Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


AdministratieDrept


DOMENIUL PUBLIC

Administratie


loading...



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
STATUTUL JURIDIC AL FUNCTIONARULUI PUBLIC
Administratia publica si finantele publice
Aspecte teoretice si practice privind constatarea si sanctionarea contraventiilor la regimul silvic. Sanctiuni complementare ce se aplica. Legea nr.31
PREZENTAREA GENERALA A PRIMARIEI MUNICIPIULUI BOTOSANI
Modalitati de transmitere pe cale electronica a Declaratiei pe proprie raspundere privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale (I
Comunicarea
PLANUL DE CAMPANIE - SUPORTURILE - Campania de relatii publice
SURSE DE FINANTARE PENTRU ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA - CONSILIUL JUDETEAN BRAILA
Raspunderea juridica a functionarilor publici
Scurt istoric al Relatiilor Publice in Romania

TERMENI importanti pentru acest document

: Introducerea Unor Obiective In Domeniul Public : domeniul public si domeniul privat criterii de delimitare : legislatie domeniul public terenuri : scoaterea terenului din circuitul agricol pentru obiective de utlitate publica :

DOMENIUL PUBLIC

 

 

   Proprietatea private – REGULA

   Proprietatea publica – EXCEPTIA

   Proprietatea private e consacrata in Constitutie in art 44 si in Legea 213/1998.

APARITIA SI DEZVOLTAREA TEORIEI DOMENIULUI PUBLIC

 

 

   Din toate timpurile, s-a simtit nevoia de a se scoate de sub incidenta regulilor dreptului privat o categorie de bunuri fiind destinate folosintei intregii colectivitati, urmau sa fie conduse de reguli special, formand in timp domeniul public.

   Notiunea de “domeniu” isi are originea in lat. dominium=stapanire,proprietate ; dominus=proprietar. In doctrina s-a admis constant ca bunurilor din domeniul public li se aplica un regim special derogatoriu de la dreptul comun.

   De-a lungul timpului, doctrina a incercat sa raspunda unor problem precum: stabilirea naturii juridice a dreptului exercitat asupra bunurilor ce compun domeniul public si a titularilor acestui drept; stabilirea sferei de intindere a bunurilor din domeniul public, caracteristicilor regimului inalienabilitatii bunurilor domeniuliui public.

   In dreptul roman bunurile se clasificau in bunuri aflate in patrimoniu si bunuri aflate in afara patrimoniului dupa cum ele se aflau in proprietatea unei persoane private, patrimoniul constituind totalitatea bunurilor, drepturilor si datoriilor unei persoane.

   Autorii moderni clasifica bunurile aflate in afara patrimoniuliui in :

-        res communes: tarmurile marii

-        res publicae: porturi, fluvii

-        res universitas : teatre, piete, parcuri

-        res divini iuris: bunurile sacre si religioase

   Toate aceste bunuri se considera ca sunt afectate uzului public, fie ca profitau tuturor printr-o folosinta directa, fie ca erau utilizate ca o consecinta a destinatiei lor.

   In vechiul drept francez, in perioada absolutismului monarchic, domeniul public nu putea fi conceput separate de domeniul privat al monarhului,ambele facand parte din proprietatea acestuia. Ca o contrapondere a puterii regale a aparut principiul inalienabilitatii domeniului public. Consacrarea acestui principiu a reprezentat o masura de protective stabilita de regi pentru conservarea patrimoniului lor.

   Ca urmare a revolutiei franceze, bunurile domeniului public au trecut de la rege la natiune principiu consacrat prin Legea din 1790- Codul domenial. Codul civil francez preluand principiul Codului domenial nu face distinctive intre domeniul public si domeniul privat.

   Distinctia dintre domeniul public si domeniul privat preluata din dreptul roman a fost dezvoltata in secolul XIX de un autor francez,Victor Proudon care a subliniat si inalienabilitatea bunurilor domeniului public si caracterul relative al acestui principiu. Potrivit acestui autor, printer bunurile apartinand autoritatii administratiei publice se pot distinge 2 categorii: bunuri pe care acestea le poseda ca o sursa de venituri si bunuri care servesc publicului fie direct, fie prin intermediul unui serviciu public. In timp ce prima categorie reprezinta o proprietate particulara, a ii a categorie trbuie protejata astfel ca nici cea mai mica portiune sa nu fie indepartata de la destinatia sa. El facea distinctive intre domeniul suveranitatii – puterea suverana stabileste pentru guvernarea statului, domeniul public ce consta in puterea special insarcinata sa conduca sis a administreze bunurile care sunt aservite prin lege folosintei tuturor si a caror proprietate nu apartine cuiva. Domeniul privat ce consta in puterea indivizilor de a folosi si dispune ca stapani de bunuile lor in conditiile legii. El a subliniat si relativitatea principiului inalienabilitatii domeniului public considerand ca el se aplica atata timp cat dureaza serviciul public caruiaii este consacrat bunului respective.

       CELE 4 TEORII ALE DOCTRINEI INTERBELICE

   Spre sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, doctrina franceza si romana au fost preocupate de stabilirea criteriilor  de delimitare a bunurilor ce apartin domeniului public si a dreptului pe care statul prin autoritatile sale il exercita asupra acestora. Pe baza acestui criteriu au fost identificate 4 teorii sustinute atat de specialist in dreptul civil si administrative.

Prima teorie

  A fost avut in vedere ca baza a delimitatrii, criteriul afectarii acestuor bunuri uzului public considerandu-se ca din domeniul public fac parte bunurile afectate uzului public si asupra carora statul, administratia nu are un drept de proprietate. Este vorba de Teoria folosintei generale si a inexistentei unui drept de proprietate. Acesta a fost criticata ca fiind restrictive pentru nu avea in vedere bunuri cu alta destinatie dar care faceau parte din domeniul public si sustinandu-se ca nu poate fi admis ca aceste bunuri nu se afla in proprietatea statului. In ce priveste natura dreptului statului asyupra domeniului public, adeptii acestei teorii au sustinut ca este vorba de un drept de paza si protecteie asupra acestor bunuri.

A doua teorie

   Dezvoltata de civilisti. S-a sustinut ca administratia dispune de un drept de proprietate asupra domeniului public de unde denumirea “teoria dreptului de proprietate”. Potrivit acestei teorii, domeniul public eraalcatuit din bunuri afectate uzului tuturor, bunuri inalienabile si imprescriptibile spre deosebire de bunurile dreptului privat ce sunt alienabile si prescriptibile. A fost considerate restrictive, ea neavand in vedere toate bunurile domeniului public.

   La o analiza atenta constatam ca aceste doua teorii difera doar in ce priveste dreptul pe care statul prin autoritatea sale il areasupra bunurilor domeniului public, criteriul de domenialitate (criteriul de identificare a bunurilor domeniului public) fiind acelasi: uzul tuturor.

A treia teorie

   Dezvoltata de autoritatea de drept public, cunoscuta drept “Teoria serviciului public”; apartine domeniului public, toate bunurile mobile si immobile afectate unui serviciu public datorita acestei afectari sunt inalienabile si impescriptibile spre deosebire de bunurile dreptului privat.

   Au existat si autori care au sustinut ca Teoria civilista ce promoveaza criteriul afectarii bunurilor domeniului public uzului tuturor si teoria publicistilor ce promoveaza criteriul afectarii domeniului public unui seviciu public se completeaza.

 

A patra teorie

  Teoria interesului general care s-a apreciat ca poate reuni cele 2 criterii de delimitare a bunurilor domeniului privat prin introducerea ideii de interes general. Corespunde acestei teorii, bunurile din domeniul public sunt bunurile afectate  unui interes general, ele se supun unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun.

DELIMITAREA DOMENIULUI PUBLIC DE DOMENIUL PRIVAT

 

 

   Orice societate ajunsa intr-un anumit stadiu de organizare presupune recunoasterea in afara de bunurile fiecarui individ a unei categorii de bunuri ce apartin colectivitatii. Acestea s-au delimitat in 2 categorii:

1.     din bunuri asemanatoare bunurilor aflate in proprietate unor indivizi formand dreptul privat

2.     bunurile considerate de mai mare importanta pentru interesele sociale ce au fost supuse unor restrictii pentru a se impiedica deturnarea lor de la scopurile deservite formand domeniul public.

   Respectarea interesului social se opune ca bunurile ce constituie domeniul public sa fie instrainate.Caracteristica principala este inalienabilitatea.

   In doctrina interbelica s-a considerat ca domeniul public si privat formau domeniul administrative alcatuit din totalitatea bunurilor detinute de stat, judete, commune si stabilimente publice.

   Spre deosebire de domeniul administrative, domeniul civil era constituit din totalitatea bunurilor apartinand particularilor aflate in comert facand obiectul proprietatii private.

   Domeniul public era format din totalitatea bunurilor destinate prin natural or sau printr-o dispozitie legala permanent destinate uzului public si scoase din circuitul civil. Domeniul privat era format din totalitatea bunurilor detinute se stat, judet, comuna si alte persoane juridice cu titlu de proprietate.

   Desi apparent simpla, delimitarea bunurilor domeniului public destinate folosintei tuturor de bunurile domeniului privat si de bunurile domeniului civil in practica statala au aparut in timp numeroe controverse ce au condus la elaborarea unor teorii diferite mai ales sub aspectul continutului juridic apliocabil.

   Diversitatea ideilor exprimate in doctrina ciu privire la notiunea de domeniu public cu efcete in jurisprudenta a condus la identificarea unei sfere  mai extise sau mai restranse a bunurilor domeniului public.

EVOLUTIA LEGISLATIEI ROMANESTI

 

 

   In vechiul drept romanesc domnitorii dispuneau de domeniul statului.

   Regulamenele Organice sunt primele acte juridice ce se apropie de o consacrare moderna a domeniului publicfara a mentiona expres notiunea. Prin reglementarile lui Cuza s-a  impus institutia domeniului public fiind consacrata legislative distinctia dintre domeniul public communal si judetean in legile special adoptate in 1864. Prin lgea de expropriere pentru cauza de utlitate publica din 1864 –a permis statului, judetelor si comunelor sa-simareasca domeniul public pe calea exproprierii prin declararea unui teren sau constructive ca fiind de utilitate publica cu o justa si prealabila despagubire.

   Constitutia din 1866 a folosit atat atat notiunea de proprietate publica si private si notiunea de domeniu publica. Constitutia din 1923 contine o reglementare mai ampla si mai reusita a institutiei domeniului public atat sub aspect terminologic cat si conceptual. Art 17 continea un sediu al proprietatii, art 18 stabileste interdictia pentru straini si apatrizi pentru detinerea de terenuri in Romania, art 19: proprietatea de stat, art 20 : bunurile domeniului public.

   Constitutia din 1938 va relua in linii mari substanta reglementarilor anterioare lasand sa se inteleaga ca proprietatea publica si domeniul publica si domeniul public ar avea aceeasi sfera de intindere.

   Prima Constitutie adoptata in perioada postebila a renuntat la notiunea de domeniul public consacrand idea de proprietate de stat, bun al intregului popor. In dreptul socialist, mult timp notiunea de domeniul public a fost considerate desueta. In realitate, fenomenul nu disparuse, ci devenise atotcuprinzator avand ca unic titular statul fiind inlaturata distinctia intre dreptul public si privat. Nici una dintre cele 3 Constitutii socialiste nu mentioneaza in sfera proprietatii de stat o serie de bunuri pe care regimurile constitutionale anterioare le-u inclus in domeniul public.

   Aceeasi notiune va reveni in legislatie in 1973 in contextual utilizarii sintagmei ädministratia domeniului public”cu privire la drum.

   Notiunea de domeniu public va fi reabilitata prin legislatia adoptata dupa decembrie 1989 incepand cu Legea fondului funciar, prima lege a administratiei locale, legi anterioare Constitutiei, Constitutia care face o delimitare intre proprietatea publica si proprietatea private fara a utilize notiunea de domeniu public.

   Constitutia Romaniei din 1991 in forma initiala a  prevazut 2 articole cu privire la proprietate: unul consacrat proprietatii private (art 41) regasit in titlul II ; al II-lea consacrat proprietatii publice (art 135) in titlul IV.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CORELATIA PROPRIETATE PUBLICA – DOMENIU PUBLIC

 

 

DELIMITAREA PROPRIETATII PUBLICE

    Printre subiectele aflate in permanenta divergent intre autoritatile de civil si administrative ce a contribuit la formarea unei practice administrative neunitare si la dezvoltarea unei jurisprudente diversificate, cercetarea domeniului public si a domeniului privat prin raportare la notiunea de proprietate publica si private ocupa un loc aparte. Astfel, introducerea in legislatia dupa 1990 a notiunii traditionale de domeniu public si privat pastrate in Codul civil roman si consacrarea expresa in Constitutie doar a notiunii de proprietate publica si private se afla la baza unei bogate doctrine in care predomina paradoxal opiniile civilistilor.

   Problema esentiala o constituie corelatia dintre proprietatea publica si domeniul public, ambele private ca exceptii fata de proprietatea private si domeniul privat ce constituie regula.

   Elementele regimului juridic aplicabil proprietatii private se regasesc in art 44 si art 136 alin final din Constitutie iar ale proprietatii publice in art 136 alin 2,3,4 din Constitutie. Art 136 contine 4 categorii de dispozitii privind:

1.     structura de baza a proprietatii

2.     pozitia generala a statului fata de proprietatea publica si titularii acestuia

3.     regimul juridic aplicabil proprietatii publice

4.     principiul fundamental al proprietatii private

   Art 136 din Constitutie, dup ace consacra cele doua forme de proprietate publica si private precizeaza ca proprietatea publica este garantata si ocrotita de lege stabilind titularii dreptului de proprietate publica, mentioneaza caracteristica bunurilor proprietate publica de a fi inalienabile, enumera bunurile proprietate publica de importanta majora, stabileste regimul juridic aplicabil proprietatii publice precizand caracteristica proprietatii private de a fi inviolabila.

   Constitutia din 1991 a rezolvat o veche disputa din doctrina stabilind ca unici titular ai dreptului de proprietate publica statul sau unitatile administrative-teritoriale, fiind vorba despre proprietatea publica de interes national, de interes judetean, orasenesc, communal.

   In ce priveste bunurile proprietate publica, sfera bunurilor proprietatii publice, art 136 alin 3 din Constitutie enumera expres o serie de bunuri de mai mare importanta, alte bunuri sunt identificate printr-un criteriu:interesul public sau interesul national.

   Pentru a treia categorie de bunuri se face trimitere la o lege organic.

   Comparand textul actual din Constitutie cu textul initial al fostului art 135, se constata o restrangere a sferei bunurilor enumerate de Constitutie precum si reformularea unora din denumirile bunurilor stabilite initial de Constitutie.

   Sub aspect tehnico-juridic, legiuitorul constituent utilizeaza 3 procedee pentru a stabili sfera bunurilor proprietate publica: enumerarea concreta, formularea generic, norma de trimitere.

   Din textul constitutional rezulta ca proprietatea publica reprezinta exceptia; proprietatea private si domeniul privat constituie regula.

   Fara a fi utilizata expres in textul constitutional notiunea de domeniu public este subanteleasa. Ea se regaseste consacrata expres in numeroase reglementari legale (Codul civil, legea fonndului funciar, Legea administratiei locale, Legea privind concesiunea, Legea privind autorizarea constructiilor).

   Aceste aspect au determinat necesitatea stabilirii corelatiei dintre proprietatea publica si domeniul public, fie in sensul identificarii celor 2 notiuni, fie in sensul stabilirii unui raport de la intreg la parte.

   Toti autorii au subliniat insa relativitatea notiunii de domenialitate public ace va fi consacrata si in legea speciala in materie in sensul ca in anumite conditii un bun sa treaca din domeniul public in domeniul privat in conditiile legii.

TEORIILE ACTUALE CU PRIVIRE LA CORELATIA PROPRIETATE PUBLICA-DOMENIU PUBLIC

   In ce priveste corelatia dintre cele 2 notiuni, cu toata varietatea de opinii exprimate dupa 1990 mai ales pana la adoptarea legii din 1998 pot fi identificate urmatoarele teorii:

1.     Teza conform careia cele 2 notiuni sunt echivalente

2.     Teza conform careia domeniul public constituie obiectul exclusive al proprietatii publice care la o analiza atenta se identifica cu prima

3.     Stabilirea raportului de la intreg la parte in sensul ca notiunea de domeniu public este mai larga decat cea a proprietatii publice, ea incluzand pentru anumite consideratii si o serie de bunuri proprietate private.

4.     Stabilirea raportului de la intreg la parte in sens invers considerandu-se ca notiunea de proprietate publica este mai larga decat a domeniului public ea incluzand si domeniul privat sustinuta de civilisti (profesorul Filipescu)

5.     Se identifica un sens larg al notiunii de domeniu public corespunzator 3. Si a unui sens restrains al notiunii de domeniu public corespunzator primelor 2 teorii.

Adoptata relative tarziu, Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia nu a permis clarificarea problemelor aparute in doctrina si in practica administrative si nu a stability corelatia dintre cele doua notiuni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REGIMUL LEGAL AL PROPRIETATII PUBLICE

 

 

   Potrivit art 1 din Legea 213/1998, dreptul de proprietate publica apartine statului sau unitatilor administrative-teritoriale asupra bunurilor care potrivit legii sau prin natural or sunt de uz sau de interes public.

   Din analiza dispozitiilor acestui articol rezulta ca proprietatea publica este definite prin identificarea titularilor acesteia precum si a unor criteria de identificare a bunurilor care ii apartin (declaratia legii si natura sau uzul/interesul public cunoscute in doctrina sub denumirea de “criteria de domenialitate publica”).

   Art 2 al legii mentioneaza atributele dreptului de proprietate publica pentru ca in art 3 sa fie introdusa pentru prima data notiunea de domeniu public. Astfel, in acest text legal sunt identificate urmatoarele 3 categorii de bunuri care alcatuiesc domeniul public:

1.     Este vorba despre bunurile prevazute in art 136 alin 3 din Constitutie ca bunuri ce apartin proprietatii publice.

2.     Este vorba despre bunurile stabilite in Anexa la lege; constatam o similitudine cu textul constitutional care trimite pentru identificarea altor categorii de bunuri proprietate publica la lege organica.

3.     Mai pot fi adaugate orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natural or sunt de uz/interes public si sunt dobandite de stat sau unitatile administrative-teritoriale in conditiile legii: este vorba in acest caz de criteriul de domenialitate publica la care se refera si Constitutia in enumerarea bunurilor proprietate publica.

   Prin urmare, din analiza textului legal in raport cu textul constitutional rezulta sfera bunurilor proprietate publica coincide cu sfera bunurilor domeniului public la care se refera legea, de unde concluzia identitatii celor 2 notiuni. Trebuie insa precizat ca pe langa toate bunurile proprietatii publice ce apartin domeniului public exista unele bunuri care datorita unor consideratii deosebite de natura istorica, religioasa, cultural, arheologica se supun unor reguli domeniale special desi sunt bunuri ale proprietatii private.

   Vom dezvolta astfel idea unui sens larg si sens restrains al notiunii de domeniu public. In sens restrains, domeniul public se identifica cu sfera bunurilor domeniului public; in sens larg domeniul public include pe langa toate bunurile proprietatii publice si unele bunuri apartinand proprietatii private ce se supun unor reguli juridice special consecrate in texte legale. In aceasta situatie se aplica dispozitiile art 53 din Constitutie consacrat restrangerii exercitiului unor drepturi (dreptul proprietatii private).

   In raport cu domeniul public, domeniul privat al statului sau unitatilor administrative-teritoriale reprezinta regula; dreptul de proprietate asupra bunurilor apartinand acestuia fiind exercitat de autoritatile administratiei publice centrale daca bunul e al statului sau locale daca bunul apartine unitatilor administrative-teritoriale.

   Legiuitorul stabileste modalitatea de dobandire a dreptului de proprietate publica in art 7 si anume: pe cale naturala; prin achizitii publice; prin expropriere pentru cauza de utilitate publica; prin acte de donatie acceptate de Guvern sau de consiliul judetean sau local; prin trecerea unor bunuri din domeniul public al statului sau al unitatilor administrative –teritoriale in domeniul public al acestora pentru cauzade utilitate publica; alte moduri prevazute de lege:rechizitii, confiscari (in situatia de forta majora).

   Trebuie acceptat ca in anumite conditii si cu respectarea dispozitiilor legii special in materie, unele bunuri sa treaca din domeniul public in domeniul privat cu scopul de a fi instrainate. Daca unele din aceste bunuri se regasesc in Anexa la lege, atunci trebuie modificat textul legii. Mai mult, daca este vorba de un bun enumerate in Constitutie, atunci trebuie revizuita Constitutia sub acest aspect. Potrivit legii in materie, trecerea bunului din domeniul public in domeniul privat se face dupa caz prin hotararea Guvernului, a consiliului judetean, local.

   Aceste hotarari ale autoritatii central sau locale pot fi atacate in conditiile legii la instant de contencios administrative.

REGIMUL JURIDIC APLICABIL DOMENIULUI PUBLIC

 

 

DEFINITIA SI TRASATURILE

   O definitie a domeniului public trebuie sa porneasca de la idea ca in sfera acestei notiuni sunt cuprinse toate bunurile proprietate publica dar si unele bunuri proprietate private care prezinta o semnificatie deosebita sub aspect istoric, cultural, religios fiind valori ale patrimoniului national ce trebuie transmise generatiilor viitoare, motiv pentru care se afla sub regim de paza si protective, guvernat de dreptul domeniului public.

   Prin domeniu public in sens larg intelegem acele bunuri publice sau private care prin natural lor sau dispozitia expresa a legii, trebuie pastrate si transmise generatiilor viitoare, reprezinta valori destinate a fi folosite in interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public si sunt supuse unui regim administrative sau a unui regim mixt in care regimul de drept public este dominant fiind in proprietate publica sau, dupa caz, in paza si supravegherea unor persoane juridice de drept public.

   Domeniul public in sens restrains semnifica bunurile care sunt obiectul exclusive al proprietatii publice a statului sau unitatilor administrative-teritoriale.

   Intr-o sinteza succinta a celor doua puncte de vedere, domeniul public reprezinta totalitatea bunurilor apartinand statului sau unitatilor administrative-teritoriale care prin dispozitiile legii sau prin natura lor sunt de uz/interes public si se supun unui regim administrative.

   In domeniul public, pe langa toate bunurile publice regasim si unele bunuri apartinand unor particulari care se supun unor reguli domeniale special de unde idea de domenialitate publica si de scara a domenialitatii. Aceste bunuri private nu se caracterizeaza prin inalienabilitate si printr-o restrangere a exercitiului dreptul de proprietate private.

   In ceea ce priveste trasaturile domeniului public, pornind de la definitia in sens larg a notiunii, vom retine ca pentru ca un bun sa faca parte din domeniul public, el trebuie:

-        Prin natura lui sau prin destinatia legii sa intre in categoria bunurilor care trebuie protejate si transmise generatiilor viitoare. Rezulta ca nu toate bunurile urmeaza a fi supuse acestui regim special cid oar unele dintre ele cu titlu de exceptie, majoritatea bunurilor fiind supuse consumului.

-        Sa prezinte semnificatia unei valori de interes public sau sa fie destinat unei folosinte de interes public. Deosebim intre o folosinta directa, cel mai adesea gratuita datorita naturii bunului si o folosinta indirect cand bunul este pus in valoare printr-un serviciu public organizat de administratia publica.

-        Sa fie supus unui regim juridic administrative sau unui regim mixt de drept public si de drept privat. Bunurile publice se supun in totalitate regimului de drept public iar bunurile private se supun unui regim mixt.

-        Sa se afle in proprietate publica sau in paza unei persoane de drept public. 

  

  PARTICULARITATILE DOMENIULUI PUBLIC

   In ce priveste importanta distinctiei dintre proprietatea publica si proprietatea private sau interesul practice de a deosebi domeniul public de domeniul privat este vorba de regimul juridic aplicabil. Paradoxal, cu toata diversitatea de opinii manifestata cu privire la corelatia proprietate publica-domeniu public, in problema regimului juridic aplicabil bunurilor domeniului public, a caracteristicilor acestuia, tori autorii au adoptat o pozitie comuna.

   Axul juridic principal al regimului juridic aplicabil domeniului public este principiul inalienabilitatii, principiu model adoptat la jumatatea sec XIX din care deriva celelalte principia. Durata sa este limitata doar la durata de timp in care bunul face parte din domeniul public, dezafectarea sa ducand la inalienabilitate. Potrivit art 136 alin 4 din Constitutie, bunurile proprietatii publice sunt inalienabile.

   In conditiile legii organice ele pot fi date in administrare regiilor autonome sau institutiilor publice, pot fi concesionate sau inchiriate. Cu ocazia revizuirii acestui  text a fost completat cu o prevedere potrivit careia bunurile proprietate publica pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.

   Ca o consecinta a inalienabilitatii sale, dreptul de proprietate asupra bunurilor domeniului public este imprescriptibil ceea ce exclude posibilitatea dobandirii acestora pe calea uzucapiunii sau a posesiei de buna credinta.

   Aceste particularitati au fost enumerate expres chiar inainte de adoptarea Constitutiei in prima lege a administratiei publice locale in Legea fondului funciar. La randul ei, Legea 213/1998 a consacrat expres aceste caracteristici specific dreptului de proprietate publica. Potrivit acestei legi, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile in sensul ca:

-        Nu pot fi instrainate, pot fi date in administrare, concesionate, inchiriate in conditiile legii

-        Nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale

-        Nu pot fi dobandite de alte persoane prin uzucapiune sau prin efectele posesiei de buna-credinta

Actele juridice incheiate cu incalcarea acestor dispozitii sunt lovite de nulitate absoluta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REGIMUL CONCESIUNII

 

EVOLUTIA INSTITUTIEI SI A LEGISLATIEI

   In doctrina interbelica, concesiunea a fost definite ca reprezentand o forma de expoatare a unui serviciu public, in care un particular ia asupra sa riscurile exploatarii si conducerea activitatii serviciilor in schimbul dreptului de a percepe taxe pentru serviciile prestate.

   Indiferent de varietatea de opinii cu privire la contractual de concesiune a fost privita pe o perioada temporara a domeniului public intotdeauna revocabila si rascumparabila.

   Sub aspectul naturii juridice, contractual de concesiune- contractual de arenda, un permis politienesc, un act juridic complex, constituit dintr-o parte reglementara si una contractual. Din aceasta perspective, Paul Negulescu concepea pe acesta ca pe un act mixt, dispozitii de reglementare si cele contractuale. Cele din prima categorie stabilesc organizarea si functionarea serviciului, sunt elaborate de administratie si pot fi modificate unilateral de aceasta. Clauzele contractual: se intalnesc in orice tip de contract civil prin acordul partilor si se supun regulilor dreptului comun.

   In perioada interbelica, concesiunea era reglementata prin legea pentru organizarea si administrarea pe baze comerciale a intreprinderilor si avutiilor publice si prin legea contabilitatii publice (1929). Bunurile domeniului public puteau fi concesionate maxim 30 de ani iar bunurile domeniului privat, 50 de ani.

   In perioada postbelica, sub incidenta Constitutiei socialiste, notiunile fundamentale ale dreptului public au cazut in desuetudine ca si contractual de concesiune ca urmare a disparitiei distinctiei dintre dreptul public si dreptul privat.

   In present, concesiunea a devenit o institutie de ordin constitutional fiind reglementata in art 136 alin 4 si in mai multe acte normative: Legea 18/1991 (fondul funciar), Legea autorizarii constructiilor 50/1991, Legea 215/2001 (administratia publica locala).

   Prima reglementare legala a fost Legea 219/1998 inlocuita cu OUG 34/2006 privind regimul contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice, a contractelor de concesiune de servicii aprobata cu modificari si completari de Legea 337/2006 si de OUG 54/2006 (regimul contractelor de concesiune de bunuri publice) aprobata prin Legea 22/2007.

REGIMUL LEGAL ACTUAL

   Contractul de concesiune de bunuri publice este acel act incheiat in forma scrisa prin care o autoritate publica  denumita “concedent” transmite pe o perioada determinate unei persoane denumita “concesionar” care actioneaza pe riscul si raspunderea sa drepturile si obligatiile de exploatare a unui bun proprietate publica in schimbul unei redevente.

   Cazul contractului de concesiune de bunuri publice sunt avute in vedere bunurile care sunt proprietate publica a statului sau al unitatilor administrative-teritoriale potrivit Constitutiei si reglementarilor legale privind proprietatea publica.

   Plata concesiunii se numeste “redeventa” si de face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz.

   In ce priveste partile contractului de concesiune (art 5) au calitatea de concedent ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei central pentru bunurile publice ale statului si consiliile judetene, consiliile locale, consiliul general al Municipiului Bucuresti, institutii publice de interes local pentru bunuri publice ce apartin judetului/oras/comuna.

   Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica sau juridical, romana sau straina. Durata contractului de concesiune de bunuri publice nu poate depasi 49 de ani (cu posibilitatea prelungirii pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din perioada initiala prin acordul de vointa al partilor.

   Prin contract, concesiunea are loc la initiative concedentului sau a unei propuneri a acestuia. Initiativa trebuie sa aiba la baza un studio de oportunitate. Aprobarea concesiunii se face pe baza studiului de oportunitate prin hotarare a Guvernului, consilii locale/judetene/a Municipiului Bucuresti.

PROCEDURA CONCESIUNII

   De regula, concedentul are obligatia de a atribui contractual de concesiune de bunuri publice prin licitatie definite ca procedura ca orice persoana fizica are dreptul de a propune oferta. Cu titlu de exceptie, se poate recurge la negociere directa definite ca procedura prin care concedentul negociaza clauzele contractual inclusive redeventa cu unul sau mai multi participant la procedura de atribuire a redeventei.

   Concedentul are obligatia de a preciza in cadrul documentatiei de atribuire orice cerinta, criteriu, regula, alte informatii necesare pentru a asigura ofertantului o informare complete, corecta si explicita cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.

   Procedura de licitatie se poate desfasura numai daca in urma publicarii anuntului de licitatie au fost depuse cel putin 3 oferte se poate aplica procedura negocierii directe.

   Criteriul de atribuire a concesiunii e nivelul maxim al redeventei dar concedentul poate tine seama si de alte criteria: capacitatea economic-financiara a ofertantilor, protectia mediului, conditii specific impuse de natura bunului concesionat.

   Contractul de concesiune se incheie dupa implinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data informarii de concedent in scris printr-o comunicare adresata ofertantilor ca o confirmare de primire nu mai tarziu de 3 zile lucratoare despre deciziile luate cu privire la atributiile contractului de concesiune.

   Contractul de concesiune cuprinde clauzele prevazute in caietul de sarcini si clauzele convenite de partile contractante.

   Contractul de concesiune trebuie sa contina interdictia pentru concesionar de a subconcesiona in tot sau in parte unei alte persoane obiectul concesiunii cu exceptia cazurilor in care subconcesionarea e permisa.

   Contractul de concesiune va cuprinde clause contractual privind impartirea responsabilitatilor de mediu intre concedent si concesionar. Concedentul poate modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune cu notificarea prealabila a concesionarului din motive exceptionale legate de interesul national sau local. De aici, natura juridical a acestui tip de contract calificat ca fiind un contract administrative. Contractul de concesiune se incheie in limba romana in 2 exemplare, cate unul pentru fiecare parte.

   Incetarea contractului de concesiune poate avea loc in situatia tipica prin ajungere la termen sau in 4 situatii atipice prevazute expres de ordonanta:

1.     Cand interesul national sau local o impune prin denuntarea unilaterala de concedent cu plata unei despagubiri prealabile in sarcina acestuia; in caz de  dezacord intervine instant de judecata

2.     In cazul nerespectarii obligatiilor contractual de catre concesionar prin rezilierea contractului de concedent cu plata unei despagubiri in sarcina concesionarului.

3.     In cazul nerespectarii contractului de concedent prin reziliere de concesionar cu plata unei despagubiri in sarcina concedentului.

4.     La disparitia dintre o cauza de forta majora a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective de a-l exploata prin renuntare fara plata unei despagubiri.

   La incetarea contractului, concesionarul e obligat sa restituie in deplina proprietate liber de orice sarcina bunul concesionat.

   In caz de conflict, solutionarea litigiilor revine instantei de contencios administrative (Legea 554/2004). Actiunea in justitie se introduce in sectia de jurisdictie a tribunalului.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 542
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved