| CATEGORII DOCUMENTE |
| Administratie | Drept |
Aruncand o privire critica asupra dinamicii starii infractionale in ultimii ani constatam cu mahnire faptul ca situatia nu este nici pe departe sa ne multumeasca. Asistam la o recrudescenta fara egal a fenomenului infractional, practic in toate domeniile , iar in cateva cazuri numarul infractiunilor a crescut de 2,3 sau chiar de 5 ori fata de 1995.
Ne punem si noi problema ca multi altii: cum s-a ajuns aici; ce este de facut pentru a atenua acest fenomen care tinde sa ne copleseasca ?
Raspunsul la aceasta problema, tinand seama de problematica care ne intereseaza, il vom gasi, daca nu in totalitate, cel putin in parte, si in modalitatea in care politia in intregul ei a tinut legatura cu societatea civila si a pus in practica acele semnale de alarma pe care aceasta le-a tras.
Iata cateva situatii simptomatice pentru modul in care a actionat politia la aceste semnale:
1.- Dosarele cu autori neidentificati
Problematica ridicata de aceste dosare isi are originea inca de la sfarsitul anilor '70 cand din dorinta de a arata conducerii superioare de partid faptul ca fenomenul infractional este tinut sub control, toate situatiile privind dinamica infractionalitatii raportate catre nivelele ierarhic superioare erau serios "aranjate". In fapt intr-o prima faza, acele reclamatii care nu aveau la prima vedere nici o sansa de a fi rezolvate, nu erau inregistrate si dupa trecerea unei anumite perioade erau rupte si aruncate la cos.
Acest lucru a fost sesizat si dupa cateva interventii energice a conducerii IGP de atunci, s-a renuntat la o astfel de practica.
Dupa scurt timp s-a trecut la "rezolvarea" dosarului prin clasarea lui pe diverse motive de-a dreptul stupide.
Era cazul in special a reclamatiilor de furt din buzunare si altele, unde de regula, pagubasul era audiat de ofiterul de politie cat mai vag cu putinta si de o asemenea maniera incat atunci cand incheia referatul cu propunerea de a nu incepe urmarirea penala sa poata da orice motivatie. De regula, reclamantul era facut uituc, repezit, prost sau fara educatie, iar reclamatia lui era clasata cu multa usurinta.
Interesant, dar si hilar este cazul a doua batrane din cartierul Crangasi care se certau de multa vreme si atunci cand una din ele a aruncat de la etaj un ghiveci de flori in capul celeilalte, subofiterul sectorist a motivat in referatul cu propuneri de neincepere a urmaririi penale ca acel ghiveci a cazut de la etaj deoarece pisica paratei le-a atins cu coada in timp ce mergea pe marginea balconului. Nimeni nu a stat sa verifice ca balconul era inchis si ca ghivecele de flori erau la circa 0,5 m de marginea acestuia. Important era ca reclamatia sa fie "omorata", lucru care s-a si intamplat.
Dupa 1990 practica a continuat, desi o serie de sefi de unitati de politie au instituit un control mai sever asupra acelor dosare care urmau sa fie trimise la parchet cu propunerea de a nu se incepe urmarirea penala.
In prezent conducerea IGP desfasoara o campanie sustinuta pentru ca aceste practici sa nu se mai intample.
Cu toate acestea situatiile sunt in continuare "aranjate" astfel ca se ajunge sa se raporteze un procent de rezolvare a dosarelor cu AN de pana la 80% lucru dupa parerea mea practic imposibil de realizat. In majoritatea tarilor europene procentul real de identificare al autorilor de infractiuni este de 20 - 30%, in cele mai bune situatii de 35% dar nicidecum aproape 80%.
Oricat de buni ar fi politistii romani, in conditiile in care dotarea este asa cum este, salarizarea foarte slaba, iar incadrarea unitatilor cu personal calificat lasa de dorit, acest procent de rezolvare nu este real.
Care este totusi motivul pentru care in majoritatea cazurilor situatiile sunt "aranjate".
Pe de o parte este insistenta comandantilor de unitati care pretind subordonatilor rezolvarea cauzelor cu AN numai prin descoperirea autorilor. Lucru perfect normal, insa in conditiile concrete existente descoperirea autorilor este foarte greu de facut si atunci se ajunge la improvizatii. Pe de alta parte uneori chiar acesti comandanti "aranjeaza" situatiile pentru a nu fi trasi la raspundere de sefii lor pentru slabele rezultate ale subordonatilor.
De ce totusi problema este asa de importanta ?
In conditiile in care se raporteaza o situatie reala, imaginea de ansamblu a starii infractionale ar fi catastrofala si de aceea trebuie sa determine executivul sau chiar parlamentul sa ia masuri radicale. Acestea ar consta in marirea numarului de politisti, intensificarea pregatirii lor, sporirea, modernizarea si diversificarea bazei materiale care in anumite situatii este total depasita si nu in ultimul rand marirea salariilor.
Toate aceste lucruri ar iesi la iveala daca am avea la dispozitie o situatie exacta a starii infractionale. Si in acest caz societatea civila din nou ar interveni asupra factorilor de decizie de la nivelul puterii politice sau administrative pentru a remedia situatia.
Nu stiu daca factorii de decizie cunosc cate ceva despre o atare stare de fapt insa practica este foarte des uzitata aproape la toate nivelele ierarhice. Consider ca sefii unitatilor de politie ar trebui sa instituie criterii de eficienta pentru fiecare subordonat in parte si sa urmareasca aplicarea lui, pentru ca perpetuarea unei astfel de situatii nu ne poate duce decat la un impas. Cu alte cuvinte ne furam singuri caciula.
2.- Problema coruptiei
Nu mai este o noutate faptul ca pentru a obtine un act de identitate, o mutatie, un permis de arma sau unul de conducere, mai repede, fara a fi obligat sa stai la rand, un pachet de cafea, o sticla de bautura, cateva tigari sau o vorba buna din partea unui coleg, te pot ajuta imediat.
Nu se mai pune problema atunci cand seful iti da ordin sa rezolvi situatia respectiva imediat, pentru o anume persoana, desi sunt zeci de persoane care asteapta afara pentru aceleasi probleme.
Aceasta ar fi un lucru care s-ar putea rezolva relativ usor insa sunt cazuri cand ofiterii sau subofiterii de politie pretind avantaje sau sume de bani pentru rezolvarea sau nerezolvarea unor aspecte ce tin de sfera atributiunilor lor de serviciu.
Ceea ce este mai grav, este faptul ca in anumite situatii s-au format structuri de tip mafiot care coordoneaza practic activitatea infractionala in anumite domenii.
In anul 1986 politia britanica a demarat un amplu proiect de recastigare a opiniei publice care se referea in principal la redefinirea atitudinii politiei fata de societatea civila.
In fapt sefilor politiei li s-a recomandat sa ceara subalternilor sa aduca la cunostinta opiniei publice absolut orice problema care aparea in procesul aplicarii legii. Astfel de la o banala sanctiune aplicata unui politist care umbla cu uniforma murdara si pana la cazurile de coruptie in care erau implicate nume sonore din administratie sau politie, totul ajungea la cunostinta opiniei publice. Bineinteles ca unele norme de munca impuneau confidentialitate insa ceea ce s-a dorit a fost schimbarea de mentalitate in ceea ce priveste raporturile cu societatea civila. Rezultatul a fost peste asteptari. Dupa o perioada de inceput extrem de dificila cand politia a fost aspru criticata cu privire la unele greseli in administrarea ordinii si linistii publice, cu timpul cetatenii s-au familiarizat cu metodele si stilul de munca al acestora, astfel ca numarul de reclamatii impotriva politistilor a scazut serios astfel ca la un an si jumatate dupa demararea acestui proiect, se putea vorbi in cea mai mare parte a Marii Britanii de instaurarea unei sigurante publice. Politia nu mai era privita cu ostilitatea si teama cunoscuta, iar multi cetateni sprijineau neconditionat multe actiuni ale acesteia.
Proiectul in sine este extrem de interesant insa pentru succesul lui au fost depuse diligente foarte mari cu privire la urmatoarele probleme:
1.- Toti reprezentantii legii au privit cu circumspectie, iar unii chiar cu ostilitate demararea unui astfel de proiect.
In opinia lor toate normele si regulile de munca constituie secret de serviciu, aceste norme netrebuind a fi aduse la cunostinta opiniei publice, deoarece ele pot fi invatate de infractori si aplicate impotriva politistilor. Aceasta situatie este neadevarata si ascunde de fapt o tendinta de a iesi de sub control a multor politisti. Astfel un politist care desfasoara activitati in teren este obligat sa cunoasca pe langa textul de lege si normele de munca care il ajuta sa il puna in aplicare. In conditiile foarte variate ale activitatii din teren, politistul poate fi cenzurat in activitatea lui de societatea civila care vine si il corecteaza ori de cate ori greseste. Acest lucru este foarte greu de acceptat de catre politisti.
2.- Exista politisti care au serioase carente in pregatire, iar aceste carente sunt imediat scoase in evidenta de interventia prompta si eficace a societatii civile. Important este asa cum am observat, ca cetatenii sa cunoasca care sunt normele de munca si cum sunt ele aplicate.
3.- Sub aspect psihologic, daca politistul stie ca este cenzurat de public isi va da silinta sa aplice corect textul de lege, sa nu faca rabat de la normele de munca si sa aiba fata de cetateni o atitudine conforma cu pozitia pe care o are in raport cu acestia. Cu alte cuvinte sa rezulte faptul ca el se afla in serviciul comunitatii.
Dincolo de aceste consideratii este de remarcat ca in momentul de fata politia romana are o atitudine fata de cetateni caracterizata prin ambiguitate.
Astfel, in toate materialele pe care le elaboreaza, politia afirma ca va incerca sa amelioreze relatia cu cetateanul insa in realitate pasii facuti pentru realizarea acestui deziderat sunt mici, uneori inexistenti.
Lucrul este adevarat, avand in vedere faptul ca politia romana structural nu este organizata pentru a fi in serviciul cetateanului, ci mai degraba pentru a impune autoritatea.
Astfel Legea 26/1994 privind organizarea si functionarea Politiei Romane nu are decat un singur articol in care "sefii unitatilor de politie sunt obligati ca periodic sau la cerere sa informeze pe prefecti ori primari despre starea infractionala, masurile luate pentru prevenirea si descoperirea infractiunilor, mentinerea ordinii si linistii publice, asigurarea pazei si sa solicite sprijinul administratiei publice in legatura cu masurile care se impun in unitatile administrativ-teritoriala pentru aplicarea si respectarea legilor".[1]
Aceasta stare de fapt este compensata oarecum de activitatea propriu-zisa desfasurata de lucratorii de politie care cauta sa intretina un dialog deschis, sincer si eficace cu cetatenii de pe raza de competenta.
Din punctul de vedere al politiei romane deschiderea ar trebui sa fie precedata de cateva masuri organizatorice.
In primul rand este necesar intarirea raporturilor de autoritate la nivelul unitatilor teritoriale care au fost serios afectate in ultimii 10 ani.
Astfel de la o disciplina de tip militar care era impusa cu forta s-a trecut treptat la relatii mai deschise insa acestea au fost umbrite de atitudinea ambigua a sefilor fata de subordonati si invers.
Aceasta atitudine este si rezultatul deselor schimbari de functii din interiorul unitatilor de politie, schimbari care in mare parte nu sunt facute pe baza pregatirii si experientei profesionale a fiecaruia si mai degraba ca urmare a unor relatii de prietenie, de afaceri si uneori de apartenenta politica.
Ofiterii si subofiterii de politie recepteaza foarte exact aceste schimbari care se fac la nivelul sefilor nemijlociti ori a sefilor de unitati, iar atunci cand cel ce este numit ca sef nu are pregatirea necesara ori nu este potrivit pentru acest post este treptat izolat. Raporturile dintre acest sef si subordonati vor fi pur formale, iar eficienta activitatii colectivului respectiv va fi modesta.
Raporturile de autoritate bazate pe corectitudine, stima si respect reciproc apar atunci cand conducerea institutiei este respectata, este capabila si doreste un real climat de munca.
In al doilea rand trebuie marit nivelul de salarizare al personalului, pentru a-l degreva de spinoasa problema a 'zilei de maine', fara de care implicarea in activitatea profesionala va fi doar formala. In randul politistilor exista o stare de spirit negativa in legatura cu aceasta problema, iar cei mai multi afirma ca pentru salariul pe care il primesc si care ii ajuta doar sa supravietuiasca, muncesc prea mult.
In al treilea rand, trebuie dezvoltat in randul personalului propriu o strategie de relatii publice ce trebuie sa aiba ca finalitate intelegerea rostului social al muncii lor precum si faptul ca numai in structura politiei ei isi pot implini personalitatea.
In al patrulea rand trebuie schimbat din temelii tot sistemul de promovare al personalului deoarece in acest moment politistii nu mai au incredere in el. parerea unanima este ca pentru a promova nu este nevoie decat de o 'pila' sau eventual de cativa dolari.
O astfel de reprezentare a modului in care se face selectia si promovarea cadrelor de conducere este mai mult decat paguboasa.
Nu in ultimul rand, pentru a putea aborda o schimbare de optica in raporturile cu societatea civila este necesara derularea unei strategii de castigare a increderii publicului larg, strategie care trebuie gandita si implimentata tinand cont de realitatile dure uneori paradoxale existente in societatea romaneasca.
CONSIDERATII PRIVIND REPREZENTAREA PSIHOLOGICA A OBIECTELOR, A FENOMENELOR SAU INDIVIZILOR
Alvin Toffler in celebra sa carte "Puterea in miscare" da contur unui adevar al zilelor noastre: triumviratul, "muschii, banii si mintea", care a fost motor al dezvoltarii societatii omenesti din cele mai vechi timpuri si pana in prezent, tinde sa se restranga. Puterea devine prevalent aceluia care controleaza (detine, creeaza, foloseste) informatia - prin informatie intelegandu-se de la o noutate banala si pana la tehnologiile ultrasofisticate.
Noua era preconizata de reputatul viitorolog se va cladi in special pe extraordinara dezvoltare a sistemelor internationale, pe multiple aplicatii ale acumularii, transmiterii si valorificarii cuceririlor stiintei moderne. Din remodelarea structurilor de putere la nivel global rezulta o noua organizare a vietii economico-sociale cu implicatii multiple pe plan politic.
Din punctul nostru de vedere este interesat de studiat impactul pe care informatia il are asupra imaginii institutiilor (organizatiilor) in general si asupra institutiei politiei in special.
Practica a dovedit mai ales in ultima vreme, faptul ca imaginea unor institutii (organizatii) are o valoare patrimoniala si este uneori esentiala in scopul cresterii credibilitatii acesteia.
Prin imagine trebuie sa intelegem un atribut al vietii psihice dar si psihologice1 bazat pe capacitatea psihicului uman de a-si construi reprezentari mentale - capacitate care este esentiala in actul comunicarii. "Imaginea poate sa influenteze puterea de decizie a unui individ sau a unei colectivitati".
Imaginea unei institutii (organizatii) se gestioneaza ca oricare obiect de patrimoniu tinand totusi seama de faptul ca aceasta "avere" a fost cu greu agonisita. Sunt situatii cand imaginea unei institutii (organizatii) este mai valoroasa decat intreg patrimoniul firmei respective. Este cazul imaginii pe care o poseda firma "Coca-cola".
Se poate spune ca prin "imagine" se intelege reprezentarea unor atitudini, opinii sau prejudecati cu privire la o persoana, un grup de persoane ori la opinia publica vis--vis de o institutie (organizatie). Cu alte cuvinte imaginea este o parere a unei persoane, grup de persoane sau a opiniei publice despre institutia (organizatia) respectiva. Ne punem problema daca aceasta imagine este importanta pentru noi. In unanimitate toti specialistii sunt de acord ca o imagine negativa afecteaza uneori de o maniera incredibila, succesul institutiei (organizatiei).
Desi ne referim la institutii in sens larg putem include si institutiile publice in aceasta categorie, iar gestionarea imaginii acestora este obligatia tuturor functionarilor publici si in special a conducatorilor. O buna gestionare a imaginii acestor institutii duce la cresterea increderii publicului in activitatea acestora, dar si la diminuarea impresiei generale despre institutie ca fiind un factor de coercitie.
Pentru a putea intelege termenul de imagine si pentru a putea identifica acele tehnici sau metode de formare a acesteia este bine sa explicam conceptul de reprezentare.
Asa cum precizam mai inainte, psihicul uman are capacitatea de a-si construi reprezentari mentale cu privire la diferite aspecte ale vietii sociale sau politice, ori cu privire la o persoana, o institutie sau un obiect. Aceste reprezentari sunt puternic conditionate de modul nostru de a gandi, a actiona, a percepe ori a organiza informatiile pe care le detinem. Se poate spune ca reprezentarea unor obiecte ori institutii (organizatii) constituie un atribut al vietii psihice al fiecarui individ. Pot exista mai multe reprezentari decat persoane.
In acest context putem aminti chiar de paradoxul "Carnap".
Rudolf Carnap apreciaza ca in cazul unui banal accident de circulatie parerile cu privire la cauza acestuia vor diferi fundamental in functie de pregatirea, modul de a-si forma reprezentarile si de experienta de viata a fiecarui individ.
Astfel, un politist se va raporta la modul in care a fost respectata legislatia rutiera, un psiholog va gasi cauze de natura subiectiva, oboseala sau stare de iritabilitate, un constructor de drumuri se va lega de calitatea proasta a drumului etc.
Unii specialisti1 afirma ca reprezentarile cu privire la perceptia realitatii se formeaza in doua planuri:
un plan al vizibilitatii proximale (nemijlocite) in care institutia (organizatia) este perceputa prin simturi, avand practic dimensiuni reduse;
un plan al vizibilitatii distale (mijlocite, mediate) inaccesibil in mod direct, dar accesibil prin oricare sistem mijlocitor (media). Bineinteles sistemul media este un mijloc de formare in masa asociat uneori cu alte sisteme.
In cazul grupurilor sociale reprezentarea institutiilor (organizatiilor) tine seama in principal de credinte, atitudini, opinii si nu in ultimul rand de principalele valori sociale create de grupul respectiv. Aceste valori vor constitui criteriul esential la care se vor raporta toti atunci cand isi formeaza imaginea despre ceva sau cineva.
Din punctul de vedere al celui care doreste sa formeze o imagine, in fata unui grup social este foarte important sa tina seama de faptul ca exista unele elemente care nu trebuie atinse, modelate, miscate sau transformate. Este cazul credintelor care au o viata lunga in constiinta grupului respectiv si care deci este bine sa fie puse in valoare sau amintite dar nu schimbate. Trebuie lucrat mult cu opinii deoarece au o situatie instabila in constiinta colectiva, iar de la acestea se poate trece foarte usor la atitudini.
Structura imaginii (reprezentarii)
Majoritatea specialistilor sunt de acord cu ideea ca imaginea are o structura axata in jurul unui nod (nucleu) central.
In acest nucleu se gaseste semnificatia, obiectul si organizarea reprezentarii. In jurul lui pot exista o sumedenie de concepte (teorii) inrudite si in cea mai mare parte derivate din acesta.
Nucleul sau conceptul esential stabileste atat modul in care se realizeaza legaturile dintre elementele ce-l compun, cat si semnificatia lui. Acest lucru face ca in activitatea de formare a imaginii sau invers in demontarea imaginii negative conceptul esential trebuie sa aiba stabilitate. Schimbarea lui duce la reorganizarea tuturor activitatilor institutiei (organizatiei) in functie de noul concept adoptat.
In fine nucleul trebuie sa fie convergent in ceea ce priveste elementele sau reprezentarile care il compun. Lipsa de abiguitate este o caracteristica deosebita in formarea unei imagini.
In jurul acestui nucleu graviteaza o serie de concepte care fie deriva din cel initial fie incearca sa-l lege de realitatea nemijlocita. Conceptele periferice cauta sa creeze legaturi cu prezentul, cu situatia concreta existenta la nivelul institutiilor (organizatiilor). Acestea sunt deosebit de diversificate si au in principal rolul unui feed-back, de punere de acord a exigentelor nucleului cu care ce se intampla in practica. Din aceasta interactiune va iesi reprezentarea cea mai corecta de natura a schimba (forma) imaginea institutiei (organizatiei) respective.
Prof. A.Neculau1 reia caracteristicile sistemului central si periferic al reprezentarilor sociale dupa I.C.Abric si proiecteaza modul de realizare al acestora.
Astfel sistemul central asigura:
legatura cu memoria colectiva si istoria grupului;
defineste omogenitatea grupului;
este stabil, coerent, rigid, rezistent la schimbare.
Are urmatoarele functii:
genereaza semnificatii ale reprezentarii;
determina organizarea sa.
Sistemul periferic:
permite integrarea experientelor si istoriilor individuale;
suporta eterogenitatea grupului;
este amplu, evolutiv si suporta usor contradictiile.
Are urmatoarele functii:
permite adaptarea la realitatea concreta;
permite diferentierea continuturilor;
protejeaza sistemul central.
Gestionarea imaginii institutiei politiei
Dincolo de aceste explicatii pur teoretice privind conceptul de reprezentare, sta un fapt cu profunde semnificatii in planul relatiilor publice. Formarea imaginii se poate realiza aplicand o anumita "politica", ce tine pe de o parte de stilul managerial al conducatorului institutiei si pe de alta parte de activitatea desfasurata de "angajati".
Aceasta "politica" se traduce in practica printr-o serie de activitati de relatii publice concertate si defalcate in timp care au menirea de a forma, schimba sau mentine imaginea institutiei politiei.
Ele sunt:
1.- Dezvoltarea unui management de inalta performanta la nivelul unitatii respective.
Gama de activitati care duc la succesul institutiei respective tin, asa cum aratam mai inainte, de conducerea acesteia, insa esential pentru a-si forma, schimba sau mentine imaginea este derularea unei activitati performante. In practica relatiilor publice se vorbeste de un slogan care este esential pentru imagine "sa faca lucruri bune si sa spui cu tarie acest lucru". Prin "lucruri bune" se intelege fie un produs de calitate cel mai bun in domeniu, sau la nivelul celor mai bune, fie servicii ireprosabile.
In cazul unitatilor de politie care fac parte din structura organelor statului managementul performant are si alte conotatii. Astfel, in general institutiile au menirea de a rezolva anumite activitati ce fac posibila functionarea in bune conditiuni a organismului statal. Un management defectuos poate duce la perturbarea unor activitati si de aici pot apare incalcari ale drepturilor si libertatilor cetatenesti. In anumite situatii insa aceste institutii fiinteaza ca adevarate servicii publice, ele fiind parte componenta a organismului statal dar puse in slujba cetateanului. In cazul acestora activitatea de relatii publice avand ca scop principal gestionarea unei imagini reale este deosebit de importanta, cu atat mai mult cu cat, in general, aceste servicii publice au nevoie de cetateni pentru a-si realiza mai bine menirea. Este cazul institutiilor din domeniul ordinii publice, sigurantei nationale si administratiei publice.
Datorita acestor aspecte, managementul desfasurat de institutiile interesate in gestionarea imaginii, trebuie sa fie performante.
2.- Dezvoltarea la nivelul unitatilor de politie unei strategii de castigare a increderii si simpatiei propriilor angajati. Este o strategie de relatii publice ce presupune o "indoctrinare" a personalului cu o filozofie a institutiei in care elementul esential este intelegerea rostului (economic, social etc.) al acesteia. Esential este ca fiecare angajat sa se considere coparticipant la activitatea unitatii, iar institutia sa-i apara in minte ca fiind cea care ii permite sa-si manifeste din plin spiritul investit, creator si in ultima instanta personalitatea.1
Activitatea in sine este greu de realizat si presupune o investitie de timp, rabdare si pasiune din partea conducatorilor (managerilor), intelegere si rabdare din partea angajatilor.
Din punctul nostru de vedere "indoctrinarea" personalului trebuie sa vizeze in special educarea lui cu privire la:
respectul fata de lege. Se poate afirma ca un functionar public trebuie sa aiba un cult pentru aceasta;
o conduita ireprosabila atat in familie, la locul de munca, cat si in societate;
dorinta de autodepasire, de a promova, de a-si perfectiona pregatirea;
respectul fata de cetateni, intelegerea faptului ca functionarul public este in slujba acestuia si nu invers;
dorinta de a contribui cu toata energia la bunul mers al institutiei (organizatiei) din care face parte.
3.- Desfasurarea unei campanii publicitare sustinute, iar in anumite situatii agresive.
In lucrarea "Relatiile publice, succes si credibilitate" autorii1 folosesc ca exemplu modul cum firma Krupp imediat dupa razboi folosind o strategie de relatii publice, din care publicitatea a fost elementul esential, a reusit sa-si schimbe imaginea, astfel ca dupa un timp relativ scurt firma a fost incununata de un succes deplin.
Intr-adevar, pentru a fi crezut este necesar sa aratati celorlalti (potentiali cumparatori, publicului propriu, concurentilor) ca produsele, serviciile pe care le pui la dispozitie sunt de calitate si la preturi competitive. In acest sens clipurile publicitare trebuie sa fie foarte simple, extrem de expresive si prezentate foarte des, daca se poate de cateva ori pe zi in perioadele de maxima audienta ale mijloacelor de informare in masa.
Nu acelasi lucru se poate spune despre institutia politiei, deoarece in cazul acesteia publicitatea (in sensul comercial al cuvantului) nu poate fi folosita. Este insa normal ca publicul sa aiba cunostinta despre activitatea ce se desfasoara in interiorul institutiei, motiv pentru care compania asa zis "publicitara" trebuie sa fie o actiune de informare corecta a publicului larg despre:
obiectivele si sarcinile politiei;
atributiile acesteia conferite de lege;
metode folosite in activitatea de aplicare a legii;
succese si eventual cazuri mai deosebite realizate cu ajutorul cetatenilor;
dificultati intampinate in munca.
Activitatea de informare trebuie sa se desfasoare regulat, dupa un anumit orar sau periodic in cadrul unor emisiuni distincte la mijloacele de informare in masa cu cea mai mare audienta in mijlocul publicului.
4.- Folosirea sponsorizarii.
In activitatea de relatii publice, sponsorizarea este una din metodele cele mai intalnite si utilizate pentru formarea unei imagini corecte si reale a institutiei politiei.
Exista firme care au o politica proprie in ceea ce priveste folosirea sponsorizarii ca suport de promovare a imaginii.
Putem da trei exemple concludente:
primul se refera la firma Coca-Cola care de cativa ani foloseste sponsorizarea principalelor evenimente sportive ale planetei (Jocurile Olimpice, Cupa Mondiala de Fotbal etc.) si cautand prin aceasta sa dea produselor sale o imagine ce este asociata in mintea publicului cu tineretea, sanatatea, dorinta de a fi cel mai bun. Firma isi construieste imaginea pe principiul mozaicului, iar sponsorizarea principalelor evenimente sportive nu este decat o secventa din activitatea de relatii publice a acesteia;
al doilea se refera la eterna rivala a firmei Coca-Cola si anume firma Pepsi-Cola. Speriata de impactul neobisnuit al sponsorizarii principalelor evenimente sportive, oficialii firmei au gasit ca metoda de gestionare a imaginii sponsorizarea principalelor evenimente culturale si artistice si in special a trupelor de muzica rock si pop cunoscute. Efectul s-a vazut imediat, imaginea firmei a fost asociata cu modernismul si tineretea;
al treilea exemplu se refera la firma Marlboro care, si-a gestionat imaginea sponsorizand in special sursele automobilistice din Formula 1, reusind sa-si creeze o imagine asociata cu tineretea si curajul.
Cele trei exemple intaresc ideea ca sponsorizarea este o metoda foarte eficace de gestionare a imaginii a unei institutii.
Din punctul nostru de vedere sponsorizarea poate aduce servicii imaginii institutiei politiei atunci cand ea este gestionata corect. Astfel, managerii institutiilor politienesti trebuie sa aiba in vedere ca in general institutiile statului sunt investite cu autoritate si la nevoie, pot face uz de forta de constrangere. In acest fel, publicul tinde sa-si formeze o imagine falsa despre institutie. Cei care aplica legea sunt asociati uneori cu niste oameni inflexibili, brute, cu niste duri, evitand cateodata comunicarea cu acestia.
Sponsorizarea, din resurse proprii, a unor actiuni caritabile, la camine de batrani, leagane de copii si altele, are rolul de a sterge imaginea de oameni inflexibili, aratand publicului ca si functionarii publici, desi cateodata sunt obligati sa ia masuri ferme, sunt oameni cu suflet, care isi ajuta semenii atunci cand se afla la greu.
5.- Angajarea unui personal foarte bine pregatit, cu o comportare decenta si indepartarea celor care comit abateri.
Intr-adevar personalul institutiilor politienesti are un rol esential in promovarea unei imagini de marca. Se poate spune ca de calitatea acestui personal depinde bunul mers al institutiei si bineinteles succesul acesteia. Pentru aceasta este normal ca atunci cand o persoana este angajata, aceasta sa fie bine studiata in functie de exigentele formulate de manager.
Indiferent de specificul activitatii desfasurate de institutia respectiva este necesar ca la angajare sa se tina seama printre altele de urmatoarele:
temperamentul candidatului;
trasaturile de caracter;
atitudinile, aptitudinile si abilitatile psihice;
interesele, aspiratiile, dorintele;
convingerile cu caracter politic;
nivelul de pregatire profesionala si varsta;
experienta in postul pentru care solicita incadrarea;
starea de sanatate;
activitatile extraprofesionale desfasurate;
comportarea in familie si societate;
situatia familiala;
motivul pentru care face angajarea.
Toate aceste exigente pe care trebuie sa le indeplineasca un candidat pentru a putea fi angajat au scopul de a aduce in interiorul institutiei politiei oameni bine pregatiti, seriosi, animati de dorinta de a se realiza plenar pe plan profesional.
Desigur este stiut faptul ca in general, institutiile statului au anumit criterii de selectionare si angajare inserate in unele norme sau instructiuni. Respectarea lor poate duce la incadrarea unui personal bine pregatit si competent. Cu toate acestea este bine sa luam in calcul un element care de multe ori se uita: motivul pentru care persoana doreste sa se angajeze in institutia politiei. In acest sens este obligatoriu sustinerea unui interviu la angajare.
Cu privire la aceasta problema (motivatia persoanei) este bine sa avem in vedere cateva studii efectuate de sociologi cu privire la responsabilitatea celui care angajeaza. Astfel, daca candidatul afirma ca doreste postul numai si numai pentru latura materiala putem sa intalnim care va fi in general corecta dar nu va depune eforturi sustinute pentru buna desfasurare a activitatilor in institutie. De regula, astfel de persoane se formalizeaza usor si tind sa devina un "robot" mai mult sau mai putin perfect.
In situatia in care candidatul afirma cu tarie ca scopul principal al angajarii lui in institutie este de a se realiza profesional, trebuie verificat cu mare atentie la vechiul lor de munca care este motivul real al mutarii. In cea mai mare parte a situatiilor candidatul a solicitat la vechiul loc de munca recunoasterea valorii sale, recunoastere care de regula nu s-a realizat. Astfel de oameni de regula nu se adapteaza exigentelor locului de munca si peste putin timp va avea un nou insucces.
In fine, daca candidatul afirma ca doreste postul deoarece este mai bine platit decat cel vechi si crede ca se poate realiza profesional in institutia noastra deoarece este mai bine dotata si cu o imagine mai buna, poate fi crezut pe cuvant (cel putin pana la proba contrarie) deoarece este de inteles dorinta de a promova (si de a-si mari veniturile) a fiecarui angajat, cu atat mai mult cu cat institutia noastra are o imagine de marca mai buna.
O ultima idee legata de calitatea personalului este aceea ca trebuie indepartate acele persoane care sunt compromise sau au o imagine publica negativa deoarece publicul asociaza imaginea institutiei de imaginea negativa a acestor angajati.
6.- Intretinerea unor relatii foarte bune cu mijloacele de informare in masa. Este o conditie indispensabila succesului. Nu exista nici un motiv sa pastram la distanta presa deoarece interesul nostru este diametral opus. Noi dorim sa fim cunoscuti la adevarata noastra valoare. Acest lucru se intampla de regula cu ocazia campaniilor publicitare. In restul timpului este necesar sa abordam relatia cu ei cat mai deschis.
Izvoarele scrise traditionale, au fost suspectate uneori de cercetari pentru posibila incarcatura de subiectivitate pe care interesele ori patimile se atasau atestarilor documentare. Relatarile moderne sfideaza timpul, prezentand evenimentele de cele mai multe ori in direct. Viteza de intrare in contact cu publicul, este gratie tehnologiei moderne, mai mare decat schimbarile din realitatea descrisa. Publicul prefera azi amanuntele explozive, detalii picante, in locul unor reprezentari corecte dar lipsite de spectaculos.
'Cu cat mass-media detaliaza mai mult evenimentele, cu atat gandirea comunicationala a societatii pretinde mai multe amanunte care tind sa dea un as dramatic, spectaculos, realitatii. Momentul de saturare se atinge repede pentru ca realitatea nu este din fericire nici extrem de tragica, nici extrem de comica. Paradoxal, in acest caz, presa isi asuma responsabilitatea de a crea o realitate mai comica sau mai tragica, inaintea literaturii, o realitate mai interesanta'.1
Apare totusi o contradictie: in scrierea istoriei prezentului, imaginea institutiilor de impact general inclusiv politia este prezentata publicului folosindu-se accente extreme uneori catastrofice sau burlesti.
Exemple:
'Cruntul Dejeu se pregateste de razboi cu poporul roman'. (Libertatea din 17.10.1997).
'Soricica aruncat la pisica'. (Evenimentul zilei din 20 ian.2000).
'Ca sa iasa bine la bilant, politia rutiera ascunde mortii' (Evenimentul zilei -din 9.03.2000).
'Dudu Ionescu si-a tras consilier englez ca sa-i explice ce stia' (Romania Libera din 3 mart.2000).
Impactul asupra opiniei publice il ofera socul social al informatiei: ex. 'Razboi cu poporul, ascunde mortii etc,'.
Specialistii in citirea presei, persoane existente obligatoriu in structura oricarei institutii publice importante, stiu ca valoarea de intrebuintare a unor asemenea informatii nu este doar spectaculoasa. Leon Bourgeois spunea in 'Gandirea comunicationala': 'Valoarea reala este data de faptul ca indivizii opereaza tranzactii intre ceea ce vad pe ecran sau pe pagina imprimata si ceea ce au ei insisi, motivat de istoria lor personala sau de situatia in care se afla.
Politia nu are inca in societatea romaneasca o imagine favorabila, iar asemenea titluri pertinente cupleaza eficient cititorii la orice dezvoltare de idei pe care o doresc atat autorii cat si editorii ziarului si care de multe ori nu are legatura cu realitatea.
Daca mai adaugam ca, in general, presa din Romania, desi formuleaza titluri de senzatie, nu publica dezmintirile si nici dreptul la replica decat in zonele 'reci' ale paginilor, ne dam seama de adevarata situatie in care de afla politia vis--vis de mass-media.
Si in cazul televiziunii situatia este intrucatva asemanatoare, daca nu chiar mai dramatica.
'Televiziunea domina viata oamenilor, mesajele ei sunt mai puternice decat acelea ale comunitatii, bisericii, traditiilor si legii. Ele sunt mult mai convingatoare decat orice semnal alarmant pe care-l primim din mediul inconjurator'.1
In spatiul urban, televiziunea a creat familia muta. Zilnic locuitorii casei se reunesc mai multe ore pentru a urmari in tacere programele de televiziune. Apoi se culca. Dar in somn subconstientul lor incepe sa sorteze si sa conexeze informatiile recent primite. El continua sa lucreze pentru memoria si pentru sistemul nostru de valori.
Televiziunea afecteaza comunicarea interumana directa. Aceasta opereaza cu o mare diversitate de argumente personale si este mult diminuata in prezent. Sociologii constata astfel ca lipsa rationamentelor familiale, tacerea din fata televizorului, a saracit drastic limbajul copiilor din mediul urban. Aici televiziunile gandesc in locul oamenilor si tot ele prezinta concluzii manifest despre cum este bine si cum este rau.
Valorile fiind astfel stabilite, oamenii trebuie doar sa actioneze. In ce fel ? Asa cum li s-a aratat la televizor. Televiziunea influenteaza constiintele si optiunile publicului. Cu alte cuvinte televiziunea este un mediu formativ dominant si nu unul de informare.
Aceasta realitate a prins pe picior gresit politia si in general Ministerul de Interne. In timp ce presa in general si televiziunea in special instaurau un adevarat asediu la adresa Ministerului e Interne, structurile de decizie nu au reactionat de loc, astfel ca in acest moment imaginea noastra publica este catastrofala. Intr-o astfel de conjunctura politia trebuie sa promoveze intentiile si sa incerce sa deruleze o relatie normala, corecta, interesata dar si serioasa cu tot ceea ce reprezinta societatea civila.
Este bine sa facem o precizare. Actiunea politiei nu este de conjunctura. Daca dorim o colaborare rodnica cu societatea civila este obligatoriu sa demaram actiunea de recapatare a increderii publicului in institutia noastra. Astfel tot demersul nostru este zadarnic.
Consider ca pentru a-si realiza sarcinile specifice si pentru a obtine sprijinul populatiei politia trebuie sa desfasoare o ampla actiune de informare a opiniei publice.
Informarea operativa a publicului si formarea opiniei publice favorabile activitatii organelor de politie este o sarcina majora a muncii de prevenire, o forma dintre cele mai cautate de a genera relatii de comunicare cu publicul la initiativa politiei. Se stie ca in relatiile politie - comunitate, este implicata intotdeauna si o doza de afectivitate si sensibilitate, de principii rationale dar si morale, consideratii sociale, elemente de filozofie, estetica, indiferent daca aceste relatii sunt mediate ori directe. Ca urmare, pentru a fi eficienta in actiunea de informare a opiniei publice, politia trebuie sa-si elaboreze propria strategie, avand in vedere cateva principii:
scopul informarii este de a aduce in fata opiniei publice acele aspecte relevante privind dinamica starii infractionale, urmarindu-se sensibilizarea factorilor de decizie ori a publicului larg, despre necesitatea luarii unor masuri de ordin legislativ ori administrativ pentru stoparea ori reducerea savarsirii de astfel de fapte;
finalitatea informarii trebuie sa fie crearea unui curent de opinie favorabil politiei, astfel ca publicul larg sa identifice munca de politie cu o munca profilactica in domeniul social;
informatiile pe care le remitem pentru a fi publicate trebuie sa fie accesibile publicului, sa nu constituie secrete de serviciu si sa nu urmareasca sicanarea ori compromiterea unor persoane nevinovate.
Pe primul plan de importanta se afla nu atat cantitatea de informatii, cat calitatea lor, posibilitatea ca aceste informatii sa fie intelese de oameni , sa fie in legatura cu problemele concrete, particulare, in care oamenii sunt interesati ori este nevoie sa se intervina pentru corectarea sau canalizarea conduitei lor. Folosirea pentru exemplificare a unor cazuri concrete cunoscute de catre oameni, din zona lor, va da un pronuntat caracter afectiv, eficienta actiunii politiei de formare a opiniei publice.
In actiunile de informare a opiniei publice si de formare a acesteia nu vor fi neglijati factorii psihologici ca: emotiile, sentimentele, dorintele. Acestea contribuie in mare masura la mobilizarea oamenilor, la formarea opiniilor sanatoase ale acestora si la transformarea lor in norme de viata civilizata. Se poate face apel si la sugestie, care are cel putin doua atribute care-i asigura succesul : nu trebuie deloc argumentata si se raspandeste intr-un timp foarte scurt.
Influenta politiei poate fi mare pe masura ce respectiva informatie este insusita de oameni. Informatia devine ea insasi o mentalitate, dintr-o actiune exterioara se transforma intr-o actiune interioara. Reusita va depinde foarte mult de apropierea fata de oameni, de increderea acestora in politie si in politist. Neglijarea formarii opiniei publice favorizeaza aparitia unor fenomene negative care pot merge pana la pierderea increderii publicului in politie.
Nu trebuie sa uitam totusi faptul ca presa are nevoie de politie pentru a-si realiza menirea. Segmentul de activitate care are cea mai mare cautare la publicul spectator este totusi cel al aplicarii legii. Este motivul pentru care putem sa ne canalizam eforturile in vederea reformularii raporturilor dintre institutia politiei si mass-media. Preda trebuie sa ne sprijine in efortul de strangere a legaturilor cu societatea civila si de noi depinde daca vom realiza acest lucru.
In vara lui 1994, grupurile de protectie a mediului inconjurator din SUA se pregateau sa sarbatoreasca. Statele Unite se aflau pe punctul de a se alatura altor aproximativ 90 de natiuni, in ceea ce privea ratificarea Tratatului privind Biodiversitatea, care se bucura de un sprijin puternic din partea ecologistilor, grupurilor de comercianti agricoli si sectorului biotehnologic din SUA. Dupa niste audieri, caracterizate in presa ca "o sarbatoare a dragostei", membrii Comitetului de Relatii Externe, din Senat, erau aproape in unanimitate pregatiti sa sprijine tratatul. Apoi un grup de organizatii, agricole si comerciale, non-guvernamentale (NGO`s), care anterior nu se implicasera in dezbatere, au intervenit, prevenindu-i ca ratificarea ar putea, de fapt, sa distruga agricultura din SUA. Dupa cum a declarat "Chicago Tribune" in septembrie 1994, mai tarziu au aparut dovezi care aratau ca o parte din aceasta opozitie se baza pe o campanie virulenta de dezinformare care sustinea, printre altele, ca sustinatorii tratatului erau cu totii dusmani ai agriculturii, ai taierii copacilor si ai pescuitului. Dar, pana atunci, tratatul privind biodiversitatea fusese deja impins la coada unui lung sir de tratate care concurau pentru obtinerea atentiei parlamentului.
Intr-o perioada in care ONG sarbatoresc remarcabilul lor succes de a obtine o interdictie a minelor, subterane si crearea Tribunalului International al Crimelor (ICC), poate parea o mojocie sa reamintim un episod ce a avut loc acum patru ani, si pe care multi l-ar privi mai degraba ca pe o infrangere. Dar printre dovezile despre puterea tot mai mare a ONG, esecul tratatului privind biodiversitatea este un lucru util care-ti aminteste complexitatea rolului pe care il joaca in prezent, aceste grupuri in afacerile internationale. Imbratisand o serie larga de credinte, interese si planuri, ele au potentialul de a face atat de mult rau cat si bine. Venite ca exemplare ale democratiei in actiune, multe ONG sunt de fapt, in mod hotarat, nedemocratice si nu raspund in fata oamenilor pe care pretind ca ii reprezinta. Dedicate sa promoveze o mai mare deschidere si participare la procesul de luare a deciziilor, ele pot in schimb sa alunece intr-o politica de moda veche a intereselor unui grup, care produce un blocaj la scara generala.
Problema cu care se confrunta guvernele nationale, institutiile multilaterale si corporatiile nationale si multinationale, nu este daca sa includa ONG in deliberarile si activitatile lor. Desi multe centre traditionale ale puterii duc o lupta de ariergarda impotriva acestor noi jucatori - nu exista nici un mijloc pentru a-I tine la distanta. In schimb, adevarata problema este descoperirea unui mijloc de a incorpora ONG in sistemul international intr-un mod care sa ia in considerare diversitatea si dimensiunea lor, diversele lor puncte forte si slabiciuni, si capacitatea lor de dezbina, dar si de a crea.
De ce conteaza ONG
Definirea ONG nu este un exercitiu pentru acei intelectuali pedanti. Un document al Natiunilor Unite din 1994, de exemplu, descrie o ONG ca pe o "entitate non profit ai carei membrii sunt cetateni sau asociatii de cetateni din una sau mai multe tari si ale carei activitati sunt determinate prin vointa colectiva a membrilor sai, ca raspuns la nevoile membrilor uneia sau mai multor comunitati cu care ONG coopereaza". Formularea se potriveste pentru aproape orice tip de grup, cu exceptia grupurilor oamenilor de afaceri particulari, a grupurilor revolutionare sau teroriste si a partidelor politice. Alti inlocuitori obisnuiti pentru termenul de ONG (organizatii particulare voluntare, organizatii ale societatii civile, si sectorul independent) sunt de asemenea aproape vagi in formulare. O mai buna metoda pentru a intelege ONG si ce sunt ele, ar fi concentrarea asupra telurilor lor, a membrilor, a surselor de finantare si a altor astfel de factori .
Si totusi, desi nu exista o intelegere universala cu privire la ceea ce sunt ONG, exista convingerea, larg raspandita, ca numarul lor, influenta si raza de actiune sunt acum la niste nivele fara precedent.
In 1948, de exemplu, Natiunile Unite au facut o lista cu cele 41 de grupuri consultative care erau imputernicite oficial sa coopereze si sa se consulte cu Consiliul Economic si Social al U.N. (Natiunile Unite) - ECOSOC; in 1998 erau mai mult de 1500 cu diferite grade de participare si acces. Pana de curand, ONG se inghesuiau in natiunile dezvoltate si democratice, acum grupurile apar de la Lima si pana la Beijing. Ele schimba normele societatii, provoaca guvernele nationale (le pun in incurcatura) si se asociaza cu omologii lor in puternice aliante transnationale. Si isi fac drum in domenii de o inalta politica, cum ar fi controlul armelor, bancile si comertul, care erau anterior dominate de catre stat.
In termeni generali, ONG afecteaza guvernele nationale, institutiile multilaterale si corporatiile nationale si multinationale in patru moduri: stabilirea planurilor (ordinii de zi), negocierea rezultatelor, conferirea legitimitatii si implementarea solutiilor.
ONG au jucat pentru foarte mult timp un rol cheie in fortarea liderilor si a celor care creeaza strategii, sa fie atenti. La inceputul anilor 1800, organizatii din SUA si Europa, cum ar fi Societatea Britanica si Externa Contra Sclaviei, reprezentau fortele conducatoare din spatele actiunii initiate de catre guverne pentru a interzice comertul cu sclavi; la sfarsitul secolului, grupuri ca Societatea Anglo-Orientala pentru Suprimarea Comertului cu Opiu conduceau o puternica miscare contra drogurilor, care a culminat in 1912 cu Conventia despre Opiu de la Haga. In 1945, ONG erau in mare masura responsabile pentru inserarea / introducerea discutiei despre drepturile omului pe Agenda UN si de atunci, ele au pus aproape toate chestiunile majore privind drepturile umane pe agenda internationala. De asemenea, activismul ONG din anii 1960 si 1970 a cladit cu succes profilul chestiunilor globale privind mediul si populatia.
In loc sa organizeze marsuri si sa agate steaguri pe cladiri, membrii ONG folosesc acum computere si telefoane mobile pentru a lansa niste campanii rapide si eficace privind relatiile publice globale, care pot sa forteze chestiunile sa ajunga in capul listelor cu ce trebuie sa faca, ale celor care creeaza strategiile. Ganditi-va la campania de castigare a Premiului Nobel din 1997, a ONG pentru a incheia un tratat ce interzicea minele subterane, in ciuda obiectiilor Statelor Unite. "Parteneriatul total de lucru", cum s-a autodescris, dintre guvernul Canadian si o coalitie libera de mai mult de 350 de ONG umanitare si de control a armelor din 23 de tari, a fost cheia succesului negocierilor. Dar ceea ce a atras atentia publicului si a creatorilor de strategii a fost campania media inovatoare a coalitiei, care a folosit Wold Wide Web (Internetul), faxuri, e-mail, scrisori in presa si chiar brosuri comice cu Superman si Batman. Adeptii tratatului au obtinut semnaturile a 122 de natiuni in 14 luni.
Cand cativa membrii din coalitie si-au anuntat planurile pentru o urmatoare campanie impotriva armelor de mic calibru, guvernul SUA a intrat in actiune, intalnindu-se cu alte 20 de tari in iulie 1998 pentru a lansa convorbiri oficiale despre un posibil tratat.
O abordare Taxonomica a ONG
Nu exista inca o definitie universal acceptata a "organizatiei non-guvernamentale (ONG). Si totusi definirea ONG este mult mai putin importanta si utila decat a intelege ce fac ele, cine sunt membrii lor si de unde vin banii lor.
Schimbarea normelor societatii; imbunatatirea intelegerii; influentarea planurilor; influentare strategiilor; implementarea strategiilor; rezolvarea problemelor cauzate de lipsa unor masuri guvernamentale adecvate? Acestea vor fi telurile ONG-urilor.
In beneficiul cui?
Interesul public (pentru un singur scop sau in beneficiul general al societatii); interesele particulare ale membrilor sau ale unor grupuri de firme; interesele celor ce "nu sunt reprezentati" (generatiile viitoare) ?
Membrii si Personal
Membrii ?
Indivizi, Organizatii ? Organizatii voluntare semi-guvernamentale, deschise tuturor etc. ?
Apartenenta geografica ?
Comunitara, subnationala, nationala, regionala, transnationala ?
Personalul ?
Experti si profesionisti, invitati, alesi, manageri (voluntari), intre care nu exista diferente.
Fonduri
Surse ?
Cotizatii / evaluari, donatii, fundatii, guverne, (alocatii sau contracte), organizatii interguvernamentale (IGOs) ?
Activitati
Functie ?
Sprijin; adunarea si analizarea informatiilor; raspandirea informatiilor; generarea ideilor si a recomandarilor; rol de monitorizare si aparare; livrarea de servicii; mediatizare (facilitare); finantare si realizarea acordurilor ?
Aria de operare/functionare ?
Comunitate, subnationala, nationala, regionala, internationala ?
Tinte ?
Publicul, consumatorii, guvernele, IGOs, organizatiile ce nu sunt de stat (inclusiv alte NGOs), sectorul privat ?
Unele exemple remarcabile de diferite tipuri de ONG include urmatoarele: "Amnesty International" este un grup de sprijin / protectie a drepturilor omului, finantat in special prin donatii de la aproape 1milion de membrii din 162 de tari. A devenit cunoscuta pe plan international, pentru prima oara, prin dirijarea campaniilor de scriere a scrisorilor, din Londra in 1961. "CARE International", fondata in 1945, ofera ingrijire medicala, apa curata, mancare, alinare, ajutor in caz de urgenta si asistenta de dezvoltare pentru populatiile cele mai sarace din lume. Aproape o jumatate de milion de cetateni din Australia, canada, Europa, Japonia si Statele Unite, la fel ca si guverne si organizatii internationale sprijina efortueile sale. "The World Conservation Union" (IUCN) este o organizatie hibrid, finantata de catre donatori, fondata in 1948, pentru a uni guvernele si ONG din spatele politicii - pentru a proteja natura si pentru a furniza o dezvoltare temeinica. Membrii IUCN include organizatii guvernamentale, cum ar fi Agentia SUA de Protectie a Mediului, si ONG cum ar fi Cluburile Vietii Salbatice din Uganda. Fundatia pentru Asistenta Comunitatilor Internationale, cu sediul in SUA ("Foundation for International Community Assistance") (FINCA) a fost infiintata in 1985 pentru a combate saracia prin oferirea unor mici imprumuturi de capital, familiilor cu venituri mici - mai ales mamelor -, pentru a putea intretine, de exemplu, o afacere de vanzare de produse in pietele locale. FINCA primeste majoritatea fondurilor sale de la Agentia SUA pentru Dezvoltarea Internationala si de la donatori particulari. "The Stockholm International Peace Research Institute" (SIPRI - Institutul International de Cercetare in domeniul Pacii, de la Stockholm) face cercetari in ceea ce priveste preocuparile de pace si dezarmare. Fondat de Parlamentul Suedez in 1966, SIPRI este finantat de fuvernul suedez si de donatori particulari ca: Ford, Volkswagen, si fundatii japoneze. "The International Crisis Group" (ICG), creat in 1995, este un nou tip de ONG, ce combina munca de teren, analizele politice si sprijinul la nivel inalt, centrat pe managementul, situatiilor de criza, mai ales pe urgentele umanitare. Guverne, fundatii de caritate, corporatii si indivizi, din lumea intreaga finanteaza ICG. "The International Chamber of Commerce" (Camera Internationala de Comert) este o asociatie comerciala cu peste 7000 de companii membrii, din 130 de tari, formata pentru a rezolva preocuparile comunitatii comerciale si pentru a oferi un forum pentru ca liderii comerciali (afacerilor) sa poata comunica cu guvernele nationale.
In Romania probleme pe care ONG-urile le pot ridica in fata activitatii politiei sunt multiple. Incepand cu promovarea intereselor unor guverne sau grupuri comerciale, financiare sau de alta natura si terminand cu atentionarea autoritatilor cu privire la o problema sau alta ONG-urile trebuie tratate diferentiat.
Asa cum se observa din cele de mai sus ONG-urile sunt foarte diferite sub aspectul organizarii, scopurilor, membrilor care o compun si a metodelor de abordare a relatiilor cu autoritatea statului vizat.
Fiind o organizatie care nu apartine statului nu este obligata sa promoveze sau sa sustina actiunile statului roman, ba mai mult in anumite situatii actiunile ONG-ului respectiv pot fi contrare ordinii de drept, linistii si ordinii cetatenesti.
Acesta este motivul pentru care abordarea relatiei cu ONG-urile de catre politia romana trebuie realizata tinand seama de cateva elemente:
a.- Nu intotdeauna ONG-urile sunt bine intentionate in raporturile cu Politia Romana. Au fost foarte multe situatii cand ONG-urile au incalcat legislatia in vigoare in timpul protestelor lor, iar in alte situatii au intentat actiuni in justitie sprijinind anumite cercuri financiare sau comerciale in detrimentul statului roman.
Ar fi bine ca Politia Romana sa se documenteze cu privire la scopurile ONG-urilor, statutele lor, cine ii finanteaza, care sunt metodele de lucru ale acestora si ce alte organizatii sau guverne ii sprijina.
b.- Stabilirea unei relatii de cooperare cu acele ONG-uri care promoveaza o apropiere de politie si sinceritate in dialog. Cooperarea trebuie sa fie reciproc avantajoasa pentru a nu exista tensiuni sau suspiciuni.
c.- Stabilirea de relatii amicale cu toate ONG-urile pentru a avea permanent un canal de comunicare deschis si care la nevoie poate fi folosit.
d.- Derularea de programe de parteneriat cu acele ONG-uri care sunt agresate, programe care trebuie intens mediatizate.
e.- In relatiile cu celelalte ONG-uri este de dorit a nu se face polemica pe varii domenii de activitate indiferent daca politia romana are dreptate sau nu. Polemica nu ne poate aduce nimic bun deoarece majoritatea ONG-urilor au un masiv sprijin mediatic mai ales in strainatate.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1200
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
