prin noua legislatie sunt reglementate urmatoarele aspecte care nu erau reglementate in legislatia anterioara:

Situatiile si procedura prin care un copil devine adoptabil (atunci cand planul individualizat de protectie al copilului prevede ca finalitate adoptia interna, aceasta finalitate putand fi prevazuta numai daca demersurile pentru reintegrarea copilului in familia biologica sau integrarea lui in familia extinsa au esuat). In legislatia anterioara un copil putea deveni adoptabil prin consimtamantul parintilor copilului care era dat in forma notariala (fara sa existe o consiliere a parintilor in ceea ce priveste consecintele acestei decizii), precum si prin intermediul Legii nr. 47/1993 cu privire la declararea judecatoreasca a abandonului de copii; (astazi aceasta lege este abrogata pentru ca nu stimula activitatile de reintegrare a copilului in familie, acesta fiind declarat adoptabil, acordand in acest fel prioritate adoptiei si nu revenirii copilului langa parintii sai, ceea ce era in contradictie cu prevederile Conventiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului .

Deschiderea procedurii adoptiei nationale care se face numai de catre instanta judecatoreasca, numai dupa realizarea de catre aceasta a unui control riguros asupra demersurilor care s-au facut in vederea reintegrarii copilului in familia biologica sau integrarea lui in familia extinsa;

In vechea legislatie, lista centralizata cu copiii adoptabili din intreaga tara era trimisa tuturor judetelor, de fosta Autoritate Centrala in domeniu; procedura incuraja gasirea unui copil pentru o familie care dorea sa adopte, in nici un caz gasirea unei familii in functie de nevoile si particularitatile unui copil;

Practica a demonstrat ca unele familii cunosteau copiii inainte ca acestia sa fie adoptabili, nerespectand astfel reglementarile Conventiei de la Haga.

Pastrarea dreptului de a consimti la adoptia copilului a parintelui decazut din drepturile parintesti sau a celui caruia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti; aceasta prevedere vine pe de o parte din caracterul provizoriu, reversibil al masurii decaderii din drepturile parintesti, iar pe de alta parte din caracterul permanent si ireversibil pe care adoptia il are asupra filiatiei firesti. In vechea legislatie nu se punea acent pe drepturile si responsabilitatile parintilor fata de propriii copii chiar si in conditiile mentionate.

Obligativitatea consilierii parintilor biologici sau a reprezentantilor legali inainte de a-si da consimtamantul la adoptie; instanta se asigura astfel ca parintii isi dau consimtamantul in mod liber si ca nu a fost obtinut prin contraplata sau contraprestatie de orice fel. In legislatia anterioara nu exista aceasta prevedere, din contra copilul putea fi declarat abandonat „din oficiu” daca familia nu se interesa de el pentru o perioada mai mare de 6 luni (conform Legii 47/1993). Multi parinti care cu consimtit la adoptia propriilor copii nu au avut sansa de a beneficia de servicii de sprijin in vederea cunoasterii drepturilor si obligatiilor pe care le au, precum si a consecintelor consimtamantului dat. Mai mult, intermediarii si chiar profesionistii sugerau abandonarea copiilor de catre parinti in vederea adoptiei acestora.

Adoptia este tratata ca institutie de drept civil si nu ca masura de protectie asa cum a fost ea reglementata in legislatia anterioara, cu alte cuvinte ea nu se mai adreseaza in mod automat tuturor copiilor care au nevoie de o masura de protectie, ci doar acelora pentru care o astfel de operatiune juridica este potrivita nevoilor si situatiei particulare a copilului.

Nu trebuie uitat faptul ca, pentru functionarea acestui sistem, deosebit de importanta este munca profesionistilor in ceea ce priveste evaluarea capacitatii parintilor biologici de a avea grija de copii, inainte de a se lua decizia adoptiei, si implicit suspendarea exercitarii drepturilor parintesti, precum si dezvoltarea serviciilor de sprijn pentru parintii biologici in vederea reabilitarii acestora astfel incat sa-si poata ingriji si educa propriii cop Saracia nu trebuie sa fie o cauza a separarii copiilor de parintii lor. Autoritatile locale si comunitatile trebuie sa se implice activ in sprijinirea familiilor pentru a-si creste propriii cop

Oficiul Roman pentru Adoptii elaboreaza materiale/instrumente care sa se aplice in mod unitar la nivelul intregii tari, consilierea si sprijinirea parintilor potential adoptatori in toate fazele procedurii adoptiei, pregatirea copilului in vederea adoptiei, pregatirea personalului pentru a putea raspunde nevoilor existente in acest domeniu.

Procedura utilizata in adoptia nationala implica in mare masura autoritatea administrativa prin D.G.A.S.P.C. si se realizeza prin:

Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare care au aptitudinea de a educa un copil indeplinind toate garantiile morale si materiale cerute expres de lege;

Deschiderea procedurii adoptiei interne de catre instanta judecatoreasca la cererea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului;

Incredintarea (provizorie) a copilului in vederea adoptiei, de catre instanta judecatoreasca compententa, prin hotarare judecatoreasca;

Incuviintarea adoptiei de catre tribunalul competent, conform legii adoptiei.

7. Supravegherea specializata

Masura de supraveghere specializata se dispune in conditiile prezentei . fata de copilul care a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal.

In cazul in care exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal, masura supravegherii specializate se dispune de catre C.P.C., iar in lipsa acestui acord, de catre instanta judecatoreasca. Masura supravegherii specializate consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii, cum ar fi:

frecventarea cursurilor scolare;

utilizarea unor servicii de ingrijire de zi;

urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de avea legaturi cu anumite persoane.

In cazul in care mentinerea in familie nu este posibila sau atunci cand copilul nu-si indeplineste obligatiile stabilite prin masura supravegherii specializate, comisia pentru protectia copilului sau instanta judecatoreasca, poate dispune plasamentul acestuia in familia extinsa ori in ceea substitutiva.

In cazul in care fapta prevazuta de legea penala, savarsita de copilul care nu raspunde penal, prezinta un grad ridicat de pericol social, comisia pentru protectia copilului sau instanta judecatoreasca dispune, pe o perioada determinata, plasamentul copilului intr-un serviciu de tip rezidential specializat.










Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului, Ed. Trei, Bucuresti2006, pag 53 .

In aceasta problema ,Maria Harbada, Protectia copilului aflat in dificultate,revista, Studii de drepr romanesc, nr.1-2/1998, pag.102  

Killen, Karin, Neglijenta si abuzzul sunt responsabilitatea tuturor, 2005,pag.326

Organizatia mondiala a sanatatii-Geneva 29-30 Martie 1999, pag.139

Zamfir,Catalin, Pentru o societate centrara pe copil, Ed.alternative,Bucuresti,1998,pag.251

Killen, Karin, Neglijarea si abuzul sunt responsabilitatea tuturor,2005,pag. 326 – 342.

Balahur,Doina, Op.citata, pag.126

Cu privire la aspectele reglementate de acest document international, Doina Balahur, Protectia drepturilor copilului ca principiu al asistentei sociale, Ed. All Back, Bucuresti, 2001,pag.220

Avem in vedere prevederile Legii 272/2004, Privind Protectia si Promovarea drepturilor Copiluluirt

In problema adoptiei, Maria Harbada, Adoptia-prezent si perspectiva, in Analele Universitatii “Al.I.Cuza”, Stiinte economice, Iasi, 2003,pag.195

Legea 273/2004, privind regimul juridic al adoptiei, publicata in M.Of nr.567 din data de 23 iunie2004

Referitor la acest aspect, Maria Harbada, Protectia copilului in Romania, , pag.203

Adina Baran-Pescaru, Familia azi. O perspective sociopedagogica, Ed. Aramis, Bucuresti,2004, pag.56



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1119
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site