Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



AdministratieDrept


CASATORIA SI DIVORTUL IN BISERICILE CRESTINE, PROTESTANTE SI NEOPROTESTANTE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
IMPARTEALA MOSTENIRII
ACTUL ADMNISTRATIV
Imparteala de ascendent
Aplicatii practice - Auditul imobilizarilor
PERSOANA JURIDICA
CONSIDERATII TEORETICE CU PRIVIRE LA DREPTUL PROPRIETATII INTELECTUALE
Rolul extradarii in actul de cooperare internationala in materie penala
Statutul magistratilor
OBLIGATIA LEGALA DE INTRETINERE
PROBELE SI MIJLOACELE DE PROBA

TERMENI importanti pentru acest document

: martorii lui iehova se pot casatori dupa divort : in biserica reformati pot fi si divortati : casatorie intre un ortodox si un catholic dupa un divort : divortul la biserica reformata :

CASATORIA SI DIVORTUL IN BISERICILE CRESTINE, PROTESTANTE SI NEOPROTESTANTE

CASATORIA SI DIVORTUL IN BISERICILE CRESTINE

CASATORIA SI DIVORTUL IN VIZIUNEA ORTODOXA

Din punctul de vedere al Bisericii Otodoxe dintotdeauna s-a apreciat ca institutia casatoriei este cea mai veche din dreptul divin, ea luand nastere cand Dumnezeu i-a creat pe cei dintai oameni de ambele sexe si a hotarat ca ei sa se iubeasca, sa se respecte si sa se ajute.

Dupa definitia dreptului roman, casatoria este legatura dintre un barbat si o femeie, unirea pentru toata viata cu participarea reciproca atat a dreptului divin cat si a dreptului uman. Se apreciaza ca exista trei momente ale casatoriei: momentul fizic, adica legatura conjugala a barbatului cu femeia, momentul etic, care consta in unirea deplina si inviolabila pentru toata viata, si momentul religios – juridic care inseamna in fapt unirea celor doi  soti in tot ceea ce priveste credinta si dreptul.

Biserica Crestin-Ortodoxa a imbratisat pe deplin scopul etic al casatoriei, a considerat, casatoria, de o insemnatate exceptionala si a apreciat ca este cu adevarat o taina. Chiar Sfanta Scriptura a scos in evidenta legatura dintre cei doi soti, in primul rand ca o legatura spirituala: „Pentru ceea ce va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si amandoi  vor fi un trup , asa ca nu mai sunt doi, ci un trup; caci ceea ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Matei,19; 5-6;Marcu,10; 5-9).

Apostolul Pavel, a apreciat si a numit taina legatura casatoriei, comparand-o cu legatura lui Hristos cu Biserica. Biserica Ortodoxa  considera ca o casatorie, care este a sasea taina,  exista atunci cand se logodeste barbatul cu femeia fara sa fie vreo piedica.  Logodna trebuie oficiata in fata preotului fagaduindu-si  unul altuia credinta, cinste ,iubire si ca nu se vor parasii unul pe altul la primejdie.

Biserica considera ca incheierea casatoriei intre crestini-ortodocsi se savarseste prin administrarea Sfintei Taine a casatoriei. Mantuitorul Hristos a redat casatoriei cinstea cuvenita si a ridicat-o la rangul de Sfanta Taina, imprimandu-i caracterul de indisolubilitate. Prin savarsirea acestei Taine  a cununiei, casatoria primeste prin puterea Duhului Sfant, sfintirea legaturii conjugale si intarirea sotilor ca sa isi poata implini tot ceea ce constituie scopul unirii lor, adica nasterea de copii, apoi intrajutorarea lor reciproca, avand drepturi si obligatii egale, pe care le prevad atat legile divine cat  si cele civile, bineinteles referitoare la  reglementarea casatoriei si  familiei.

Caracterul de Sfanta Taina a fost recunoscut de toti crestinii pana la inceputul  sec. al XVI-lea, cand Biserica Protestanta, indiferent de nuanta sub care exista, i-a tagaduit acest caracter. Drept raspuns la asa – zisa reforma protestanta, Marturisirea  Ortodoxa intocmita de mitropolitul Petru Movila a confirmat in chip definitiv  caracterul de Taina  a Bisericii Ortodoxe al institutiei casatoriei.

Spre deosebire de Biserica  Catolica, Biserica Ortodoxa considera ca o casatorie dobandeste caracterul  de Taina numai prin binecuvantarea preotului, si nu eo ipso, prin simplul consimtamant al sotilor. Mai mult decat atat, din momentul dobandirii caracterului de Taina Sfanta prin binecuvantarea preotului, casatoria se leaga strans de Biserica Ortodoxa si este indisolubila din acel moment, nu ca la Biserica Romano-Ctolica, unde indisolubilitatea casatoriei intervine in momentul consumarii actului de intimitate fizica intre soti.

Primitorii sunt cei care se casatoresc, barbat si femeie, care pot dovedii in fata preotului ca sunt botezati valid si ca indeplinesc toate conditiile cerute de Biserica si de legile civile pentru incheierea unei casatorii.

Materia reprezinta in fapt consimtamantul liber exprimat al viitorilor soti de a se uni si a trai impreuna intreaga viata, iubindu-se si sprijinindu-se reciproc pentru indeplinirea tuturor indatoririlor care privesc realizare scopului casatoriei.

Taina cununiei o reprezinta invocarea Duhului Sfant prin formula: ,,Se cununa robul lui Dumnezeu (…) cu roaba lui Dumnezeu (…) in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!”.

1. Acte religioase premergatoare casatoriei

Amintita inca din Vechiul Testament si legiferata ulterior in dreptul roman, logodna este unul din actele cele mai importante care premerg casatoriei.

Definitia acesteia a fost adoptata de catre Biserica Ortodoxa din dreptul roman, logodna, fiind „promisiunea reciproca a unui barbat si a unei femei ca sa se vor casatorii”.

Dreptul roman, reglementand aceasta institutie si dandu-i un caracter formal, mentioneaza ca logodnicii nu sunt obligati prin incheierea promisiunii de casatorie sa o respecte sanctiunea in caz de rupere a logodnei fiind doar restituirea darurilor primite, eventual al dublului acestora.

Biserica Ortodoxa a dat insa o importanta majora promisiunii de casatorie liber exprimate, dandu-i un caracter obligatoriu si o importanta morala ca si casatoriei.

Logodna religioasa este un act solemn, care, asa cum aratam, de cele mai multe ori se incheie o data cu administrarea Sfintei Taine a cununiei, dar nu este ilegala si incheierea acesteia printr-un act aparte, premergator casatoriei. Cand intre logodna si cununie exista distanta in timp, logodnicii au posibilitatea de a rupe promisiunea facuta, solicitand desfacerea logodnei, pentru a putea eventual sa incheie o casatorie cu o alta persoana.

Existenta unei logodne religioase, valabil incheiate, constituie pentru logodnici un impediment la cununia religioasa a oricaruia dintre ei cu alta persoana. In conditiile in care cei doi logodnici nu se mai inteleg, ruperea logodnei trebuie pronuntata tot de preot, pentru ca logodna religioasa pe care a incheita-o cu o alta persoana, chiar daca a obtinut desfacerea ei, constituie un impediment la hirotonie. Aceasta, deoarece logodna se socoteste ca prima casatorie, iar cununia propriu-zisa ca o a doua casatorie si ca urmare, candidatul poate fi admis la hirotonie pentru ca cei casatoriti de doua ori nu pot fi hirotoniti. In sfarsit, pentru ca viitorii soti sa poata fi logoditi, cu respectarea tuturor canoanelor, Biserica Ortodoxa foloseste in prealabil examenul  logodnicilor. Acest examen, efectuat de preotul paroh competent, are doua parti: o prima parte se refera la verificarea conditiilor necesare pentru ca cei doi tineri sa poata fi logoditi, iar cea de a doua se refera la verificarea cunostintelor religioase ale celor care doresc sa incheie logodna. In mod practic, prima parte este verificarea pe care preotul o face, uneori chiar in prezenta parintilor tinerilor, cu privire la vointa viitoriilor logodnici de a se casatorii, la exprimarea libera a acestei vointe, respectiv la constatarea ca nu exista vicii de consimtamant, tot atunci verificandu-se si inexistenta impedimentelor pentru incheierea logodnei. In partea a doua a examinarii, preotul verifica daca viitorii logodnici cunosc invatatura fundamentala a credintei crestin-ortodoxe, si rugaciunile esentiale. Daca observa ca exista lacune, preotul solicita viitoriilor logodnici completare cunostiintelor de credinta.

Pentru ca atat statul, cat si Biserica trebuie sa verfice indeplinirea unor conditii obligatorii privind incheierea casatoriei sau inexistenta unor impedimente, una din posibilitati, folosita in special de Biserica, este cea a strigarilor.

Biserica Ortodoxa are dispozitii proprii prin care se reglementeaza casatoria din punct de vedere religios preotul paroh competent sa oficieze o cununie religioasa trebuie sa anunte cererea de casatorie in mod public, in biserica, doua duminici consecutive. In caz de urgenta motivata, intr-o duminica sau o zi de sarbatoare, cu cel putin o sapatamana inainte de incheierea casatoriei, cu aceasta ocazie explicand si scopul pentru care face si aceste vestiri.

2. Conditiile si impedimentele casatoriei in Biserica Crestin- Ortodoxa

Marii autori de drept canonic-ortodox au aprecit intotdeauna ca este nevoie de respectarea a patru categorii de conditii pentru a se asigura incheierea unei cununii recunoscute de Biserica.

I. Conditii :

In mod practic, este vorba de conditii, religioase, morale, fizice si sociale.

1. Avand in vedre importanta si ordinea indeplinirilor, principalele conditii religioase sunt: a) persoana care doreste sa se casatoreasca trebuie sa fie de credinta ortodoxa, aceasta fiind considerata dreapta credinta; b) ea trebuie sa fie botezata valid; c) trebuie sa fie membra a Bisericii, cu toate drepturile recunoscute; d) sa nu fie logodita bisericeste cu alta persoana; e) sa nu fie casatorita civil sau religios cu alta persoana; f) sa nu fi fost casatorita de mai mult de trei ori; g) sa nu se afle intr-o legatura de rudenie spirituala sau religioasa cu viitorul sot; h) sa nu fie de o alta religie sau confesiune; i) sa nu fie hirotonita sau hirotesita in vreo treapta religioasa; j) sa nu fi depus voturile monahale; k) sa aiba nuni ortodocsi, cununati religios, si nu de o alta confesiune sau religie; i) sa aiba eventuala dispensa la impedimentele religioase.

1.      Importanta deosebita o au si conditiile morale, pe care trebuie sa le indeplineasca obligatoriu viitorii soti, acestea fiind: a) sa fie constienti, adica sanatosi la minte si cu discernamantul deplin al faptelor lor, respectiv sa aiba consimtamant; b) sa fie morali, adica sa nu fi savarsit fape deosebit de grave, care sa ii faca nedemni pentru incheierea unei casatorii; c) Persoanele cu care se casatoresc candidatii la preotie  sa fie fecioare sau, cand acest lucru nu mai este posibil, persoane de moralitate ireprosabila;

d) sa nu fie in legatura de inrudire morala ;e) sa aiba dispensa pentru impedimentele la care acest lucru este posibil.

3. Principalele conditii fizice pe care trebuie sa le indeplineasca primitorii sfintei taine a cununiei sunt: a) sa nu fie de celasi sex; b) sa fie sanatosi fizic; c) sa aiba integritate fizica pe care o necesita convietuirea conjugala, adica sa aiba organe genitale normale; d) sa aiba varsta stabilita de legea civila; e) sa aiba capacitate fizica, adica potenta pentru indeplinirea indatoririlor conjugale; f) sa fie prezenti in mod fizic la incheierea casatoriei si la administrarea Sfintei Taine a cununiei; g) sa nu existe rudenie prohibita in gradle pentru care Biserica nu permite casatoria; h) sa aiba dispensa pentru impedimente, unde acest lucru este permis.

4. Se apreciaza ca este necesara si indeplinirea unor conditii sociale, care inseamna: a) liberul exercitiu al drepturilor civile; b) sa aiba deplina libertate sociala pentru situatii in care sa ceara aprobarea anumitor organe pentru incheierea unei casatorii; c) sa aiba incheiata, in prealabil, casatoria civila; d) sa aiba dispensele necesare in cazul in care acest lucru este posibil.

II. Impedimentele la casatorie:

Acestea sunt acele imprejurari care se opun desavarsirii acesteia, fiind considerate „obstacole ce stau in calea incheierii unei casatorii”.

In general, impedimentele la casatorie se impart in absolute (care impiadica incheierea casatoriei cu orice persoana): a) lipsa varstei legale pentru incheierea oricarei casatorii, aici Biserica prevede si o varsta maxima si anume de 70 de ani pentru barbati si 60 de ani pentru o femeie; b) lipsa consimtamantului liber al sotiilor ( violenta , rapirea,  inselaciunea, amagirea sau spaima; c) starea de logodna religioasa sau casatorie a vreunuia dintre viitorii soti; d) calitatea de monah care a depus votul castitatii; e) primirea hirotoniei in treptele ierarhice de diacon, preot si arhiereu. Impedimetele mai sunt si relative (care impiedica incheierea unei casatorii cu anumite persoane), iar dupa efectele lor, sunt impedimente dirimante sau daramatoare ( a caror nerespectare duce la nulitatea casatoriei) si prohibitive.

Se apreciaza ca mai exista o categorie de impedimente, care provoaca cele mai multe complicatii si neintelegeri, atat din cauza numarului lor mare, cat si din cauza stransei legaturi pe care o au cu viata religioasa, dar si din pricina repercursiunilor, pe care le pot avea asupra vietii si starii de sanatate a societatii in general.

Este vorba de impedimente determinate de legaturile de rudenie dintre oameni si care pot fi impartite in trei categorii: legaturi de rudenie fizica, morala, spirituala ( religioasa). Rudenia fizica este determinata de actul nasterii sau casatoriei, din care rezulta inrudirea de sange, respectiv inrudirea cuscriei. Rudenia de sange este raportul care se stabileste prin legaturi de sange, avand la baza nasterea din inaintasi comuni. Aceasta poate fi directa (ascendenta si descendenta) si colaterala. Rudenia cuscriei consta in raportul de apropiere care se creaza intre membrii a doua sau mai multe familii prin intermediul casatoriei a doua persoane din respectivele familii sau prin intermediul unui sir de casatorii, prin care se leaga mai multe familii intre ele.

Rudenia morala este cea care ia nastere din actul adoptiei, al tutelei, si din actul logodnei religioase. Adoptia este actul juridic prin care o persoana majora, care beneficiaza din exercitiul deplin al drepturilor ia sub ingrijirea sa o persoana minora sau majora, stabilindu-se intre cele doua persoane raporturi dintre parinti si copii, raporturi reglementate de lege.

Rudenia spirituala rezulta din actele de natura religioasa, cum a fi: actul asistarii la administrarea Sfintei Taine, botezului si a Sfintei Taine a cununiei. In acest mod nasii devin tutori religiosi ai finului si deci iau asupra lor anumite inadatoriri religioase cu caracter matern sau patern fata de finii, care, la randul lor, ajung astfel in legaturi de filiatie religioasa cu nasii. Aceasta inrudire constituie in anumite grade un impediment la casatoria religioasa, si nu la cea civila.

III. Inlaturarea impedimentelor la casatorie

Cele mai multe impedimente pot fi inlaturate in doua moduri: unele dispar de la sine prin trecerea timpului, cum este situatia impedimentului de varsta sau eventual prin insanatosire in cazul impedimentelor de boala, dar cele mai multe in special, intemeiate pe legatura de rudnie se inlatura doar prin dispensa, aceasta putand fi acordata de episcop sau sinod.

In cele mai multe cazuri, episcopul este cel caruia i s-a acordat dreptul sa dea dispense la impedimentele la casatorie. Acest lucru reprezinta regula. In cazuri de exceptie, sinodul episcopal are competenta pentru acordarea dispenselor in special din motive de intarire a disciplinei.

In ceea ce priveste divortul in Biserica crestin-ortodoxa, casatoria incheiata cu respectarea tuturor conditiilor prevazute de legile civile si bisericesti, este incheiata in principiu pe viata. In cazul in care intervin cauze care fac cu adevarat imposibila pastrarea si continuarea legaturii matrimoniale intre soti, in situatiile de exceptie, aceasta legatura poate inceta. Ea nu inceteaza de la sine, ci trebuie desfacuta cu respectarea anumitor proceduri care poarta denumirea de divort.

Potrivit doctrinei Bisericii Ortodocse, Sfanta Taina a casatoriei este indisolubila. Totusi, avand in vedere slabiciunea firii omenesti, insusi Domnul Iisus Hristos, a admis posibilitatea desfacerii casatoriei pentru motive bine determinate, cum ar fi moartea sau adulterul.

In prezent Biserica Ortodoxa admite patru categorii de motive de divort dupa cum urmeaza:

·        Motive care provoaca moartea religioasa, cum ar fi apostazia, erezia si tinerea in brate la botez a propriului fiu. Canonul 53 al sinodului Trulan in paragraful 192 dispune ca este oprita casatoria nasului cu mama vaduva a finului, ceea ce inseamna gradul doi de rudenie spirituala. Ca atare, daca tatal tine la botez pe propriul sau copil, atunci casatoria dintre el si sotia lui, devenita acum cumatra urmeaza a se desface;

·        Motive care provoaca moartea morala: alienatia mintala incurabila, crima, avortul, atentatul la viata sotului, osanda grava din partea duhovnicului, care se da pentru pacate foarte grele, cum sunt cele strigatoare la cer, adulterul, boala venerica, silirea la acte imorale, refuzul convietuirii conjugale, si parasirea domiciliului.

·        Motive care provoaca moartea fizica partiala: neputinta indeplinirii indatoririlor conjugale, boala grava incurabila sau contagioasa;

·        Motive mai importante care provoaca moartea civila: declararea unui sot ca disparut, anularea unei casatorii prin hotarare judecatoreasca, calugarirea si alegerea ca episcop.

In literatura juridica bisericeasca, mai sunt socotite motive de divort si alte imprejurari ce pot fi dovedite si care, de obicei insotesc adulterul respectiv:

·        Incercarile care pun in pericol viata, impotriva existentei casatoriei sau de catre un sot impotriva celuilalt;

·        Provocarea avortului intentionat din partea sotiei, fara acordul sotului, cand prin acesta s-a provocat o rupere iremediabila a relatiilor dintre soti;

·        Participarea cu intentii evidente imorale a sotiei la petreceri organizate de barbati straini;

·        Cand fara nici un motiv femeia isi petrece noaptea in case straine sau cand fara voia sotului viziteaza locuri de petrecere indecente;

·        Pentru sotie se considera ca sunt motive de divort cand barbatul o dezonoreaza fata de ceilalti barbati sau cand o acuza in public si pe nedrept  de adulter si atunci cand el are relatii nepermise, in public sau pe ascuns cu alte femei.

CASATORIA SI DIVORTUL IN VIZIUNEA CATOLICA

„Catholica” este numele propriu al Bisericii crestine intemeiate de apostoli. In limba greaca, „catolikos” este un termen prin care filisofii desemnau o propozitie universala sau „elemente dispersate ce desemnau un tot”.

Catolicitatea Bisericii nu are deci un sens geografic si nici unul numeric, desi acestea sunt mereu prezente. Biserica a fost numita catolica de primii crestini si de catre Sfintii Parinti pentru ca  ea este o propunere universala si nobila ei  iar misiunea ii are in vedere pe toti oamenii aflati pretutindeni.

Prin trimiterea Duhului Sfant in ziua Rusaliilor, Iisus Hristos a intemeiat Biserica Catolica, inteleasa ca popor al lui Dumnezeu, comunitatea celor botezati. Centrul ei de unitate este Sacramentul Euharistiei, in care este  realmente prezent Iisus Hristos, Om si Dumnezeu. In fruntea Bisericii Catolice  sta urmasul Sfantului Petru, Episcopul Romei, numit Papa, care a primit un dar deosebit, de a fi pastratorul dreptei credinte.

Initial Biserica Catolica era insasi Biserica Crestina, fidela invataturilor transmise de apostoli, adica „credintei ortodoxe”. Marea Schisma din 1054 este apreciata ca un episod al procesului istoriei de lunga durata al separarii crestinismului in doua arii de civilizatie distincte, a caror credinta ramane insa fundamental comuna. Repliata in cursul istoriei asupra occidentului european, Biserica Catolica nu s-a despartit niciodata de vocatia sa universala. Eforturi in vederea unitatii crestine  au fost facute in 1274 la Lyon si in 1439 la Florenta, unirea cu Biserica Bizantina din acele timpuri, fiind insa de scurta durata.

Casatoria crestina catolica nu este un simplu contract, nu este un simplu pact de iubire umana reciproca, ci este,  in primul rand, in mare Sacrament, un semnprivilegiat si eficace de har si de mantuire.

In lucrarea Familiaris consortio, apartinand Papei Ioan Paul al II-lea, Sanctitatea Sa  apreciaza: ,,Pentru unii, familia este sensul mantuirii pe care Hristos o desavarseste in lume, iar pentru altii, familia este sensul refuzului pe care omul il opune dragostei lui Dumnezeu”.

1. Definitia casatoriei

Noul Cod de Drept Canonic[1], prin canonul 1055, paragraful 1, vine si da o definitie casatoriei, astfel casatoria este considerata: ,,legamantul matrimonial prin care un barbat si o femeie stabilesc intre ei o comuniune a vietii, randuind prin caracterul sau natural, pentru binele sotilor, nasterea si educarea copiilor si care a fost ridicat de Hristos Domnul intre cei botezati la demnitatea de sacrament.”

In istoria Bisericii, Sfantul Augustin, este primul care s-a ocupat de valorile casatoriei, explicand in detaliu si justificand folosirea acesteia. Existenta acestor valori esentiale are o importanta deosebita in stabilirea validitatii sau nevaliditati casatoriei. Cele trei valori esentiala ale unei casatorii, considerate ca atare de Biserica Catolica sunt: a) vizeaza scopul si casatoriei si iubirii conjugale: procrearea si educare copiilor; b) are in vedere comuniunea intima de viata in care sotii isi ofera reciproc ajutor si slujire prin unirea persoanelor si a actiunilor lor, pentru a experimenta in fidelitate sensul unitatii si al aprofunda tot mai mult; c) are in vedere unitatea indisolubila a casatoriei si harurile sacramentului.

2. Logodna

Reprezinta actul pin care viitorii soti isi manifesta formal si public, in fata comunitatii ecleziale, civile sau familiale, hotararea de a se casatorii, la o anumita data, logodna, care este o institutie traditionala, este din ce in ce mai putin uzitata in perioada moderna. Fiind vorba de o promisiune, ea nu poate crea obligatii de a se da consimtamantul pentru casatorie, daca vointa persoanei logodite s-a schimbat intre timp. In acest fel se apara libertatea deplina a persoanei, nu numai de a se casatorii, ci si de a se casatorii cu cine doreste, aceasta trebuind a fi exprimata in momentul consimtamantului matrimonial. Incalcarea promisiunii de a se casatorii poate crea daune, situatie in care cel pagubit poate deschide o actiune pentru acoperirea prejudiciului, dar acest lucru nici nu impiedica si nici nu suspenda o eventuala casatorie incheiata de fostii logodnici cu alta persoana.

3. Celebrarea Sacramentului casatoriei

Casatoria trebuie sa fie celebrata intr-un cadru liturgic, care sa exprime in forma sociala si comunitara natura esential ecleziala si sacramentala a legamantului conjugal intre botezati. Fiind o actiune sacramentala de sfiintire, celebrarea casatoriei trebuie sa fie valida prin ea insasi, demna si frumoasa, fiind incadrata in Sfanta Liturghie, care este culmea actiunii Bisericii si izvorul fortei sale sfiintitoare. Aceasta trebuie sa fie orientata astfel incat sa constituie in proclamarea sa exterioara a cuvantului lui Dumnezeu si o profesiune de credinta a comunitatii credinciosilor. Intrucat este o actiune sacramentala a Bisericii, celebrarea liturgica trebuie sa antreneze intreaga comunitate crestina cu participare deplina, activa si responsabila a tuturor celor prezenti, dupa functia si obligatiile fiecaruia: miri, preot, martori, prieteni, parinti, alti credinciosi, toti membrii unei adunari care manifesta si traieste misterul lui Hristos si al Bisericii Sale.

4. Acte preliminare celebrarii casatoriei

Biserica Catolica trebuie sa vesteasca Evanghelia lui Iisus Hristos, neschimbata si mereu noua, familiilor zilelor noastre, legate de conditiile lumii in mijlocul carora sunt chemate sa primeasca si sa realizeze planul lui Dumnezeu specific lor. Traind intr-o lume noua, sub presiunile provenite din mass-media, pentru incheierea unei casatorii, in deplina constiinta care sa  ,,pastreze neatinse de umbre valorile fundamentale” , viitorii soti trebuie sa respecte si sa cunoasca continutul sacramentului casatoriei si, de asemenea, sa constientizeze si sub aspect juridic importanta momentului pentru care se pregatesc.

Fiind vorba de verificari anterioare casatoriei, acestea sunt oblogatorii, urmand a fi efectuate de catre parohul locuui si se refara la urmatoarele aspecte: a) inexistenta pentru fiecare caz in parte a impedimentelor matrimoniale; b) libertatea deplina la exprimarea consimtamantului matrimonial; c) lipsa oricarei piedici pentru celebrarea legala a casatoriei; d) pregatirea religioasa specifica a viitorilor soti.

In cazurile normale, sunt doua institutii prin care se efectueaza, investigatiile necesare: a) examenul mirilor, care este facut de catre preotul paroh ales de viitorii soti sa siste la casatoria lor. O asemenea verificare urmareste: 1) daca nu exista vreun impediment la incheierea casatoriei; 2) daca mirii au capacitate necesara de a presta un consimtamant valabil; 3) daca sunt instruiti cum se cuvine si sunt dispusi sufleteste cu privire la proprietatile, elementele esentiale, valoarea si demnitatea casatoriei. Anterior investigatiilor, se face verificarea esentiala, pentru a se constata daca mirii au primit botezul. b) vestirile: este aducerea la cunostinta comunitatii parohiale a apropiatei casatorii care va avea loc, timp de trei duminici sau sarbatori de porunca, fara intreruperea, cu prilejul Sfintei Liturghii solemne, la care participa un numar mare de credinciosi.

5. Impedimente matrimoniale

Impedimentele la casatorie sunt definite ca fiind imprejurari de fapt sau de drept, a caror existenta impiedica incheierea casatoriei. Practic este vorba de conditii de fond negative, deoarece casatoria se poate incheia daca ele nu exista. In sens restrans, aceasta notiune juridica mai este denumita piedica legala a casatorie. Juridic neindeplinirea oricareaia din conditiile de fond, cat si a conditiilor de forma reprezinta impediment la casatorie toate impiedicand incheierea casatoriei, deci impedimente prohobotive.

Daca vechiul Cod de Drept Canonic din 1917 impartea impedimentele la casatorie in doua mari categorii: 1) impedimente prohibitive care erau: votul simplu, rudenia legala, diferenta de religie, si care se refereau la liceitatea casatoriei; 2) impedimente dirimate care priveau validitatea casatoriei, actualul Cod de Drept Canonic din 1983 a desfiintat impedimentele prohibitive si impartirea celor dirimante pe baza de grade, in prezent ne mai fiind diferenta din punct de vedere al gradelor.

Canonul 1078 din Codul de Drept Canonic si urmatoarele reglementeaza dispensa intr-un caz particular. Dispensa de impedimente este o exceptie de la legea ecleziasta ce invalideaza o casatorie, acordata de superiorul competent pentru fiecare caz in parte si numai pentru motive juste si rationale. Astfel: „Ordinariul locului ii poate dispensa pe supusii sai, oriunde s-ar afla ei, precum si pe toti cei care locuiec pe teritoriul sau, de toate impedimentele de drept ecleziastic, cu exceptia impedimentelor a caror dispensa este rezervata scaunului Apostolic, iar impedimentele a caror dispensa rezervate acesteia sunt: 1) impediente care provin din hirotonirile sacre sau din votul public perpetuu de castitate intr-un institut calugaresc; 2) impedimentul de crima. Nu se acorda niciodata dispensa de impedimentul de consangvinitate in linie dreapta nici in gradul  al II-lea in linie colaterala.

Conform Codului de Drept Canonic din 1983, desfiintand impedimentele prohibitive a stabilit, prin canoanele 1083 –1094, douasprezece impedimente dirimante, aceastea fiind:1) impedimentul de varsta ( barbatul care nu a implinit 16 ani si femeia care nu a implinit 14 ani nu pot sa incheie casatorie valida); 2) impedimentul de impotenta ; 3) impedimentul de legamant matriminial; 4) impedimentul de disparitate de cult ;5) impedimentul de hirotonire; 6) impedimentul de vot public (atenteaza invalid casatoria cei care sunt legati de votul public perpetuu de castitate intr-un institu calugaresc); 7) impedimentul de rapire (nu poate avea loc casatoria intre un barbat si o femeia rapita sau cel putin retinuta, cu scopul de a incheia cu ea casatorie, decat daca unlterior femeia separata de cel care a rapit-o, aflandu-se intr-un loc sigur, alege de buna-voie casatoria); 8) impedimentul de crima; 9) impedimentul de consangvinitate; 10) impedimentul de afinitate; 11) impedimentul de onestitate publica ( concubinaj public); 12) impedimentul de rudenie legala sau adoptia.

6. Consimtamantul

Consta in manifestarea si formele prevazute de legea canonica a vointei fiecaruia dintre soti de a se casatorii impreuna. Exprimarea consimtamantului consta  in aptitudine psihica a vointei, care, pentru prima data se manifesta ca un factor intern, pentru a fi valida si pentru a aduce la incheierea unui legamant matrimonial valabil, trebuie sa fie exprimata in exterior, materializata prin cuvinte sau semne care sa reprezinte dovada afiramativa a consimtamantului celui care o exprima. Mai mult decat atat, cei doi viitori soti trebie sa isi exprime consimtamantul simultan, de obicei in aceleasi conditii. Pentru incheierea valida a casatoriei este necesar ca cele doua parti sa fie prezente impreuna, in acelasi timp persomal sau prin procurant. Mirii sa exprime consimtamantul patrimonial prin cuvinte; daca insa nu pot vorbi, prin seme echivalente.

O data ce consimtamantul a fost dat, revocarea lui este un fapt nou de aceea trebuie dovedita. Nu se pune problema pentru casatoriile valide ci pentru cele invalide, din cauza existentei unui impediment dirimant sau unui defect de forma. Intotdeauna insa o asemenea revocare pentru a fi primita, va trebui sustinuta de probe indubitabile, care sa demonstreze in mod cert nulitatea acesteia. Pentru a anula prezumtia de drept instituta, nu este suficienta o singura proba, ci este vorba de un summum de probe, unele culese de la martori vrednici de crezare, care toate sa se circumscrie in a forma convingerea certa ca cel consimtamant trebuie revocat si, ca atare, casatoria este invalida.

Dreptul canonic recunoaste existenta a trei vicii de consimtamant: eroarea, dolul si violenta.

1) Eroarea: astfel a) eroarea cu privire la persoana invalideaza casatoria; b) eroarea cu privire la o calitate a persoanei, chiar daca este cauza a contractului, nu invalideaza casatoria daca aceasta calitate nu este voita in mod direct si principal.

2) Dolul: acest viciu de consimtamant cunoscut si sub denumirea de viclenie este o noutate in Dreptul canonic, fiind definit ca vointa deliberata si culpabila de a determina o persoana prin inselaciune, miciuni, sau reticente de a savarsii o actiune pe care altminteri nu ar savarsi-o;

3) Violenta: este invalida casatoria incheiata sub violenta sau frica grava externa, chiar daca nu este provocata in mod intentionat, de care cineva nu se poate elibera fara a fi nevoit sa aleaga casatoria.

7. Desfacerea casatoriei

Intre crestinii catolici casatoria incheiata si consumata nu poate fi desfacuta de nici o putere omeneasca pentru nici un motiv, in afara de moarte. Despartirea dintre soti, cu pastrarea legaturii matrimoniale, poate fi legitima in anumite cazuri prevazuta de dreptul canonic. O despartire irevocabila, cunoscuta sub numele de divort este o ofensa grava adusa legii naturale. Ea pretinde ca rupe contractul liber consimtit al sotilor de a traii unul cu altul pana la moarte. Desfacerea casatoriei in mod irevocabil lezeaza legamantul de mantuire pentru care casatoria sacramentala constituie un semn. Ea este si imorala, prin dezordinea pe care o introbuce in celula familiala si in societate. Aceasta dezordine aduce dupa sine prejudicii grave: pentru celalalt sot care se vede parasit; pentru copiii traumatizati de despartirea parintilor; pentru efectul de contagiune care face din divort o adevarata plaga sociala. Ca atare, Biserica Catolica apreciaza desfacerea casatoriei ca o vatamare grava adusa demnitatii umane.

·        Desfacerea casatoriei neconsumate: este posibilitatea oferita de canonul 1142 pentru situatiile de exceptie. Se apreciaza ca dovedirea neconsumarii necasatoriei, care este o stare de fapt, se poate face cu orice mijloc de proba. Totusi, sintetic, se considera ca exista trei feluri de dovezi: a) este sigur ca sotii nu au locuit impreuna sau nu au stat niciodata singuri; b) argumentul fizic prin care se face dovada inexistentei unei vieti sexuale; c) argumentul moral considerat ca este cel mai important dintre toate, dar care trebuie sa cuprinda trei elemente esentiale: marturia facuta sub juramant, si uniforma a partilor declaratiile unor martori credibili, audierea unor martori apropiati de cei doi.

Totusi pentru a acorda o dispensa in vederea desfacerii unei casatorii este nevoie de cel putin un motiv just iar Suveranul Pontif nu acorda decretul respectiv in nume personal, adica din propria putere ci numai in virtutea puterii vicariale.

·        Doua cazuri de exceptie de desfacere a casatoriei

Desi exista o reglementare restrictiva privind desfacerea casatoriei, totusi Codul de Drept canonic prevede doua posibilitati cand, pentu situatii de exceptie se poate dispune desfacerea aliantelor matrimoniale incheiate. Este vorba de : a) desfacerea casatoriei prin privilegiul paulin ; b) desfacerea casatoriei prin privilegiul credintei.

a)      Desfacerea casatoriei prin privilegiul paulin:

- casatoria incheiata intre doi nebotezati se desface in virtutea privilegiului paulin in favoarea credintei partii care a primit botezul prin insusi faptul  ca aceasta parte incheie o noua casatorie, cu conditia ca partea nebotezata sa se separe.

- se  considera ca partea nebotezata se separa daca nu vrea sa coabiteze cu partea botezata in mod pasnic, fara al ofensa pe Creator in afara de cazul cand partea botezata i-a dat dupa primirea botezului partii nebotezate un motiv just de a se separa.

b)     Desfacerea casatoriei prin privilegiul credintei:

Exista doua cazuri:

- desfacerea unei casatorii asa cum este prevazuta in canonul1148 din Codul de Drept canonic: 1) daca barbatului nebotezat care a avut in acelasi timp mai multe femei nebotezate ii este greu sa ramana cu prima din ele, dupa ce a primit botezul in Biserica Catolica, poate retine una din ele, indepartandu-le pe celelalte, acelasi lucru este valabil si pentru femeia nebotezata;

2) dupa ce s-a primit botezul casatoria trebuie incheiata in forma canonica, observandu-se daca sunt necesare dispozitiile privitoare la casatoriile mixte si celelalte dispozitii ale dreptului;

3) tinand seama de conditia morala, sociala si economica, a locurilor si a persoanelor, ordinariul locului sa aiba grija sa fie luate masuri suficiente privind nevoile materiale ale primei sotii si ale celorlalte inlaturate potrivit cu normele dreptatii.

- desfacerea unei casatorii asa cum este reglementata in canonul 1149: persoana nebotezata care, dupa ce a primit botezul in Biserica Catolica nu poate restabilii coabitarea cu partea nebotezata, din cauza prizonieratului sau a persecutiei, poate sa incheie o alta casatorie, chiar daca intre timp cealalta parte a primit Botezul.

Mai exista de asemenea si alte motive grave de separare a sotiilor cum ar fi adulterul:1) daca unul din soti constituie un pricol grav de ordin fie spiritual fie trupesc pentru celalalt sot sau pentru copii sau face in alt mod ca viata in comun sa fie prea dura, ii da celuilalt sot, un motiv legitim de a se separa, cu permisiunea ordinariului locului, iar daca insasi asteptarea constituie un pericol  chiar din proprie initiativa; 2) in toate cazurile, incetand motivul de separare trebuie restaurata convietuire conjugala, daca autoritatea ecleziastaica  nu stabileste altfel.

CASATORIA SI DIVORTUL IN BISERICILE PROTESTANTE

1. Introducere

Protestantismul, care constitue una din cele trei mari ramuri ale crestinismului, si-a facut aparitia in sec. al XVI-lea in Europa si treptat s-a extins fiind cunoscut si practicat, in prezent, pe toate continentele.

Fiind o forma religioasa foarte diversificata acesta s-a organizat in numeroase biserici, precum si in actiuni si miscari, la care colaboreaza membrii diferitelor biserici.

Istoria spune ca Martin Luther calugar augustin, profesor pentru Sfintele Scripturi la Wittenberg, a criticat virulent in 95 de teze practica vanzarii ,,indulgentelor” comercializate in beneficiul reconstructiei Bisericii Sfantul Petru din Roma. Acestea erau socotite ca sunt in stare sa ierte anumite pacate savarsite de oameni. Pozitia lui Luther a declansat o efervescenta religioasa si politica, care ajunge la apogeu in Germania. Incepand sa apara primele „rataciri” de la dogma Bisericii Catolice, chiar daca intre sustinatorii lui Luther existau multe deosebiri de conceptii. Principii germani, interesati sa inlature autoritatea Bisericii Catolice asupra tinuturilor lor, l-au aparat pe Luther si au raspandit noile idei.

Existenta unor conflicte a demonstrat in timp ca, daca Luther este primul care a indraznit sa faca ruptura si deci el este „parintele  fondator”, ulterior el va devenii un reformator printe altii si nu seful tuturor protestantilor. Au aparut in acest mod patru Biserici protestante: reformata sau calvina, sinodo-presbiteriana, unitariana si lutherana. Protestantismul, care inca de la inceput a autorizat casatoria pastorilor, poate fi conceput ca o mare familie. Cu toate ca familia aceasta are foarte multe lucruri in comun, fiecare membru al ei are particularitatiile lui proprii.

Reforma, care a declansat protestantismul, a proclamat trei mari cuvinte de ordine: numai Dumnezeu, numai Scriptura, numai Harul. Radicalismul este marcat de vointa de a suprima adaugirile care dupa parerea adeptilor sai, a desfigurat de-a lungul secolelor crestinismul primar. Esenta unei asemenea miscari se dorea  a fi o triere, „ o epurare” a crestinismului. Afirmatia „numai Dumnezeu” se vrea sa insemne ca Dumnezeu se face cunoscut fiecaruia numai prin Sfanta Scriptura si nu da mandat nici unei institutii pentru impartirea harului sau.

Absenta unui mijlocitor posibil intre Dumnezeu si fiinta umana a desacralizat preotia, pastorul protestant avand o specializare care nu constituie un monopol. In mare majoritate a Bisericilor protestante, femeile pot fi pastori si pastorii se pot casatorii. Rolul pastorului in cult nu este acelasi ca al preotului la slujba, intrucat slujba la protestanti nu cuprinde momentul Sfintei Jertfe si, ca atare, nu este nevoie de o calitate speciala a preotului care sa il faca participant la actul divin, intr-un mod diferit fata de ceilalti credinciosi. Absenta unui preot mijlocitor marcheaza, de asemenea, si conducerea ecleziastica, ce se exercita intr-un mod mai de graba colegial decat ierarhic.

2. Casatoria in Bisericile protestante

Pentru protestanti, familia este un asezamant natural, un contract intre un barbat si o femeie. Casatoria care este monogama este destinata ajutorului mutual dintre soti si sporirii rasei umane, iar pentru Biserica ea are o samanta sfanta si urmareste prevenirea necurateniei sufletesti. Bisericile protestante, indiferent de nuanta lor apreciaza ca incheierea unei casatorii este o datorie, iar consimtamantul care sta la baza acesteia trebuie dat doar in fata lui Dumnezeu. Ca atare, se apreciaza ca adevaratele religii reformante nu ar trebuii sa permita casatoriile cu infidelii, preotii sau idilatrii, mai mult chiar, Biserica nu ar trebuii sa permita casatoriile cu persoane imorale sau cu cele care sustin erezii condamnabile.

In reglementarea religioasa a casatoriei, Bisericile protestante sunt cele care au recuoscut ca numai  Scriptura este absolut autoritara si demna de incredere in toate afirmatiile facute.

Prin urmare, definirea biblica a casatoriei este fagaduinta pe care si-o fac barbatul si femeia de a-si fi credinciosi, indiferent de durata ei. Cand te casatoresti, te angajezi intr-un legamant luat inaintea lui Dumnezeu sa oferi o viata in companie partenerului tau de casnicie, iar relatia de casnicie se presupune a fi modelata , dupa relatia Domnului Iisus Hristos cu Biserica.[2]

Femeia nu a fost creata pentru propagarea speciei umane, cum sugereaza filosofia greaca sau sustinatorii legilor naturale, ci pentru ca nu era bine ca omul sa fie singur. Astfel, Dumnezeu i-a oferit acestuia partenerul potrivit sa-si indeplineasca cele mai intime nevoi ale sale ca om, i-a dat persoana cu care sa poata impartasii toata paleta vietii sale pamantesti. Din aceasta pricina nu doar ca a fost creata femeia, ci a fost oranduita institutia casatoriei, care este actul conform caruia se instituie parteneriatul.

Luther afirma ca „ o casatorie este un spital pentru a ramane in boala” iar faptul natural de alegere individuala a unui barbat si a unei femei nu este niciodata o conditie adevarata. In religile protestante sexualitatea este o parte componenta in etica casatoriei crestine si nu se vorbeste de o idealizare a iubirii si casatoriei, nici de o latura romantica a acesteia. Pornirile firesti fac parte din existenta umana, dar ele pot fi stapanite de ratiune, eul personal jucand un rol impotant.

Spre exemplu, teologia luterana, care recunoaste creatia continua sa aprecieze institutia casatoriei ca si intreaga existenta umana o forma de viata apartinand creatiei. Natura este o creatie ordonata si viitorul, prezentul si trecutul omului sunt supuse unor regului pentru ca Dumnezeu nu vrea sa piara creatia Lui, Luther afirmand ca „o casatorie ar fi necesara pentru a incatusa pornirile firesti”.

3. Divortul in Bisericile protestante

Contrazicand pozitia Bisericii Catolice in ceea ce priveste indisolubilitatea casatoriei, parintii Reformei, atat Luther cat si Calvin, au preconizt posibilitatea divortului in primul rand in caz de infidelitate conjugala, dar si in anumite cazuri numite de ei atunci „de nestapanire sexuala.”

Principiile Bisericii protestante considera ca adulterul sau fornicatia dau partilor nevinovate posibilitatea sa dizolve contractul de casatorie. Mai mult chiar, in caz de adulter dupa casatorie parte nevinovata este indreptatita sa delege sa promoveze o actiune pentru a obtine dovortul. Peste aceasta, daca aceasta parte doreste sa se casatoreasca cu o alta persoana, o poate face religios, intrucat se apreciaza printr-o „licenta” ca in prima casatorie partea ofensatoare ar fi moarta. Spre deosebire de primii protestanti care, indiferent de nuanta, au precizat ca nu exista casatorie care sa nu treaca prin adulter, pentru a putea cere divortul, sustinandu-se ca persoana casatorita in nici un caz nu actioneaza in reactiile din impuls la partnerul de casatorie, ci la partenerul heterogen, in Bisericile protestante actuale, se considera ca nu fiecare din aceste adultere sunt motive de divort. Divortul poate fi, conform conceptiilor protestante moderne, acea stare dialectica dintre iubire si posibilitatea spre libertinaj adulterin.

Incepand cu sec. XX, isi face loc o notiune interesanta si despartirea din culpa este inlocuita cu o despartire pe motiv de familie dezorganizata. Este momentul in care sunt apreciate ca motive de divort, in afara de adulter, deranjamentele mintale si imbolnavirile mintale si spirituale, boala molipsitoare sau alte abateri in casatorie si apare astfel „teoria esecului casatoriei”, conform careia trebuiau aduse argumente care sa demonstreze imposibilitatea convietuirii, fiind nevoi sa fie aratate greselile celuilalt partener conjugal, care au dus la distrugerea casniciei, astfel incat celalalt partener sa nu mai poata continua casnicia. Practica Bisericilor protestante a demonstrat in nenumarate cazuri ca problema culpei unuia sau altuia din cei doi soti a fost folosita pentru interesele personale, sociale, dar chiar si pentru cele bisericesti. Aproape intotdeauna Biserica si pastorul aveau un important cuvant de spus in cea ce privea luarea unei decizii privind viata conjugala.

CASATORIA SI DIVORTUL IN BISERICILE NEOPROTESTANTE

CASATORIA SI DIVORTUL IN BISERICA BAPTISTA

1. Introducere

Exista opinia ca originea cultului baptist ar fi in descendentii lui Thomac Munzer si Simon Menon, preotii catolici reformati, apoi in englezul John Smith, refugiat in Olanda de teama persecutiilor relogioase care fondeaza baptismul adoptand botezul persoanelor mature.

Sub aspect etimologic, „baptisma” in limba greaca inseamna botez, si ca atare, in centrul religiei baptiste este noua conceptie despre botez, iar ratiunea acestei miscari este tocmai libertatea individului de a decide el insusi  asupra destinului sau spiritual si social.

Cultul Crestin Baptist se intemeiaza pe invataturile Sfintei Scripturi, ale Vechiului Testament si Noului, care sunt inspirate de Duhul Sfant. Ele sunt Cuvantul lui Dumnezeu scris ca o revelatie divina a neamului omenesc, sunt izvorul fara gres al constiintei de Dumnezeu.

Biserica Crestina Baptista, spre deosebire de Biserica Ortodoxa sau Catolica, are niste simboluri care se subordoneaza principiilor de capatai ale protestantismului: numai Scriptura si numai prin credinta. Rezulata ca autoritatea simbolurilor deriva din Biblie si se subordoneaza acesteia.

2. Casatoria si divortul in Biserica Baptista

Biserica Crestina Baptista, apreciaza ca, casatoria este actul de buna voie, prin care un barbat si o femeia consimt sa traiasca impreuna toata viata. Barbatului ii este ingaduit a avea o singura femeie, si invers. Dupa moartea unuia din soti cel ramas in viata se poate recasatorii. O femeia maritata este legata de lege cata vreme ii traieste barbatul, dar daca ii moare barbatul este sloboda sa se marite. Baptistii considera casatoria o oranduiala cetateneasca ca urmare ea trebuie incheiata cu acte dupa legile statului, apoi urmeaza binecuvantarea Bisericii.

Casatoria nu trebuie desfacuta prin divort. Divortul este un lucru oprit pentru cei credinciosi. Exista totusi o exceptie precizata de Biserica Baptista, in caz de adulter dovedit sau al unei parasiri rautacioase a caminului, se apreciaza ca Biblia admite divortul.

In cadrul Bisericii Baptiste sunt recunoscute doua motive de divort. Primul apare in cuvintele lui Iisus si este definita ca fiind curvia sau pacatul savarsit inainte de casatorie, iar precurvia pacatul savarsit dupa casatorie.

Al doilea motiv este un divort intre un credincios si o necredincioasa. Daca pentru faptul ca sotia a devenit credincioasa sotul necredincios nu mai vrea sa stea cu ea, ea trebuie sa il lase sa se separe. Initiativa de separare nu poate pleca de la cel credincios, care trebuie sa rabde si sa se roage pentru sotia necredincioasa. Iata deci ca, in situatia in care cel necredincios depune divort pentru motivul de deosebire de credinta sotia poate fi de acord cu divortul, cu conditia ca in viitor sa nu se mai marite, cata vreme fostul sot, de care a divortat, mai este in viata .Un lucru este cert Dumnezeu este impotriva divortului iar cei care au fost ispititi sa divorteze este bine sa se impace.

CASATORIA SI DIVORTUL IN BISERICA „MARTORII LUI IEHOVA”

1. Introducere in cultul „Martorii lui Iehova”

 In anul 1931 un congres a adoptat denumire de „Martorii lui Iehova” pentru cei care se considera marturisitorii ai unui Dumnezeu unic, numit Iehiva in Vechiul Testament, dar originile acestei Biserici s-ar parea ca se afla la inceputul deceniului 1870- 1880, cand un grup de prieteni au inceput sa studieze Biblia in amanuntime, independent de vreo grupare religioasa, cu privire la reintoarcerea lui Hristos.

In Romania, iehovismul a fost adus in 1920 de un ardelean reintors din America Ioan Sima. Dupa sapte ani, acesta revine la Biserica Ortodoxa, dar miscarea prinsese deja radacini, fiind intretinuta din exteriorul tarii si raspandindu-se ulterior in toata Romania. Membrii acestui cult sustin ca intotdeauna o familie fericita este un adapost sigur pana la moarte.

2. Casatoria si divortul in Biserica „Martorii lui Iehova”

Se constata ca multe persoane se sperie de ideea unui angajament solemn in casatorie daca insa exista sentimente de afectiune pentru persoana care se doreste a fi viitoarea sotie angajamentul in casatorie nu mai este o povara. Fidelitatea fata de angajamentul implicat in casatorie ii va determina pe cei doi sa doreasca sa ramana impreuna la bine si la rau in orice situatie.

Conform „Martorilor lui Iehova”, Biblia da doi factori vitali, care pot face ca doua persoane sa poata sa traiasca impreuna timp indefinit: iubirea si respectul.

Respectul contribuie in mod esential la realizarea unei casnicii fericite acesta ajutandu-i pe sot si sotie sa accepte diferentele existente intre punctele lui de vedere.

Singurul motiv pentru divort cu posibilitatea recasatoririi fornicatia [3] in cazul in care se detine dovada faptului ca partenerul de viata a fost infidel, urmeaza ca sotul crestin sa i-a o decizie destul de grea: sa continue mariajul sau sa divorteze. Din dexperienta Bisericii „Martorii lui Iehova”, s-a constatat ca in cest domeniu nu sunt reguli prestabilite. Unii si-au iertat cu desavarsire partenerul care s-a cait, iar altii au hotarat  sa nu divorteze gandindu-se la binele copiilor. Exista insa si situatii in afara de adulter, cand un crestin membru al Bisericii „ Martorii lui Iehova” se poate gandii la divort. Dar niciodata el nu are posibilitatea de a se recasatorii. Se poate ingaduii o asemenea reparatie, dar Biblia apreciaza ca persoana care pleaca trebuie sa ramana necasatorita sau sa se impace. Desi prietenii maturi sau parintii pot oferii uneori sprijun sau un sfat bazat pe Biblie, acestia nu au cum sa cunoasca in detaliu ceea ce se intampla intre un sot si o sotie, numai Iehova poate cunoaste situatia reala.[4]



[1] Actualul Cod de Drept Canonic al bisericii catolice  a fost promulgat la 25 ianuarie 1983 dupa o perioada de elaborare de aproape 20 de ani.

[2] Hans Joachin Thilo, -Casatoria fara principiu. O etica evanghelica a casatoriei in teorie si practica, ed.Vandenhoeck & Ruprecht, Gottingen, 1978.

[3] Fornicatia - relatii sexuale pe care unul din soti le intretine in afara casatoriei.

[4] Marturisirea de credinta a cultului Crestin-Baptist, Tipografia Bisericii Baptiste „Sfanta Treime”, Deva 1991.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 685
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved